Mă pierd
E toamnă-acum afară și în suflet,
Și tot ce pot să fac este să cuget,
La ce am fost, sunt și voi fi
Și dacă mă mai pot jertfi.
Inlăuntrul meu este un haos,
Și nu gasesc nici măcar un naos,
Care să mă ducă la mal,
Ceea ce este tare anormal.
Mă pierd încet, încet pe mine
Și nu știu dacă vreau să se termine.
M-am obișnuit, însă, așa,
Culegându-mi cenușa.
Am vazut chipuri omenesti în ceață,
Dar mi-am dat seama că n-aveau viață.
Acele chipuri erau ale mele,
Și ele toate erau singurele.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Leticia Bogdan
Data postării: 27 septembrie 2022
Adăugat la favorite: 1
Comentarii: 1
Vizualizări: 1269
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Incantații
am știut că nu exiști cu adevărat
mi-am ascultat inima
care a mai bătut și-n alte piepturi
în alte vieți
și nu te-ntâlnise
nu auzise despre tine
asemenea zvonuri circulă printre inimi
dar eu n-am încetat să te caut
Poezie
femeie de moravuri ușoare
metresă
te-aș compara cu Diane Poitiers
însă nu pot
te apropii mai degrabă de flușturatica
Marguerite Gautier
o damă cu camelii otrăvite
accesibilă tuturor
degeaba ostenesc Cavalerii Mesei Rotunde să găsească urmele Sfântului Graal
potirul din care a țâșnit sângele lui Hristos
ești chiar tu
Poezie…
Poezie
octombrie roşu,
Îmi aduc aminte ce pustiu e totul
oameni trişti,cu măşti pe chip,
nu se văd lacrimile ,stim că e doar de faţadă cu gust de amintiri.
Metempsihoză
Vânzătorul de bonsai răgușise strigând
și făcând plecăciuni scurte:
- Bonsai ,bonsai la alegere,
avem smochini plângători,
arbori umbrelă și arbori de ceai,
uite, acesta e micuțul arbore de cafea,
și acesta e un jasminium primulinum, adică o iasomie,
avem și ghivece din lut ars,
cu pământ japonez, kiryuzuma și akadama,
adus de la mama lui,
nu trebuie decât să-i arăți un pic de dragoste, gaijin!
Străinul eram eu.
- Dă-mi un pinus ponderosa! îi zic,
cedând insistențelor sale,
și-mi iau pinul bonsai.
- Să nu uiți să-i scurtezi rădăcinile, gaijin, îmi strigă din urmă,
altfel ajunge la cer!
„Atlfel ajunge la cer…la cer!” îmi reverberează obsedant
cuvintele sale prin minte
înainte s-adorm
ba chiar și după aceea,
bonsai-ul crescuse până dincolo de nori
cu mine pe-o ramură,
nici nu-mi aduc aminte cum am căzut
îmi amintesc doar că pluteam ca o frunză purtată de vânt
că-mi rememoram viața pe repede înainte,
micuțul japonez era tot acolo:
- Ți-am spus doar să-i scurtezi rădăcinile, gaijin!
Acum intră în ghiveciul acesta din lut ars
și roagă-te să te pot vinde!
Trecător prin lume
Spune-mi tu străine cu ce îs sunt pași
Mai apăsați și mai importanți ca altora
De ce ești tu special pasagerul?
Nu știi oare ca totul e trecător...
De te uiți în jur vei vedea că ești
Un praf în aceasta dezordine colosală
Tot ce ai aparține pământului
Iar el în sine este al cosmosului.
Nu vezi tu oare ,chiar dacă te doare
Că ești un suvenir în grija vântului
Ce va veni și te va șterge
Și te va dărui pământului.
