Gânduri!

În fiecare zi, în lumea mea cu grijă,

Gândurile dansează, o veșnică călătorie.

Sub soarele blând al unei zile obișnuite,

Pășesc cu hotărâre, pe drumul făcut cu grijă.

Glicemia, un cifru ce bate la ușă,

O ecoare discretă, voce a sănătății noastre.

În inima mea, ca un cântec ce zboară,

Gânduri împletite, îmi țes o poveste deschisă.

La micul dejun, când ziua prinde culoare,

Fructe și cereale, un început cu soare.

Insulină și zâmbet, în combinație fină,

Pentru a începe ziua, în armonie și lumină.

Prânzul aduce bucate colorate,

Legume proaspete și arome adunate.

Gândul la glicemie, o umbră blândă,

Îmi călăuzește pașii, într-o lume sănătoasă și tandră.

La cină, sub stele, gândurile se așează,

Proteine sănătoase, așezate cu grijă.

Monitorizez drumul, cu pași măsurați,

Glicemia, o prietenă veșnică, îmbrăcată în raze.

Și când se lasă seara, în liniștea serii,

Gândurile mele, o lanternă ce luminează.

Reflectând asupra zilei, a alegerilor mele,

Păstrez controlul, ca un călător ce veghează.

În vise și odihnă, mă regăsesc pe mine,

Cu gândurile blânde, sub cerul senin.

Controlul glicemiei, o grijă înțeleaptă,

În fiecare zi, în dansul vieții mele curată.

Deci, în gândurile mele, zâmbetul se aprinde,

Cu pași măsurați, încrederea crește în mine.

Glicemia sub control, un partener de drum,

 În fiecare zi, spre o sănătate plină de har și fum.

E curcubeu sau imaginare?

Pentru mine nu are valoare...

În spate îmi stă adevărul,

Dar de ce numai apare ?

Am acum o anumită stare,

Și o anumită manipulare,

Simt acum o mică trădare,

Aud și aud doar cuvinte amare.

De ce pe corp așa de tare doare?

Oare sentimentele mă provoacă?

Este o acțiune mică sau mare ?

Sau e procedură sau este o joacă?

Există oare prieteni reali?

Sunt pe lume oamenii loiali?

Care să-ți spună ,,ești fericit'',

Și să-i răspunzi la timp uluit.

Cu timpul observi totul,

Chiar și minciuna,

Puțin vei fi trist,

Că șansa e una..

Autor: Nicoleta Postovan 

Ce e viata
Viata e un fir de ata
Ce atarna in vazduh
Scrieti lectia de viata
Si invata sa o asculti
Ce e viata o secunta
Ai clipit si nu mai esti

how do you love me so easily?

when my whole life, the people around me

have shown me im hard to love,

and so that became my reality.

i've only ever been myself

or changing for others,

or due to traumas,

but there was one constant thing —

they were all temporarily;

i get scared if you stay too long

and i'll push you away,

even if you're nice to me,

'cause that's my lesson.

no one was really here to stay,

yet i still pushed them away,

in fear they'd hurt me too,

so i did it first, before you could.

decorul

un graffiti întins pe un perete întreg

reprezintă o pânză uriașă de păianjen

piesa de teatru nu are nume

nici text

actrița

o femeie în vârstă

ridată ca o stafidă uitată la Soare

îmbrăcată strident

improvizează liber

precum se-ntâmpla odinioară în teatru antic

un fel de commedia dell`arte

de prost gust

.

sunt singurul spectator care asist la spectacol

din primul rând

îngrețoșat până la lacrimi

.

dar aplaud

.

lumina se scurge ca puroiul dintr-un buboi  peste umbra femeii

și-aceasta peste pânza cleioasă de păianjen de pe perete

din jocul acesta halucinant al luminii apare femeia muscă

femeia stafidă

Văduva neagră la ananghie

desprinsă parcă dintr-o piesă de teatru absurd

.

simt  tot spectrul cromatic în șira spinării

e prea târziu s-opresc asaltul furibund al scaunelor negre

transformate-n păianjeni

sau să fug printre rânduri cu oasele

în pantofi

sunt prins în propriu-mi coșmar al minții

.

tavanul e plini de fluturi cu aripi de sticlă

proiectoarele scuipă lumini colorate năucitor

peste ei

țânțarii își înfig trompele în inima mea

deja sfârtecată de păsări

lăsată undeva la intrare

cu telefonul mobil și pachetul de Kent

.

