Insomnii
În miez de noapte, cerul e mut,
Stelele parcă de vise-au căzut.
Raul veghează sub umbrele reci,
Căutând un răgaz prin gânduri prea seci.
Pe geam se strecoară lumini de argint,
Dar somnul lipsește, pierdut în alint.
Pleoapele grele refuză să cadă,
Iar liniștea-i cântec, o dulce baladă.
Ce vise ascunde acest infinit?
Ce taină mă cheamă spre-un drum nesfârșit?
Raul se zbate, prizonier în chemări,
În noaptea ce pare fără hotare mari.
Cuvintele curg, dar răspuns nu găsesc,
Doar dorul de pace în suflet lucesc.
Pe marginea timpului, stă nemișcat,
Prinzând între gânduri un vis ce-a plecat.
Dar poate că noaptea nu vrea să-l adoarmă,
Ci doar să-i arate că mintea nu-i armă.
Raul zâmbește, sub cerul tăcut,
Și-ncepe să scrie un vers nevăzut.
Căci chiar și-n insomnii, există lumină,
O rază ce vine din suflet, divină.
Raul, veghetorul, prin noapte pătrunde,
Și-n taina durerii, povești profunde.
Poezii din aceiaşi categorie
Epigrame VI
Super calificat
Să promovezi, ai fost la un concurs,
Şi diplomele ţi le-ai etalat în grabă,
Dar când la întrebări ai fost supus,
Acestea au început instant să ragă.
Super calificat
Diplome ai adunat duium,
Şi te lauzi peste tot cu ele,
Dar valoarea lor? Ţi-o spun:
Trei lulele, trei surcele.
Unui cuplu gay
Se certară seara toată,
Dar tăcu într-un final,
Când brunetul îi arată,
Cum să faci ceva b-anal.
Boala sau jignire?
Făcui iar analize medicale,
Și am trimis la doctor fata,
Iar el i-a spus fără taclale,
Vezi ce faci, că e Prostata.
Interviu
S-a pornit, spre a convinge,
Zeci de diplome s-arate,
Însă foarte rău se-ncinge,
De-l întrebi ceva din carte.
Unui jandarm
Beai lapte cu mult șarm,
Şi ţi se părea plăcut…
De când te-ai făcut jandarm,
Îl servești…numai bătut!
Hoţia astăzi
De spui că-s hoţi, că au furat,
Vei fi damnat pe viaţă,
Că astăzi cel ce fură e stimat,
Iar păgubaşul e considerat paiaţă.
Mariaj
În tinereţe când o curta,
O numea: regina mea,
Dupa ce nunta s-a dus,
I-a cam devenit supus.
Unei supraponderale
Nu mai face sport, te rog,
Chiar opreşte-te din muncă,
Pentru noi eşti ca un drog,
Când transpiri, miroşi a şuncă.
Lui M.I.Quintus
turnător la securitate
Epigramist cu multe vicii,
Cu vorba stearpă şi tocită,
Doar când îşi turna amicii,
Devenea mai ascuțită.
Lui M.I.Quintus
Venerat în PNL,
Senior în CDR,
Acoperit de PSD,
Turnator la PCR.
Incantații
am știut că nu exiști cu adevărat
mi-am ascultat inima
care a mai bătut și-n alte piepturi
în alte vieți
și nu te-ntâlnise
nu auzise despre tine
asemenea zvonuri circulă printre inimi
dar eu n-am încetat să te caut
Poezie
femeie de moravuri ușoare
metresă
te-aș compara cu Diane Poitiers
însă nu pot
te apropii mai degrabă de flușturatica
Marguerite Gautier
o damă cu camelii otrăvite
accesibilă tuturor
degeaba ostenesc Cavalerii Mesei Rotunde să găsească urmele Sfântului Graal
potirul din care a țâșnit sângele lui Hristos
ești chiar tu
Poezie…
Alegeri imposibile
pare destul de complicat s-o iei de la capăt
fără să știi dacă nu va fi tot cum a fost
nimeni nu poate să-ți răspundă
la această întrebare esențială
ca să fii pe deplin sigur
pentru că altfel
ar fi tragic
și nu văd cum ai mai putea începe încă o dată
fără să pui o virgulă
pare destul de complicat să-ți cauți înc-o dată
iubirea
să te întorci la aceeași femeie eșuată ca un Boeing 747
pe Calea Moșilor
(un fel de seherezada din O mie și una de nopți
în reprezentarea lui Picasso!)
perorând despre cum te-ai arunca tu de pe cel mai înalt vârf
al planetei Pământ
din dragoste
iar ea
ca toate femeile
să te creadă
ba chiar să și verse o lacrimă
pare la fel de complicat să pui între paranteze
această ecuație
în care moartea e singura necunoscută
altcineva trage dedesubt linia
noi fiind întotdeauna sub linie
un șir de numere iraționale
de adunat sau scăzut
după anumite reguli strict matematice
cum ar fi implicația logică⇒ sau operatorul pentru negație ¬
Cel mai trist prizonier
Cel mai trist prizonier nu e cel închis în lagăr,
E cel înlănțuit de mintea lui..
