Lacul
Cad pietre în apă,
De pe-nalta stâncă,
Valuri mici se crapă,
Lăsând rană adâncă.
Inima-mi suspină,
Frântă de durere,
Lacul o alină,
Cu a sa tăcere.
Văd o barcă-n zare,
Lunecând ușor,
Cu un lup de mare,
Fără un picior.
Ce departe stăm,
În pribeagul umblet,
Și-amândoi cărăm,
Rănile în suflet.
Zilnic lacul plânge,
Multe, multe fețe,
Și-n adâncu-i strânge,
Valuri de tristețe.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 21 noiembrie 2024
Vizualizări: 213
Poezii din aceiaşi categorie
Frântură de schimbare
Îți curge seva frumuseții-n vene
Si strălucești cu aripile-ți terne
De parc-ai fi un nefiresc delir,
Te-înalți și te cobori în visuri inutil.
O strălucire vie a purei dimineți
Si noaptea o săruți cu a durerii gheți
Suav și fraged, cu chipu-ți insipid,
Te-ai transformat din rece în veșnic colorit.
Nu vei trăi magia eternei tale vieți
Căci ploile vor pune pe tine a lor ceți
Si din coconul mârșav din care ai fugit
Te vei întoarce iarăși pe pământ obosit.
Șandramaua emoțiilor
Las porțile inimii,deschise
Muzeu am sufletul,întrare fără plată
Se îmbulzesc emoții,vin toate deodată.
Un soare plăpând îmi scaldă bruma de pe vise.
Cu vârf de lance,Tristețea mă împunge scurt,în piept
Deșucheată, despletită, murdară, făr' de rușine,
Frica,gheare agită,colți înfige în mine
Pumn strâns,privire brici:Furia,mă vrea mânioasă;nu este înțelept.
Ce să vezi?Într-o clipire,toate aleargă spre ieșire
Bombănind nemulțumite fiindcă nu le-am ospătat
Liniște și bunăstare de când ele au plecat
Frunte descrețită, simțuri în amorțire.
Cu scârțâit, poarta groasă mișcă încet
Și tiptil, în vârf de buze, intră Bucuria
Vreau să o am oaspete, dar îi place vorbăria
O fereastră deschide și se aruncă în gol,cu scâncet.
Pe trotuar,în fața porții,dăinuie un ulm,din străbuni
Printre crengi văd atârnate:Fericirea,Iubirea,Speranța
Flutură mâini, zâmbesc, însă păstrează distanța
Invitație așteaptă,vor să aduc plecăciuni.
Nici un mușchi nu clintesc
Trup inert,neutru observ
Pentru emoții,energie nu mai rezerv
Le vreți voi?Cu drag,doritorilor le dăruiesc.
Poem
Din când în când îți mai aud vocea,
Și-apoi îmi șoptește viața :
Nu te mai amăgi!
Ești prea rara,Iubirea doare ,și pleacă
Se tot întoarce la tine,
Te lovește ,și apoi iar te cheamă
Nu-l iubi,iti pune puțină otravă pe rană,
Greșesc,dar nu își cer un " iarta-mă"
Nici ochii tăi acum nu mai spun " Vino înapoi"
,"ia-mă " Chiar dacă plângi pana-n zori,și îți tot uiti ratiunea tot înecată în fiecare noapte ratată "
Voi sta şi voi scrie
Voi sta şi voi scrie,
Şi ca să fiu înţeles,
Voi trimite solie,
A mea vorbă în vers...
Voi muşca din hârtie,
Şi-am să scuip unde-am şters.
Voi sta să recit,
Al meu vers neînţeles,
Un mesaj răstignit,
De poeţi mai ales…
Un cuvânt ce-a înviat,
Din om bun şi curat.
Am să stau să citesc,
Ca apoi să-nţeleg,
Ce-i normal şi firesc,
Ce-i sfărmat ori întreg…
Ce ne-ndeamnă să fim,
Şi de ce nu iubim.
Elementum
Cum focul nu arde fără aer,
Pamantul nu da viața fără apa.
Intunericul fără lumina e eter,
Fara noapte nici zorii nu crapă!
