3  

Roger

 

De mic am trăit cu frigul în oase,

Soba plângea după un lemn,

Motanul, lângă ea, demult nu mai toarse,

Coşul aştepta de la fum şi el semn.

 

Şi priveam jinduind peste casa din vale,

Cum fumul din coş şerpuieşte spre cer,

Mă visam lângă sobă pe-o pătură moale,

Împreună cu mama şi motanul Roger.

 

Fulgii pufoşi cădeau necontenit din eter,

Nămeţi uriaşi veneau peste casă,

Ce crivăţ, ce viscol, ce crâncen ger...

Ce iarnă, ce viaţă geroasă.

 

Un vreasc îşi făcuse milă de noi,

Mama-l căra pe mâini sângerând,

Era toropită de prea multe nevoi,

Şi-o zăream mai tot timpul plângând.

 

Îl mângâiam cu tristeţe pe Roger, pe cap,

Şi-i spuneam c-o să fie mai cald,

Că mama o să aducă pentru noi un copac,

El lăcrima din ochii săi de smarald.

 

Bolul cu lapte îi îngheţase complet,

Roger mieuna ghemuindu-se-n blană,

A doua zi îl găsisem inert,

A fost pentru el ultima iarnă.

 


Categoria: Poezii despre animale

Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin poezii.online Roger

Data postării: 29 septembrie 2023

Vizualizări: 755

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Speranța și curajul unui 🦋

Într-o lume de vis și de culoare,

Un fluture zboară cu aripile-i fine,

În căutarea unui loc de odihnă,

Sau poate doar de o floare să se atingă.

 

El zboară printre flori și printre copaci,

În căutarea unui loc de pace și liniște,

Dar viața-i plină de capcane și pericole,

Și fluturele nostru a învățat asta.

 

Când vântul puternic îl ia în zbor,

El se luptă cu el și nu cedează,

Să fie puternic și sănătos,

Și să nu uite niciodată de visul său frumos.

 

Acum, fluturele zboară prin lume,

Cu viteza fulgerului și cu inima plină de speranță,

El știe că viața-i plină de capcane și pericole,

Dar el nu se teme, pentru că el e puternic și curajos.

Mai mult...

LA PASUNE

Pe uliuta satului,

Pe sub umbra nucului,

Trec in sir joianele,

Precum margaritarele.

 

Vin in urma lor copii,

Bucurosi urmand flacaii.

Joianele nu mai au rabdare,

Sa ajunga la pajistea cea mare.

 

La pasune cand ajung,

Doua dintre ele se impung.

Si privesc foarte mirate,

Cateva joiane baltate.

 

Iarba de pe suat,

Numai buna de mancat.

Indemnul joianelor

La masa necuvantatoarelor.

Mai mult...

Murgule durerea ta

Murgule zeitate vie   
Ud , flămând, îndurerat
Numai cu lanțuri pe simbrie
Stăpânii te-au înhămat.


Murgule, frate, durerea ta
E rană-nsângerată
Precum Crist cu spini încoronat
Ești ființă  urgisită.


Văd ochii tăi priviri cu ură ,    
Îmbrățișările-s  de bici
Umilă coama ta îndură
Și nu mai poți să te ridici.


De fier în gură e zăbala
Povara-i  trăsură grea
Să zici, n-ai cui chiar de-ai putea
Când simți în trup trădarea.


La șeaua ta bogații  au râvnit    
Cu semn de înfierare
E tot ce  viața ți-a hărăzit
Azi hamul  rău te doare.


Un ,, di,, în plină dimineață
Și  un tremurat  icnit
În mâini cu otrăvite gheare
Coama iar ți-a încâlcit.


Pe caldarâm la cotitură
Doi ochi și morți sunt triști
Un bici,o ultimă lovitură,
Nu, nu ai  putu să mai reziști…

Mai mult...

Furnica

E ființă mică, 

Harnică furnică, 

Adună mâncare 

Nu obosește, la soare. 

 

Autor: Nicoleta Postovan 

Strofă de patru versuri 

Mai mult...

Vrăbiuța

--Încotro zbori, vrăbiuță,

fără pui, fără surori,

tocmai când se lasă noaptea

și e cerul plin de nori?

 

--Puii dorm și merg la mama,

sus în paltin, să-i duc mei

că de-o vreme nu mai zboară

și-i sunt, ochii, tare grei…

 

Și mi-e dor de glasul mamei

cum ne ciripea duios,

învelindu-ne sub aripi

să putem visa frumos!...

