Ziduri
Am înălțat iar ziduri între noi,
Și am dat foc la pieţe și la parcuri,
Închiși stăm ca-ntr-un mușuroi,
Şi plângem peste catafalcuri.
Pizmaș proscris-am și pe neamuri,
Zâmbind i-am hăcuit în sânge,
Odraslele ni le purtăm în hamuri,
Și-i învățăm a râde ori a plânge.
Instinctele din noi le-am suprimat,
Și ne-am robotizat până-n genom,
Gândim global dar mergem separat,
Și nu mai arătăm a om.
Pe răzvrătiți i-am internat pe la ospicii,
Ne judecăm, deși, avem verdictul pus,
Guvernul ne împarte gratis vicii,
Iar noi strigăm că nu sunt îndeajuns.
Al nostru nume e acum un număr,
Deși nu stăm închiși prin pușcării,
Şi ridicăm neștiutori și umili din umăr,
Când năzuim un viitor pentru copii.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 18 decembrie 2023
Vizualizări: 400
Poezii din aceiaşi categorie
ANUL NOU
Anul nou se primeneste
Cu noile vesminte,
Pe care le porta cu mandrie
Pentru a noastra Romanie.
Tara pe care inaintasii
Ne-au lasat-o noua urmasii.
S-o muncim ,s-o gospodarim
Cu totii sa o iubim.
Pe aceste dragi meleaguri,
Cu viile suind pe dealuri
Cu lanuri si livezi,
Si cu ape limpezi.
Sa o lasam mai departe
Anului urmator cu dreptate..
Sa fie mostenire
Si cu mare pretuire.
Ficelor si fiilor,
Nepotilor si stranepotilor,
S-o infloreasca mai departe
Cu mare dreptate.
În zadar în norvegiană
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Forgjeves
Om våren, med sjelen vibrerende,
Vi venter på lykke ved å drømme,
Og om høsten, når håp dør,
Vi har en sky igjen,
Vi venter alle forgjeves
Lykke som aldri kommer igjen,
Cradling bare en flyktig drøm
Om natten er himmelen alltid klar,
Vi svever med en gal lengsel etter paradis,
Men i refrenget ser vi at det fortsatt var en drøm.
Vi venter alle forgjeves
Lykke som unngår oss
Og i sjelen siler de bittert
Tanker som bedrar oss,
Forgjeves vil vi tigge,
Vi vil vente forgjeves
Lykke vi alltid vil ha,
Jeg kommer ikke lenger!
Vi venter alle forgjeves
Lykke som unngår oss
Og i sjelen siler de bittert
Tanker som bedrar oss,
Forgjeves vil vi tigge,
Vi vil vente forgjeves
Lykke vi ønsker så mye
Jeg kommer ikke lenger!
DISTOPIA
"Injectăm în a lor vene-un rost, un țel și-un viitor,
De ți-ar trebui dovadă - doar privește-te, Condor:
Te-am recoltat deși erai un boț abandonat, murdar,
Din sărman spre-a-l zămisli pe-al văzduhului Cezar!
Ajută-ne să le trasăm o șansă la grandoare!
Făcând astfél, nu-ți vei plăti și datoria oare?
...Datoria unui fiu al Slăvitei Stăpâniri -
De-a-ndreptăți cu îndesat ale-arípilor foșniri?"
***
Vreo cin' sute de etaje de abis de'subtul său.
El - în vârf, scrutând șoimește, înspre nebulosul hău.
Ochii bulbucați și galbeni cată-n jos, lucind sticloși,
Arípile-i țâșnind obscure dintre umerii osoși:
Argintii odinioară, pe când proaspăt implantate,
Pe-acel puști al nimănui transfigurau în zeitate...
Dar Metropolis e-o mâzgă, deci cu fiecare an,
Mai erupe-un jeg pe creasta înăcritului titan.
***
Într-o neagră distopie, Cei creați de corporații
Împlinesc fără cârtire tot ce-ordonă birocrații:
Niște-actori, fără simțire, fără suflet, reci și duri,
Proiectați să camufleze a guvernului fisuri.
E-adevărat că sunt puternici, arătoși, scânteietori,
C-ai lor mușchi impresionează droaiele de privitori,
Că jonglează din privire fulger, apă, foc și gheață,
Și-i vezi zilnic în reclame la șampon anti-mătreață,
Însă, mută realitate, doar fațada e de ei -
Înăuntrul celor trupuri falnice, de semizei,
Zace-o inimă bolnavă, chiar o inimă de sclav,
Inimă înlănțuită într-un sistem fără morav,
Un sistem ce reciclează bebeluși abandonați,
Culegându-și de pe stradă viitorii săi soldați.
