Câine
Ce suntem noi?
Amici sau mai mult?
Simt ca ma iubești
Dar in același timp simt ca nu
Primul nostru sărut
Asa repede a trecut
N-aș fi vrut vreodată sa se termine
Dar se pare ca nu s-a putut
Te-am iubit și te iubesc
Enorm enorm de mult
Nu știu dacă e la fel
Sper sa fie
Dar ma simt de parca nu
Încerc sa ma mint ca te simți la fel
Dar știm amandoi
Ca am un defect
Când iubesc iubesc prea mult
Ca un câine
Lovit, pierdut pe drum
Poezii din aceiaşi categorie
”Invață”
Fii mulțumit cât brațele-ți sunt pline,
Cât inima-ți e încă un loc cald,
Cât timp poți oferii un zâmbet,
Si cât mai poți să fii uman!
Îmbrățișează-ți prietenii,
Iubește-ți familia,
Dăruiește gânduri bune,
Și fii o binecuvântare în lume!
metamorfozele unui gând/1
pictograma-
de pe muchia, încă roșiatică,
a răsăritului,
e amprenta unui tril de ciocârlie
rotit in torul veșniciei.
mi-am acoperit ochii
cu rugăciuni
șoptite doar
în inimă
A răsărit în mine
A răsărit în mine un dor nespus,
Ca roua ce-n zori se adună-n floare,
Cu pași tăcuți, din margini de apus,
Mi-a încolțit in piept o sărbătoare.
Pluteai în mine ca un cântec vechi,
Ce n-a fost scris, dar sufletul îl știe,
În ochii tăi, o lume fără perechi,
În tăcerea ta, o taină ce mă frige.
Și nu știam că-n mine mai e loc
De atâtea primăveri fără cuvinte,
Ma atingeai si aveam in sânge foc,
Mi-ai scris pe tâmple semnele sfințite.
A răsărit în mine un fel de cer,
Pe care-l uitasem, adânc sub pleoape,
Un cer cu stele ce nu mai pier,
Și albastrul lor parcă nu mai încape.
De ce-ai venit? Ce vrajă te-a chemat
Să scuturi liniștea ce-mi era lege?
Acum, în gânduri, port un paradis
Pe care nimeni n-o să mi-l dezlege.
Am întrebat pământul, dar a tăcut,
Iar vântul m-a îngropat într-o tăcere,
Am întrebat trecutul și-a durut,
Și m-am pierdut în gânduri fără mângâiere.
Mâinile imi tremura , simt cum mor,
Un trup uitat în umbre, fără glas.
Iar tu rămâi doar umbra unui dor,
Ce-mi frânge inima și mă lasă-n ceas.
Amintiri
Pacat ca uneori te deschizi fata de un om care nu merita si nici nu te merita
Pacat ca tot ce frumos e intr-adevar trecator.. ma gandesc inca la noi si ranile dor
Oricat timp ar trece, de tine nu-mi va trece
Mi-e dor de tot ce am fost si am putea fi
Mi-e dor de tine si noapte si zi
Ce am avut cu tine e dincolo de cuvinte
Te vreau si azi la fel ca inainte
Ce am avut noi doi era o dragoste adevarata
Uitandu-ma la filme de dragoste ma simt ca altadata
Cand eram un noi si nu doar eu si tu
Cat de greu e acum sa stiu ca noi nu
Sunt amintiri frumoase, de povestit chiar si copiilor
Cat am putut sa iubesc un om cu care nu aveam un viitor..
Epigrame IV
Avarul
V-am convocat pe toți urgent,
Să vă citesc din testament:
-Defunctul a crezut în Înviere,
Și și-a lăsat tot lui întreaga avere.
Unui soţ beţiv
Să dispari, îi strigă soaţa,
Căci veniră beat acasă,
N-avu timp să-i vadă faţa,
Dispăru subit sub masă.
Beţivul gospodar
Cu prea mult alcool în el,
Făcea clătite împachetate,
Dar când să pună puţin gem,
A tuşit, şi au ieşit flambate.
Unui inspector - defect profesional
Mă duc la el cu o problemă,
Căci na, se întâmplă orişicui,
Şi-n loc de ajutor, el fără jenă,
Mă ia la inspectat întâi.
Uneia cu diabet
A vrut Maldive, Bora Bora,
O insulă cu plajă și piscină,
Și-a afirmat în fața tuturora,
Că a ajuns… pe insulină !
Unui agronom
A terminat Agronomia primul,
Şi-i specialist în plante, peste-o mie
Dar stând şomer şi dând cu vinul,
Mai ştie doar… viţa de vie.
