Umbra unei șoapte târzii
Tocmai ce a mai trecut o zi
Cu soarele stingându-se-ntr-o lacrimă târzie.
Iar eu mă plimb pe alei în ore târzii
Căutând răspunsuri într-o lume pustie.
Unde aș putea să găsesc puțină odihnă?
Într-un colț de tăcere, unde gândul nu plânge.
Să nu-mi mai aud inima cum îngână,
Ci doar să tac, sub cerul ce mă strigă.
O rază palidă tremură-n noapte,
Speranța fuge printre pași greoi.
O șoaptă blândă cade peste frunze,
Dorul stă tăcut, fără noi.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Florin Dumitriu
Data postării: 25 mai
Vizualizări: 78
Poezii din aceiaşi categorie
Tăcerea privirii
Pe patul mut, cu ochiul trist,
Privesc spre cerul nevăzut,
În gânduri parcă mă despart
De tot ce-a fost și ce-am pierdut.
E liniște și-o pace rece,
Ce-nvăluie al nopții ceas,
Iar eu în taină-mi caut vreascuri,
Să aprind iarăși al vieții pas.
O lacrimă-n tăcere cade,
Pe chipu-mi palid, ostenit,
Și-n roșul hainelor se-așterne
Tot dorul meu ne-mplinit.
În ochiul stins se-ascund povești
Ce nimeni poate nu le știe,
Dar astă seară, în tăcere,
Îmi fac din ele poezie.
Gânduri în versuri
De la un timp, totu-i atât de firav si-atât de schimbător,
Luna apune-n zori...soarele se lasă-n întuneric
Întunericul și el, la fel de trecător...
Și lasă-n urmă drame, vise și-i himeric.
Parcă-am uitat de mine...simt cum mă rătăcesc,
Când revin amintirile ce încă dor
Și mi se pare totuși atât de nefiresc,
Să mă forțez, să-mi car gândul greu...atât de ușor...
Și parcă sunt a nimănui... și nu merg nicăieri,
Orfană sunt de vin...de-o ultimă îmbrățișare
Azi sunt mai vie decât mâine și mai stinsă decât ieri,
Mai suflu când privesc luna...asfințitul de soare...
Și parcă as vrea să te uit...deși doar gândul, mi-i rană...
Mă arde-n nopțile unde tăcerea mi-i cuvânt
Când visul meu încă te mai cheamă....
Și dorul mă învelește cu al lui veșmânt.
Și poate că, tu ai plecat... dar nu și al meu dor...
Fiorii îmbrățișării încă-i mai simt sub piele
Și chiar de nu te mai am...nici în pahar să te ador,
Amintirea vinului tău... încă imi parfumează buzele...
Și poate să te uit... ar trebui încă un an...
Să număr lipsa ta în cât mai multe zile
Și poate într-un sfârșit nimic n-o să mai doară...
Poate intr-o zi...mă voi trezi...că am uitat de tine.
Despre tine
Stau și mă gândesc
La zilele cu soare
Când totul era un zâmbet
Când soarele era mare
Luna și stelele se-ntâlneau
Azi e ploaie, mâine ninsoare
Eu mă plimb, așa poate
Apare ziua-n care soarele rasare.
Pe străduța ce-o parcurg
Parc-apare o raza de soare,
Soare ce de mult nu l-am văzut
Că-n cap la mine i furtuna mare
Cu rafale și războaie
Între creier și inima mare
Căci unul spune ce-l doare
Iar celălalt nu-i da ascultare!
Nu-i da ascultare...
Pentru că ar afla ca doare
Dragostea ce pentru tine-i mare!
Unul spune ce și cum
Despre cum s-au scurs pe rand
Toate sentimentele
Ca pământul printre degete.
Celălalt se revoltă
Până-n ziua primăverii
Când ghiocelul se apleacă
Florile înfloresc iarăși
Iar soarele apare
Totul-i de un verde aprins
Inima e fericita nevoie mare
Iar creirul tot cu mâinile legate,
Strânse bine, iar la gura scoci
Căci inima speră
Că după atâta așteptare
Asta-i șansa,
Creierul sa vadă
Iubirea cea adevărată!
de Dicu Alexandra
(Țin să menționez că probabil sunt greșeli de scriere, iar aceasta poezie este prima pe care o scriu)
Și…
Și uite-ne aici,
Fiecare cu ale lui probleme,
Căutând o scăpare din ele.
