Roger
De mic am trăit cu frigul în oase,
Soba plângea după un lemn,
Motanul, lângă ea, demult nu mai toarse,
Coşul aştepta de la fum şi el semn.
Şi priveam jinduind peste casa din vale,
Cum fumul din coş şerpuieşte spre cer,
Mă visam lângă sobă pe-o pătură moale,
Împreună cu mama şi motanul Roger.
Fulgii pufoşi cădeau necontenit din eter,
Nămeţi uriaşi veneau peste casă,
Ce crivăţ, ce viscol, ce crâncen ger...
Ce iarnă, ce viaţă geroasă.
Un vreasc îşi făcuse milă de noi,
Mama-l căra pe mâini sângerând,
Era toropită de prea multe nevoi,
Şi-o zăream mai tot timpul plângând.
Îl mângâiam cu tristeţe pe Roger, pe cap,
Şi-i spuneam c-o să fie mai cald,
Că mama o să aducă pentru noi un copac,
El lăcrima din ochii săi de smarald.
Bolul cu lapte îi îngheţase complet,
Roger mieuna ghemuindu-se-n blană,
A doua zi îl găsisem inert,
A fost pentru el ultima iarnă.
Categoria: Poezii despre animale
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 29 septembrie 2023
Vizualizări: 738
Poezii din aceiaşi categorie
Pantfelul
Pe sus pe cer se auzea
Un zgomot alb ce chiar plutea
Plutea în astrele cerești
Pe albul nor împărătesc
Zurliu și ce vesel ce era
Uita să cânte despre ea
Venind acum din depărtare
Un fluture alb de mișcare
Uitat de nor și de paradă
Cu norul vesel laolaltă
Pisica
Pisicuța mea, de dimineață stă la ușă,
La mâncare Vine ea, pisicuța jucăușă,
Mă uit la ea în fiecare zi,
Și spun așa, e ca o păpușă.
Frumușică...frumușică,
Drept se spune... în căsuțe,
Că este... ca o păpușică,
De parcă i...nătăfleață mititică.
Autor Nicoleta postovan
Informație: a doua strofă se citește mai lent unde se află punctele.
Licurici și furnici
Într-un microcosmos ascuns, sub frunzișul umed și dens,
Furnicile își urzeau imperiul, cu arhitectură în suspens.
O cetate din grăuncioare, în formă de labirint,
O rețea de galerii, unde umbra și lumina se împletesc fluent.
Cu antene vibrând în simfonii de comunicare tacită,
Ele orchestrează o lume, cu o etică minuțiosă, implicită.
Muncind în unison, cu o precizie aproape sacrosanctă,
Ele împart între ele sarcini, într-o ordine ce nu cunoaște frica sau frântă.
În acest teatru de umbre, licuricii își fac apariția în scenă,
Cu abdomenul lor luminescent, în noaptea serenă.
Ei sunt farurile cerului, alunecând printre constelații de frunze,
Desenând în aer hieroglife, cu lumina ce din ei răsfrânge.
Pictând în eter, licuricii par să le spună furnicilor:
"Vedeți mai mult decât tuneluri, există și cerul!"
Dar furnicile, înțelepte în pragmatismul lor ancestral,
Răspund: "Știm, dar construim temelii, pentru visele voastre astral."
Astfel, în acest poem al naturii, se împletesc două lumi,
Una ancorată în pământ, alta în zboruri sumbre sau strălumi.
Furnicile și licuricii, într-un dialog neprețuit de viu,
Unul despre pământ și muncă, celălalt despre cer și răstimpuri târziu.
Aceasta este saga nevăzută, într-un colț de lume uitat,
Unde fiecare creatură, suprem, e în destinul ei încrustat.
Un poem de complexitate, unde fiecare vers e un act,
Și fiecare strofă, un testament al vieții, într-un perfect contract.
Epigramă
Pentru un cățel ești crai,
La masă de te-nsoțești,
Un deget la om de-i dai,
Fără mână te trezești.
Peștișorul auriu
Habitat de apa pura,
Energie din terestru.
Incolor,fără glazura!
Interzis pentru pedestru.
Interior de mic acvariu,
Cu cristale și oglinzi!
Pentru peștișorul auriu,
Ce din magic îl desprinzi.
Singuratic și țâfnos,
Albastrui spre mov electric!
In oglinda-i majestuos,
Ambient mereu prielnic.
Inoata delicat și încrezător,
Ma observa zi și noapte.
