Umbra unei șoapte târzii

Am ars fără flacără,

Am plâns fără ochi,

M-am strigat fără glas,

Și m-am pierdut fără urme.

Am mușcat din soare,

Mi-am înghițit propria umbră,

Și m-am trezit plângând sânge

Într-o cameră fără uși.

Dar nimeni nu știa 

Că eu eram deja mort

Înainte să învăț să respir.

În miez de noapte, când cerul suspină,
Îmi caut visurile printre stele aprinse,
Poate mâine, într-o lume divină,
Te voi regăsi o umbră de doruri nescrise.

Am stat aseară de vorbă cu luna,
Ea mi-a șoptit secrete despre soare,
Eu i-am vorbit despre tine și struna
Pe care sufletul meu cântă iubirea ce doare.

Cerul ne-ar fi cunună, cu stelele nași,
Calea Lactee, altar de lumină eternă,
Dar știu că inima mea e un vis prea auster,
Nu-mi mai aparține, căci numele tău o inundă.

De-ar fi și cerul să cadă peste mine,

Cum se frâng tăcerile-n suspin,

Te-aș chema, iubito, să m-aline

Umbra ta rămasă în destin.

De-ar fi și stelele să moară-n zori,

Să-nghețe timpul între ploi,

Ți-aș desena din lacrimi flori,

Să-nflorească drumul înapoi.

De-ar fi și munții să se plece-n vânt,

Și șoaptele să-mi cadă greu,

Aș pune-n rugăciune orice gând

Să te păzească-n vis mereu.

De-ar fi și moartea să m-apuce-n vis,

Din piept mi-aș rupe doru-n hău,

Să nu-mi răpească glasul scris,

Să-l duc cu mine, glasul tău.

Uneori, târziu în noapte,

amintiri mi se strecoară din ai mei ochi,

și alunecă pe obrazul meu,

ca umbrele unui timp apus,

mângâindu-mi tăcerea cu glasul lor mut.

Fiecare lacrimă îmi spune o poveste,

despre iubiri pierdute,

despre clipe furate de un destin grăbit,

dar și despre dorințe uitate

ce încă își caută glasul.

Le privesc cum se topesc pe pielea mea,

ca un ecou al zilelor trecute,

și simt că timpul le poartă departe,

dar durerea lor prind rădăcină..

Amintirile sunt tăcute, dar gălăgioase,

ca o mare ce-și ascunde furtunile,

iar eu, naufragiatul lor,

mă întorc mereu la țărmul singurătății.

Am căutat iubirea în colțuri de lume, în umbre de gânduri,
Dar am găsit-o acolo, în adâncul sufletului tău, unde timpul nu îndrăznește să pătrundă.
Tu ești vântul care îmi răstoarnă munții, iar eu sunt doar un fir de iarbă,
Ce tremură la fiecare adiere din privirea ta.

Îți port amintirile în piele, ca o haină făcută din dorințe neîmplinite,
Iar fiecare cuvânt nespus este o rană care nu se vindecă.
Când îți ating chipul în vis, mă pierd între realitate și fantezie,
Și îți spun că, în această lume haotică, tu ești singura mea certitudine.

Te-am căutat în toate locurile greșite, dar nu știam că te purtam în mine,
Și acum, în fața unui univers întreg, mă învăluie doar liniștea prezenței tale.
Mă topesc în fiecare cuvânt pe care nu l-am spus,
Și mă pierd în ochii tăi, acolo unde timpul nu există.

Ca o ultimă răsuflare, a unei morți târzii,

Îți destăinui iubiri vulgare, chiar de n-ai să mai vii.

Ca o stea căzătoare, într-o noapte senină,

Îți dezvălui iubirea, ce a fost adesea ascunsă,

Din adâncul sufletului meu, ca un cântec răsună,

"Te iubesc", lumina mea veșnică și pură.

Ca un cântec de adio, într-o zi pierdută,

În umbra tăcerii, ai plecat departe,

Rămas-am singur, inima-mi fără parte,

Am pierdut amandoi…
Tu timp, eu pe tine,
Și dacă te mai întorci

Chiar crezi că mai ai la cine? 

Vrei să ne-ntâlnim

Pe-un colț de stea

Și să ne lăsăm

De raza lunii mângâiați?

Zorii să ne prindă îmbrățișați...

Sau poate-ai vrea să ne-ntâlnim

Pe-un țărm de mare

Și să ne lăsăm

De valuri sărutați,

Zorii să ne prindă îmbrățișați...

Hai, spune-mi,

Vrei să ne mai amăgim și azi?

E noapte.

Eu ascult liniștea totală, 

Din odaia mea, spre fereastră,

Simt că îmi este cald,

Și deschid puțin fereastra, 

Aud fiecare răsuflare, 

Și aerul cum îl înghit, 

Diferite gânduri sentimente, 

Mă atrag la noaptea asta, 

Ceasurile se topesc, 

 În liniștea totală din casa mea,

Aud șoaptele mele spuse în gând, 

La care nu am curaj, să le spun mai tare. 

