Iartă..dar nu uita!
M-a învățat pasu-nainte,
Bine să faci, cunoașteți limita,
Și a mai spus al meu părinte,
Fii bun copile, iartă, dar nu uita
Demult și-a încheiat călătoria,
Plecând în zborul lin spre Cer,
Sub masă și-a lăsat ea doctoria,
Acoperită bine de-un lăicer
Prin rugă numele-i chemăm,
Și ajutor Divin cerem mereu,
Îi spunem c-am învățat cum să iertăm,
Chiar dacă uneori ne este tare greu
În inimi dragostea-ți purtăm,
Și-ți ducem dorul măicuță bună,
Pe tine-n veci nu te uităm,
Iertare dăm, până ca
Soarele...s-apună!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Zugun
Data postării: 30 aprilie 2023
Vizualizări: 773
Poezii din aceiaşi categorie
Tu n-ai știut
Tu n-ai știut cum să iubești,
Ai vrut doar vise pe hârtie,
Dar dragostea, ca să trăiești,
Nu e un joc de fantezie.
Eu ți-am întins o mână caldă,
Dar tu erai doar umbra ta,
Cu inima pustie, albă,
Ca iarna rece-n viața mea.
Eu ți-am fost umbră și lumină,
Ți-am fost și vânt, și adăpost,
Dar tu credeai că e de vină
Destinul scris fără de rost
Tu n-ai știut să-mi fii aproape,
Când ochii-mi plângeau nopți la rând,
Ți-ai pus tăcerea între șoapte
Și-ai stat în urmă, surd și blând.
Dar timpul trece și învață,
Și azi te las în drumul tău,
Căci cine nu iubește-n viață
Rămâne singur, gol și rău.
SETEA
În foșnetul înserării
Amurgul își țese calea
Pe urmele potecii
Un izvoraș e în vale.
Se frânge încet lumina,
Cu ziua care moare
În mantii de nălucă
Păreri de înnorare.
Pe marginea cărării,
Stârnind ades ecoul
Un cârd de ciute,mute
Pornesc să se adape.
Setea sau destinul
Dureros le cheamă
Ele merg încet
Fremătând de teamă.
Geme-în val izvorul
Învolburat de sânge
Trufaș e vânâtorul
În noaptea care plânge.
Doar cu tine
Îmi doresc in sufletul tau
Să mă ții prizoniera,
Cu iubirea mea,să ți luminez inima
Sunt a ta,fii al meu,
Pentru mine,tu însemni acasă,
Te iubesc așa cum ești,
Voi fi cu tine, doar cu tine,
Până ce lumea se va sfârși,
Doar cu tine, inima mie întreaga,
Voi fi cu tine, doar cu tine,
Noapte și zi Doar in inima mea vei fi
Plouă peste tot în jurul tău
Plouă peste tot in jurul tau,
Dar nici un picur nu te poate atinge
Iar de ți-e frig,te poți piti lângă inima mea,
Unde-i un foc,ce-n veci nu se va stinge
Nu te-ntrista si uită-te,
Cum te salută, din pomi, frunzele
Chiar de le spală cerul in tristete,
Blândețea ta,doar,poate sã le înece
Dar nu e timpul așa tare,
Să te preschimbe dintr-o floare
Nici suferință asa mare,
Să-ți poată fura din culoare
lar primăvara,când mai vine,
Iți dã toate florile
Sã vezi că timpul,chiar de trece
Îți lasă petalele
BIJUTIERUL DI(VIN)
Trec zilele și orele, minut cu minut,
secundă cu secundă,
Femeia cu părul blond a rămas
îndrăgostită de-a bijutierului umbră
Îndrăgostită de un bijutier divin.. Al ei
mare nenoroc..
L-ar fi iubit atât de mult...până la lună
si-napoi.
Dar ea pentru el..n-a fost decât o uşă
deschisă fără rost,
Doi ochi căprui ce-n inimắ strắină..n-au
putut să găsească loc...
