Sărutul tău...
Sărută-mi mâna tremurând spre tine,
Să simt că-n palma ta mi-e rostul scris,
Că drumurile-ți toate duc spre mine,
Și-n ochii tăi iubirea s-a deschis.
Sărutul tău să-mi spele-n mângâiere,
Povara nopților fără răspuns,
Să-mi fie alinare și putere,
Un început din dorul nepătruns.
Sărută-mi sufletul de ceară,
Să mi-l topești, să curgă foc divin,
Și-apoi să strălucească iară,
Ca un luceafăr în ochiul tău senin.
Sărută-mi pleoapa arsă de suspine,
Să-mi scuturi visul prins în nerostire,
Să-mi spui că-n clipa asta, doar cu tine,
Durerea îmi va fi o simplă amintire.
Sărută-mi tâmpla, vremea să-și oprească,
Și-n umbra vârstei, tot focul să rămână,
Să-mi fie inima din nou cerească,
Și nu o pasăre cu aripa-n țărână.
Poems in the same category
Visul
Era o zi cu soare-afară
Cînd prima dată te-am văzut.
Am tresărit,te privesc iară,
Dar nu mai ești,ai dispărut.
A mai trecut un timp de-atunci
Și iată că te-am regăsit,
N-oi folosi cuvinte lungi
Dar vreau să-ți zic acum ce simt.
Deja cînd ești în fața mea
Nu îți mai spun nici un cuvînt.
Te rog,de-acum nu mai pleca
Că-ți zic ce simt,în gînd.
Și-a mai trecut un timp deja,
Am devenit prieteni buni.
Cred că nu voi mai tăcea
Ce vreau să-ți spun,îți spun.
În seara asta fermecată
Cînd cerul parcă e aprins,
Și cînd îți spun totul deodată
Mă simțeam ca într-un vis.
Credeam că totul se termină
Și visul nu mai este vis.
Tu te apropii brusc de mine
M-ai sărutat și m-ai cuprins.
Era clipa așteptată
Pe care noaptea o visam.
Sunt fericit ca niciodată,
Că pe tine acum te am.
Iubita mea
Of tu iubita mea
Ai un zambet minunat
Seara tu la usa mea
Stai de veghe neincetat
Neagra si misterioasa
In umbra patului te vad
Si ma intreb mereu, ma intreb
Cat sa mai stai dupa mine
Eu ma uit mereu la tine
Te aspir si te admir
Fața ta, apus de soare
Drogul meu neinteles
Tu, care te numeşti femeie
Tu, care te numeşti femeie,
Cu păru-n vânt şi ochi scânteie,
Cu mersul coregraf şi graţios,
Ce dai nuanţă cuvântului frumos,
Am amuţit la a ta ştire,
Că vrei să schimbi a ta menire,
Să schimbi principii şi idei,
Şi multe lucruri cu temei.
Şi scuipi trecutul fără jenă,
Renunţi la dragostea maternă,
Îţi plâng copiii lângă tine,
Şi-ţi fierbe sângele în vine.
Dar a ta inimă e piatră,
Şi vrei acum o nouă soartă,
Ca lucrul de bărbat să-l faci,
Chiar dacă peste obiceiuri calci.
Doar de putere şi avere-ţi pasă,
Şi uiţi că trebuie să fii frumoasă,
Să pregăteşti copiilor bucate,
Să fii totul peste toate.
De ce refuzi să-ţi zică mamă,
Şi faci din traiul tău o dramă?
De ce schimbi dulcele tău sânge?
Căci sus în cer… fecioara plânge.
Niciodată uitarea...
Ia-mi tot ce dorești,
Ia-mi munții și marea,
Îți dau ce voiești,
Dar niciodată uitarea.
Ia-mi ochii albaștri,
Ascunde-mi cărarea,
Îți dau tot ce am,
Dar niciodată uitarea.
Ia-mi lacrima pură,
Suprimă-mi iertarea,
Îți dau toată averea,
Dar niciodată uitarea.
Ia-mi cântul și dorul,
Ia-mi exaltarea,
Îți dărui și zborul,
Dar niciodată uitarea.
Ia-mi dreptul la tot,
Ia-mi viața de îndată,
Dar nu-mi cere să uit,
Chipul tău...niciodată.
Din grădina patimelor
Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău.
Te port în gând, te năzuiesc...
Mă urmăreşti ca o himeră,
Când nu eşti tu, eu tot cu tine sunt.