Cum luna nu luminează fără soare,
Curcubeul nu colorează cerul
fără ploaie.
Sarea va fi cea care va da
hranei savoare,
Iar copacii poveștilor nescrise
câte o foaie.
O lume calculata perfect matematic,
Elementele parca vii se
completează in ansamblu,
In mediul lor natural se
prezintă sălbatic.
Misterioase ca și proveniența
culorii albastru.
Ascuns in suflet și văzut
doar in ceata,
Aerul ne conectează cu ceea ce
numim noi acasă.
Prin legile atracției ne ghidează
și ne învață,
In mijlocul peisajului va fi chiar
vârful nasului.
Din magma pământului sau
fulgerul cerului,
Focul este un spectacol
mistic al naturii.
Flamele-i dansând duc spre
descoperirea sinelui,
Simbol al dorinței și al
pasiunilor mărturii.
Putitatea și sălbăticia s-au incorporat
in viața verde
Natura in sine este un element viu,
misterios.
Sub semnul infinitului sământa ei
nu se va pierde.
Din pământ fertil creste
meticulos și curios.
Imaculat, puterea apei este
inimaginabil de puternica.
Purifica hidratează și reimprospateaza
tot ce atinge.
Avand propria memorie și o vasta
latura artistica
In lupta cu focul se poate încinge
sau flăcările stinge.
Magic e puțin spus și fascinant
nu e îndeajuns,
Un puzzle perfect unde imperfectul
nu e in plus!
Se definesc una pe alta și cumva
binele in rău inclus.
Prin noi planeta e in viața,suntem
al inimii ei puls!
Suras de muză
Mă îmbăt cu dezordinea cuvintelor
Știu să legiferez două texte literare
Devin critic cand moralul tău de critic literar
e judecat dur de muză.
Să mă înveselesc cu gandul la muză
ce se frămantă în gol de erori literare
puse capcană de niște poeți iscusiți,
la limbajul poetic,
Muza dorește să judece poeții și poeziile
dar nu o face,
în schimb le dă o inspirație fructoasă
pe calea poetică.
Frântură de schimbare
Îți curge seva frumuseții-n vene
Si strălucești cu aripile-ți terne
De parc-ai fi un nefiresc delir,
Te-înalți și te cobori în visuri inutil.
O strălucire vie a purei dimineți
Si noaptea o săruți cu a durerii gheți
Suav și fraged, cu chipu-ți insipid,
Te-ai transformat din rece în veșnic colorit.
Nu vei trăi magia eternei tale vieți
Căci ploile vor pune pe tine a lor ceți
Si din coconul mârșav din care ai fugit
Te vei întoarce iarăși pe pământ obosit.
Șandramaua emoțiilor
Las porțile inimii,deschise
Muzeu am sufletul,întrare fără plată
Se îmbulzesc emoții,vin toate deodată.
Un soare plăpând îmi scaldă bruma de pe vise.
Cu vârf de lance,Tristețea mă împunge scurt,în piept
Deșucheată, despletită, murdară, făr' de rușine,
Frica,gheare agită,colți înfige în mine
Pumn strâns,privire brici:Furia,mă vrea mânioasă;nu este înțelept.
Ce să vezi?Într-o clipire,toate aleargă spre ieșire
Bombănind nemulțumite fiindcă nu le-am ospătat
Liniște și bunăstare de când ele au plecat
Frunte descrețită, simțuri în amorțire.
Cu scârțâit, poarta groasă mișcă încet
Și tiptil, în vârf de buze, intră Bucuria
Vreau să o am oaspete, dar îi place vorbăria
O fereastră deschide și se aruncă în gol,cu scâncet.
Pe trotuar,în fața porții,dăinuie un ulm,din străbuni
Printre crengi văd atârnate:Fericirea,Iubirea,Speranța
Flutură mâini, zâmbesc, însă păstrează distanța
Invitație așteaptă,vor să aduc plecăciuni.
Nici un mușchi nu clintesc
Trup inert,neutru observ
Pentru emoții,energie nu mai rezerv
Le vreți voi?Cu drag,doritorilor le dăruiesc.
