Ultima noapte...

De ce e frig și inima mă doare,

Iar tu nu simți răceala dintre noi,

Stăm amândoi tăcuți în așteptare,

Și știm că pe-năuntru suntem goi

Ne punem tot mai des o întrebare,

De ce noi nu mai suntem ca-nainte,

Când știm că-n viața totu-i încercare,

Și uneori călcăm pe jar fierbinte

Și știm cu siguranța amândoi,

Că drumul nostru n-a fost un vis,

Am stat în vânt, bătuți de ploi,

Și nimeni și nimic nu ne-învins

A fost și greu, dar am trecut,

Peste necazuri, ce au durut,

A fost ușor și ne-a plăcut,

De mână tot timpul ne-am ținut

Pe calea vieții am evitat,

Să-ne-acuzăm unul pe altul,

Și am știut să ne purtăm,

Și-n spate să ne ducem sacul

Și anii ni s-au adunat cu plus,

Riduri adânci lăsând pe chipuri,

Și tinerețea ni s-a dus pe-ascuns,

La fel cum fură apa din nisipuri

..................................

În tinerețe totul ți se cuvine,

Nu știi să scazi și doar sa-aduni,

Iar când timpul bătrâneții vine,

Spui rugăciuni, speri în minuni .............................. 

Un sfat aș da acum eu tuturor,

Trăieste, dar nu cu viața la pariu,

Și toate să le faci la timpul lor,

Ca nu cumva să fie...prea târziu!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Rabdă omule necazu 

Spre a merge la Hristos;

Căci cu sabia credinței 

Să învingi mereu frumos.

Domnu ' vrea iubirea ta 

Ca s-o-mparti cu frații tăi,

Căci așa a vrut și El

Să învingi biruitor!

Fii dar milostiv și bun

Ca și cel de lângă tine 

Să ajungă ca să aibă 

Pacea Domnului divină.

Eu... E foarte adevărat,

Lucrul cel mai important,

Cine sunt? ce vreau a fi,

Și ce mi-aș putea dori.

Tot ce crezi să-ți fie dat,

Să primești, gândește așa....

Precum toate ai avea,

Din belșug și nencetat,

Cere tot și repetat.

Să fi un încrezător,

Îndrăzneț și creator 

Fi eficient prosper,

Capabil de orișice...

Asta este calea care,

Îți aduce bunăstare 

Fi puternic căci așa,

Ce-ți dorești vei câștiga  

Eu cred în credința mea,

Și-n veci mă va ajuta.

Un foc s-a aprins între lut și destine, 

Un suflet curat mai tresare în sine, 

Lacrimi au curs peste vremi risipite, 

Și taine ascund încercări ne-mplinite. 

Un glas se ridică din abisul tăcerii, 

Un strigăt răsună sub masca durerii, 

Nimic nu rămâne și totul e scrum, 

Un zbor se oprește la margini de drum. 

Rădăcinile mor în pământu-nghețat, 

Un vis se destramă sub cerul crispat, 

Chemarea se pierde prin ploaia de chin,

Absentă-i Lumina dintre om și destin.

Din țărâna decadelor frânte,

răsare un trunchi încărcat cu amintiri,

de istorii luptate și învățate pueril.

Cu lăsate și căzute crengi,

el se aseamănă cu un uriaș îmbrăcat în smoală,

gata să se clatine

și să cadă la pământ.

Sorbirea asfințitului aclamă

această ultimă vedere a unui simbol măiastru,

ce a purtat cândva pe coroana sa

povara unui întreg cer,

iar uliii, un soi de îngeri păsărești,

vin să își ridice vechea șezătoare

în locurile de veci.

Iar când cu o ultimă mijire de claritate

piere și galbena zi,

unde a stat el odată

acum parcă se arată, timidă,

o crăiță încununată cu nimburi viorii.

La pas prin centrul orașului,

Simți parcă bucuria urmașului,

Ce privirea și-o va delecta cu aceste superbe blocuri

De diferite, forme, lățimi și lungimi, adevărate jocuri,

Roade ale imaginației constructorilor,

Înfrumusețate de arta stradală a adolescenților,

Locuințe cu acoperișuri în mai multe ape,

Nu greșesc să spun sculptate,

Ca de razele soarelui să nu scape

Niciun unghi al apartamentelor de prea multă vegetație astupate,

Altele au pereții transparenți

Prin care putem vedea orice și poșete, nu doar genți,

Mai au și piscine,

La care se adună o mulțime

De vecini și prieteni,

Oameni sprinteni,

Ce mai joacă și un meci de volei,

Chiar și când la ultimele etaje este polei.

De pe balustradă

Avem vedere și la stradă,

Observăm alte clădiri, care din rațiuni mai puțin practice,

Par oricum, numai nu antice,

Au forme de delfini sau parcări supraetajate,

Foarte variate, de dorința constructorilor dirijate,

Altele au bucăți decupate din pereți, întocmai ca brânza șvaițer,

Design interesant, aș îndrăzni să consider.

În focul mic ce tremură-n cărbune,

Se sting, pe rând, văpăi ce n-au murit,

Iar vântul afară suflă amărăciune,

Și totu-i trist, și parcă îmbătrânit.

Un ceas de-aramă bate-n pieptul serii,

Și sfărâmă clipa-n vreme de amar,

Iar mâna mea, străină mângâierii,

Întoarce file vechi din calendar.

Afară-i toamnă, frunză-nlăcrimată,

Iar ploaia toarce fire de noroi,

În trup mi-e frig, și inima uitată,

Privește trist spre drumul dinapoi.