...Într-o neagră distopie, dragostea-i de mult uitată:
Un sugar din trei născuți își vede mama doar odată.
Iată-i, deci, scâncind în noapte, într-un hol încremenit:
Un ecou prelung de plânset în azilul adormit
Se înalță și izbește disperat pereții suri,
Ce înăbușă inerți suspinul zecilor de guri.
Înșirate-n două rânduri, paturi: niște tăvi de fier,
Căptușite înăuntru cu vechi zdrențe de boier -
Actele de caritate ale mândrelor elite,
Veșnici binefăcători ai plebei ăstea parazite.
E aproape miezul nopții... Plânsul brusc s-a domolit,
Căci prin zidul imbatabil... o figură s-a ivit...
Pălpâirea muribundă a luminii din salon
Își aruncă pala dâră... pe-un costum alb de nailon,
Un costum ce-adăpostește palpitațiile nervoase
Încercate de-o ființă în posturi primejdioase,
O ființă mult râvnită de-ai guvernului savanți,
Căci puterea ce-o posedă nu-i produs de laboranți.
Umbra lunecă prin sală, printre prunci, cu ochii uzi,
Glasu-i unduind în cântec ar topi și-un stol de juzi.
Dezvelindu-și pieptul dulce, cald, rotund, ocrotitor,
Doi orfani cuprinde-n brațe, alăptându-i iubitor.
Șapte ani în urmă Hades nou-născutul i-a luat,
Iar de-atunci și pân' acuma... sânii nu i-au mai secat.
Tot pe-atuncea, într-o seară, lăcrimând la un perete,
S-a trezit trecând printr-însul, de parc-ar fi fost burete.
A crezut că-i dereglată: sâni ce-ntruna i se-umpleau
Și pereți ce dintr-o dată trupul nu-i mai sprijineau?!
Toate după ce-ngropase pruncul visurilor ei,
Cel menit să-i lumineze sărăcia din bordei?
Porni pe uliți, în neștire, hoinărind cu capul gol,
Ploaia răvășindu-i părul, potopind-o cu nămol.
Ca o salcie-n furtună arăta pășind spre pod,
Udă și descumpănită ca sirena în năvod...
Cum pășește ea mecanic, iată, își înalță capul -
Năpustindu-se-nainte, în șuvoi își lasă șlapul:
Chiar acolo, drept în față, suspinând sfâșietor,
Un copil, jertfit șoselei, de vreun mârșav trecător.
Însă-a noastră eroină nici n-apucă să-l privească:
Din văzduh o arătare cu alură păsărească
În picaj aterizează și-nhățându-l piere-n zbor -
"Purificatorul" străzii, cel supranumit "Condor".
Nici n-ar fi ghicit titanul, dar ivirea-i vulturească,
Țel trezise într-un suflet gata să se prăbușească,
Și de-ar fi scrutat din aer labirintul de sub el,
Nu-i scăpa acea femeie, ce-l urma pe jos fidel.
Călăuză fără știre a iscoadei spre ospiciu,
Și-a lăsat acolo prada asistentei de serviciu,
Iar a noastră eroină, strecurată prin pereți,
Număra, stupefiată, vreo cin'zeci de plângăreți.
Șapte ani de-atunci trecut-au, iat-o astăzi tot aici,
Potolind cu al ei lapte tânguirea altor pici.
Îi adorm cei doi din brațe - ea îi culcă grijuliu
Și oferă altor doi câte-un sân liliachiu:
Deși cu timpul constatase că al ei lăptos nectar
Sătura dintr-o sorbire cel mai nesătul sugar,
Și-ar dori-n mai multe piepturi să se poată diviza,
Așteptarea celorlalți izbutind a micșora.
"Ce se-nalță, ce dospește din acei orfani pe care
Îi hrăneam pân' la venirea seminției următoare?"
E-ntrebarea ce-o frământă, după ani de alăptat,
Pe măicuța clandestină dintr-un cosmos depravat...
("Injectăm în a lor vene-un rost, un țel și-un viitor,
De ți-ar trebui dovadă - doar privește-l pe Condor:
L-am recoltat pe când era un boț abandonat, murdar,
Din sărman spre-a-l zămisli pe-al văzduhului Cezar!")
Taina crudului sistem de mult putea s-o deslușească
Din moment ce niciun zid nu-i prea gros s-o stăvilească.
Numeroasa compensare a copilului pierdut
Îi ocupă, însă, noaptea, pân' la ultimul minut...
Teatrul
Lumea întreagă este teatrul!
De mergi la teatru,
Lumea dispare și reapare
Ca o scamatorie de circ!
Circul este teatrul care-i râde lumii drept în nas!
