Între turnurile lacrimilor diafane

Veniţi şi alungaţi-mi teama,

Voi, mângâieri de mamă ,

Se întinde peste mine drama,

Şi-mi simt privirea ca pe-o rană .

Veniţi şi alungaţi-mi grija,

Voi, sfaturi părinteşti

Mă hăcuieşte-n suflet schija,

Şi toate în jur par nefireşti.

Veniţi şi-mi alinaţi durerea,

Voi, leacuri din străbuni,

Mi-e inima amară  precum fierea,

Iar ochii-mi ard în cap ca doi tăciuni.

Veniţi şi sufletul mi-l curăţaţi,

Voi, preoţi din altarele creştine,

O singură  meteahnă  nu-mi iertaţi,

Şi anume, c-am iubit pe orişicine.

Veniţi şi-mi puneţi o aripă ,

Voi, îngeri păzitori,

Să-mi pot sălta pentru o clipă,

Privirea peste muritori.

Într-o colibă cânt-un pian,

Mama dansează cadril,

Eu, cocoţat pe divan,

Mimez un dans pueril.

Tata citeşte acelaşi ziar,

Ros pe la colţuri de cari,

Grijile sale reapar,

Scrise-n antet cu litere mari.

Ploaia, de mai bine de-o lună,

Ne picură-n străchini mereu,

Mama, dansând o adună,

Şi plângând, îmi cere s-o beu.

Chiţăie şoareci în pod,

Se muşcă între ei de ureche,

O prescură uscată eu rod,

Şi-mi pare proaspăt de veche.

În colibă cântă acelaşi pian,

Mama şi tata valsează,

Trupu-mi, moţăind pe divan,

La o viaţă minunată visează.

Țin minte ca

Anul trecut prin noiembrie

Staeam si ma gândeam

La o iubire negasita

Tin minte urâțenia pe

Chipul lui,

Ingamfarea si fitosenia lui.

Dar acum regret vorbele spuse

Caci iubirea negasita 

A fost chiar el

(Iubirea mea de o data,de Pavel Eminescu)

O frunza suflata de vint

Cazuta usor la pamint

 De tine calcata,uitata

In singuratate lasata.

O raza:

O raza de soare

Un semn ce doare

Ce suflet nu are.

Un suflet:

Un suflet ce minte

Un suflet fara viitor

O lacrima:

O lacrima fierbinte

O lacrima de dor.

O lacrima pe fata mea

Lasata de-un suflet pustiu

Lasata de inima ta

Uitata de ea.

Iubirea noastră strălucea

Ca un soare-n viața mea

Tu natura, Eu pământul eram

Atâta de bine ne potriveam

Iar în câmpia vieții mele

Curgeau râuri de fericire

Păsările cântau doar iubire

Înfloreau orunde toate culorile

Focul iubiri ardea cu putere

Mi se topea inima de dor

Mi se topea și de iubire

Făceam jocul să pară prea ușor...

Îți atingeam părul mătăsos

Te sărutam pe buzele tale moi

Priveam la al tău chip frumos

Vorbeau inimile, nu noi

Aveai pielea așa de fină

Fină ca niște petale

Trupul tău, o formă divină

Parcă ai ieșit dintre romane.

După un timp ceva s-a schimbat

Iubirea-mi nu tea mai impresionat

Și te depărtai tot mai mult de mine

Nu știam că dragostea atâta ține...

Într-o zi ne-am despărțit

Inima mea de sticlă s-a zdrobit

Și am început să sufăr din iubire

Nimic nu-mi alină a mea durere.

Dar încă mai am cicatrici

Și mă tem să mai iubesc

Să nu ajung tot aici

Mă simt bătrân și mă vestejesc.

Ca o ultima rasuflare, a unei morți târzii,

Iti destăinui iubiri vulgare, chiar de n-ai sa mai vii.

Ca un amurg tacut, ne-am vazut o dată,

Făr macar sa stim, ca va fi ultima oară...

Ca o stea cazatoare, intr-o noapte senina,

Iti dezvalui iubirile, ce-au fost adesea ascunse,

Din aduncul sufletului meu ca un cantec rasuna

"Te iubesc", lumina mea vesnica si senina.

Ca un cantec de adio, intr-o zi pierdută,

În umbra tăcerii, ai plecat departe,

Rămas-am singur, inima-mi fără parte...

Și, deodată, în linistea adâncă

Două inimi bat vibrează încet

Trei cuvinte rascolite,

cad stancă

Cu brutalitatea unui cărturar inert  

Diluviul secundelor recente

În scurta lor mișcare pe atlaz,

Cuprinde camera, pe nesimțite

În răstimpul de extaz.  

