Răspunsul soarelui

Am pregătit pentru ea, un trandafir, 

Roșu și pufos,cu spini lucioși.

Trandafirul cela îmi părea foarte perfect pentru ea,

Am luat după muncă trandafirul,

Și cu pași repezi 

Am plecat la ea.

Când m-a văzut pe mine,

Ea nu s-a bucurat, 

Eu i-am întins trandafirul,

Ea la luat, și a plecat  cu el în bucătărie,

 A luat un chibrit,

A venit spre mine, 

Și în fața mea a ars trandafirul.

Cu ochii înlăcrimați, am plecat din casa ei.

Și eu tot mă întreb,

Pentru ce a ars ea trandafirul?

Atât de frumos,și parfumat,

Care a fost pentru ea?

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezie compusă pe 18.10.2024

Termin de scris scrisoarea,

Finisând textul meu cu două puncte,

Unul după altul.

pun în plic,scrisoarea.

Lipesc plicul,punând o floricică mică,deasupra lui.

Și plec la locul unde se transmit scrisorile.

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia este scrisă pe 09.10.2024

Nu cuvânt, care dispare în zgomotul timpului,

Dar umbra tăcută, care își schimbă atunci,

Când noaptea se face prea adâncă.

Fii precum umbră pe perete amintire,

Precum umbra lunii în oglinda spartă,

Precum pașii al stelelor,

Care de când s-au stins,

Dar încă trăiește în ochii celui

Care vreodată s-a uitat la cer.

Lasă pe mine să mă distrugă ceasurile,

Lasă lumea să îmi fure fețele,

Tu o să trăiești acolo

Unde gândurile nu mor,

Nici sentimentele.

09.03.2026

Autor Zamurca Alina 

Unu,doi, trei 

nu reușesc să număr până la patru, 

Venind de la magazin

spre casă,

se apropie de mine o fată,

de vreo 7ani. 

și-mi zice "tu ești draguță.

Cu voce blândă-mi zice fetița!

-Ce clasă ești?

eu mirându-mă îi zic 

-Eu sunt clasa 10,mersi pentru complement .

-SERIOS? ești clasa 10?

-Dar știi nu seamăni,

-Cu a câta seamăn? fetițo? 

-Cu clasele 6 sau a 5.

-E bine atunci!îi răspund eu.

Și îi zic fetei un mic secret,

Mie mai mulți așa îmi zic că par mică.

Deci,deja sunt clasa 10.

-Eu sunt Maria.

-Alina,eu sunt.

Sunt fericită că ne-am cunoscut!!

Și Maria, fetița frumușică îmi întinde, 

Un buchețel de romanițe. 

Și-mi zice"Buchetul acesta este pentru o fată,

Drăguță ca tine!!

Luând buchețelul fetei,

Am plecat acasă.

Cu un zâmbet mare,

Pe fața mea.

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia a fost compusă pe 25.09.2024

Niciodată nu m-am văzut poetă,

Dar versul mă arde, inima-mi e completă.

Fără poezii, nu mai pot trăi,

Ele-s sensul vieții ce vreau să-l știi.

Poezia e focul meu sacru și sfânt,

În fiecare poem sufletul îl cânt.

Fără cuvinte, viața-i pustie și gri,

Și zilele trec fără sens pentru mine, știi.

De azi și de mâine, nu pot să tac,

Cuvintele-mi ard, le las să zboare-n trac.

Fără poezii, lumea nu mai are culoare,

Ele-mi sunt lumina, dor și alinare. 

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia compusă pe 18.10.2024

Pe Argeșul de departe s-a desprins un dor ,

Manole a căzut în clipa fără zbor .

Iar unde trupul i-a căzut 

O fântână sărată s-a ivit tăcut. 

Lacrimile sunt grele ,durerile lui s-amare,

Ecoul lui Manole tot sună din îndepărtare. 

Căci Ana tace zidită și nu e un vis ,

Dar în alt univers iarăși s-au regăsit.

Acolo, dincolo de piatră și de moarte,

Se-unesc iar suflete ce-au fost despărțite-n parte,

Iar apa fântânii șoptește mereu

De dragostea lor, de dorul cel greu.

S-a dus și vara asta

S-a dus și iubirea ta te-ai dus și tu

S-a dus și fericirea cu tot cu ea

S-a dus tot , s-au dus și amintirile

S-a dus și soarele tău ce-mi lumina întunericul

S-a dus , s-au dus și lacrimile mele

S-a dus și dorul tău

S-a dus durerea ce-mi lua respirația

S-a dus, s-a dus și totul meu a mai rămas un gol

S-a dus și ziua asta , se duc și celelalte

S-a dus zâmbetul , se duce și durerea

S-a dus primul gând în dimineață ce era cu tine

S-a dus și sclipirea , au rămas doar doi ochi reci

S-a dus urletul de suspine

S-a dus sunetul pașilor tăi grei ce-mi făcea inima să tresară

S-a dus căldura ta ce-mi încălzea sufletul

S-a dus și tristețea

S-a dus si ultima clipă petrecută cu tine

Toate se duc , numai tu nu ai stat

Mi-aș fi dorit să fi rămas , dar ți-aș fi cerut prea mult

Cum ar arăta dacă ai putea să te uiți în interiorul unui cuvânt?

