Înger căzut

 

Înger orb cu aripi frânte,

Vino să te port în spate,

Glasul meu duios să-ți cânte,

Despre viață, despre moarte.

 

Rana să îți oblojesc,

Să-ți dau smirnă când ți-e sete,

Și cu jind să te privesc,

Cum lumina-ți arde-n plete.

 

Înger refuzat de rai,

Şi de iadul luciferic,

Vino-n brațe să îmi stai,

Să te-îndrum prin întuneric.

 

Te voi duce pe-o cărare,

Printre umbre de tăcere,

Să-ți găsești a ta visare,

Într-un strop de mângâiere.

 

Aripi smulse de furtună,

Ți le strângi umil la piept,

Lacrima-ți de foc adună,

Plânsul cerului nedrept.

 

Ești osândă sau chemare?

Glas de om ori glas divin?

Ești căzut pentru-ndurare,

Sau un semn de rău destin?

 

Te voi duce printre ruguri,

Unde focul curge-n ploi,

Să te-înalți printre amurguri,

Și să-ți crească aripi noi.

 

Dar de-i scris să fii uitare,

Depărtat de Dumnezeu,

Eu îți dau a mea suflare,

Şi în ceruri... locul meu.


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin poezii.online Înger căzut

Data postării: 9 februarie 2025

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 783

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Răni

 

Mi-am zidit în carne-atâtea chipuri,

Că nu mai știu ce rană mă mai poartă, 

Prin sânge-mi cresc grădini de anotimpuri, 

Și fiecare floare împarte aceeași soartă. 

 

Femeile de foc pe care le-am iubit, 

Aveau în ochi amurguri lungi, orientale,

Iar gura lor — un clopot răstignit, 

Pe turlele tăcerilor carnale.

 

Acum mă plimb prin mine îngândurat, 

Ca-ntr-un oraș aflat sub ape funerare,

Iar gândul către viață mi-e înecat, 

De florile ce-mi cer întruna soare.

 

Și simt cum timpul, păianjenul călău, 

Își țese pânza-n oase, nevăzut,

În timp ce eu mă sting de dorul tău, 

Ca-ntr-un sfârșit lipsit de început.

 

Și încă-ți mai aud prin nopți genunea,

Cum îmi pătrunde-n minte ca un vis,

Și-mi lasă-n trup, sub pleoape, rugăciunea

A mâinilor ce în trecuturi m-au atins.

 

În mine port catapeteasme sparte,

Și îngeri orbi cu aripile reci,

Ce bat mereu la porțile deșarte, 

Ale iubirii care ți-a cerut să pleci.

 

Și am rămas tăcut, o candelă târzie, 

Arzând sub ploi în propriul meu cavou,

Cu inima — o pasăre pustie, 

Ce-nvață mintea să uite chipul tău.

Mai mult...

O stea

 

Trăiesc cu lumina-n prăsele,

În cer am dureri de măsele,

Mă-njunghie în inimă un gând,

Trăiesc pe pământ ca-n mormânt.

 

Mormântul mi-l scurmă o fiară,

Mă roade omida de dud,

De la lacrima ta de aseară,

Părul îmi este tot ud.

 

Eşuez pe un banc de guvizi,

La căpătâi sirene-mi descântă,

Pe trup doi peştişori timizi,

Balada înecului îmi cântă.

 

De creştet valuri se sparg,

Spuma e ornată pe trup,

Undeva departe în larg,

Se aud urlete fioroase de lup.

 

Din ochi mei vii de albaştri,

Azurul încet se cromează,

Sub cerul ciorchine de aştri,

Privirea-mi siluete vânează.

 

Mă îneacă lumina divină,

Luceşte putregaiul din oase,

Sunt pentru gângănii tulpină,

Moartea pe mama descoase.

 

Mă caută cu poteri din iad,

În zori am fost topit de nămeţi,

Acum între stele eu ard,

Şi sclipesc pentru bieţii poeţi.

 

Mai mult...

O dată

 

Mă topesc, ca un metal,

și curg anevoie,

într-o formă de-a mea,

mai veche, mai frumoasă.

Carnea încinsă, trosnește,

oasele-mi sfârâie....

mă răcesc.

Îndepărtez zgura,

apoi șlefuiesc, șlefuiesc, șlefuiesc!

Dar nu, nu sunt eu!

Nu voi mai putea fi ceea,

ce am fost odată!

Ce straniu,

nu am mai putut localiza 

cuvântul... ODATĂ!

De aceea, acum, mă definesc clar,

O dată!

Atât mi-e destinul...

Mai mult...

Vin grabnic la tine

 

Chiar astăzi vin grabnic la tine,

Așteaptă iubito nu plânge,

Pot urme de schije și sânge,

Sunt viu și încă mi-e bine.

