Rămas-bun

Pe când brațele-mi sunt reci

Și mă găsesc în disperare,

Doar la tine mă gândesc,

Căci mi-ești dulce alinare

Tu-mi ești înger când greșesc

Și când plouă, tu-mi ești soare.

Tu-mi ești stele-n bezna nopții

Și când sec, tu îmi ești mare.

Aș da la schimb o lume-ntreagă

Să te pot vedea zâmbind,

Să te văd, cu ochii calzi,

Spre mine-n pași grăbiți venind...

Mai tare te-aș fi strâns de mână,

Mai mult ți-aș fi cântat cu drag

De-aș fi știut cât de mult suferi

Când mă vezi plecând din prag...

Îmi pare rău c-am dispărut

Și că nu ți-am spus de ce

Cu noaptea-n cap, fără măcar

O lacrimă să-ți mai pot șterge...

Îmi pare rău că sunt departe,

Iară casa e prea goală

Și că-n cea mai neagră noapte

N-are cin’ să-ți spună „mamă”...

Am dat foc cearșafurilor noastre
Și le-am privit cum ard.

Le-am privit cum s-au făcut cenușă
din ceea ce de mult
ne îmbrățișa trupurile ascunse de necunoscutul zilei ce urma.
Le-am părăsit în camera noastră,
Le-am lăsat să fie devorate de creaturile nopților în care nu mai erai acolo.

Am rămas cu o cenușă mai dulce decât dispariția ta
Pentru că am putut privi așternuturile noastre prefăcându-se în nimic.
Tu, în schimb, nu mai erai când m-am trezit
Nu mi-ai dat dreptul de a te vedea plecând pentru ultima oară;
Nu mi-ai lăsat nici măcar vreun sărut sau vreo scrisoare,
altfel încă aș fi avut o bucată din tine în care mi-aș fi vărsat lacrimile.

Între timp, lacrimile au devenit râuri
Cu fiecare oră în care te-am așteptat
și nu veneai.
Râurile au devenit cascade
Cu fiecare seară în care te-am așteptat
și nu veneai.
Cascadele au devenit lacuri
Cu fiecare săptămână în care te-am așteptat
și nu veneai.
Lacurile au devenit oceane
Cu fiecare lună în care te-am așteptat
și nu mai veneai.

Rămâneam fără aer,
mă înecam,
și am decis să îți las amintirea să dispară în locul meu;
S-a scufundat împreună cu o parte din mine.
Cealaltă parte, însă, mi-a rămas
pentru că este singura parte care nu a murit încă din seara de când ai plecat.

Ți-am cântat pe corp sonate

Pieptul tău era vioara,

Arcuș din degete-am făcut

În taină, când se lasă seara.

Un secret și-o eternitate

Împărțeam sub un cearșaf

Și nu am fi lăsat vreodată

Iubirea să ne facă praf.

La final, doar o fantomă

Bântuia în lung și-n lat,

Răsăritul, prea devreme,

Îmbrăca al nostru pat.

Doi străini noi am rămas

Când zorii zilei ne-au străpuns

Și-ntre noi un glas uitat

Și-ntrebări fără răspuns.

Sunt zile când înlocuiesc paharul de vin cu sticla

și zile când nu rămân urme de ruj pe ea;

când adaug și ultima țigară din pachet

sau când mă amețește doar fantoma parfumului tău.

Sunt zile când las lumina aprinsă

și când apare o a doua pernă lângă a mea;

când aștept să te văd pe unde n-ai mai pășit de mult

sau să ne întâlnim după ce adorm.

Sunt zile când îți spun lucruri pe care nu le auzi

și când te caut pe unde nu exiști;

când îți pictez zâmbetul în ceașca de ceai

și o uit lângă mine până se răcește;

când te strâng în brațe puțin prea tare

și apoi te las să dispari, pentru că nu ești aici;

când îți fac mai mult loc sub umbrelă

ca să realizez că nici măcar nu plouă.

Sunt zile când mi-e dor de tine

Zile și zile despre noi – eu și tu.

Te-aș lua să te-nvelesc

cu brațele-mi

Și să-ți șoptesc

Cât înfloresc

Când pe tine te privesc

dimineața

Când mă trezesc.

Te iubesc.

Clopotele bat la 9 jumătate

Exact la ora la care te simțeam cel mai aproape

Precum Afrodita aștepta iubita-și primăvară

Uitând subit de-a iernii lungi povară.

Clopotele bat la 9 jumătate

Exact când doar praful mai avea greutate

La fel cum mă prindeai cândva ușor de mână

Și-mi jurai eterna-ți iubire păgână.

Clopotele bat la 9 jumătate

Exact când vocea ta venea din altă parte

Și, distras, vedeai prin mine-n înstrăinare

Surzind la a mea disperată chemare.

Clopotele bat la 9 jumătate

Exact la ora la care te vedeam cel mai departe,

Dar eu eram în urmă cu jumătatea de oră la care m-ai părăsit.

Clopotele bat – de fapt – la 10 fix.

Scut de iubire

Doamne, dă-mi  scut de iubire,

Nu săgeți ce dor și dor,

Să nu rănesc în răzbunare,

Ci-n tăcere să cobor.

Dă-mi o inimă ce iartă,

Chiar când sufletu-i sfâșiat,

Să rămân lumină-n noapte,

Nu cuvânt întunecat.

Nu-mi da arme de dreptate

Dacă dorul e prea greu,

Dă-mi răbdare și blândețe,

Și puterea din cuvântul Tău.

