Odiseea iubirii
Afară noaptea mână stele,
Pe cord îmi plânge-un pui de dor,
Cu sulița mă-npunge în prăsele,
Suspinul netrăitului amor.
Cu ochii triști și plini de lacrimi,
Privesc fotografii demult uitate,
Iar sufletu-mi înfășurat în patimi,
Scâncește precum pruncul după lapte.
Furtuni se-anunță în cruda soartă,
Corabia îmi este fără de catarg,
Pe inimă îmi tatuez spre tine-o hartă,
Și orbit de dragoste pornesc în larg.
De atâția ani mi-i lungă odiseea,
Iar valurile carnea mi-o străpung,
Iar Doamne dacă ai creat femeia,
N-ar fi nici drept la dânsa să n-ajung.
Afară noaptea împletește zorii zilei,
Pe cord îmi plânge acum bătrânul dor,
Și simt în os cum ghearele acvilei,
Se-nfig când se opresc subit din zbor,
Și-mi mușcă fără milă zilnic din ficat,
Sortit ca Prometeu să mor înlănțuit,
Cu al iubirii foc trăit și nicidecum furat,
La moarte-s condamnat că aprig te-am iubit.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 21 mai 2024
Vizualizări: 544
Poezii din aceiaşi categorie
Luna!
Mă uit la luna dintre nori și stele
Și văd cât de frumos zâmbește,
E astrul ce-și aduce bine-aminte
De-a noastră fără de sfârșit poveste.
Cândva ne-a fost martor ceresc
La întâlniri sub raza-i de lumină,
La ale noastre calde-mbrățișări
Și șoapte dulci rostite în surdină.
Eram doi tineri plini de speranțe
Gata să cucerească lumea întreagă,
Fără a ști ce ne așteaptă-n viață
Cutezători că dragostea ne leagă.
Atunci ca și acum la noi privea
De după norul ce sus o însoțea,
Lumină trimițându-ne în noapte
Până ce zorii dimineții ne prindea.
Și azi un pic, mâine puțin mai mult
Iubirea ne-a cuprins cu mreaja ei,
Și inima-mi bătea precum a ei dicta
Iar noi pluteam pe-aleea de sub tei.
Acum călcăm mai rar pe-acea cărare
Că multă buruiană pe ea este crescută,
Vorbim, zâmbim și chiar ne amuzăm
Cum luna nopții de după nor...salută!
Mainile tale
Caldura sufletului tau saruta obrazul meu rece.
Zambetul tau plin de speranta,
Este antidotul inimii mele triste.
Ochii tai plini de iubire,
Reflecta ca un luceafar strada vietii mele.
Glasul tau bland si dur in acelasi timp,
Este ca o pendulare pentru linistea mea.
Sarut mainile tale cele pline de povesti.
Sarut mainile tale cele ce-au trait o viata.
Sarut mainile ce o viata,
Mi-au fost temelia sufletului meu!
Și într-o lume plina de falși
Și într-o lume plină de falși
Aș vrea să-mi fi tu scapare ,
Adânc în suflet să ma lași
Să mă înec mai tare.
Și într-o lume de oameni plictisitori
Aș vrea să-mi fii tu alinarea ,
Cel ce viata mi-onfiori
Și-mi alini scăparea.
Și într-o lume de oameni răi
Aș vrea să-mi fii tu bunătatea,
Mergând amândoi pe cărări
Căutând dreptatea.
Dragostea mea
In suflet eu te port iubito
Ești fericirea din castel
Ești roua de pe frunze toamna
Ești albul iarna sus in tei.
Zimbetul tău m-ambată iară
Inebunesc privind la el
Și fără să clipesc m-apropii
Că sa ador mirosul tău.
Ești pentru mine o comoară
O nestemată dulce vie
Din cer tu ai venit la mine
Eu te iubesc la nebunie.
In cautarea iubitului
In zare vad amurgul
Si plopii fara frunze
Pe aleii pustii se plimba
Iubirea fara muze.