Martor la întregul joc

Eul meu privea neputincios

La mine și la a mea ființă

Al meu surâs și-al meu noroc,

Rămân pe apă ca pe foc

Râmân un sublim oximoron

În celebrul vis drept cântăreț afon.

În teatrul gol gându-mi fuge către public

Și așa, timpul, a încremenit, fatidic.

Dar tu esti prea sus demon angelic

Ce-n sinea-ti porți adâncul adâncurilor

Prăpastia unui răsărit mojic

Un atentat la sărutul dimineților

Un Seth al nopților piramidale

Pe sub porții,

blesteme,

Zbori printre gânduri

Între rândurile mele .

În inerția unui sărut cinetic

Gândul meu atoll, impuls mecanic

Pătrunde-n timp efemer dar magic

Iar frecvența inimi-mi pare lanț de amintiri

Un șir monoton de pasiuni pierdute

A cărei diagrame statico-cinematică

Izbește firavul simțământ invariant

În proiecți ortogonale ale sufletului meu

Ce acceleraza unghiular în  priviri făurite

De așa natură să mă-nfioare, și-mi par

Creații divine închistate-n perpetum infinite

În marșul ce mă apropie de tine

Energia mea se stinge

Și rămân fără cuvinte

Lumea mea cuantică, lanțană de sfere

Se pierde în durere

Un compendium de suspine

Mă ajută să găsesc un silogism

O teoremă un algoritm

Iubito nu înopta acum

Spune-mi cât iubești

Întoarce-mă din drum

De vrei ace și povești

Dragoste vorbește-mi cald

Șoptește-mi amorul meu

Fără de ruj ori făr de fard

De vrei nopți cu un ateu

În tine am logodna sufletului

În care țin dorința mea

Chiar de pândești în colțul patului

Te devorez în mintea ta

Bei aerul din jurul nostru

Ca un vin de-îndrăgostiți

Hainelor nu le vezi rostu

Când te lipesc eu de pereți

Vrei cerul te voi înalța la el

Dar privești în jos și-n mine marea

În buze dulci și-n gustul lor caramel

Ce adânc lovește-n noi iubirea

Extazul nu-l mai definești

Limbilor nu le ajunge vorba

Întregi țipete cerești

Cobori din rai să fumăm ţigara

Dormi adânc bătrâne neam

Fie-ți somnul cel mai calm

Perna stâlp la poarta minții

Căci în strajă's toți corupții

Te-nvățară vechii regi

Taine multe-n care fugi

Fie și în somnul tău

Te ivești de alte cruci

Ai să vezi când te trezești

Minciuni frumoase în povești

Armate întregi de izgoniți

Și tot mai rar cei nou veniți

Iar eu țip că-s pui de-al tău

Șireteniei pe nume 

Nu uita când te trezești

Să te miri de ori și care

Nu sunt aici destui aiceia 

Ce de copii nu au nici nume 

Ori părinți făr de copii? 

Preoți cei din alt cuvânt 

Și iubirea-i cu de-a sila 

Nu găsești pe drum nici mila

Niciun drum nu-i cel promis

Multe sunt în lume care

Din ce au zis nu s-a mai scris

Clasa noastră boierească

În tandem da-n altă casă

Cei croiți de acest neam 

Dar nu poartă al său hram

Ei! să vezi copil din mine și beteag de a sa minte

Cel naiv de crede-n bine și de bine nu-s cuvinte 

Crede-n țara românească și în rugi la o fereastră

Dară orice buruiană lângă casă vrea să crească

Și ce casă-i astă țară

Ce grădină de virtuți 

Grădinarii sunt pe-afară

Și în casă doar corupți

Nu mai plângeți într-o droaie 

Nu vă temeți de-astă ploaie 

Căci din nori de nu e soare

Tragem norii și răsare

Arthur! Bătrân monarh,

Al pădurilor ierarh,

Plânsetele celor mulți

Când le auzi, te rog, să ierți,

Trădarea și mânia,

Trufia și nebunia.

Firea noastră ce-o aveam 

Ne amintește cum eram 

Eram mai buni și mai cuminți

N-aveam arginți aveam doar sfinți

Credință era și mila 

Nu iubirea cu de-a sila 

Neamul tău, bătrâne urs,

Îl aminteam în orice vers

Ne-am săturat de atât suspin

Și blestem pe cel ce rupe 

Din coroana ta de spini

Urletul din noi erupe

Și în plânset adormim.