Roger

Desculţ printre leşuri umane,

Tresalt la un icnet de viaţă,

Mârâie un mort la ale mele ciolane,

Carnea-i se scurge de pe mâini, de pe faţă.

Sub tălpi, oase se sfarmă,

Tremură viermii sub ele,

Luna trage să adoarmă,

Vârcolacii urlă la stele.

Pe cruci tolăniţi ca în baruri,

Demonii sânge rece consumă,

Vântul adie în valuri,

Aducând mirosuri de ciumă.

Holbaţi şi cu spume la gură,

În biserici se bâlbâie popi,

Moartea se plimbă-n trăsură,

Sfinţii se ascund pe sub gropi.

Plouă cu foc şi tămâie,

Trâmbiţe răsună-n bolta cerească,

Din soare o lumină verzuie,

A început livid să lucească.

Ninge în parc ca niciodată,

Astăzi poți să mergi prin rai,

Băncile dorm sub zăpadă,

Doar pe fulgi mai poți să stai.

Brazii ninși par albi titani,

Ce s-au adunat grămadă,

Pe aleea cu castani,

Doarme omul de zăpadă.

Pârtii duc spre infinit,

Calci pe visuri și speranțe,

Totu' în jur e acoperit,

Alb cu-o mie de nuanțe.

Țurțuri plâng pe lângă gard,

Căci raza amiezii îi sărută,

Iar felinarele ce strașnic ard,

Când vine noaptea, îi salută.

Ninge întruna ca-n povești,

Iarna lunecă pe tobogan,

Și se aud din ceruri vești,

Că va sta în parc un an.

Eu am plâns cu fața-n palme, 

Ea a plâns cu ochii-închiși, 

Azi iubirea noastră doarme, 

Pe cărbunii demult stinși. 

Vise-n taină se cunună, 

Într-o vreme din trecut, 

Azi privim spre aceeași lună, 

Cu alți ochi și început. 

Dintr-o ramă aurie, 

De sub sticla spartă-n două, 

Plânge o fotografie, 

Și în suflet strașnic plouă. 

Și se-aud, din depărtare,

Pașii serii pe pământ,

Ca o veche sărbătoare, 

Care strigă din mormânt.

Un cuvânt ce l-am rostit,

A căzut ca o zăpadă,

Peste tot ce am iubit, 

Transformându-mă în pradă.

Iar când gândul astăzi trece,

Printre amintiri și fapte, 

Mă cuprinde-o iarnă rece, 

Și-ncontinuu-i numai noapte. 

Mi-e frică de înălţimi,

De pereţi curbi şi roşii,

De petale de creier,

Ce-mi muşcă din gânduri,

De mine şi floarea de colţ,

De ape uscate şi falnice bolţi.

Mi-e dulce să calc pe nisipuri cernute,

Să-mi chem tovarăşii la un taifas,

Să împrăştii cuvinte murdare,

Şi să beau cu cine-a rămas.

Aud o muzică-n adâncuri, cu sunete divine,

Ce curge-n valuri blânde din harpe nevăzute,

Prin aerul de vis plutesc miresme pline,

De fructe-nmugurite și doruri neștiute.

Pe munți de chihlimbare, sub ceruri de opal,

Coboară-un soi de pace ce nimeni n-o cunoaște,

Și inima-mi tresare, uitând de-al iernii val,

Cuprinsă de-o tăcere ce arde și renaște.

Dar visul se destramă... și iarna iar pătrunde,

Cu răsuflări de gheață, cu nori de fum albit,

Și tot ce-a fost lumină, se frânge și se-ascunde,

În umbra unui gând ce-n minte a murit.

Și-n mijlocul visării, o catedrală veche,

Se-nalță din troiene cu turle de cristal,

Iar clopotele-i sună, șoptindu-mi la ureche,

O liturghie sacră din locul meu natal.

Plutesc prin aer coruri de îngeri nevăzuți,

Cu aripi translucide din ramuri de lumină,

Iar luna-i albă toată, cu ochi imenși, tăcuți,

Și printre vălul nopții îmi pare o regină.