Trec umbre prin perdeaua veche-a serii,

Și parcă le cunosc, dar nu mai știu,

De-s pașii mei pierduți în pragul verii,

Ori visuri tinere, ce au ajuns târziu.

Și-n bezna grea ce curge peste casă,

Ca un străin, tăcerea mi-o ascult,

Și simt în os, și-n carne cum apasă,

Suflarea duhului peste un trup de lut.

Soţiei

A făcut un tort elen,

Cum nu mai găseşti de fel,

Gustul e de fond de ten,

Iar miros Coco – Chanel!

Reacţie

Soţia mea când e nervoasă,

Face scene şi suspină,

Eu, timid de după masă,

Nu fac decât pantomimă.

La dentist

Mi-am dus soacra la dentist,

Şi-am rămas profund perplex,

Că-acest doctor specialist,

Din gură-i extrase-un DEX.

Comemorare

Furioasă pe răposatul,

C-a strâns-o mereu cu uşa,

I-a făcut incineratul,

Şi-apoi i-a vândut cenuşa.

Efecte

I-am promis tot adevărul,

Când mi-am cunoscut soţia,

Iar de mint să-mi cadă părul,

Şi astfel mi-apăru chelia.

Unui pescar

Plecă-n zori la pescuit,

Vremea bună îl aţâţă,

Nada i s-a potrivit,

Pescui pe mal o fâţă.

Lui Antonio Banderas

Antonio cu barba mare,

Plimbându-se printr-un oraş,

E întrebat de-un oarecare,

Nu ai maestre…Ban de ras!

Romantică

Am invitat-o la Constanţa,

Pe-a mea superbă blondă Tanţa,

Poeme recitindu-i din prezidiu,

Am rămas…Eu şi Ovidiu!

Soţiei

O alintam răţuşca mea,

Ea tăcea, şi-n juru-mi ţopăie,

Dar după nunta pe care-o aştepta,

A început strident să măcăie.

Ispită

Când frumoasa mea blondină,

Se coborî şi ea-n piscină,

Lâng-un june fără barbă,

Apa a început să fiarbă.

Pe ulița veche cu praf și noroi,

Adie un vânt de amurg liniștit,

Umbra copacilor bătrâni din zăvoi,

Spune povești dintr-un timp rătăcit.

Căsuța din vale la ferestre cu flori,

A gutui coapte și a pâine miroase,

O mamă la poartă cu roși obrăjori,

De atâta așteptare împietrită rămase.

Miroase a fân și a câmpuri cosite,

A ploaie curată ce scaldă pământul,

Și-mi vine un dor de toate-mplinite,

De casa ce-mi știe și oful, și cântul.

Aici, în oraș, mă simt un străin,

Betoanele acoperă visele mele,

Iar dorul de acasă curat și divin,

Plânge întruna în oasele mele.

Dacă sunt oameni fericiţi, de ce nu urlă?

De ce nu apar în stradă cu ţipete neîncetate?

Să-şi risipe trăirea cu bucium şi surlă,

Să ştie că-i bucuros până şi ultima vietate.

Mi-aş consuma toată energia pe care o deţin,

Să fac comunicabilă starea mea de fericire,

Şi n-aş regreta dacă apoi pe picioare nu mă mai ţin,

Ori dacă mi-ar pieri vocea sau să cad în orbire.

Beat de eternitate şi atras de infinit,

Mă prăvălesc prin spaţii ca o figură solară,

Uşor ca o iluzie ori ca un zâmbet chinuit,

Mă risipesc într-un nimic, pe care-l simt o povară.

Cui să mă închin prin aceste deşerturi?

Cui să întind mâna prin aceste singurătăţi?

La cine să mă opresc să mă bată prin certuri,

Şi să primesc mângâieri lipsite de prejudecăţi?

Când mă gândesc la mine, îmi vine să plâng …

Urăsc totul într-un sentiment de responsabilitate,

Învăluiri melancolice ca într-un cleşte mă strâng,

Mă salvez din tristeţe, cărând suferinţă în spate.

Mă ispitește raiul ce îl ascunzi în palmă,

M-aș răstigni pe cruce doar să ajung la el,

Ori aș păși pe apă atunci când marea-i calmă,

Să urc ușor pe coapse spre sufletu-ți rebel.

Înfiptă ca o lance în leșuri de martiri,

Așa îți este trupul și ochii de argint,

În părul tău de aur cresc zilnic trandafiri,

Și mângâieri de îngeri se-aud călări venind.

Te cântă trubadurii în cântece de stradă,

Și-ți bâzâie poeții nectarul dintre sâni,

Iar eu sunt ca un câine ce latră prin ogradă,

Atunci când intră-n curte străinul la stăpâni.

De când noaptea încet se crapă,

Şi ziua îşi prinde viaţa,

O forfotă mare se-arată …

Bună dimineaţa!

Scoate capul roşiatic,

Soarele s-alunge ceaţa,

Se trezeşte un lunatic,

Bună dimineaţa!

Trece un roi de albinuţe,

Din flori să strângă dulceaţa,

Pe ram îşi dau două vrăbiuţe,

Bună dimineaţa!

Iese în grabă o gospodină,

Merge să îşi facă piaţa,

Şi-i urează o vecină,

Bună dimineaţa!

Iese turma într-un ropot,

Să pască verdeaţa,

Doi batali îşi dau din clopot,

Bună dimineaţa!

Se ciocnesc doi slabi de fire,

Însă unul sparge gheaţa,

Şi îi zice din privire,

Bună dimineaţa!

Oricine tu vei fi,

Citeşte şi te adună,

Şi îţi urez în fiecare zi,

O dimineaţă bună.