Bufonii sunt oamenii toți,
Poartă măști de carnaval,
Mincinoșii,bârfitorii,puturoșii...
Egoiștii,lăudăroșii,zgârciții,oportuniștii,
Mai rar virtuoșii....
Toți se salută respectuos,
Știindu-se foarte bine
Încă din copilarie,
Cunoscându-se fără măștile
Ce le ascund cu rigoare chipurile hidoase,
Iar când se poate,fiecare Păcălește politicos toate regulile sociale,
Desigur,fără să deranjeze prea tare...
Cum credeți voi actorilor
Că teatrul nu are viitor?
Sau că piesele voastre au nevoie de vreun spectator, regizor,mașinist,scenograf,
director,casier...?
Omule dragă,tu ești toate acestea!
Și nu uita că la sfârșit se trage cortina!
Vei pleca poate trist de la teatru la tine acasă, alt teatru,
Mâine dimineață vei relua același scenariu,
Apoi iarăși și iarăși și iarăși....
Te rotești în propria-ți piesă,
Ai învățat perfect rolul,
Îți va fi imposibil să evadezi,
Pentru că tu însuți ești teatrul!
Nu uita să tragi de fiecare dată cortina,
Viața este coșmarul ce se joacă de fiecare dată în premieră,
Chiar dacă scena este aceeași,
Și piesa sau spectatorul se schimbă...!
(2 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Amorțeală
Freamăt fin de apă dulce
Lin, încet încet se scurge
Spre apus, spre lungi izvoare
Ape line, curgătoare
Sunet amortiț de vreme
Sunet de izvoare
Pe ici-colo, câte-o gâscă
Slobode, se scaldă-n pace
Lunecă ușor și cântă
În cromatice secvențe,
Sunt ușor stângace
Crengile adorm în voie
Ghemuite de omături
Picură ușor, timide, nevoite
Vor cu totul să încerce
Vor să se ridice, vor să fie stalagmite
Marius Ene, 03.12.2024, Polonia
Inima de inger
Inima de inger
Ce greu e sa o ai
Cand nimeni nu ti-o pretuieste
Cand nimeni nu ti-o vede.
Incerci sa fii bun
Incerci sa daruiesti iubire
Dar tot ce obtii
Este doar ura.
Plangi si iar plangi
Faci un ocean de lacrimi
Si te ascunzi
Ca sa nu-ti vada lumea vulnerabilitatea.
Alte poezii ale autorului
Pasiunea absurdului
M-am căţărat pe culmea disperării,
Privesc jos la viaţa aflată în banal,
Prin prisma neagră a trădării,
Unei fiinţe cu un trist final.
Mai trăiesc pentru că munţii nu râd,
Şi că viermii din mine nu cântă,
Mai trăiesc pentru un singur gând,
Ce-n suflet aprinde o lumină nesfântă.
Din mine totul am lichidat,
Lăsând să se nască absurdul grotesc,
Căci viaţa parşivă m-a trădat,
Jignindu-mă într-un stil pur omenesc.
Nu am avut nici o valoare în existenţă,
Pentru că nu am fost un om nebun,
Numai spre bine am mers cu pertinenţă,
Ocolind a imprevizibilului drum.
Am greşit şi acum sufăr cumplit,
Fiindcă am trăit şi n-am gustat tortura,
M-am otrăvit fiind bun şi cinstit,
Şi cu poveţe mi-am acrit gura.
Am fost bolnav de mi-am lăudat viaţa,
Am făcut-o pentru a nu mă prăbuşi.
De ce să mai aştept dimineaţa,
Când şi-n noapte se poate muri?
A plecat dorul din mine
A plecat dorul din mine,
Să te caute în lume,
Să aducă peste tine,
Adiere cu al meu nume.
A plecat dorul din suflet,
Inima să îţi străpungă,
Să întoarcă al tău umblet…
Lângă mine să ajungă.
Au plecat iubiri din mine,
Printre stele să te cate,
Să ne lege în destine,
De amor să avem parte.
Au plecat iubiri din suflet,
Inima să îţi răpească,
Să-mi aducă al tău zâmbet,
Pe-a mea gură să zâmbească.
Epigrame XXVIII
Mie, la scoaterea vol. de poezii
"Firimituri de cuvinte..."
E clar. Acesta-i adevărul...
Precum o spune și autorul,
A vrut să dea mari lovituri,
Dar a făcut doar firimituri.
Meditație la profa de muzică
Mă dusei la ea acasă,
Undeva la demisol,
Ea îmi spune voluptoasă,
Duetul îl repetăm, la sol.
Fata popii
Ca să intre ușor în grații,
Fiindcă avea un chip cumplit,
A făcut des operații,
Şi are popa... chip cioplit.
