Sărutul tău...
Sărută-mi mâna tremurând spre tine,
Să simt că-n palma ta mi-e rostul scris,
Că drumurile-ți toate duc spre mine,
Și-n ochii tăi iubirea s-a deschis.
Sărutul tău să-mi spele-n mângâiere,
Povara nopților fără răspuns,
Să-mi fie alinare și putere,
Un început din dorul nepătruns.
Sărută-mi sufletul de ceară,
Să mi-l topești, să curgă foc divin,
Și-apoi să strălucească iară,
Ca un luceafăr în ochiul tău senin.
Sărută-mi pleoapa arsă de suspine,
Să-mi scuturi visul prins în nerostire,
Să-mi spui că-n clipa asta, doar cu tine,
Durerea îmi va fi o simplă amintire.
Sărută-mi tâmpla, vremea să-și oprească,
Și-n umbra vârstei, tot focul să rămână,
Să-mi fie inima din nou cerească,
Și nu o pasăre cu aripa-n țărână.
Poems in the same category
Ca mii de petale
Aleargă-n privire sclipirea de stele,
Din zâmbet sublim se aprinde-o scânteie,
Adoarme durerea și-ți lasă doar vise
Ca mii de petale în flăcări aprinse.
Lacrima-i curge şi seacă-ntr-o clipă,
Suflet se naşte-n privirea topită,
Corola de gânduri umbrește-un mister,
Ca mii de petale scăpate din cer.
Pulsuri de inimi tot bat fericirea,
Cântece sună trezind amintirea,
Imagini prind ochii și dulce te strâng,
Ca mii de petale dansate de vânt.
Admiră de-a pururi cereasca lumină
A ta frumusețe – o zare senină,
Din vise cad îngeri pe-arípi de plăcere
Ca mii de petale cu farmec de stele.
Vreau
Vreau puțin din Eminescu
Să te îndrăgostești pe loc
Și puțin din Grigorescu
Să fac din arta ta un joc
Puțin din Creangă să primesc
Ca tuturor să povestesc
Că am avut puțin din Slavici
Puțin noroc să te-ntâlnesc
Puțin din Blaga îmi ajunge
Fricile să le strivesc
Și din Bacovia inima să se înfructe
Cu singurătatea să mă-mprietenesc
Vreau puțin și din Petrescu poate
Să mai petrecem o ultimă noapte
Să-și amintească Stănescu din mine
Că ai fost una la o mie
O ştire…
Mi-e seacă inima de bine,
Mi-e sec şi sufletul de dor,
S-a estompat iubirea-n mine,
Şi măruntaiele mă dor.
Simt răutate în locuri luminate,
Şi val de bunătate-n întuneric,
Trăiri haotic adunate,
Mă sfâşie himeric.
Mă doare gândul către frate,
Mi-s faptele mai neumane,
Mereu mă paşte-un dor de moarte,
Iar carnea-mi putrezeşte pe ciolane.
Ascult armatele de îngeri,
Cum cântă într-un cer îndepărtat,
Mi-e judecata numai plângeri,
Iar lacrima din ochi a îngheţat.
Mă doare a mamei amintire,
Mă poartă-n braţe ai mei copii,
Sfârşitul meu e doar o ştire,
Rostită într-o adunare de stihii.
Mai frumoasă de Laura Stoica în norvegiană
Ești departe și ai asupra mea
O putere imensă
Mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Ce șansă că te-am cunoscut
Nu mai credeam în iubire de mult.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând
Fericirea pe care-o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț să iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț sa iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Uneori fără tine
Drumul e greu
Aș vrea să fii cu mine,
Cu mine mereu.
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Vakrere
Du er langt unna og du har meg
En enorm kraft
Jeg våkner smilende hver dag
For en sjanse til å ha møtt deg
Jeg trodde ikke på kjærlighet på lenge.
Jeg ønsker å bli i din kjærlige verden
Jeg har aldri vært så forelsket før
Lykken jeg mottar
Jeg vil bare leve det med deg
Med deg lærer jeg å elske.
Du ser meg
vakrere enn jeg aner
du får meg til å føle
At jeg er verdens sentrum
Og du lindrer meg, du lindrer meg, du lindrer meg
Med søte ord
Hjertet mitt vil ikke lyve for henne
Han vil ikke at du skal glemme det.
Jeg ønsker å bli i din kjærlige verden
Å våkne smilende hver dag
Lykken jeg mottar
Jeg vil bare leve det med deg
Med deg lærer jeg å elske.
