Ploaia

E toamnă-acum afară și în suflet,

Și tot ce pot să fac este să cuget,

La ce am fost, sunt și voi fi

Și dacă mă mai pot jertfi.

Inlăuntrul meu este un haos,

Și nu gasesc nici măcar un naos,

Care să mă ducă la mal,

Ceea ce este tare anormal.

Mă pierd încet, încet pe mine

Și nu știu dacă vreau să se termine.

M-am obișnuit, însă, așa,

Culegându-mi cenușa.

Am vazut chipuri omenesti în ceață,

Dar mi-am dat seama că n-aveau viață.

Acele chipuri erau ale mele,

Și ele toate erau singurele.

Ce păcat că nu-ți mai amintești de noi

Și mă lași să plâng în perne moi,

Golindu-mă picatură cu picatură 

Și tot ce-a rămas e numai ura.

Fără culoare este viața mea

De când tu ai plecat din ea

De când m-a părăsit inima.

Tot ce pot să fac acum este să sper,

Dar e greu când nu mai sunt nori pe cer,

Și nici flori pe pământ,

Să le folosesc la un descânt.

Căci, numai așa te pot aduce înapoi,

Însă într-o altă formă,

De strigoi.

Omul,

Ce înger,

Ce demon!

Alcătuită din mrejele universului,

Din Dumnezeu propriu și Diavol propriu,

Cea mai misterioasă creatură

Poartă denumirea de „OM”.

„O îngrămădire de contradicții”,

Așa cum spunea Pascal,

Ar fi prea puțin pentru a o descrie.

Este sabia de foc a Arhanghelului Mihail,

Dar și aripile ce l-au ajutat pe Lucifer

Să părăsească Raiul.

O multitudine de culori și nuanțe,

Emoții și sentimente.

Toamnă,

Omul e toamnă.

Și ploaie, și ceață...

...dar nu l-am descris,

Nici zece la sută măcar.

Și mă înfurii, și plâng...

Omul,

Ce înger,

Ce demon!

Îmi las sufletul la soare

Vântul să mi-l judece

Și din el să ias-o floare

Pământul să-l vindece.

Ea s-a înmulțit alene

Peste codri și poieni

Prin petalele viclene,

Culese de magicieni.

Toamna, cu pașii tăcerii,

S-a-ntâlnit cu sfântul cer

Și-au negociat străjerii,

Trimițând un mesager.

Cu a sa simplă suflare,

Crivățul zvonește-acum:

Baba Iarna vine-agale,

Nu se-abate de la drum!

Dulce-amar, sublim blestem,

Nu se simte ca-n infern.

Continuăm să tot renaștem

În acest ciclu etern.

O, draga mea inima!

Inima, facuta din petalele uscate ale unor flori moarte,

Flori daruite de tine.

Flori de camp, trandafiri, bujori, crizanteme,

Flori alese.

De cine?

De tine.

De tine, iubitul meu drag.

Mi-e dor de glasul tau,

De energia ta.

Mi-e dor de fiinta ta

Ce se unea cu a mea,

Devenind numai una.

Si era al naibii de frumos!

Ne intrepatrundeam venele,

Arterele, capilarele,

Inimile.

Se nastea o altfel de inima,

 Una alcatuita din flori proaspete,

Colorate si inmiresmate.

Ai plecat.

Sau, poate, viata ne-a despartit.

Din nou.

Nu e prima data cand pleci,

Nu va fi nici ultima data cand te vei intoarce.

Dar de ce?

De ce nu stai cu mine?

De ce trebuie sa pleci?

Sa faci ca florile incoltite sa moara

Inlauntrul meu?

Ma doare.

Inima ma doare.

Si pe ea o doare.

Toate florile alea moarte o acapareaza

Si piere.

De fiecare data cand pleci.

Nu a mai ramas nimic.

Nici vene, nici artere,

 Nici capilare si nici sange.

Se usuca.

O, draga mea inima, se usuca!

Si, daca ea se usuca,

Eu mai traiesc?!

Stăteam la geam, oftând...

Când văd ceva alb străbătând 

Satul de mult uitat,

În emoții triste pictat.

