Regina iarnă

Stăteam la geam, oftând...

Când văd ceva alb străbătând 

Satul de mult uitat,

În emoții triste pictat.

 

 

Apropiindu-se încet, încet,

A trezit în mine un foșnet.

Purta pe cap o coroană,

Parcă era scoasă din icoană.

 

 

Am fugit repede afară,

Să văd figura ca de ceară.

Când se uitară ea la mine,

Îi curgeau lacrimi cristaline.

 

 

Am întrebat-o cine este,

Iar ea mi-a spus să dau de veste:

Regina Iarnă a venit

Și tot ținutu’ a stăpânit!

 

 

Stârniți de vuietul de-afară

Sătenii au început s-apară.

De la mic la mare veneau

Și cu totii se mirau.

 

 

Purta o rochie lungă, brodată,

Cu trandifiri înghețați sculptată.

Regina avea așa o energie,

De ziceai că totu-i magie!

 

 

Cu trudă și ajutor,

Țesu covor după covor.

Strat de nea imaculat,

Domnind peste-acest regat.

 

 


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Leticia Bogdan poezii.online Regina iarnă

Data postării: 27 ianuarie

Vizualizări: 119

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Locuiește azi un suflet

Locuiește azi un suflet
Ce-i de mult uitat de lume
Care are într-un cântec
O magie mai anume

Si sperând sa o găsească
Un alt suflet curajos
Cineva s-o liniștească
Și-i va fi lui credincios

Căci a suferit nu-i gluma
Ani la rând ea tot stătea
Si uitându-se la mâna
Ea spera, spera , spera

S-o salveze pe vecie
De tortura lui , extrema
Sa facă din-nou magie
Si sa fie iar emblema

Mai mult...

sint rea

 

sinteti minunat, aveti cinste deplina,

fidel, ideal, prieten la greu.

dintre noi doi doar eu sint de vina.

sinteti bun, monstru sint eu.

 

imi dati soarele, eu sint amatoare de noapte.

rautate ascund sub grimasa.

cu credinta imi dati din suflet o parte.

sinteti bun, iar eu nemiloasa.

 

eu v-aduc suferinta, asta imi place,

iar iubirea v-o calc in picioare,

si de asta, mai bine, lasati-ma-n pace.

sinteti bun, eu sint o teroare.

Mai mult...

Dor

Nu mă duce dorule

Unde-s negre apele.

Nu mă duce nicăieri,

Unde există doar ieri.

Nu mă duce unde-s cruci

Și viețile la răscruci.

Nu mă duce la iubiri,

Care dor și au amintiri.

Dorul doare, dorul plânge,

Inima în două îmi frânge.

Dorul arde și te îndoaie,

Ca pe o creangă după ploaie.

Dorule eu ți-oi cânta,

Inima nu-mi frământa.

Dorule du-te departe,

Să nu te mai simt în noapte.

Mai mult...

Voi cei aleși!

Voi care ne priviți, de sus in jos,

Și a-ți uitat, ce a-ți promis cu rost,

De ce voi faceți, totul pe dos,

Și nu vedeți, că iese prost

 

De când, nu a-ți mai fost, in țară?

De când, nu a-ți mai fost, la sat,

Voi mergeți tot mai des, afară,

Pe noi, cui, voi zălog, ne-ați lăsat?

 

Cănd v-am ales, promisiuni, de toate,

Că veți aduce, bunăstarea noastră,

Și lefuri, pensii si, chiar sănătate,

Si voi le-ați pus, pe toate-n glastră

 

Noi zilnic, vă vedem, pe sticlă,

Cum vă certați și, ne promiteți,

Iar noi suntem lăsați, in pâclă,

Cuvântul dat, nu vi-l mai țineți

 

Nu vrem averi, noi ca să facem,

Și doar, să supraviețuim un pic,

La sărăcie, nu vrem să ne întoarcem,

Și dup-o viață, să nu avem nimic

 

Vă tot spunem, când ne-ntâlnim,

Că nu dorim plăceri si, conturi,

Și doar, un pic, mai bine să trăim,

Și un bănuț, mai mult, la lefuri

 

Am văzut, că pentru voi se poate,

Și vă dați, cu stânga-n, dreapta,

Unde-s bani, voi dați, din coate,

Și tot mai sus, vă cocoțați, pe treaptă

 