Du ser meg
vakrere enn jeg aner
du får meg til å føle
At jeg er verdens sentrum
Og du lindrer meg, du lindrer meg, du lindrer meg
Med søte ord
Hjertet mitt vil ikke lyve for henne
Han vil ikke at du skal glemme det.
Noen ganger uten deg
Veien er hard
Jeg vil at du skal være med meg,
Alltid med meg.
Lykken jeg mottar
Jeg vil bare leve det med deg.
Du ser meg
vakrere enn jeg aner
du får meg til å føle
At jeg er verdens sentrum
Og du lindrer meg, du lindrer meg, du lindrer meg
Med søte ord
Hjertet mitt vil ikke lyve for henne
Han vil ikke at du skal glemme det.
OSTENITĂ DE AȘTEPTARE
Ostenită de așteptare
Teama mă frământă
Cu dureri stridente-n frunte
Pentru câte runde?
Ostenită de învoiala
Plânsului etern
Poți și râde ,poți și râde
Fii un claun modern.
Ostenită se retrage
Ca într-o colivie
Teama de-a nu fi excentric,
Plângând de bucurie.
Ostenită fuge clipa
Timpului mereu prezent,
Contratimpul e-o balanță
Pe un scurt segment.
Ostenită-i chiar și umbra
Pare greu bonlavă ,
Torent cuprins de nevroză
Fluvii ,afluenții de lavă.
Simplitate,dragoste, Dumnezeu
Iubito,nu vrei să ne transformăm in mare?
Tu să fii valurile și eu țărmul
Să ne îmbrățișăm mereu...
Fie pe vreme bună
Ori pe furtună,
Pe ger sau pe căldură,
Să ne iubim fără-ncetare
În simplitate cu Dumnezeu?
Iubito nu crezi că vremea noastră este astăzi?
Surâsul tău să fie fericirea mea?
Iar pașii tăi molcomi
Să-mi mângâie obrajii,
Iar eu s-aștept sărutul tău
Cel magic și plin de amor,
Dar care întârzie să vină
Eu știind că timpul său
Este aproape,dar astăzi
Stă încă captiv prins de un nor...?
Iubito,alungă-mi așteptarea
Și tristețea,
Adu-mi speranța dar și culoarea,
Vorbeste-mi de simplitate
Dragoste și Dumnezeu!
(12 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Ca mii de petale
Aleargă-n privire sclipirea de stele,
Din zâmbet sublim se aprinde-o scânteie,
Adoarme durerea și-ți lasă doar vise
Ca mii de petale în flăcări aprinse.
Lacrima-i curge şi seacă-ntr-o clipă,
Suflet se naşte-n privirea topită,
Corola de gânduri umbrește-un mister,
Ca mii de petale scăpate din cer.
Pulsuri de inimi tot bat fericirea,
Cântece sună trezind amintirea,
Imagini prind ochii și dulce te strâng,
Ca mii de petale dansate de vânt.
Admiră de-a pururi cereasca lumină
A ta frumusețe – o zare senină,
Din vise cad îngeri pe-arípi de plăcere
Ca mii de petale cu farmec de stele.
Vreau
Vreau puțin din Eminescu
Să te îndrăgostești pe loc
Și puțin din Grigorescu
Să fac din arta ta un joc
Puțin din Creangă să primesc
Ca tuturor să povestesc
Că am avut puțin din Slavici
Puțin noroc să te-ntâlnesc
Puțin din Blaga îmi ajunge
Fricile să le strivesc
Și din Bacovia inima să se înfructe
Cu singurătatea să mă-mprietenesc
Vreau puțin și din Petrescu poate
Să mai petrecem o ultimă noapte
Să-și amintească Stănescu din mine
Că ai fost una la o mie
O ştire…
Mi-e seacă inima de bine,
Mi-e sec şi sufletul de dor,
S-a estompat iubirea-n mine,
Şi măruntaiele mă dor.
Simt răutate în locuri luminate,
Şi val de bunătate-n întuneric,
Trăiri haotic adunate,
Mă sfâşie himeric.
Mă doare gândul către frate,
Mi-s faptele mai neumane,
Mereu mă paşte-un dor de moarte,
Iar carnea-mi putrezeşte pe ciolane.
Ascult armatele de îngeri,
Cum cântă într-un cer îndepărtat,
Mi-e judecata numai plângeri,
Iar lacrima din ochi a îngheţat.