Unui “multicalificat”
Se crede tehnocrat gagiu,
Cu facultăţi de anduranţă,
Făcute două pe la Spiru,
Iar pe a treia... la distanţă.
Unui inginer
Ca inginer s-ajungi ai învăţat,
Normal, ca mai toţi tinerii...
Şi-n loc să profesezi, noi am aflat,
Că tu, faci fiscului inginerii.
Unora
Văzut-am care-i baiul,
În acest stupid război,
La mine-n ochi e paiul,
Iar bârna e la voi.
Epigrama
E un catren cu versuri aranjate,
Şi de-un motiv sau caracter legate,
Dar să le-nţelegi şi să n-ai răutate,
Îţi trebuie şi un pic de carte.
Ecouri de toamnă
Bătrânul pictor nu-și luase cu el toate culorile,
alesese din cutie doar galbenul, verdele, albastru, maroul și negru,
nici nu-i trebuiau mai multe,
ce să faci cu albul, cu roșul, cu alte nuanțe calde, descălecate din primele,
într-un tablou posomorât al toamnei,
chiar că nu avea ce face cu ele,
numai că acel neobișnuit septembrie îl surprinsese descoperit,
luaseră foc trandafirii și căzuse a doua ninsoare peste salcâmi,
frunza nu se mai uscase în vii, iar oamenii nu-și mai culeseseră strugurii, așteptând bruma,
se scurtaseră zilele, ce-i drept,
dar natura nu-și închisese de tot fereastrele vieții,
cum să reprezinți toate acestea lucruri fără roșu?
Cu albul, care nici nu este culoare, era mai ușor,
se putea substitui cu albul pânzei,
pentru roșu însă nu exista nicio soluție,
iar ca să se întoarcă acasa după ce bătuse atâta drum
cu șevaletul în spate, nici vorbă,
și-ar fi pierdut tot fiorul inspirației,
nu,
mai bine își cresta brațul stâng până țâșnea sângele
(citise undeva că șamanii își scriau letopisețele în acest fel sumbru!)
și-și crestă brațul stâng,
apoi își înmuie pen***cenzure*** în propriu-i sânge,
adăugând nuanțele de roșu aprins trandafirilor înfloriți,
strugurilor roșii,
merelor uitate pe ramuri
gaițelor și pițigoilor cu accente de roz
milioanelor de floricele de câmp,
Soarelui,
spre seară tabloul începuse să semene a toamnă
doar că bătrânul pictor pălise la față și i se înmuiaseă picioarele,
ultima imagine care-i rămăsese întipărită pe retină
era cea a unui fluture în care se adunaseră toate culorile din lume
așezându-se grațios pe o frezie....
”Invață”
Fii mulțumit cât brațele-ți sunt pline,
Cât inima-ți e încă un loc cald,
Cât timp poți oferii un zâmbet,
Si cât mai poți să fii uman!
Îmbrățișează-ți prietenii,
Iubește-ți familia,
Dăruiește gânduri bune,
Și fii o binecuvântare în lume!
metamorfozele unui gând/1
pictograma-
de pe muchia, încă roșiatică,
a răsăritului,
e amprenta unui tril de ciocârlie
rotit in torul veșniciei.
mi-am acoperit ochii
cu rugăciuni
șoptite doar
în inimă
A răsărit în mine
A răsărit în mine un dor nespus,
Ca roua ce-n zori se adună-n floare,
Cu pași tăcuți, din margini de apus,
Mi-a încolțit in piept o sărbătoare.
Pluteai în mine ca un cântec vechi,
Ce n-a fost scris, dar sufletul îl știe,
În ochii tăi, o lume fără perechi,
În tăcerea ta, o taină ce mă frige.
Și nu știam că-n mine mai e loc
De atâtea primăveri fără cuvinte,
Ma atingeai si aveam in sânge foc,
Mi-ai scris pe tâmple semnele sfințite.
A răsărit în mine un fel de cer,
Pe care-l uitasem, adânc sub pleoape,
Un cer cu stele ce nu mai pier,
Și albastrul lor parcă nu mai încape.
De ce-ai venit? Ce vrajă te-a chemat
Să scuturi liniștea ce-mi era lege?
Acum, în gânduri, port un paradis
Pe care nimeni n-o să mi-l dezlege.
Am întrebat pământul, dar a tăcut,
Iar vântul m-a îngropat într-o tăcere,
Am întrebat trecutul și-a durut,
Și m-am pierdut în gânduri fără mângâiere.
Mâinile imi tremura , simt cum mor,
Un trup uitat în umbre, fără glas.
Iar tu rămâi doar umbra unui dor,
Ce-mi frânge inima și mă lasă-n ceas.