Ca și conștiința impunător!
El își va schimba culorile toate!
Am o singura dorința,
Sa te fac sa nu fi trist!
O așa magica ființa,
La fericirea ta as vrea sa asist!
Iti aduc și lumânări,
Pietricele,nestemate!
Sa îți treacă supărări,
Si a tale-ți jumătate.
Va rămâne un mister,
De ce preferi tu singurel.
Esti tu oare din eter?
Sau ma înțelegi tu suflețel?
Porumbiță albă
Porumbiță albă,
Agale mi-ai ieșit în față
Numai tu,domniță,
Îmi ești ultima speranță
De unde vii,adu-mi norocul
Ce-ți poartă veselie
lar de ești darnică cu mine,
Îți voi da și eu ție
O ramură de măslin,
Din pomul cel mai strașnic
Să duci spre cerul cel senin,
Simbolul cel mai pașnic
Pantfelul
Pe sus pe cer se auzea
Un zgomot alb ce chiar plutea
Plutea în astrele cerești
Pe albul nor împărătesc
Zurliu și ce vesel ce era
Uita să cânte despre ea
Venind acum din depărtare
Un fluture alb de mișcare
Uitat de nor și de paradă
Cu norul vesel laolaltă
Pisica
Pisicuța mea, de dimineață stă la ușă,
La mâncare Vine ea, pisicuța jucăușă,
Mă uit la ea în fiecare zi,
Și spun așa, e ca o păpușă.
Frumușică...frumușică,
Drept se spune... în căsuțe,
Că este... ca o păpușică,
De parcă i...nătăfleață mititică.
Autor Nicoleta postovan
Informație: a doua strofă se citește mai lent unde se află punctele.
Licurici și furnici
Într-un microcosmos ascuns, sub frunzișul umed și dens,
Furnicile își urzeau imperiul, cu arhitectură în suspens.
O cetate din grăuncioare, în formă de labirint,
O rețea de galerii, unde umbra și lumina se împletesc fluent.
Cu antene vibrând în simfonii de comunicare tacită,
Ele orchestrează o lume, cu o etică minuțiosă, implicită.
Muncind în unison, cu o precizie aproape sacrosanctă,
Ele împart între ele sarcini, într-o ordine ce nu cunoaște frica sau frântă.
În acest teatru de umbre, licuricii își fac apariția în scenă,
Cu abdomenul lor luminescent, în noaptea serenă.
Ei sunt farurile cerului, alunecând printre constelații de frunze,
Desenând în aer hieroglife, cu lumina ce din ei răsfrânge.
Pictând în eter, licuricii par să le spună furnicilor:
"Vedeți mai mult decât tuneluri, există și cerul!"
Dar furnicile, înțelepte în pragmatismul lor ancestral,
Răspund: "Știm, dar construim temelii, pentru visele voastre astral."
Astfel, în acest poem al naturii, se împletesc două lumi,
Una ancorată în pământ, alta în zboruri sumbre sau strălumi.
Furnicile și licuricii, într-un dialog neprețuit de viu,
Unul despre pământ și muncă, celălalt despre cer și răstimpuri târziu.
Aceasta este saga nevăzută, într-un colț de lume uitat,
Unde fiecare creatură, suprem, e în destinul ei încrustat.
Un poem de complexitate, unde fiecare vers e un act,
Și fiecare strofă, un testament al vieții, într-un perfect contract.
Epigramă
Pentru un cățel ești crai,
La masă de te-nsoțești,
Un deget la om de-i dai,
Fără mână te trezești.
Peștișorul auriu
Habitat de apa pura,
Energie din terestru.
Incolor,fără glazura!
Interzis pentru pedestru.
Interior de mic acvariu,
Cu cristale și oglinzi!
Pentru peștișorul auriu,
Ce din magic îl desprinzi.
Singuratic și țâfnos,
Albastrui spre mov electric!
In oglinda-i majestuos,
Ambient mereu prielnic.
Inoata delicat și încrezător,
Ma observa zi și noapte.
Ca și conștiința impunător!
El își va schimba culorile toate!
Am o singura dorința,
Sa te fac sa nu fi trist!
O așa magica ființa,
La fericirea ta as vrea sa asist!
Iti aduc și lumânări,
Pietricele,nestemate!
Sa îți treacă supărări,
Si a tale-ți jumătate.
Va rămâne un mister,
De ce preferi tu singurel.
