Sărutul tău...

Ea s-a născut în luna lui August

Iar eu în luna Mai, numită și florar,

În timp găsindu-ne unul pe altul

Într-un frumos oraș, zis legendar.

Și eu și ea studenți în Iașul drag

Doi visători în astă lume strâmbă,

Veniți din sat către oraș la învățat

Ca mai târziu s-avem o bună slujbă.

Cum te-am zărit ceva s-a întâmplat

Și n-am mai fost deloc sigur pe mine,

Și am simțit cum inima a luat-o razna

Sărind de la 60 către 100 și mai bine.

Atunci seama mi-am dat ce se petrece

Cu corpul meu și ale mele sentimente,

Pe care nișcând nu le-am trăit 'nainte

La întâlniri cu alte fete, acum studente.

Pe gânduri n-am mai stat prea mult

Și repede timid i-am declarat iubire,

A fost puțin surprinsă de vorba mea

Și mi-a cerut un timp pentru gândire.

N-am așteptat prea mult răspunsul

Și-a doua zi am invitat-o la plimbare,

Tare fericit am fost să-mi spună..da

Iar vorba ei căzând ca binecuvântare.

De-aici până să devenim îndrăgostiți

Și mai apoi s-o rog să fie a mea soție,

A fost un timp destul de lung și greu

Pân'amândoi am spus un da..la primărie.

Frumoasă-mi este luna lui August

Dar mai frumoasă este aleasa mea,

Sărbătorim în Mai, dar și de Gustar

Și-n vals purtăm cu noi....fericirea!

Un procent dacă vreodată te va mai revizita!

Un procent dacă vreodată te va mai revizita!

Dacă nu ai prețuit-o fiind tu, atât de rău,

Atunci când nu-și dorea absurditatea ta

Nu mai fi tu un asemeni rătăcit de nătărău.

Două procente au fost ca să te visezi alături!

Da! Asta a fost pe la-nceput d-acest drum,

Dar de ce acum crezi c-ar fi mai multe laturi

Sunt tot aceleași, mai mult văzut-ai tu necum.

Trei procente de credeai c-ai fi c-al ei soare!

Crezi că orice-ai face mereu vei fi așa văzut?

De ce crezi tu asta? Poți fi doar ca o scrisoare...

A cărei importanță cu mult a decăzut...

Patru procente dacă din greșeli absurd de grele

Vei mai reuși tu dragostea să i-o amplifici!

Crezând c-ar trece totul la fel cum trec și orele,

Te pierzi în târzia-ți deșteptare-n care pici...

Cinci, șase, șapte, opt... mai e nevoie ca să număr?

Știi, știi totul bine! Făr' din nou ca să-ți confirm,

Fără c-as mai meditezi, ia și-o du-nspre adevăr,

Cale-n drum i-o luminează pân' la margine de țărm!

Joacă-te ca un copil, dar fii unul matur în spate,

Rău nicicând nu-ți va spune, ia atent și o ascultă,

Ascultă ca un bun prieten sau ca un dornic frate,

Nu o pierde, ține-o lângă tine, ține-o permanentă!

O sută de procente, infinitul ea te va iubi!

Iar pentru a-ți dovedi, în genunchi n-o vei vedea,

Ascultă doar și crede oriunde ș-tot ce-ți va vorbi,

Răspunzând-i înapoi doar tu și cu iubirea!

18.10.24

Și poate nu i prințul pe călare,

Dar vreau să l văd așa.

Mă vede prințesa pierdută n zare,

Sau cel puțin aș vrea.

Ești ca ultima zi de vară,

Mă țin de tine cat mai pot,

Ești ca ultima țigară,

De ce mă tot muți din loc?

Nu vreau să vă  îngrijorați,

Am să vă spun ca sunt bine,

Nu vreau să interpretați,

Altfel de ce simt eu în mine.

Vreau să mă faci să cred,

În dragoste adevărată,

Cu tata absent și mama plecată,

Pe tine te mai am,sper o viață.

Like ink on paper
Old and new memories answer
Vague thoughts into wishes
Each puddle, a story flashes

Yet, in ink I wrote
Our ambience simply on a note
Uncut emotions on a pen
Use of your beauty, sweet awaken

From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"

Așa îmi vine câteodată

Să blestem  și să mă înfurii

Și să întreb;

De ce Doamne omului i-ai dat 

Minte și gândire să poată construi 

Cetăți, palate poduri pestr ape,

Creații ce durează peste viacuri,

Dar să se bucure de ele,nu?

Ai lăsat atâta frumusețe în lume

Dar timp s-o vadă n-are

De ce oare?

Ai lăsat bătrânețea,apusul ce doare,

Cine are de ea trebuință?

De ce ai lăsat boală,durere

Ce să facă omul cu ele?

O bătrânică ,firavă și mică

Î-și numără pașii în cale

Poate fi orcărui bunică,

E  frumoasă și blândă

Fulgi de zăpadă îi croiesc

Diademă,în părul albit de povară.

Pașii o duc undeva

Cine știe cărui gând

Îi adresează un zâmbet.

E senină și tăcută

Pare a fi fericită.1...

Medicului Bacalbaşa

este indiferent la proverbul: bate şaua să priceapă calul

La el nu merge cu zicala,

Nici chiar de-l biciui cu cravaşa,

În cap i-s toate alandala,

De aia-i zice: Ba cal-ba şa.

Medicului Bacalbaşa

Ba cal ba şa ….

E numele ce l-a purtat,

Şi-i potrivit în breasla sa,

Căci mulţi colegi l-a-ncălecat.

Unui indecis

Supărarea când îmi vine,

Rup cămaşa de pe mine.

Când sunt vesel şi vioi,

Cos cămaşa înapoi.

