Ploaia
Sunt ploaia,
Ploaia de toamna.
Inlauntrul inimii mele ploua
Si e pustiu.
Nu-i nimeni pe acolo,
pentru ca ploua.
Cine iese la o plimbare in ploaie?
Nimeni.
Cine ar iesi la o plimbare in ploaie?
Eu si...cu tine.
Dar tu unde esti?
Nu stiu,
dar vreau sa stiu!
Sa te gasesc, sa te iubesc.
Mi-e dor.
De toate.
Dar, in special, de noi.
Ploua.
Eu plang.
Lacrimile se duc spre inima,
facand sa ploua.
Sunt ploaia.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Leticia Bogdan
Data postării: 14 august 2022
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 1446
Poezii din aceiaşi categorie
Romanță
Romanță moartă
Pe caietul vechi notată
Piredută-n serile de vară
Rămasă-ncet încet să moară
Romanță vie
Într-un caiet cu file noi se scrie
Prezentă-n inima de gheață
Lăsată-ncet ea se dezgheață
Ṣi-nvie inima de gheață
Lăsând treptat căldura
Înghețul să-topească
Iartă..dar nu uita!
M-a învățat pasu-nainte,
Bine să faci, cunoașteți limita,
Și a mai spus al meu părinte,
Fii bun copile, iartă, dar nu uita
Demult și-a încheiat călătoria,
Plecând în zborul lin spre Cer,
Sub masă și-a lăsat ea doctoria,
Acoperită bine de-un lăicer
Prin rugă numele-i chemăm,
Și ajutor Divin cerem mereu,
Îi spunem c-am învățat cum să iertăm,
Chiar dacă uneori ne este tare greu
În inimi dragostea-ți purtăm,
Și-ți ducem dorul măicuță bună,
Pe tine-n veci nu te uităm,
Iertare dăm, până ca
Soarele...s-apună!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
O POVESTE PENTRU TINE -urmare-
Vreau să-mi continui povestea de unde am rămas.Amintirile curg ca un șuvoi
pe care nu-l pot opri .Doar de atât sunt în stare acum, când simt că viața a
trecut peste mine nici nu știu când.Am amintiri frumoase de care îmi amintesc
cu mult drag . Am uitat ,sau am omis povestiri hazlii din viața mea.Deși eram
iubit ,asta o știu prea bine, câte odatâ făceam și greșel,i stăpânul mă certa și mă
amenința că mă bate. Mă ascundeam ,după stăpâna mea ,care era miloasă și
blândă și -mi lua apărarea.Atunci când grașala mea, întrecea orice măsură mâ-
nia stăpânului nu se potolea, stăpâna îmi făcea semn să mă ascund. și nu apăream
doar când mă chema.,semn că m-a iertat.
Erau zile când ne distram copios:mi se spunea
-Atos arată cum merge un om bătrăn? Eu care viam ca totul să iasă bine ,mă străduiam
să reușesc: mă aplecam ca un bătrân ,că văzusem mulți,șchiopătam,mă așezam în genunchi
arătând că am obosit. Asistența mă aplauda și eu eram fericit.
Iarna eram de ajutor ,mergeam cu sania după lemne pe malul Prutului. Lacul era înghețat
eu eram înhămat la sanie, nici n-ui simțeam greutatea,Mai erau zile când mergeam după nuiele
necesare la împletirea coșurilor ,pe care le vindeam la târg .Era și asta o treabă de care eram
mândru, mai ales că primeam laude . Cui n-i plac laudele?
Dar să vă spun de ce aveam să fiu bătut ; am stat ascuns câteva zile , până am fost iertat.
Era perioada când oamenii satului tăiau porcii în ajunul Crăciunului. Stăpânii mei au fost învi
tați pomana porcului de familia Popa .Eu m-am supărat că nu m-a luat și pe mine.Am sărir gardul
si i-am căutat .Mirosul m-a oprit acolo unde erau, dar poarta era încuiată.Am făcut de două orri
ham,ham cum numai eu știu să fac și m-au învitat în curte unde era o masă întinsă .
