Întâlnire
Dă-mi mâna iarăși iubito,
Și spune-mi ale amorului vorbe!
Este iubirea minciuna supremă,
Ori viața e cursa în care cădem?
Nu-i dragostea noastră sărbătoarea,
Nu-i ea însăși fericirea?
Nu suntem noi florile roșii sau albe,
Ori galbene,verzi și albastre,
Ce-ți stau prinse artistic
Pe gingașul chip și vorbesc,
Despre iubirea nebună,
Ori mai degrabă taina cea bună
Adusă de îngeri la noi,
Sau viața-mpreună absolută,
Ce ne-a cuprins pe-amândoi?
(2 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Horia Stănicel
Data postării: 2 martie
Vizualizări: 371
Poezii din aceiaşi categorie
Acest loc al meu nu este…
Neincetat, pe timp de zi si noapte,
Printre mii de ganduri si de soapte
Nu m-auzi, dar eu te strig,
Prin durere si prin frig,
Nu m-auzi, dar eu te chem,
Si de dor mereu eu gem.
Vocea imi rasuna greu,
Ca raspuns…ecoul meu,
In abisul ne-ntrerupt
Cu-nunericul tot lupt
Si tot sper si sper sa vii
Magaierea mea sa fii.
Dar nu te zaresc venind,
Sus vad luna rasarind,
Si o rog cu mare-ardoare
Sa-ti arate acea cale,
Care duce catre mine
Sa vad binele in tine.
Dar ramai tot acel demon
Ce se crede un hegemon,
Cand nu esti decat, defapt,
Un alt sclav ce sta-n pacat.
Te complaci in intuneric
Si traiesti un vis himeric.
Fie vina a durerii,
Ori doar pricina placerii,
Sa zdrobesti ce-ti sta in cale,
Sa distrugi sub ale tale
Aripi reci ca miezul noptii;
Alinare-ti sunt doar mortii.
Iar eu stau sub clar de luna,
Si lumina-mi vrea sa-apuna,
Ma tot sting, usor ma sting
Vrand inima sa-ti ating,
Sa te-aud cum imi soptesti
Cat de tare ma iubesti.
Caci din soare-am coborat,
Din lumina-am izvorat
Dar inima-mi se zdrobeste
Acest loc al meu nu este…
Dorință
Să mă iubești cum nimeni nu o face
Și să mă ții în brațe strâns
Să mă săruți cu buzele-ți calde
Și inima nicicând să nu mi-o frângi...
Să mă atingi doar cu vorbe frumoase
Și glasul tău să îmi rămână în minte
Să te ador mereu e tot ce vreau
Din șoapte să mă auzi doar tu iubite.
Să-mi fii mereu o mângâiere
Când sufletul îmi e bucăți
Să nu mă lași când nu mai am putere
Și să te pierzi mereu în ochii verzi...
Oda frumusetii
O frumusețe cu trei catarge îi face semn cu pânze evazate,
Ademenindu-o din vocea liniştitoare a oceanului şi aruncând-o în vălul nopţii.
Stând pe prora navei ei, sub constelațiile pe care ea alunecă,
Ghidat de grinzile farului spre marginile de topaz ale dimineții.
Inima mea de catifea atasata de siruri de matase coboara,
fluturand deasupra ei în piruete aurite de soare.
Degetele ei mângâie atât de curios liniile de zambet argintiu,
Făcându-le să sune în vibrații de iubire.
Pergamente strălucind cu cerneală proaspătă
Ca strălucirea caldă a licuricilor care valsează în amurg.
Fanteziile scrise se rup împreună cu ramele din fier forjat ale realității,
În timp ce cascadele visătoare slobodesc pe podeaua de porțelan.
Ochii s-au închis încet în somn angelic,
Ea plutește pe nava ei de fildeș și abanos
În mări de valuri stropitoare și de cerulean,
Precum mugurii de roua dimineata.
Sonet (CCCLVIII)
Sunt încă treaz când rana crepuscului se-nchide
Iar norii, ca o vată, cu foc s-au murdărit,
Și-aud deasupra păsări flămânde și stupide
Cum se întrec în jale cu vântul răgușit.
E un sublim amestec de farmec și de groază
Când umbrele fluide lovesc în stânci de fier,
Și-n ora blestemată o lună explodează
În locu-n care marea se prăbușește-n cer.
Prin noaptea sfâșiată, ciuperca de lumină
Anunță începuturi de Tartar și Parnas
Cu vechi hieroglife pe suflet și retină
Și doar poemul ăsta și saltul mi-au rămas.
Spre dimineață totul e cufundat în roșu
Și-aștept să îmi anunțe trădările cocoșul.
Toamna plânge
Toamna plânge, plâng și eu cu ea...