 

Așteaptă iubito, așteaptă...

Mai am de urcat înc-o treaptă,

Nu-mi pasă că este prea sus,

Nu plâng când e alta în plus.

 

Așteaptă-mă-n fiece clipă,

Așteaptă ca în ziua dintâi,

În zbor mi-am frânt o aripă,

Nu plânge iubito...Rămâi!

 

Se-ntâmplă să-ți fie durere,

Mereu așteptarea eternă,

Mi-e pasul sleit de putere,

Ți-e sufletul singur în bernă.

 

Sub talpă am sloiuri de gheață,

Însă iubirea mă-ncalță-n patine,

Nu-mi plânge plecarea de-o viață,

Chiar astăzi vin grabnic la tine.

 

Mai mult...

Stare de fapt

 

Dacă sunt oameni fericiţi, de ce nu urlă?

De ce nu apar în stradă cu ţipete neîncetate?

Să-şi risipe trăirea cu bucium şi surlă,

Să ştie că-i bucuros până şi ultima vietate.

 

Mi-aş consuma toată energia pe care o deţin,

Să fac comunicabilă starea mea de fericire,

Şi n-aş regreta dacă apoi pe picioare nu mă mai ţin,

Ori dacă mi-ar pieri vocea sau să cad în orbire.

 

Beat de eternitate şi atras de infinit,

Mă prăvălesc prin spaţii ca o figură solară,

Uşor ca o iluzie ori ca un zâmbet chinuit,

Mă risipesc într-un nimic, pe care-l simt o povară.

 

Cui să mă închin prin aceste deşerturi?

Cui să întind mâna prin aceste singurătăţi?

La cine să mă opresc să mă bată prin certuri,

Şi să primesc mângâieri lipsite de prejudecăţi?

 

Când mă gândesc la mine, îmi vine să plâng …

Urăsc totul într-un sentiment de responsabilitate,

Învăluiri melancolice ca într-un cleşte mă strâng,

Mă salvez din tristeţe, cărând suferinţă în spate.

 

Mai mult...

Ultimul lăcaș

 

 

Voi coborî din mine ca dintr-un plan secund,

Cu trupul ca un abur și capul uriaș,

Iar moartea — o fântână cu ape fără fund, 

Îmi va sorbi trăirea din ultimul lăcaș. 

 

Și trupul, vechi veșmânt, se va preface-n humă,

Cu un miros de toamnă și gust de început,

Iar oasele, ca niște stâlpi înalți de spumă,

Vor sprijini uitarea în care m-am pierdut.

 

Dar chiar în lutul rece, sub pulbere de piatră,

Va încolți o taină din tot ce-am fost cândva,

Un arc ce-nalță-n cer o ultimă săgeată, 

Ce caută lumina să se înfigă-n ea. 

 

Voi fi și eu o treaptă din scara cea divină, 

Pe care urcă și coboară făpturile cerești, 

O mână de țărână ce speră să devină, 

Un bulgăre de aur în soluri nelumești. 

 

Voi fi o risipire de sensuri clandestine,

O liniște adâncă întinsă peste-un nume,

Ca un ecou ce uită din ce strigare vine, 

Și se preface-n umbră, rotindu-se prin lume. 

 

Nu voi mai fi nici dorul, acela care arde,

Nici foamea de lumină din ochiul meu de lut,

Ci doar o stea căzută din mii de miliarde,

Un punct fără hotare, în cosmosul tăcut.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Greutatea luminii

Dimineața intră pe fereastră

și atârnă

pe umărul drept.

Nu o poți pune jos.

Nici nu vrei.

Mai mult...

o intrebare

cum de nu esti un om de succes ?

m-ai intrebat

in timp ce ridicai masura

alaturi de statura mea monumentala

reflectata de asumata mea aroganta.

poate c-ar fi trebuit sa-ncerc

 

da m-au trudit vremurile

m-au ademenit cartile

m-au ratacit bibliotecile

m-au colorat anotimpurile

m-au invaluit uitarile

m-au zidit cuvintele

m-au tintuit recunostintele

m-au ingenunchiat inserarile

m-au diluat ploile

m-au imbatat salcimii

m-au imbiat si teii

m-au acceptat caii

m-au chemat ciini

m-au detunat pustile

m-au inhatat padurile

m-au oglindit izvoarele

m-au amagit soaptele vintului

m-au colorat prigoriile

m-au ingrijorat eclipsele

m-au incintat meteorii

m-au dumirit ecuatiile

m-au luminat fortele

m-au imbatat sunetele

m-au mingiiat rimele

 

da mai mult decit toate

m-a-nlantuit

ca o ancora grea

infipta-n nisipul marii albastre

cicatricea mica,alba

de pe buza ta de sus

Mai mult...