Ți-am conturat din spate silueta,
Căzută-n rugăciune, pe genunchi.
Ṣi te imprim în inimă ca o icoană,
Salvată într-o colecție de dulci minuni.
Buzele-ți moi m-au ars cu pasiunea
Unui ospăț de simțuri şi trăiri.
Setea mi-ai stins în galeşe priviri,
In suflet mi-ai hrănit chiar nemurirea.
În preajma ta adie în arome primăvara,
Ca-ntr-un buchet de frezii, irişi şi zambile.
Mă farmeci volatil cu note de iubire,
Până adânc în piept îți simt suflarea.
Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău pe mine.
Eşti una de ajuns pentru o mie
de mântuiri si nemuriri şi vis.
Şi de n-ai fi, eu n-aş mai fi...
cu tine.
În lumina lunii
În ploaie cugetez răbdător,
Lângă râul curgător,
Căutând în singurătate
Dulcea mea jumătate.
Foșnetul liniștit al frunzelor,
Aduce taina cuvintelor.
În timp ce al stelelor splendoare,
Purtându-mi sentimente arzătoare.
În lumina lunii,
Priviri profunde,
Doar sărutul să-i dea glas
Vocii sale blânde.
În ploaie să navigăm grațios,
Ținându-ne strâns de mâini,
Privind-o atent pe ea
Și zâmbetul său frumos.
Să alergăm stingheri în căutare,
Bucurându-ne de fiecare sărutare.
De ploaie să ne-adăpostim,
În iubire să plutim,
Iar când noi ne liniștim,
Secrete să ne șoptim.
Sufletele noastre se împletesc,
Un cuplu cu adevărat ceresc!
Dar tot singur hoinăresc
Și în minte mâhnesc.
Plouă și-n singurătate-mi,
Eu și mine însumi,
Stau și pătimesc,
Pe ea s-o întâlnesc.
În plină lună,
Noapte bună!
Visul
Era o zi cu soare-afară
Cînd prima dată te-am văzut.
Am tresărit,te privesc iară,
Dar nu mai ești,ai dispărut.
A mai trecut un timp de-atunci
Și iată că te-am regăsit,
N-oi folosi cuvinte lungi
Dar vreau să-ți zic acum ce simt.
Deja cînd ești în fața mea
Nu îți mai spun nici un cuvînt.
Te rog,de-acum nu mai pleca
Că-ți zic ce simt,în gînd.
Și-a mai trecut un timp deja,
Am devenit prieteni buni.
Cred că nu voi mai tăcea
Ce vreau să-ți spun,îți spun.
În seara asta fermecată
Cînd cerul parcă e aprins,
Și cînd îți spun totul deodată
Mă simțeam ca într-un vis.
Credeam că totul se termină
Și visul nu mai este vis.
Tu te apropii brusc de mine
M-ai sărutat și m-ai cuprins.
Era clipa așteptată
Pe care noaptea o visam.
Sunt fericit ca niciodată,
Că pe tine acum te am.
Iubita mea
Of tu iubita mea
Ai un zambet minunat
Seara tu la usa mea
Stai de veghe neincetat
Neagra si misterioasa
In umbra patului te vad
Si ma intreb mereu, ma intreb
Cat sa mai stai dupa mine
Eu ma uit mereu la tine
Te aspir si te admir
Fața ta, apus de soare
Drogul meu neinteles
Tu, care te numeşti femeie
Tu, care te numeşti femeie,
Cu păru-n vânt şi ochi scânteie,
Cu mersul coregraf şi graţios,
Ce dai nuanţă cuvântului frumos,
Am amuţit la a ta ştire,
Că vrei să schimbi a ta menire,
Să schimbi principii şi idei,
Şi multe lucruri cu temei.
Şi scuipi trecutul fără jenă,
Renunţi la dragostea maternă,
Îţi plâng copiii lângă tine,
Şi-ţi fierbe sângele în vine.
Dar a ta inimă e piatră,
Şi vrei acum o nouă soartă,
Ca lucrul de bărbat să-l faci,
Chiar dacă peste obiceiuri calci.
Doar de putere şi avere-ţi pasă,
Şi uiţi că trebuie să fii frumoasă,
Să pregăteşti copiilor bucate,
Să fii totul peste toate.
De ce refuzi să-ţi zică mamă,
Şi faci din traiul tău o dramă?
De ce schimbi dulcele tău sânge?
Căci sus în cer… fecioara plânge.
Niciodată uitarea...