Pleoapele mi se închid, 

Sunt în stare de parcă vreau să adorm, 

Dar nu pot să fac asta,

încontinuu vreau să privesc noaptea,

Noaptea asta nu-i ca altele,

E  deosebit liniștită și mare, 

Lungă și frumoasă, 

Stelele deosebit să luminează. 

Peste o vreme vine și primul răsărit,

Și adorm tristă, uitând de noaptea asta.

Autoare Alina Zamurca

Poezia compusă pe 30.10.2024 

28 ianuarie, dezastrul aranjat

Priviri,zâmbete, atingeri 

Mesaje si un sentiment ciudat.

Erau subtile respingeri?

Convorbirile târzii..

Sau o simpatie spontană

Simțită de ambii...

Eșecul părea să crească, 

Complimente, îmbrățișări, dans,

6 februarie, timpul insista să se oprească

Timizi, l-au ocolit prin vals

Naivitatea încerca să nu o saboteze

 Confuzie,râsete,joacă

Rațiunea începea să cerceteze dar..

19.02, "noapte bună" rostit în soaptă

Ceasul a continuat să bată

Seară, plăcere, fiori

21 mai, ultima dată

Prizoniera dulcei închisori

Iar acum prieten drag, vreau să te întreb

Cum oare as putea...

Din minte să i te sterg?

Prezentul e aici, dar ei nu mai sunt 

Speranta ușor a încetat

lacrimi,suspine, dor

Privirle lor deja s-au uitat..

Uneori îi apari în vise

Dar stie ca asta-i trecator

Flacăra oricum se stinse

Tu veșnic zburător.

M-am trezit la viață, cred, din întâmplare,

Mama, m-a iubit, asta am simțit,

Tata,se juca cu mine, eu mă simțeam bine,

Dar sufletul meu, era un bunel 

Mă purta în cârcă, mă strângea în brațe,

Mă lua la plimbare, întânlirea cu el era sărbătoare.

Apoi m-am măritat și m-am înstrăinat.

N-am fost îndrăgostită, am fost împețită 

Să nu rămân fată bătrână, l-am luat de mână.

Căsnicie lungă am avut, până l-am pierdut.

Dar mi-a lăsat ca dar, doi copii frumoși,

O mare avere, băiatul meu și fata mea 

O minune de copii, cel mai frumos dar!!!!!!

Zăpadă peste tot și vânt de iarnă
Ce mă pătrunde și mă-ngheață,
Mult mi-aș dori să-mi fii aproape
Să ne iubim în fiecare dimineață.

Din  tot ce-a fost, acum s-a dus
Fără a înțelege, de ce-ai plecat,
Doar sec mi-ai zis, că mă urăști
Și-ai dat verdictul... ești acuzat.

Ai refuzat o vorbă să schimbăm
Și singură ți-ai hotărât

..plecarea,
Uitând, că ne-am promis iubirea
Iar de greșim... există împăcarea.

Mult prea ușor, mi-ai dat sentința
Că-s vinovat, că ne-am îndepărtat,
Fără să discutăm... despre răceala
Ce-n cuplul nostru... s-a strecurat.

Acum și eu, când singur mă găsesc
Mă-ntreb, dacă vreodată m-ai iubit,
Sau doar am fost un trecător grăbit
Prin viața ta și musafirul

...nepoftit.
............................................
Dar cine nu s-a îndrăgostit cândva
Când tinerețea, a fost pe partea sa,
Crezând în dragostea ce se-nfiripă
Iar prima fată, în timp, îi e

...aleasa!

Părea că noaptea și-a uitat lumina

Pe umerii ei albi, tremurători,

Și că din cer, sfioasă, rădăcina

Ținea pământul plin de visători.

În ochii ei dormeau păduri bătrâne,

Cu izvoare reci și fără glas,

Iar luna își lăsa pe frunte stâne

De stele risipite în popas.

Și tot privind-o, mi-am pierdut măsura,

Ca un călător rătăcit prin rai,

Căci ea avea și floarea, și arsura,

Și liniștea, și dorul cel dintâi.

Nu era chip, ci parcă o vedenie,

Un cântec vechi rămas fără sfârșit,

În care Dumnezeu, din mărinimie,

A pus tot ce-a iubit și n-a rostit.

Iar eu, săracul rob al frumuseții,

N-am vrut palate, slavă sau noroc;

Mi-ar fi ajuns să-i fiu în pragul vieții

O umbră care arde fără foc.

Că sunt femei frumoase peste lume,

Cum sunt și stele risipite-n zări,

Dar ea purta în taina unui nume

Întregul cer ascuns în depărtări.