Cele două surori part.5

Astă seară  am plecat 

La urat și semânat

Fraților, stați pe lângă geam

Să vă urez de noul an. 

Urătura-i din străbuni 

Când oamenii erau mai buni

Și datenile s-au pătrat 

Cu tras de brazde și cu semânat.

Omului de la oraș, altă urătură-i fac

Să aveți căldură-n casă, ce pune pe masă,

Să aveți bani mai mulți în pungă

Și să vă găsească anul, într-un loc de muncă.

Dă Doamne să nu fii concediat 

Că atunci ești un om terminat.

De nu poți plăti facturile 

Nu te mai ajută lacrimle.

Celor, care sunt bogați, ce să le urez?

Oameni fără milă, fără nici un crez,

Pentru ei nu-s legi, nici datini

Ce știu ei ce-s alea lacrimi?

Eu, urez : pensionarul, angajatul, zilierul,

Și pe cei cu punga mică.

De ce le aduce anul nou, au frică,

Au bugete mici, sunt mereu datori 

Sărăcia, îi doare mult de sărbători.

Dragilor, vă urez, să aveți răbdare,

Nu se știe, când va fi și soare,

Nu uitați, să rămâneți oameni buni,

Așa, cum a fost ROMÂNUL din străbuni! 

, 

Sunt o trestioară frântă 

De vântul hoinar,

Încerc să mă prefac fluier

Să mai cânt măcar.

Sunt 0 frunză de arțar 

Frunză argintie 

Soarta să-mi aducă în dar 

Rimă  în poezie.

Sunt un crin bătut de brumă 

Lipsit de parfum

Socotesc că până-n toamnă 

Pot să mă adun.

Sunt,și -am fost o visătoare

Inventând povești

Într-o lume fermecată 

Cu figuri grotești.

Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi

întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i

stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând  în

urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă

ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește

cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în

anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.

    Undeva la poalele unei  seculare,unde bunucul își

avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură

toare.De aici  pleacă primele amintiri,presărate cu  au

rul și argintul poveștilor fermecate pe care le  ascultam-

de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină

dulce ,învăluită în verdeață, se profilează  căsuța albă și

cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu

apa molcomă a râului, se desprinde  o alee lungă și îngus-

tă, câ să încapă șareta trasă de cei  doi bidivii cu coama stu-

foasă , de care bunicul era tare mândru.

        Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se

întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure

orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a

fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când

bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.

           Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a

întors s-a lăsat mânâiată  pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și

cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii

Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure  spe-

rând  să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am  despărțit-

pentru totdeauna.

            Nu pot uita nici  plecările  bunicului la pescuit,nu departe nu  de-

parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise

din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre

șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu

mai  pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând  păs-

trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua

părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam

acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul  își dădea drumul la traista  cu po-

vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă

Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,

ca să-mi demonstreze cum  se descurcă

            De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria  mea era și mai mare.Veneau

părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.

Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi

la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.

Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.

Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând  întreaga încăpere.

Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și

dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă

cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai

este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama

părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva. 

A-și face un târg cu viața mea,

Cu câți ani a mai rămas în ea,

Mă pot lipsi de ei, doar 

Să-mi dăruiască anii copilăriei

Anii inocenții și bucuriei.

Să am încă odată,familia iubitoare,

Tata să-mi spună povești trăite,

Mama, să-mi facă codițe împletite,

Frații mai mari,să mă scotă afară 

Să ne jucăm pân-în seară.

Dimineața să ne strpim cu rouă,

Să ne ascundem sub ștreșini când plouă

Florile grădinii să înflorească

Să lăsăm pe luncă oile să pască 

Să culegem florile de salcâm de pe coastă.

In vale este un mic pârâu 

Pe maluri freamătă flori ca într-un brâu 

Simțeam că toată lumea-i a noastră

Copilăria se hrănea cu de toate

Pe atunci trăiai, fără să dai din coate.

Mica turmă ne îndeamnă spre casă,

Seara, toți ne adunăm la masă

Mama cu drag ne privește

Sus pe cer stelele, negrul nopții îl gonește

Visele, doar de bine ne sfătuiește.

În viața de mai târziu ...

Nori grei, și un destin nechemat

Și-a făcut un prost obicei 

Au găsit că la mine le este bine

Ursita mi-a ostilă....ce să fac ?

Să mă răzbun ...sau să tac ?

Te -am răsădit în vreme de toamnă

În grădină sub fereastra mea

Ești firav și tremur la gândul

Că gerul iernii te va îngheța!