Ia-mi tot ce dorești,
Ia-mi munții și marea,
Îți dau ce voiești,
Dar niciodată uitarea.
Ia-mi ochii albaștri,
Ascunde-mi cărarea,
Îți dau tot ce am,
Dar niciodată uitarea.
Ia-mi lacrima pură,
Suprimă-mi iertarea,
Îți dau toată averea,
Dar niciodată uitarea.
Ia-mi cântul și dorul,
Ia-mi exaltarea,
Îți dărui și zborul,
Dar niciodată uitarea.
Ia-mi dreptul la tot,
Ia-mi viața de îndată,
Dar nu-mi cere să uit,
Chipul tău...niciodată.
Din grădina patimelor
Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău.
Te port în gând, te năzuiesc...
Mă urmăreşti ca o himeră,
Când nu eşti tu, eu tot cu tine sunt.
Ți-am conturat din spate silueta,
Căzută-n rugăciune, pe genunchi.
Ṣi te imprim în inimă ca o icoană,
Salvată într-o colecție de dulci minuni.
Buzele-ți moi m-au ars cu pasiunea
Unui ospăț de simțuri şi trăiri.
Setea mi-ai stins în galeşe priviri,
In suflet mi-ai hrănit chiar nemurirea.
În preajma ta adie în arome primăvara,
Ca-ntr-un buchet de frezii, irişi şi zambile.
Mă farmeci volatil cu note de iubire,
Până adânc în piept îți simt suflarea.
Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău pe mine.
Eşti una de ajuns pentru o mie
de mântuiri si nemuriri şi vis.
Şi de n-ai fi, eu n-aş mai fi...
cu tine.
În lumina lunii
În ploaie cugetez răbdător,
Lângă râul curgător,
Căutând în singurătate
Dulcea mea jumătate.
Foșnetul liniștit al frunzelor,
Aduce taina cuvintelor.
În timp ce al stelelor splendoare,
Purtându-mi sentimente arzătoare.
În lumina lunii,
Priviri profunde,
Doar sărutul să-i dea glas
Vocii sale blânde.
În ploaie să navigăm grațios,
Ținându-ne strâns de mâini,
Privind-o atent pe ea
Și zâmbetul său frumos.
Să alergăm stingheri în căutare,
Bucurându-ne de fiecare sărutare.
De ploaie să ne-adăpostim,
În iubire să plutim,
Iar când noi ne liniștim,
Secrete să ne șoptim.
Sufletele noastre se împletesc,
Un cuplu cu adevărat ceresc!
Dar tot singur hoinăresc
Și în minte mâhnesc.
Plouă și-n singurătate-mi,
Eu și mine însumi,
Stau și pătimesc,
Pe ea s-o întâlnesc.
În plină lună,
Noapte bună!
Other poems by the author
Trenul iubirii
Acum plecare mea-i definitivă,
Iar tu vei fi mai liberă în toate,
Iar eu voi fi acea locomotivă.
Ce cară grijile comune-n spate.
Vagoanele sunt lungi și grele,
Cu greu se mișcă roțile pe șină,
Iar pentru toate lucrurile rele,
Doar șeful gării e mereu de vină.
Și te-am iubit cu patimă și grijă,
Ai fost regina mea ascunsă-n turn,
Te port în inimă ce pe o schijă.
Dar trenul nu îl mai întorc din drum.
Mai sunt prin gări și triste accidente,
Iar eu, ca un marfar îmi văd de drum,
Din când în când vagoane confidente,
În flăcări izbucnesc, sfârșind în scrum.
Privesc în jur iar totul e arid și rece,
Într-unul din vagoane plânge mama,
Și nimeni nu salută trenul care trece,
Deși, încontinuu prin gară sun alarma.
Mi-e dor de tine, și te zăresc pe șine,
Ca un semnal de stop ori bariera pusă,
Iar trag semnalul, și șuieră din mine,
Un suflet neînțeles și-o inimă răpusă.
Ți-aud și vocea dulce cum suspină,
Vicleană-mi sună-n cap ca un refren,
Adio, îți spun, și te absolv de vină,
Căci voi sfârși sub roțile de tren...
Baladă iubirii
Din umbrele rămase pe retină,
Ți-aș construi un cer, dar n-ai să-l vrei,
Căci port în mâini o toamnă clandestină,
Ce-și pierde frunza-n ochii tăi.