Fantomele gândului gri
Fac florile sa plângă,cad ploi și nu se pot opri..
Cel mai trist prizonier,închis în cămăruță lui,
E înjunghiat de râsetele de afara,
Lumina îl doare,privește în zare cocorii ce zboară,
Tentaculele gândurilor sumbre-l înconjoară,
Închide ochii și se prabuseste-n abis,
Când pleoapele grele cad,singura eliberare,unica,e in vis..
(Monica)
Soluții
deschizi larg geamul dinspre strada pustie
privești în gol
sigur te-ntrebi ce rost mai are acest drum
neumblat de nimeni
îți ștergi urmele mâinii de pe fereastră
ca să-ți ascunzi nerăbdarea
adesea aprinzi o lumânare în geam
încercând să îndepărtezi noaptea parșivă
cuibărită-ntre noi
nu știi că drumul acesta e ca Fata Morgană
o iluzie
mai bine ai stinge lumânarea
nu cred că voi ajunge în timpul vieților noastre
de unde-am plecat
păstrează-mi totuși o cupă de dulceață
din cireșe amare
să-mi dreg sufletul de arșița voluptoasă a infinitului…
De la mic la mare
Cand esti mic totu-i usor
Nu si-n zilele cu dor
Ca maicuta mea-i departe
Pe masa sa am bucate
Tata-i ocupat si el
Sa ma-nvete fel si fel
Sa nu calc pe urmele lui
Ma-nvatat de cand sunt pui
Sa invat ca viata-i grea
Si-ntr-o zi nu voi putea
Sa muncesc la fel de mult
Precum el mai de demult
Dragoste-n casa n-a fost
Pentru mine de folos
Iar asa am oferit
Dragostea de negasit
Si-am urmat sfatul lui tata
Sa-mi fie mai buna soarta
Iar eu singur m-am indrumat
Pe un drum mult mai cu cap
Pare bine dar vad rau
Traiesc des cu al meu stres
Ganduri adanci ca un hau
Pur si simplu le creez
Inca sunt tanar fecior
Mai am multe de trait
Sa-mi fac traiul implinit
Mandrie pe chipul lor
Ani grei spre voi alerg
Tic-tac imi vine ceasul
Tinerete, m-ai pus s-aleg
Sa fiu erou copiilor mei
Caci ai mei nu s-au iubit
Tot timpul pan' la sfasit
Dar asa am invatat
Sa fiu eu un alt barbat
Alte poezii ale autorului
Copilul din mine.
Copilul din mine...
Tom Stoppard spunea că, dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată. Dar, uneori, ne trezim uitând tocmai de această comoară din sufletul nostru.
Copilul din mine... trăiește acum în ochii fiului meu. Îl văd în râsul lui cristalin, în pașii șovăielnici, în curiozitatea lui nesfârșită. Îl văd în fiecare moment când lumea devine, dintr-odată, mai simplă și mai frumoasă. Îmi amintește că și eu am fost cândva la fel: fără griji, plin de lumină și bucurie.
Copilul din mine... m-a așteptat. De multe ori l-am lăsat singur. L-am închis în colțuri ascunse ale sufletului, preocupat să fiu „adult”, să fiu „responsabil”. Mi-am dorit să cresc repede, să par puternic, să țin piept vieții, și, fără să-mi dau seama, l-am rănit. Astăzi, îi cer iertare.
Îi cer iertare copilului care eram pentru toate momentele în care nu l-am ascultat, pentru zilele când am uitat să râd, să visez, să mă joc. Îi cer iertare pentru fiecare dată când m-am încruntat în loc să zâmbesc, pentru momentele când grijile m-au făcut să uit de bucuriile simple.
Copilul din mine... e încă acolo. Îl simt mai aproape în fiecare zi petrecută alături de copilul meu. Mă învață din nou să alerg fără destinație, să râd din toată inima, să găsesc frumusețea în lucrurile mici. Mă învață să iubesc așa cum iubește un copil: sincer, complet, fără condiții.