Voi averi, proprietați, tot adunați,

Siguri nu fiți, că treapta asta ține,

Sunteți, prea mulți pe ea urcați,

Și ea se poate rupe, chiar si măine

 

Să nu gândiți, că noi suntem cadou,

Și doar, să vă amintiți, că aici e votul,

Pe care îl vom pune negreșit, din nou,

Dar, nu pe voi si, la căsuța,, altul"

 

Ce să vă spunem, despre prețuri,

Ne amagiți cu multe subvenționări,

Nu știți cum zilnic, noi primim facturi,

Iar voi ne tot mințiți, cu plafonări

 

Noi, nu putem cumpăra lemnul,

Chiar, dacă pădurea, pică pe noi,

Acesta, zilnic, e dus cu trenul,

Către străini si, munții noștri, rămân goi

 

La pompă, motorina si benzina,

Au prețul, tot mai sus, mai sus,

Alimentând, ne cheltuim chenzina,

Și banii noștri, cei puțini, s-au dus

 

Gazul, curentul, s-au scumpit, pe loc,

Mi-e frică, pe la administrație să trec,

Voi renunța si, la centrala de la bloc,

Și sigur,  am să sting si, ultimul bec

 

Totuși, mai este o speranță mică,

Să vă treziți, din amorțeala voastră,

Măsuri voi să luați si, să tăiați cu frică,

Și să gândiți, la bunastarea noastră

 

Trăim cu toții, din ce în ce, mai greu,

Și dezbinați suntem, cum voi doriți,

Noi rugă, zilnic, înălțăm la Dumnezeu,

Să avem conducători școliți si, un pic mai...cinstiți!

Mai mult...

Din același izvor

Toți suntem la fel,

Suntem asemenea miilor de maci

Ce-mpodobesc câmpiile,

Suntem asemenea păsărilor

Ce dau glas văzduhului,

Suntem asemenea peștilor

Ce săgetează apele,

Suntem asemenea copacilor

Ce înfrumusețează fața pământului,

Suntem asemenea frunzelor

Ce izvorăsc din muguri

Primăvară de primăvară,

Iar toamna iau foc

Și îngrașă pământul.

 

Suntem Adami și Eve;

Nimic diferit la o primă privire,

Simetrie,

Aceleași urechi, ochi sau petale,

Suntem un tot

Asemenea firelor de păr

Ce împreună alcătuiesc

Frumusețea capilară,

Suntem un tot

Într-un nucleu al vieții,

Dar fiecare are rolul lui,

Așa cum ochiul adună lumina,

Iar nasul parfumurile,

Trăim, simțim, dar facem parte

Din același izvor.

 

Suntem la fel,

Toți izvorâm din aceeași rădăcină,

Urcăm munți,

Coborâm văi,

Unii suntem mai buni,

Alții mai răi,

Unii par mai bogați,

Alții mai săraci.

 

Deși avem aceeași identitate,

Cursul fiecăruia e diferit;

Totul depinde el însuși

Cum se educă.

 

Prin educație

Florile tale pot străluci

Într-un mod unic,

Apa ta e mai limpede,

Păsările tale

Pot cânta asemenea privighetorilor,

Educația e cea care face diferența,

Însă tu trebuie să știi ce-ți dorești,

Cântecul corbului sau al mierlei.

 

Punctul de pornire

E izvorul aceleiași stânci,

Dar drumurile sunt diferite,

Tulpinile mai netede

Sau mai ascuțite.

 

(Din volumul Regăsiri, Ana-Cristina Popescu)

Mai mult...

Eu nu strivesc ce nu îmi aparține de Guşan Iaroslav

Eu nu strivesc ce nu îmi aparține, 

Si nici nu-apuc sa iau ce nu-i al meu,

În lume pot să fac doar ce e bine,

Să uit de toate rele,chin și greu.

 

Iar când te-njură în lume,chiar te doare,

Că ești un hoț ,un nimeni si-un nimic,

Îndreaptate cu fața înspre soare,

Si-așteaptă pân mai e un pic.

 

Iar dacă lumea nu va fi mai altfel,

Cu rau și față se vor îndrepta spre tine,

Tu strigăle la toți în gura mare,

Eu nu strivesc ce nu îmi aparține! !

Mai mult...