Poem
Din când în când îți mai aud vocea,
Și-apoi îmi șoptește viața :
Nu te mai amăgi!
Ești prea rara,Iubirea doare ,și pleacă
Se tot întoarce la tine,
Te lovește ,și apoi iar te cheamă
Nu-l iubi,iti pune puțină otravă pe rană,
Greșesc,dar nu își cer un " iarta-mă"
Nici ochii tăi acum nu mai spun " Vino înapoi"
,"ia-mă " Chiar dacă plângi pana-n zori,și îți tot uiti ratiunea tot înecată în fiecare noapte ratată "
Voi sta şi voi scrie
Voi sta şi voi scrie,
Şi ca să fiu înţeles,
Voi trimite solie,
A mea vorbă în vers...
Voi muşca din hârtie,
Şi-am să scuip unde-am şters.
Voi sta să recit,
Al meu vers neînţeles,
Un mesaj răstignit,
De poeţi mai ales…
Un cuvânt ce-a înviat,
Din om bun şi curat.
Am să stau să citesc,
Ca apoi să-nţeleg,
Ce-i normal şi firesc,
Ce-i sfărmat ori întreg…
Ce ne-ndeamnă să fim,
Şi de ce nu iubim.
Elementum
Cum focul nu arde fără aer,
Pamantul nu da viața fără apa.
Intunericul fără lumina e eter,
Fara noapte nici zorii nu crapă!
Cum luna nu luminează fără soare,
Curcubeul nu colorează cerul
fără ploaie.
Sarea va fi cea care va da
hranei savoare,
Iar copacii poveștilor nescrise
câte o foaie.
O lume calculata perfect matematic,
Elementele parca vii se
completează in ansamblu,
In mediul lor natural se
prezintă sălbatic.
Misterioase ca și proveniența
culorii albastru.
Ascuns in suflet și văzut
doar in ceata,
Aerul ne conectează cu ceea ce
numim noi acasă.
Prin legile atracției ne ghidează
și ne învață,
In mijlocul peisajului va fi chiar
vârful nasului.
Din magma pământului sau
fulgerul cerului,
Focul este un spectacol
mistic al naturii.
Flamele-i dansând duc spre
descoperirea sinelui,
Simbol al dorinței și al
pasiunilor mărturii.
Putitatea și sălbăticia s-au incorporat
in viața verde
Natura in sine este un element viu,
misterios.
Sub semnul infinitului sământa ei
nu se va pierde.
Din pământ fertil creste
meticulos și curios.
Imaculat, puterea apei este
inimaginabil de puternica.
Purifica hidratează și reimprospateaza
tot ce atinge.
Avand propria memorie și o vasta
latura artistica
In lupta cu focul se poate încinge
sau flăcările stinge.
Magic e puțin spus și fascinant
nu e îndeajuns,
Un puzzle perfect unde imperfectul
nu e in plus!
Se definesc una pe alta și cumva
binele in rău inclus.
Prin noi planeta e in viața,suntem
al inimii ei puls!
Suras de muză
Mă îmbăt cu dezordinea cuvintelor
Știu să legiferez două texte literare
Devin critic cand moralul tău de critic literar
e judecat dur de muză.
Să mă înveselesc cu gandul la muză
ce se frămantă în gol de erori literare
puse capcană de niște poeți iscusiți,
la limbajul poetic,
Muza dorește să judece poeții și poeziile
dar nu o face,
în schimb le dă o inspirație fructoasă
pe calea poetică.
Alte poezii ale autorului
N-avem nevoie de frumos
N-avem nevoie de frumos,
De lucru bun şi adevărat,
Ne place fructul găunos,
Şi munca stând în pat.
Creem un balamuc multicolor,
Culori livide şi stridente,
Cu lighioane în decor,
Şi personaje indecente.
Pe viermele ce roade-n măr,
Simbol l-am declarat,
Bem apă otrăvită din ciubăr,
În care întâi mizerii am vărsat.
Pe prunc din alăptat l-am rupt,
Vedetă am făcut din mamă,
Venin de cobră noi am supt,
Şi acum muşcăm fără de teamă.
