1  

Ca pasărea din aripi

Bat ca pasărea din aripi în negura nopții,

rup anii cu vioiciune lipsită de sațiu

printre crengile trosnind de vânturi târzii,

pierdut mi-e capul în stele închipuite,

fără nume,

fără soț.

Îmi pătrund bacante-n încăpere,

să mă cheme la marile desfrâuri,

la curgerile neostoite de alese deziluzii;

semne le fac, dornic tare, în semn de aprobare.

Și mă prinde una de mână,

și caută să mă potrivescă în șiruri de peltici pețitori

de drăgăstoase atingeri și calde vise

ale vălurilor albastrei mări.

Mărșăluim cu voie, cu zor

peste cadavre de naivi juveți,

de reputați intelectuali, domni versați, nătângi târgoveți,

intrând în aburindele văi necunoscute norodului.

Și degeaba ne-au conjurat copilandri, fete,

femei văduvite și babe lăcrimând

să nu trecem granița spre nicăieri,

că noi nu auzeam decât șoapte dulci de nimfete,

nu vedeam decât unduiri de coapse virgine,

decât sâni netezi și dalbi,

ochi suavi și buze fine.

Dar cum trecurăm poarta spre neștiut,

duzini de dragi trupuri ne-au apărut înainte,

și fiecare dintre noi, flăcăi de însurătoare,

merse să adoarmă în poale de fantezie.

Dar când, de drag, mă apropiam mai cu dornicie,

o izbitură îmi răsună tare,

ca de un metal scrâșnind în agonie.

Ce să fie oare?

Dintr-o spărtură în trupul navei,

șuvoaie reversări de ape nu conteneau să vie...

Pasărea din aripi ce bătea...

era, de fapt, prinsă în colivie...


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Rareș Gireadă poezii.online Ca pasărea din aripi

Data postării: 11 august 2024

Vizualizări: 277

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Lecția despre cub de Nichita Stănescu în olandeză

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

 

De les over de kubus

 

Er wordt een stuk steen genomen,

hij snijdt met een beitel van bloed,

schijnt met het oog van Homerus,

het wordt geschraapt met stralen

totdat de kubus er perfect uitkomt.

Daarna kussen ze de kubus talloze keren

met jouw mond, met de mond van anderen

en vooral met de mond van de infanta.

Daarna wordt een hamer gepakt

en plotseling brokkelt een hoek van de kubus af.

Iedereen, maar absoluut iedereen zal zeggen:

- Wat een perfecte kubus zou dat zijn geweest

als er geen gebroken hoek was geweest!

Mai mult...

Poem

M-a îmbrățișat cândva, 

Un trup înalt și imperfect. 

Siguranță mi-a dat, inima-nflorea.  

Mi-a lasat iubire temporară la pachet.

 

 

 

Ochii căprui care îți amintesc de cafea, 

Îți spun un " Te rog,  nu pleca " 

sa fi vocea, și respirația

Bătăile inimii și speranța... 

Iubirea și celelalte vieți ce vor urma.

 

 

 

Era atât de mic în ochii mei, 

Dar atât de mare-n inima mea,

L-am desprins dintr-o bucată

Și-a plecat de tot din lumea mea.

Mai mult...

Locuiește azi un suflet

Locuiește azi un suflet
Ce-i de mult uitat de lume
Care are într-un cântec
O magie mai anume

Si sperând sa o găsească
Un alt suflet curajos
Cineva s-o liniștească
Și-i va fi lui credincios

Căci a suferit nu-i gluma
Ani la rând ea tot stătea
Si uitându-se la mâna
Ea spera, spera , spera

S-o salveze pe vecie
De tortura lui , extrema
Sa facă din-nou magie
Si sa fie iar emblema

Mai mult...

Sigur ÎL voi întâlni!

Un ceas mă sună agasant

Parcă zicând trezește-te,

Vezi ca-i dormit cam mult

Iar timpul curge nu se oprește.

 

Sar imediat din patul conjugal

Cu ochiul ațintit înspre icoană,

Spun Tatăl Nostru și-ncă ceva

Și plec la baie-n mare goană.

 

Nu uit să- mi fac un sandwich

Și-mi savurez cafeaua dulce,

Mă-mbrac în grabă și cobor

Numai după ce-mi fac o cruce.

 

Pe scări în gând spun rugăciune

De mulțumire și pentru ajutor,

Că firul vieții îmi este prelungit

Și pavăză să-mi fie EL și-n viitor.

 

Mereu gândul îmi e la Domnul

În care cred încă...din copilărie,

Și sigur sunt că ne vom întâlni

Când voi sfârși a mea călătorie!

