,,Ne cunoaștem din vedere" în maghiară

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

Roald Dahls fiktion i det virkelige liv

Roald Dahls børnehistorie Matilda har også et gran af sandhed. Portrættet af Matilda (med små afvigelser fra Matilda afspejlet i hans skrifter) eksisterer i hverdagen. Den person lavede permutationer, logaritmer, ligninger af jeg ved ikke i hvilken grad, beregninger til 1000 uden at bruge telefonens lommeregnerfunktion, læste siden han var 4 år, så sine egne interesser og lidenskaber, mens hans storesøster lavede hendes neglelak, og hendes bror så en fodboldkamp med jeg ved ikke hvilket argentinsk hold, hvis hendes far undervurderede hende, smurte han foret på den jakke, han oftest bar, med roll-on antiperspirant, han vidste hvor meget tid vil der løbe tør for alle kornprodukterne i hendes skål, hun vidste også, hvem der ville levere hende, og før de løb tør, ville hun altid vælge mælk fra det samme firma (fordi hun kun kunne lide det), hun kunne også fortælle fra udseendet, hvor meget hun skulle hælde for ikke at oversvømme dugen, hun vidste, hvordan hun ikke skulle blive til grin ved danse ved at træde på sin partners fod, hun vidste, hvornår det skulle regne med meget bedre nøjagtighed end AccuWeather-appen, hun følte, da hun blev afvist eller accepteret af dem i Jeg sværger, hun følte sig ofte misforstået, selvom hun forstod alle hele tiden, hun vidste hvad alles grunde og frygt var, hun vidste ikke at lade sig være ringere, hun vidste hvordan hun skulle kæmpe for sine rettigheder , for retfærdighed og sandhed. For hende var det altid ligegyldigt, hvad der var retfærdigt. Han har altid været en rolig, jordnær person, men lige så sjov. Ved at synge alles indsats, blev ingen forurettet eller ignoreret.

Han så alles hensigter, hvad der besjæler hver mand, hvad der styrker ham, hvad deprimerer eller trætter ham. Hun vidste, hvem hun skulle stole på, og hvem der ville have svigtet hende i en mere kompleks situation. Cam kunne næsten forestille sig, hvad de kunne forvente af hver enkelt, hvordan de ville reagere, hvad der ville få dem til at samarbejde eller afvise ideen om samarbejde, hvordan de ville tale med hver enkelt. Ingen kunne overraske hende med noget, hun var bekendt med de fleste af de situationer, der kunne opstå undervejs.

Han kunne se folks naturlige skønhed, ikke kunstige skønhed, at de ville lægge make-up, at de ville tage læbestift på, at de ville skabe en bouffant volumen i deres hår, eller at de ville være i fitnesscentret og arbejde på alt deres muskelgrupper. Nej, intet i den retning, hun værdsatte folk for, hvad de var, ikke hvad de ønskede at fremstå som. Hun havde ikke brug for unødvendig kosmetik, naturlighed var det mest ægte, derfor var hun smuk. Det mest specielle ved hende var, at hun værdsatte folk for, hvem de var, ikke nødvendigvis, hvad de ville tilbyde eller bevise. Alt dette skete, fordi hun så folk fra alle perspektiver, absorberede deres blikke, læste dem, som om hun læste romaner. Hun var ivrig efter at observere detaljerne i hver persons personlighed, at tage det bedste fra hver enkelt, ligesom en bi samler pollen fra blomster for at behandle og blive til honning.

Samtidig var hun beskeden, hun indså, hvad hun kunne, og hvad hun ikke kunne. Hun troede aldrig et øjeblik, at hun kunne klare det helt selv. Han kendte sine grænser. Hun forstod, at der er situationer, hvor hun også har brug for at rådføre sig med sine bekendte for at give deres mening til kende og handle med viden.

Han havde en meget fin og omhyggelig forståelse af konsekvenserne af hans egne handlinger, og hvordan de kunne påvirke dem omkring ham.

Karakteren fra Roald Dahls bog kunne finde sit moderne modsvar hos ingen ringere end Cecilia.

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia!

Vergessen Sie Nostalgie!

Die Träne des Schnees zwischen den Schneeglöckchen

Es hat immer einen Zweck,

Es ist ein Echo des vergangenen Winters,

Was einen verlorenen Traum nicht mehr weckt.

Vergessen Sie Nostalgie,

Keine Tränen mehr!

Singe immer

Dein Frühling!

Vergessen Sie Nostalgie

Vergangenheitsform,

Singe Freude

Dass wir uns kennengelernt haben.

Eine alte Liebe hinterlässt Erinnerungen,

Aber auch Wege zu neuen Lieben öffnen.

Manchmal scheint die Sonne zu lächeln.

Vergessen Sie Nostalgie,

Sprich nicht über sie

Und aus blauen Augen

Wisch deine Träne ab!

