Vis

Privesc luna, îmi zâmbește,

Încercând să mă atragă 

Spre cerul lin ce însoțește 

O lume îmbelșugată.

 

Închid ochii, mă gândesc 

La iubirea pierdută a noastră.

Înspre lună eu pășesc 

Uitându-mi trupul la fereastră.

 

Ajung sus, tu mă privești 

Cu un buchet de flori în mână,

Așteptând să întâlnești 

O prea frumoasă zână.

 

Mă întreb dacă eu sunt oare

Acea zână-ntruchipată

Într-o floare protectoare

Ce-ți va dărui iubirea toată.

 

Te ating, te uiți în gol,

Ne-ntâlnindu-mi moarta privire 

Ce speră că un miracol

Se va ivi ca o strălucire.

 

Ochii mei goi îi întâlnești,

Atingându-mi părul, mângâindu-l

Reușești să mă privești,

Golul inimii acoperindu-l.

 

Îți surâd, încep să plâng

Când încet, încet dispari.

Trandafirii eu îi strâng 

În timp ce tu, domol, tresari.

 

O mână fină mă cuprinde,

Încălzindu-mi sufletul pustiu 

Care ține încă la tine,

Necăjit și sângeriu.

 

Cobor treptat, deschizându-mi ochii,

Oh, lună! Mă contempli din nou,

Dar zâmbetul e acum al morții,

Suferind într-un tablou.

 

Îmi simt lacrimile ochilor

Transformându-se în gheață 

Unde-i lumea visurilor,

Pierdută acolo în ceață?

 

Îți caut încă zâmbetul 

Pierdut în amintire

Dar uite, îmi pierd sufletul

Într-un vis de fantezie.


Categoria: Poezii de despărţire

Toate poeziile autorului: visătoarea poezii.online Vis

Data postării: 27 ianuarie

Vizualizări: 67

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Fără titlu.

Îmi pare rău dar chiar nu am timp să mă țin de prostii 

M-am săturat să-mi tot las gândurile negre pe hârtii 

Am să mă schimb în cea mai rea versiune posibilă 

N-am cum să rezist unei tentați atât de irezistibilă 

 

Mereu am rămas în impas chiar la un pas de fericire 

Pentru mine este o linie subțire între iubire și tragedie 

Uneori consider că sunt chiar sinonime blestemate 

Oricât ai încerca nu poți să faci în niciuna dreptate 

 

Aproape doi ani de când refuz să mi-o scot din gânduri 

Și mai bine de trei de când o tot pun pe rânduri 

De când mă știu i-am dezamăgit pe toți, însă nu contează 

Nu-I vina mea că toți care mă cunosc mă supraestimează 

 

Vreau să fac ce-mi dictează inima ,nu să ascult de alții 

Vreau să nu-mi pese de nimic, n-am timp de conspirații 

M-am săturat de toate m-am saturat să tot intru în relații 

N-am cum să le iau în serios când în cap au doar aberații 

Mai mult...

Noaptea tristeței

Cum poți dormi știând

Că eu plâng nopțile, nevrând?

Cum poți sta liniștit

După ce m-ai umilit?

 

Aș muri dacă aș ști

Că aceasta mie soarta

Să mă rănească orice iubire,

Una după alta.

 

De ce să-mi dau sufletul acestui sentiment

Știind că acesta mă omoară lent, lent?

 

Fiecare lacrimă are povestea sa,

Însă tu nu vrei să-mi asculți povestea.

Fiecare zâmbet are o poveste,

Însă scriitorul nu mai dă de veste.

 

Durere, durere, iar durere,

Oare ceva sufletul meu mai cere?

Moartea - ziua mea liniștită,

Moartea - ziua cea mai dorită.

 

De ce să trăiesc în ură și regret,

Dacă cunosc a lor efect?

De ce să nu mor în liniștea mea?

Pentru că moartea orice durere îmi ia.

 

Ești atât de aproape, dar atât de departe,

Ești așa ușor de prins, dar greu de atins...

 

Urăsc orice zi cu gândul la tine,

Dar urăsc orice zi fără gândul la tine.

Urăsc că te iubesc din ce în ce mai mult,

Însă urăsc că nu mă iubești la fel de mult.

 

Aș da orice să scap de iubirea ta,

Dar aș da orice să o am în apropierea mea.

Aș da orice să scap de tine,

Dar aș da orice să fii mai aproape de mine.

 

Mi-e dor de tine, dragostea mea,

Mi-e dor de tine, finețea mea.

 

Cu fiecare privire, diamantul își pierde strălucirea,

Își pierde importanța, își pierde menirea.

La fel și tu, scumpă alinare,

Cu fiecare durere, mă faci să-mi iau plecare.

 

Mai uitat pe mine și nu m-ai căutat,

Eu te-am pierdut pe tine, dar te-am căutat.

Nu ne-am regăsit, uitare și pierdere,

Nu ne-am întâlnit, suferință și durere.

 

Noaptea tristeții,

Noaptea sufletelor destrămate,

Noaptea sentimentelor vii,

Noaptea sentimentelor ruinante.

 

Ești la fel de plăcut ca noaptea albă la început,

Însă energia îți scade, vrut ne vrut.

Mă faci entuziasmată la începutul povestii tale,

Însă atât de obosită în finalul povestii sale.

 

Plâng noaptea, noaptea tristeții,

Plâng sub lună, însă nu-i simt căldura.

Nu-i simt iubirea, nu te simt, lună!

 

Noaptea tristeții,

E noaptea durerii tale,

E noaptea unde sufletul meu e in ruinare,

Ești ca sticla, te spargi în mii de bucățele,

Și după ce le strâng, nu știu ce să fac cu ele...