 

 

Mai mult...

Al treisprezecelea fir

țesătorul adoarme
sub propria pânză —
iar visul că țese
naște ața
din care e făcut.

Mai mult...

Vis

 

Și brusc în tot coșmarul ce-l aveam, 

Azi-noapte te-am visat subit, 

Cu tâmpla-n palme îți stăteam, 

Și parc-o veșnicie am dormit. 

 

Aveam în ochi și zâmbete, și lacrimi, 

Iar pielea-ți mirosea a nou născut, 

Străin eram acum de acele patimi, 

Pe care nopți în șir le-am străbătut. 

 

Am strâns în pumni frumoasa clipă,

Să nu te pierd în zori ca pe un gând,

Dar raza dimineții-n pripă,

Te-a risipit din visul meu plăpând.

 

Parfumul tău de îngeri și tăcere, 

Plutea pe perna albă, nefiresc,

Și văduvit de blânda-ți mângâiere,

Am vrut ca viața să-mi sfârșesc. 

 

Și te-am strigat minute-n șir,

Apoi m-am cufundat în beznă, 

Voiam prezența să-ți respir, 

Și să te leg, ca să nu fugi, de gleznă. 

Mai mult...

Lecția despre cub de Nichita Stănescu în olandeză

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

 

De les over de kubus

 

Er wordt een stuk steen genomen,

hij snijdt met een beitel van bloed,

schijnt met het oog van Homerus,

het wordt geschraapt met stralen

totdat de kubus er perfect uitkomt.

Daarna kussen ze de kubus talloze keren

met jouw mond, met de mond van anderen

en vooral met de mond van de infanta.

Daarna wordt een hamer gepakt

en plotseling brokkelt een hoek van de kubus af.

Iedereen, maar absoluut iedereen zal zeggen:

- Wat een perfecte kubus zou dat zijn geweest

als er geen gebroken hoek was geweest!

Mai mult...

Poem

M-a îmbrățișat cândva, 

Un trup înalt și imperfect. 

Siguranță mi-a dat, inima-nflorea.  

Mi-a lasat iubire temporară la pachet.

 

 

 

Ochii căprui care îți amintesc de cafea, 

Îți spun un " Te rog,  nu pleca " 

sa fi vocea, și respirația

Bătăile inimii și speranța... 

Iubirea și celelalte vieți ce vor urma.

 

 

 

Era atât de mic în ochii mei, 

Dar atât de mare-n inima mea,

L-am desprins dintr-o bucată

Și-a plecat de tot din lumea mea.

Mai mult...

Locuiește azi un suflet

Locuiește azi un suflet
Ce-i de mult uitat de lume
Care are într-un cântec
O magie mai anume

Si sperând sa o găsească
Un alt suflet curajos
Cineva s-o liniștească
Și-i va fi lui credincios

Căci a suferit nu-i gluma
Ani la rând ea tot stătea
Si uitându-se la mâna
Ea spera, spera , spera

S-o salveze pe vecie
De tortura lui , extrema
Sa facă din-nou magie
Si sa fie iar emblema

Mai mult...

Sigur ÎL voi întâlni!

Un ceas mă sună agasant

Parcă zicând trezește-te,

Vezi ca-i dormit cam mult

Iar timpul curge nu se oprește.

 

Sar imediat din patul conjugal

Cu ochiul ațintit înspre icoană,

Spun Tatăl Nostru și-ncă ceva

Și plec la baie-n mare goană.

 

Nu uit să- mi fac un sandwich

Și-mi savurez cafeaua dulce,

Mă-mbrac în grabă și cobor

Numai după ce-mi fac o cruce.

 

Pe scări în gând spun rugăciune

De mulțumire și pentru ajutor,

Că firul vieții îmi este prelungit

Și pavăză să-mi fie EL și-n viitor.

 

Mereu gândul îmi e la Domnul

În care cred încă...din copilărie,

Și sigur sunt că ne vom întâlni

Când voi sfârși a mea călătorie!

 

 

Mai mult...

Al treisprezecelea fir

țesătorul adoarme
sub propria pânză —
iar visul că țese
naște ața
din care e făcut.

Mai mult...

Vis

 

Și brusc în tot coșmarul ce-l aveam, 

Azi-noapte te-am visat subit, 

Cu tâmpla-n palme îți stăteam, 

Și parc-o veșnicie am dormit. 

 

Aveam în ochi și zâmbete, și lacrimi, 

Iar pielea-ți mirosea a nou născut, 

Străin eram acum de acele patimi, 

Pe care nopți în șir le-am străbătut. 