Vergessen Sie Nostalgie,

Es ist ein Thema aus der Vergangenheit,

Singe Freude

Dass wir uns kennengelernt haben.

Vergessen Sie Nostalgie,

Keine Tränen mehr!

Singe immer

Dein Frühling!

Vergessen Sie Nostalgie,

Sprich nicht über sie

Und aus blauen Augen

Wisch deine Träne ab!

Und aus blauen Augen

Wisch deine Träne ab!

Vergessen Sie Nostalgie,

Keine Tränen mehr!

Singe immer

Dein Frühling!

Vergessen Sie Nostalgie

Vergangenheitsform,

Singe Freude

Dass wir uns kennengelernt haben.

Vergessen Sie Nostalgie!

Ce obiect are patru laturi,

Formă de patrat,

Nu putem spune că este chiar tridimensional, dar se pliază destul de bine pe orice suprafață,

Are mai multe întrebuințări:

Cu acest obiect putem șterge praful, ne putem șterge chipul transpirat, în el putem tuși, ne putem sufla nasul, când plângem și încercăm să ne revenim după depresie, când simțim nevoia să strănutăm în ceva și nu vrem să o stropim din cap până în picioare pe persoana de lângă noi, se poate pune și la costum la ocazii speciale sau îl putem pune lângă o vază de flori, pentru a mai adauga culoare mesei pe care stă.

De asemenea, un lucru important de precizat ar fi faptul că vine într-o varietate de modele, culori, desene, imprimeuri, unele au și texte scrise pe ele. Însă lumea care încă mai preferă stilul clasic, vintage și toate sinonimele de genul, îl are cel mai adesea într-o nuanță de bleu spălăcit, cum sunt și blugii prespălați, cu tot felul de pătrate mai mici, când de un albastru mai închis, când galben neon.

Obiectul descris nu ar putea fi decât:

Răspuns: रूमाल

Hvilken genstand har fire sider,

kvadratisk form,

Vi kan ikke sige, at den er ret tredimensionel, men den folder ret godt på enhver overflade,

Det har flere anvendelsesmuligheder:

Med denne genstand kan vi tørre støvet, vi kan tørre vores svedige ansigt, vi kan hoste ind i det, vi kan pudse vores næse, når vi græder og prøver at komme os over depression, når vi føler behov for at nyse ind i noget, og vi ikke ikke ønsker at sprøjte det fra top til tå fødder på personen ved af os, det kan også sættes på jakkesættet ved særlige lejligheder, eller vi kan sætte det ved af en vase med blomster, for at tilføje farve til bordet, hvor det sidder.

En vigtig ting at sige ville også være, at det kommer i en række forskellige designs, farver, designs, prints, nogle endda har tekster skrevet på dem. Men den verden, der stadig foretrækker den klassiske, vintage stil og alle genrens synonymer, har den oftest i en skygge af vasket blå, ligesom forvaskede jeans, med alle slags mindre firkanter, nogle gange i en mørkere blå, når neon gul.

Det beskrevne objekt kunne kun være:

Svar: रूमाल

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

Cad grăbite pe aleea

Parcului cu flori albastre

Frunze moarte, vorba ceea,

Ca iluziile noastre.

Prin lumina estompată

De mătasa unui nor,

Visătoare trece-o fată

C-un plutonier-major.

Rumen de timiditate

El se uită-n jos posac.

Ea striveşte foi uscate

Sub pantofii mici de lac.

Şi-ntr-o fină discordanţă

Cu priveliştea sonoră,

Merg aşa, cam la distanţă,

El major şi ea minoră...

Fall in the park

Falling swiftly on the alley

Of the park with flowers blue

In a long autumnal rally,

Dead leaves—as our dreams are, too.

In the light that’s softly sifting

Through the silken cloud below,

Dreamily a girl is drifting,

Sergeant major in her tow.

Timid, flushed, and all aflutter,

He looks down, very confused,

She is squashing leafy clutter.

Under her small patent shoes.

And in a refined discordance

With the view that’s ever finer,

They keep walking, at a distance,

He a major—she a minor.