-Dar bine Atos nu ți-am spus să stai acasă? mă mustră stăpâna și î-mi aruncă niște oase rămase
de la masa lor.Însă privirea mi-a rămas , la streașinea casei unde atârna un cap de porc pregătit
pentru afumătoare.Mi-a venit ideea să -l fur și asta am făcut.Am mâncat ceva din el și restul l-am
ascuns în gluga de stuf.Dar dimineață cine bate în poartă ,supărat foc? Cel căruia i-am furat capul
de porc!...Stăpânul meu jură că nu eu sunt hoțul ,că nu are nici o dovadă că ar fi așa și zice
- Mai bine du -te în altă parte și-l caută ,hoțul nu-i Atos.L-am auzit și deja aveam păreri de rău
pentru ce făcusem....
va continua
Îmi este dor…
Astăzi te-am văzut,
Te-am văzut râzând,
Te-am văzut fericit,
Te-am văzut altfel.
Ieri ai fost cu ea,
Ieri, eu te-am văzut.
De mâna v-ați ținut
Și v-ați sărutat.
Îmi este dor să te văd,
Îmi e dor să te mai simt,
Îmi e dor să te iubesc,
Îmi e dor să fii aici.
TE UITA
Înfrigurat de amurg, te aștept ca să vii,
Dintr-o clipă în alta, printre altele câteva mii,
Umbra să-ți frâng cu patimă-n brațe,
Te uită: cum vor cuvintele acestea să te-nalțe...
Pe nesfârșitele miriști învăluite în ceață,
Străluminatele flori gingașe, lin, se-nalță,
Să se-oglindească-n lac, la ceas de seară,
Te uită: din barca lunii, palide stele coboară...
Acum, în van oftezi și în zadar suspini,
În dorul mut, sublim, al tufelor de crini.
La nurii de magnolie abia înfloriți,
Te uită: cu zăpadă nouă sunt auriți...
Și dacă n-ar fi el …
Acest gând e atit de straniu,
să nu trăiești cînd nu iubești,
cînd în suflet se topește aer-
cînd nu-l mai vezi, cînd nu-i zîmbești.
Ci doar un trecut zidit din răni
poate iubi prezentul bun la nesfârșit,
cînd inima se v-a dezgheața încet -
căci n-a uitat ce a trăit ,ce a iubit.
Şi dacă pleacă iarăși înapoi -
Tu , spargi pereții tainelor în lume ,
cînd n-o să simți că mai trăiești
atunci, îl vei uita pe El ,anume..
Romanță
Romanță moartă
Pe caietul vechi notată
Piredută-n serile de vară
Rămasă-ncet încet să moară
Romanță vie
Într-un caiet cu file noi se scrie
Prezentă-n inima de gheață
Lăsată-ncet ea se dezgheață
Ṣi-nvie inima de gheață
Lăsând treptat căldura
Înghețul să-topească
Iartă..dar nu uita!
M-a învățat pasu-nainte,
Bine să faci, cunoașteți limita,
Și a mai spus al meu părinte,
Fii bun copile, iartă, dar nu uita
Demult și-a încheiat călătoria,
Plecând în zborul lin spre Cer,
Sub masă și-a lăsat ea doctoria,
Acoperită bine de-un lăicer
Prin rugă numele-i chemăm,
Și ajutor Divin cerem mereu,
Îi spunem c-am învățat cum să iertăm,
Chiar dacă uneori ne este tare greu
În inimi dragostea-ți purtăm,
Și-ți ducem dorul măicuță bună,
Pe tine-n veci nu te uităm,
Iertare dăm, până ca
Soarele...s-apună!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
O POVESTE PENTRU TINE -urmare-
Vreau să-mi continui povestea de unde am rămas.Amintirile curg ca un șuvoi
pe care nu-l pot opri .Doar de atât sunt în stare acum, când simt că viața a
trecut peste mine nici nu știu când.Am amintiri frumoase de care îmi amintesc
cu mult drag . Am uitat ,sau am omis povestiri hazlii din viața mea.Deși eram
iubit ,asta o știu prea bine, câte odatâ făceam și greșel,i stăpânul mă certa și mă
amenința că mă bate. Mă ascundeam ,după stăpâna mea ,care era miloasă și
blândă și -mi lua apărarea.Atunci când grașala mea, întrecea orice măsură mâ-
nia stăpânului nu se potolea, stăpâna îmi făcea semn să mă ascund. și nu apăream
doar când mă chema.,semn că m-a iertat.
