Ascunsă sub lună
Ochii ei albaștri
Și parul ei de-un cafeniu închis,
Cu ale sale plete-n vânt
Se ascunde-n propriul râs,
Se teme să se arate.
Se ascunde după foile ce cu sutele le scrie
În timp ce răsare luna ruginie...
Povestind în rânduri despre ale dragostei aventuri cutreierate,
Și nu o vede nimeni, stă sub lună, ascunsă de toți și de toate.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Loredana Țurcan
Data postării: 20 februarie 2023
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 759
Poezii din aceiaşi categorie
Sfârșit
Sprijinită de fereastră,
privind în gol cu măinile reci
la sicriele melancolice
împodobite cu flori colorate, luminate, ea contemplă:
„Când va veni vremea mea
să întâlnesc stelele și luna, să le admir
de-aproape,
să devin și eu o strălucire
asupra pământului întunecat
ce plânge,
să mă eliberez de el, spunându-i:
lacrimi sângeroase am vărsat pe-asfaltul tău umed.
Acum s-au transformat în gheața pe care
eu încet alunec, lăsând în urmă orice strop
de ploaie singuratic;
să ajung în cerul sumbru, să-mi veghez
propriul mormânt unde lacrimile-mi îmi stau
ascunse, pierdute, înfrânte?
Când va veni vremea mea
să plutesc lin spre apus,
să-mi iau aripile de înger și încet-încet
să sfârșesc?
RENAȘTERE
Am reînceput viața cu atribuții de ” OM MARE ” ,
Mă uit în urma anilor ce au trecut
ca ninsoarea prin iarna inocentă ...
Aparent nu mă simt copil,
Dar nici societatea nu mă ia
în considerare cu drepturi depline..
Încerc să fac totul exemplar,
Dar sunt rătăcită printre norii
lui Cupidon de care nu mă pot lepada
până la nunta de aur .
Ce mi-aș dori
Aș vrea să cânt de dimineață până seara.
Să nu mă las făcută-n fel și chip.
Să mă-nțeleagă lumea, toată țara.
Să mi înțeleagă felul cum gândesc.
Să mă culeagă de pe stele mute
Și să m-aleg cu praf din urma lor.
Eu să vorbesc, iar ei să mă asculte,
Să mă lovească cu sute de flori.
Să văd cum e atunci când ești iubită
Ori respectată, ori ținută strâns.
Și să te vezi pe scenă sus suită,
Iar oamenii tu să îi faci sa râzi.
Nu vreau să creadă cineva ceva
De genul:" Ea ar vrea să fie rea.",
Ci vreau să înțeleagă faptul
Că vreau să mi fac eu viața mea.
Să fiu doar liberă, uneori singură,
Să mi pot alege calea ce-o urmez.
Și susținută, nu umilită,
Să pot să fac exact ce îmi doresc.
Я смерти нет сказал
Смотри в глаза! тебя я не боюсь,
Твой бледный лик мне чужд увы.
Ты думаешь пойду с тобой и не вернусь?
и что завянут на сырой земле мои цветы?
Как долго я писал тебе унылые стихи?
Я призывал тебя освободить душу от страха!
Но так и не увидели глаза мои,
и так и не почувствовал твой гнойный запах!
Cred
Cred că toate câte sunt
Vor dăinui înainte și după ce eu
Nu voi mai fi decât o bucată de gând,
O filă îngălbenită în memoria colectivă.
Cred că trecerea mea prin lume
Va lăsa anume
O urmă de cerneală neagră
Pe colile albe a părului alb.
Perspective
Înainte de-a arunca cuvinte grele,
Și-a desluși un conflict ce se-ncheie-n rele,
Întreabă-te, oare, cu mintea-ți trează,
Dacă-n fața-ți, un suflet matur se așează.
Căci de-i copil în gânduri și-n simțiri,
Nu-i loc de-nțelepciune, nici de-mpăcări.
Discuția-i un zid, o luptă-n van,
Când perspectiva-i străină, un ocean.
De ce să-ți pierzi vremea, energia,
Într-un război ce n-aduce bucuria?