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

För mycket känslighet

Dålig känslighet är bra på sitt sätt. Det är bra att vara lyhörd, att uttrycka vår ånger när någon har upplevt mindre trevliga händelser, att vara med dem, att lyssna på dem, att lugna dem, att förstå dem, att lindra deras lidanden, att sucka med dem, att gråta med dem. dem, att linda in dem när de är kalla, att förbinda dem när katten kliade dem (att det också var deras fel att den repade dem, för de vet inte hur man leker med det), att lägga en ispåse på dem från kylen över en stukad fotled, torka tårarna, ge dem medicin för att få ner febern, läppbalsam för att förhindra att de blir så nariga, desinficera deras blödande nagelband när de inte visste hur de skulle göra sin manikyr, de ville ha längre naglar än de hade naturligt, för det är på modet, och nu har de bara blod på sig, låt oss sätta myggnät, så att de inte biter dem så mycket, suger blodet, inte överför malaria eller gula febern, låt oss ta insektsmedel, om de fortfarande envisas med att komma in i huset, låt oss också skaffa en fläkt för att skingra lukten av insektsmedel, håll fönstret på glänt så att myggor inte kommer in och lukten av insektsmedel kommer ut. Låt oss justera pannan för att även ge varmvatten, inte bara kallt, för då kommer det att behövas ännu mer skötsel. Ekonomier tar inte riktigt hänsyn till människors individuella behov, de är mer ett själviskt behov av en man.

Låt oss inte heller snåla med immunförstärkande kosttillskott som till exempel C-vitamin som smakar ljuvligt citron och inte kostar för mycket, det är prisvärt, du kan få det från en enkel lemonad, så har vi ingen anledning att avstå från att köpa det .

Låt oss få dem tjocka, fluffiga blusar, bara bra för att stanna hemma. Låt oss ta deras ansiktsvårdsmask, mask som förhindrar ett tidigt uppträdande av kråkfötter och uttryckslinjer. Vi är för unga för att ha rynkor!

Överlag är lyhördhet syster till generositet och omsorg, men vad gör vi när det blir utom kontroll, når nya höjder, inte har några gränser? Är det fortfarande en fördelaktig, hälsosam, välförstådd känsla? Nej, självklart inte. Redan något i vårt sätt att vara är knarrande, och denna känslighet är huvudsymptomet. Det skulle vara lämpligt att ställa frågor till oss själva: "Varför är jag så här?", "Överdriver jag?", "Vad får mig att få så intensiva reaktioner på i grunden triviala saker?"

Du kommer att hitta svaret förlorat någonstans i ditt förflutna. Kommer känsligheten vi pratar om som ett resultat av en traumatisk livsepisod? Tog du inte så lång tid som du förväntade dig på en tenta och sedan dess har du bestämt dig för att ge upp allt, tänkt att det inte är någon mening längre? Fick du inte de möjligheter du hoppades på? Kunde du på grund av omständigheterna inte göra något du tänkt dig? Om svaret är "ja" på åtminstone hälften av dessa, så pratar vi inte precis om känslighet, utan om en negativ reaktion på saker som hänt, som skadade oss tillfälligt och lämnade ett oläkt sår efter dem helt och hållet.

Hur kunde ett sådant sår läkas? Repar det mer och mer. Sitter och analyserar, varifrån kommer den där ilskan med känslighet? Du hade modet att gå på jag vet inte vilken svensk högskola. Och vid 19 behöver du verkligen mod, att ta ditt flyg, att lämna dina föräldrars hus, från en provinsstad, precis till ett stort universitetscentrum. Och där finns det att se, vägen till framgång och intressanta förmågor att passera i CV:t, inte bara beströdd av lugna stunder, att hon är en som gillar att skrika, skrika, förödmjuka studenter för att de inte uttalar detta nordliga språk perfekt - germanska, att jag inte kan tiderna perfekt, att jag inte behärskar grammatiken och syntaxen... fortfarande perfekt? Jag vet inte ens vad som skulle vara perfekt, hur perfekt skulle vara, och jag tror inte att subjektiv perfektion borde spela någon roll. Om det fanns några objektiva standarder, så ja, det är värt att följa dem, försöka nå dem, för på det sättet kan framsteg verkligen mätas och observeras. Om det är mål som bara en person vill ha, medan resten inte gör det, är det ingen mening att jämföra oss själva, hur som helst kan vi inte uppskatta eller väga något utifrån det vi hör. Det är säkert att den som förödmjukar elever för att de inte vet perfekt har hjärtat av en jägmästare som hugger ner träd på ett löpande band utan att titta på vad han lämnat efter sig. Ja, utvärderingskriterierna är väldigt objektiva, hur kan du som 58-årig kvinna, som bara omgett dig med svenska i hela ditt liv, anse att en 19-årig elev måste vara din jämlika i behärskning, i skicklighet ? Vi är där för att lära, om vi föddes redo att lära, skulle vi inte anmäla oss till någon specialisering och det är allt, vad skulle vi behöva om vi redan visste det? Var det inte billigare, ingen hyra, inga tågresor, inga sovsalar, inget biblioteksmedlemskap, ingen mat plus många andra verktyg? Det är roligt vad som händer när 58-åriga kvinnor dömer dig efter sina egna värderingar. Det är som att studenten ger meditation till ett 8-årigt barn. Han kan knappt skriva på sitt eget språk vid de åren, än mindre på engelska, franska... Skulle det inte vara traumatiserande att börja skälla på honom varför han inte hann behärska innehållet perfekt? Medan? att den som ger privatlektioner blir vag i uttrycket? Tid, det vill säga, han kunde ha förhandlat med sin mamma om att be henne föda honom vid 5 månader, inte vid 9 månader, som normalt, att dyka upp i världen tidigare, lära sig tidigare, bara för att det är vad personen vill som ger lektioner. Det finns också frågan om jordtiden. Så länge vi lever på samma planet har vi alla lika lång tid, 24 timmar, inte mer.

