Mă rog

Iisuse Hristoase, Duhule Sfinte

dă-ne nouă pâinea

cea de toate zilele.

Ajută -ne Doamne să ne îndreptăm

de la fapte rele

ca să scăpăm.

Nu ne lăsa Doamne

Cel rău să ne ia;

Să ne ducem crucea

Sub povara Ta.

aud numai știri rele în zori

când ziua iese precum o amantă grăbită din noapte

dimineața însă se anunță frumoasă

ca-ntr-un tablou de Cézanne

scatiii se ciondănesc zgomotos pe colțul de pâine

rămas de aseară pe prichiciul ferestrei

în acorduri care-mi amintesc de Bruckner și Ravel

sau Vivaldi

.

să tot trăiești

.

să primești în suflet toate diminețile acestea de Mai

pline de muzică

ca pe niște sinfonii ale iubirii

neterminate

.

așa cum sunt toate iubirile și simfoniile vieții

.

eu

din păcate

mi-am pierdut sufletul

captivul din mine a aruncat telefonul pe geam

a zăvorât toate ușile cu ieșire la inimă

afișând la singura fereastră fără perdele

ostentativ

resemnarea

.

indiferența gregară a cărnii

.

nu mai tresar la știrile și bucuriile dimineții

ca altădată

la un moment dat totul devine prozaic

un déjà vu

mă pierd nevăzut printre oameni și lucruri

ca o tușă de negru pe negru

în același decor sumbru...

e neplăcut să vezi în jurul tău alte chipuri

alți oameni

să te întrebi atunci unde sunt ceilalți

de ce-ai rămas doar tu pe in***cenzure*** aceasta

de singurătate

ca un nefericit Robinson Crusoe

printr palmieri și plante exotice

nu înțelegi cum s-a putut să rămâi în urma timpului

într-o lume a coioților nemiloși

pitiți prin tufișuri

altădată acești lupi de prerie se aruncau cu dinții în botul cerbului

fugăreau leii

apărea câte un vultur imens

și sfâșia prada

știai un lucru

acum nu mai știi

regizorul vieții a schimbat peste noapte scenariu

a amestecat oamenii cu lupii

într-o distribuție hororr

în care oamenii devin lupi singuratici și se mănâncă-ntre ei

iar cerbii trăiesc veșnic…

Bătrânul pictor nu-și luase cu el toate culorile,

alesese din cutie doar galbenul, verdele, albastru, maroul și negru,

nici nu-i trebuiau mai multe,

ce să faci cu albul, cu roșul, cu alte nuanțe calde, descălecate din primele,

într-un tablou posomorât al toamnei,

chiar că nu avea ce face cu ele,

numai că acel neobișnuit septembrie îl surprinsese descoperit,

luaseră foc trandafirii și căzuse a doua ninsoare peste salcâmi,

frunza nu se mai uscase în vii, iar oamenii nu-și mai culeseseră strugurii, așteptând bruma,

se scurtaseră zilele, ce-i drept,

dar natura nu-și închisese de tot fereastrele vieții,

cum să reprezinți toate acestea lucruri fără roșu?

Cu albul, care nici nu este culoare, era mai ușor,

se putea substitui cu albul pânzei,

pentru roșu însă nu exista nicio soluție,

iar ca să se întoarcă acasa  după ce bătuse atâta drum

cu șevaletul în spate, nici vorbă,

și-ar fi pierdut tot fiorul inspirației,

nu,

mai bine își cresta brațul stâng până țâșnea sângele

(citise undeva că șamanii își scriau letopisețele în acest fel sumbru!)

și-și crestă brațul stâng,

apoi își înmuie pen***cenzure*** în propriu-i sânge,

adăugând  nuanțele de roșu aprins trandafirilor înfloriți,

strugurilor roșii,

merelor uitate pe ramuri

gaițelor și pițigoilor cu accente de roz

milioanelor de floricele de câmp,

Soarelui,

spre seară tabloul începuse să semene a toamnă

doar că bătrânul pictor pălise la față și i se înmuiaseă picioarele,

ultima imagine care-i rămăsese întipărită pe retină

era cea a unui fluture în care se adunaseră toate culorile din lume

așezându-se grațios pe o frezie....

Unui fumător

De copil el a fumat,

Pentru noi a fost mister,

Dar de azi ne-a anunţat,

Că se simte exact ca-ncer.

Nedumerire

Vă întreb, fără să supăr,

Să-mi răspundă-un omolog,

De stomac, eu dacă sufăr,

De ce nu merg la stomatolog?

Fanatism

Cu Poşta Română, eu nu lucrez,

Şi toţi, să spun de ce, îmi cer…

Ei bine, vă divulg acest mister,

Eu sunt de mic: Fan – Courier.