Amintiri
Pacat ca uneori te deschizi fata de un om care nu merita si nici nu te merita
Pacat ca tot ce frumos e intr-adevar trecator.. ma gandesc inca la noi si ranile dor
Oricat timp ar trece, de tine nu-mi va trece
Mi-e dor de tot ce am fost si am putea fi
Mi-e dor de tine si noapte si zi
Ce am avut cu tine e dincolo de cuvinte
Te vreau si azi la fel ca inainte
Ce am avut noi doi era o dragoste adevarata
Uitandu-ma la filme de dragoste ma simt ca altadata
Cand eram un noi si nu doar eu si tu
Cat de greu e acum sa stiu ca noi nu
Sunt amintiri frumoase, de povestit chiar si copiilor
Cat am putut sa iubesc un om cu care nu aveam un viitor..
Epigrame IV
Avarul
V-am convocat pe toți urgent,
Să vă citesc din testament:
-Defunctul a crezut în Înviere,
Și și-a lăsat tot lui întreaga avere.
Unui soţ beţiv
Să dispari, îi strigă soaţa,
Căci veniră beat acasă,
N-avu timp să-i vadă faţa,
Dispăru subit sub masă.
Beţivul gospodar
Cu prea mult alcool în el,
Făcea clătite împachetate,
Dar când să pună puţin gem,
A tuşit, şi au ieşit flambate.
Unui inspector - defect profesional
Mă duc la el cu o problemă,
Căci na, se întâmplă orişicui,
Şi-n loc de ajutor, el fără jenă,
Mă ia la inspectat întâi.
Uneia cu diabet
A vrut Maldive, Bora Bora,
O insulă cu plajă și piscină,
Și-a afirmat în fața tuturora,
Că a ajuns… pe insulină !
Unui agronom
A terminat Agronomia primul,
Şi-i specialist în plante, peste-o mie
Dar stând şomer şi dând cu vinul,
Mai ştie doar… viţa de vie.
Unui “multicalificat”
Se crede tehnocrat gagiu,
Cu facultăţi de anduranţă,
Făcute două pe la Spiru,
Iar pe a treia... la distanţă.
Unui inginer
Ca inginer s-ajungi ai învăţat,
Normal, ca mai toţi tinerii...
Şi-n loc să profesezi, noi am aflat,
Că tu, faci fiscului inginerii.
Unora
Văzut-am care-i baiul,
În acest stupid război,
La mine-n ochi e paiul,
Iar bârna e la voi.
Epigrama
E un catren cu versuri aranjate,
Şi de-un motiv sau caracter legate,
Dar să le-nţelegi şi să n-ai răutate,
Îţi trebuie şi un pic de carte.
Ecouri de toamnă
Bătrânul pictor nu-și luase cu el toate culorile,
alesese din cutie doar galbenul, verdele, albastru, maroul și negru,
nici nu-i trebuiau mai multe,
ce să faci cu albul, cu roșul, cu alte nuanțe calde, descălecate din primele,
într-un tablou posomorât al toamnei,
chiar că nu avea ce face cu ele,
numai că acel neobișnuit septembrie îl surprinsese descoperit,
luaseră foc trandafirii și căzuse a doua ninsoare peste salcâmi,
frunza nu se mai uscase în vii, iar oamenii nu-și mai culeseseră strugurii, așteptând bruma,
se scurtaseră zilele, ce-i drept,
dar natura nu-și închisese de tot fereastrele vieții,
cum să reprezinți toate acestea lucruri fără roșu?
Cu albul, care nici nu este culoare, era mai ușor,
se putea substitui cu albul pânzei,
pentru roșu însă nu exista nicio soluție,
iar ca să se întoarcă acasa după ce bătuse atâta drum
cu șevaletul în spate, nici vorbă,
și-ar fi pierdut tot fiorul inspirației,
nu,
mai bine își cresta brațul stâng până țâșnea sângele
(citise undeva că șamanii își scriau letopisețele în acest fel sumbru!)
și-și crestă brațul stâng,
apoi își înmuie pen***cenzure*** în propriu-i sânge,
adăugând nuanțele de roșu aprins trandafirilor înfloriți,
strugurilor roșii,
merelor uitate pe ramuri
gaițelor și pițigoilor cu accente de roz
milioanelor de floricele de câmp,
Soarelui,
spre seară tabloul începuse să semene a toamnă
doar că bătrânul pictor pălise la față și i se înmuiaseă picioarele,
ultima imagine care-i rămăsese întipărită pe retină
era cea a unui fluture în care se adunaseră toate culorile din lume
așezându-se grațios pe o frezie....
