Un frate și o Sora
Pe-o rază de soare, gândul meu zboară,
La chipul tău blând, la vocea ta clară,
Sora mea dragă, lumină din stele,
Mi-e dor să te am aproape de ele.
Anii ne-au dus pe cărări diferite,
Dar inima mea te păstrează învinsă,
Oricât de departe, iubirea rămâne,
Ca un râu ce curge prin stânci și țărâme.
Îmi amintesc clipe, râsete, jocuri,
Cum alergam desculți printre coclauri,
Cum ne-mpărțeam vise și mici bucurii,
Erai jumătatea din sufletul micii.
Acum te privesc printr-un dor nemăsurat,
Sora mea dulce, cu chip luminat,
Mi-e greu fără tine, mi-e dor să vorbim,
Să râdem din nou, să ne regăsim.
Nopți lungi, tăcute, la tine mă gândesc,
În rugă și lacrimi, iubirea-mi păzesc,
Te port în suflet, ca pe-o comoară,
Ești sora mea, steaua ce mă-nfioară.
Aș da orice să-ți simt iar privirea,
Să-ți strâng mâna caldă, să-ți spun fericirea,
Că dorul ce-mi arde e greu de purtat,
Când sora mea dragă e prea depărtat.
Te chem în tăcere, te strig în visare,
Sora mea scumpă, ești a mea alinare,
Oricât de departe ne-ar duce destinul,
În inima mea, tu vei fi mereu liniștea din lumină.
Poezii din aceiaşi categorie
Mereu ieri
Totu-i monoton și totul se repetă!
Mă învârt zilnic în cerc după propria mea coadă.
Mă întorc de parcă-aș vrea
să-mi găsesc o amintire
în loc să îmi doresc să ardă.
Totu-i monoton și totul e stagnare!
Nimic nu este nou și totu-i repetare...,
Căci toți am aflat că :,, nu-i nimic nou sub soare!"
Dar, nici că mai putem să ne schimbăm programul
Că tot ce noi vedem este,, eu și orarul!"
Ne trezim în zori cu o noua chemare,
O umbră eternă, o infinită plimbare
Către blocul încercuit din calendar,
Care ne promite o rutină cu gust amar.
Alba-Neagra
Câmpuri verzi cu iarbă deasă,
Nu mai știm, că-s cimentate.
Brazi înalți, păduri semețe,
Azi sunt vreascuri răsfirate.
Cântul pasării-n verandă
nimeni nu îl mai ascultă.
Vorba noastră este-n cască,
Față-n față gura-i mută.
Nopțile devin povoare.
Gânduri strânse-n zeci de dune.
Că nici azi nu trece bine,
Și în minte-l ai pe mâine.
Ieri adulți rugau poznașii
Nopțile să intre-n casă.
Azi poznașii sunt adulții
Ce pe drum părintii lasă.
Bunul simț este prostie
iar prostia-i beneficiu.
Cei ce trag trăiesc mai jalnic
decât cei fără serviciu.
Toți nervoși, conduc spre moarte,
Că și graba-i un păcat.
Unii pier bătuți de soartă,
Pe când alții, de asfalt.
Casele-s pline și totuși pustii,
Parcuri colorate fără de copii,
Cerul e albastru cu nuanțe de gri,
Inimi muribunde ce ieri erau vi...
Ne ascundem de trăire pitulați printre nevoi,
Pe când viața sângerând strigă-n spate după noi.
Liniște!
E liniște în suflet și-i pace
Și vântul adie ușor
Natura-i scăldată în soare
Și ceru-i senin fără nori .
Gândul îmi zboară departe
Se leagănă frunza în ram ;
O muzică lină îmi întră pe geam.
Ochii-mi dansează pe-o carte.
Parfun de-a nopții regină
Se-mprăștie ușor în odaie
Greierii cântă-n grădină
Pământu-i bogat după ploaie.