Eu te caut și mereu te găsesc,
Văzând în tine un sprijin,
O lumină de speranță.
Sinceră ți-am spus
Și uite-ne acum,
Tu ști ce vreau,
Eu știu că tu nu ești sigur încă
Și-mi promit că voi aștepta oricât e nevoie,
Deși nu văd nici o posibilitate de un NOI.
Îți promit că voi fi a ta prietenă,
Că voi fi acolo când ai nevoie,
Chiar și când îți vei găsi sufletul pereche<3
Monolog 💜
Și am iubit .... Cu toată ființa mea .
Cum nimeni n-a iubit vre-o data .
Și am oferit în fiecare zi
Iubirea ,
Care era pură , și
Imaculată.....
Am iubit cum cerul iubește
Luna...
Am acceptat ,cum accepta marea,
Furtuna....
Am îngenuncheat ca
Credinciosul la icoană,
Chiar dacă mă simțeam
Orfană....
Am înfiat dorul,
Si l-am făcut amicul meu ....
Am strîns din dinți
Când mi-a fost greu....
Nu mă mai temeam de apă,
În ea deja m-am înecat....
Uitasem ce este căldura,
Defapt nici n-am aflat....
Acceptand ura
Sufletul mi s-a răcit...
Nu a fost vreodată ,
Măcar un pic iubit.
Lună deja n-o privesc.....
Pare straniu câteodată,
Dar eu nu pot,să iubesc,
Chear de am inima curata ...
Iar când căldura-n piept apare....
Sentimentul de căldură....
Îmi amintesc de el în data,
De sentimentul cel de ura....
Iar când cerul e senin,
Și apare luna plină
Doru apare-n sufletel,
Și în urlete suspină....
Și mie dor ... Și îl urăsc
Nu pot spune ''il iubesc "
Și mă apasă -n sufletel....
Nu-l atinge, 'i de oțel....
Eu pe lume nu trăiesc...
Nu iubesc, nici nu zâmbesc....
Pe lume sunt trecător,
Ca și apa din izvor....
Rece , dar sunt și curata
Dar mă voi usca ....
Odată....
Autor A.Turcanu ....(Monolog) @reper
Iubitule
Tremur în nopțile calde când
Brațele tale nu mă feresc de vânt
Când
E liniște de mormânt
Când
Iubirea îmi trece prin gând
Și mă ridică blând
De pe pământ
Când
Pe ușă te zăresc intrând
Când
Te privesc ca pe un sfânt
Când
Numele tău devine alt cuvânt
Tăcerea privirii
Pe patul mut, cu ochiul trist,
Privesc spre cerul nevăzut,
În gânduri parcă mă despart
De tot ce-a fost și ce-am pierdut.
E liniște și-o pace rece,
Ce-nvăluie al nopții ceas,
Iar eu în taină-mi caut vreascuri,
Să aprind iarăși al vieții pas.
O lacrimă-n tăcere cade,
Pe chipu-mi palid, ostenit,
Și-n roșul hainelor se-așterne
Tot dorul meu ne-mplinit.
În ochiul stins se-ascund povești
Ce nimeni poate nu le știe,
Dar astă seară, în tăcere,
Îmi fac din ele poezie.
Gânduri în versuri
De la un timp, totu-i atât de firav si-atât de schimbător,
Luna apune-n zori...soarele se lasă-n întuneric
Întunericul și el, la fel de trecător...
Și lasă-n urmă drame, vise și-i himeric.
Parcă-am uitat de mine...simt cum mă rătăcesc,
Când revin amintirile ce încă dor
Și mi se pare totuși atât de nefiresc,
Să mă forțez, să-mi car gândul greu...atât de ușor...
Și parcă sunt a nimănui... și nu merg nicăieri,
Orfană sunt de vin...de-o ultimă îmbrățișare
Azi sunt mai vie decât mâine și mai stinsă decât ieri,
Mai suflu când privesc luna...asfințitul de soare...
Și parcă as vrea să te uit...deși doar gândul, mi-i rană...
Mă arde-n nopțile unde tăcerea mi-i cuvânt
Când visul meu încă te mai cheamă....
Și dorul mă învelește cu al lui veșmânt.
Și poate că, tu ai plecat... dar nu și al meu dor...
Fiorii îmbrățișării încă-i mai simt sub piele
Și chiar de nu te mai am...nici în pahar să te ador,
Amintirea vinului tău... încă imi parfumează buzele...