Esti tu oare din eter?
Sau ma înțelegi tu suflețel?
Porumbiță albă
Porumbiță albă,
Agale mi-ai ieșit în față
Numai tu,domniță,
Îmi ești ultima speranță
De unde vii,adu-mi norocul
Ce-ți poartă veselie
lar de ești darnică cu mine,
Îți voi da și eu ție
O ramură de măslin,
Din pomul cel mai strașnic
Să duci spre cerul cel senin,
Simbolul cel mai pașnic
Alte poezii ale autorului
Gafez mereu
Gafez mereu la orice întâlnire,
De parcă cineva o piedică îmi pune,
Și țin la inimă comprese cu iubire,
Și sunt bolnav de nu știu ce anume.
Mă-ngrijorez de orice gest pe care-l fac,
Privirea de priviri îmi e ucisă,
Dezamăgiri în fiecare noapte îmbrac,
Și-mi scriu pe cord: Iubirea interzisă!
Îmi injectez în zori adrenalină,
În plumb topit nestingherit mă scald,
Mă smulg din trup cu tot cu rădăcină,
Dar brațele din umăr jos îmi cad.
Se vaită mângâieri pământul zgâriind,
Că n-au ajuns pe trup de fată,
Un demon simt în inimă zâmbind,
Iar eu gafez mai mult ca niciodată.
Bolnav de tine
Eu cred că m-am îmbolnăvit de tine,
Nici vraci, nici doctori nu au leac,
Și n-am știut c-acestă boală face bine,
Iar cancerul pe lângă ea, e-un fleac.
Ești boala mea ce trupul îmi zdrobește,
Și-n loc să zac la pat, eu zburd și zbor,
Și ca pe-un drog te-aș consuma orbește,
Să fiu bolnav de tine, de boala ta să mor.
Aș suporta spășit și terapia intensivă,
Înlănțuit pe veci de-un virus patogen,
Iar tu să fii o soră medicală agresivă,
Ce îmi donează sânge și-mi suflă oxigen.
Ca un bolnav nebun mă liniștesc cu tine,
Te las să-mi scrii rețete și tainice scrisori,
Și-aș suferi cumplit dacă m-aș face bine,
De aceea fă-mi injecții, în inimă, cu flori.
Voi fi un veșnic pacient, bolnav de tine,
Căci vindecarea îmi va fi deopotrivă moarte,
Și-am să trăiesc cu acestă boală-n mine,
O boală dulce, și cu o suferință aparte.
Epigrame XX
Medicului Bacalbaşa
este indiferent la proverbul: bate şaua să priceapă calul
La el nu merge cu zicala,
Nici chiar de-l biciui cu cravaşa,
În cap i-s toate alandala,
De aia-i zice: Ba cal-ba şa.
Medicului Bacalbaşa
Ba cal ba şa ….
E numele ce l-a purtat,
Şi-i potrivit în breasla sa,
Căci mulţi colegi l-a-ncălecat.
Unui indecis
Supărarea când îmi vine,
Rup cămaşa de pe mine.
Când sunt vesel şi vioi,
Cos cămaşa înapoi.
Unui prost
Fiind foarte supărat,
Pleacă să îşi afle rostul,
Şi a fost solicitat,
De un sat ce-și cată prostul.
Soţul – de 1 Aprilie
Am gândit s-o păcălesc,
Şi m-am dat de ortul popii,
Ea, c-un zâmbet diavolesc,
A şi sunat pe cioclii.
Președintelui Băsescu – turnător la securitate - Petrov
Râdea Băsescu ca măgarul,
Dar s-a umplut de bube precum Iov,
Când presa-i tipări dosarul,
De când turna sub numele Petrov.
Președintelui Băsescu – turnător la securitate – Petrov
A condamnat în plen securitatea,
Al nostru brav conducător,
Dar s-a aflat târziu realitatea,
Petrov era chiar angajatul lor.
Unuia din Limanu
Fiind tont şi fără-un ban,
L-am prins astăzi cu arcanu,
Să-l aducem la liman,
Însă a ales …Limanu.
Succes în viaţă
Ambiţioasă a fost mereu în viaţă,
Şi-a căutat succes, avere a avea,
Dar nu prin studiu ori povaţă,
Ci c-un uşor morav ce-l practica.
Patroană
Patroană eşti, cu firmă de medicamente,
Ne-ai spus-o răspicat din gură,
Dar straniu e, că realmente
Vinzi aspirina săracului doar pe centură.