Să-l vezi în miezul său, viu, respirând fără forme,

Un organism străin, curgând prin linii ca sângele prin vene,

Fără nicio destinatie, dar cu un sens profund –

Fără să ai cum să-l prind, fără să-l poți înțelege cu ochii.

Și totuși, mă simt ca o umbră care nu știe ce caută în întuneric,

Și îmi imaginez că poate tu ești o iluzie,

Poate un vis dintr-un univers paralel unde nu mă aflu,

Poate că tu nu ai fost niciodată acolo,

Și tot ce știu e că mă simt pierdut fără tine, ca o amintire neîmplinită.

Acum mă întrebi de ce scriu –

Poate pentru că cuvintele sunt singurii martori ai dorințelor mele nevăzute,

Poate că scrisul e o umbră a timpului care se vrea nemuritoare,

Poate că, doar așa, reușesc să respir pentru tine,

Deși nu te mai simt.

Tu ești o minune a lipsei – o lipsă care-mi fură umbra,

Și tot ce rămâne e un gol imens pe care-l numesc „acum”

Fără să înțeleg ce se află după acest „acum”.

Și poate că tu ești acea liniște –

Acea liniște care mă face să înțeleg

Că am existat doar pentru a fi o amintire

Ai făcut din iubire... suferință,

Si-ai făcut-o cu propria voință.

M-ai făcut să te urăsc, 

Si numele tău să nu-l mai rostesc.

Nu credeam, iubirea mea,

Că așa ușor mă vei uita...

Nu credeam, sufletul meu,

Că vei renunța la tot ce e al meu.

Noi iubire ne-am jurat,

Dar pentru tine a trecut treptat,

De jurăminte ai uitat,

Si pe al meu suflet ai călcat.

Încercări nenumărate am avut,

Să te iert cu inima, nu am putut.

Toată iubirea mea pentru tine,

S-a risipit și a ajuns prin mulțime.

Nu mai sunt al tău, sufletul meu,

Bărbatul care stătea în spatele tău,

Nu mai sunt al tău, îngeraș mic,

De azi...pentru tine sunt un nimic.

Fără tine am învățat, 

Că suferința trece treptat.

O nouă persoană eu mi-am căutat,

Și am reușit, însă mă simt pătat.

Bun-rămas

În tumultuosul timp prezent

Mai alergăm independent

Căci pentru frica de hârtie

Ne punem țel ca datorie

Trăind în umbrele unui anotimp

Ne bucurăm cât ne-a rămas

Așteptând mereu un timp

Când va fi doar un bun-rămas.

Și pui zâmbete, doar de fațadă

Și te apleci pe esplanadă

Gândindu-te, cea mai rămas?

Din personalul nostru ceas.

Doar mica limbă de speranță

Și marea limbă de suspans

Căci într-o clipă de exuberanță

Nu ți-au lăsat nici, bun-rămas.

Aș vrea să fiu și eu frumoasă,

Cu chipul lumii îmbrățișat,

Dar nu sunt decât o umbră josă,

Un vis neîmplinit și prăfuit, uitat.

Mă privesc în oglindă și tremur,

Căci fața mea nu poartă nici un zâmbet,

Doar ochii goi, plini de umbră,

Și-n inimă doar doruri, un eșec.

Aș vrea să fiu ca ele, râzând,

Cu pielea strălucind ca un cristal,

Dar eu sunt doar o lacrimă plângând,

O umbră pierdută, un simplu fatal.

Mă văd frumoasă în vise, dar nu în lume,

În realitate sunt doar un chip fără culoare,

Mă înăbușă tăcerea, mă risipesc în lume,

Și nu găsesc în mine vreo rază de soare.

Căci frumusețea nu va veni,

Chiar dacă aș plânge un veac întreg,

Rămân doar eu, și nimeni nu mă va iubi,

Cu sufletul frânt și fără vreun legământ.

Aș vrea să fiu și eu frumoasă,

Dar chipul meu s-a pierdut în ceață,

Iar tot ce îmi rămâne e doar o glumă proastă,

Un vis de frumusețe, acum o rază ce se sparge în noapte.

Și în final, când nimic nu mai contează,

Căci am pierdut și ultima speranță,

Mă las purtată de vântul ce mă vrea,

O umbră fără formă, uitată în tăcere, fără viață.

De-as putea aș da "reset " inimii.

Ca unui telefon prea încărcat...

Un simplu buton...ștergere totală.

Fără întrebări... fără nimic de regretat.

Să dispară mesajele care o dor...

Toți acei fluturi scriși cu degete tremurânde...

Toate amintirile salvate în memorie...

Cele urâte...prea grele...prea multe...

Să revină la starea sa din fabrică

Când nu știa ce înseamnă să doară că iubești. 

Prea mult... și să primeşti "nu-mi pasă"...

Dar, inima nu are buton și-atunci, cu lacrimi o clătesc.