Ce cauta iubirea?
Te cauta pe tine
Frumosul din poveste
Cu licariri divine.
Te cauta in lacrimi
Si-n zambete fugare
Te cauta in galaxii
La mii de ani in departare.
Iubirea te gaseste
Oriunde ai fi in lume
Dar de-a ei magie
Nu poti fugi ,oriunde.
Tu esti ce nimeni nu poate fi
Nici astazi,maine ori demult
Caci pentru mine esti doar tu
Esti singura iubire.
Captiv...
M-am trezit într-o furtună nocturnă,
Sub un cer luminat de fulgere nu de lună,
Mă rătăcesc în propria-mi viață confuză,
Vreau să știu unde a dispărut a mea călăuză....
Aș vrea să știu de ce m-a lăsat în spate,
De ce m-a făcut să tânjesc după libertate,
De ce simt că n-o pot avea nici după moarte,
De ce am ales-o fix pe ea dintre toate....
Sunt captiv în propriile-mi gânduri blestemate.....
Luna!
Mă uit la luna dintre nori și stele
Și văd cât de frumos zâmbește,
E astrul ce-și aduce bine-aminte
De-a noastră fără de sfârșit poveste.
Cândva ne-a fost martor ceresc
La întâlniri sub raza-i de lumină,
La ale noastre calde-mbrățișări
Și șoapte dulci rostite în surdină.
Eram doi tineri plini de speranțe
Gata să cucerească lumea întreagă,
Fără a ști ce ne așteaptă-n viață
Cutezători că dragostea ne leagă.
Atunci ca și acum la noi privea
De după norul ce sus o însoțea,
Lumină trimițându-ne în noapte
Până ce zorii dimineții ne prindea.
Și azi un pic, mâine puțin mai mult
Iubirea ne-a cuprins cu mreaja ei,
Și inima-mi bătea precum a ei dicta
Iar noi pluteam pe-aleea de sub tei.
Acum călcăm mai rar pe-acea cărare
Că multă buruiană pe ea este crescută,
Vorbim, zâmbim și chiar ne amuzăm
Cum luna nopții de după nor...salută!
Mainile tale
Caldura sufletului tau saruta obrazul meu rece.
Zambetul tau plin de speranta,
Este antidotul inimii mele triste.
Ochii tai plini de iubire,
Reflecta ca un luceafar strada vietii mele.
Glasul tau bland si dur in acelasi timp,
Este ca o pendulare pentru linistea mea.
Sarut mainile tale cele pline de povesti.
Sarut mainile tale cele ce-au trait o viata.
Sarut mainile ce o viata,
Mi-au fost temelia sufletului meu!
Și într-o lume plina de falși
Și într-o lume plină de falși
Aș vrea să-mi fi tu scapare ,
Adânc în suflet să ma lași
Să mă înec mai tare.
Și într-o lume de oameni plictisitori
Aș vrea să-mi fii tu alinarea ,
Cel ce viata mi-onfiori
Și-mi alini scăparea.
Și într-o lume de oameni răi
Aș vrea să-mi fii tu bunătatea,
Mergând amândoi pe cărări
Căutând dreptatea.
Dragostea mea
In suflet eu te port iubito
Ești fericirea din castel
Ești roua de pe frunze toamna
Ești albul iarna sus in tei.
Zimbetul tău m-ambată iară
Inebunesc privind la el
Și fără să clipesc m-apropii
Că sa ador mirosul tău.
Ești pentru mine o comoară
O nestemată dulce vie
Din cer tu ai venit la mine
Eu te iubesc la nebunie.
In cautarea iubitului
In zare vad amurgul
Si plopii fara frunze
Pe aleii pustii se plimba
Iubirea fara muze.
Ce cauta iubirea?
Te cauta pe tine
Frumosul din poveste
Cu licariri divine.
Te cauta in lacrimi
Si-n zambete fugare
Te cauta in galaxii
La mii de ani in departare.