Denna subjektiva perfektion hos andra ger upphov till känsligheter av alla slag. Det är inte heller meningsfullt att sträva efter att röra vid det. Vi vet inte vad den som inte är nöjd med oss vill. Vi vet inte vad han tycker, hur han tänker, vad han föredrar, vad han inte föredrar, hur mycket, vad, hur och i vilken utsträckning.

Andras subjektiva perfektion är förlamande, både känslomässigt och sakligt. Om eleven blir förödmjukad varje gång hon öppnar munnen, kommer hon då fortfarande ha tilltro till att hon har en chans att bli en bra svensktalande? Kommer hon fortfarande att finna styrkan, i djupet av sin själ, att gå längre, att vilja öva, läsa, förbättra, tills hon får språkets flyt, kadens och musikalitet? Nej, det finns inget sätt. Han hade goda avsikter som föll isär på vägen.

Andras subjektiva perfektion saktar ner, förtränger. Som att låta din lärare planera varje ljud när det ska sägas, hur det ska sägas. Skulle inte denna inlärningsteknik skrämma dig? Var finns passionen, charmen, den mest oregelbundna och mångsidiga skönheten i språket? När ska du hinna fokusera på ordförråd, grammatik, syntax och vad hon vill när fokus alltid ligger på hur du pratar? Blir det inte ett hinder du inte kan övervinna? Fixat som med flervalstester. Du har kommit till en fråga som du inte vet rätt svar på, även om du redan har svarat bra på den. Vad gör du? Fastnar du där och går inte vidare, bara för att du inte vet där? Det skulle vara en stor förlust, både för värderingsmannen och för dig (i första hand).

Som ett svar på andras subjektiva perfektion, måste vi bygga vår egen uppsättning värderingar, vår egen perfektion, vilken uppmärksamhet, vara objektiv, av flera skäl: att inte nå den där känsligheten som hindrar oss från att göra vad vi vill och känner även det. vi utvecklas, så mycket som är mänskligt möjligt, utan att begränsas av andra, av andra aspekter och av andra omständigheter.

1.A fost odată-n zori de vis

Din sânge ‘nalt de-mpărăție

Un prinț cu chip de paradis

Și amor de bogăție

2.Zâmbet blând și chip angelic,
Cu-n umor aparte, fin,
Ochi nisipoși și nas safiric,
Și un glas,diamantin..

3.Noaptea ascultă șoapte moi,

Vise cad lin pe cer senin,

Umbre joacă-n pași de foi,

Tăcute, fără vreun suspin.

4.El privește cum pe cer

Ea creează constelații

Și cu-n vals mare de fulger,

Frânge vaste galaxii

5.Ea-l observă de pe lună

Sufletul de amor se umple,

Lunca-n lat și lung se-adună

Când ea stă pe gând în tâmple,

6.El se uită-n cer pe nori

Visează-n dulci fantasme,

Ea privea de zori în zori

Din suflet ies miresme.

7.Îl vede-o zi, îl vede cinci
Împărăteasa prinde drag,

Zi de zi-l vede pe lunci

În căsuța de sub fag.

8.Iară-n orișicare noapte,
Când Maria șade-n lună,
Plin de dor de om pornește,
Pe-o furtună muribundă

9.Sta’ la fereastră clătinată,
Oftând lacrimi șiroaie,
De amor pășește beată,
Pe-o umbră de văpaie.

10.Și cum penele-i se mișcă

Fluierând pe al lui pat,

Îl atinge,parcă-l pișcă,

Pe al ei mândru curat.

11.Codrin tresare deodată,
Neștiind ce a văzut,
Fata zboară speriată,
Lăsând pe pat un aer mut.

12.Trecu o zi,trecură cinci
Dorind simțiri umane,
Întristată-n lacrimi seci,
Se aruncă în oceane.

13.Și din cercuri luminiș

Unde magic a căzut

Palme-n perle sar cruciș

Din adânc necunoscut,

14.Ochii-nchiși de gene dulci

Se-nalță din zarea neagră,

Pe-o trăsură albă-n fulgi

Maria-n tunet dă și zboară..

15.Și ajunge-a lui fereastră

Stă pe codrii ei de vânt,

Iar cu o iubire sumbră

Pășește-n casă și în gând

16.Se așterne pe-al său vis,
Cu tenul alb și moale,
Și cu rouă aprinsă-n iris
Începe a merge agale.