Alte poezii ale autorului
Pastile
Am încercat sa iti dăruiesc totul
Dar tu m-ai refuzat
Acum stau plângând în pat
Simțindu-mă înjunghiat
Încerc sa te uit
Dar îmi apari în vis
Inima eu ți-am dăruit
Dar tu ai aruncat-o în abis
A trecut o lună, doua, trei
Mulți îmi zic ca nu m-ai meritat
Dar eu am refuzat
Sa accept ca tu nu mai vrei
Ca eu sa fiu al tău iar tu a mea
Stau și ma uit la cutia de pastile
Ea fiind goala-n mâna mea
În sfârșit pun capăt acestor zile
Căci eu chiar nu mai puteam
Pastile
Am încercat sa iti dăruiesc totul
Dar tu m-ai refuzat
Acum stau plângând în pat
Simțindu-mă înjunghiat
Încerc sa te uit
Dar îmi apari în vis
Inima eu ți-am dăruit
Dar tu ai aruncat-o în abis
A trecut o lună, doua, trei
Mulți îmi zic ca nu m-ai meritat
Dar eu am refuzat
Sa accept ca tu nu mai vrei
Ca eu sa fiu al tău iar tu a mea
Stau și ma uit la cutia de pastile
Ea fiind goala-n mâna mea
În sfârșit pun capăt acestor zile
Căci eu chiar nu mai puteam
Pastile
Am încercat sa iti dăruiesc totul
Dar tu m-ai refuzat
Acum stau plângând în pat
Simțindu-mă înjunghiat
Încerc sa te uit
Dar îmi apari în vis
Inima eu ți-am dăruit
Dar tu ai aruncat-o în abis
A trecut o lună, doua, trei
Mulți îmi zic ca nu m-ai meritat
Dar eu am refuzat
Sa accept ca tu nu mai vrei
Ca eu sa fiu al tău iar tu a mea
Stau și ma uit la cutia de pastile
Ea fiind goala-n mâna mea
În sfârșit pun capăt acestor zile
Căci eu chiar nu mai puteam
Pastile
Am încercat sa iti dăruiesc totul
Dar tu m-ai refuzat
Acum stau plângând în pat
Simțindu-mă înjunghiat
Încerc sa te uit
Dar îmi apari în vis
Inima eu ți-am dăruit
Dar tu ai aruncat-o în abis
A trecut o lună, doua, trei
Mulți îmi zic ca nu m-ai meritat
Dar eu am refuzat
Sa accept ca tu nu mai vrei
Ca eu sa fiu al tău iar tu a mea
Stau și ma uit la cutia de pastile
Ea fiind goala-n mâna mea
În sfârșit pun capăt acestor zile
Căci eu chiar nu mai puteam
Pastile
Am încercat sa iti dăruiesc totul
Dar tu m-ai refuzat
Acum stau plângând în pat
Simțindu-mă înjunghiat
Încerc sa te uit
Dar îmi apari în vis
Inima eu ți-am dăruit
Dar tu ai aruncat-o în abis
A trecut o lună, doua, trei
Mulți îmi zic ca nu m-ai meritat
Dar eu am refuzat
Sa accept ca tu nu mai vrei
Ca eu sa fiu al tău iar tu a mea
Stau și ma uit la cutia de pastile
Ea fiind goala-n mâna mea
În sfârșit pun capăt acestor zile
Căci eu chiar nu mai puteam
Pastile
Am încercat sa iti dăruiesc totul
Dar tu m-ai refuzat
Acum stau plângând în pat
Simțindu-mă înjunghiat
Încerc sa te uit
Dar îmi apari în vis
Inima eu ți-am dăruit
Dar tu ai aruncat-o în abis
A trecut o lună, doua, trei
Mulți îmi zic ca nu m-ai meritat
Dar eu am refuzat
Sa accept ca tu nu mai vrei
Ca eu sa fiu al tău iar tu a mea
Stau și ma uit la cutia de pastile
Ea fiind goala-n mâna mea
În sfârșit pun capăt acestor zile
Căci eu chiar nu mai puteam
Pastile
Am încercat sa iti dăruiesc totul
Dar tu m-ai refuzat
Acum stau plângând în pat
Simțindu-mă înjunghiat
Încerc sa te uit
Dar îmi apari în vis
Inima eu ți-am dăruit
Dar tu ai aruncat-o în abis
A trecut o lună, doua, trei
Mulți îmi zic ca nu m-ai meritat
Dar eu am refuzat
Sa accept ca tu nu mai vrei
Ca eu sa fiu al tău iar tu a mea
Stau și ma uit la cutia de pastile
Ea fiind goala-n mâna mea
În sfârșit pun capăt acestor zile
Căci eu chiar nu mai puteam