Dacă aș putea vorbi cu copilul care am fost, i-aș spune:
„Iartă-mă. Nu te-am uitat, doar te-am pierdut o vreme. Îți promit că de acum îți voi fi mereu aproape. Voi păstra zâmbetul tău, jocurile tale, visele tale. Voi învăța din nou să privesc lumea prin ochii tăi.”
Și dacă atunci, în copilărie, aș fi scris o scrisoare pentru mine, adult, ar fi sunat așa:
„Dragul meu,
Nu mă lăsa să dispar. Rămâi copil în suflet, râzi fără motiv, iubește din toată inima. Ia viața ca pe un joc, nu ca pe o povară. Fii curios, găsește bucurie în tot ce te înconjoară. Deschide-ți inima și ascult-o mereu. În ea vei găsi răspunsurile.”
Astăzi, știu că a fi copil este o binecuvântare, iar a păstra copilăria vie înseamnă a-ți păstra sufletul tânăr. Copilul din mine e acolo, mă însoțește și mă inspiră. Îi mulțumesc că nu m-a abandonat niciodată.
Lacrima Timpului
Pe ceasul vechi, în taină se prelinge,
O lacrimă ce timpul vrea să-nvinge.
Din clipe stinse se naște un oftat,
Amintiri ce-n suflet s-au păstrat.
Secundele-s petale ce se scutur,
Trecutul șterge tot, ca un sărut fur.
Dar lacrima rămâne, purtând povara,
Un gând pierdut, o rază-ntristătoare.
În zori de zi sau umbrele târzii,
Ea plânge doruri ce nu pot muri.
Pe firul vieții curge ne-ncetat,
Un râu de vise-n negură uitat.
Trec ani ca frunza dusă de furtună,
Dar lacrima își poartă taina bună.
E glasul mut al clipelor ce pier,
Un martor tainic peste-al vieții cer.
În lacrima ce timpul o dezvăluie,
E dor de ieri și teamă de ce nu e.
E bucurie, plâns și alinare,
O carte veche-nchisă-ntr-o uitare.
Ea știe tot, dar tace neclintit,
Din răni ce timpul nu le-a tămăduit.
Căci fiecare strop ascunde-n el
Un vis pierdut sau un înger rebel.
Din ochii sufletului curge lin,
Ca o chemare-n zori de argint fin.
Și-n fiecare picur ce se stinge,
Se naște-un dor ce viața-l învinge.
Lacrima timpului, șoaptă divină,
Îmbracă clipa-n mantia senină.
E punte peste vise destrămate,
Un cântec vechi, al clipelor uitate.
Și totuși, ea ne-nvață să iubim,
Prin stropi de dor să-nvățăm să trăim.
Căci timpul trece, dar lacrima rămâne,
Un semn etern că totu-n suflet ține.
Așa se scurge viața ca o apă,
Lacrima timpului o mai îngroapă.
Dar ea păstrează-n taină adevărul,
Că-n fiecare strop se naște cerul.
Eroul din Tine
În tine e-un erou ce încă mai doarme,
Ce poate înfrunta orice răni și arme,
Ridică-ți privirea, nu sta să te pierzi,
Destinul te cheamă, e timpul să-l crezi.
Luptă cu viața, căci ea te învață,
Chiar și din durere, să fii plin de viață,
Nu te lăsa învins de frica amară,
Eroul din tine nu cade-ntr-o seară.
Fiecare vis ce pare departe,
E-un munte ce-l urci pas cu pas, mai departe,
Nu e ușor, dar drumul e-al tău,
Și steaua din suflet străluce mereu.
Când greul te prinde, când totul se frânge,
Amintește-ți că totul în viață se schimbă,
Nu există furtună ce nu se termină,
Și nici rană adâncă ce nu se alină.
Tu ești făuritorul propriei sorți,
Chiar dacă drumurile te scot încoace și-n porți,
Fii stâlpul de care te sprijini cu iubire,
Căci lumea e-a ta, cu toată sclipirea din fire.
În ochii tăi vezi curajul aprins,
Chiar dacă trecutul ți-a fost interzis,
Din toate piedicile ce te-au înconjurat,
Ai învățat să fii omul adevărat.
Așa că luptă, căci lupta-i frumoasă,
Chiar dacă te simți uneori fără casă,
Eroul din tine e gata să zboare,
Spre vise mai mari și spre a vieții splendoare.