Și-au trecut negreșit anii...el un bijutier
divin ce mereu,
Hoinăreşte grăbit prin zilele din
anotimpuri
Sperând a nu se intâlni vreodată
instantaneu,
Cu cea ce l-a îmbrățișat si vinul i l-a
adorat în alte timpuri.
Ea...îndrăgostită a rămas de-a bijutierului
umbră
Încă se luptă cu dorul din suflet...cu
neputința lugubră
Poartă cu demnnitate la gât al durerii
veninos colier
Amintire prețioasă a celui mai iscusit, al
vinului... bijutier..
Între turnurile lacrimilor diafane
Între turnurile lacrimilor diafane ...
Așa mă simt uneori,
Nevoit, de neștiute sorți,
Să mă pierd în ochii tăi,
Să cad în visare,
Seara-n asfințit,
Către iubitu-mi Dumnezeu.
Căci rabd, la poarta suferinţei,
Voind să te mai văd încă odată
Și mă-nchin, făgăduind că altă dată
O să aprind un vis şi-n care,
Să lumineze, firav și neștiut,
Chipul iubitei mele
Alb, cu ochi albaștri, interzis
În mii de feluri.
Și iar mă rog la bunul Dumnezeu
Să nu mă lase muribund
Sfârșit de dorul iubitei mele, interzise
În mii de feluri neîntelese,
Pe nesfârșitul orizont de şoapte,
În războiul dintre zi și noapte,
Unde se nasc visele.
Acolo unde eu ... Acum...
nu mă mai regăsesc...
Sunt demiurg? Ori sunt creştin?
Sunt un Zamolxe fără coroană,
Ori sunt ultimul martir?
Mă simt pierdut,
Mă simt o flacără homerică,
Sau o scânteie-nlăcrimată,
Ce se îndreaptă către mare...
Iar ea, la fel ca mine,
păşeşte înspre moarte Incet,
cu fiecare pas, cu fiecare gând,
mi-aduc aminte,
De o Cartagină-n ruine...
Povestea de dragoste dintre noi,
E un duet oximoronic,
Un duet în care nu există dans în doi...
Așa se sting și flăcările tremurânde,
Cu priviri miloase, împătimite,
Precum lacustra de pe lacul de niciunde,
Ucisă de speranțe-nchipuite...
Un lant de patimi stă cuminte,
Așteptând la poarta suferinței,
ultimele sale zale,
Căci te-am regăsit...
Dar tu te stingi în uitare,
Iar lanțul devine tot mai mare, tot mai mare
Tu n-ai știut
Tu n-ai știut cum să iubești,
Ai vrut doar vise pe hârtie,
Dar dragostea, ca să trăiești,
Nu e un joc de fantezie.
Eu ți-am întins o mână caldă,
Dar tu erai doar umbra ta,
Cu inima pustie, albă,
Ca iarna rece-n viața mea.
Eu ți-am fost umbră și lumină,
Ți-am fost și vânt, și adăpost,
Dar tu credeai că e de vină
Destinul scris fără de rost
Tu n-ai știut să-mi fii aproape,
Când ochii-mi plângeau nopți la rând,
Ți-ai pus tăcerea între șoapte
Și-ai stat în urmă, surd și blând.
Dar timpul trece și învață,
Și azi te las în drumul tău,
Căci cine nu iubește-n viață
Rămâne singur, gol și rău.
SETEA
În foșnetul înserării
Amurgul își țese calea
Pe urmele potecii
Un izvoraș e în vale.
Se frânge încet lumina,
Cu ziua care moare
În mantii de nălucă
Păreri de înnorare.
Pe marginea cărării,
Stârnind ades ecoul
Un cârd de ciute,mute
Pornesc să se adape.
Setea sau destinul
Dureros le cheamă
Ele merg încet
Fremătând de teamă.
Geme-în val izvorul
Învolburat de sânge
Trufaș e vânâtorul
În noaptea care plânge.