Miros de mai (remake from a song)
Tu purtai
Acel miros de mai
Pacat ca nu-l voi mai mirosi
Pentru ca nu mai avem ce vorbi
Vorbe urate mi-ai aruncat
Si de ele amintindu-mi lacrimi am varsat
Tu purati
Acel miros de mai
Dar mirosul nu avea valoare
A te purta frumos stii oare?...
In loc de tipete
Puteam avea clipe de liniste
Dar tu le-ai distrus
Dintr-un simplu cuvant spus
Tu purtai
Acel miros de mai
Dar era doar pe haine
Inima mirosea a cadavre
Numai Dumnezeu m-a vindecat
Fara El nu m-as fi ridicat
De acolo de unde tu m-ai daramat
Poate tu purtai
Acel miros de mai
Dar nu era pe interior
Ci pe exterior
Masinile scumpe
Nu-ti dau vreo fala,vreun renume
Sunt doar bunuri materialiste
Nu lucruri sufletiste
Tu purtai
Acel miros de mai
cu nimic nu valoreaza
Pentru ca inima nu-tie inca treaza...
Apel
În ziua de azi, când prețurile cresc,
Și portofelul geme, seacă,
O decizie am luat, un protest,
Azi nu cumpărăm nimic, deloc!
Nici din magazine, nici online,
Nicio plată nu facem, nimic,
E o grevă a consumului, un semn,
Că nu acceptăm orice preț, oricât!
Ne unim cu toți cei ce gândesc la fel,
Și spunem "Stop!" la scumpiri,
Azi nu cumpărăm, e un apel,
La un preț corect, la echilibru!
E ziua în care economisim,
Și stăm departe de tentații,
Azi nu cumpărăm, ne odihnim,
De goana după achiziții!
Azi nu cumpărăm, dar nu uităm,
Că mâine poate fi la fel,
Dar luptăm, nu ne lăsăm,
Pentru un trai decent, un preț rezonabil!
SECUNDE SUNTEM
Ceasul î-și măsoară secunda ...
Secunde suntem ,
Suntem ca fulgul de nea ,
Suntem ca roua dimineții pe floare ,
Ca lacrima ochilor triști ...
Suntem sărutul vântului pe creastă ,
Ca frunza purtată de vânt ,
Ca visul nopții de vară ,
Suntem o secundă în timp ...
Cât de efemeră e trecerea noastră ...?
Veșnic e doar jurământul iubirii
Și dorul , când pe cel drag l-ai pierdut .
Mereu ieri
Totu-i monoton și totul se repetă!
Mă învârt zilnic în cerc după propria mea coadă.
Mă întorc de parcă-aș vrea
să-mi găsesc o amintire
în loc să îmi doresc să ardă.
Totu-i monoton și totul e stagnare!
Nimic nu este nou și totu-i repetare...,
Căci toți am aflat că :,, nu-i nimic nou sub soare!"
Dar, nici că mai putem să ne schimbăm programul
Că tot ce noi vedem este,, eu și orarul!"
Ne trezim în zori cu o noua chemare,
O umbră eternă, o infinită plimbare
Către blocul încercuit din calendar,
Care ne promite o rutină cu gust amar.
Alba-Neagra
Câmpuri verzi cu iarbă deasă,
Nu mai știm, că-s cimentate.
Brazi înalți, păduri semețe,
Azi sunt vreascuri răsfirate.
Cântul pasării-n verandă
nimeni nu îl mai ascultă.
Vorba noastră este-n cască,
Față-n față gura-i mută.
Nopțile devin povoare.
Gânduri strânse-n zeci de dune.
Că nici azi nu trece bine,
Și în minte-l ai pe mâine.
Ieri adulți rugau poznașii
Nopțile să intre-n casă.
Azi poznașii sunt adulții
Ce pe drum părintii lasă.
Bunul simț este prostie
iar prostia-i beneficiu.
Cei ce trag trăiesc mai jalnic
decât cei fără serviciu.
Toți nervoși, conduc spre moarte,
Că și graba-i un păcat.
Unii pier bătuți de soartă,
Pe când alții, de asfalt.
Casele-s pline și totuși pustii,
Parcuri colorate fără de copii,
Cerul e albastru cu nuanțe de gri,
Inimi muribunde ce ieri erau vi...