Lui Relu Dop - epigramist cu ochelari
M-am îngrijorat puţin,
Domnule epigramist, miop
Căci în poantă n-ai venin,
Iar la muză i-ai pus… Dop.
D-lui Gogu Grosu - grupul Epigrame
Corectezi ce s-a postat,
Şi te crezi gros în penel,
La gramatică constat,
Ești destul de…subţirel.
Dupa ani de căsnicie
s-a stricat căruța...
Ne-am înecat amarul,
Și a pornit dezmățul…
Ea plecă cu armăsarul,
Eu am rămas cu hățul.
Epitaf - Constantin Brâncuși
Aici doarme chiar Brâncuși,
Coloana ne-a făurit,
Deschizând în ceruri uși,
Va trăi la... Infinit.
Concurs de șah
Am nimerit ca oponent,
O tipă c-un decolteu strident.
Cu turnurile m-a atacat,
Și am găsit salvarea-n Pat.
Vecinului
A cam înghițit gălușca,
Prin vecini îi e surghiunul,
Soția trage cu pușca,
Soacra dă cu tunul.
Apropos
Cu pretendenta mă plimbam,
Prin pădure, pe-o cărare...
Şi mă-ntreabă tam-nesam,
Ai ce cară melcul în spinare?
Unui popă afemeiat
L-a chemat la parastas,
Și pe când se înserează,
Popa-i spuse mai retras,
O moliftă... te aranjează?
Ești ca o toamnă...
Ți-s coapte buzele și roșii,
Ca merele ce-au dat în pârg,
La geam îți cântă ticăloșii,
Balade triste de prin târg.
Cu grație scoți limba printre ele,
Și-o treci suav peste roșeață,
Cu ochii mari ca două stele,
Împrăștii peste tot dulceață.
Cad trubadurii ca loviți de coasă,
Misterul tău nu-l înțeleg,
Ești ca o toamnă de frumoasă,
Și-abia aștept să te culeg.
În mine...
În mine se sting prea devreme,
Iubiri și scântei de amor,
Și umbra de mine se teme,
Că-n pământ zi de zi tot cobor.
Noaptea în brațe îmi doarme,
De zi, nici o veste nu știu,
Pe creștet parcă am coarne,
Iar trupul mi-l simt un sicriu.
La masă vin îngeri ciudați,
Beau sânge din venele mele,
Și pleacă apoi rușinați,
Cu lacrima mea către stele.
Aș vrea ca să țip, să vorbesc,
A lumii tăcere însă mă-neacă,
Mă biciuie acei pe care-i iubesc,
Iar șoapta mi-e stinsă și seacă.
În mine se frâng prea devreme,
Iubiri și scântei de amor,
Sub pleoapă o lacrimă-mi geme,
Și cere strident ajutor...
Epigrame XVII
Colegului I Gurău - într-un schimb de epigrame
Scriind îți pierzi umoru,
Căci te exprimi extrem de rău,
De aia nu te cheamă Scriitoru,
Ci, te numeşti Gurău…
Unui agronom
Pe al nostru agronom,
De-l întrebi de zarzavate,
Îţi răspunde pe alt ton,
Şi-ţi îndrugă verzi şi-uscate.
Unui candidat
S-a dus la examen “moşu”,
De şofer, pe maşinuţă.
Dar, dacă a trecut pe roşu,
A rămas tot la căruţă.
Gospodina
I-am dat vecinei de la doi,
Cartea de Bucate odată…
Şi mi-a adus-o înapoi,
Jumătate feliată.
Unei badante
a venit din Italia să-şi mărite fata
Venind acasă, fata să-şi mărite,
Când îl văzu pe ginere bătrân, bolând,
Fără măcar o clipă să ezite,
Îl prinse şi-l spălă la fund.
Visul unui tâmplar
Poartă diva o comoară,
Mândră blană, alb-verzui
Şi gândea aşa-ntr-o doară,
Cum să-i bată şi el un cui.
Onorariu
Un onorariu ieri eu am primit,
Pe munca ce o lună ţi-am prestat,
Dar azi, de muşte plicu-i năpădit.
Concluzia: e-o sumă de rahat.
Unui soldat ce visează la o decoraţie
Am visat c-o albă stea,
Mi-a căzut, dintr-un consemn,
Peste piept, dar nu aş vrea
Ca să fie…post mortem.
Unor supăraţi pe epigramele mele
S-a făcut mare tam-tam,
Epigrame că am scris,
Unii din acelaşi neam,
S-au simţit, şi m-au proscris.
Amicului fomist
Toată ziua a ospătat,
Şi îmi spune cu sperjur:
-Eu de poftă am mâncat,
Că de foame eram sătul.