Erau zile când ne distram copios:mi se spunea
-Atos arată cum merge un om bătrăn? Eu care viam ca totul să iasă bine ,mă străduiam
să reușesc: mă aplecam ca un bătrân ,că văzusem mulți,șchiopătam,mă așezam în genunchi
arătând că am obosit. Asistența mă aplauda și eu eram fericit.
Iarna eram de ajutor ,mergeam cu sania după lemne pe malul Prutului. Lacul era înghețat
eu eram înhămat la sanie, nici n-ui simțeam greutatea,Mai erau zile când mergeam după nuiele
necesare la împletirea coșurilor ,pe care le vindeam la târg .Era și asta o treabă de care eram
mândru, mai ales că primeam laude . Cui n-i plac laudele?
Dar să vă spun de ce aveam să fiu bătut ; am stat ascuns câteva zile , până am fost iertat.
Era perioada când oamenii satului tăiau porcii în ajunul Crăciunului. Stăpânii mei au fost învi
tați pomana porcului de familia Popa .Eu m-am supărat că nu m-a luat și pe mine.Am sărir gardul
si i-am căutat .Mirosul m-a oprit acolo unde erau, dar poarta era încuiată.Am făcut de două orri
ham,ham cum numai eu știu să fac și m-au învitat în curte unde era o masă întinsă .
-Dar bine Atos nu ți-am spus să stai acasă? mă mustră stăpâna și î-mi aruncă niște oase rămase
de la masa lor.Însă privirea mi-a rămas , la streașinea casei unde atârna un cap de porc pregătit
pentru afumătoare.Mi-a venit ideea să -l fur și asta am făcut.Am mâncat ceva din el și restul l-am
ascuns în gluga de stuf.Dar dimineață cine bate în poartă ,supărat foc? Cel căruia i-am furat capul
de porc!...Stăpânul meu jură că nu eu sunt hoțul ,că nu are nici o dovadă că ar fi așa și zice
- Mai bine du -te în altă parte și-l caută ,hoțul nu-i Atos.L-am auzit și deja aveam păreri de rău
pentru ce făcusem....
va continua
Îmi este dor…
Astăzi te-am văzut,
Te-am văzut râzând,
Te-am văzut fericit,
Te-am văzut altfel.
Ieri ai fost cu ea,
Ieri, eu te-am văzut.
De mâna v-ați ținut
Și v-ați sărutat.
Îmi este dor să te văd,
Îmi e dor să te mai simt,
Îmi e dor să te iubesc,
Îmi e dor să fii aici.
TE UITA
Înfrigurat de amurg, te aștept ca să vii,
Dintr-o clipă în alta, printre altele câteva mii,
Umbra să-ți frâng cu patimă-n brațe,
Te uită: cum vor cuvintele acestea să te-nalțe...
Pe nesfârșitele miriști învăluite în ceață,
Străluminatele flori gingașe, lin, se-nalță,
Să se-oglindească-n lac, la ceas de seară,
Te uită: din barca lunii, palide stele coboară...
Acum, în van oftezi și în zadar suspini,
În dorul mut, sublim, al tufelor de crini.