Cad frunzele, cad lin din copaci
Inimile noastre cad și ele în gol,
Un gol nesfărșit
Pe care nu îl mai putem evita.
Toamna plânge, plâng și eu cu ea și fără putere,
Rămânând goală
Ai luat totul cu tine cănd ai plecat,
Iar eu am rămas aici, cu toamna care plânge și plâng și eu cu ea...
Pintea Denisa
Aici sunt pentru tine, copil trist și pustiu,
Chiar de sunt in eternitate, rămâne ce îți scriu,
Cuvintele nu ne limitează sufletul cald și iubitor
Rămân in umbra ta, ca un pașnic privitor.
Cantă des, dansează prin curtea ta de-acasă,
Bucură-te că azi, ca și ieri, e o zi luminoasă!
Păsările îți cântă doar ție, căci ei nu le ascultă
Culege-ți păpădiile dintre iarba crescută multă
Privește norii ce călătoresc tăcuți spre mine
Nu fi cazut la pamant, căci această zi are să se termine,
Urmează întunericul poetic, constelatiile să le aprindă,
Îți arunc de aici câteva stele, în brațe să te cuprindă,
Nu plânge, nimic nu e de jelit in a vorbii cu luna
Crede in tine si când seceta nu mai salvează fauna.
Singuratatea ta nu există, o simți doar in gând,
Apogeul durerii in zadar il aud neclar urlând.
Mulți m-au constrans, mi-au legat aripile si au vrut sa ma ucidă,
Nu stiau ca venirea luminii să trăiesc mă inspiră,
Credeau ca suntem la fel, lipsiți de a creației aură,
Viața lor ca frunza, a mea simplă ramură.
Simplitatea e cheia, deci nu o schimba în lacăt,
Nu arunca ce ai, pe ceva nou și proaspăt.
Vin-o aici, la cenușa mea care va ramane vie,
Când te simți prins în a minții falsă colivie,
Nimic nu e limitat, doar noi le complicăm degeaba
Nu-ti deschide ochii obosiți ca să-ți începi treaba,
Rămâi si asculta-mă în balade ale răsăritului,
Nu te speria, căci mereu vine începutul sfârșitului.
Trupul meu e mort, dar tot ce contează e prezent,
Gandurile vindecă mintea, nu al muritorilor medicament,
Cand ai nevoie, cauta-mă unde sunt mereu,
Ia-mi voința din cuvinte, din al poeziei veșnic muzeu.
Alte poezii ale autorului
O altă iubire
Să fie iubirea singulară și fără de moarte?
Să nu existe o alta nicăieri?
Ce spui prietene?
Credeai în nemuritoarea dragoste?
De unde-ai atâta naivitate copilărească,
Și cine te-a învățat?
Se vede pe chipul tău
İnocența prostească cu parfumul ei!
Să-ți fie iubita fără pereche în lumea largă?
Sau credeai că-i singura
Cu pielea lăcrimândă precum Îs ochii de căprioară,
Iar buzele-i calde ce te-au fermecat,
Sau sânii moi catifelați,
Ori coapsele-i rozali voluptoase
Toate să fie fără egal?
Apoi ținut fermecat în gingașele-i brațe,
Ce te-au aruncat în văzduh pe norii încruntați,
Ușori dar plumburiu colorați
Sus deasupra tuturor!
Fericirea este acum numele tău....
Copile pari atât de nevinovat,
Parcă te văd cum ești agățat acolo sus
Plângând cuprins de extaz...
Ca mai apoi să cazi și iar să cazi alungat,părăsit,abandonat...
Căderea părând fără sfârșit
Ai uitat ce te-am intrebat?
Să fie iubirea singulară?
Te las să plângi acum,
Avem timp destul...
Avem alte iubiri oricând!
(17 februarie 2023 Horia Stănicel -Irepetabila iubire)
Candidatul iubirii
Ați candidat vreodată la iubire
Știind că cea care vă pune l-ancercare
Ea însăși e candidată a iubirilor pierdute?
Și cine poate spune că iubita mea frumoasă
N-a candidat si ea
Și a pierdut finala pe care a jucat-o
Cu cel ce-i fusese candidat cândva....?
Când vine vorba de iubire,
Cu toții suntem candidații sorții
Eu știu că însăși dragostea-i pe liste,
Și-i candidatul favorit,
Dar pierde mai mereu partide,
Știu sigur ,chiar ea așa mi-a povestit!
(12 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Pentru tine
N-am să las ziua să treacă
Fără să-ți spun cât te iubesc...
Chiar dacă timpul încearcă pe furiș să plece
Mereu făcând la fel,
Jucându-și infinitul rol,
Lăsându-și doar umbrele,
Foșnind clipele, furându-le..
Știi bine cum face!
Dispare zâmbind,tăcând
Lăsând al tristeții întunecat zeu
Blestemul meu...