Mai bine-ți vezi de drum, cu pași senini,
Și-nvață să ierți, să uiți de-acei străini.
Căci maturitatea-i o comoară rară,
Și nu toți o poartă, nu toți o-ncarcă.
Așa că, înainte de-a te-nfuria,
Întreabă-te, oare, cu cine-ai de-a face-acum, aici.
Sfârșit
Sprijinită de fereastră,
privind în gol cu măinile reci
la sicriele melancolice
împodobite cu flori colorate, luminate, ea contemplă:
„Când va veni vremea mea
să întâlnesc stelele și luna, să le admir
de-aproape,
să devin și eu o strălucire
asupra pământului întunecat
ce plânge,
să mă eliberez de el, spunându-i:
lacrimi sângeroase am vărsat pe-asfaltul tău umed.
Acum s-au transformat în gheața pe care
eu încet alunec, lăsând în urmă orice strop
de ploaie singuratic;
să ajung în cerul sumbru, să-mi veghez
propriul mormânt unde lacrimile-mi îmi stau
ascunse, pierdute, înfrânte?
Când va veni vremea mea
să plutesc lin spre apus,
să-mi iau aripile de înger și încet-încet
să sfârșesc?
RENAȘTERE
Am reînceput viața cu atribuții de ” OM MARE ” ,
Mă uit în urma anilor ce au trecut
ca ninsoarea prin iarna inocentă ...
Aparent nu mă simt copil,
Dar nici societatea nu mă ia
în considerare cu drepturi depline..
Încerc să fac totul exemplar,
Dar sunt rătăcită printre norii
lui Cupidon de care nu mă pot lepada
până la nunta de aur .
Ce mi-aș dori
Aș vrea să cânt de dimineață până seara.
Să nu mă las făcută-n fel și chip.
Să mă-nțeleagă lumea, toată țara.
Să mi înțeleagă felul cum gândesc.
Să mă culeagă de pe stele mute
Și să m-aleg cu praf din urma lor.
Eu să vorbesc, iar ei să mă asculte,
Să mă lovească cu sute de flori.
Să văd cum e atunci când ești iubită
Ori respectată, ori ținută strâns.
Și să te vezi pe scenă sus suită,
Iar oamenii tu să îi faci sa râzi.
Nu vreau să creadă cineva ceva
De genul:" Ea ar vrea să fie rea.",
Ci vreau să înțeleagă faptul
Că vreau să mi fac eu viața mea.
Să fiu doar liberă, uneori singură,
Să mi pot alege calea ce-o urmez.
Și susținută, nu umilită,
Să pot să fac exact ce îmi doresc.
Я смерти нет сказал
Смотри в глаза! тебя я не боюсь,
Твой бледный лик мне чужд увы.
Ты думаешь пойду с тобой и не вернусь?
и что завянут на сырой земле мои цветы?
Как долго я писал тебе унылые стихи?
Я призывал тебя освободить душу от страха!
Но так и не увидели глаза мои,
и так и не почувствовал твой гнойный запах!
Cred
Cred că toate câte sunt
Vor dăinui înainte și după ce eu
Nu voi mai fi decât o bucată de gând,
O filă îngălbenită în memoria colectivă.
Cred că trecerea mea prin lume
Va lăsa anume
O urmă de cerneală neagră
Pe colile albe a părului alb.
Perspective
Înainte de-a arunca cuvinte grele,
Și-a desluși un conflict ce se-ncheie-n rele,
Întreabă-te, oare, cu mintea-ți trează,
Dacă-n fața-ți, un suflet matur se așează.
Căci de-i copil în gânduri și-n simțiri,
Nu-i loc de-nțelepciune, nici de-mpăcări.
Discuția-i un zid, o luptă-n van,
Când perspectiva-i străină, un ocean.
De ce să-ți pierzi vremea, energia,
Într-un război ce n-aduce bucuria?
Mai bine-ți vezi de drum, cu pași senini,
Și-nvață să ierți, să uiți de-acei străini.