Cu inima plină de foc și de viață,
Îmbrățișează destinul ce tot te învață,
Tu ești eroul, puternic și viu,
Ce-nvinge furtuna, oricât de târziu.
Autor:Mihut Raul Alexandru.
Sufletul cel mai de preț dar!
"Privesc înapoi la ce am fost și la ce am avut – sau, mai bine zis, la ce nu am avut. Au fost momente în care m-am simțit gol, ca și cum îmi lipsea ceva esențial, ceva ce nici nu știam să numesc. Era un nimic apăsător, dar acel nimic avea să devină cel mai mare profesor al meu.
Din lipsă am învățat să prețuiesc, din durere am descoperit puterea, iar din întuneric am înțeles valoarea luminii. Tot ce am căutat în exterior – siguranță, validare, liniște – era, de fapt, ascuns adânc în sufletul meu.
Astăzi, am totul. Nu în sensul material, ci în sensul care contează cu adevărat. Am sufletul împăcat, o inimă plină și convingerea că ceea ce contează nu se poate cântări sau cumpăra.
Am pierdut ce n-am avut, dar din acea pierdere am câștigat ceva infinit mai valoros: înțelegerea că sufletul este cel mai de preț dar. Și dacă ar fi să o iau de la capăt, nu aș schimba nimic – pentru că nimicul m-a făcut ceea ce sunt astăzi."
Autor:
Mihut Raul Alexandru.
❤️
Înfruntă Furtuna.
Când valuri te lovesc și cerul e greu,
Când umbrele cad peste visul tău,
Ridică-te, suflete, nu te lăsa,
Furtuna trece, iar lumina va sta.
Durerea te-ncearcă, dar tu ești puternic,
Chiar dacă drumul pare prea stingheric,
În fiecare lacrimă e o comoară,
Ce-ți dă puterea să lupți iar și iară.
Viața e grea, dar tu ești mai tare,
Fii stânca ce-nvinge orice încercare,
Nu lăsa frica să-ți fie stăpână,
Crede în tine și-n steaua ta bună.
În tine e focul ce poate aprinde,
Orice vis mare, chiar dacă te prinde,
Îndoiala-n brațe, tu rupe-i lanțul,
Și luptă să-ți cucerești iar avântul.
Fiecare cădere e doar o lecție,
Ce-ți face sufletul mai plin de esenție,
Nu te opri, mergi înainte mereu,
Căci în luptă găsești un sprijin din greu.
Când norii se-ntind peste cerul senin,
Tu fii curcubeul, eroul divin,
Și oricât de lungă ar fi noaptea amară,
Ziua răsare cu pacea-n afară.
Ridică privirea, spre zări strălucite,
Pe drumuri grele, dar de tine menite,
Tu ești stăpânul propriei vieți,
Fii farul ce luminează când te rătăcești.
Cu inima plină de curaj și iubire,
Mergi înainte, oricare-ar fi fire,
Căci viața te poartă prin mii de furtuni,
Dar sufletul tău le-nvinge pe luni.
Autor Mihut Raul Alexandru.
---
Un frate și o Sora
Pe-o rază de soare, gândul meu zboară,
La chipul tău blând, la vocea ta clară,
Sora mea dragă, lumină din stele,
Mi-e dor să te am aproape de ele.
Anii ne-au dus pe cărări diferite,
Dar inima mea te păstrează învinsă,
Oricât de departe, iubirea rămâne,
Ca un râu ce curge prin stânci și țărâme.
Îmi amintesc clipe, râsete, jocuri,
Cum alergam desculți printre coclauri,
Cum ne-mpărțeam vise și mici bucurii,
Erai jumătatea din sufletul micii.
Acum te privesc printr-un dor nemăsurat,
Sora mea dulce, cu chip luminat,
Mi-e greu fără tine, mi-e dor să vorbim,
Să râdem din nou, să ne regăsim.
Nopți lungi, tăcute, la tine mă gândesc,
În rugă și lacrimi, iubirea-mi păzesc,
Te port în suflet, ca pe-o comoară,
Ești sora mea, steaua ce mă-nfioară.
Aș da orice să-ți simt iar privirea,
Să-ți strâng mâna caldă, să-ți spun fericirea,
Că dorul ce-mi arde e greu de purtat,
Când sora mea dragă e prea depărtat.
Te chem în tăcere, te strig în visare,
Sora mea scumpă, ești a mea alinare,
Oricât de departe ne-ar duce destinul,
În inima mea, tu vei fi mereu liniștea din lumină.