De apocalipsă în fiecare zi vorbim,
Acum i-o ştire neinteresantă,
Pe cel de sus nu-L mai iubim,
Şi-a Lui venire ne pare amuzantă.
Coboară omule cu mintea,
În inima-ţi de piatră,
Prin foc să-ţi treacă gândul,
Să poţi păşi din nou pe apă.
Melancolie
Mi-e bine aici în mijloc de pădure,
Copacii ning cu frunze a mă-ngropa,
Îmi bat în geam privirea să îmi fure,
Să nu mai plângă în așteptarea ta.
Și-mi rătăcește pe potecă tainic pasul,
Și curg asurzitor năstrușnice izvoare,
Foșnesc copaci și-mi pare că e glasul,
Ce-l scoate omul când sufletul îl doare.
Cobor în neant ca vreascuri să adun,
Să-mi încălzesc tristețile la iarnă,
Să le adorm cu-n vin roze și cu tutun,
Iar cerul peste mine zăpada să o cearnă.
Mai trece-un an împins cu greu din spate,
Și doliul mă străpunge strașnic până-n os,
Din inimă iluzii erup din nou, sfărâmate,
Și-ntregul codru îmi pare-un cimitir frumos.
Sub pașii mei cărarea plânge și se vaită,
Iar astăzi iarba despre tine îmi vorbește,
Iar eu mă simt un lup îndepărtat de haită,
Ce-adulmecă parfumul și urma ta orbește.
De ce cosești nebuno?
Ce-o fi acum pe pământ?
Ce vietăți mai mișună prin leșurile oamenilor?
Cum zboară timpul...
Simt cum clipele îmi ies ca firele de iarbă din piept
dar sunt cosite rapid de moarte...atemporalo!
De ce cosești nebuno, cine te-a tocmit?
Lasă-le, să-mi crească din piept, copaci uriași să crească,
să mă unesc cu cerul
să fiu veșnic...
Între zori și amurg...of, câtă suferință se încheagă!
Amarnic se zbate lumea pe creștetul unei zile.
E în zadar...fiindcă vine vremea de coasă.
Și, atunci, îți vine să urli spre toți Dumnezeii...
De ceee m-ați creaaat! Doar pentru o clipă de viață?
Dați-mi o mie de ani...
dă-mi veșnicia dacă mă iubești ca pe Tine însuți.
Curg, mă scurg în pământ, până-n străfund...
Eu, buricul pământului,
ce nebunie!
De ce cosești nebuno, cine te-a tocmit?
Epigrame VII
Astronom
Telescop şi-a cumpărat,
Însă nu să cate-n stele,
Ci să vadă de sub pat,
De-a plecat a sa muiere.
Unui astronom
Sus pe cerul înstelat,
Cată întruna cu luneta,
Însă alăturea-i în pat,
Găuri negre îl atrag.
Unui astronom
Astronom vrând să se facă,
Şi-a luat ochean de clasă,
Dar l-a lepădat de îndată,
Văzând gaura de-acasă.
Examen de angajare secretară
Proba scrisă stă să-nceapă,
Dar o blondă din fundal:
- Voi sări această etapă,
Mă pricep doar la oral...
Corona virusul
M-a atins cu degetul, m-a pipăit,
Şi-am zis că iau Corona negreşit,
Dar până boala o să - mi vină,
Eu, m-am mutat la e în carantină.
Atac de poantă
M-a-mpuns la inimă şi-am zis că-s mort,
Chiar am făcut o mare dramă,
Dar nu a fost atac de cord,
Ci, un atac de poantă, dat de-o epigramă.
Atac
M-a insultat c-o vorbă dură,
Şi mă ataca mereu în plen,
Dar i-am pus lacătul la gură,
Când i-am răspuns cu un catren.
Apocalipsa
Toţi se plâng că-i bate Domnul,
Că-i omoară cu “Corona” …
Dar din zori, până-i ia somnul,
Ei petrec doar cu Mamona.
Genetică – epidemia de Corona virus în Italia
Cei mai bravi au fost romanii,
Au creat chiar mari imperii,
Azi s-ascund ca şobolanii,
Le e frică de bacterii.