Rule no 1
Rule No 1
I broke to rule, the sacred rule to happiness
Once i cry everything stops, once she breaks the world goes on. Its not fair how loyal she is, she gives her life for someone like me and the life i give its worthless for a soul so pure
The way she acts, the way she loves me, im her muse her everything, im hers and she is mine but she loves to see me happy but that makes her wanna cry, I guess, because she cares, she cares for me but i hate the way she fights, i hate that im the reason she cries
It says its fine and it was a long time ago, but the pain in her heart she keeps hidden and the only place it goes its her paper, mirroring her soul and thoughts. She wants to give me the world even though it means hers will also break…
I broke the rule, rule no 1…
Incantații
am știut că nu exiști cu adevărat
mi-am ascultat inima
care a mai bătut și-n alte piepturi
în alte vieți
și nu te-ntâlnise
nu auzise despre tine
asemenea zvonuri circulă printre inimi
dar eu n-am încetat să te caut
Poezie
femeie de moravuri ușoare
metresă
te-aș compara cu Diane Poitiers
însă nu pot
te apropii mai degrabă de flușturatica
Marguerite Gautier
o damă cu camelii otrăvite
accesibilă tuturor
degeaba ostenesc Cavalerii Mesei Rotunde să găsească urmele Sfântului Graal
potirul din care a țâșnit sângele lui Hristos
ești chiar tu
Poezie…
Poezie
octombrie roşu,
Îmi aduc aminte ce pustiu e totul
oameni trişti,cu măşti pe chip,
nu se văd lacrimile ,stim că e doar de faţadă cu gust de amintiri.
Metempsihoză
Vânzătorul de bonsai răgușise strigând
și făcând plecăciuni scurte:
- Bonsai ,bonsai la alegere,
avem smochini plângători,
arbori umbrelă și arbori de ceai,
uite, acesta e micuțul arbore de cafea,
și acesta e un jasminium primulinum, adică o iasomie,
avem și ghivece din lut ars,
cu pământ japonez, kiryuzuma și akadama,
adus de la mama lui,
nu trebuie decât să-i arăți un pic de dragoste, gaijin!
Străinul eram eu.
- Dă-mi un pinus ponderosa! îi zic,
cedând insistențelor sale,
și-mi iau pinul bonsai.
- Să nu uiți să-i scurtezi rădăcinile, gaijin, îmi strigă din urmă,
altfel ajunge la cer!
„Atlfel ajunge la cer…la cer!” îmi reverberează obsedant
cuvintele sale prin minte
înainte s-adorm
ba chiar și după aceea,
bonsai-ul crescuse până dincolo de nori
cu mine pe-o ramură,
nici nu-mi aduc aminte cum am căzut
îmi amintesc doar că pluteam ca o frunză purtată de vânt
că-mi rememoram viața pe repede înainte,
micuțul japonez era tot acolo:
- Ți-am spus doar să-i scurtezi rădăcinile, gaijin!
Acum intră în ghiveciul acesta din lut ars
și roagă-te să te pot vinde!
Trecător prin lume
Spune-mi tu străine cu ce îs sunt pași
Mai apăsați și mai importanți ca altora
De ce ești tu special pasagerul?
Nu știi oare ca totul e trecător...
De te uiți în jur vei vedea că ești
Un praf în aceasta dezordine colosală
Tot ce ai aparține pământului
Iar el în sine este al cosmosului.
Nu vezi tu oare ,chiar dacă te doare
Că ești un suvenir în grija vântului
Ce va veni și te va șterge
Și te va dărui pământului.
Rule no 1
Rule No 1
I broke to rule, the sacred rule to happiness
Once i cry everything stops, once she breaks the world goes on. Its not fair how loyal she is, she gives her life for someone like me and the life i give its worthless for a soul so pure
The way she acts, the way she loves me, im her muse her everything, im hers and she is mine but she loves to see me happy but that makes her wanna cry, I guess, because she cares, she cares for me but i hate the way she fights, i hate that im the reason she cries
It says its fine and it was a long time ago, but the pain in her heart she keeps hidden and the only place it goes its her paper, mirroring her soul and thoughts. She wants to give me the world even though it means hers will also break…
I broke the rule, rule no 1…
Alte poezii ale autorului
Sera-heruvimi
Desenează-mi pe piele mii de inimi
Și hai să cădem de la-nălțimi.
După care să dăm de sălbăticimi,
Alcătuite din sera-heruvimi.
În sufletu-mi ai prins rădăcini,
Din inimă-ți tragi viața toată,
Deseori mă rănesc ai tai spini,
Dar n-o să te las niciodată.