Mă doare a mamei amintire,
Mă poartă-n braţe ai mei copii,
Sfârşitul meu e doar o ştire,
Rostită într-o adunare de stihii.
Mai frumoasă de Laura Stoica în norvegiană
Ești departe și ai asupra mea
O putere imensă
Mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Ce șansă că te-am cunoscut
Nu mai credeam în iubire de mult.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând
Fericirea pe care-o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț să iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț sa iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Uneori fără tine
Drumul e greu
Aș vrea să fii cu mine,
Cu mine mereu.
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Vakrere
Du er langt unna og du har meg
En enorm kraft
Jeg våkner smilende hver dag
For en sjanse til å ha møtt deg
Jeg trodde ikke på kjærlighet på lenge.
Jeg ønsker å bli i din kjærlige verden
Jeg har aldri vært så forelsket før
Lykken jeg mottar
Jeg vil bare leve det med deg
Med deg lærer jeg å elske.
Du ser meg
vakrere enn jeg aner
du får meg til å føle
At jeg er verdens sentrum
Og du lindrer meg, du lindrer meg, du lindrer meg
Med søte ord
Hjertet mitt vil ikke lyve for henne
Han vil ikke at du skal glemme det.
Jeg ønsker å bli i din kjærlige verden
Å våkne smilende hver dag
Lykken jeg mottar
Jeg vil bare leve det med deg
Med deg lærer jeg å elske.
Du ser meg
vakrere enn jeg aner
du får meg til å føle
At jeg er verdens sentrum
Og du lindrer meg, du lindrer meg, du lindrer meg
Med søte ord
Hjertet mitt vil ikke lyve for henne
Han vil ikke at du skal glemme det.
Noen ganger uten deg
Veien er hard
Jeg vil at du skal være med meg,
Alltid med meg.
Lykken jeg mottar
Jeg vil bare leve det med deg.
Du ser meg
vakrere enn jeg aner
du får meg til å føle
At jeg er verdens sentrum
Og du lindrer meg, du lindrer meg, du lindrer meg
Med søte ord
Hjertet mitt vil ikke lyve for henne
Han vil ikke at du skal glemme det.
OSTENITĂ DE AȘTEPTARE
Ostenită de așteptare
Teama mă frământă
Cu dureri stridente-n frunte
Pentru câte runde?
Ostenită de învoiala
Plânsului etern
Poți și râde ,poți și râde
Fii un claun modern.
Ostenită se retrage
Ca într-o colivie
Teama de-a nu fi excentric,
Plângând de bucurie.
Ostenită fuge clipa
Timpului mereu prezent,
Contratimpul e-o balanță
Pe un scurt segment.
Ostenită-i chiar și umbra
Pare greu bonlavă ,
Torent cuprins de nevroză
Fluvii ,afluenții de lavă.
Simplitate,dragoste, Dumnezeu
Iubito,nu vrei să ne transformăm in mare?
Tu să fii valurile și eu țărmul
Să ne îmbrățișăm mereu...
Fie pe vreme bună
Ori pe furtună,
Pe ger sau pe căldură,
Să ne iubim fără-ncetare
În simplitate cu Dumnezeu?
Iubito nu crezi că vremea noastră este astăzi?
Surâsul tău să fie fericirea mea?
Iar pașii tăi molcomi
Să-mi mângâie obrajii,
Iar eu s-aștept sărutul tău
Cel magic și plin de amor,
Dar care întârzie să vină
Eu știind că timpul său
Este aproape,dar astăzi
Stă încă captiv prins de un nor...?
Iubito,alungă-mi așteptarea
Și tristețea,
Adu-mi speranța dar și culoarea,
Vorbeste-mi de simplitate
Dragoste și Dumnezeu!
(12 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Other poems by the author
Tremur...
În ochii mei se zbate-o umbră rece,
Un vânt amar prin suflet mi-a trecut,
Iar timpul, ca un dor necunoscut,
Din rană mi se scurge și petrece.
Mi-e trupul rug al gândurilor stinse,
Un vis uitat sub cerul de pământ,
Iar dragostea cu glasul ei plăpând,
Îmi cântă-n taină amoruri neatinse.
Mi-e sufletul o rană de parcă-i carne vie,
Pe care timpul nu poate s-o mai coase,
Căci lacrimi grele mi s-au lăsat în oase,
Iar pasul sprinten să meargă nu mai știe.