La terasă în pandemie
O Corona a comandat,
Şi-a aştepta cu gâtu-uscat,
Vine băiatu’… a strigat,
Şi înspre el a strănutat.
Urme
Îţi pierzi privirea printre aştri,
Nici ochii nu-ţi mai sunt aşa albaştri,
Adulmeci urma unei sincere iubiri,
Şi împarţi cu neantul vechi trăiri.
Cu lumea cauţi să te-mpaci,
Urând iubirea în care zaci,
Poeme scrii fără de muză,
Şi pentru toate cauţi scuză.
Te-ncântă flori uitate în vază,
Ferestre care pot opri o rază,
Cuvinte aruncate în dispreţ,
Şi multe lucruri fără preţ.
Adormi mereu înfricoşat,
La piept strângi perna ruşinat,
Visezi acelaşi vis murdar,
Şi-n noapte împrăştii clipe de coşmar.
Vin grabnic la tine
Chiar astăzi vin grabnic la tine,
Așteaptă iubito nu plânge,
Pot urme de schije și sânge,
Sunt viu și încă mi-e bine.
Așteaptă iubito, așteaptă...
Mai am de urcat înc-o treaptă,
Nu-mi pasă că este prea sus,
Nu plâng când e alta în plus.
Așteaptă-mă-n fiece clipă,
Așteaptă ca în ziua dintâi,
În zbor mi-am frânt o aripă,
Nu plânge iubito...Rămâi!
Se-ntâmplă să-ți fie durere,
Mereu așteptarea eternă,
Mi-e pasul sleit de putere,
Ți-e sufletul singur în bernă.
Sub talpă am sloiuri de gheață,
Însă iubirea mă-ncalță-n patine,
Nu-mi plânge plecarea de-o viață,
Chiar astăzi vin grabnic la tine.
N-avem nevoie de frumos
N-avem nevoie de frumos,
De lucru bun şi adevărat,
Ne place fructul găunos,
Şi munca stând în pat.
Creem un balamuc multicolor,
Culori livide şi stridente,
Cu lighioane în decor,
Şi personaje indecente.
Pe viermele ce roade-n măr,
Simbol l-am declarat,
Bem apă otrăvită din ciubăr,
În care întâi mizerii am vărsat.
Pe prunc din alăptat l-am rupt,
Vedetă am făcut din mamă,
Venin de cobră noi am supt,
Şi acum muşcăm fără de teamă.
De apocalipsă în fiecare zi vorbim,
Acum i-o ştire neinteresantă,
Pe cel de sus nu-L mai iubim,
Şi-a Lui venire ne pare amuzantă.
Coboară omule cu mintea,
În inima-ţi de piatră,
Prin foc să-ţi treacă gândul,
Să poţi păşi din nou pe apă.
Melancolie
Mi-e bine aici în mijloc de pădure,
Copacii ning cu frunze a mă-ngropa,
Îmi bat în geam privirea să îmi fure,
Să nu mai plângă în așteptarea ta.
Și-mi rătăcește pe potecă tainic pasul,
Și curg asurzitor năstrușnice izvoare,
Foșnesc copaci și-mi pare că e glasul,
Ce-l scoate omul când sufletul îl doare.
Cobor în neant ca vreascuri să adun,
Să-mi încălzesc tristețile la iarnă,
Să le adorm cu-n vin roze și cu tutun,
Iar cerul peste mine zăpada să o cearnă.
Mai trece-un an împins cu greu din spate,
Și doliul mă străpunge strașnic până-n os,
Din inimă iluzii erup din nou, sfărâmate,
Și-ntregul codru îmi pare-un cimitir frumos.
Sub pașii mei cărarea plânge și se vaită,
Iar astăzi iarba despre tine îmi vorbește,
Iar eu mă simt un lup îndepărtat de haită,
Ce-adulmecă parfumul și urma ta orbește.
De ce cosești nebuno?
Ce-o fi acum pe pământ?
Ce vietăți mai mișună prin leșurile oamenilor?
Cum zboară timpul...
Simt cum clipele îmi ies ca firele de iarbă din piept
dar sunt cosite rapid de moarte...atemporalo!
De ce cosești nebuno, cine te-a tocmit?