Iar taina nopții ce veșnicia cere,
Se lasă-n noi ca plumbul în cuvânt,
Tu ești un foc ce arde în tăcere,
Eu, umbra lui, întinsă pe pământ.
Și vom pleca, când stelele apun,
Fugind de noi prin timpuri vinovate,
Cu rătăciri pe-un cer pierdut și brun,
Ce ne desparte-n lumi îndepărtate.
Din amintiri răzlețe, dezgolite,
Ți-aș naște lumea care îți lipsește,
Dar fiecare vis al meu se zbate,
Și fiecare pas, subit îmi împietrește.
Sub pleoape grele curge anotimpul,
Prea plin de clipe ce n-au fost să fie,
Iar noi luptăm mereu cu timpul,
Dintr-un destin ucis cu apă vie.
Și, totuși, parcă umbrele mai cântă,
În strălucirea unui trist apus,
E cântecul tăcerii ce cuvântă,
Un legământ ce încă nu l-am spus.
Rămânem două maluri de tăcere,
Pe râul care curge între noi,
Iubirea noastră, fulgeră durere,
Se stinge-n cer, dar arde-n amândoi.
Ochiul trist
Din ochiul trist îți mușc privirea,
Pupila albă voluptuos îți mestec,
Și-ți simt pe limbă neiubirea,
C-un soi de iz demonic în amestec.
Ți-e tânguirea numai lacrimi,
Și mângâi pedestaluri de statui,
Ai oferi un suflet plin de patimi,
Dar nu oricum, oricând și orișicui.
Ai dreptul de-a stârni furtuni şi geruri,
De-ați hărăzi în soartă propriul labirint,
De a umbla în pielea goală -n ceruri,
Sunând apocaliptic din sânii-ți de argint.
Dezbracă-ți penele de înger necăzut,
Şi desenează pe nisipul lunii crini,
Să intru-n transă când mă simt pierdut,
Să mângâi stele în timp ce tu suspini.
De ți-ar simți și Creatorul frământarea,
Tristețea unui embrion în cioc de barză,
Ți-ar oferi pe gratis oceanele și marea,
Și-n ochiul trist, ţi-ar implanta o rază.
Epigrame XXII
Român la muncă în Italia
La Roma ai plecat spăşit,
Ca să îţi faci un viitor,
În Colosseum ai trudit,
Dar doar ca salahor.
Unui beţiv
Setos ai fost de mititel,
De când creşteai cu bona,
Serveai pe-atunci un păhărel,
Acuma … bei cu tona.
Unui june
Trăia frumos ca într-un vis,
Şi-n viaţă n-a avut habar,
Că însurându-se c-un miss,
Se schimbă totul în coşmar.
Unui marinar
În visul tău de marinar,
Ai vrut miss fata de la ţară,
Acum ţi-e viaţa un calvar,
Şi navighezi mai mult pe-afară.
La Polul Nord
A venit cam obosit,
Cu fața ca de pelagră,
Și ne spuse stânjenit:
Am avut o noapte neagră.
Discuţie
Am crezut că e război,
Sau o ceartă între rude,
Însă am aflat apoi:
El e surd iar ea n-aude.
Acuzaţii
După zece ani de chin,
Am decis să rup tăcerea,
Şi acuz al meu destin,
Că mi-a hărăzit muierea.
Ezitare
Ai căutat în lung şi-n lat,
Să-ţi iei o soaţă fără toană,
Tot ai triat şi-ai selectat…
Şi te-ai ales cu-o bună poamă.
Decepţie
Contabila ai vrut-o de soţie,
Şi-a calculat nopţi lungi la masă,
Ţi-a dovedit că ştie meserie…
Şi aţi pierdut o casă.
Decepţie
Pe cârnă, ai vrut-o de soţie,
Şi te jurai solemn şi pe cuvânt,
C-ai s-o iubeşti pentru vecie,
Dar te-a lăsat cu nasu-n vânt.
Iluzie
Te pierde ochiul meu în peisaj,
Iar mintea caută să-ți recompună chipul,
În capul meu e-un amplu vernisaj,
Dar inima n-acceptă decât prototipul.
Și ilegal te port de atunci în suflet,
Și stau de veghe zilnic până-n zori,
Mi se preschimbă șoapta-n urlet,
Când mai întreb de tine printre trecători.
Și, nu știu, nici dacă ai fost reală,
Ori pofta mea te ține nefiresc în viață,
Sau poate căutarea mea este-o greșeală,
Dar chipul tău, e-un fel de boală rară.