Decădere
O liniște vuiește sub mine,
De senzații sunt sterp,
Mi-e gândul Doamne la tine,
Deși sunt la un Altul adept.
În plină stradă îmi vine să plâng,
Iar am ratat de puțin paradisul,
De pe aripi molozul mi-l strâng,
Și cobor să înfrunt cu teamă abisul.
În mine trăiește Abel și Cain,
Nu mai știu să-mi cer nici iertare,
Cu ochi noroioși spre cerul senin,
Caut lumina și raza de soare.
Iubesc decăderea ce-mi zace în trup,
Mă abat de la viață și lume,
Cu urlete lungi tăcerea-mi astup,
Și-mi șterg prin botez vechiul nume.
Clopote plâng în biserici uitate,
Prescura-i dosită la moară sub valț,
Târându-mă-n genunchi și pe coate,
Aștept un miracol să pot să mă-nalț.
Lumea ta…
Lumea ta eu n-o mai știu
Părul tău cel auriu,
Zâmbetul de primăvară,
Pasul tău cu urma rară.
Lumea ta eu n-o mai văd,
Totu-n juru-mi e prăpăd,
Plânge-o lacrimă sub pleoape,
Că tristețea-mi stă aproape.
Lumea ta n-o mai visez,
Sunt o fructă fără miez,
Trist copac fără de floare,
Fără frunze, fără soare.
Lumea ta mi-e rătăcire,
Labirint fără ieșire,
E un șuierat de vânt,
Care sapă un mormânt.
Lumea ta străină-mi este,
Nu mai este acea poveste,
Cu un mire și-o mireasă,
Ce-și doreau copii și casă.
Lumea ta eu n-o mai știu,
Tot în juru-ţi e pustiu,
Lumea ta eu n-o mai văd,
Tot în juru-mi e prăpăd...
Şoapte de pe umărul stâng
De-ar cânta popa la groapă,
Numai cântece de amor,
Ar dansa mortul din pleoapă,
Și mi-aș fi dorit să mor.
Și de-ar bate-n loc de clopot,
Două tobe sănătoase,
Îngerii ar veni în ropot,
Și-ar dansa pe parastase.
Iară sunetul de toacă,
Dacă-n boxe ar exploda,
Ar veni din iad la joacă,
Lucifer și armata sa.
De-ar fi moartea veselie,
Iară viața înmormântare,
Toți am sta pe năsălie,
Și-am boci cu o cântare,
Gafez mereu
Gafez mereu la orice întâlnire,
De parcă cineva o piedică îmi pune,
Și țin la inimă comprese cu iubire,
Și sunt bolnav de nu știu ce anume.
Mă-ngrijorez de orice gest pe care-l fac,
Privirea de priviri îmi e ucisă,
Dezamăgiri în fiecare noapte îmbrac,
Și-mi scriu pe cord: Iubirea interzisă!
Îmi injectez în zori adrenalină,
În plumb topit nestingherit mă scald,
Mă smulg din trup cu tot cu rădăcină,
Dar brațele din umăr jos îmi cad.
Se vaită mângâieri pământul zgâriind,
Că n-au ajuns pe trup de fată,
Un demon simt în inimă zâmbind,
Iar eu gafez mai mult ca niciodată.
Bolnav de tine
Eu cred că m-am îmbolnăvit de tine,
Nici vraci, nici doctori nu au leac,
Și n-am știut c-acestă boală face bine,
Iar cancerul pe lângă ea, e-un fleac.
Ești boala mea ce trupul îmi zdrobește,
Și-n loc să zac la pat, eu zburd și zbor,
Și ca pe-un drog te-aș consuma orbește,
Să fiu bolnav de tine, de boala ta să mor.
Aș suporta spășit și terapia intensivă,
Înlănțuit pe veci de-un virus patogen,
Iar tu să fii o soră medicală agresivă,
Ce îmi donează sânge și-mi suflă oxigen.
Ca un bolnav nebun mă liniștesc cu tine,
Te las să-mi scrii rețete și tainice scrisori,
Și-aș suferi cumplit dacă m-aș face bine,
De aceea fă-mi injecții, în inimă, cu flori.
Voi fi un veșnic pacient, bolnav de tine,
Căci vindecarea îmi va fi deopotrivă moarte,
Și-am să trăiesc cu acestă boală-n mine,
O boală dulce, și cu o suferință aparte.