Femeia muscă nu se mai zbate între firele pânzei

nu mai are scăpare de-acum

își ia capul de pe umeri în mâini

surâde spre public

(adică spre mine!)

și declamă melodramatic:

„Dă-ți singur replica shakesperiană, sărmane Yorick!”…

În timp ce-n suflet îmi cântă a sanatoriu,  

Eu am vrut să vă vindec pe voi,  

Dar umbrele cresc, se împletesc în ambulatoriu,  

Și liniștea s-a stins total din noi.

Am vrut să va scot lumina din întuneric,  

Dar mi-am pierdut urma în vis,  

Un ecou ce se-ntoarce, bolnav și himeric,  

Cu un suflet pângărit, ce nu mai poate fi deschis.

În timp ce-n mine urlă nopți fără rost,  

Eu am vrut să vă scap de durere,  

Dar am găsit doar tăcere, un adăpost,  

Unde rămân fără glas, fara regrete.

Aștept să merg la slujbă

Dar nu pentru vreun leu,

Azi nu-mi doresc câștiguri,

Și doar s-aud de Dumnezeu

Răsună bing de deșteptare

Ce mă îndeamnă ca să vin,

E clopotul bisericii din deal

Un semn de rugă la creștin

Ne îmbrăcăm de sărbătoare

Și cu evlavie pornim la drum,

Soția poartă pe cap năframă

Iar eu un bleumarin costum

În fața noastră e mulțimea

Ce merge înspre-același loc,

Cu toți-L căutăm pe Domnul

În locul sfânt, nu într-un bloc

Astăzi este Duminica Floriilor

Când IIsus intră-n orașul sfânt,

Nu pe un cal și pe mânzul asinei

Poporul strigă,,Osana", salutând

În liniște cu umilintă ascultăm

Cum Lazăr din mormânt a înviat,

E semnul biruinței asupra morții

Și al iubirii pentru cel apropiat

Mă uit în jur și mă simt fericit

Că am putut să sorb cuvântul,

Sa fiu mai bun, să am credință

Că-n viitor voi părăsi pământul

Sunt luminat și plec spre casă

În mână cu crenguțe de finic,

Și-n minte îmi repet neîncetat

Că fără dragoste..nu ești nimic!

Cum aș putea să te uit pe tine,

Când inima mi-e plină de iubire,

Să mă apropii, noi știm prea bine,

Ca viitorul ne va aduce dezamăgire

Să stau departe nu e ceea ce simt,

Să vin aproape mult îmi doresc,

Dar știu că ești sub legământ,

Și mă feresc să nu păcătuiesc

Îmi este greu să-ti văd tristețea,

Pe care tu cu greu vrei s-o mimezi,

Și n-aș vrea să te-ajungă bătrànețea,

Până ce chipul drag nu-ți luminezi

Doar tu poți hotărî în astă lume strâmbă,

Cum viața să-ți trăiești fără a regreta,

Și când și cum să cadă a ta umbră,

Cănd soarele va străluci in viața ta

Să ne oprim, prieteni buni să fim,

Iubirea prin prietenie s-o mărturisim,

Unul pe altul nicicând să ne mințim,

Și dragostea adevărată să o găsim

Știm că ne naștem c-un destin,

Și scrisă este a noastră soartă,

Călătoria pe pământ e dar Divin,

Și un păcat mărturisit.. Iisus il iartă!

Calc pe stratul gros de frunze

Ce acoperă cărarea noastră,

Este drumul scurt ce duce

Pân' la tine sub fereastră.

Nu vreau să auzi vreun foșnet

Și să vezi că vin spre tine,

Mi-am propus să te surprind

Cu-n buchet de flori alpine.

Să le-adun am fost pe munte

Și-am trecut o vale-adâncă,

Că doar știu ce mult îți plac

Florile ce cresc pe stâncă.

Greu mi-a fost la cățărat

Tot la fel să merg la vale,

Frica gândul mi-a cuprins

Să nu-mi iasă ursu-n cale.