Am fost în Rai acum o zi
Am fost in Rai acum o zi.
Dumnezeu m-a invitat să bem un ceai împreună,
iar eu nu am putut să-L refuz.
Am luat trenul de la ora 5,
în speranța de a sta cât mai mult acolo,
poate de a face și niște fotografii.
Dar mi-am uitat telefonul.
Tot drumul m-am gândit la această invitație,
și cum de El m-a ales pe mine.
Când am ajuns,
mi-a spus “În sfârșit, ai sosit acasă!”.
Mi-au dat lacrimile la vederea chipului Său,
pentru că niciodată nu am reușit să mi-L imaginez așa.
M-a poftit înăuntru,
și am băut ceai, stând turcește,
pe un nor.
“Cum e lumea pe Pământ?”, m-a întrebat.
“Rea.”, i-am răspuns.
Ore în șir, ziceam eu, i-am argumentat de ce,
și când l-am întrebat cât este ceasul,
mi-a spus că au trecut milenii.
Raiul
Ai spus că nici moartea nu ne va despărți,
Dar te caut disperată prin aceste părți,
Și tot ce văd sunt numai cărți.
Ți-am zis că dacă mi-aș putea alege Raiul
Cărțile ar fi detaliul.
Unde ești? Eu te aștept.
Tot ce faci este nedrept.
Chiar îți place să te joci,
Tu nu vezi că mă sufoci?!
M-am plictisit să tot aștept,
Eu nu mai pot să te accept.
Îmi pare rau, eu am plecat
Cerul s-a întunecat.
Regina iarnă
Stăteam la geam, oftând...
Când văd ceva alb străbătând
Satul de mult uitat,
În emoții triste pictat.
Apropiindu-se încet, încet,
A trezit în mine un foșnet.
Purta pe cap o coroană,
Parcă era scoasă din icoană.
Am fugit repede afară,
Să văd figura ca de ceară.
Când se uitară ea la mine,
Îi curgeau lacrimi cristaline.
Am întrebat-o cine este,
Iar ea mi-a spus să dau de veste:
Regina Iarnă a venit
Și tot ținutu’ a stăpânit!
Stârniți de vuietul de-afară
Sătenii au început s-apară.
De la mic la mare veneau
Și cu totii se mirau.
Purta o rochie lungă, brodată,
Cu trandifiri înghețați sculptată.
Regina avea așa o energie,
De ziceai că totu-i magie!
Cu trudă și ajutor,
Țesu covor după covor.
Strat de nea imaculat,
Domnind peste-acest regat.
Omul
Omul,
Ce înger,
Ce demon!
Alcătuită din mrejele universului,
Din Dumnezeu propriu și Diavol propriu,
Cea mai misterioasă creatură
Poartă denumirea de „OM”.
„O îngrămădire de contradicții”,
Așa cum spunea Pascal,
Ar fi prea puțin pentru a o descrie.
Este sabia de foc a Arhanghelului Mihail,
Dar și aripile ce l-au ajutat pe Lucifer
Să părăsească Raiul.
O multitudine de culori și nuanțe,
Emoții și sentimente.
Toamnă,
Omul e toamnă.
Și ploaie, și ceață...
...dar nu l-am descris,
Nici zece la sută măcar.
Și mă înfurii, și plâng...
Omul,
Ce înger,
Ce demon!
Strigoi
Ce păcat că nu-ți mai amintești de noi
Și mă lași să plâng în perne moi,
Golindu-mă picatură cu picatură
Și tot ce-a rămas e numai ura.
Fără culoare este viața mea
De când tu ai plecat din ea
De când m-a părăsit inima.
Tot ce pot să fac acum este să sper,
Dar e greu când nu mai sunt nori pe cer,
Și nici flori pe pământ,
Să le folosesc la un descânt.
Căci, numai așa te pot aduce înapoi,
Însă într-o altă formă,
De strigoi.
Sera-heruvimi
Desenează-mi pe piele mii de inimi
Și hai să cădem de la-nălțimi.
După care să dăm de sălbăticimi,
Alcătuite din sera-heruvimi.