La nurii de magnolie abia înfloriți,
Te uită: cu zăpadă nouă sunt auriți...
Și dacă n-ar fi el …
Acest gând e atit de straniu,
să nu trăiești cînd nu iubești,
cînd în suflet se topește aer-
cînd nu-l mai vezi, cînd nu-i zîmbești.
Ci doar un trecut zidit din răni
poate iubi prezentul bun la nesfârșit,
cînd inima se v-a dezgheața încet -
căci n-a uitat ce a trăit ,ce a iubit.
Şi dacă pleacă iarăși înapoi -
Tu , spargi pereții tainelor în lume ,
cînd n-o să simți că mai trăiești
atunci, îl vei uita pe El ,anume..
Alte poezii ale autorului
Despre voi si despre mine
Cu privirea pierduta spre apusul de soare,
Stau si ma intreb cum si de ce oare
M-ati lasat fara culoare,
Si cu traume suparatoare.
N-ati stiut c-aveam sa scriu
In amurgul purpuriu
Despre voi si despre mine
Cum c-as vrea sa se termine.
Ceru-i fara nori acum,
Tot ce simt e numai fum,
Iar eu tre sa imi asum
Ca inima imi este scrum
Ele
Din vremi de mult trecute
Sosit-au ele acum,
In bezna.
Langa pârâiașul din padure,
Casa aceea, mare
E a lor.
Am fost acolo si pot spune
Locul meu e langa ele.
Cine-s ele?
Vrajitoarele,
Prietenele mele.
Au trecut sute sau chiar mii de ani
De cand nu le-am mai vazut,
Dar dorul nu a incetat s-apara
Si sa ma sugrume.
Reuniunea a-nceput
Si cantece de veselie in natura se aud.
Toti joaca, greieri si furnici
Si creaturile noptii sunt aici,
Pentru ca ele au sosit.
Anotimp
Îmi las sufletul la soare
Vântul să mi-l judece
Și din el să ias-o floare
Pământul să-l vindece.
Ea s-a înmulțit alene
Peste codri și poieni
Prin petalele viclene,
Culese de magicieni.
Toamna, cu pașii tăcerii,
S-a-ntâlnit cu sfântul cer
Și-au negociat străjerii,
Trimițând un mesager.
Cu a sa simplă suflare,
Crivățul zvonește-acum:
Baba Iarna vine-agale,
Nu se-abate de la drum!
Dulce-amar, sublim blestem,
Nu se simte ca-n infern.
Continuăm să tot renaștem
În acest ciclu etern.
Sera-heruvimi
Desenează-mi pe piele mii de inimi
Și hai să cădem de la-nălțimi.
După care să dăm de sălbăticimi,
Alcătuite din sera-heruvimi.
În sufletu-mi ai prins rădăcini,
Din inimă-ți tragi viața toată,
Deseori mă rănesc ai tai spini,
Dar n-o să te las niciodată.
Raiul
Ai spus că nici moartea nu ne va despărți,
Dar te caut disperată prin aceste părți,
Și tot ce văd sunt numai cărți.
Ți-am zis că dacă mi-aș putea alege Raiul
Cărțile ar fi detaliul.
Unde ești? Eu te aștept.
Tot ce faci este nedrept.
Chiar îți place să te joci,
Tu nu vezi că mă sufoci?!
M-am plictisit să tot aștept,
Eu nu mai pot să te accept.
Îmi pare rau, eu am plecat
Cerul s-a întunecat.
Omul
Omul,
Ce înger,
Ce demon!
Alcătuită din mrejele universului,
Din Dumnezeu propriu și Diavol propriu,
Cea mai misterioasă creatură
Poartă denumirea de „OM”.
„O îngrămădire de contradicții”,
Așa cum spunea Pascal,
Ar fi prea puțin pentru a o descrie.