Atunci în mine-ncepe o rugă-nfiorată,

Un dor ce nu-i al lumii, ci-al cerului uitat,

Şi-n palma mea de gheaţă, ușor cutremurată,

O stea coboară tainic, și-n ea m-am cufundat.

Şi brusc frumoasă iarnă, cu chipul alb de ceară,

Privește cum pe aripi mă poartă un alt zeu,

Apoi, începe tristă, cu fulgi imenși să cearnă,

Și oameni de zăpadă răsar în locul meu.

Pe un pat ce umblă-n lume,

Şade moartea pe cearșaf,

Şi mănâncă câte-un nume,

Înmuiat în lapte praf.

Umblă coasa pe uliță,

Cad în bernă multe uși,

Îngerii în cer sughiţă,

Şi se scaldă în cenuși.

Moartea bea cu popa-n sat,

Clopotaru cântă-n luncă,

Gropnicerii-s la săpat,

E de muncă, e de muncă!

Tânăr aproape un copilaș ,

Lenevește printre flori

Și pândește  printre gene ,

Jucăușe  mingi  de pene .

Dar cu atât se alege ,

Că de-ar  întrece gluma

I-ar  sări  în cap găina

Că acuma e mâmică

Și de motan ,nu-i este frică.

Clonc ,clonc ,clonc ,

Și puii vin roată

Mama le dă câte-o râmă ,

O sămânță  ,o pietricică 

 Că așa face o mămică .

Și când somnul îi ademenește ,

Sub aripii îi încălzește!...

Mii și mii de ani s-au sacrificat bietele animale pentru hrană 

folosite la muncă grea și mai greu de înțeles sport, vânător 

de trofee.

În ultima vreme, a răsărit o rază de lumină, niște oameni cu 

suflet bun s-au luptat pentru necuvântătoare să fie suflete 

dorite de Dumnezeu.

Să ne uităm în ochii lor 

Poate ne spun că multe nu vor:

Dacă de noi nu vă place,

Nu ne bateți, schingiui, flămânzi, 

Se găsesc și oameni buni

Ne adună în adăposturi

Ne dau măcar câte o masă,

Nu mai suferim de sete,

Nu ne plouă, nu ne ninge

Poate ne găsim un stăpân 

Fie orb, urât ori spân.

Pipo era o broscuță verde,mică și vioaie,care trăia fericita pe malul unui lac limpede. Îi plăcea să sară de pe o frunza pe alta ,și să se joace cu celelalte broscuțe în apă.Dar într-o zi ,in timp ce se odihnea la soare ,un copil care se juca pe malul lacului o prinse și fără să stea prea mult pe gânduri ,o aruncă în iarbă,departe de apă.Pipo se rostogoli cu viteză,și când se opri ,simți că pielea i se usucă .Broscuțele nu pot trăi mult timp departe de apă! Cu toată forța ,începu să sară ,și să sară ,din ce in ce mai repede ,până când ,in cele din urmă ,ajunse într-un ochi de apa mic ,ascuns printre firele de iarbă. Însă lacul era departe ,iar Pipo era singură. Nu avea prieteni, nici mâncare ,iar locul in care ajunsese era prea mic pentru a-i fi casă. Multe animale și mulți oameni treceau zi de zi prin poeniță ,dar nimeni nu observă broscuță blocata in băltoacă . Într-o zi ,o pasare flamingo ,grațioasă și frumoasă ,cu pene roz și albe ,se plimba prin poaiană. Își întinse aripile ,apoi pași ușor pe pajiște.Dar ,dintr-o dată ,simți că piciorul i se afundă într-o baltă mica .

-Ouch! Ce-i asta ? Cine a pus aici aceasta gaura ?

-Era foarte aproape să-mi rup piciorul meu firav ! spuse pasărea flamingo îngrijorată .

Când privi mai atent ,văzu o broscuță verde tremurând în apă.

-Ce faci acolo ,micuțo ? De ce nu ești în lac ? întrebă curioasa pasărea .

Pipo îi povesti tot ce se întâmplase ,și o rugă să o ajute .