Ce faci, ești bine?



Am fost și azi pe la spital
Rana să o tratez, că doare,
Pe drum amici și cunoștințe
Dorind răspuns la întrebare.

După salutul cald, prietenos
Venea pe fir..ce faci, ești bine,
La care trist... le răspundeam
Că-s operat și-aștept minune.

Toți cunoșteau că-s suferind
Că Piatra e oraș, destul de mic,
Iar bârfa lumii, e greu de-oprit
Chiar și atunci când știu, nimic.

Așa că le explic de suferința mea
Și amănunte dau să mă-nțeleagă,
Că am o plagă, pe colonul sigmoid
Iar doctorii încearcă...s-o extragă.
...................................

Sunt ale vieții încercări ce le trăim
Iar ce-am greșit, în timp... plătim,
Și-acum mai abitir ca... niciodată
O rugă de-ajutor spre EL... rostim!
Făr-a uita tot Lui... să-i mulțumim!





Mai mult...

Madame Bijoux la București

În micul Paris, pe Calea Victoriei,

Madame Bijoux e legenda istoriei.

Cu pene de struț și dantele pe sâni,

Învârte pe degete domni și stăpâni.

 

Ea poartă tot luxul în poșeta mică,

Și-un fard care-ascunde că timpul o strică.

O duduie fină, cu mosc și mătasă,

Ce uită adesea drumul spre casă!

 

Zâmbește prin fumul de țigări subțiri,

Stârnind în cafenele dulci amintiri,

Căci Bijoux nu e doar o doamnă cu stare,

Ci însăși aroma de-odinioară, sub soare

Mai mult...

Dacă

 

Dacă tristețea te ține prizonier

Șoptindu-ți aceleași vorbe fără rost,

Neștiind cum s-o alungi

În sufletu-ți ce-i pustiit,

Văzând cum viața te ține iarăși înlănțuit,

Și-auzi doar urlete de lupi flămânzi

Simțind cum gerul iernii te doboară,

E timpul tău să te ridici,

De crezi sau nu, îți spun prietene și nu te mint,

De mână te ține Dumnezeu!

De toți prietenii te-au părăsit

Și ești orfan al nimanui,

Crezând că Cerul pe veci te-a izgonit,

Și toți îți sunt potrivnici cum niciodată nu ai bănuit,

Și n-ai nici lacrimi ca să plângi,

E timpul tău să te ridici,

De crezi sau nu,îți spun prietene și nu te mint,

De mână te ține Dumnezeu!

Iubita de te-a alungat ca pe-un gunoi,

Fugind de tine ca de-un lepros,

Să nu-i răpești nici timpul,tinerețea sau amorul,

Și de-și regretă clipele frumoase ce ți le-a dăruit,

Vai ce tristețe simt,te cred

Eu însumi am trăit acestea toate

Precum coșmarul este zugrăvit...

E timpul tău să te ridici,

De crezi sau nu, îți spun prietene și nu te mint,

De mână te ține Dumnezeu!

De ești sărac,bolnav,uitat

Și lumea toată îți stă ascunsă

Știi bine că-i egoistă,rea și crudă

Dar inimioara îți suspină dulce încă

În timp ce deznădejdea te-aruncă în bezna rece

Ce prevestește doar căderea fără de sfârșit,

Prapastia ce te cuprinde e însăși moartea de care se vorbește,

E timpul tău să te ridici,

De crezi sau nu îți spun prietene și nu te mint,

De mână te ține Dumnezeu!

Dacă auzi doar vorbe grele

Și vin în urma ta ca un ecou,

Dacă nu-i nimeni să creadă-n tine

Când ești căzut și doar necazul te aude și-ți răspunde

Când zaci sub munte de ispite,

Știind că ți-a sosit sfârșitul,

E timpul tău să te ridici,

De crezi sau nu îți spun prietene și nu te mint,

De mână te ține Dumnezeu!

(25 iunie 2023 H.S- Irepetabila iubire)

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

Icoana

O icoană de-i primită,

Viața ta este sfințită.

Ți-a aduce aminte mereu,

Căci ești doar cu Dumnezeu .

De te rogi privind la ea,

Domnul te va ajuta.

Este o minune care,

Ajută la fiecare.

Când icoana lăcrimează,

E semn că ea te veghează.

Maica sfântă e cu noi,

Plânge, știe de nevoi ,..

Ea ne ajută tot mereu,

Se roagă la Dumnezeu.

Tot ce face pentru noi,

E să scăpăm de nevoi.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