Epigrame XX
Medicului Bacalbaşa
este indiferent la proverbul: bate şaua să priceapă calul
La el nu merge cu zicala,
Nici chiar de-l biciui cu cravaşa,
În cap i-s toate alandala,
De aia-i zice: Ba cal-ba şa.
Medicului Bacalbaşa
Ba cal ba şa ….
E numele ce l-a purtat,
Şi-i potrivit în breasla sa,
Căci mulţi colegi l-a-ncălecat.
Unui indecis
Supărarea când îmi vine,
Rup cămaşa de pe mine.
Când sunt vesel şi vioi,
Cos cămaşa înapoi.
Unui prost
Fiind foarte supărat,
Pleacă să îşi afle rostul,
Şi a fost solicitat,
De un sat ce-și cată prostul.
Soţul – de 1 Aprilie
Am gândit s-o păcălesc,
Şi m-am dat de ortul popii,
Ea, c-un zâmbet diavolesc,
A şi sunat pe cioclii.
Președintelui Băsescu – turnător la securitate - Petrov
Râdea Băsescu ca măgarul,
Dar s-a umplut de bube precum Iov,
Când presa-i tipări dosarul,
De când turna sub numele Petrov.
Președintelui Băsescu – turnător la securitate – Petrov
A condamnat în plen securitatea,
Al nostru brav conducător,
Dar s-a aflat târziu realitatea,
Petrov era chiar angajatul lor.
Unuia din Limanu
Fiind tont şi fără-un ban,
L-am prins astăzi cu arcanu,
Să-l aducem la liman,
Însă a ales …Limanu.
Succes în viaţă
Ambiţioasă a fost mereu în viaţă,
Şi-a căutat succes, avere a avea,
Dar nu prin studiu ori povaţă,
Ci c-un uşor morav ce-l practica.
Patroană
Patroană eşti, cu firmă de medicamente,
Ne-ai spus-o răspicat din gură,
Dar straniu e, că realmente
Vinzi aspirina săracului doar pe centură.
Decădere
O liniște vuiește sub mine,
De senzații sunt sterp,
Mi-e gândul Doamne la tine,
Deși sunt la un Altul adept.
În plină stradă îmi vine să plâng,
Iar am ratat de puțin paradisul,
De pe aripi molozul mi-l strâng,
Și cobor să înfrunt cu teamă abisul.
În mine trăiește Abel și Cain,
Nu mai știu să-mi cer nici iertare,
Cu ochi noroioși spre cerul senin,
Caut lumina și raza de soare.
Iubesc decăderea ce-mi zace în trup,
Mă abat de la viață și lume,
Cu urlete lungi tăcerea-mi astup,
Și-mi șterg prin botez vechiul nume.
Clopote plâng în biserici uitate,
Prescura-i dosită la moară sub valț,
Târându-mă-n genunchi și pe coate,
Aștept un miracol să pot să mă-nalț.
Lumea ta…
Lumea ta eu n-o mai știu
Părul tău cel auriu,
Zâmbetul de primăvară,
Pasul tău cu urma rară.
Lumea ta eu n-o mai văd,
Totu-n juru-mi e prăpăd,
Plânge-o lacrimă sub pleoape,
Că tristețea-mi stă aproape.
Lumea ta n-o mai visez,
Sunt o fructă fără miez,
Trist copac fără de floare,
Fără frunze, fără soare.
Lumea ta mi-e rătăcire,
Labirint fără ieșire,
E un șuierat de vânt,
Care sapă un mormânt.
Lumea ta străină-mi este,
Nu mai este acea poveste,
Cu un mire și-o mireasă,
Ce-și doreau copii și casă.
Lumea ta eu n-o mai știu,
Tot în juru-ţi e pustiu,
Lumea ta eu n-o mai văd,
Tot în juru-mi e prăpăd...
Şoapte de pe umărul stâng
De-ar cânta popa la groapă,
Numai cântece de amor,
Ar dansa mortul din pleoapă,
Și mi-aș fi dorit să mor.
Și de-ar bate-n loc de clopot,
Două tobe sănătoase,
Îngerii ar veni în ropot,
Și-ar dansa pe parastase.
Iară sunetul de toacă,
Dacă-n boxe ar exploda,
Ar veni din iad la joacă,
Lucifer și armata sa.
De-ar fi moartea veselie,
Iară viața înmormântare,
Toți am sta pe năsălie,
Și-am boci cu o cântare,