17.Zboară falnic peste dealuri,
Și-l zărește ea pe tânăr,
Cu emoții dalbe-n vene,
Se-alunecă pe umăr..

18.Ca un fulg de nea,de-argint,
Ce cade magic din Olimp,
Luminată, ea se arată,
Ca un strop,mișcat de timp:

19.O zeiță,ochi din aur

Aripi albe de zăpadă

Un pas rece de cutremur

Pielea-i fină,înghețată

20.Iară-n glasul ei cromatic

Se aud foșnete moi

Are corpu’-i pare mitic,

Și-o coroană de zori.

21.Blânda batere de vânt

O dansează peste iarbă ,

Ea vioaie,el cu-n gând,

Ea șoptește-n vis,arzând:

22.-Raza mea cea aurie,
Prima-n gândul tău de vânt,
Vino-ncoa a mea iubire
Să fii zeu pe-un cer de gând

23.Căci din umbre de pe stele

Eu îți răscolesc și lumea,

Tatăl meu mi-e soarele

Iar muma mi-e pădurea.

24. În palate de cristal,

Te-oi duce veacuri multe

Și lumea toată din astral

De tine or s-asculte.

25.Numai,dă-mi o sărutare,

Pe-a mele buze crăpate,

Căci nu simt din depărtare

Dragostea,pe chip de arte.-

26.Căzând pradă-n ochi de aur,
El grăiește cu dorință:
-Oi avea ochi de tezaur,
De mă cauți cu voință

27.Dar eu sunt un simplu om,
Tu ești zeița lunii sus,
Dar te vreau, al meu simptom,
Și-oi fi raza ta de apus

28.Doar lasă-ți moartea-n umbră

Și fii al meu dulce fior,
Ne-om uni a noastră fibră,
Uniți magic cu amor.

29.Mă voi prelinge încetișor
Pe pielea-ți înghețată,
Te-oi săruta,de sus în jos,
Să rămâi..paralizată.-

30.-Să îmi ceri chiar nemurirea?

Nemurirea,spui,e-un fleac..

Eu mi-aș pierde și puterea,

Căci gura ta mi-e cer și leac.

31. Însă tatăl nu-mi dă voie

El nu cunoaște moarte

Iar eu rătăcesc vioaie

Printre stelele deșarte.-

32.Îmbătată-n suferință,
Face călătorii eterne,
Căci vrea să fie ființă,
Cine-i dă murirea? Cine?

33.Se zboară-n cer plângând,
Cu palme înecate-n dor
Suspină rouă tremurând,
Se șade-n lună ușor.

34.Și-ncepe să picteze
Basme vii, cu stele,
Toarnă-un vals de umbre
Umbre-n ape de filele…

35.Trecu o zi, trecură cinci

Și iarăși noaptea vine

Pândea la geam cu ochi adânci

Și dorințe cu suspine,

36.Iar din taina lui iubire,

Se aud șoapte de mister

El o plânge cu durere,

Ea se aprinde-n zori pe cer.

36.Fantasma ei de ceară

Rotește un cerc de vânt,

O audiere-n palmă sacră

O minune-n cer urmând.

37.Și cum sta nedumerită

Scriind romane peste cer,

O pitică doamnă moartă

Cu ochi vii,surâs etern

38.Cu cristale roși de cosmos

Într-un păr de diamante ,

Se înalță zgomotos

Cu epitete fermecate,

39.E-un miros,cadavru viu,

Ține-n mână un toiag

O trestie cu aur sângeriu

Ca un templu de smarald..

40.Și alunecă prin văi

Cu-n aer imperial,

Leșină flori și galaxii

Și stelele se mișcă-n vals.

41.Joacă valuri colorate

Peste praguri de furtună

Și-i aduce nestemate,

Unui codru de lumină.

42.Și ea zboară universuri

Dorința-i să-l găsească ,

Ochii sunt ca două faruri

Noaptea-n lat s-o liniștească

43.Pe-o trăsură de dragoni

Vine ea purtând un foc,

Străbate tăceri și baloni

În vraja nopții, fără ochi

44.În final vede pe tânăr,

Adormit,cu mâna-i sus,

Are părul parcă-i cufăr

Și o față de sedus.

45.Intră-n visu’-i de alamă

Cu ochi morți de-mpărăție

Un vampir făr’ de coroană

Cu pas de-amor,de beție

46.Pașii ei dau incolor

Peste flori pustii-n pădure

Iar în frunte poartă-un dor,

Și pe piept un nod de mure..

47.Unde-l vede, într-un lac

Nuferi roșu de amor,

Scânteiază luna-n prag

Și plutesc obositor.

48.Apa-n cercuri se rotește

De-ale lui aruncături

Ea înoată, se ivește,

Și-l privește dintre murmuri.