Mă tem să nu te pierd deși nu te-am avut,
Pe fiecare umăr ce-l întorc îngheață mâna,
Dar în zadar că nimeni nu te-a mai văzut,
Ci numai ochiul meu și inima, păgâna.
Sunt prea bătrân să te mai caut zilnic,
Și nu știu nici o cale, instant să-ntineresc,
Adio, chip frumos, ce mă condamnă silnic,
Să spun himerelor, cu patos, te iubesc!
Fără tratament…
Sunt gol, pierdut, și imprudent,
Mă îndrept umil spre nicăierea,
Mi-e gândul mort și pasul lent,
Și-mi car în suflet mângâierea.
Se seceră pârdalnic ani din vârstă,
Și nu mai pot sădi măcar o clipă,
Sunt obosit iar zilele mă mustră,
Că-mi smulg penajul din aripă.
Cad mituri despre viață încontinuu,
Iar omu-i doar un nume-n catastif,
O amăgire în cer îi e destinul,
Iar mântuirea-i o trudă de sisif.
N-a fost îndeajuns o răstignire,
Iar Învierea am trecut-o la legendă,
Ne-am implantat păcatele în fire,
Şi-am luat în iad locașuri în arendă.
Prea multă răutate învăluie pământul,
Din om transpiră ura permanent,
Îmi sunt secate și lacrima, și gândul,
Sunt gol, pierdut și fără tratament.
Trenul iubirii
Acum plecare mea-i definitivă,
Iar tu vei fi mai liberă în toate,
Iar eu voi fi acea locomotivă.
Ce cară grijile comune-n spate.
Vagoanele sunt lungi și grele,
Cu greu se mișcă roțile pe șină,
Iar pentru toate lucrurile rele,
Doar șeful gării e mereu de vină.
Și te-am iubit cu patimă și grijă,
Ai fost regina mea ascunsă-n turn,
Te port în inimă ce pe o schijă.
Dar trenul nu îl mai întorc din drum.
Mai sunt prin gări și triste accidente,
Iar eu, ca un marfar îmi văd de drum,
Din când în când vagoane confidente,
În flăcări izbucnesc, sfârșind în scrum.
Privesc în jur iar totul e arid și rece,
Într-unul din vagoane plânge mama,
Și nimeni nu salută trenul care trece,
Deși, încontinuu prin gară sun alarma.
Mi-e dor de tine, și te zăresc pe șine,
Ca un semnal de stop ori bariera pusă,
Iar trag semnalul, și șuieră din mine,
Un suflet neînțeles și-o inimă răpusă.
Ți-aud și vocea dulce cum suspină,
Vicleană-mi sună-n cap ca un refren,
Adio, îți spun, și te absolv de vină,
Căci voi sfârși sub roțile de tren...
Baladă iubirii
Din umbrele rămase pe retină,
Ți-aș construi un cer, dar n-ai să-l vrei,
Căci port în mâini o toamnă clandestină,
Ce-și pierde frunza-n ochii tăi.
Iar taina nopții ce veșnicia cere,
Se lasă-n noi ca plumbul în cuvânt,
Tu ești un foc ce arde în tăcere,
Eu, umbra lui, întinsă pe pământ.
Și vom pleca, când stelele apun,
Fugind de noi prin timpuri vinovate,
Cu rătăciri pe-un cer pierdut și brun,
Ce ne desparte-n lumi îndepărtate.
Din amintiri răzlețe, dezgolite,
Ți-aș naște lumea care îți lipsește,
Dar fiecare vis al meu se zbate,
Și fiecare pas, subit îmi împietrește.
Sub pleoape grele curge anotimpul,
Prea plin de clipe ce n-au fost să fie,
Iar noi luptăm mereu cu timpul,
Dintr-un destin ucis cu apă vie.
Și, totuși, parcă umbrele mai cântă,
În strălucirea unui trist apus,
E cântecul tăcerii ce cuvântă,
Un legământ ce încă nu l-am spus.
Rămânem două maluri de tăcere,
Pe râul care curge între noi,
Iubirea noastră, fulgeră durere,
Se stinge-n cer, dar arde-n amândoi.
Ochiul trist
Din ochiul trist îți mușc privirea,
Pupila albă voluptuos îți mestec,
Și-ți simt pe limbă neiubirea,
C-un soi de iz demonic în amestec.
Ți-e tânguirea numai lacrimi,
Și mângâi pedestaluri de statui,
Ai oferi un suflet plin de patimi,
Dar nu oricum, oricând și orișicui.