Crești floarea mea dragă,mare,

Și ai să-mi mulțumești c-o  floare,

Flori albe de liliac cu parfumul  tău dulceag

Și de-s tristă să-mi zâmbești

Timpul e necruțător, aduce schimbări radicale, 

A propulsat omenirea în alt timp.Indrustializare,

tehnicizare, digitalizare, zboruri în cosmos eeeee.t.c.

Satele au devenit târguri, orașe, metropole, s-au 

creeat insule artificiale, oprim ploaia și o pornim 

la comandă...satele rămân doar amintiri în scurt 

timp .Cine mai lucrează pământul ? cine mai este

prieten cu natura?

     Doar poeți mai văd cerul cu stele....

Ai venit târziu -

când în mine

iarna își întinsese imperiul de gheață,

iar inimii mele

îi crescuseră ramuri goale

ca unui copac uitat de păsări.

Tăcerile atârnau grele

ca niște nori de plumb,

iar zilele mele

erau câmpuri părăsite

peste care vântul scria

poeme de singurătate.

Și totuși ai venit.

Ca o ploaie caldă de aprilie

căzută peste un pământ însetat,

ca o rază rătăcită

care sparge vitraliul iernii.

În urma pașilor tăi

au început să foșnească muguri,

iar sângele meu

s-a umplut de lumină

ca un râu dezghețat.

Privirea ta -

două ferestre

deschise spre cer.

Zâmbetul tău-

o pasăre de aur

care mi-a învățat tăcerea să zboare.

Și astfel,

în pieptul meu

a izbugnit o primăvară neașteptată -

târzie,

dar atât de vie

încât până și iarna

a început să înflorească.

Trag aer in piept 

Respir odată cu tine

Te port in vise mereu

Te port in sufletul meu.

Tu ești lumina mea

Suflet curat

Bunătatea ta 

E ceea ce caut.

Tu ești aceea ce-mi dai putere

Să simt,să ating, să trăiesc,să iubesc.

Mă uit la tine

Mă uit că la soare 

Tu ești aceea 

Ce-mi dai îmbrățișare.

Zece vieți de-ar fi

Tot ar fi puține 

Pe tine te-aș alege

Să trăiesc cu tine.

Văl de aripi frânte 

Împânzi a mea fereastră;

Îți mai aduci aminte 

Iubire,de idila noastră?...

Doare sufletul în taină.

De când plouă -n urma ta;

Amar inima suspină,

Că mi -e pustie bolta.

Îți trimit mesaje -n șir,

Te sun fără răgaz;

Curg șiroaie, în delir

Lacrimi pe obraz...

Cum să mă rup de tine,

Când ești al meu tipar;

Ești impregnat în mine,

Tu, iubitul meu hoinar...

Dormi iubito somnul lin,

Că visele eu ți le țin.

Ți le țin în palma mea,

Și le reazăm de o stea,

Se se umple de lumină

Lumina cerului senin,

Dormi iubito somnul lin!

..

Dormi iubito, somn ușor,

Că visele ți le păzesc

Să simt, atunci când te privesc,

Toată mlădierea lor

În vântul nopții care-aduce

Scara lunii, să te urce

Pe tărâmul viselor.

Dormi iubito, somn ușor!

...

Dormi, făptură minunată

În lumina stelelor,

Pe tărâmul viselor,

Luna spune-o că-i ești dragă,

Sub privirea mea purtată

De făptura-ți delicată,

Farmecul să ți-l culeagă,

Dormi, făptură minunată!

Eu - sat în vârf de munte,

Sub crestele semeţe,

Păduri de conifere,

Păşuni şi cu fâneţe.

Tu - capitală mare,

Cu liste lungi de preţuri,

Poşete şi parfumuri,

Pasiuni şi cu fineţuri.

Rămâne de văzut

Cum o să facem faţă,

Eu la pasiuni, fineţuri,

Tu la păşuni, fâneaţă.

Unde-s promisiunile, pe care le făceai 

Îmbrățișările ce pentru mine le păstrai?...

Ai zis că îți sunt dragă, și mult m-am bucurat

Păcat c-au fost doar vorbe, nimic adevărat!

Dar mult am mai greșit, să cred că tu nu minți

Erau doar vorbe goale, niște gogoși fierbinți.

Pe-atunci atât de mult, cu drag eu te-ascultam

Și fiecare vorbă, în sufletul o strângeam.

Cu ochii tăi frumoși și vorba minunată

Frumos m-ai cucerit ca pe-o naivă fată. 

În suflet imi puneam, vorbele tale calde

N-aș fi crezut vreodată, că nu-s adevărate!