 

Îmi aduc aminte ziua

când m-a învățat să zbor

și mi-a dăruit o fragă

pe floarea unui bujor.

 

Apoi, câte și mai câte

mângâieri, cum numai ea

știa să ni le împartă

în timp ce ne adormea…

 

Ne-a adus și o petală

de cais, în cuib, cândva,

să bem picături de rouă,

în zori, când se lumina.

 

Dac-ar fi să zbor cu mama

iarăși, ca de-atâtea ori,

ne-am opri încă o dată

printre fragi, printre bujori…

 

Nu e noapte pentru mine

și nici nori nu sunt destui

ca să nu ajung la mama

și apoi, din nou, la pui!

Mai mult...

Animale și păsări la circ

Astăzi leul cel poznaș

Este puțin cam golaș

A sărit prin foc odată

Și-a pârlit blănița toată.

 

Maimuțica cu cercei

Sare acum cât alți trei

E haioasă și frumoasă

Eu o vreau la mine acasă.

 

Elefantul cel bătrân

Cântă parcă e nebun

Și mai louă niște apă

Și stropi lumea dintr-o dată.

 

O panteră supărată

Gura o deschise toată

Parc ar vrea că să inghită

Deodată lumea toată.

 

Iată vine și un cangur

Cu puiul în sacul lui

Se rostogoli și sare

Peste mingi și baloane

 

Zebra intră în arenă 

Defilă că pe o scenă

Merge țanțoș la șareta

Bucuros de lumea toată

 

Cine vine cine vine?

O girafă mândră tare

Intră dintre coridoare

Bucuros de lumea toată

 

Asta-i circul cel frumos

Animale peste tot

Se dau în spectacol azi

Pentru voi copii mei dragi 

 

Versiunea 1 , De Cocoru David Cristian

Mai mult...

Speranța și curajul unui 🦋

Într-o lume de vis și de culoare,

Un fluture zboară cu aripile-i fine,

În căutarea unui loc de odihnă,

Sau poate doar de o floare să se atingă.

 

El zboară printre flori și printre copaci,

În căutarea unui loc de pace și liniște,

Dar viața-i plină de capcane și pericole,

Și fluturele nostru a învățat asta.

 

Când vântul puternic îl ia în zbor,

El se luptă cu el și nu cedează,

Să fie puternic și sănătos,

Și să nu uite niciodată de visul său frumos.

 

Acum, fluturele zboară prin lume,

Cu viteza fulgerului și cu inima plină de speranță,

El știe că viața-i plină de capcane și pericole,

Dar el nu se teme, pentru că el e puternic și curajos.

Mai mult...

LA PASUNE

Pe uliuta satului,

Pe sub umbra nucului,

Trec in sir joianele,

Precum margaritarele.

 

Vin in urma lor copii,

Bucurosi urmand flacaii.

Joianele nu mai au rabdare,

Sa ajunga la pajistea cea mare.

 

La pasune cand ajung,

Doua dintre ele se impung.

Si privesc foarte mirate,

Cateva joiane baltate.

 

Iarba de pe suat,

Numai buna de mancat.

Indemnul joianelor

La masa necuvantatoarelor.

Mai mult...

Murgule durerea ta

Murgule zeitate vie   
Ud , flămând, îndurerat
Numai cu lanțuri pe simbrie
Stăpânii te-au înhămat.


Murgule, frate, durerea ta
E rană-nsângerată
Precum Crist cu spini încoronat
Ești ființă  urgisită.


Văd ochii tăi priviri cu ură ,    
Îmbrățișările-s  de bici
Umilă coama ta îndură
Și nu mai poți să te ridici.


De fier în gură e zăbala
Povara-i  trăsură grea
Să zici, n-ai cui chiar de-ai putea
Când simți în trup trădarea.


La șeaua ta bogații  au râvnit    
Cu semn de înfierare
E tot ce  viața ți-a hărăzit
Azi hamul  rău te doare.


Un ,, di,, în plină dimineață
Și  un tremurat  icnit
În mâini cu otrăvite gheare
Coama iar ți-a încâlcit.


Pe caldarâm la cotitură
Doi ochi și morți sunt triști
Un bici,o ultimă lovitură,
Nu, nu ai  putu să mai reziști…

Mai mult...

Furnica

E ființă mică, 

Harnică furnică, 

Adună mâncare 

Nu obosește, la soare. 

 

Autor: Nicoleta Postovan 

Strofă de patru versuri 

Mai mult...

Vrăbiuța

--Încotro zbori, vrăbiuță,

fără pui, fără surori,

tocmai când se lasă noaptea

și e cerul plin de nori?