În sufletu-mi ai prins rădăcini,
Din inimă-ți tragi viața toată,
Deseori mă rănesc ai tai spini,
Dar n-o să te las niciodată.
Am fost în Rai acum o zi
Am fost in Rai acum o zi.
Dumnezeu m-a invitat să bem un ceai împreună,
iar eu nu am putut să-L refuz.
Am luat trenul de la ora 5,
în speranța de a sta cât mai mult acolo,
poate de a face și niște fotografii.
Dar mi-am uitat telefonul.
Tot drumul m-am gândit la această invitație,
și cum de El m-a ales pe mine.
Când am ajuns,
mi-a spus “În sfârșit, ai sosit acasă!”.
Mi-au dat lacrimile la vederea chipului Său,
pentru că niciodată nu am reușit să mi-L imaginez așa.
M-a poftit înăuntru,
și am băut ceai, stând turcește,
pe un nor.
“Cum e lumea pe Pământ?”, m-a întrebat.
“Rea.”, i-am răspuns.
Ore în șir, ziceam eu, i-am argumentat de ce,
și când l-am întrebat cât este ceasul,
mi-a spus că au trecut milenii.
Raiul
Ai spus că nici moartea nu ne va despărți,
Dar te caut disperată prin aceste părți,
Și tot ce văd sunt numai cărți.
Ți-am zis că dacă mi-aș putea alege Raiul
Cărțile ar fi detaliul.
Unde ești? Eu te aștept.
Tot ce faci este nedrept.
Chiar îți place să te joci,
Tu nu vezi că mă sufoci?!
M-am plictisit să tot aștept,
Eu nu mai pot să te accept.
Îmi pare rau, eu am plecat
Cerul s-a întunecat.
Regina iarnă
Stăteam la geam, oftând...
Când văd ceva alb străbătând
Satul de mult uitat,
În emoții triste pictat.
Apropiindu-se încet, încet,
A trezit în mine un foșnet.
Purta pe cap o coroană,
Parcă era scoasă din icoană.
Am fugit repede afară,
Să văd figura ca de ceară.
Când se uitară ea la mine,
Îi curgeau lacrimi cristaline.
Am întrebat-o cine este,
Iar ea mi-a spus să dau de veste:
Regina Iarnă a venit
Și tot ținutu’ a stăpânit!
Stârniți de vuietul de-afară
Sătenii au început s-apară.
De la mic la mare veneau
Și cu totii se mirau.
Purta o rochie lungă, brodată,
Cu trandifiri înghețați sculptată.
Regina avea așa o energie,
De ziceai că totu-i magie!
Cu trudă și ajutor,
Țesu covor după covor.
Strat de nea imaculat,
Domnind peste-acest regat.
Omul
Omul,
Ce înger,
Ce demon!
Alcătuită din mrejele universului,
Din Dumnezeu propriu și Diavol propriu,
Cea mai misterioasă creatură
Poartă denumirea de „OM”.
„O îngrămădire de contradicții”,
Așa cum spunea Pascal,
Ar fi prea puțin pentru a o descrie.
Este sabia de foc a Arhanghelului Mihail,
Dar și aripile ce l-au ajutat pe Lucifer
Să părăsească Raiul.
O multitudine de culori și nuanțe,
Emoții și sentimente.
Toamnă,
Omul e toamnă.
Și ploaie, și ceață...
...dar nu l-am descris,
Nici zece la sută măcar.
Și mă înfurii, și plâng...
Omul,
Ce înger,
Ce demon!
Strigoi
Ce păcat că nu-ți mai amintești de noi
Și mă lași să plâng în perne moi,
Golindu-mă picatură cu picatură
Și tot ce-a rămas e numai ura.
Fără culoare este viața mea
De când tu ai plecat din ea
De când m-a părăsit inima.
Tot ce pot să fac acum este să sper,
Dar e greu când nu mai sunt nori pe cer,
Și nici flori pe pământ,
Să le folosesc la un descânt.
Căci, numai așa te pot aduce înapoi,
Însă într-o altă formă,
De strigoi.

Marius Enak - Marius-Sorin Enache
27 februarie
Silvia Mihalachi