 

Încerc să le lipesc, dar nu mai sunt ca o dinioară,

Încerc să le arunc, și tot le găsesc în poală.

Ești nefolositor, dar mic și strălucitor,

Ești ca micul ciob al sticlelor.

 

Te-ai stricat, te-am reparat, iar te-ai stricat,

Te-am reparat, însă nu ai mai funcționat.

Ți-am căutat replica, dar nu ți-am mai găsit-o,

Și chiar dacă voiam să te cumpăr, creierul îmi spunea: evit-o.

 

Mă culc în noaptea stelelor chinuite,

 În noaptea stelelor care nu pot fi privite. 

În noaptea stelelor care au dispărut,

 Eu mor, sufletul meu se duce, ne vrut.

Mai mult...

Tu, femeie...

O,tu,femeie,ce adesea ți plângi de milă,

Și l târăști în spatele tău mic ca o cămilă .

O,tu,femeie,ce-ți lași acasă zâmbetul tău strălucitor,

Ce ieri,te-ndragosteai de doar un muritor.

 

Tu,fii,te rog,independenta,

Si țineți mereu rujul în poșetă.

Și nu-l lasa pe el să te doboare ,

Și nici aripile albe să ți le omoare.

 

Fii mereu sic și zâmbitoare, 

Poartă zilnic fuste,rochii și zorzoane.

Oferă ți timp,iubire și-energie,

Mereu fii tu prea sus și el doar o ființă vie.

 

Nu plânge când a ta mâna îți este lăsată -n vânt,

Tu stai dreaptă,serioasă,fără a spune vreun cuvânt.

Și nu mai șterge cu al tău burete-nflorat,

Toate răutățile ce l fac pe el acum bărbat.

Mai mult...

Azi arde trandafirul

Azi arde trandafirul dăruit de tine 

in colțul amintirilor de altădată. 

 

La cumpăna gândului, umbrele-s senine 

iar spinii n-or să mai înțepe niciodată. 

 

De astăzi lacrimi nu mai curg 

s-au format deja cascade, 

pașii nu ți-i mai parcurg 

și-nchei frumoase episoade;

de iubire și surâs la țărm de dor,

plecat vei fi, dar în inimă-mi,

te vei afla nemuritor.

Mai mult...

parzialmente speciale

Mereu zâmbeai 

Ca un copil râdeai

Zâmbetul tău păcătos

Pe care-l credeam frumos...

 

Mă credeam religioasă

Când îngerul din tine cânta 

Tu-mi erai prețioasă 

Și tu păreai încântată...

 

Modul frumos,

În care-mi ziceai

Că sunt al tău cosmos...

Dar,tu tot în jur nimiceai.

 

Întârzierea fiecărei emoție,

De parcă, ar fi fost o boală

A fost o hoție...

Iar eu cădeam în ea,ca o petală.

 

Căderea la îndoială 

Adevărată greșeală

Totul iese la iveală,

Ea nu era reală...

Mai mult...

vinyl plays, fourth record

posacă fire adoptând

fără lacrimi ce se preling

inima cu alene bătând

cu chip searbăd, veștejit

spre extaz tot alergând

și cu tainic diagnostic

am istovit continuând

nu mai pot simți nimic

ochii eu mi-i pot minți

dar inima nici de-oi voi

si nici un cavaler din zări

nu egalează in așteptări

 

drag călător, privește aici

și fii îngăduitor cu mine

cu patimă și suflet gol

venind toate de la sine

mii de eforturi anevoioase să poți face

garantez, nu vor fi în zadar

natura mea să te convoace

și să pot fi iubită iar

 

te implor tu fii-mi loial

nu te topi ca neaua-n arșiță

nu te vreau superficial

și nici din orhidee să te faci rapiță

căci greu îmi e cu indulgența

cu intenții alese tu fă-ți prezența

să mă pot regăsi în tine

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Stropi de ploaie singuratici

Stropi de ploaie singuratici,

Mă privesc în gânduri stând,

Cum citesc poeți romantici

Printre rânduri contemplând.

 

Se întreabă ce-i cu mine,

Ce gândesc, de ce nu aud

Strigătele lor aline,

Tropăind pe asfaltul ud.

 

Umbra sufletului orb îmi spune:

"Privește în jur, lumea-i a ta."

Eu refuz cu suspiciune,

Nedorind a căuta.

 

Versuri triste, vrând, nevrând,

În ele mă regăseam,

Ochii mei încet sculptând

Lacul lacrimilor, plângeam.

 

Sub cerul vast, sufletul știe

Motivul ochilor apatici

Când se aștern lin pe hârtie

Stropi de ploaie singuratici.

Mai mult...

Dulce amintire

Spune-mi tu, dulce-amintire

Nu te-am iubit? Nu ți-am zâmbit?

Nu am fost o alinare

Care mereu te-a însoțit?

 

Mi-ai promis multe iluzii

Eu naivă, le-am crezut.

Sub auriile lumini ale străzii 

Mă intreb, "De unde a început?".

 

Trăiri intense am brodat

În fiecare clipă a zilei,

Când îmi șopteai treptat

Acele versuri ale idilei.

 

Când lumea mea era gri,

Un strop de iubire o metamorfoza

În raze de soare, culori vii

Atingerea ta mă liniștea.

 

Momentele acelea au pierit,

Însă iubirea profundă a rămas 

Un glonț în inimă ai înfipt 

Și-apoi încet te-ai retras.

 

Spune-mi tu, dulce-amintire,

Ce să fac, cum să trăiesc?

Găsesc pe drum o eliberare,

Aripi de plumb, încet sfârșesc. 

Mai mult...