Și poate să te uit... ar trebui încă un an...
Să număr lipsa ta în cât mai multe zile
Și poate într-un sfârșit nimic n-o să mai doară...
Poate intr-o zi...mă voi trezi...că am uitat de tine.
Despre tine
Stau și mă gândesc
La zilele cu soare
Când totul era un zâmbet
Când soarele era mare
Luna și stelele se-ntâlneau
Azi e ploaie, mâine ninsoare
Eu mă plimb, așa poate
Apare ziua-n care soarele rasare.
Pe străduța ce-o parcurg
Parc-apare o raza de soare,
Soare ce de mult nu l-am văzut
Că-n cap la mine i furtuna mare
Cu rafale și războaie
Între creier și inima mare
Căci unul spune ce-l doare
Iar celălalt nu-i da ascultare!
Nu-i da ascultare...
Pentru că ar afla ca doare
Dragostea ce pentru tine-i mare!
Unul spune ce și cum
Despre cum s-au scurs pe rand
Toate sentimentele
Ca pământul printre degete.
Celălalt se revoltă
Până-n ziua primăverii
Când ghiocelul se apleacă
Florile înfloresc iarăși
Iar soarele apare
Totul-i de un verde aprins
Inima e fericita nevoie mare
Iar creirul tot cu mâinile legate,
Strânse bine, iar la gura scoci
Căci inima speră
Că după atâta așteptare
Asta-i șansa,
Creierul sa vadă
Iubirea cea adevărată!
de Dicu Alexandra
(Țin să menționez că probabil sunt greșeli de scriere, iar aceasta poezie este prima pe care o scriu)
Și…
Și uite-ne aici,
Fiecare cu ale lui probleme,
Căutând o scăpare din ele.
Eu te caut și mereu te găsesc,
Văzând în tine un sprijin,
O lumină de speranță.
Sinceră ți-am spus
Și uite-ne acum,
Tu ști ce vreau,
Eu știu că tu nu ești sigur încă
Și-mi promit că voi aștepta oricât e nevoie,
Deși nu văd nici o posibilitate de un NOI.
Îți promit că voi fi a ta prietenă,
Că voi fi acolo când ai nevoie,
Chiar și când îți vei găsi sufletul pereche<3
Monolog 💜
Și am iubit .... Cu toată ființa mea .
Cum nimeni n-a iubit vre-o data .
Și am oferit în fiecare zi
Iubirea ,
Care era pură , și
Imaculată.....
Am iubit cum cerul iubește
Luna...
Am acceptat ,cum accepta marea,
Furtuna....
Am îngenuncheat ca
Credinciosul la icoană,
Chiar dacă mă simțeam
Orfană....
Am înfiat dorul,
Si l-am făcut amicul meu ....
Am strîns din dinți
Când mi-a fost greu....
Nu mă mai temeam de apă,
În ea deja m-am înecat....
Uitasem ce este căldura,
Defapt nici n-am aflat....
Acceptand ura
Sufletul mi s-a răcit...
Nu a fost vreodată ,
Măcar un pic iubit.
Lună deja n-o privesc.....
Pare straniu câteodată,
Dar eu nu pot,să iubesc,
Chear de am inima curata ...
Iar când căldura-n piept apare....
Sentimentul de căldură....
Îmi amintesc de el în data,
De sentimentul cel de ura....
Iar când cerul e senin,
Și apare luna plină
Doru apare-n sufletel,
Și în urlete suspină....
Și mie dor ... Și îl urăsc
Nu pot spune ''il iubesc "
Și mă apasă -n sufletel....
Nu-l atinge, 'i de oțel....
Eu pe lume nu trăiesc...
Nu iubesc, nici nu zâmbesc....
Pe lume sunt trecător,
Ca și apa din izvor....
Rece , dar sunt și curata
Dar mă voi usca ....
Odată....
Autor A.Turcanu ....(Monolog) @reper
Iubitule
Tremur în nopțile calde când
Brațele tale nu mă feresc de vânt
Când
E liniște de mormânt
Când
Iubirea îmi trece prin gând
Și mă ridică blând
De pe pământ
Când
Pe ușă te zăresc intrând
Când
Te privesc ca pe un sfânt
Când
Numele tău devine alt cuvânt
Alte poezii ale autorului
Tărâmul necunoscut
Într-o grădină fastuoasă
Cu flori ce par nebuloase,
Ce-ți oferă o fericire
De o frumusețe dureroasă.