 

Am strâns în pumni frumoasa clipă,

Să nu te pierd în zori ca pe un gând,

Dar raza dimineții-n pripă,

Te-a risipit din visul meu plăpând.

 

Parfumul tău de îngeri și tăcere, 

Plutea pe perna albă, nefiresc,

Și văduvit de blânda-ți mângâiere,

Am vrut ca viața să-mi sfârșesc. 

 

Și te-am strigat minute-n șir,

Apoi m-am cufundat în beznă, 

Voiam prezența să-ți respir, 

Și să te leg, ca să nu fugi, de gleznă. 

Mai mult...
prev
next

Alte poezii ale autorului

La ieșirea dintr-un tunel

Undeva se albește un capăt de tunel,

iar eu, din tren, îl aștept să vină;

prea multă vreme bezna și-a găsit sălaș în cabina mea

și prea greu mi-a venit să-i spun să plece.

Dar iată că din al ceasului ticăit rece

reiese inevitabilul trai umbrit,

mascat în trecerea prin trupul unui munte,

săpat de mâni, oră de oră să-l spurce,

până la pământ când piatra aveau să i-o culce.

Și din fiecare bucată de macadam încins,

culcată sub șinele ce tremură în drumul gigantului de metal,

se deduce și se simte cu o și mai mare vivicitate

acel moment al părăsirii

obscurității inerente corpului mineral.

Lăsat pe spate, c-o inimă în palmă tot mai mică,

stau cu ochii ațintiți în beznă,

să-i întâmpine panorama pădurii

din care aburul verii tinere se ridică.

Mai mult...

Să n-ai să-mi spui că ești bolnav!

Să n-ai să-mi spui că ești un om bolnav

Când stai cu tolăneala tu la mână

Și crezi mereu ce este muncă grav!

A fost prea viețuirea ta o zână

Ce te-a lăsat să dormi, ca de acum

Să-ți verși tot oropsirea pe cea bună,

Cea ce-a lucrat să nu te afli-n drum,

Să hoinărești buimac din lună-n lună?

Respectul trebuind să îl acorzi

Nu te clintește-n loc nici cât o brumă,

Căci vălmășagul de iubiri și corzi

Făcut-a soarta însăși ca pe-o glumă.

Iar îngerii când te-or chema să urci,

Și calea înspre Rai ai să ți-o spurci.

 

(Imagine de fundal: Wellcome Collection)

Mai mult...

Beție, ah…

Beție, ah, visare-n ceașcă prinsă,

Ce-ntinzi pe la urechi țambale lungi,

Când cuib îți faci în mintea mea învinsă,

Zorești tot răul cuget să-l alungi:

Pândești ca uliul cel ager prada

Și ciocu-ți vajnic ți-l înfigi în ea,

Cum duhului i-aștepți în apă nada,

Să îl trădeze, pentru-al înșfăca.

Dar totuși îmi spun, pirotind pe ornic,

Laconic spirit, bun doar de zăcut:

„La vrajă fost-a vinu-atât de dornic,

De parc-ar vrea-o iar de la-nceput...”

Blestem ori deasă binecuvântare,

Îi dau ebrietății sărutare.

Mai mult...

Greu e să pieri

Fără de sens, greu e să pieri cum e-n vrere:

Cu-ngeri la pat, gol tot de sine ș-avere.

Ageri sau orbi, ochii tăi cald să îi lași

Față de-acei buni camarazi și părtași,

 

Să te ridici, dus pe fascicul de ziuă,

Cu-aur căzut de prin a cerului piuă,

Care întins stă ca un pod de porunci,

Drum deschizând pentru vecia de-atunci.

Mai mult...

De toate cuprins

De toate mă simt cuprins în nepacea mea

(ca de o lacrimă ceroasă, plânsă de o lumânare),

de întuneric, de umbre, dar și de lumină,

de tot ce lumea aceasta are;

un veșnic întreg în gândul meu suspină,

iar eu încerc în cuvinte să îl pun,

dintre care, adesea, nu știu câte sunt ale mele,

câte ale unui zmeu, ale vreunui duh

ori ale unei vestiri nemaiauzite până acum.

Nimic nu mă-ndură și nu m-alină,

nimic din ce-oi mai fi văzut —

parcă mereu caut ceva necunoscut...

Mai mult...

Rup din tine

Rup din tine o privire

ce din mine se adapă

precum un cal privat de apă

o cale lungă prin păduri și văi.

Zâmbetul o acompaniază

cu dezvelirea smalțului strălucitor

în spice de unde sărind din reflector.