 

--Puii dorm și merg la mama,

sus în paltin, să-i duc mei

că de-o vreme nu mai zboară

și-i sunt, ochii, tare grei…

 

Și mi-e dor de glasul mamei

cum ne ciripea duios,

învelindu-ne sub aripi

să putem visa frumos!...

 

Îmi aduc aminte ziua

când m-a învățat să zbor

și mi-a dăruit o fragă

pe floarea unui bujor.

 

Apoi, câte și mai câte

mângâieri, cum numai ea

știa să ni le împartă

în timp ce ne adormea…

 

Ne-a adus și o petală

de cais, în cuib, cândva,

să bem picături de rouă,

în zori, când se lumina.

 

Dac-ar fi să zbor cu mama

iarăși, ca de-atâtea ori,

ne-am opri încă o dată

printre fragi, printre bujori…

 

Nu e noapte pentru mine

și nici nori nu sunt destui

ca să nu ajung la mama

și apoi, din nou, la pui!

Mai mult...

Animale și păsări la circ

Astăzi leul cel poznaș

Este puțin cam golaș

A sărit prin foc odată

Și-a pârlit blănița toată.

 

Maimuțica cu cercei

Sare acum cât alți trei

E haioasă și frumoasă

Eu o vreau la mine acasă.

 

Elefantul cel bătrân

Cântă parcă e nebun

Și mai louă niște apă

Și stropi lumea dintr-o dată.

 

O panteră supărată

Gura o deschise toată

Parc ar vrea că să inghită

Deodată lumea toată.

 

Iată vine și un cangur

Cu puiul în sacul lui

Se rostogoli și sare

Peste mingi și baloane

 

Zebra intră în arenă 

Defilă că pe o scenă

Merge țanțoș la șareta

Bucuros de lumea toată

 

Cine vine cine vine?

O girafă mândră tare

Intră dintre coridoare

Bucuros de lumea toată

 

Asta-i circul cel frumos

Animale peste tot

Se dau în spectacol azi

Pentru voi copii mei dragi 

 

Versiunea 1 , De Cocoru David Cristian

Mai mult...
prev
next

Alte poezii ale autorului

Sunt doar un dor...

 

Sunt doar un dor ce inima-ți înmoaie,

În trupul tău de vis nepământesc,

Și, rătăcind prin neguri de văpaie,

Îți ard călcâiele-n suavu-ți mers.

 

Mă-mbraci în tine, ziua mă înghite,

Ca un pocal ce nu se vrea golit,

Iar timpul se destramă în ispite,

Lăsându-ți trupul tânăr, dezgolit.

 

Și m-aș dori pe ramul tău o frunză arsă,

O umbră prinsă-n vântul de apoi,

O floare ce în zorii zilei își revarsă,

Parfumul dulce peste sânii-ți goi.

 

De-ai ști ce grea e clipa fără tine,

Cum cade cerul frânt în trupul meu,

Și toate gândurile-mi sunt străine,

Și-n stoluri vin mereu, mereu...

 

De ești aproape, lumea mea e vie,

Nu sunt destin, și nici sentință,

Ci doar un om ce-și scrie pe hârtie,

Un vers, ca pe o ultimă dorință.

 

Nu-ți cer nimic, rămâi precum ești încă,

Același nor, ce se dezlănțuie-n potop,

Și-atunci când apa, va fi din nou sub stâncă,

Să-mi fii pământul în care-am să mă-ngrop.

Mai mult...

Umbra mea, rana mea

 

Mi-s zilele din ce în ce mai triste,

Și-n culpa mea, nebun mă sfâșii,

Spre cer înalț lungi acatiste,

Deși de vină-s numai dânșii.

 

Absorb lumini tot mai obscure,

Și bântui drumuri lungi, ferite,

Din mine crește falnic o pădure,

Și-n loc de ramuri cresc cuțite.

 

E nefiresc dar umbra-mi curge,

Și nici nu stă-n lumina mea,

De fapt e rana mea cu sânge,

Și dâra strălucind în urma sa.

 

E-un râu ce-și scurmă albia în taină,

Pe maluri plâng fantomele din el,

Iar umbra mi-o îmbracă într-o haină,

Pe care-o port în drumul meu stingher.

 

Neînfricat pășesc pe lacrimi ce dispar,

În visuri stinse-n focuri prea devreme,

Și-n mine ascund un dor primordial,

Ce-n mijlocul pădurii de cuțite geme.