Pasărea flamingo se gândi un pic .Se întoarse într-o parte , apoi în cealaltă parte , se răsuci și merse înapoi , apoi ,iute ,se întoarse la băltoacă , își deschise larg aripile și le scutură, încercând să găsească o soluție . Daca își bagă ciocul ,riscă să o rănească pe broscuță ,și nu își dorea asta . Dar atunci ii veni o idee! 

Se apropie de un copac mic ,și rupse cu ciocul o creangă subțire .

-Prinde-te bine de aceasta creanga ! Te voi trage afară cu grija ,spuse flamingo.

Zis și făcut . Pipo se agãță strâns de creangă , iar pasărea trase ușor ,până ce broscuța fu afara din băltā. Apoi, cu picioarele ei lungi și grațioase ,flamingo o duse repede până la marginea lacului. 

-Gata ,Pipo ! Acum ești acasă ! spuse flamingo scuturandu-si penele colorate . Pipo ,nu mai sta pe gânduri .Cu un salt mare , plonjă în apa limpede .

-Splash ! Ce bine e sa fii acasă ! spuse bucuroasă.Din toate colțurile lacului ,broscuțele veniră sa o slaute . 

-Bine ai revenit ,Pipo ! strigară ele în cor ,orăcăind. 

-Oac ! Oac ! 

Pipo , se întoarse spre pasărea flamingo ,și îi spuse : 

- Îți mulțumesc că m-ai ajutat !Fără tine nu aș fi reușit ! 

Flamingo o privi ,clipind blând din ochii ei ca două mărgele negre .

-Toate vietățile merita sa fie ajutate și protejate .Oamenii trebuie să aibă grijă de natură și de animalele care trăiesc în ea. Dacă toți am fi prieteni cu natura ,lumea ar fi mai frumoasă ! 

Pipo ,dădu din cap și se afunda în apă,fericit ca avea din nou prieteni și un loc unde sa trăiască .

Și de atunci ,dragi copii , broscuță Pipo și pasărea flamingo au rămas cele mai bune prietene ,iar toți cei care le-au văzut împreună au învățat că trebuie să aibă grija de animale și să protejeze natura . 

Sfârșit .

🐸Povestea broscuței Pipo🐸

🧑‍🤝‍🧑Poveste pentru copii👭

🪶Text: Ionela B.Nechita🪶

🪶Toate drepturile de autor sunt protejate și rezervate .🪶

Intr-o zi de vacanță. Albuța dorea să se joace, dar știa că Stăpânul ei nu o să vrea să se joace cu ea  și a spus:

Nimeni nu vrea să se joace cu mine! și ea a făcut o prostie și știa că pentru asta o să plătească.

Ea a mâncat mâncarea pentru cină și a zgâriat tapetele pereților, ce au fost cumpărați din banii stăpânului care îi primise de la clădirea centrală unde lucrau cei care îți dau bani, când ai intrat la pensie. Era vinovată Albuța, dar a dat toată vina pe Negruța, pentru că Negruța nu vroia să se joace cu ea și au pedepsit-o pe cea nevinovată . Apoi peste un timp au aflat că Negruța nu era vinovată și au știut că Albuța e cea care a făcut lucrurile păcătoase. Și în scurt timp pe Albuța era pedepsită. Iar Negruța a primit mii de dulciuri minunate.

 Uite și greșeala Albuței, iar la final Negruța se împărțise cu prietena ei.

3 ciobani într-o căruță și-un măgar pe drum îi duse

La cumpărături în piață, hotărăsc pe 3 produse:

Vacă, scroafă sau o rață, bacii, banii  ba îi bagă,

Să aleagă.

Ba să nu ia chiar nimica, după ce au în desagă.

Numai doi păstori cumpără rațe, vacă ia doar un cioban

Exact unul din aceștia ia o scroafă dând la ban.

Moldoveanul își ia vacă

Numai dacă

Ungureanul ia o rață

De la piață.

Ungureanul își ia rața numai dacă ia vrânceanul

Scroafă grasă cu purceii ce-i va naște ea la anul.

Nu ia rață ungureanul

Dar își cumpără vrânceanul

Vacă mândră și frumoasă

Ce au cumpărat ciobanii și au dus acasă?

de Marius Boacă

Sunt acasă, 

Stau la masă,