Este sabia de foc a Arhanghelului Mihail,
Dar și aripile ce l-au ajutat pe Lucifer
Să părăsească Raiul.
O multitudine de culori și nuanțe,
Emoții și sentimente.
Toamnă,
Omul e toamnă.
Și ploaie, și ceață...
...dar nu l-am descris,
Nici zece la sută măcar.
Și mă înfurii, și plâng...
Omul,
Ce înger,
Ce demon!
Despre voi si despre mine
Cu privirea pierduta spre apusul de soare,
Stau si ma intreb cum si de ce oare
M-ati lasat fara culoare,
Si cu traume suparatoare.
N-ati stiut c-aveam sa scriu
In amurgul purpuriu
Despre voi si despre mine
Cum c-as vrea sa se termine.
Ceru-i fara nori acum,
Tot ce simt e numai fum,
Iar eu tre sa imi asum
Ca inima imi este scrum
Ele
Din vremi de mult trecute
Sosit-au ele acum,
In bezna.
Langa pârâiașul din padure,
Casa aceea, mare
E a lor.
Am fost acolo si pot spune
Locul meu e langa ele.
Cine-s ele?
Vrajitoarele,
Prietenele mele.
Au trecut sute sau chiar mii de ani
De cand nu le-am mai vazut,
Dar dorul nu a incetat s-apara
Si sa ma sugrume.
Reuniunea a-nceput
Si cantece de veselie in natura se aud.
Toti joaca, greieri si furnici
Si creaturile noptii sunt aici,
Pentru ca ele au sosit.
Anotimp
Îmi las sufletul la soare
Vântul să mi-l judece
Și din el să ias-o floare
Pământul să-l vindece.
Ea s-a înmulțit alene
Peste codri și poieni
Prin petalele viclene,
Culese de magicieni.
Toamna, cu pașii tăcerii,
S-a-ntâlnit cu sfântul cer
Și-au negociat străjerii,
Trimițând un mesager.
Cu a sa simplă suflare,
Crivățul zvonește-acum:
Baba Iarna vine-agale,
Nu se-abate de la drum!
Dulce-amar, sublim blestem,
Nu se simte ca-n infern.
Continuăm să tot renaștem
În acest ciclu etern.
Sera-heruvimi
Desenează-mi pe piele mii de inimi
Și hai să cădem de la-nălțimi.
După care să dăm de sălbăticimi,
Alcătuite din sera-heruvimi.
În sufletu-mi ai prins rădăcini,
Din inimă-ți tragi viața toată,
Deseori mă rănesc ai tai spini,
Dar n-o să te las niciodată.
Raiul
Ai spus că nici moartea nu ne va despărți,
Dar te caut disperată prin aceste părți,
Și tot ce văd sunt numai cărți.
Ți-am zis că dacă mi-aș putea alege Raiul
Cărțile ar fi detaliul.
Unde ești? Eu te aștept.
Tot ce faci este nedrept.
Chiar îți place să te joci,
Tu nu vezi că mă sufoci?!
M-am plictisit să tot aștept,
Eu nu mai pot să te accept.
Îmi pare rau, eu am plecat
Cerul s-a întunecat.
Omul
Omul,
Ce înger,
Ce demon!
Alcătuită din mrejele universului,
Din Dumnezeu propriu și Diavol propriu,
Cea mai misterioasă creatură
Poartă denumirea de „OM”.
„O îngrămădire de contradicții”,
Așa cum spunea Pascal,
Ar fi prea puțin pentru a o descrie.
Este sabia de foc a Arhanghelului Mihail,
Dar și aripile ce l-au ajutat pe Lucifer
Să părăsească Raiul.
O multitudine de culori și nuanțe,
Emoții și sentimente.
Toamnă,
Omul e toamnă.
Și ploaie, și ceață...
...dar nu l-am descris,
Nici zece la sută măcar.
Și mă înfurii, și plâng...
Omul,
Ce înger,
Ce demon!