Sonet (CCCLVIII)
Sunt încă treaz când rana crepuscului se-nchide
Iar norii, ca o vată, cu foc s-au murdărit,
Și-aud deasupra păsări flămânde și stupide
Cum se întrec în jale cu vântul răgușit.
E un sublim amestec de farmec și de groază
Când umbrele fluide lovesc în stânci de fier,
Și-n ora blestemată o lună explodează
În locu-n care marea se prăbușește-n cer.
Prin noaptea sfâșiată, ciuperca de lumină
Anunță începuturi de Tartar și Parnas
Cu vechi hieroglife pe suflet și retină
Și doar poemul ăsta și saltul mi-au rămas.
Spre dimineață totul e cufundat în roșu
Și-aștept să îmi anunțe trădările cocoșul.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: cvasiliu
Data postării: 10 august
Vizualizări: 178