Doar cu tine
Îmi doresc in sufletul tau
Să mă ții prizoniera,
Cu iubirea mea,să ți luminez inima
Sunt a ta,fii al meu,
Pentru mine,tu însemni acasă,
Te iubesc așa cum ești,
Voi fi cu tine, doar cu tine,
Până ce lumea se va sfârși,
Doar cu tine, inima mie întreaga,
Voi fi cu tine, doar cu tine,
Noapte și zi Doar in inima mea vei fi
Plouă peste tot în jurul tău
Plouă peste tot in jurul tau,
Dar nici un picur nu te poate atinge
Iar de ți-e frig,te poți piti lângă inima mea,
Unde-i un foc,ce-n veci nu se va stinge
Nu te-ntrista si uită-te,
Cum te salută, din pomi, frunzele
Chiar de le spală cerul in tristete,
Blândețea ta,doar,poate sã le înece
Dar nu e timpul așa tare,
Să te preschimbe dintr-o floare
Nici suferință asa mare,
Să-ți poată fura din culoare
lar primăvara,când mai vine,
Iți dã toate florile
Sã vezi că timpul,chiar de trece
Îți lasă petalele
BIJUTIERUL DI(VIN)
Trec zilele și orele, minut cu minut,
secundă cu secundă,
Femeia cu părul blond a rămas
îndrăgostită de-a bijutierului umbră
Îndrăgostită de un bijutier divin.. Al ei
mare nenoroc..
L-ar fi iubit atât de mult...până la lună
si-napoi.
Dar ea pentru el..n-a fost decât o uşă
deschisă fără rost,
Doi ochi căprui ce-n inimắ strắină..n-au
putut să găsească loc...
Și-au trecut negreșit anii...el un bijutier
divin ce mereu,
Hoinăreşte grăbit prin zilele din
anotimpuri
Sperând a nu se intâlni vreodată
instantaneu,
Cu cea ce l-a îmbrățișat si vinul i l-a
adorat în alte timpuri.
Ea...îndrăgostită a rămas de-a bijutierului
umbră
Încă se luptă cu dorul din suflet...cu
neputința lugubră
Poartă cu demnnitate la gât al durerii
veninos colier
Amintire prețioasă a celui mai iscusit, al
vinului... bijutier..
Între turnurile lacrimilor diafane
Între turnurile lacrimilor diafane ...
Așa mă simt uneori,
Nevoit, de neștiute sorți,
Să mă pierd în ochii tăi,
Să cad în visare,
Seara-n asfințit,
Către iubitu-mi Dumnezeu.
Căci rabd, la poarta suferinţei,
Voind să te mai văd încă odată
Și mă-nchin, făgăduind că altă dată
O să aprind un vis şi-n care,
Să lumineze, firav și neștiut,
Chipul iubitei mele
Alb, cu ochi albaștri, interzis
În mii de feluri.
Și iar mă rog la bunul Dumnezeu
Să nu mă lase muribund
Sfârșit de dorul iubitei mele, interzise
În mii de feluri neîntelese,
Pe nesfârșitul orizont de şoapte,
În războiul dintre zi și noapte,
Unde se nasc visele.
Acolo unde eu ... Acum...
nu mă mai regăsesc...
Sunt demiurg? Ori sunt creştin?
Sunt un Zamolxe fără coroană,
Ori sunt ultimul martir?
Mă simt pierdut,
Mă simt o flacără homerică,
Sau o scânteie-nlăcrimată,
Ce se îndreaptă către mare...
Iar ea, la fel ca mine,
păşeşte înspre moarte Incet,
cu fiecare pas, cu fiecare gând,
mi-aduc aminte,
De o Cartagină-n ruine...
Povestea de dragoste dintre noi,
E un duet oximoronic,
Un duet în care nu există dans în doi...
Așa se sting și flăcările tremurânde,
Cu priviri miloase, împătimite,
Precum lacustra de pe lacul de niciunde,
Ucisă de speranțe-nchipuite...
Un lant de patimi stă cuminte,
Așteptând la poarta suferinței,
ultimele sale zale,
Căci te-am regăsit...
Dar tu te stingi în uitare,
Iar lanțul devine tot mai mare, tot mai mare
Alte poezii ale autorului
Mintea și cântarul!