Sub cerul mut, albastrul meu se pierde,
Iar zborul spre-nălțimi e numai amăgire,
Înnebunit îmi caut pârdalnica iubire,
Iar talpa, de-atâta iarbă, îmi este acuma verde.
Și chiar de bezna mă va prinde-n gheare,
Eu port în piept un strop de infinit,
Și amorul meu ce încă plânge risipit,
Va fi sclipind pe cer, o stea nemuritoare.
Lumea azi
Lumea toată aleargă, aleargă,
Pământul întruna se-nvârte,
Urma ei grabnic s-o șteargă,
În nesfârșite abisuri s-o uite.
Se înmoaie lacrima-n lacrimă,
Plâng mame când nasc un copil,
Tații-l primesc ca pe-o patimă,
Iar totul din jur li se pare ostil.
E foșnet și-n suflet, și-afară,
Pământul înghite bucurii și iubiri,
Grâu-i uscat iar pâinea amară,
E spaimă și groază-n clădiri.
Trăim izolați de oameni și lume,
Suntem conectați invizibil la ură,
Găsim vinovați cu nume, prenume,
Apoi instalăm peste tot dictatură.
Omul hulpav aleargă, aleargă,
Pământul mai tare se-nvârte,
Urma lui grabnic s-o șteargă,
În nesfârșite abisuri să-l uite.
E bine...
Întruna calul hățul roade,
Toamna scuipă cu omizi,
Plâng sirenele-n năvoade,
Că pescarii-s prea timizi.
Trag peretele pe mine,
Ca-nceput să-mi fie frig,
Nu mi-a fost nicicând mai bine,
Și de fericire strig.
Soarele îmi mută umbra,
Însă eu rămân inert,
Fluturii se dau de-a tumba,
Și mă cheamă la concert.
Ah ce vreme, ce haram!
Curge mană de pe cer,
Vreau să dorm dar somn nu am,
Beu și mânc ca un boier.
Haina nu mă mai încape,
Cimitirul simt aproape,
Trag pământul peste mine,
E de bine, e de bine !
Stau nopţi în şir
Stau nopţi în şir şi tot privesc,
La stelele din univers,
Mă mir, socot şi tot gândesc,
Că totuşi au ceva lumesc.
Şi-a lor lucire învăpăiată,
Ba roşie, ba galbenă lămâi,
Mi-aduce aminte de acea fată,
Pe care am sarutat-o întâi.
Iar forma lor cerească,
Îmi pare că-i leit,
Icoana părintească,
Sub care am trăit.
Şi-a lor cădere de pe cer,
Când lasă-n urmă o pată,
E a mea durere de mai ieri,
Când a plecat şi al meu tată.
De ce nu vii...?
Îmi cântă doru-n depărtare,
Din codri verzi, de pe poteci,
Și-un murmur rece de izvoare,
Îmi spune întruna c-ai să pleci.
Din praf și umbre nasc stihii,
Și plânge struna de vioară,
Și-aș vrea arcușul ei să fii,
Dar încă nu e primăvară...
Plângând ascult numai tăcerea,
Și-mi pare a fi un lung festin,
Încerc să-ngrop sub ploi durerea,
Dar într-o clipă nor devin.
Apoi opresc, să uit de toate,
Să-mbrac uitarea-n trup divin,
Căci viața-i duhul ce se zbate,
În carnea unui lut străin...
Și mă îndrept spre zări absente,
Spre visul care nu-i al meu,
Mișcările îmi sunt inexistente,
Și umbra-mi e, dar nu sunt eu.
Și totuși, tremurând sub stele,
Mă-nalț din norii mei târzii,
Și strig cu fața-ntre zăbrele,
De ce nu vii, de ce nu vii?
Suntem răi
Suntem răi …
Se aude sufletul cum latră,
Şi inima mârâind,
De sus cad lacrimi de Tată,
Şi serafimi jelind.
Suntem răi ….
Măduva oaselor e stricată,
Şi ochii pierduţi,
De sus cad lacrimi de Tată,
Şi îngeri tăcuţi.
Suntem răi …
Avem zâmbet de piatră,
Şi chipul de fiară,
De sus cad lacrimi de Tată,
Şi sfinţii de ceară.
Tremur...
În ochii mei se zbate-o umbră rece,
Un vânt amar prin suflet mi-a trecut,
Iar timpul, ca un dor necunoscut,
Din rană mi se scurge și petrece.
Mi-e trupul rug al gândurilor stinse,
Un vis uitat sub cerul de pământ,
Iar dragostea cu glasul ei plăpând,
Îmi cântă-n taină amoruri neatinse.