 

Pe cer mi-e steaua fără strălucire,

Iar luna ca o candelă la cap mă plânge,

Mă prăbușesc pe umbra mea subțire,

De fapt în rana mea și-n dâra ei de sânge.

 

 

Mai mult...

Amurg

 

Și iarăși tainic cerul plânge,

Melancolia norilor fugiți,

Iar raza soarelui se frânge,

În ochiul celor prea grăbiți.

 

Văzduhul este plin de sânge,

Penumbra se lungește pe asfalt,

Iar pasărea la cuib se strânge,

Și liliecii orbi în peșteră tresalt.

 

În poala cerului ziua se-ascunde,

Luceafărul e gata să apară,

Iar timpul lacom mestecă secunde,

Și-ncet, încet se face seară.

Mai mult...

Lacul

 

Cad pietre în apă,

De pe-nalta stâncă,

Valuri mici se crapă,

Lăsând rană adâncă.

 

Inima-mi suspină,

Frântă de durere,

Lacul o alină,

Cu a sa tăcere.

 

Văd o barcă-n zare,

Lunecând ușor,

Cu un lup de mare,

Fără un picior.

 

Ce departe stăm,

În pribeagul umblet,

Și-amândoi cărăm,

Rănile în suflet.

 

Zilnic lacul plânge,

Multe, multe fețe,

Și-n adâncu-i strânge,

Valuri de tristețe.

 

Mai mult...

Voi fi…

 

Voi fi iarăși o pasăre-n noapte,

Iar luna am s-o înfulec cu lapte,

În cioc voi duce snopuri de stele,

Cu întunericul ascuns sub piele.

 

Voi reciti plângând un raft de cărți,

Din gânduri îmi voi face hărți,

Din când în când la subsuori,

Mi s-or ivi firesc ai zilei zori,

 

Voi mesteca în ziua cea lălâie,

Și voi servi-o rece cu lămâie,

Iar mintea am s-o mân la trap,

Lungit pe jos cu soarele sub cap.

 

Și mă voi ridica din pulberea uitării,

Precum se naște-n valuri spuma mării,

Cu brațele îmbrățișând stavilopozi,

Voi răspândi în lume mii de plozi.

 

Voi fi un vânt ce adie în amurg,

Prin mii de gânduri am să curg,

În pânza nopții am să mă-nfășor,

Și-ți voi fi somnul cel usor...

 

Voi ridica pe umeri norii grei,

Și am să-ți fac din toți cercei,

Voi prinde stelele frumoase,

Și-am să le fac lungi șaluri de mătase.

 

Și voi privi cu ochi de humă,

Cum noaptea cade ca o brumă,

Iar tu, ca cea dintâi plăpândă stea,

Vei străluci-n privirea mea...

 

Mai mult...

Dumnezeu a plouat peste mine

 

Dumnezeu a plouat peste mine,

Cu lacrimi cât bobul de rouă,

Mânat fiind de sentimente haine,

Am deschis umbrela, dorind să nu plouă.

 

Am căutat să sărut mâini de mojici,

M-am târât prin mizerii umane,

Am supărat pe părinţi şi amici,

Şi-am distrus iubiri diafane.

 

M-am înrolat în legiunea străină,

Străină de mine şi tot ce-am trăit,

Duşmani mi-am făcut dintre cei fără vină,

Iubind ce-am urât şi urând ce-am iubit.

Mai mult...

Sunt doar un dor...

 

Sunt doar un dor ce inima-ți înmoaie,

În trupul tău de vis nepământesc,

Și, rătăcind prin neguri de văpaie,

Îți ard călcâiele-n suavu-ți mers.

 

Mă-mbraci în tine, ziua mă înghite,

Ca un pocal ce nu se vrea golit,

Iar timpul se destramă în ispite,

Lăsându-ți trupul tânăr, dezgolit.

 

Și m-aș dori pe ramul tău o frunză arsă,

O umbră prinsă-n vântul de apoi,

O floare ce în zorii zilei își revarsă,

Parfumul dulce peste sânii-ți goi.

 

De-ai ști ce grea e clipa fără tine,

Cum cade cerul frânt în trupul meu,

Și toate gândurile-mi sunt străine,

Și-n stoluri vin mereu, mereu...

 

De ești aproape, lumea mea e vie,

Nu sunt destin, și nici sentință,

Ci doar un om ce-și scrie pe hârtie,

Un vers, ca pe o ultimă dorință.