Nu mai pot juca azi fotbal
Nu că sunt un biet bătrân,
Și că mi-am lovit piciorul
Când pe câmp, adunam fân.
Mi-am reluat din nou jocul
Spus că este doar al minții,
Stau în casă practic șahul
Și mănânc de mă dor dinții.
Urc a des pe un cântar
Greutatea să-mi măsor,
Acul fuge tare-n dreapta
Lung mă uit, iute cobor.
Șah că joc, e mult a spune
Că mutări greșite fac,
Mintea nu mă mai ascultă
Și devin pe loc posac.
Lacăt am să pun pe frigider
Și-am să mânc doar vegetale,
Fiind convins că proteina duce
La o minte scurtă și...chintale.
.....................................
N-am să uit să mă prezint
Când mai ard din kilograme,
Și cât de deștept mai sunt
Cu legume, fructe și ioc...carne!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Primul pas!
Pe tine te privesc și-mi placi,
Când mulțumită îmi zâmbești,
Iar când sunt supărat mă-mpaci,
Și cred în sinea mea că mă iubești
Te-am întâlnit în facultate,
Când învățai în amfiteatru trei,
Și am simțit cum inima îmi bate,
Cand ochii tăi, au dat de-ai mei
Atunci nu am știut din ce motiv,
Căldura m-a cuprins deodată,
Nu mă știam a fi hipertensiv,
Nici rușinos, când văd o fată
Desigur erau semne de iubire,
Pe care nu le-am mai trăit,
Și-n minte mișuna fără oprire,
Dorința fericirii ce mi-a lipsit
A doua zi curaj eu mi-am făcut,
Să-i spun că s-a aprins ceva în mine,
A râs, dar am văzut că i-a plăcut,
Cand am rostit..ea bate pentru tine
Așa mi-am întâlnit eu dragostea,
Pe băncile unde învățam carte,
Și de atunci continuăm povestea,
Și-s fericit lângă a mea...jumate!
Noapte bună!
Îmi amintesc cum îmi spuneai
Că sunt al tău unic talisman,
Și ce rapid tu te-ai schimbat
Și-am devenit al tău dușman
Răceala multă am simțit la tine
Și mai mereu motiv de ceartă,
Orice spuneam ducea la iritare
Iar eu naiv spuneam...mă iartă
Toți cei din jur mă întrebau?
De unde mi se trage supărarea,
Iar eu râzând le răspundeam
Sunt bine și coboram privirea
Târziu am înțeles ce se întâmplă
Când între noi nimic nu a mai fost,
Iar să lungim ceva ce nu mai merge
Era o pierdere de timp și fără rost
Și a urmat o despărțire tare grea
După un timp de viață împreună,
Iar rana ni s-a vindecat la amândoi
Când altcuiva am spus, noi...noapte bună!
Spuma mării!
Privesc cum valul scaldă plaja
Și-mi mângâie ușor piciorul,
Și simt c-ar vrea să îmi aducă
O știre de cum a eșuat vaporul.
Citesc din nou rândul din ziar
Să înțeleg ce-a fost cu nava,
De cum s-a scufundat în larg
Și cine își revendică...epava.
Nu stau prea mult pe gânduri
Și valul îl întreb despre ce știe,
Nu îmi răspunde dar îmi aduce
Cu apa mării, o stranie...cutie.
Mă uit atent, o iau și o deschid
Să văd ce pot descoperi în ea,
Surprins rămân să văd o sticlă
Iar în lichidul ei, plutind o stea.
Mirat, scot dopul și vărs lichidul
Și-n mână, obiectul îmi rămâne,
Ce poartă 'nsemn frumos gravat
Gheorghe, căzut pe front..române.
Tristețea îmi cuprinde sufletul
La stea mă-nchin și gând trimit,
Către oșteanul ce-n luptă a căzut
Ca noi liberi să fim..el s-a jertfit.
Mesaju' înțeleg cu resemnare
Și valului frumos îi mulțumesc,
Nu știu de-i vis sau adevăr trăiesc
Cu spuma mării, din val... mă învelesc!
Ce este?
Ce este viața fără dor?
