Globalizare

Infloriti pe deal sunt macii,
Si soptesc pe la chindii,
El mai trage cu urechea,
Si compune melancolic,
Poezii.

Obositi cu traista-n spate,
Vine lumea  de la sapa,
Povestind in drum spre casa,
Vre-o istorie hazlie,
Si ciudata.

Poezii despre iubire,
El a scris atit de multe,
Nestiind cum e vreodata,
Cineva sa i-le asculte...

Si acolo unde macii,
Se soptesc pe la chindii,
Sta un tinar melancolic,
Si compune toata ziua
Poezii..

Așa a fost cindva in lume

Eram copil prea multe nu știam

Iubirea între oameni nu-i minune

Ea ne-a fost dată s-o prețuim in veac.

La ce folos ea ne-a fost dată

Noi nu mai suntem ce am fost

Ne prea urîm in astă viața

Fără folos și fără rost.

Și ce frumos era odată

Copil eram prea multe nu știam

O vorba buna,calda, prietenoasa

Le intilneai la fiecare pas.

Anii s-au dus,minciuna e in floare

Și răutatea e pe primul loc

Iar omul bun e drept, te doare

Valoarea lui e la gunoi.

Tristețea parcă mă apasă

Lacrimile curg pe fața mea

Și mă întreb ce-o fi odată

De generațiile ce vor urma.

Timisoara

Cristian

Mircea Barbura

30.01.2021

Dorești să deții cele mai noi aplicații,

Nu chiar noi, cu unele variații.

Unele cică sunt menite să îți ușureze activitatea,

Pe unele le poți obține la bancă și mergi, de aceea calamitatea.

Intri, nu ai prea multe ghișee din care să alegi,

Dacă nu alegi, culegi,

Așa că te așezi la coada rândului nouă

Femeia de la ghișeu se apucă de vorbit pe la două,

Nimeni nu mai înaintează,

Mai toți că își finalizează tranzacțiile visează,

La ghișeul trei i s-a stricat sistemul și nu recunoaște

Ceea ce fiecare client despre el însuși cunoaște,

La patru nu mai e tipa blondă, drăguță,

A plecat la baie de o oră, cu tot cu cafeluță,

La ghișeul unu

S-a stricat și imprimanta, ne prinde Ajunul,

La nouă nu mai termină de vorbit la telefon

Că fii-su și-a uitat cheia și nimeni nu-i răspunde la interfon,

La șapte

Și-a deschis paharul cu ciocolată cu lapte,

La opt

S-a apucat să mănânce un cruton de pâine copt.

Nici nu mai știi de ce ai intrat,

Cu toate acestea, o femeie de treabă la tine s-a uitat,

Vrea să știe cum te poate ajuta

Și spui că vrei aplicația pentru plăți online, cu o privire ageră, răspunsul îl căuta,

Propune să instalăm aplicația George,

Hopa, aplicația George, pe acest model de telefon, nu merge,

Ce propune ea este să achiziționăm un model de Nokia Lumia

Și să încercăm pe el, că sigur va merge ca lumea.

(Cred că singurul George de care vreau să știu e George Bacovia, nu aplicația George...)

Un fulger ostenit trăieşte în mine,

Sunt sufletul golului şi inima nimicului,

Chiar şi să mor îmi este ruşine,

Căci m-am scăldat în apele misticului.

În spaţiu fără tărâmuri, n-am unde mă ascunde,

Sunt stârv şi vulcan totodată,

Cu fiecare clipă aştept să mi se-nfunde,

Să fiu şters, ca să rămân o pată.

Sunt intervalul dintre bătăile inimii,

Călău al timpului şi paznic al infinitului,

Spun poveşti de groază fie-mii,

Iar ea crede în nebunia tăticului.

Îmi irig nopţile cu groaznice coşmaruri,

Mă simt o fiinţă fără chip,

Care oferă copiilor dulciuri şi daruri,

Ce-ascund tristeţi iar bucurii nimic.

Cu întunericul ce în mine zace,

Aş putea acoperi soarele pe vecie,

Răutatea mea ar putea fi război ori pace,

Şi-ar instala peste bucurii sclavie.

Înroşesc universul cu flăcările mele,

Prepar otrăvuri dulci pentru soţie,

Sunt demon în rai şi înger în stele,

Nu am ideii, ci numai clocot, obsesii, nebunie.