Lasă-le, să-mi crească din piept, copaci uriași să crească,
să mă unesc cu cerul
să fiu veșnic...
Între zori și amurg...of, câtă suferință se încheagă!
Amarnic se zbate lumea pe creștetul unei zile.
E în zadar...fiindcă vine vremea de coasă.
Și, atunci, îți vine să urli spre toți Dumnezeii...
De ceee m-ați creaaat! Doar pentru o clipă de viață?
Dați-mi o mie de ani...
dă-mi veșnicia dacă mă iubești ca pe Tine însuți.
Curg, mă scurg în pământ, până-n străfund...
Eu, buricul pământului,
ce nebunie!
De ce cosești nebuno, cine te-a tocmit?
Epigrame VII
Astronom
Telescop şi-a cumpărat,
Însă nu să cate-n stele,
Ci să vadă de sub pat,
De-a plecat a sa muiere.
Unui astronom
Sus pe cerul înstelat,
Cată întruna cu luneta,
Însă alăturea-i în pat,
Găuri negre îl atrag.
Unui astronom
Astronom vrând să se facă,
Şi-a luat ochean de clasă,
Dar l-a lepădat de îndată,
Văzând gaura de-acasă.
Examen de angajare secretară
Proba scrisă stă să-nceapă,
Dar o blondă din fundal:
- Voi sări această etapă,
Mă pricep doar la oral...
Corona virusul
M-a atins cu degetul, m-a pipăit,
Şi-am zis că iau Corona negreşit,
Dar până boala o să - mi vină,
Eu, m-am mutat la e în carantină.
Atac de poantă
M-a-mpuns la inimă şi-am zis că-s mort,
Chiar am făcut o mare dramă,
Dar nu a fost atac de cord,
Ci, un atac de poantă, dat de-o epigramă.
Atac
M-a insultat c-o vorbă dură,
Şi mă ataca mereu în plen,
Dar i-am pus lacătul la gură,
Când i-am răspuns cu un catren.
Apocalipsa
Toţi se plâng că-i bate Domnul,
Că-i omoară cu “Corona” …
Dar din zori, până-i ia somnul,
Ei petrec doar cu Mamona.
Genetică – epidemia de Corona virus în Italia
Cei mai bravi au fost romanii,
Au creat chiar mari imperii,
Azi s-ascund ca şobolanii,
Le e frică de bacterii.
La terasă în pandemie
O Corona a comandat,
Şi-a aştepta cu gâtu-uscat,
Vine băiatu’… a strigat,
Şi înspre el a strănutat.
Urme
Îţi pierzi privirea printre aştri,
Nici ochii nu-ţi mai sunt aşa albaştri,
Adulmeci urma unei sincere iubiri,
Şi împarţi cu neantul vechi trăiri.
Cu lumea cauţi să te-mpaci,
Urând iubirea în care zaci,
Poeme scrii fără de muză,
Şi pentru toate cauţi scuză.
Te-ncântă flori uitate în vază,
Ferestre care pot opri o rază,
Cuvinte aruncate în dispreţ,
Şi multe lucruri fără preţ.
Adormi mereu înfricoşat,
La piept strângi perna ruşinat,
Visezi acelaşi vis murdar,
Şi-n noapte împrăştii clipe de coşmar.
Vin grabnic la tine
Chiar astăzi vin grabnic la tine,
Așteaptă iubito nu plânge,
Pot urme de schije și sânge,
Sunt viu și încă mi-e bine.
Așteaptă iubito, așteaptă...
Mai am de urcat înc-o treaptă,
Nu-mi pasă că este prea sus,
Nu plâng când e alta în plus.
Așteaptă-mă-n fiece clipă,
Așteaptă ca în ziua dintâi,
În zbor mi-am frânt o aripă,
Nu plânge iubito...Rămâi!
Se-ntâmplă să-ți fie durere,
Mereu așteptarea eternă,
Mi-e pasul sleit de putere,
Ți-e sufletul singur în bernă.
Sub talpă am sloiuri de gheață,
Însă iubirea mă-ncalță-n patine,
Nu-mi plânge plecarea de-o viață,
Chiar astăzi vin grabnic la tine.