Apropiindu-se încet, încet,

A trezit în mine un foșnet.

Purta pe cap o coroană,

Parcă era scoasă din icoană.

Am fugit repede afară,

Să văd figura ca de ceară.

Când se uitară ea la mine,

Îi curgeau lacrimi cristaline.

Am întrebat-o cine este,

Iar ea mi-a spus să dau de veste:

Regina Iarnă a venit

Și tot ținutu’ a stăpânit!

Stârniți de vuietul de-afară

Sătenii au început s-apară.

De la mic la mare veneau

Și cu totii se mirau.

Purta o rochie lungă, brodată,

Cu trandifiri înghețați sculptată.

Regina avea așa o energie,

De ziceai că totu-i magie!

Cu trudă și ajutor,

Țesu covor după covor.

Strat de nea imaculat,

Domnind peste-acest regat.

Tu faci totul sa fie frumos

Imi intorci viata pe fata daca-i pe dos,

Raze de soare Imi cobori in priviri

Si-mi construiesti vise noi din amagiri.

Tu faci lumea sa fie rotunda,

Si faci ziua sa fie mai lunga.

Noptile le albesti intr-o ploaie de stele

Inima imi aprinzi cu lumina din ele.

Langa tine cand stau si in ochi te privesc

Simt cum vesnic ma pierd, de m-atingi ma topesc.

Cand pe umarul tau imi pun capul usor

Atunci cerul ating si plutesc, liber zbor.

Daca dorul imi fura cate o lacrima calda

Si cand ochii ma cearta caci nu pot sa te vada,

Numai inima bate ne ncetat visatoare

Caci ea stie, nebuna, ca iubirea nu moare.

Un băiat simpatic, George...

Un băiat introvertit, George...

Un băiat amuzant, George...

Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,

Un băiat pentru care orice atenție contează, George,

Un băiat căruia îi plac poeziile, George,

Un băiat expresiv și artistic, George,

Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...

Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,

Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,

Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,

Un băiat curajos și hotărât, George,

Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,

Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,

Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,

Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,

Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,

Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,

Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.

George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.

My heart's spring

A nice boy, George...

An introverted boy, George...

A funny boy, George...

A boy like I've never met before, George,

A boy to whom every attention matters, George,

A boy who likes poems, George,

An expressive and artistic boy, George,

A boy who really wants to take us for a ride on the hydro bike, George...

A boy who really wants us to sit and tell stories at the picnic, George,

A boy to go to the cinema and plays with, George,

A boy of simple but well-chosen tastes, George,

A brave and determined boy, George,

A boy who likes old-fashioned clothing magazines, George,

A boy who, on every occasion, brings more flowers, candies, George,

A boy whose poems are more and more attracting to me, George,

A boy who writes, cuts and rewrites a thousand times until he expresses exactly what he wants, George,

A boy with whom I go to the neighbor who teaches Spanish lessons, George,

A boy who, if I fall behind in learning, teaches me too, George,

A boy who listens to about the same kind of music as I do, George.

George, my memories of you, how I met you and how much I loved how you were writing, how you were eating pizza, how you were laughing at my jokes (because normally I am the only one to laugh), how you were laughing at me sometimes, how we used to walk down the alleys, how we were both riding motorcycles, on the highway of the Sun, exceeding the speed limit, with our hair in the wind, carefree, how we knew how to make each other feel good, to lift our spirits, to have fun in pubs, go to football matches, scream and spit seeds, play with my Nebelung cat, give me a pen you were bored with, I would fix it and you would be very happy. Sweet memories, too bad you left due to whoever knows what kind of project in Brazil. And to me it's perfectly fine, you were young, as Otilia from "Otilia's Enigma" would say, you had your dreams and you had to fulfill them. There are so many other girls, but you really needed that project. I understand you, you didn't leave me many poems , but I will keep them, their memory will bloom more and more when I read them, flip through them, when I enjoy your writing and what you wanted to express through those lines.

E dimineață și frigul mă cuprinde
Cu ale sale grade mult sub minus,
Fereastra mi-o privesc cum ninge
Și vorbă-ncerc cu fulgul alb depus.