Acum pasul mi-l iuțesc

Să ajung la geamul tău,

Să-ți arăt ce am cules

De pe muntele Ceahlău.

Bat ușor în sticla groasă

Și-o aștept s-apară-n cadru,

Pe aleasa mea frumoasă

Și flori să-i ofer ei...tandru.

Mult nu a durat pân' a deschis

Și să văd cât este de surprinsă,

Când buchetul i l-am înmânat

Și mi-a zis...da...asta surpriză.

 N-am mai stat în așteptare

Și-am sărit direct pe geam,

Am simțit a ei dulce iubire

Când în brațe..o strângeam!

Fericiți am fost și-a doua zi

 Plecând în doi la o plimbare,

Și-am înălțat rugă la mănăstire

Mulțumind..de..binecuvântare!

Astăzi vreau să fim doar noi

 La o plimbare scurtă pe cărare,

Să ne-amintim acum în doi

De-a noastră primă sărutare

Eu, un tânăr educat la țară

Tu cu școală-aleasă la oraș,

Eu, visând să te sărut pe seară

Tu distantă, rece ca un pisc golaș

Demult n-am mai fost pe cărare

Poate nici locul nu-l mai găsim,

Dar nu cred c-ar fi vreo supărare

Dacă pe drum ne-oprim și povestim

Și multe avem noi să ne spunem

De când am căpătat primul sărut,

Prin câte încercări am putut trece

Și ce puțin noi de la viață am cerut

Cărarea căutată, demult a dispărut

Așa că pe o bancă noi ne-am așezat,

Și n-a fost greu soția să-mi  sărut

De care de o viață sunt amorezat

 ............................

Acum călătorim și mergem în plimbări

Și-am renunțat demult să adunăm averi,

Ne respectăm și des ne spunem pe cărări

Cuvinte de iubire, ce n-au fost spuse...ieri!

Azi pedalez pe drum de munte,

De care mi-a fost atât de dor,

Nu simt arsura soarelui pe frunte,

Nici că mă doare puțin un picior

Destul de lungă a fost hibernarea,

Și nu am ars și doar depus grăsimi,

Motiv întemeiat să-ncep mișcarea,

Și cu elan să mă-ndrept spre înălțimi

Pădurea și-a schimbat culoarea,

Copacii îmbracă mantia verde,

Natura își arată splendoarea,

Totul învie, nimic nu se pierde

Se-aude ciripit de păsărele,

Care cu grijă cuibul și-l fac,

Din ierburi și mici rămurele,

Ouă depun, clocesc și pui se nasc

Poienile sunt un covor de flori,

Ce te îmbie să le simți mirosul,

Ochiul distinge mii de culori,

Și vezi copii, umplàndu-și coșul

Privesc în jur, e multă feerie,

Frumoasă e pădurea ce te invită,

Să ieși din casă la o drumeție,

Și vei avea/ trăi o viață împlinită

Ziua se trece și soarele apune,

Cobor la vale împins de seară,

Nimic nu am a vă mai spune,

Decât..avem o preafrumoasă țară,

Și-ndemnul..vizitați a noastră țară!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

A trecut ieri pe la mine

Vântul cel rece de toamnă,

Și mi-a spus că este vremea

Să m-apuc de cules poamă.

M-am uitat în sus spre cer

Și-am văzut cocori în zbor,

Multă gălăgie-n deplasare

Și un ,, V " perfect sub nor.

Am în preajma casei multă vie

Nobilă, hibrdă, soiuri bune,

Însă anul a fost unul secetos

Cu struguri puțini în regiune.

Mâine toți vom merge la cules

Și voi pune teascul în mișcare,

Must să-obțin și-apoi vin dulce

Să degust puțin după mâncare.

Astăzi mi-am propus o treabă

Să strâng prunele din pomi,

Să fac magiun și oleac de țuică

Tare, când o bei ușor s-adormi.

Nucii mă așteaptă ca să-i bat

Dar nu știu când le e rândul,

Seara aș dori să scriu un vers

Vine somnul și-mi ia gândul.

Frumos e anotimpul toamnă

Când munca ta este-n cămară,

Să ai legume, fructe și borcane

Când gerul pe pământ...coboară!