Căci maturitatea-i o comoară rară,
Și nu toți o poartă, nu toți o-ncarcă.
Așa că, înainte de-a te-nfuria,
Întreabă-te, oare, cu cine-ai de-a face-acum, aici.
Alte poezii ale autorului
Tăcut
Îmi spuneai că-s prea emotivă
Atunci când scrisori îți scriam,
Realizând acum ca-m fost naivă
Și că prea mult mă chinuiam.
Îmi spuneai că nu ai timp adesea ori
Sau doar voiai să mă ignori?
Atunci am înțeles ce nu puteai să-mi spui...
Ceea că efort în "asta" nu mai vrei să pui.
Tăceai în momente când nu trebuia de tăcut,
Fiind aceea ce numai ea vorbea...
Cuvinte din tine, să scot, nu am putut,
Fiind aceea ce numai ea iubea.
Sânge din sângele tău
Oare dormi liniștit,
neștiind,
dacă sânge din sângele tău...
respiră?
Oare îți mai suntem prin gânduri,
trăind,
dacă propriul tată nu sună,
să vadă dacă copii lui în seară...
ațipiră?
Mă uit
Mă uit spre cerul nopții
și nu văd luna,
Mă uit incontinuu și n-o găsesc
și simt cum puterile-mi slăbesc.
Ma uit la oameni
și nu-i înțeleg,
mă uit incontinuu și realizez
că s-au pierdut...
prin a lor trecut,
Mă uit la mine,
mă uit la chipul meu...
fără nesocotire,
văd apoi o fată gingașă
și plina de iubire.
Născut îndrăgostit
Născut îndrăgostit,
Unde in Pererîta își are începutul,
O minte strălucită, Grigore, așa a fost numit,
Ce a avut ca vis să treacă Prutul.
"Nu sunt atâția ochi pe pământ,
câtă frumusețe-n jur" ,
Poetul spuse-ntr-un citat,
Și că nu exista niciunde un loc mai sfânt
Decât pământul pe care ai fost creat.
Un om ce nu putea să nu se lupte
Pentru a sa țară ca să scape,
De cele timpuri în care sufletele erau corupte
Și de rele încărcate.
Un om iubitor ce nu putea sa nu se zbată
Pentru a sa țară ca să aibă într-un sfârșit,
O Independență și o limbă
Ai cărui muncă I s-a reușit.
Grigore Vieru, un creator al poeziilor, blândul din inima copiilor,
Un discipolul din inima-nțelepților
Și prietenul adevărat al cărților.
O persoana ce va rămâne mereu cu cei iubitori de a lor limbă română,
A poporului românesc stăpână,
Iar Vieru e cel care a reușit să cultive
În sufletul a zeci de generații,
Dragostea de neam și țară
Prin minunatele creații.
Să mă suni la miezul nopții
Sa răsfoiești prin amintiri atunci când am să-ți lipsesc
Ca să vezi...
Și să-nțelegi
Ca am făcut orice, până și inima să ți-o dăruiesc.
Mi-am educat în sine pace,
În vremea ce-mi predau războaie...
Am stat cu mâna pe trăgace,
Și totuși au putut să atace...
Zilele-n șir și nopțile pierdute,
Cu minte-mea tulbure
Prin casă petrecute
Gândindu-mă la tot ce ai zis, problemele mai târziu de la elen-născute,
Toate, de tine, au fost concepute.
Nu poți face rău când ai doar dragoste în suflet...
Dar totuși tu ai făcut-o atât de simplu,
Păreai să fi perfect
Înșelându-mă complet,
Dovedindu-se că erai doar un tip cu un chip multiplu.
Nu am putut să îmi arăt că inca e posibil
Să încerc
Și să găsesc...
O cale de scăpare din gânduri ce încetu cu încetu mă termină.
Îmi arăt acum că da, este posibil
Să pierd
Să caut
Sa trăiesc,
Pierdut n-am fost, dar sunt știu sigur,
Sunt bolnavă, de iubire îmbolnăvesc.