Ne ascundem de trăire pitulați printre nevoi,
Pe când viața sângerând strigă-n spate după noi.
Liniște!
E liniște în suflet și-i pace
Și vântul adie ușor
Natura-i scăldată în soare
Și ceru-i senin fără nori .
Gândul îmi zboară departe
Se leagănă frunza în ram ;
O muzică lină îmi întră pe geam.
Ochii-mi dansează pe-o carte.
Parfun de-a nopții regină
Se-mprăștie ușor în odaie
Greierii cântă-n grădină
Pământu-i bogat după ploaie.
Miros de mai (remake from a song)
Tu purtai
Acel miros de mai
Pacat ca nu-l voi mai mirosi
Pentru ca nu mai avem ce vorbi
Vorbe urate mi-ai aruncat
Si de ele amintindu-mi lacrimi am varsat
Tu purati
Acel miros de mai
Dar mirosul nu avea valoare
A te purta frumos stii oare?...
In loc de tipete
Puteam avea clipe de liniste
Dar tu le-ai distrus
Dintr-un simplu cuvant spus
Tu purtai
Acel miros de mai
Dar era doar pe haine
Inima mirosea a cadavre
Numai Dumnezeu m-a vindecat
Fara El nu m-as fi ridicat
De acolo de unde tu m-ai daramat
Poate tu purtai
Acel miros de mai
Dar nu era pe interior
Ci pe exterior
Masinile scumpe
Nu-ti dau vreo fala,vreun renume
Sunt doar bunuri materialiste
Nu lucruri sufletiste
Tu purtai
Acel miros de mai
cu nimic nu valoreaza
Pentru ca inima nu-tie inca treaza...
Apel
În ziua de azi, când prețurile cresc,
Și portofelul geme, seacă,
O decizie am luat, un protest,
Azi nu cumpărăm nimic, deloc!
Nici din magazine, nici online,
Nicio plată nu facem, nimic,
E o grevă a consumului, un semn,
Că nu acceptăm orice preț, oricât!
Ne unim cu toți cei ce gândesc la fel,
Și spunem "Stop!" la scumpiri,
Azi nu cumpărăm, e un apel,
La un preț corect, la echilibru!
E ziua în care economisim,
Și stăm departe de tentații,
Azi nu cumpărăm, ne odihnim,
De goana după achiziții!
Azi nu cumpărăm, dar nu uităm,
Că mâine poate fi la fel,
Dar luptăm, nu ne lăsăm,
Pentru un trai decent, un preț rezonabil!
SECUNDE SUNTEM
Ceasul î-și măsoară secunda ...
Secunde suntem ,
Suntem ca fulgul de nea ,
Suntem ca roua dimineții pe floare ,
Ca lacrima ochilor triști ...
Suntem sărutul vântului pe creastă ,
Ca frunza purtată de vânt ,
Ca visul nopții de vară ,
Suntem o secundă în timp ...
Cât de efemeră e trecerea noastră ...?
Veșnic e doar jurământul iubirii
Și dorul , când pe cel drag l-ai pierdut .
Alte poezii ale autorului
O floare va crește din gunoi.
În murmur stins, sub cerul gri,
Unde nimeni nu vrea a privi,
Din strat de umbre și noroi,
O floare crește în gunoi.
Cu petale fragede, de vis,
În loc uitat, unde totu-i nins,
Ea sfidează colțuri reci, pustii,
Hrănită doar de amintiri târzii.
N-are grădini, nici soare cald,
Doar umbre grele și-un drum întortochiat,
Dar totuși luptă, fără glas,
Spre ceruri largi, un drum atras.
În gunoiul vieții, plin de durere,
Se naște viața, plină de putere,
Căci frumusețea stă-n curajul pur,
De-a înflori, chiar și-n locul cel mai dur.
Aceasta-i lecția ce ea ne dă,
Că-n orice loc, speranța va răzbate,
Și-n haos rece, în frig și noroi,
O floare va crește din gunoi.
