Ca pasărea din aripi

Bat ca pasărea din aripi în sucul primordial,
rup anii cu vioiciune lipsită de sațiu
printre crengile trosnind de vânturi târzii,
pierdut mi-e capu-n stele închipuite,
fără nume,
fără soț.
Îmi pătrund bacante în încăpere, să mă cheme la marile desfrâuri,
la curgerile neostoite de alese deziluzii;
semne le fac, dornic tare, în semn de aprobare.
Și mă prinde una de mână,
și caută să mă potrivescă în șiruri de peltici pețitori
de drăgăstoase atingeri și abulite vise ale vălurilor ‘bastrei mări.
Mărșăluim cu voie, cu zor
peste cadavre de naivi juveți,
de domni versați, de reputați intelecți,
intrând în aburindele văi necunoscute norodului.
Și degeaba ne-au conjurat copilandri, fete,
femei văduvite și babe lăcrimând
să nu trecem granița spre nicăieri,
că noi nu auzeam decât șoapte dulci de nimfete,
nu vedeam decât unduiri de coapse virgine,
decât sâni netezi și dalbi, ochi suavi și buze fine.
Dar cum trecurăm poarta spre neștiut, duzini de
drage trupuri apărură-ne-nainte,
și fiecare dintre noi, flăcăi de însurătoare, merse
să adoarmă în poale de fantezie.
Dar când, de drag, mă apropiam mai cu dornicie,
o izbitură îmi răsună tare,
ca de un metal scrâșnind în agonie.
Ce să fie oare?
Dintr-o spărtură în trupul navei,
șuvoaie reversări de ape nu conteneau să vie...
Pasărea din aripi ce bătea...
era, de fapt, prinsă în colivie...

Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Rarés Girea poezii.online Ca pasărea din aripi

Data postării: 20 ianuarie

Vizualizări: 63

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Locuiește azi un suflet

Locuiește azi un suflet
Ce-i de mult uitat de lume
Care are într-un cântec
O magie mai anume

Si sperând sa o găsească
Un alt suflet curajos
Cineva s-o liniștească
Și-i va fi lui credincios

Căci a suferit nu-i gluma
Ani la rând ea tot stătea
Si uitându-se la mâna
Ea spera, spera , spera

S-o salveze pe vecie
De tortura lui , extrema
Sa facă din-nou magie
Si sa fie iar emblema

Mai mult...

Fără Titlu

Dacă mi-ai fi spus cândva 
Că voi aluneca așa 
De pe piedestalul meu 
Ți-aș fi râs în față.

 

Dacă mi-ai fi spus atunci 
Că voi cădea pe brânci 
Si că voi ajunge-așa 
Aș fi spus: "Niciodată!"


Însă, oricât de nostim ar părea 
Ai avut dreptate atuncea 
Căci astăzi sunt căzută-n stânci. 
Să urc-nu pot, am răni adânci.

Mai mult...

Macii

Infloriti pe deal sunt macii,
Si soptesc pe la chindii,
El mai trage cu urechea,
Si compune melancolic,
Poezii.

Obositi cu traista-n spate,
Vine lumea  de la sapa,
Povestind in drum spre casa,
Vre-o istorie hazlie,
Si ciudata.

Poezii despre iubire,
El a scris atit de multe,
Nestiind cum e vreodata,
Cineva sa i-le asculte...

Si acolo unde macii,
Se soptesc pe la chindii,
Sta un tinar melancolic,
Si compune toata ziua
Poezii..

Mai mult...

În liniştea inimii

Câteodată vreau să zbor,

Dar nu mă pot desprinde de pământ

Şi atunci visez....

Câteodată vreau să privesc soarele în ochi,dar nu pot

Şi atunci mă închin lunii....

Câteodată vreau să fiu frumoasă,dar nu reuşesc

Şi atunci ascult glasul duios al iubirii....

Câteodată vreau să privesc stelele,dar nu le văd

Şi atunci îmi limpezesc mintea....

Câteodată vreau să zăresc surâsul Noului Început,

Dar ochii mi se închid

Şi atunci las zâmbet ochiului deschis....

Câteodată vreau să dorm în iarba mirosindă,

Dar mă tem să nu fiu văzută

Şi atunci ascult cântecul inimii....

Câteodată vreau să cred că florile nu se vor ofilii niciodată,

Dar mi le prind în păr 

Şi atunci chem îngerii să le plângă....

Câteodată vreau să ating cu vârful degetelor nemărginirea,

Dar sunt prea mică 

Şi atunci urc pe liniştea fiinţei....

Câteodată gândurile mele iau forma unui nor

Transformându-se în reverii,

Alteori iau forma cuvântului metamorfozându-se în ceva,

Alteori iau înfăţişarea tăcerii

În liniştea inimii .

 

 

 

Mai mult...

Miezul nopții

La miezul nopții se revarsă
Mii și mii de falseturi,
Însemnate pe o foaie arsă,
Mii de bilete scrum, doar povești,
Doar amare minciuni.
 
Vârful acului încovoiat
Coase ața unduită,
Ce plutește pe-un râu secat,
Doar vise, doar iluzii,
Doar penițe neacordate.
 
Ceasul ticăie și bate
Ora târzie-n miez de noapte.
Acum sunt departe,
Sunt în salon,
Scriu o carte.
 
Nu mă căuta, nu mai vin,
Astă-seară dorm în ceară,
Noaptea-i scurtă,
Scumpă doamnă,
Nu mă aștepta, nu mai vin.
 
Apa curge, stă, îngheață,
Părul meu a-ncărunțit,
Trupul mi-a îmbătrânit,
Sunt tot aici,
Sunt un spirit.
 
Corbule, pasăre a nopții mele,
Domolește-ți glasul, nu mai cânta,
Contopește-te cu noaptea!
Acum eu am aripi negre,
Dormi și tu, nu mai cânta!
 
Fantasmele fumurii,
Pierdute printre ziduri,
Sunt înghițite de valuri,
Recitând cântările amare
Ale îndepărtatelor baluri.
 
Încăperea-i goală,
Sunt doar eu,
Privesc la cerul mut,
Lumânarea aproape stinsă
Luminând chipul meu de lut.
 
La miezul nopții se revarsă
Mii și mii de falseturi,
Foi rupte, îmboțite,
Aruncate-n scrum,
Noapte neagră, timp nebun!
Mai mult...

O frunză...

O frunză cade liniștită,

La a mea fereastră.

E ciudată și ruginită,

Ca și viața noastră.

 

O frunză se desprinde,

Ușpor de ramul întristat.

Pică și se stinge,

ca și sufletul îndurerat.

 

O frunză mucegăită,

A trecut în zbor.

Plânge că e zdrobită,

Ca și viața omului trecător.

 

Mai mult...