Nu,nu voi lăsa ziua să moară!
O voi ține cu secundele cu orele cu chipul ei încremenită acum,
Cu timp cu tot ce are,cine poate cunoaște,
Dacă mâine renaște
Știind că nu vrea
Pe loc să stea...
Și-ți voi spune cât te iubesc,
Același refren dar altfel,
Mereu cu alte culori,șoptit poate,
Ce-și poartă muzica veselă,
O mică și trecătoare simfonie,
Un foc ce-și arde flacăra sa,
Mister adus din altă lume...
Poate Paradisul din inima ta sau a mea....
Nu-i dragostea însăși viața,
Ce-aduce speranța,gonind tristețea și moartea?
Cum să las ziua să treacă așa,
Fără să-ți spun cât te iubesc,
Parându-mi-se că-s risipit fără tine,
Să fiu doar o tristă fantomă, duh rătăcit
Ori timpul m-a pierdut nemilosul în trecerea sa,
Nelasându-mă să fac ceva..
Pentru tine!
(17 mai 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire).
Vreau
Cu siguranță vreau...
Să despicăm clipele sau timpul rămas,
Împreună să fim într-un cerc de lumină divină,
Ce-i destin și căldură,
Iubire eternă fără trecut,
Începând nu de acum,
Ci de la facerea lumii,
De la primul nostru sărut sau de iubire cuvânt,
Ce ți-l cânt fără sfârsit și acum!
Vreau atâtea lucruri să-ți spun.
Sunt povești cu final fericit.
Doar a noastră poveste de amor
E adusă din Cer,tu zâmbind o asculți iar și iar,
Știind-o fără sfârșit...
Eu iubindu-te infinit,
Te aștept,te doresc absolut!
(7 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Iubitei mele
Iubito, îți voi rosti acele vorbe infinite de amor,
Știind că sunt născute doar din dorul ce ți-l port mereu
Iubindu-te nu cum îmi pot imagina,
Ci doar cum simt!
Tu ești Zeița mea!
Ești însăși dragostea ce-am prins,
Precum pescarul crede în năvodul său,
Eu am crezut în Dumnezeu cerând,
Și uite ai sosit....
Ești preafrumosul Paradis,
Ești visul visurilor acelui trubadur rătăcitor ce sunt,
Ești doar prezentul fericit,
Ori îngerul ce mi-i trimis!
Iubito, îți voi rosti acele vorbe infinite de amor,
Știind că sunt născute doar din dorul ce ți-l port mereu
Iubindu-te nu cum îmi pot imagina,
Ci doar cum simt!
Tu ești Zeița mea!
(26 mai 2024 Vasilica dragostea mea)
Eu,tu,noi
Eu,tu,noi!
Fericirea este în doi!
Apoi noutatea zilei este ea...
Dragostea ce-i răspândită pretutindeni !
Ai vazut albina cum sărută florile,
Culegând aroma parcă interminabil în zborul ei?
Soarele îi este prieten!
Ea fiind bucuria și clipa sau hărnicia
Zumzăie melodia aceea
Ce-o știm amândoi!
Eu,tu,noi!
Același refren,aceleași promisiuni
Ce pleacă și vin!
Nu-mi lua iubirea promisă,
Căci e absurd să-mi iei ce încă nu mi-ai dat..
Eu,tu,noi!
Fericirea este în doi!
Privește pescărușii cum își traiesc jocul,
Lacul este al lor decând lumea
Nu le pasă de noi,
Își șoptesc magice cuvinte,
A iubirii sonoră culoare ce zboară ca un nor,
Povești spuse timid,
Poate-și fac suave declarații de amor nebun,
De unde poți știi ce-și spun?
Eu,tu,noi
Existăm oare în ochii lor?
Știu ei că dragostea doare când moare,
Că există tristețe și lacrimi
Și disperare?
Sau speranțe deșarte luate de vânt,
Gânduri ce se rotesc nebunește și pleacă departe?
Oare nu vorbește fiecare floare
Fiecare culoare,fiecare rază de soare,
Cu mine,cu tine,cu noi?
Eu,tu,noi cu toții respirăm sperând că niciodată nimeni nu moare...
Apoi moartea apare cu veșmântul ei negru și trist!
Eu,tu,noi...
Cum să nu mai fim?
Să ne pierdem veșnic ca un praf risipit de vânt...
Și dacă totuși moartea e cea care moare
Și nu are ultimul cuvânt?
Cred că-i mai potrivit un final optimist,
Tu o să-mi spui că mă iubești infinit,
Iar eu te voi ține strâns
Parfumul magic să-ți simt
Și-ți voi spune că nu-i vis!
Eu,tu,noi
Iubito,fericirea este în doi!
(25 februarie 2023-Irepetabila iubire)