Să fiu pace în furtună,

Să alin, nu să strivesc,

Chiar când inima-mi suspină,

Să iubesc… și-n rău, și-n chin, smerit.

⸻

Te cunosc dinainte să te știu,

Te-am mai zărit pe pământ într-o viață uitată,

Erai sculptată din timp călător,

Ascunsă undeva prin epoca de gheață.

Erai și cometă, și stea căzătoare,

Te prăbușeai în inima mea dintr-un foc,

Și seară de seară alte planete

Încearcă să te smulgă, să te așeze la loc.

Dar uneori le las să te poarte departe,

Lumea are nevoie de tine…

O grămadă de oameni triști,

Să te vadă blândă, cum răsfrângi lumină,

Cum răspândești bunătate doar prin simplul fapt că… exiști.

Și chiar când ești stea printre necunoscuți,

Eu știu că ești acasă în fiecare bătaie a inimii mele,

Căci tu nu aparții doar lumii,

Ci și timpului, și cerului, și spațiului

Unde lumina se naște din tăcere.

Astăzi însă, întreaga lume se oprește,

În seara asta alte stele și cu mine,

Ne așezăm în univers pentru că,

Ziua aceasta-i despre… tine.

 Și poate totuși intr-o zi te voi imbratisa

Cum n-ai să crezi c-ar face-o cineva vreodată

Cred c-atunci sufletul mi-ar vibra

Ca-n degustarea unui vin de viță aleasa

Și poate totusi intr-o zi ne vom privi râzând

Și cu vinu-ti om celebra regăsirea noastră

Când luna plină se va vrea strălucind

Printre perdelele de la a ta fereastra

Și poate intr-o zi tot dorul nu-mi va fi in zadar

Sa te întorci c-un strop de vin în dar

În ciuda a tot sa spui ca și ție ti-a lipsit

Al povestii noastre...final fericit.

29.08.2024

Două codițe ,eu cred minunate

Doi ochișori de verde de smarald

Vor face zi mereu din noapte

Și sufletul din prea mult rece ,cald.

De inima e uneori prea grea

Tu draga mea ești pururi leac

Suavă alinare ești pe clipa mea

Și de prea rău eram ,bine mă fac.

Privirea ta mă dezarmează

Mă prinzi în zâmbetul ștrengar

Pe firul vieții ce-ți urmează

Căt tu vei vrea ,o să apar.

Voi fi un sprijin de departe

Cât doară să nu te sufoc

Mă rog continuu să ai parte

De multă fericire și noroc.

Ești și vei fi doar binecuvântare

Doar răsărit vei fi în viața mea

Tu draga mea vei crește mare

Două codițe de vrei îți voi făcea.

De vei pleca poate departe

Cu vise mari ,pe drumul tău

Să crezi mereu că tu ești parte

Chiar mare ,sufletului meu.

De dorul aprig prea vrea a mă usca

Voi încerca cât viața asta mă va ține

Prin amintiri să te iubesc fetița mea

Cu inima ,în gând voi fimereu cu tine.

În umbra tăcerii tale mi-am pus gândul in rânduri 

Și visele în zeci de rânduri mi le-am pus

Când doar simțeam cum mă sufoc de neputință 

Tot ce sufletu-mi dicta pe zeci de foi am scris...

Și tot în umbra ei cu foc am scris de dor

De tine... de-un vin ce îl ador...

Am scris strigând cu disperare printre rime

După o-mbrățisare ce poartă al tău nume.. 

Și-am pus în rânduri sute, fantezia toată 

Cu gând curat, frumos de viitor

Doar să te mai simt o ultimă dată 

Cum mi te joci în păr, așa... ușor...

Am încercat în rânduri să îmi pun destinul

Să mă redau cu toate ce le simt

Tot ce-ai lăsat în sufletul din mine

Am scris de toate, rând pe rând...

Am pus în rânduri dor, vis, speranță si durere

Așa sufletului am reușit să îi dau glas

Când s-a lăsat căzut sub umbre de tăcere

Tot așteptând, înapoi, să faci un pas...

În umbra tăcerii tale am scris de anotimpuri 

Ce-mbrățișați ne-au prins în alte timpuri

Scriu și azi, însă c-un zâmbet nostalgic

Uitată voind să fiu de-acel timp magic, sfârșit... hemoragic.

Azi, mi-a venit așa deodată,
Cu foc să te îmbrățișez,
Dar, ești departe și-ți creez,
O rimă doar, îmbrățișată.

Și, ți-o trimit ca-ntr-o scrisoare,
Pe-o caldă aripă de vânt,
Când îți va coborâ în gând,
Să simți a mea îmbrățișare.

Mai fac o rimă și-n pereche,
Să te sărute în ureche
Și, ca un răsărit de soare,
Duios în suflet să-ți coboare.

Să te învăluie-n iubire,
Ca într-un voal de-argint, subțire,
Astfel, privindu-te, oricine,
Iubirii tale să se-nchine.

Și, să-nțelegi cât te visez,
În orice zi, în orice noapte,
Încep și rima-ncrucișez
Dar, tot iubire o s-arate.

Nopți împletesc și sori în ea,
Spre tine o trimit și, fie
Să împletească-n viața ta
Numai surâs și bucurie!

Să te înveselesc nițel,
Îți scriu acum și-um mic gazel.
Mă cerți? Trimit la tine dorul,
De-o ști să te-mbuneze el.
Nu vrei nici dor? Îți trimit gândul
Sau, iată, am găsit alt fel:
Am să trimit la tine vântul
Să mângâie-al tău păr rebel
Și, să-ți șoptească-ncetinel,
Iubirea mea-ntr-un cântecel.