Iar cum calci pe bătături cărunte
O să ajungi sus pe-un munte
Și dacă vei privi în amănunte
Vei descoperii numai temple robuste,
Ca și cum ar fi cusute
De anumite minți nevăzute
Concepute cu o simplă interacțiune
Poți simți o interconexiune.
Deși, nimic nu știi,
Parcă cunoști prea multe detalii
Iar din toate, de unde vii,
Te vei ghida după un râu de lacrimi
Și vei ajunge la un Măreț Tron
Unde domnește un demon
Cu-n chip ascuns de copil de bronz
Ce haotic râde într-un fundal fără fond,
Iar dacă o să privești
A lui față desfigurată, cu ochii negri,
Ți se va descoperii că totu-i minciună,
O frumusețe falsă, cu o durere adâncă.
Linistea din război
Din adâncuri spumante dorinți
Se dezlănțuie amețite splendori,
Răsărind din ale demiurgului bolți
Necistitele din vis comori.
Mă mai alintă un jint,
La un colț de suflet,
Că inima, nu mai poate duce,
De când singură bate pe căi pierdute.
Și de-ar fi să-mi apari doar in vis...
Am să aleg să dorm profund pe veci.
Prea pierdut, prea rătăcit sunt
De la ultimul nostru...rămas bun...
Ochii ei verzi...
În ochii ei verzi, lumină se ascunde,
Și fiecare clipire, un secret adânc,
Căci în spatele lor, lumea vibrează,
Iar sufletul meu de dor se frânge
"Oferă-mi plânsul tău, iubire, fără frică,
Ca ochii tăi să nu își piardă magia,
Lasă-mă pe mine să port toate greutățile,
Căci împreună vom înfrunta orice destine."
Naufragiat în timp
Uneori, târziu în noapte,
amintiri mi se strecoară din ai mei ochi,
și alunecă pe obrazul meu,
ca umbrele unui timp apus,
mângâindu-mi tăcerea cu glasul lor mut.
Fiecare lacrimă îmi spune o poveste,
despre iubiri pierdute,
despre clipe furate de un destin grăbit,
dar și despre dorințe uitate
ce încă își caută glasul.
Le privesc cum se topesc pe pielea mea,
ca un ecou al zilelor trecute,
și simt că timpul le poartă departe,
dar durerea lor prind rădăcină..
Amintirile sunt tăcute, dar gălăgioase,
ca o mare ce-și ascunde furtunile,
iar eu, naufragiatul lor,
mă întorc mereu la țărmul singurătății.
Dulce crin, parfum de dor
Din al inimii locaș de jint
Te strig, te chem tânjind,
Dar tu, n-auzi, nu vii...
Plăpând mă lași... în agonii...
Mai am o speranță și un crin,
Mai ca-i să vii, măcar puțin,
Să nu mă lași, te rog, să mor
De-al crinului parfum de dor.
Mă strânge-un lanț, mă-nțeapă un spin,
Mai curge o lacrimă, mai trece-un timp.
Crinul, prea mult, câte puțin s-apleacă ușor
Ofilindu-se, secat de-atâta dor.
Lumânări în cuib de cuc.
Din ale mele suferinți s-adun,
Ele tac, dar parcă strig,
Unde plec, de ce mă sting...
E pamantul tot mai greu,
Despărțirea, tot mai rea
Dragii mei, mă duc cu tot,
Cu-al crinului parfum de dor...
Boccealâc
Aștept venirea, dar nu simt dor,
o floare în piept, dar fără ardoare.
Mireasa, o umbră în ochii mei,
mă îndrept spre ea, dar inima-i departe.
Mă pierd în gânduri ce nu mai au rost,
o viață ce-mi cere, dar nu-mi aduce,
iar eu rămân cu promisiuni vechi,
într-o lume în care nimic nu se mai schimbă.
Armonia dispare, ca un acord pierdut,
lăutarii tăcuți nu mai cântă, nu mai știu,
totul e scris, totul e pierdut,
în ochii tăi văd doar întunericul care crește.
Dar nu, viață, nu te-nfrunta,
căci vraja nu va cuceri niciodată ziua mea.
Și totuși, în tăcere, vom învăța,
ce alții încă nu au înțeles.