Iubirea te gaseste
Oriunde ai fi in lume
Dar de-a ei magie
Nu poti fugi ,oriunde.
Tu esti ce nimeni nu poate fi
Nici astazi,maine ori demult
Caci pentru mine esti doar tu
Esti singura iubire.
Captiv...
M-am trezit într-o furtună nocturnă,
Sub un cer luminat de fulgere nu de lună,
Mă rătăcesc în propria-mi viață confuză,
Vreau să știu unde a dispărut a mea călăuză....
Aș vrea să știu de ce m-a lăsat în spate,
De ce m-a făcut să tânjesc după libertate,
De ce simt că n-o pot avea nici după moarte,
De ce am ales-o fix pe ea dintre toate....
Sunt captiv în propriile-mi gânduri blestemate.....
Alte poezii ale autorului
Sunt același om …
Sunt acelaşi om în altă lume,
Sunt acelaşi gând rătăcitor,
Mare agitată fără spume,
Rană adâncă în picior.
Am aceiaşi tresărire,
Precum valul spart de stâncă,
Port în mine acea iubire,
Care îngerii o cântă.
Peste iarbă calc apatic,
Sângele a-nceput să-mi fiarbă,
Ochii-mi sunt acum jăratec,
Îmi smulg firele din barbă.
Rup petalele din flori,
Mângâi roua dimineţii,
Peste trup îmi trec fiori,
Şi mă mustră toţi poeţii.
Mai lasă de la tine…
Mai lasă de la tine câteodată,
Și pune-ți lacătul la gură,
Că vorba odată aruncată,
Împrăștie venin și ură.
Mai rătăcește printr-o carte,
Și adulmecă cuvinte noi,
Şi începe zilnic a le împarte,
La cei mânjiți de tine cu noroi.
Mai pune capul jos pe pernă,
Şi fugi cu gândul în văzduh,
Şi lasă dragostea maternă,
Să te cuprindă ca pe-un prunc.
Mai lasă de la tine creștinește,
Atunci când ești obijduit,
Căci sufletul se îndumnezeiește,
Din oful celui oropsit.
Mai caută să cucerești pustiul,
Și poartă-ți crucea fără ofensă,
Și va veni la tine de îndată Fiul,
Cu veșnicia în ceruri, recompensă.
Dacă tu ai dispărea - “Dacă tu ai dispărea”(A.Păunescu)
Dacă tu ai dispărea,
Ca un vis sfârșit deodată,
Te-aș sculpta din umbra mea,
Într-o noapte înstelată.
Ți-aș croi din dor veșmânt,
Pe suspine te-aș aduce,
Să te port până-n mormânt ,
Să-mi fii și pământ, și cruce.
Dacă tu ai dispărea,
M-aș topi în neființă,
Și m-aș face-n cer o stea,
Să te-ndrum spre biruință.
Mai apoi, să poți, să vii,
Ca un zumzet îngeresc,
Lin, pe aripi să mă ții,
Și să-ți spun cât te iubesc.
Dacă tu ai dispărea,
Ți-aș zidi icoana vie,
Dintr-un colț uitat de stea,
Dintr-o lacrimă târzie.
Și-ntr-o zi, din visul meu,
Ți-aș întoarce pașii-n lume,
Și-am să-l rog pe Dumnezeu,
Să îți dea același nume.
Dacă tu ai dispărea,
Ți-aș găsi urma în vânt,
Aș culege aroma sa,
Și aș pune-o în pământ,
Să răsară câmp cu flori,
Și izvoare ce suspină,
Să te nască apoi în zori,
Dimineața cea divină.
Dacă tu ai dispărea,
Ți-aș lua clipa trăită,
Și m-aș îngropa în ea,
Ca o șoaptă nerostită.
Și-ntr-o zi, cu cer superb,
De mă vei striga, ca ciută,
M-aș întoarce ca un cerb,
În pădurea ta, pierdută.
Sortit să scriu…
Tristețea râmă-n pieptul meu,
Și înfulecă porcește bucurii,
Mă uit spre cer la Dumnezeu,
Și cred că râde de ai Săi copii.