49.Trupu-i pare vis de gheață,
Foc în ochi și-n piept furtună,
Ea se-apropie cu dulceață
El o vede-n clar de lună.

50.El, stingher, nu dă-napoi,
Căci dorința îl sfâșie
Vocea-i tremură în ploi:
-Tu ești vis... sau feerie?-

51.Ea cu glasul mort de demon

Și cu palma-i pe obraji

Îi șoptește:- Te vreau om,

Să mă sfărâmi din miraji

52.Căci de dorul tremurând

Venit-am a doua oară,

Să-ți absorb iubiri din gând

Să devii a mea comoară..

53.Căci mămica-mi vântul rece,

Iar tatăl meu soarbe din ea

Și sub venele-mi,de-aproape,

Se-ascunde o umbră rea

54.Ce cuvântă lacrimi grele

Mă conduc în iad de ură,

Flăcări ce ard pe sub piele

Iar tăcerea mi-e armură.

55.Totuși cer o sărutare,

Una..și-apoi te-oi duce

Peste mări uitate-n zare,

Veacuri multe de-or străluce-

56.Auzind-o cu blândețe

Tremurând de ochii ei

Îi șoptește,luând în brațe,

Vraja gurii cu scântei:

57.-Te coboară tu pe lume

Să fim doi magici porumbei,

Și nu ne-or ști de nume

Și-om pierde urmele de zei.

58.Stând sub crengile de plopi

Oi ține capul pe-ai tăi sâni,

În brațe strâng a tale nopți,

Din anii ce curg ca fântâni

59.Și când te ridici pe vârfuri

Eu te țin de subțiori

Plutesc cu tine în valuri

Îmi scald dorințele-n fiori

60.Și te sărut la infinit

Îți arăt în crengi amorul

Și stăm sub roșul asfințit,

Înot ochii tăi ca lacul-

61.-Cum ai vrea să mă cobor

Sau nu înțelegi tu oare?

Tu ai viață, ești muritor

Iar eu sunt nemuritoare?

62.Oi primi o altă lege

Mă dezleg din zeitate

Suflet de om ce mă unge,

În aceste mări deșarte.-

…

63. În vremuri întunecate

Plină-n dragoste de om,

Ea în dor aprins străbate

Zboruri în al iubirii somn.

64.Sub rochia-i se astup

Mii de galaxii în zbor

Ani lumină lin se ascund

Sub secunde,cad ușor..

65.Aripi blânde de rubin

Scot scântei însângerate,

Purtând al iubirii chin

Peste flori de stele sparte,

66. Cade-n groapa fără timp,

Nu-i nici ochi ca să îl vezi,

Liniștea se face-n chip

Și nu-i gând ca să-l visezi.

67.Iară ea în nebuloasă

Într-o clipă parc’-ajuns

Iar cu plânsete pe față

Demiurgului i-a spus:

68.-Dătătorul meu de viață

Reia-mi al nemuririi nimb,

Ia-mi puterea de zeiță

Pentru amor tu dă-mi în schimb,

69. Un trup de carne,cald,supus,

Un surâs de muritoare,

O inimă cu dor ascuns

Și-un zâmbet dulce de floare..

70. Doar iubirea lui mă arde

Când visez și tremur toată,

Că el stă pe-a mele coarde

Și în codri mă sărută..

71. Când pășesc sub clar de lună

Îi închid eu geana dulce,

Și mă zbor pe o furtună

Cu un zâmbet plin de luce.

72. Sufletu’-mi vrea pasiune,

Pasiune-n roșu apus,

Să gem cu ochii de minune

În zori să mă prindă sus-

73. Tatăl ei.. și trist și rece

Cu un răcnet clar și gol,

Urlă-n umbra ce îl trece

Suflet prins în necontrol:

74.-Niște zei nu au iubire

Iar tu dorești alte reguli?

Pe tronul lor, fără safire,

Tu trăiești goale amoruri?

75.De ai știi câți oameni mor

Și se nasc spre a muri,

Ei n-au reguli, n-au zeul lor

Ei sunt oase cu figuri..

76.Cere-mi orice, fără moarte,

Îți creez alte pământuri

Îți dau și stele și dreptate

Îți dau pământu-n lanțuri,

77.Sau poate vrei țărmuri în larg

Să conduci și să le spulberi,

Sau vrei catarg lângă catarg,

Să străbați marile oștiri?-

78.Ea, îmbrăcată-n fantezii

Și cu rouă de vulcan

Cu un trăsnet de la codrii

Urlă precum un titan:

79.-Mi-l doresc, pe veșnicie,

Fac orice, doar dă-mi un corp

Lăudat, tu,pe vecie,

Vei rămâne, ori zeu ori mort!-

80. El, gândind singurătăți

Cu-n ușor rânjet de fier,

Pășește-n noaptea fără ceți,

Șoptește într-un glas sever:

81.- Vei primi ce-ai vrut copilă,

Trup din carne și din oase

Așa cum ai vrut,cu silă,

Să sfidezi a noastre soarte

82.Vei fi primul zeu ce moare

Pentru-n suflet jalnic de om,

Și-ai să pierzi a mea onoare

Și pe veci al lunii tron,

83.Vei renaște din durere

Cu un chip de fetișcană,

Ochi albaștri de putere

Și un corp finuț de zână,

84.Vei avea un păr din aur

Galben precum soarele,

Și un glas fin de tezaur,

Ce va căra apele.