Tărâmul necunoscut
Într-o grădină fastuoasă
Cu flori ce par nebuloase,
Ce-ți oferă o fericire
De o frumusețe dureroasă.
Iar cum calci pe bătături cărunte
O să ajungi sus pe-un munte
Și dacă vei privi în amănunte
Vei descoperii numai temple robuste,
Ca și cum ar fi cusute
De anumite minți nevăzute
Concepute cu o simplă interacțiune
Poți simți o interconexiune.
Deși, nimic nu știi,
Parcă cunoști prea multe detalii
Iar din toate, de unde vii,
Te vei ghida după un râu de lacrimi
Și vei ajunge la un Măreț Tron
Unde domnește un demon
Cu-n chip ascuns de copil de bronz
Ce haotic râde într-un fundal fără fond,
Iar dacă o să privești
A lui față desfigurată, cu ochii negri,
Ți se va descoperii că totu-i minciună,
O frumusețe falsă, cu o durere adâncă.
Linistea din război
Din adâncuri spumante dorinți
Se dezlănțuie amețite splendori,
Răsărind din ale demiurgului bolți
Necistitele din vis comori.
Mă mai alintă un jint,
La un colț de suflet,
Că inima, nu mai poate duce,
De când singură bate pe căi pierdute.
Și de-ar fi să-mi apari doar in vis...
Am să aleg să dorm profund pe veci.
Prea pierdut, prea rătăcit sunt
De la ultimul nostru...rămas bun...
Ochii ei verzi...
În ochii ei verzi, lumină se ascunde,
Și fiecare clipire, un secret adânc,
Căci în spatele lor, lumea vibrează,
Iar sufletul meu de dor se frânge
"Oferă-mi plânsul tău, iubire, fără frică,
Ca ochii tăi să nu își piardă magia,
Lasă-mă pe mine să port toate greutățile,
Căci împreună vom înfrunta orice destine."
Naufragiat în timp
Uneori, târziu în noapte,
amintiri mi se strecoară din ai mei ochi,
și alunecă pe obrazul meu,
ca umbrele unui timp apus,
mângâindu-mi tăcerea cu glasul lor mut.
Fiecare lacrimă îmi spune o poveste,
despre iubiri pierdute,
despre clipe furate de un destin grăbit,
dar și despre dorințe uitate
ce încă își caută glasul.
Le privesc cum se topesc pe pielea mea,
ca un ecou al zilelor trecute,
și simt că timpul le poartă departe,
dar durerea lor prind rădăcină..
Amintirile sunt tăcute, dar gălăgioase,
ca o mare ce-și ascunde furtunile,
iar eu, naufragiatul lor,
mă întorc mereu la țărmul singurătății.
Dulce crin, parfum de dor
Din al inimii locaș de jint
Te strig, te chem tânjind,
Dar tu, n-auzi, nu vii...
Plăpând mă lași... în agonii...
Mai am o speranță și un crin,
Mai ca-i să vii, măcar puțin,
Să nu mă lași, te rog, să mor
De-al crinului parfum de dor.
Mă strânge-un lanț, mă-nțeapă un spin,
Mai curge o lacrimă, mai trece-un timp.
Crinul, prea mult, câte puțin s-apleacă ușor
Ofilindu-se, secat de-atâta dor.
Lumânări în cuib de cuc.
Din ale mele suferinți s-adun,
Ele tac, dar parcă strig,
Unde plec, de ce mă sting...
E pamantul tot mai greu,
Despărțirea, tot mai rea
Dragii mei, mă duc cu tot,
Cu-al crinului parfum de dor...
Boccealâc
Aștept venirea, dar nu simt dor,
o floare în piept, dar fără ardoare.
Mireasa, o umbră în ochii mei,
mă îndrept spre ea, dar inima-i departe.
Mă pierd în gânduri ce nu mai au rost,
o viață ce-mi cere, dar nu-mi aduce,
iar eu rămân cu promisiuni vechi,
într-o lume în care nimic nu se mai schimbă.
Armonia dispare, ca un acord pierdut,
lăutarii tăcuți nu mai cântă, nu mai știu,
totul e scris, totul e pierdut,
în ochii tăi văd doar întunericul care crește.
Dar nu, viață, nu te-nfrunta,
căci vraja nu va cuceri niciodată ziua mea.
Și totuși, în tăcere, vom învăța,
ce alții încă nu au înțeles.