Auzul este surd,

căci de ritmul împrejurimii a uitat,

lăsându-ți capul liber

pentru un delir de acorduri

cu declarații presărat.

Iar într-o timidă încercare

de plecăciune juvenilă,

obrajii ți se schimbă

în tonuri rubinii,

tremurători în simțirile nestrămutate

din corpul unui cal cu puterile adăpate.

Mai mult...

La ieșirea dintr-un tunel

Undeva se albește un capăt de tunel,

iar eu, din tren, îl aștept să vină;

prea multă vreme bezna și-a găsit sălaș în cabina mea

și prea greu mi-a venit să-i spun să plece.

Dar iată că din al ceasului ticăit rece

reiese inevitabilul trai umbrit,

mascat în trecerea prin trupul unui munte,

săpat de mâni, oră de oră să-l spurce,

până la pământ când piatra aveau să i-o culce.

Și din fiecare bucată de macadam încins,

culcată sub șinele ce tremură în drumul gigantului de metal,

se deduce și se simte cu o și mai mare vivicitate

acel moment al părăsirii

obscurității inerente corpului mineral.

Lăsat pe spate, c-o inimă în palmă tot mai mică,

stau cu ochii ațintiți în beznă,

să-i întâmpine panorama pădurii

din care aburul verii tinere se ridică.

Mai mult...

Să n-ai să-mi spui că ești bolnav!

Să n-ai să-mi spui că ești un om bolnav

Când stai cu tolăneala tu la mână

Și crezi mereu ce este muncă grav!

A fost prea viețuirea ta o zână

Ce te-a lăsat să dormi, ca de acum

Să-ți verși tot oropsirea pe cea bună,

Cea ce-a lucrat să nu te afli-n drum,

Să hoinărești buimac din lună-n lună?

Respectul trebuind să îl acorzi

Nu te clintește-n loc nici cât o brumă,

Căci vălmășagul de iubiri și corzi

Făcut-a soarta însăși ca pe-o glumă.

Iar îngerii când te-or chema să urci,

Și calea înspre Rai ai să ți-o spurci.

 

(Imagine de fundal: Wellcome Collection)

Mai mult...

Beție, ah…

Beție, ah, visare-n ceașcă prinsă,

Ce-ntinzi pe la urechi țambale lungi,

Când cuib îți faci în mintea mea învinsă,

Zorești tot răul cuget să-l alungi:

Pândești ca uliul cel ager prada

Și ciocu-ți vajnic ți-l înfigi în ea,

Cum duhului i-aștepți în apă nada,

Să îl trădeze, pentru-al înșfăca.

Dar totuși îmi spun, pirotind pe ornic,

Laconic spirit, bun doar de zăcut:

„La vrajă fost-a vinu-atât de dornic,

De parc-ar vrea-o iar de la-nceput...”

Blestem ori deasă binecuvântare,

Îi dau ebrietății sărutare.

Mai mult...

Greu e să pieri

Fără de sens, greu e să pieri cum e-n vrere:

Cu-ngeri la pat, gol tot de sine ș-avere.

Ageri sau orbi, ochii tăi cald să îi lași

Față de-acei buni camarazi și părtași,

 

Să te ridici, dus pe fascicul de ziuă,

Cu-aur căzut de prin a cerului piuă,

Care întins stă ca un pod de porunci,

Drum deschizând pentru vecia de-atunci.

Mai mult...

De toate cuprins

De toate mă simt cuprins în nepacea mea

(ca de o lacrimă ceroasă, plânsă de o lumânare),

de întuneric, de umbre, dar și de lumină,

de tot ce lumea aceasta are;

un veșnic întreg în gândul meu suspină,

iar eu încerc în cuvinte să îl pun,

dintre care, adesea, nu știu câte sunt ale mele,

câte ale unui zmeu, ale vreunui duh

ori ale unei vestiri nemaiauzite până acum.

Nimic nu mă-ndură și nu m-alină,

nimic din ce-oi mai fi văzut —

parcă mereu caut ceva necunoscut...

Mai mult...

Rup din tine

Rup din tine o privire

ce din mine se adapă

precum un cal privat de apă

o cale lungă prin păduri și văi.

Zâmbetul o acompaniază

cu dezvelirea smalțului strălucitor

în spice de unde sărind din reflector.

Auzul este surd,

căci de ritmul împrejurimii a uitat,

lăsându-ți capul liber

pentru un delir de acorduri

cu declarații presărat.

Iar într-o timidă încercare

de plecăciune juvenilă,

obrajii ți se schimbă

în tonuri rubinii,

tremurători în simțirile nestrămutate

din corpul unui cal cu puterile adăpate.

Mai mult...
prev
next