Dorul Sufletul
Când seara cade, totul e tăcere,
Un dor mă prinde-n mreje de durere.
Din zări îndepărtate vin chemări,
Sufletu-mi plânge, prins între cărări.
Te caut printre umbrele târzii,
În amintiri ce dor și-s vii.
Ești ca un cântec ce nu-l pot uita,
Ca o lumină-n noaptea grea.
În visuri blânde chipul tău răsare,
Ca o speranță vie, călătoare.
Te simt aproape, dar ești prea departe,
Iar dorul meu se-nalță peste moarte.
Purtat de vântul rece dintre munți,
Sufletul meu te strigă din adânci.
Ești parte vie-n gândul ce-l păstrez,
Un dor ce niciodată nu-l șterg.
Prin ploi și nori, prin timpuri fără rost,
Îți simt prezența, chiar dacă n-ai fost.
Pe drumuri lungi și străzi fără lumină,
Îți caut urma, inima-mi suspină.
Fiecare zi e ca o întrebare,
Când vei veni din depărtări amare?
Te chem cu glasul tainic al iubirii,
Și te aștept la marginea privirii.
Sub cerul plin de stele tremurânde,
Dorul meu arde-n clipele profunde.
E ca un foc ce nu se stinge-n vânt,
Un cântec mut, dar veșnic și profund.
Nici florile din câmp nu pot să-mi spună,
De ce e dorul rana mea cea bună.
Căci doare, dar mă ține viu și treaz,
În fiecare zi și-n orice ceas.
Aș scrie dorul meu pe frunze verzi,
Să-l simți când sufletu-ți începi să-l pierzi.
Și când va fi să mă găsești pe mine,
Să știi că dorul meu duce spre tine.
Și astfel, dorul sufletului meu
Va fi povestea unui vis mereu.
Un legământ de gânduri și simțire,
O șoaptă-n veșnicie, o iubire.
Copilul din mine.
Copilul din mine...
Tom Stoppard spunea că, dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată. Dar, uneori, ne trezim uitând tocmai de această comoară din sufletul nostru.
Copilul din mine... trăiește acum în ochii fiului meu. Îl văd în râsul lui cristalin, în pașii șovăielnici, în curiozitatea lui nesfârșită. Îl văd în fiecare moment când lumea devine, dintr-odată, mai simplă și mai frumoasă. Îmi amintește că și eu am fost cândva la fel: fără griji, plin de lumină și bucurie.
Copilul din mine... m-a așteptat. De multe ori l-am lăsat singur. L-am închis în colțuri ascunse ale sufletului, preocupat să fiu „adult”, să fiu „responsabil”. Mi-am dorit să cresc repede, să par puternic, să țin piept vieții, și, fără să-mi dau seama, l-am rănit. Astăzi, îi cer iertare.
Îi cer iertare copilului care eram pentru toate momentele în care nu l-am ascultat, pentru zilele când am uitat să râd, să visez, să mă joc. Îi cer iertare pentru fiecare dată când m-am încruntat în loc să zâmbesc, pentru momentele când grijile m-au făcut să uit de bucuriile simple.
Copilul din mine... e încă acolo. Îl simt mai aproape în fiecare zi petrecută alături de copilul meu. Mă învață din nou să alerg fără destinație, să râd din toată inima, să găsesc frumusețea în lucrurile mici. Mă învață să iubesc așa cum iubește un copil: sincer, complet, fără condiții.
Dacă aș putea vorbi cu copilul care am fost, i-aș spune:
„Iartă-mă. Nu te-am uitat, doar te-am pierdut o vreme. Îți promit că de acum îți voi fi mereu aproape. Voi păstra zâmbetul tău, jocurile tale, visele tale. Voi învăța din nou să privesc lumea prin ochii tăi.”
Și dacă atunci, în copilărie, aș fi scris o scrisoare pentru mine, adult, ar fi sunat așa:
„Dragul meu,
Nu mă lăsa să dispar. Rămâi copil în suflet, râzi fără motiv, iubește din toată inima. Ia viața ca pe un joc, nu ca pe o povară. Fii curios, găsește bucurie în tot ce te înconjoară. Deschide-ți inima și ascult-o mereu. În ea vei găsi răspunsurile.”