85. Să nu reziști tentației

Unui muritor din oase,

Din raiul zeilor,tu vei

Rătăci pământuri moarte-

86. Însuși Demiurgul zisă,

Cel fără umanitate

Soarta fiicei va fi scrisă,

Cu un trup firav aparte

87.Din universul cel pustiu,

Răsare un bob de stea

Care zboară timpuriu,

Constelațiile de nea.

88.Ca un fulger ce străbate

Ani lumină în secunde,

Printre stele ea abate

Ale nopții plete ude.

89.Zile lungi se risipesc

Pân’ la stânca ei de viață,

Unde timpul stă-n îngheț

Și lumina n-o răsfață

90. Într-o bulă de petale

Ca un vis cu glasuri stinse,

Adormită,ea plutește

Printre astre necuprinse..

91.Somnul ei încă păstrează

Dorul de sărut sub soare,

Căci ea printr-un gând visează,

Prințul ei sub zori de zare.

92. Încă cade, încă doarme,

Și contemplă sărutări

Sub emoții de fantasme,

Sub nemuritoare mări..

93.Iar,ajunse-n cer pe nori

Cu rubin de sânge-n frunte,

Ca Icarus cade-n zori

Și tăceri adânci pătrunde.

94. Zeci de mii de vrăbiuțe

O așază pe pământ

Oi,capre și pisicuțe,

Vin s-o trezească din gând.

95. Lângă casa de sub fag

Ea deschide geana dulce,

Și-l vede pe ușă-n prag

Pe al ei prinț ce străluce

96.Ea cu trup de fetișcană

Și cu păr din aur moale,

El cu emoții o cheamă

Ea aleargă prin petale,

97.O unire ca în basme

Se formează când îl atinge

Două inimi,bat aprinse,

Într-un dans ce nu se stinge

98. Însuși cerul dirijează

Blândul lor sărut astral,

Soarta-n taină îi veghează

Într-un legământ real,

99.Codrin o sărută dulce

Când se lasă peste ea,

Se revarsă să se culce

Peste pieptul ei de nea..

100. Sunt uniți pe veșnicie,

Ea cu glasul îngeresc:

-Ești al meu,a mea lucie

A mea lumină,Te iubesc!-

101. Și, de-atunci, o stea pe boltă
Tremură din când în când,
E iubirea lor, cea strânsă..

Ei se iubesc,pe-acest pământ!

Mai intrebat daca te iubesc cu adevarat
Ti-am raspuns si nu am ezitat
Din tot sufletul meu te voi iubii mereu
Pentru ca tu esti totul meu

Mai bine sufar in tacere
Numai sa stiu ca tu esti bine
Ma multumesc cu ce pot
Fiinca te iubesc pe tine

Nu vreau sa ma lasi, orice ar fi
Pentru ca te iubesc si as suferii
Inima ar plange cu lacrimi de suspin
Si tu nu ai sti ca sufar pentru tine

Lucrul cel mai important
Pentru mine, este ca tu sa fi bine
Chiar daca voi suferii pt tine
Pentru ca te iubesc pe tine

Neconditionat vei simti
Iubirea mea fata de tine
Dar fara suferita si suspine
Te protejez ca sa fi tu bine

Plang uneori, fara ca tu sa sti
Ma intrebi ce am si cu zambet
Iti raspund…nu am nimic
Dar nu… respect ceea ce iubesc

Cand altii iti vor intoarce spatele
Eu voi fi langa tine
Voi merge pana in panzele albe pentru tine
Pentru ca… te respect si te iubesc

Îmi plânge ceru-n palmă
și inima nu mi dă pace
să-i ofer o mângâiere,
o rază să-i dea putere.

Varsă lacrimi ceru meu
și strigă vântu zgomotos
să nu plec, să nu-l las
să n-ajungem la necaz.

Zice-mi la ureche cerul:
„Curcubeul va zâmbi,
dar să te treci peste înc-o ploaie,
mai așteaptă înca o zi„.

Ceru-mi zice să-l aștept
da' lumina mi se-neacă,
s-o iau încontro spre a mea parte,
să nu mai stau încă o data.

„Pământu-i ud neîncetat,
nori tot continuu ne despart,
nu mai pot fi al tău soare,
asta-i ultima mea plecare„.