Sau fără tine draga mea,
Este ca pomul fără roadă
Pe care nimeni nu îl vrea
Ce este lumea în război?
Ce pacea caută făr'a găsi,
E boală grea ce n-are leac
Speranță de-a trăi încă o zi
Ce este luna fără soare?
Un astru fără strălucire,
Pierdută undeva în galaxie
Și gravitând în rătăcire
Ce este grâul fără pâine?
Semănătură într-un lan,
Dar când din el obții făină
E meritul celui numit..țaran
Ce este omul fără fapte?
Un călător străin fără bilet,
Ce s-a urcat în trenul vieții
Uitând de suflet..și de preț!
Vântul mă bate!
Vântul mă bate și-ar vrea să-mi zică
Să uit iubita ce-a fost, cândva, odată,
Să nu mai sufăr, să-mi caut fericirea
Ce mă așteaptă negreșit, la altă fată.
M-ascund puțin și-l las să vijelească
Gândind că poate pleacă cum a venit,
Cu sfaturile lui ce viața mi-o încurcă
Acum când dragostea mi-am întâlnit.
De mine, eu îți spun să nu te-ascunzi
Că doar ți-aduc vestea ce am văzut-o,
Ochii să ții deschizi și chiar să înțelegi
Că fata dragă, din păcate...ai pierdut-o.
Cum poți să-mi spui, tu vânt răutăcios
S-o uit și să-mi găsesc rapid o altă fată,
Când o aștept de zece luni să se întoarcă
Să facem nuntă mare-n sat și să fiu..tată.
Eu, n-aș fi vrut să-ți povestesc vreodată
C-a ta aleasă are iubit student american,
Așa că doar am îndrăznit asta să-ți spun
Și să-nțelegi că eu...nu-ți sunt dușman
Iar viața uneori e filă scrisă...de roman.
Atunci, la vânt, frumos am mulțumit
Și am crezut în tot ce îmi vorbește,
Ne-am despărțit, adevărați prieteni
Înțelegând povestea...celui ce iubește!
Mintea și cântarul!
Nu mai pot juca azi fotbal
Nu că sunt un biet bătrân,
Și că mi-am lovit piciorul
Când pe câmp, adunam fân.
Mi-am reluat din nou jocul
Spus că este doar al minții,
Stau în casă practic șahul
Și mănânc de mă dor dinții.
Urc a des pe un cântar
Greutatea să-mi măsor,
Acul fuge tare-n dreapta
Lung mă uit, iute cobor.
Șah că joc, e mult a spune
Că mutări greșite fac,
Mintea nu mă mai ascultă
Și devin pe loc posac.
Lacăt am să pun pe frigider
Și-am să mânc doar vegetale,
Fiind convins că proteina duce
La o minte scurtă și...chintale.
.....................................
N-am să uit să mă prezint
Când mai ard din kilograme,
Și cât de deștept mai sunt
Cu legume, fructe și ioc...carne!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Primul pas!
Pe tine te privesc și-mi placi,
Când mulțumită îmi zâmbești,
Iar când sunt supărat mă-mpaci,
Și cred în sinea mea că mă iubești
Te-am întâlnit în facultate,
Când învățai în amfiteatru trei,
Și am simțit cum inima îmi bate,
Cand ochii tăi, au dat de-ai mei
Atunci nu am știut din ce motiv,
Căldura m-a cuprins deodată,
Nu mă știam a fi hipertensiv,
Nici rușinos, când văd o fată
Desigur erau semne de iubire,
Pe care nu le-am mai trăit,
Și-n minte mișuna fără oprire,
Dorința fericirii ce mi-a lipsit
A doua zi curaj eu mi-am făcut,
Să-i spun că s-a aprins ceva în mine,
A râs, dar am văzut că i-a plăcut,
Cand am rostit..ea bate pentru tine
Așa mi-am întâlnit eu dragostea,
Pe băncile unde învățam carte,
Și de atunci continuăm povestea,
Și-s fericit lângă a mea...jumate!
Noapte bună!