Astăzi, știu că a fi copil este o binecuvântare, iar a păstra copilăria vie înseamnă a-ți păstra sufletul tânăr. Copilul din mine e acolo, mă însoțește și mă inspiră. Îi mulțumesc că nu m-a abandonat niciodată.
Valurile Vieți
Valuri de dor și de zbucium se sparg,
Pe țărmul vieții, ce-i aspru și gol,
Cu vise ce ard și lacrimi ce cad,
Înotăm spre lumină, cu sufletul gol.
Uneori marea-i calmă, albastră și blândă,
Ne poartă pe brațe spre zări de cristal,
Dar alteori furtuna ne prinde în undă,
Și pierdem din noi sub cerul brutal.
Căutăm orizonturi, speranțe în larg,
Cu inimile pline de dorințe târzii,
Dar valul se-ntoarce, lovind și iar trag,
Amintiri ce se pierd în nopțile gri.
Privim către stele, călăuze tăcute,
Dar și ele se sting sub norii prea grei,
Doar curajul din piept și visele mute
Ne împing să înfruntăm al vieții temei.
În spumă se-nalță povești ce dispar,
Iluzii frumoase, pierdute în zare,
Dar în fiecare furtună amar,
Se ascunde-o lecție plină de soare.
Timpul ne trece ca vântul pe ape,
Și pașii ni-i spală nisipul de dor,
Dar valurile vieții, cu ale lor clape,
Ne-nvață să fim tot mai buni, uneori.
În taina adâncului găsim alinare,
Când valul se sparge și tăcerea ne-nvăluie,
Și în inima noastră renaște o stare,
Un cântec de viață ce nu se mai sfârșuie.
Așa ne poartă destinul pe val,
Când lin, când zbucium, când dulce, când greu,
Dar orice furtună devine un mal,
Când sufletul crede în drumul său.
Autor:Mihut Raul Alexandru.
Umbra Speranței
Pe drumul vieții, presărat cu ceață,
Umbra speranței vine și mă-nvață.
Căci chiar și-n noapte, când lumina-i stinsă,
Ea mă veghează, tainică, aprinsă.
Din doruri mute și visări târzii,
Umbra speranței știe a zâmbi.
Chiar de mă pierd în gânduri fără rost,
Ea-mi amintește tot ce-am fost.
Când lumea cade-n valuri de durere,
Ea-mi șoptește blând despre putere.
Un glas ce urcă dintr-un loc adânc,
Un cântec vechi, al sufletului stânc.
Prin ploi de lacrimi, prin furtuni amare,
Umbra speranței arde-n depărtare.
E ca un far ce-mi luminează calea,
Un dor nestins ce-și urmează chemarea.
Ea nu se teme de grele încercări,
În fața vieții stă fără-ncercănări.
Chiar când m-aplec sub greutăți de gheață,
Ea-mi spune: "Luptă! Merită viața!"
Din pulbere de visuri destrămate,
Ea construiește punți nestrămutate.
Căci orice umbră are-n sine-un soare,
Ce-nvie totul, chiar din nepăsare.
Când totul pare să se-ntunece iar,
Ea-mi dă puterea să cred în hotar.
În locul unde toate dorurile mor,
Umbra speranței devine izvor.
În ochii celor ce-au pierdut credința,
Ea reaprinde blândă biruința.
Și-n inimi ce-au uitat să mai viseze,
Umbra speranței începe să creeze.
E veșnic vie, chiar și-n lumea mută,
O flacără ce-n noapte nu se-ascultă.
Din suflet crește, până la zenit,
O rază pură-n întuneric țintuit.
Și astfel merg, purtându-i urma vie,
Prin labirinturi, prin orice câmpie.
Umbra speranței e pavăza mea,
Un dar ce-n veci în suflet va dura.
Înfruntă Furtuna.