Așadar, m-am rătăcit în drum spre mine,
În timp ce căutăm răspunsuri la întrebări,
Soarele și luna nu mă mai priveau, aceștia te priveau pe tine...
În urma acestora provocându-mi unele stări.
Las totul în trecut,
Tot ce între noi s-a petrecut
Dar te rog, în serile liniștite, când te-a cuprinde vreo voire,
Lasă garda gândurilor rele jos,
Iar misterios
Să mă suni la miezul nopții și să-mi spui despre iubire.
Al dragostei război
Ei ne vor împreună? - dar cum să fac să te suport?
Când îți văd chipul și comportamentul prostesc
De adolescent,
Cum să fac de tine să mă îndrăgostesc?
Cum fac să apară vreo cale,
Vreun sentiment.
Noi ne vrem împreună? - dar împreună suntem imposibili,
Tu ești zeul Mars,
Eu sunt Bona Dea
Și amândoi crescuți de nobili
De necomparat,
Suntem total diferiți,
Între noi doi, zidul asemănării, cădea.
Însă toate rănile, împreună le-am îndurat,
Prea răniți ca acum să fim împreună,
Deja, ambii, de tot ne-am săturat,
Lăsându-ne luați de furtună.
Ne vrei împreună? - dar nu te vad acționând,
Poate prin faptele tale o să reușești să mă câștigi,
Dar sub toate te scufunzi,
Eu te scufund?
Te țin?
Nu îți dau voie să fugi?
Poate ar trebui, din nou, să încercăm?
Să nu ajungem ca acum, ura dintre noi să o împiedicăm,
Cum facem? ne lăsăm unul pe altul după ce prima dată eșuăm?
Sau luptăm?
Dar eu? Te vreau cu mine împreună? -nu, spun doar aluzii,
Nu îți pot răbda privirea, ochii,
Mă tem să nu-i fac la sfârșit, umezi...
Să pleci sfărâmat
Apoi să nu mai poți gândi atât de clar,
Astfel decât să fac asta, mai bine rămânem la distanță,
În siguranță.
Toți ne vor împreună, tu, eu, noi,
Mă vrei zi și noapte, iar eu la fel ,
Dar nu vreau să intru...cu tine
În al dragostei război.
Tăcut
Îmi spuneai că-s prea emotivă
Atunci când scrisori îți scriam,
Realizând acum ca-m fost naivă
Și că prea mult mă chinuiam.
Îmi spuneai că nu ai timp adesea ori
Sau doar voiai să mă ignori?
Atunci am înțeles ce nu puteai să-mi spui...
Ceea că efort în "asta" nu mai vrei să pui.
Tăceai în momente când nu trebuia de tăcut,
Fiind aceea ce numai ea vorbea...
Cuvinte din tine, să scot, nu am putut,
Fiind aceea ce numai ea iubea.
Sânge din sângele tău
Oare dormi liniștit,
neștiind,
dacă sânge din sângele tău...
respiră?
Oare îți mai suntem prin gânduri,
trăind,
dacă propriul tată nu sună,
să vadă dacă copii lui în seară...
ațipiră?
Mă uit
Mă uit spre cerul nopții
și nu văd luna,
Mă uit incontinuu și n-o găsesc
și simt cum puterile-mi slăbesc.
Ma uit la oameni
și nu-i înțeleg,
mă uit incontinuu și realizez
că s-au pierdut...
prin a lor trecut,
Mă uit la mine,
mă uit la chipul meu...
fără nesocotire,
văd apoi o fată gingașă
și plina de iubire.
Născut îndrăgostit
Născut îndrăgostit,
Unde in Pererîta își are începutul,
O minte strălucită, Grigore, așa a fost numit,
Ce a avut ca vis să treacă Prutul.
"Nu sunt atâția ochi pe pământ,
câtă frumusețe-n jur" ,
Poetul spuse-ntr-un citat,
Și că nu exista niciunde un loc mai sfânt
Decât pământul pe care ai fost creat.
Un om ce nu putea să nu se lupte
Pentru a sa țară ca să scape,
De cele timpuri în care sufletele erau corupte
Și de rele încărcate.