Mă caută zilele

Dimineață bat în geam zâmbind 

Prezintă lumina ca un vânzător de iluzii

Degeaba, înăuntru plutesc umbre

Trecutul bântuie ca o stafie nervoasă

Zboară în gânduri electrocutând neuronii firavi

Tună și fulgeră cauterizând realitate

Zilele vin și pleacă

Timpul mulge  turmele orelor rătăcite

Înghițind lacom  secundele scurse

Nemulțumit vânează sălbatic speranțe

Le prinde în capcană amăgite

Pregătindu-și festin dramatic

Se-nfruptă meschin cu tristețe

Uscate zilele curg

Se-adună-n clepsidră dune cărunte

Albul crește impertinent

Norii umblă despletiți sur

Plouă cu sete cernind absență

Curcubeul spălăcește voalat uni

Privirea tace strălucind udă

Umblă zilele-n șoaptă

Pășesc timptil către amurg

Le urmăresc lipsind clandestin

Șterg urmele să nu mă vadă

Adun despărțit victorii mărunte

Alergând spre întuneric  impar

Mă ascund în noapte să ard

Zilele-ntreabă unde sunt

Dacă exist, dacă am fost

Poate rezist găsindu-mi rost

Răspunsul tremură anost

Poate lumina cade prost

Zilele nu mă recunosc

E decembrie 4 din nou

În mintea mea nu e nimic altceva, 

Doar un ecou.

Un ecou cu vocea ta,

Dar e bine totuși,

Pentru că în rest, nu mai am altceva.

Tu nu mai ești,

Nici buzele sau ochii tăi nu îi mai văd,

Nici brațele ce mă strângeau cândva,

Nu le mai simt din nou.

Ți-am permis să pleci, să vii

Când voiai tu,

Dar intr-o zi inima mea a decis să nu,

Să nu te mai doresc

Așa cum te doream, 

Să nu mai simt,

Cum mă iubeai cândva.

Intamplator…

Te iubesc Pana la sfarsitul fericirii…

Intamplator,

Cu adevarat,

Intr-o zi cu soare,

Cumva….

Mi-ai aparut in cale,

Si in sufletul meu scria,

Initial…

“Lipsa rezervare”,

Nu final,

Te-am ascultat,

Ajutat,

Niciodata nu am pregetat,

De ce?

Sufletul tau,

Inima ta,

Continuu ma impingea,

Sa scap de o lupta…

Cea m-ai grea,

Cu mine insumi,

Draga mea,

La orice propozitie a ta,

Al tau suflet il descifram,

Mereu asta…

Imi doream,

Nu stiam ce sa m-ai intreb,

Ce sa zic,

Sufletul sa mi-l deschid,

Bunatatea ta,

Nemarginita,

M-a topit…

Intr-o clipita,

Si….

Stii ca tot m-ai pierzi,

In continuare,

Cu atata bunastare,

Si totusi…

Arati o blanda nepasare,

Unde ai fost tu oare,

Atatia ani…

La departare,

Intamplator,

Viata ne-a adus,

Ne-a interpus,

Sa stiu …

Pur si simplu,

Ce ai in suflet,

Cand ai furtuna,

Zambesti,

Sau esti steluta de sub soare,

Cea m-ai frumoasa,

Dintr-o stare,

Si totusi…

Vorbesti cu mine,

Plangi,

Imi spui, imi arati..

Pe jumate,

De ce cu mine,

Si te opresti din propozitie,

Si totusi vrei,

Te lupti ca si mine,

Cu mine,

Pentru tine,

Si cu tine,

Oare este fericire?

Iubire….

Iubire,

Te cunosc atat de bine,

De parca in alta viata,

Am fost o intreaga simtire,

Un simplu intreg,

Nimic premeditat,

Din suflet aratat,

Intamplator,

Cu adevarat,

Am cugetat,

Sufletul meu,

S-a dezghetat,

Sper ca si al tau,

M-a incorsetat,

In inima,

Mintea,

TA,

Nu-mi doresc altceva,

Ce stiu eu,

Si poate nu stii tu,

Anii pierduti…

Ei spun tot,

Nu e vina ta,

Nici a mea,

Asa fost sa fie,

Acum ne-am intalnit,

Un singur gand,

Un singur strop,

De adevar,

Am in minte,

Puisor,

Intamplator,

Si nimic voit,

M-am decis,

Sa-ti spun,

Sa simti,

Sa te dezmierd,

Cu al meu foc,

Gravat in suflet,

Minte,

Si fapte,

Sufletul transmite,

Mintea executa,

Gura saruta,

Dar m-ai ales,

SPUNE:

“ A fost INTAMPLATOR” … (vreau) … TE IUBESC PANA LA SFARSITUL FERICIRII…” draga mea…