Când valuri te lovesc și cerul e greu,
Când umbrele cad peste visul tău,
Ridică-te, suflete, nu te lăsa,
Furtuna trece, iar lumina va sta.
Durerea te-ncearcă, dar tu ești puternic,
Chiar dacă drumul pare prea stingheric,
În fiecare lacrimă e o comoară,
Ce-ți dă puterea să lupți iar și iară.
Viața e grea, dar tu ești mai tare,
Fii stânca ce-nvinge orice încercare,
Nu lăsa frica să-ți fie stăpână,
Crede în tine și-n steaua ta bună.
În tine e focul ce poate aprinde,
Orice vis mare, chiar dacă te prinde,
Îndoiala-n brațe, tu rupe-i lanțul,
Și luptă să-ți cucerești iar avântul.
Fiecare cădere e doar o lecție,
Ce-ți face sufletul mai plin de esenție,
Nu te opri, mergi înainte mereu,
Căci în luptă găsești un sprijin din greu.
Când norii se-ntind peste cerul senin,
Tu fii curcubeul, eroul divin,
Și oricât de lungă ar fi noaptea amară,
Ziua răsare cu pacea-n afară.
Ridică privirea, spre zări strălucite,
Pe drumuri grele, dar de tine menite,
Tu ești stăpânul propriei vieți,
Fii farul ce luminează când te rătăcești.
Cu inima plină de curaj și iubire,
Mergi înainte, oricare-ar fi fire,
Căci viața te poartă prin mii de furtuni,
Dar sufletul tău le-nvinge pe luni.
Autor Mihut Raul Alexandru.
---
O floare va crește din gunoi.
În murmur stins, sub cerul gri,
Unde nimeni nu vrea a privi,
Din strat de umbre și noroi,
O floare crește în gunoi.
Cu petale fragede, de vis,
În loc uitat, unde totu-i nins,
Ea sfidează colțuri reci, pustii,
Hrănită doar de amintiri târzii.
N-are grădini, nici soare cald,
Doar umbre grele și-un drum întortochiat,
Dar totuși luptă, fără glas,
Spre ceruri largi, un drum atras.
În gunoiul vieții, plin de durere,
Se naște viața, plină de putere,
Căci frumusețea stă-n curajul pur,
De-a înflori, chiar și-n locul cel mai dur.
Aceasta-i lecția ce ea ne dă,
Că-n orice loc, speranța va răzbate,
Și-n haos rece, în frig și noroi,
O floare va crește din gunoi.
Dorul Sufletul
Când seara cade, totul e tăcere,
Un dor mă prinde-n mreje de durere.
Din zări îndepărtate vin chemări,
Sufletu-mi plânge, prins între cărări.
Te caut printre umbrele târzii,
În amintiri ce dor și-s vii.
Ești ca un cântec ce nu-l pot uita,
Ca o lumină-n noaptea grea.
În visuri blânde chipul tău răsare,
Ca o speranță vie, călătoare.
Te simt aproape, dar ești prea departe,
Iar dorul meu se-nalță peste moarte.
Purtat de vântul rece dintre munți,
Sufletul meu te strigă din adânci.
Ești parte vie-n gândul ce-l păstrez,
Un dor ce niciodată nu-l șterg.
Prin ploi și nori, prin timpuri fără rost,
Îți simt prezența, chiar dacă n-ai fost.
Pe drumuri lungi și străzi fără lumină,
Îți caut urma, inima-mi suspină.
Fiecare zi e ca o întrebare,
Când vei veni din depărtări amare?
Te chem cu glasul tainic al iubirii,
Și te aștept la marginea privirii.
Sub cerul plin de stele tremurânde,
Dorul meu arde-n clipele profunde.
E ca un foc ce nu se stinge-n vânt,
Un cântec mut, dar veșnic și profund.
Nici florile din câmp nu pot să-mi spună,
De ce e dorul rana mea cea bună.
Căci doare, dar mă ține viu și treaz,
În fiecare zi și-n orice ceas.
Aș scrie dorul meu pe frunze verzi,
Să-l simți când sufletu-ți începi să-l pierzi.
