Ca pasărea din aripi
Bat ca pasărea din aripi în sucul primordial,
rup anii cu vioiciune lipsită de sațiu
printre crengile trosnind de vânturi târzii,
pierdut mi-e capu-n stele închipuite,
fără nume,
fără soț.
Îmi pătrund bacante în încăpere, să mă cheme la marile desfrâuri,
la curgerile neostoite de alese deziluzii;
semne le fac, dornic tare, în semn de aprobare.
Și mă prinde una de mână,
și caută să mă potrivescă în șiruri de peltici pețitori
de drăgăstoase atingeri și abulite vise ale vălurilor ‘bastrei mări.
Mărșăluim cu voie, cu zor
peste cadavre de naivi juveți,
de domni versați, de reputați intelecți,
intrând în aburindele văi necunoscute norodului.
Și degeaba ne-au conjurat copilandri, fete,
femei văduvite și babe lăcrimând
să nu trecem granița spre nicăieri,
că noi nu auzeam decât șoapte dulci de nimfete,
nu vedeam decât unduiri de coapse virgine,
decât sâni netezi și dalbi, ochi suavi și buze fine.
Dar cum trecurăm poarta spre neștiut, duzini de
drage trupuri apărură-ne-nainte,
și fiecare dintre noi, flăcăi de însurătoare, merse
să adoarmă în poale de fantezie.
Dar când, de drag, mă apropiam mai cu dornicie,
o izbitură îmi răsună tare,
ca de un metal scrâșnind în agonie.
Ce să fie oare?
Dintr-o spărtură în trupul navei,
șuvoaie reversări de ape nu conteneau să vie...
Pasărea din aripi ce bătea...
era, de fapt, prinsă în colivie...
rup anii cu vioiciune lipsită de sațiu
printre crengile trosnind de vânturi târzii,
pierdut mi-e capu-n stele închipuite,
fără nume,
fără soț.
Îmi pătrund bacante în încăpere, să mă cheme la marile desfrâuri,
la curgerile neostoite de alese deziluzii;
semne le fac, dornic tare, în semn de aprobare.
Și mă prinde una de mână,
și caută să mă potrivescă în șiruri de peltici pețitori
de drăgăstoase atingeri și abulite vise ale vălurilor ‘bastrei mări.
Mărșăluim cu voie, cu zor
peste cadavre de naivi juveți,
de domni versați, de reputați intelecți,
intrând în aburindele văi necunoscute norodului.
Și degeaba ne-au conjurat copilandri, fete,
femei văduvite și babe lăcrimând
să nu trecem granița spre nicăieri,
că noi nu auzeam decât șoapte dulci de nimfete,
nu vedeam decât unduiri de coapse virgine,
decât sâni netezi și dalbi, ochi suavi și buze fine.
Dar cum trecurăm poarta spre neștiut, duzini de
drage trupuri apărură-ne-nainte,
și fiecare dintre noi, flăcăi de însurătoare, merse
să adoarmă în poale de fantezie.
Dar când, de drag, mă apropiam mai cu dornicie,
o izbitură îmi răsună tare,
ca de un metal scrâșnind în agonie.
Ce să fie oare?
Dintr-o spărtură în trupul navei,
șuvoaie reversări de ape nu conteneau să vie...
Pasărea din aripi ce bătea...
era, de fapt, prinsă în colivie...
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Rarés Girea 
Data postării: 20 ianuarie
Vizualizări: 63
Poezii din aceiaşi categorie
Top 5 | Vizualizări
Top - Arhivă