Ai dreptul de-a stârni furtuni şi geruri,
De-ați hărăzi în soartă propriul labirint,
De a umbla în pielea goală -n ceruri,
Sunând apocaliptic din sânii-ți de argint.
Dezbracă-ți penele de înger necăzut,
Şi desenează pe nisipul lunii crini,
Să intru-n transă când mă simt pierdut,
Să mângâi stele în timp ce tu suspini.
De ți-ar simți și Creatorul frământarea,
Tristețea unui embrion în cioc de barză,
Ți-ar oferi pe gratis oceanele și marea,
Și-n ochiul trist, ţi-ar implanta o rază.
Epigrame XXII
Român la muncă în Italia
La Roma ai plecat spăşit,
Ca să îţi faci un viitor,
În Colosseum ai trudit,
Dar doar ca salahor.
Unui beţiv
Setos ai fost de mititel,
De când creşteai cu bona,
Serveai pe-atunci un păhărel,
Acuma … bei cu tona.
Unui june
Trăia frumos ca într-un vis,
Şi-n viaţă n-a avut habar,
Că însurându-se c-un miss,
Se schimbă totul în coşmar.
Unui marinar
În visul tău de marinar,
Ai vrut miss fata de la ţară,
Acum ţi-e viaţa un calvar,
Şi navighezi mai mult pe-afară.
La Polul Nord
A venit cam obosit,
Cu fața ca de pelagră,
Și ne spuse stânjenit:
Am avut o noapte neagră.
Discuţie
Am crezut că e război,
Sau o ceartă între rude,
Însă am aflat apoi:
El e surd iar ea n-aude.
Acuzaţii
După zece ani de chin,
Am decis să rup tăcerea,
Şi acuz al meu destin,
Că mi-a hărăzit muierea.
Ezitare
Ai căutat în lung şi-n lat,
Să-ţi iei o soaţă fără toană,
Tot ai triat şi-ai selectat…
Şi te-ai ales cu-o bună poamă.
Decepţie
Contabila ai vrut-o de soţie,
Şi-a calculat nopţi lungi la masă,
Ţi-a dovedit că ştie meserie…
Şi aţi pierdut o casă.
Decepţie
Pe cârnă, ai vrut-o de soţie,
Şi te jurai solemn şi pe cuvânt,
C-ai s-o iubeşti pentru vecie,
Dar te-a lăsat cu nasu-n vânt.
Iluzie
Te pierde ochiul meu în peisaj,
Iar mintea caută să-ți recompună chipul,
În capul meu e-un amplu vernisaj,
Dar inima n-acceptă decât prototipul.
Și ilegal te port de atunci în suflet,
Și stau de veghe zilnic până-n zori,
Mi se preschimbă șoapta-n urlet,
Când mai întreb de tine printre trecători.
Și, nu știu, nici dacă ai fost reală,
Ori pofta mea te ține nefiresc în viață,
Sau poate căutarea mea este-o greșeală,
Dar chipul tău, e-un fel de boală rară.
Mă tem să nu te pierd deși nu te-am avut,
Pe fiecare umăr ce-l întorc îngheață mâna,
Dar în zadar că nimeni nu te-a mai văzut,
Ci numai ochiul meu și inima, păgâna.
Sunt prea bătrân să te mai caut zilnic,
Și nu știu nici o cale, instant să-ntineresc,
Adio, chip frumos, ce mă condamnă silnic,
Să spun himerelor, cu patos, te iubesc!
Fără tratament…
Sunt gol, pierdut, și imprudent,
Mă îndrept umil spre nicăierea,
Mi-e gândul mort și pasul lent,
Și-mi car în suflet mângâierea.
Se seceră pârdalnic ani din vârstă,
Și nu mai pot sădi măcar o clipă,
Sunt obosit iar zilele mă mustră,
Că-mi smulg penajul din aripă.
Cad mituri despre viață încontinuu,
Iar omu-i doar un nume-n catastif,
O amăgire în cer îi e destinul,
Iar mântuirea-i o trudă de sisif.
N-a fost îndeajuns o răstignire,
Iar Învierea am trecut-o la legendă,
Ne-am implantat păcatele în fire,
Şi-am luat în iad locașuri în arendă.
Prea multă răutate învăluie pământul,
Din om transpiră ura permanent,
Îmi sunt secate și lacrima, și gândul,
Sunt gol, pierdut și fără tratament.