Și când va fi să mă găsești pe mine,
Să știi că dorul meu duce spre tine.
Și astfel, dorul sufletului meu
Va fi povestea unui vis mereu.
Un legământ de gânduri și simțire,
O șoaptă-n veșnicie, o iubire.
Copilul din mine.
Copilul din mine...
Tom Stoppard spunea că, dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată. Dar, uneori, ne trezim uitând tocmai de această comoară din sufletul nostru.
Copilul din mine... trăiește acum în ochii fiului meu. Îl văd în râsul lui cristalin, în pașii șovăielnici, în curiozitatea lui nesfârșită. Îl văd în fiecare moment când lumea devine, dintr-odată, mai simplă și mai frumoasă. Îmi amintește că și eu am fost cândva la fel: fără griji, plin de lumină și bucurie.
Copilul din mine... m-a așteptat. De multe ori l-am lăsat singur. L-am închis în colțuri ascunse ale sufletului, preocupat să fiu „adult”, să fiu „responsabil”. Mi-am dorit să cresc repede, să par puternic, să țin piept vieții, și, fără să-mi dau seama, l-am rănit. Astăzi, îi cer iertare.
Îi cer iertare copilului care eram pentru toate momentele în care nu l-am ascultat, pentru zilele când am uitat să râd, să visez, să mă joc. Îi cer iertare pentru fiecare dată când m-am încruntat în loc să zâmbesc, pentru momentele când grijile m-au făcut să uit de bucuriile simple.
Copilul din mine... e încă acolo. Îl simt mai aproape în fiecare zi petrecută alături de copilul meu. Mă învață din nou să alerg fără destinație, să râd din toată inima, să găsesc frumusețea în lucrurile mici. Mă învață să iubesc așa cum iubește un copil: sincer, complet, fără condiții.
Dacă aș putea vorbi cu copilul care am fost, i-aș spune:
„Iartă-mă. Nu te-am uitat, doar te-am pierdut o vreme. Îți promit că de acum îți voi fi mereu aproape. Voi păstra zâmbetul tău, jocurile tale, visele tale. Voi învăța din nou să privesc lumea prin ochii tăi.”
Și dacă atunci, în copilărie, aș fi scris o scrisoare pentru mine, adult, ar fi sunat așa:
„Dragul meu,
Nu mă lăsa să dispar. Rămâi copil în suflet, râzi fără motiv, iubește din toată inima. Ia viața ca pe un joc, nu ca pe o povară. Fii curios, găsește bucurie în tot ce te înconjoară. Deschide-ți inima și ascult-o mereu. În ea vei găsi răspunsurile.”
Astăzi, știu că a fi copil este o binecuvântare, iar a păstra copilăria vie înseamnă a-ți păstra sufletul tânăr. Copilul din mine e acolo, mă însoțește și mă inspiră. Îi mulțumesc că nu m-a abandonat niciodată.
Valurile Vieți
Valuri de dor și de zbucium se sparg,
Pe țărmul vieții, ce-i aspru și gol,
Cu vise ce ard și lacrimi ce cad,
Înotăm spre lumină, cu sufletul gol.
Uneori marea-i calmă, albastră și blândă,
Ne poartă pe brațe spre zări de cristal,
Dar alteori furtuna ne prinde în undă,
Și pierdem din noi sub cerul brutal.
Căutăm orizonturi, speranțe în larg,
Cu inimile pline de dorințe târzii,
Dar valul se-ntoarce, lovind și iar trag,
Amintiri ce se pierd în nopțile gri.
Privim către stele, călăuze tăcute,
Dar și ele se sting sub norii prea grei,
Doar curajul din piept și visele mute
Ne împing să înfruntăm al vieții temei.
În spumă se-nalță povești ce dispar,
Iluzii frumoase, pierdute în zare,
Dar în fiecare furtună amar,
Se ascunde-o lecție plină de soare.
Timpul ne trece ca vântul pe ape,
Și pașii ni-i spală nisipul de dor,
Dar valurile vieții, cu ale lor clape,
Ne-nvață să fim tot mai buni, uneori.