Unui prost

Fiind foarte supărat,

Pleacă să îşi afle rostul,

Şi a fost solicitat,

De un sat ce-și cată prostul.

Soţul – de 1 Aprilie

Am gândit s-o păcălesc,

Şi m-am dat de ortul popii,

Ea, c-un zâmbet diavolesc,

A şi sunat pe cioclii.

Președintelui Băsescu – turnător la securitate  - Petrov

Râdea Băsescu ca măgarul,

Dar s-a umplut de bube precum Iov,

Când presa-i tipări dosarul,

De când turna sub numele Petrov.

Președintelui Băsescu – turnător la securitate – Petrov

A condamnat în plen securitatea,

Al nostru brav conducător,

Dar s-a aflat târziu realitatea,

Petrov era chiar angajatul lor.

Unuia din Limanu

Fiind tont şi fără-un ban,

L-am prins astăzi cu arcanu,

Să-l aducem la liman,

Însă a ales …Limanu.

Succes în viaţă

Ambiţioasă a fost mereu în viaţă,

Şi-a căutat succes, avere a avea,

Dar nu prin studiu ori povaţă,

Ci c-un uşor morav ce-l practica.

Patroană  

Patroană eşti, cu firmă de medicamente,

Ne-ai spus-o răspicat din gură,

Dar straniu e, că realmente

Vinzi aspirina săracului doar pe centură.

M-am rătăcit în ochii tăi albaștri,

Și am rămas pierdut pe-o pleoapă,

Dar m-au găsit privirile-ți sihastre,

Iubita mea cu brațele de apă.

Și-am coborât ușor spre gură,

Cu teamă te-atingeam pe piele,

Iar ochii mei în ochii tăi căzură,

Iubita mea cu buzele de miere.

Apoi m-am cufundat în ațipire,

Iar sângele a-nceput să-mi fiarbă,

Pe-o clipă am fost un tânăr mire,

Iubita mea cu coapsele de iarbă.

Și-am plâns pe umărul tău moale,

Sub sânii albi să-mi faci mormânt,

Și ochi să fiu al lacrimilor tale,

Iubita mea cu glezne de pământ.

Am deformat trăirile umane,

Iar corpul l-am măcelărit,

Am şters acele muzici diafane,

Şi apoi cu zgomot le-am înlocuit.

E secetă de graţie în trup,

Suntem treptat robotizaţi,

Mişcări de Alzheimer ne erup,

Atunci când suntem concentraţi.

Nu ştim să mai zâmbim frumos,

Un rânjet e la fiecare glumă,

Şi după-un hohot furtunos,

Ne apare-n colţul gurii spumă.

Haotic ochii-n cap se plimbă,

Imaginea o deformează,

În minte comandat o schimbă,

Şi-n cadre sataniste o filtrează.

Avem acum belciuge-n nas,

Ba chiar în buze, limbă şi urechi,

Precum juncanii de pripas,

Ori ivărele din porţi străvechi.

Avem şi pielea color tatuată,

Din creştet până în călcâie,

De nu mai ştii că e băiat ori fată,

Ori de e om sau e momâie.

Am deformat trăirile umane,

Iar corpul l-am măcelărit,

Comerţ noi facem cu organe,

Şi umblăm cu trupul ciopârţit.

Într-o inimă zdrobită,

Tihna-ți este o icoană,

Tot ce-atingi îți e ispită,

Iar iubirea-i o prigoană.

Plânge ochiu-nlăcrimat,

Viața-i pare prea deșartă,

Bucuriile-au plecat,

Să deschid-o altă poartă,

Că-n iubirea pătimașă,

Nu poți fi doar o scânteie,

Ci văpaia uriașă,

Care mistuie-o femeie.

Și din rana ce suspină,

Se prelinge amurgul stins,

Iar din inima străină,

Curge dorul necuprins,

Ca un tremur de poveste,

Cu dorințe răstignite,

Și iubirea se topește,

În mici gânduri rătăcite.

Rămân pașii pe cărare,

Umbre reci pe-un drum tăcut,

Dragostea, mistuitoare,

S-a aprins... și a trecut.

Am plecat venind de niciunde,

Prin oase şi cărni, și risipă de ani,

Veninul plăcerii în mine pătrunde,

Lăsându-mi bastarzii orfani.

Viaţa mă biciuie ca pe un sclav,

Pute a hoit și ziua de mâine,

Sub un soare la fel de bolnav,

Omul slujește acuma pe câine.

Latră un cioclu călare pe dric,

Barza mă schimbă pe-un prunc,

Şi iarăși la drum pornind spre nimic,

Prin oase și cărni, niciunde ajung.

E-nvolburată înspre Tine iar cărarea,

Iar șerpii colcăie la fiecare pas,

Păcate mari mi-au gârbovit spinarea,

Iar sufletul în întuneric mi-a rămas.

N-am mai prășit ogorul meu demult,

Iar coasa stă tocită pe scriptură,

Cântări demonice în șoaptă eu ascult,

Scrâșniri din dinți îmi dănțuie în gură.

Mi-e biata inimă-nghețată în întuneric,

Doar ochii îmi mai scapără din când în când,

De liturghii mă-ndepărtez ușor coleric,

Și îngropat sub psalmi adesea mă frământ.

Mă simt pierdut și suspendat în lume,

Cuvintele îmi sunt un sâsâit de șarpe,

Ce-ndrumă fiecare om indiferent de nume,

Să muște mărul cel aducător de moarte.

E-nvolburată înspre Tine iar cărarea,

Cu crucea-n spate pășesc smerit prin spini,

Arată-mi Doamne înspre Rai intrarea,

Că știu c-atunci când plâng, Tu dureros suspini.