Un om iubitor ce nu putea sa nu se zbată
Pentru a sa țară ca să aibă într-un sfârșit,
O Independență și o limbă
Ai cărui muncă I s-a reușit.
Grigore Vieru, un creator al poeziilor, blândul din inima copiilor,
Un discipolul din inima-nțelepților
Și prietenul adevărat al cărților.
O persoana ce va rămâne mereu cu cei iubitori de a lor limbă română,
A poporului românesc stăpână,
Iar Vieru e cel care a reușit să cultive
În sufletul a zeci de generații,
Dragostea de neam și țară
Prin minunatele creații.
Să mă suni la miezul nopții
Sa răsfoiești prin amintiri atunci când am să-ți lipsesc
Ca să vezi...
Și să-nțelegi
Ca am făcut orice, până și inima să ți-o dăruiesc.
Mi-am educat în sine pace,
În vremea ce-mi predau războaie...
Am stat cu mâna pe trăgace,
Și totuși au putut să atace...
Zilele-n șir și nopțile pierdute,
Cu minte-mea tulbure
Prin casă petrecute
Gândindu-mă la tot ce ai zis, problemele mai târziu de la elen-născute,
Toate, de tine, au fost concepute.
Nu poți face rău când ai doar dragoste în suflet...
Dar totuși tu ai făcut-o atât de simplu,
Păreai să fi perfect
Înșelându-mă complet,
Dovedindu-se că erai doar un tip cu un chip multiplu.
Nu am putut să îmi arăt că inca e posibil
Să încerc
Și să găsesc...
O cale de scăpare din gânduri ce încetu cu încetu mă termină.
Îmi arăt acum că da, este posibil
Să pierd
Să caut
Sa trăiesc,
Pierdut n-am fost, dar sunt știu sigur,
Sunt bolnavă, de iubire îmbolnăvesc.
Așadar, m-am rătăcit în drum spre mine,
În timp ce căutăm răspunsuri la întrebări,
Soarele și luna nu mă mai priveau, aceștia te priveau pe tine...
În urma acestora provocându-mi unele stări.
Las totul în trecut,
Tot ce între noi s-a petrecut
Dar te rog, în serile liniștite, când te-a cuprinde vreo voire,
Lasă garda gândurilor rele jos,
Iar misterios
Să mă suni la miezul nopții și să-mi spui despre iubire.
Al dragostei război
Ei ne vor împreună? - dar cum să fac să te suport?
Când îți văd chipul și comportamentul prostesc
De adolescent,
Cum să fac de tine să mă îndrăgostesc?
Cum fac să apară vreo cale,
Vreun sentiment.
Noi ne vrem împreună? - dar împreună suntem imposibili,
Tu ești zeul Mars,
Eu sunt Bona Dea
Și amândoi crescuți de nobili
De necomparat,
Suntem total diferiți,
Între noi doi, zidul asemănării, cădea.
Însă toate rănile, împreună le-am îndurat,
Prea răniți ca acum să fim împreună,
Deja, ambii, de tot ne-am săturat,
Lăsându-ne luați de furtună.
Ne vrei împreună? - dar nu te vad acționând,
Poate prin faptele tale o să reușești să mă câștigi,
Dar sub toate te scufunzi,
Eu te scufund?
Te țin?
Nu îți dau voie să fugi?
Poate ar trebui, din nou, să încercăm?
Să nu ajungem ca acum, ura dintre noi să o împiedicăm,
Cum facem? ne lăsăm unul pe altul după ce prima dată eșuăm?
Sau luptăm?
Dar eu? Te vreau cu mine împreună? -nu, spun doar aluzii,
Nu îți pot răbda privirea, ochii,
Mă tem să nu-i fac la sfârșit, umezi...
Să pleci sfărâmat
Apoi să nu mai poți gândi atât de clar,
Astfel decât să fac asta, mai bine rămânem la distanță,
În siguranță.
Toți ne vor împreună, tu, eu, noi,
Mă vrei zi și noapte, iar eu la fel ,
Dar nu vreau să intru...cu tine
În al dragostei război.