Mi-e sufletul o rană de parcă-i carne vie,
Pe care timpul nu poate s-o mai coase,
Căci lacrimi grele mi s-au lăsat în oase,
Iar pasul sprinten să meargă nu mai știe.
Sub cerul mut, albastrul meu se pierde,
Iar zborul spre-nălțimi e numai amăgire,
Înnebunit îmi caut pârdalnica iubire,
Iar talpa, de-atâta iarbă, îmi este acuma verde.
Și chiar de bezna mă va prinde-n gheare,
Eu port în piept un strop de infinit,
Și amorul meu ce încă plânge risipit,
Va fi sclipind pe cer, o stea nemuritoare.
Lumea azi
Lumea toată aleargă, aleargă,
Pământul întruna se-nvârte,
Urma ei grabnic s-o șteargă,
În nesfârșite abisuri s-o uite.
Se înmoaie lacrima-n lacrimă,
Plâng mame când nasc un copil,
Tații-l primesc ca pe-o patimă,
Iar totul din jur li se pare ostil.
E foșnet și-n suflet, și-afară,
Pământul înghite bucurii și iubiri,
Grâu-i uscat iar pâinea amară,
E spaimă și groază-n clădiri.
Trăim izolați de oameni și lume,
Suntem conectați invizibil la ură,
Găsim vinovați cu nume, prenume,
Apoi instalăm peste tot dictatură.
Omul hulpav aleargă, aleargă,
Pământul mai tare se-nvârte,
Urma lui grabnic s-o șteargă,
În nesfârșite abisuri să-l uite.
E bine...
Întruna calul hățul roade,
Toamna scuipă cu omizi,
Plâng sirenele-n năvoade,
Că pescarii-s prea timizi.
Trag peretele pe mine,
Ca-nceput să-mi fie frig,
Nu mi-a fost nicicând mai bine,
Și de fericire strig.
Soarele îmi mută umbra,
Însă eu rămân inert,
Fluturii se dau de-a tumba,
Și mă cheamă la concert.
Ah ce vreme, ce haram!
Curge mană de pe cer,
Vreau să dorm dar somn nu am,
Beu și mânc ca un boier.
Haina nu mă mai încape,
Cimitirul simt aproape,
Trag pământul peste mine,
E de bine, e de bine !
Stau nopţi în şir
Stau nopţi în şir şi tot privesc,
La stelele din univers,
Mă mir, socot şi tot gândesc,
Că totuşi au ceva lumesc.
Şi-a lor lucire învăpăiată,
Ba roşie, ba galbenă lămâi,
Mi-aduce aminte de acea fată,
Pe care am sarutat-o întâi.
Iar forma lor cerească,
Îmi pare că-i leit,
Icoana părintească,
Sub care am trăit.
Şi-a lor cădere de pe cer,
Când lasă-n urmă o pată,
E a mea durere de mai ieri,
Când a plecat şi al meu tată.
De ce nu vii...?
Îmi cântă doru-n depărtare,
Din codri verzi, de pe poteci,
Și-un murmur rece de izvoare,
Îmi spune întruna c-ai să pleci.
Din praf și umbre nasc stihii,
Și plânge struna de vioară,
Și-aș vrea arcușul ei să fii,
Dar încă nu e primăvară...
Plângând ascult numai tăcerea,
Și-mi pare a fi un lung festin,
Încerc să-ngrop sub ploi durerea,
Dar într-o clipă nor devin.
Apoi opresc, să uit de toate,
Să-mbrac uitarea-n trup divin,
Căci viața-i duhul ce se zbate,
În carnea unui lut străin...
Și mă îndrept spre zări absente,
Spre visul care nu-i al meu,
Mișcările îmi sunt inexistente,
Și umbra-mi e, dar nu sunt eu.
Și totuși, tremurând sub stele,
Mă-nalț din norii mei târzii,
Și strig cu fața-ntre zăbrele,
De ce nu vii, de ce nu vii?
Suntem răi
Suntem răi …
Se aude sufletul cum latră,
Şi inima mârâind,
De sus cad lacrimi de Tată,
Şi serafimi jelind.
Suntem răi ….
Măduva oaselor e stricată,
Şi ochii pierduţi,
De sus cad lacrimi de Tată,
Şi îngeri tăcuţi.
Suntem răi …
Avem zâmbet de piatră,
Şi chipul de fiară,
De sus cad lacrimi de Tată,
Şi sfinţii de ceară.