Raiul

Nu e ușor să spui, da te iubesc,

Când gândul tău e la alcineva,

Iar când în joc e inima si nu mintea,

Degeaba-ncerci să simulezi ceva

Să-i zici despre a ta nouă iubire,

Când în minciună lângă ea trăiești,

Îți trebuie curaj și multă asumare,

Când nu la preot și către ea..te spovedești

Nu te ascunde și fi plin de morală,

Când știi că ai călcat totu-n picioare,

Și nici nu te-amăgi că ea nu simte,

Când minți, dar îi trimiți în dar o floare

Mai bine nu întârzia să-i spui,

Că ți-ai aflat dragostea altundeva,

Va înțelege și-n timp te va ierta,

Când inima-i va bate pentru cineva

.............................

E greu în viața să mărturisești,

Un adevăr ce are capul spart,

Iar prin minciună când trăiești,

Jocul se-ncheie și sah mat...primesti!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Mi-e dor de ce eram pana sa ajung sa iubesc...

Mi-e dor sa simt ca traiesc..

Eram fericita si ma bucuram de orice..

Pana sa te intalnesc pe tine si sa distrugi tot ce tine de mine..

Acum nu mai stiu ce inseamna sa zambesti cu adevarat

Ce inseamna sa traiesti..

Cum te-am iubit eu nu o va face nimeni..

Din moment ce am ajuns sa las totul.. doar pentru tine..

Te iubesc azi.. cu siguranta si maine..

Mi-e dor de tine-n mii de feluri,

Fără hotare, fără glas

Prin gândurile-mi secrete

Fără de timp, fără popas...

Te-am adorat și nu pot da uitării 

Prima clipă îmbrățișați, primul pas,

Și scriu în taina adâncă a serii,

Fiorul cald ce in suflet a rămas...

Mi-e dor... te-am adorat străine...

Cu inima... ca pe un vin dulce

Iar azi cu mine te mai plânge 

Paharul gol... chitara-n note fine...

"EA" e roua diminetii

Ce s-a scurs in viata ta,

"EU" sunt soarele ce-apune 

De acum, intotdeauna.

"TU" esti zeu peste iubire,

Caci la fel o dai si-o iei,

Mi-ai daruit nemurire,

Ca s-o ceri cand o sa vrei.

Dragostea m-ai invatat

S-o traiesc in voluptate,

N-o sa uit ca m-ai purtat,

Pe-ale vietii aripi, in ETERNITATE!

Mi-ai rămas poveste de toamnă

in nuante de roșu intens

De-ai vrea încă o toamnă

Sfârșitului să ii dam sens..

Sa bem un roșu vin diseară

O-mbratişare caldă să îmi dai

Să nu simțim cum timpul zboară

O clipă să mai fim cum eram... 

Să simți un colt de dor

într-un pahar stingher,

Să te învăluie ușor

Să nu-mi mai fii doar efemer.

Să-ţi pui halatul alb pe tine

Să te prefaci că nu contează,

Să te apropii atent de mine

Să nu vărs vinu| roșu ce pătează.

Iluzi...totul se schimbă-n gri

..Cum as fi putut să stiu,

Că tu și vinul veți fi motivul

Durerii mele de mai tarziu...

Iubita mea frumoasă,

Acest poem nu are titlu,

Universal este precum ești tu în frumusețea ta...

Cum poate crede cineva,

Că dragostea nu-i însuși cerul în libertatea sa,

Cu-acel albastru necuprins,

Ce poartă norii cei pufoși

Și care capătă ciudate forme,

Ce par să ne vorbească fără rost?

Dar rostul lor este chiar frumusețea pusă-n ei...

Iubito tu ești fata unor zei,

Știam din prima clipă, cu siguranță am știut,

Căci inima-mi șoptește mai mereu tăcut,

Să te iubesc fără să știu a pierde drumul început,

Iubito crede-mă, eu o ascult!

(4 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Desenează-mi pe piele mii de inimi

Și hai să cădem de la-nălțimi.

După care să dăm de sălbăticimi,

Alcătuite din sera-heruvimi.

În sufletu-mi ai prins rădăcini,

Din inimă-ți tragi viața toată,

Deseori mă rănesc ai tai spini,

Dar n-o să te las niciodată.

Cu privirea pierduta spre apusul de soare,

Stau si ma intreb cum si de ce oare

M-ati lasat fara culoare,

Si cu traume suparatoare.

N-ati stiut c-aveam sa scriu

In amurgul purpuriu

Despre voi si despre mine

Cum c-as vrea sa se termine.

Ceru-i fara nori acum,

Tot ce simt e numai fum,

Iar eu tre sa imi asum

Ca inima imi este scrum

Omul,

Ce înger,

Ce demon!

Alcătuită din mrejele universului,

Din Dumnezeu propriu și Diavol propriu,

Cea mai misterioasă creatură

Poartă denumirea de „OM”.

„O îngrămădire de contradicții”,

Așa cum spunea Pascal,

Ar fi prea puțin pentru a o descrie.

Este sabia de foc a Arhanghelului Mihail,

Dar și aripile ce l-au ajutat pe Lucifer

Să părăsească Raiul.

O multitudine de culori și nuanțe,

Emoții și sentimente.

Toamnă,

Omul e toamnă.

Și ploaie, și ceață...

...dar nu l-am descris,

Nici zece la sută măcar.

Și mă înfurii, și plâng...

Omul,

Ce înger,

Ce demon!

Sunt ploaia,

Ploaia de toamna.

Inlauntrul inimii mele ploua

 Si e pustiu.

Nu-i nimeni pe acolo,

pentru ca ploua.

Cine iese la o plimbare in ploaie?

Nimeni.

Cine ar iesi la o plimbare in ploaie?

Eu si...cu tine.

Dar tu unde esti?

Nu stiu,

dar vreau sa stiu!

Sa te gasesc, sa te iubesc.

Mi-e dor.

De toate.

Dar, in special, de noi.

Ploua.

Eu plang.

Lacrimile se duc spre inima,

facand sa ploua.

Sunt ploaia.

E toamnă-acum afară și în suflet,

Și tot ce pot să fac este să cuget,

La ce am fost, sunt și voi fi

Și dacă mă mai pot jertfi.

Inlăuntrul meu este un haos,

Și nu gasesc nici măcar un naos,

Care să mă ducă la mal,

Ceea ce este tare anormal.

Mă pierd încet, încet pe mine

Și nu știu dacă vreau să se termine.

M-am obișnuit, însă, așa,

Culegându-mi cenușa.

Am vazut chipuri omenesti în ceață,

Dar mi-am dat seama că n-aveau viață.

Acele chipuri erau ale mele,

Și ele toate erau singurele.

Îmi las sufletul la soare

Vântul să mi-l judece

Și din el să ias-o floare

Pământul să-l vindece.

Ea s-a înmulțit alene

Peste codri și poieni

Prin petalele viclene,

Culese de magicieni.

Toamna, cu pașii tăcerii,

S-a-ntâlnit cu sfântul cer

Și-au negociat străjerii,

Trimițând un mesager.

Cu a sa simplă suflare,

Crivățul zvonește-acum:

Baba Iarna vine-agale,

Nu se-abate de la drum!

Dulce-amar, sublim blestem,

Nu se simte ca-n infern.

Continuăm să tot renaștem

În acest ciclu etern.