În taina adâncului găsim alinare,
Când valul se sparge și tăcerea ne-nvăluie,
Și în inima noastră renaște o stare,
Un cântec de viață ce nu se mai sfârșuie.
Așa ne poartă destinul pe val,
Când lin, când zbucium, când dulce, când greu,
Dar orice furtună devine un mal,
Când sufletul crede în drumul său.
Autor:Mihut Raul Alexandru.
Umbra Speranței
Pe drumul vieții, presărat cu ceață,
Umbra speranței vine și mă-nvață.
Căci chiar și-n noapte, când lumina-i stinsă,
Ea mă veghează, tainică, aprinsă.
Din doruri mute și visări târzii,
Umbra speranței știe a zâmbi.
Chiar de mă pierd în gânduri fără rost,
Ea-mi amintește tot ce-am fost.
Când lumea cade-n valuri de durere,
Ea-mi șoptește blând despre putere.
Un glas ce urcă dintr-un loc adânc,
Un cântec vechi, al sufletului stânc.
Prin ploi de lacrimi, prin furtuni amare,
Umbra speranței arde-n depărtare.
E ca un far ce-mi luminează calea,
Un dor nestins ce-și urmează chemarea.
Ea nu se teme de grele încercări,
În fața vieții stă fără-ncercănări.
Chiar când m-aplec sub greutăți de gheață,
Ea-mi spune: "Luptă! Merită viața!"
Din pulbere de visuri destrămate,
Ea construiește punți nestrămutate.
Căci orice umbră are-n sine-un soare,
Ce-nvie totul, chiar din nepăsare.
Când totul pare să se-ntunece iar,
Ea-mi dă puterea să cred în hotar.
În locul unde toate dorurile mor,
Umbra speranței devine izvor.
În ochii celor ce-au pierdut credința,
Ea reaprinde blândă biruința.
Și-n inimi ce-au uitat să mai viseze,
Umbra speranței începe să creeze.
E veșnic vie, chiar și-n lumea mută,
O flacără ce-n noapte nu se-ascultă.
Din suflet crește, până la zenit,
O rază pură-n întuneric țintuit.
Și astfel merg, purtându-i urma vie,
Prin labirinturi, prin orice câmpie.
Umbra speranței e pavăza mea,
Un dar ce-n veci în suflet va dura.
Înfruntă Furtuna.
Când valuri te lovesc și cerul e greu,
Când umbrele cad peste visul tău,
Ridică-te, suflete, nu te lăsa,
Furtuna trece, iar lumina va sta.
Durerea te-ncearcă, dar tu ești puternic,
Chiar dacă drumul pare prea stingheric,
În fiecare lacrimă e o comoară,
Ce-ți dă puterea să lupți iar și iară.
Viața e grea, dar tu ești mai tare,
Fii stânca ce-nvinge orice încercare,
Nu lăsa frica să-ți fie stăpână,
Crede în tine și-n steaua ta bună.
În tine e focul ce poate aprinde,
Orice vis mare, chiar dacă te prinde,
Îndoiala-n brațe, tu rupe-i lanțul,
Și luptă să-ți cucerești iar avântul.
Fiecare cădere e doar o lecție,
Ce-ți face sufletul mai plin de esenție,
Nu te opri, mergi înainte mereu,
Căci în luptă găsești un sprijin din greu.
Când norii se-ntind peste cerul senin,
Tu fii curcubeul, eroul divin,
Și oricât de lungă ar fi noaptea amară,
Ziua răsare cu pacea-n afară.
Ridică privirea, spre zări strălucite,
Pe drumuri grele, dar de tine menite,
Tu ești stăpânul propriei vieți,
Fii farul ce luminează când te rătăcești.
Cu inima plină de curaj și iubire,
Mergi înainte, oricare-ar fi fire,
Căci viața te poartă prin mii de furtuni,
Dar sufletul tău le-nvinge pe luni.
Autor Mihut Raul Alexandru.
---