Îmi amintesc cum îmi spuneai
Că sunt al tău unic talisman,
Și ce rapid tu te-ai schimbat
Și-am devenit al tău dușman
Răceala multă am simțit la tine
Și mai mereu motiv de ceartă,
Orice spuneam ducea la iritare
Iar eu naiv spuneam...mă iartă
Toți cei din jur mă întrebau?
De unde mi se trage supărarea,
Iar eu râzând le răspundeam
Sunt bine și coboram privirea
Târziu am înțeles ce se întâmplă
Când între noi nimic nu a mai fost,
Iar să lungim ceva ce nu mai merge
Era o pierdere de timp și fără rost
Și a urmat o despărțire tare grea
După un timp de viață împreună,
Iar rana ni s-a vindecat la amândoi
Când altcuiva am spus, noi...noapte bună!
Spuma mării!
Privesc cum valul scaldă plaja
Și-mi mângâie ușor piciorul,
Și simt c-ar vrea să îmi aducă
O știre de cum a eșuat vaporul.
Citesc din nou rândul din ziar
Să înțeleg ce-a fost cu nava,
De cum s-a scufundat în larg
Și cine își revendică...epava.
Nu stau prea mult pe gânduri
Și valul îl întreb despre ce știe,
Nu îmi răspunde dar îmi aduce
Cu apa mării, o stranie...cutie.
Mă uit atent, o iau și o deschid
Să văd ce pot descoperi în ea,
Surprins rămân să văd o sticlă
Iar în lichidul ei, plutind o stea.
Mirat, scot dopul și vărs lichidul
Și-n mână, obiectul îmi rămâne,
Ce poartă 'nsemn frumos gravat
Gheorghe, căzut pe front..române.
Tristețea îmi cuprinde sufletul
La stea mă-nchin și gând trimit,
Către oșteanul ce-n luptă a căzut
Ca noi liberi să fim..el s-a jertfit.
Mesaju' înțeleg cu resemnare
Și valului frumos îi mulțumesc,
Nu știu de-i vis sau adevăr trăiesc
Cu spuma mării, din val... mă învelesc!
Ce este?
Ce este viața fără dor?
Sau fără tine draga mea,
Este ca pomul fără roadă
Pe care nimeni nu îl vrea
Ce este lumea în război?
Ce pacea caută făr'a găsi,
E boală grea ce n-are leac
Speranță de-a trăi încă o zi
Ce este luna fără soare?
Un astru fără strălucire,
Pierdută undeva în galaxie
Și gravitând în rătăcire
Ce este grâul fără pâine?
Semănătură într-un lan,
Dar când din el obții făină
E meritul celui numit..țaran
Ce este omul fără fapte?
Un călător străin fără bilet,
Ce s-a urcat în trenul vieții
Uitând de suflet..și de preț!
Vântul mă bate!
Vântul mă bate și-ar vrea să-mi zică
Să uit iubita ce-a fost, cândva, odată,
Să nu mai sufăr, să-mi caut fericirea
Ce mă așteaptă negreșit, la altă fată.
M-ascund puțin și-l las să vijelească
Gândind că poate pleacă cum a venit,
Cu sfaturile lui ce viața mi-o încurcă
Acum când dragostea mi-am întâlnit.
De mine, eu îți spun să nu te-ascunzi
Că doar ți-aduc vestea ce am văzut-o,
Ochii să ții deschizi și chiar să înțelegi
Că fata dragă, din păcate...ai pierdut-o.
Cum poți să-mi spui, tu vânt răutăcios
S-o uit și să-mi găsesc rapid o altă fată,
Când o aștept de zece luni să se întoarcă
Să facem nuntă mare-n sat și să fiu..tată.
Eu, n-aș fi vrut să-ți povestesc vreodată
C-a ta aleasă are iubit student american,
Așa că doar am îndrăznit asta să-ți spun
Și să-nțelegi că eu...nu-ți sunt dușman
Iar viața uneori e filă scrisă...de roman.
Atunci, la vânt, frumos am mulțumit
Și am crezut în tot ce îmi vorbește,
Ne-am despărțit, adevărați prieteni
Înțelegând povestea...celui ce iubește!