Tu fulgule ce mi te-așezi pe frunte
Și-mi rascolești profunde amintiri,
Te-aș intreba de ce în apa te prefaci
Și-apoi dispari c-a mele dulci iubiri.

Cândva cu ea un om, noi modelam
Din tine fulgule venit din depărtări,
Și-n jurul lui dansam atât de fericiți
Îmbrățișați și-nflacărați de sărutări.

Mai stai puțin și gândul mi-l ascultă
Nu te topi făr' să-mi răspunzi de poți,
De ce s-a destrămat iubirea noastră
Când promiteam să creștem și nepoți.

Tu știi povestea și dragostea aprinsă
Și visul nostru, rămas fără-mplinire,
Te rog fii bun și...  fata să-mi găsești
S-avem din nou, de vrea, o întâlnire.

Nu știu când fulgul meu a dispărut
Și m-a lăsat, tot singur, fără răspuns,
Dar poate a plecat...ca fata s-o aducă
Așa că încă sper și mă opresc din plâns!

Din vreme-n vreme bate vântul   
Peste negura din noapte   
În pustiu se vaită lupul   
Prevestind cumplita moarte...   
  
După nor şi-ascunde luna   
Trupul firav fără viaţă   
Peste tot sclipeşte bruma   
Diamantelor de gheaţă...   
  
Cu paşi repezi se scoboară   
Spre izvorul cristalin   
Şi în susur de vioară   
Îşi îmbie părul lin...   
  
Zăbovind o clipă-două   
Pe-o tipsie de argint   
Îşi încheie haina nouă   
Pe trup alb de mărgărint…  
  
Feciorelnic îşi mlădie   
Umbra printre flori de spini   
În puf cald de păpădie   
Şi-n parfum uşor de crini...   
  
Freamătă-n cuvânt pădurea   
Sub privirea ei de vis   
Tremurând în aşteptarea   
Primului sărut promis...   
  
Ceasul somnului s-arată   
Spre întâii zori de zi   
Către cer luna se-ndreaptă   
Înspre stele ivorii...   
  
Precum pasărea măiastră   
Ce se-nalţă prin foc sfânt   
Luna se destramă-albastră   
Fără lacrimi sau cuvânt...   
  
Vremelnică-i cumplita moarte   
Rânduind vecinic cerul   
Din cenuşă-i va renaşte   
Trupul nou, senin ca lerul...   
  
Din vreme-n vreme-n şoapta nopţii   
Sloboadă colind târziu   
Zodie veche-n balanţa morţii   
Risipind ecou pustiu…

Întuneric

Dă-mi la o parte versurile

și șoaptele

Dă-mi la o parte visele

și gândul cum că noi doi.

Dă-mi trupul la o parte

iar palmele de pe umeri-ți goi.

Dă-mi la o parte razele de soare,

O să vezi cum stelele apar pe cer

Și cum lumea se răcește

într-un aprig ger.

Dă-mi la o parte frunzele

de pe al meu pământ,

să vezi cum toate se sfârșesc

în măcinatul morilor de vânt.

Dă-mi totul uitării,

ia-mi totul si lasă-mi nimic.

Dă-le pe toate la o parte

și o să mă găsești așa cum sunt eu,

un fel de… al tău întuneric.

În taina nopții veșnicia plânge,

Și-n stele dorul lumii se răsfrânge,

Căci tot ce moare lasă-n urma sa

Un sunet stins, ce veșnic va cânta.

Prin noaptea rece trece un străin,

Și el aude un strigăt venit din senin,

E glasul stelei stinse-n vechi hotare,

Ecou de gând din vremi nemuritoare.

Un murmur blând din zare se revarsă,

Ca un ecou din steaua cea retrasă,

Și-n noaptea blândă, plină de tăcered,

se naște iar un dor fără putere.

Pe lacul nopții, umbrele se joacă,

Și vântul adie molcom peste apă

Un gând se-nalță tainic către cer,

Și-n el se pierde tot ce-i efemer.

Din miile de stele curg lumini amare,

Ca lacrimi reci din veacuri milenare,

Și-n ele simt un glas străin, necunoscut,

este chemarea cerului ce m-a făcut.