Sângele mă străbate în curenţi arzători,

Fericirea mi-i fisurată de trecute clipe amare,

Privirea-mi pluteşte nebună pe nori,

Iar sufletu-mi scuipă venin peste-o floare.

Am nefericirea de a nu fi nefericit,

Mă nasc în apusuri, mă clătesc cu umbre,

Car idei şi gânduri într-un suflet pustiit,

Şi invoc lumini din cele mai sumbre …

Risipiţi-mă pe întinderea nostalgiilor,

Departe de mine şi aproape de depărtări,

Cântaţi-mi muzică din scâncetul copiilor,

Şi înveseliţi-mă cu cele mai hidoase arătări.

Reclamaţi-mă sfinţilor ce i-am iubit,

Luaţi-mi plăcerile şi striviţi fericirea,

Căci în cel ce a fost un om neiubit,

Se naşte acum, poetic, iubirea …

L-am văzut în firul ierbii,

În flori de măr,de cais și în magnolii,

L-am văzut în zborul lin de vrăbii

Și în trilul duios al privighetorii.

L-am văzut în adieri blânde de vânt,

În dimineți și-n boabele de rouă,

În grânele ieșite din pământ

Și-n raza de soare ce trece prin ziuă.

L-am văzut pe Isus în zâmbet de copil

Și-n bucuria pură din ochii lui,

L-am văzut în culoarea unui flutur fragil

Și în căușuri de inimi în trăirea viului.

L-am văzut pe Isus în toată splendoarea,

Stropea pământul cu iubire,

Cu dragoste mângâia toată suflarea

Îmbrăcând-o în strălucire.

Încet ne-ndreptăm spre dezastru, 

Într-o lume condusă de orbi, 

Soldați se-antrenează în castru, 

Cum să scoată ochii la corbi. 

Muți ne vorbesc la tribune, 

Înțelege ce vrea fiecare, 

Haosul s-a așternut peste lume, 

Și nimeni nu mai are scăpare. 

Ologii ne poartă-n spinare, 

Cu viteze de maxim record, 

Și zilnic se umplu spitale, 

Cu mame ce imploră avort. 

Mălaiul e și el pe sfârșite, 

Subnutriții votează îmbuibații, 

Apoi cu priviri moleșite, 

Înalță spre cer acuzații. 

Apar sfinți și Hristoși peste tot, 

Minuni ceas de ceas au făcut, 

Dracii dansează lângă Chivot, 

Și fac legământ cu omul căzut. 

Imaginea hoitului din groapă,

A albiei secată de apă,

A lumii roasă de foame,

Şi-a pruncului ce fără mamă adoarme.

Pribeagul sufletului fără lumină,

Cântecul pasărei oarbe,

Suspinul Domnului răstignit pe colină,

Şi-a sângelui, ce păcatul lumii absoarbe.

Culoarea străvezie a sorţii,

A viermilor ce din leş se înfruptă,

Aidoma cavalerilor morţii,

Şi-a iubirii, ce de ură e suptă.

Nu-mi revin din această corvoadă,

Nu-mi pot scoate din minţi neumanul,

Refuz să mă mai plimb pe stradă,

Fiindcă fratele îmi este exact ca duşmanul.

Lacăte, zăbrele pe suflet,

Rugină de lanţ porţi în sânge,

Fiinţă umană, fiinţă cu zâmbet,

De ce iubirea din tine se frânge?

Îmi e sortit s-alerg întruna,

Să bântui logice extreme,

Să stau cu soarele şi luna,

Şi intrigat să le recit poeme.

Hrănesc gorile ostenite,

Mumii cu vesele chipuri,

Colind peste lumi bântuite,

Şi tălpile-mi ard pe nisipuri.

Prăpădul prin suflet străbate,

Vorbele-mi sunt prăbuşite în gură,

Îmi car amărăciunea în spate,

Şi scuip peste vin şi prescură.

Noaptea îmi mângâie pleoapa,

Beteag, mai fac încă un pas,

Cu umbra-i mă caută groapa,

Mă ridic spre lumini…bun rămas!

Unui elev

Învaţă bine. Aşa se ştie,

Şi-a primit în dar Iphon,

Dar când mesajul să îl scrie,

S-a dovedit că e afon.