Îmi plânge-un nechezat de cal pe umăr,
Soția-mi scrie zilnic acatiste,
M-așez la rând dar nu mă număr,
Și-mi arvunez la parastas soliste.
Îmi ară moartea carnea aburindă,
Să semene spre toamnă un pui de viață,
Și stau cu leșul atârnat de grindă,
Tocmindu-mi viitorul ca la piață.
Mi s-a umflat și scândura de pe sicriu,
De plânsul viermilor ce mă așteaptă,
Nu pot să mor, căci mi-e sortit să scriu,
Că moartea-i sinceră iar viața e nedreaptă.
Dezmăț
Caută așternuturi noi fără teamă,
Ochiul să stea ațipit după geană,
Uită-ți gândul din noapte pe cer,
Să doarmă pe nori, umil și stingher.
Mintea golită alung-o pe Lună să pască
Poeme de amor arse-n ruguri de iască,
Nebuna din piept să strige, să cânte,
Prohodul iubirilor neîmplinite și frânte.
Pune-ți chiar astăzi gura slobodă-n lanț,
Aruncă pofticioasei amante ultimul sfanț,
Ascunde-te grabnic în amurguri și zori,
Când aleargă înspre tine copiii din flori.
Mușcă hazardul, trezește în tine dezmățul,
Încalecă viața și aruncă cravașa și hățul,
Zbori peste munți, peste piscuri înalte,
Desfrâul și orgia din somn să tresalte.
În taină te caut…
În taină te caut, și-n taină m-ascund,
Speranța-mi e umbra ce cade pe tine,
Dar pașii tăi fug, și amorul scufund,
Într-o inimă arsă de iubiri clandestine.
Îți scriu fără glas, cu cerneala din plâns,
Cuvintele dor când nu duc înspre tine,
Şi râuri de lacrimi în suflet am strâns,
Ca valuri înalte să te aducă la mine.
Și iarăși m-ascund, și iarăși tresar,
Ca steaua ce moare-ntr-o zare străină,
Căci tu ești lumina din visu-mi amar,
Dar ești și durerea, lipsită de vină.
Și tot ce rămâne e-un dans fără pas,
Un timp fără ceas și o toamnă-n oglindă,
Iar lacrima mea în ochiul tău a rămas,
Ca o noapte senină în care luna colindă.
Sunt același om …
Sunt acelaşi om în altă lume,
Sunt acelaşi gând rătăcitor,
Mare agitată fără spume,
Rană adâncă în picior.
Am aceiaşi tresărire,
Precum valul spart de stâncă,
Port în mine acea iubire,
Care îngerii o cântă.
Peste iarbă calc apatic,
Sângele a-nceput să-mi fiarbă,
Ochii-mi sunt acum jăratec,
Îmi smulg firele din barbă.
Rup petalele din flori,
Mângâi roua dimineţii,
Peste trup îmi trec fiori,
Şi mă mustră toţi poeţii.
Mai lasă de la tine…
Mai lasă de la tine câteodată,
Și pune-ți lacătul la gură,
Că vorba odată aruncată,
Împrăștie venin și ură.
Mai rătăcește printr-o carte,
Și adulmecă cuvinte noi,
Şi începe zilnic a le împarte,
La cei mânjiți de tine cu noroi.
Mai pune capul jos pe pernă,
Şi fugi cu gândul în văzduh,
Şi lasă dragostea maternă,
Să te cuprindă ca pe-un prunc.
Mai lasă de la tine creștinește,
Atunci când ești obijduit,
Căci sufletul se îndumnezeiește,
Din oful celui oropsit.
Mai caută să cucerești pustiul,
Și poartă-ți crucea fără ofensă,
Și va veni la tine de îndată Fiul,
Cu veșnicia în ceruri, recompensă.
Dacă tu ai dispărea - “Dacă tu ai dispărea”(A.Păunescu)
Dacă tu ai dispărea,
Ca un vis sfârșit deodată,
Te-aș sculpta din umbra mea,
Într-o noapte înstelată.