 

Nu-ți cer nimic, rămâi precum ești încă,

Același nor, ce se dezlănțuie-n potop,

Și-atunci când apa, va fi din nou sub stâncă,

Să-mi fii pământul în care-am să mă-ngrop.

Mai mult...

Umbra mea, rana mea

 

Mi-s zilele din ce în ce mai triste,

Și-n culpa mea, nebun mă sfâșii,

Spre cer înalț lungi acatiste,

Deși de vină-s numai dânșii.

 

Absorb lumini tot mai obscure,

Și bântui drumuri lungi, ferite,

Din mine crește falnic o pădure,

Și-n loc de ramuri cresc cuțite.

 

E nefiresc dar umbra-mi curge,

Și nici nu stă-n lumina mea,

De fapt e rana mea cu sânge,

Și dâra strălucind în urma sa.

 

E-un râu ce-și scurmă albia în taină,

Pe maluri plâng fantomele din el,

Iar umbra mi-o îmbracă într-o haină,

Pe care-o port în drumul meu stingher.

 

Neînfricat pășesc pe lacrimi ce dispar,

În visuri stinse-n focuri prea devreme,

Și-n mine ascund un dor primordial,

Ce-n mijlocul pădurii de cuțite geme.

 

Pe cer mi-e steaua fără strălucire,

Iar luna ca o candelă la cap mă plânge,

Mă prăbușesc pe umbra mea subțire,

De fapt în rana mea și-n dâra ei de sânge.

 

 

Mai mult...

Amurg

 

Și iarăși tainic cerul plânge,

Melancolia norilor fugiți,

Iar raza soarelui se frânge,

În ochiul celor prea grăbiți.

 

Văzduhul este plin de sânge,

Penumbra se lungește pe asfalt,

Iar pasărea la cuib se strânge,

Și liliecii orbi în peșteră tresalt.

 

În poala cerului ziua se-ascunde,

Luceafărul e gata să apară,

Iar timpul lacom mestecă secunde,

Și-ncet, încet se face seară.

Mai mult...

Lacul

 

Cad pietre în apă,

De pe-nalta stâncă,

Valuri mici se crapă,

Lăsând rană adâncă.

 

Inima-mi suspină,

Frântă de durere,

Lacul o alină,

Cu a sa tăcere.

 

Văd o barcă-n zare,

Lunecând ușor,

Cu un lup de mare,

Fără un picior.

 

Ce departe stăm,

În pribeagul umblet,

Și-amândoi cărăm,

Rănile în suflet.

 

Zilnic lacul plânge,

Multe, multe fețe,

Și-n adâncu-i strânge,

Valuri de tristețe.

 

Mai mult...

Voi fi…

 

Voi fi iarăși o pasăre-n noapte,

Iar luna am s-o înfulec cu lapte,

În cioc voi duce snopuri de stele,

Cu întunericul ascuns sub piele.

 

Voi reciti plângând un raft de cărți,

Din gânduri îmi voi face hărți,

Din când în când la subsuori,

Mi s-or ivi firesc ai zilei zori,

 

Voi mesteca în ziua cea lălâie,

Și voi servi-o rece cu lămâie,

Iar mintea am s-o mân la trap,

Lungit pe jos cu soarele sub cap.

 

Și mă voi ridica din pulberea uitării,

Precum se naște-n valuri spuma mării,

Cu brațele îmbrățișând stavilopozi,

Voi răspândi în lume mii de plozi.

 

Voi fi un vânt ce adie în amurg,

Prin mii de gânduri am să curg,

În pânza nopții am să mă-nfășor,

Și-ți voi fi somnul cel usor...

 

Voi ridica pe umeri norii grei,

Și am să-ți fac din toți cercei,

Voi prinde stelele frumoase,

Și-am să le fac lungi șaluri de mătase.

 

Și voi privi cu ochi de humă,

Cum noaptea cade ca o brumă,

Iar tu, ca cea dintâi plăpândă stea,

Vei străluci-n privirea mea...

 

Mai mult...

Dumnezeu a plouat peste mine

 

Dumnezeu a plouat peste mine,

Cu lacrimi cât bobul de rouă,

Mânat fiind de sentimente haine,

Am deschis umbrela, dorind să nu plouă.

 

Am căutat să sărut mâini de mojici,

M-am târât prin mizerii umane,

Am supărat pe părinţi şi amici,

Şi-am distrus iubiri diafane.

 

M-am înrolat în legiunea străină,

Străină de mine şi tot ce-am trăit,

Duşmani mi-am făcut dintre cei fără vină,

Iubind ce-am urât şi urând ce-am iubit.

Mai mult...
prev
next