Unui elev

Pe al său birou frumos,

Lumina cade: romb şi sferic.

Condiţii bune, să fie studios,

Dar mintea lui…e-n întuneric.

Unora

Eu doar puţin v-am înţepat,

C-o epigramă ce împunge,

Dar rana că s-a infectat,

E că aveţi otravă-n sânge.

Unui agronom

Ca agronom i-o gazdă bună,

El îţi oferă doar bucate Bio,

Îţi dă să bei lichior de mătrăgună,

Şi-n loc de “Pa” îţi spune...Adio!

Reuniune de familie

Ne-am pus la masă toţi cu drag,

Dar fratelui îi tremură sprânceana,

Nu de durere ori de trac,

Ci că văzu sub masă damigeana.

La priveghi

L-au înjurat, l-au ponegrit,

Fiecare cu-al său stil,

Apoi după ce-a murit,

Au găsit c-a fost cinstit.

Unora

În viaţă am scris ceva catrene,

Chiar un poem, un epitaf…

Şi-am constatat că prea devreme,

Audienţa am făcut-o praf.

Unui coleg – serveam numai Grasă de Cotnari

În tinereţe am ciocnit paharul,

Apoi, întemeind şi casa,

Am împărţit: eu, alegând Cotnarul

Iar lui îi rămăsese…Grasa.

Răspuns la epigramele mele

Mi-a răspuns c-o epigramă,     

Fără de asemănare:

Îi ca ciorba fără zeamă,

Şi ca pâinea fără sare.

Unuia căruia i-am împrumutat bani

N-aş vrea prea tare să discut,

Dar asta se petrece între noi,

Îmi zice frate când îl împrumut,

Şi avarule când să mi-i dea înapoi.

Mă simt în fiecare zi învins, 

De timp, de viață și cuvinte, 

Şi mă apucă-un dor aprins, 

De înaintașii din morminte. 

Mă reclădesc doar din erori, 

Iar lut mi-e gângurit de prunci, 

Mă-nsuflețează ai zilei zori, 

Şi zbor din nou pe stânci. 

Călăi cu flori la butonieră, 

Zâmbesc la fiecare pas al meu, 

Iar sufletul mi-l văd ca pe o sferă, 

Ce se înălță trist la Dumnezeu. 

Pe-al tatei trunchi mă altoiesc, 

Și înfrunzesc la mama-n brațe, 

Pământul pe vecie să-l umbresc, 

Hulit de farisei și de paiațe. 

Când păsări or să-și facă cuib în mine, 

În triluri vechi atuncea am să cânt, 

Durerea omului ce apocaliptic vine, 

Pe norii cerului, victorios călcând. 

În noapte timpul curge greu,

Prin ore reci, prin trupul meu,

Și luna-i al meu ochi sticlos,

Ce-apusul astăzi mi l-a scos.

Sub gene triste, lacrimi cad,

Ca două boabe de smarald,

De gânduri care mă topesc,

De doruri ce mă mistuiesc.

Și iarăși stau și te aștept,

Sub teii care plâng în piept,

Să-ți văd privirea, să te chem,

Din scrum să-nvie-un dulce semn.

Și-mbrac tăcerea în culori,

Plângând iubirea până-n zori,

Când teii înfloresc din nou,

Ca într-un trist și vechi tablou.

Și-n frunza lor tot mă scufund,

Cu chipul tău mereu în gând,

Și-mi freamătă amoru-n piept,

De-atâta dor și chin nedrept.

Și-n umbra nopții mă cobor,

Pe drumul vechi, căutător,

Dar teii parcă-mi spun încet,

Că timpul s-a pierdut discret.

Dar tot visez sub cerul clar,

Purtând în suflet un altar,

Cu teii martori, plini de dor,

La chipul tău nemuritor.

Pe locul fostei Mănăstiri

Pe locul fostului Palat,

Pe aleile fostului Parc,

Pe locul testului nuclear

În străfundurile pământului

Unde să te mai caut

Carne şi os?

Mama

Când m-am născut,

În prima clipă de viață,

În loc de scâncet,

În loc de plânset,

Am rostit cu putere:

Mama ….

Și am rămas mut pe vecie!

A fost jertfa mea închinată

Acestui cuvânt divin…