Ți-aș croi din dor veșmânt,
Pe suspine te-aș aduce,
Să te port până-n mormânt ,
Să-mi fii și pământ, și cruce.
Dacă tu ai dispărea,
M-aș topi în neființă,
Și m-aș face-n cer o stea,
Să te-ndrum spre biruință.
Mai apoi, să poți, să vii,
Ca un zumzet îngeresc,
Lin, pe aripi să mă ții,
Și să-ți spun cât te iubesc.
Dacă tu ai dispărea,
Ți-aș zidi icoana vie,
Dintr-un colț uitat de stea,
Dintr-o lacrimă târzie.
Și-ntr-o zi, din visul meu,
Ți-aș întoarce pașii-n lume,
Și-am să-l rog pe Dumnezeu,
Să îți dea același nume.
Dacă tu ai dispărea,
Ți-aș găsi urma în vânt,
Aș culege aroma sa,
Și aș pune-o în pământ,
Să răsară câmp cu flori,
Și izvoare ce suspină,
Să te nască apoi în zori,
Dimineața cea divină.
Dacă tu ai dispărea,
Ți-aș lua clipa trăită,
Și m-aș îngropa în ea,
Ca o șoaptă nerostită.
Și-ntr-o zi, cu cer superb,
De mă vei striga, ca ciută,
M-aș întoarce ca un cerb,
În pădurea ta, pierdută.
Sortit să scriu…
Tristețea râmă-n pieptul meu,
Și înfulecă porcește bucurii,
Mă uit spre cer la Dumnezeu,
Și cred că râde de ai Săi copii.
Îmi plânge-un nechezat de cal pe umăr,
Soția-mi scrie zilnic acatiste,
M-așez la rând dar nu mă număr,
Și-mi arvunez la parastas soliste.
Îmi ară moartea carnea aburindă,
Să semene spre toamnă un pui de viață,
Și stau cu leșul atârnat de grindă,
Tocmindu-mi viitorul ca la piață.
Mi s-a umflat și scândura de pe sicriu,
De plânsul viermilor ce mă așteaptă,
Nu pot să mor, căci mi-e sortit să scriu,
Că moartea-i sinceră iar viața e nedreaptă.
Dezmăț
Caută așternuturi noi fără teamă,
Ochiul să stea ațipit după geană,
Uită-ți gândul din noapte pe cer,
Să doarmă pe nori, umil și stingher.
Mintea golită alung-o pe Lună să pască
Poeme de amor arse-n ruguri de iască,
Nebuna din piept să strige, să cânte,
Prohodul iubirilor neîmplinite și frânte.
Pune-ți chiar astăzi gura slobodă-n lanț,
Aruncă pofticioasei amante ultimul sfanț,
Ascunde-te grabnic în amurguri și zori,
Când aleargă înspre tine copiii din flori.
Mușcă hazardul, trezește în tine dezmățul,
Încalecă viața și aruncă cravașa și hățul,
Zbori peste munți, peste piscuri înalte,
Desfrâul și orgia din somn să tresalte.
În taină te caut…
În taină te caut, și-n taină m-ascund,
Speranța-mi e umbra ce cade pe tine,
Dar pașii tăi fug, și amorul scufund,
Într-o inimă arsă de iubiri clandestine.
Îți scriu fără glas, cu cerneala din plâns,
Cuvintele dor când nu duc înspre tine,
Şi râuri de lacrimi în suflet am strâns,
Ca valuri înalte să te aducă la mine.
Și iarăși m-ascund, și iarăși tresar,
Ca steaua ce moare-ntr-o zare străină,
Căci tu ești lumina din visu-mi amar,
Dar ești și durerea, lipsită de vină.
Și tot ce rămâne e-un dans fără pas,
Un timp fără ceas și o toamnă-n oglindă,
Iar lacrima mea în ochiul tău a rămas,
Ca o noapte senină în care luna colindă.