Halterofil

Halterofil cu foarte mare palmares,

Dar pentru sine poartă o mare ură,

A încercat mereu dar fără de succes,

Ca să-şi ridice, nivelul de cultură.

Obezitate

E supraponderală a mea vecină,

M-am întâlnit cu ea lângă tufişuri,

Şi pare genul de femeie fină,

La care nu prea merge cu ocolişuri.

Vânătorul

Am drept vecin un vânător,

Dar nu găseşti trofeu în casa sa,

Şi nu-i un lucru întâmplător,

Fiindcă trage numai la măsea.

Uleiul

La suprafaţă a ieşit,

Uleiul foarte supărat,

Spunând că e năpăstuit,

Căci prea la icre e frecat.

Unuia cu multe minusuri

Face socoteli ce-i dă cu plus,

Și analizele la sinusuri,

Căci cineva deştept i-a spus,

Că are multe minusuri.

Unei grase

A aşteptat grăsuna rezultatul,

Şi da, va fi angajată mâine…

A terminat-o cu oftatul,

Căci va putea mânca o pâine.

Vorbă din popor

S-a dovedit a fi real,

Acea vorbă ce la ea socot,

Am văzut aseară în bar,

Cum doi ciungi beau cot la cot.

Cum sa exprim singuratatea ce o simt?

Am atatea persoane in jurul meu ,

Dar totusi nimeni nu ma asculta,

Toata lumea se cearta mereu,

Iar eu, raman trista si tacuta.

Nu ma plang , nu am motiv,

Prefer sa stau singura in coltul meu,

Astept sa fie liniste definitiv,

Si poate, atunci, imi voi spune of-ul meu.

Iar despre parinti ce as putea spune?

Sunt numai certuri cu vorbe grele,

Ce dureaza, parca o vesnicie,

Amandoi isi spun lucruri rele,

Ce vor ramane acum si in vecie.

Desigur ca ma afecteaza mult,

Dar niciunuia nu ii pasa,

As vrea muntii din loc sa ii mut ,

Decat sa mai stau cu ei in casa.

Am o sora si un frate,

Pe care ii iubesc nespus,

As vreau sa ii iau cu mine departe,

Unde? Intr-un loc ascuns.

Nu ma intelege-ti gresit ,

Si  parintii mi-i iubesc,

Dar i-as alege negresit ,

Pe fratii mei cu care vreau sa traiesc!

Născut îndrăgostit,

Unde in Pererîta își are începutul,

O minte strălucită, Grigore, așa a fost numit,

Ce a avut ca vis să treacă Prutul.

"Nu sunt atâția ochi pe pământ, 

câtă frumusețe-n jur" ,

Poetul spuse-ntr-un citat,

Și că nu exista niciunde un loc mai sfânt

Decât pământul pe care ai fost creat. 

Un om ce nu putea să nu se lupte

Pentru a sa țară ca să scape,

De cele timpuri în care sufletele erau corupte

Și de rele încărcate.

Un om iubitor ce nu putea sa nu se zbată 

Pentru a sa țară ca să aibă într-un sfârșit,

O Independență și o limbă

Ai cărui muncă I s-a reușit. 

Grigore Vieru, un creator al poeziilor, blândul din inima copiilor,

Un discipolul din inima-nțelepților

Și prietenul adevărat al cărților.

O persoana ce va rămâne mereu cu cei iubitori de a lor limbă română,

A poporului românesc stăpână,

Iar Vieru e cel care a reușit să cultive

În sufletul a zeci de generații,

Dragostea de neam și țară 

Prin minunatele creații.

La începutul verii mă pomenesc plimbându-mă prin foioasele păduri,

Puteam vedea frumusețea naturii ce mă scăpa de așa numite gânduri,

Cutreieram câmpiile pe la apus de soare prin iarba verde, pe răcoare,

Priveam fiecare detaliu, întregul pastel încărcat de a soarelui culoare. 

În miezul verii mă pomenesc pășind prin apa dimineții din lacul adormit,

Eram una cu lacul, în fiecare dimineață de iulie prin apele lui am plutit,

Puteam simți cum mă trezesc mai tare cu fiecare pas pe care-l făceam,

Cu apa lui atât de rece, de el eu depindeam. 

La sfârșitul verii mă pomenesc stând sub copacul cel pustiu ce mai scotea câte un murmur,

Lipit de el, de parca îi citeam povestea, înțelegând că era bătrân și atât de singur...

Singurătatea pe care o împărțeam, prin scoarța lui o puteam captura

Și nu eram atât de singură, eram una de-a lui, una cu natura.

Ei ne vor împreună? - dar cum să fac să te suport?

Când îți văd chipul și comportamentul prostesc

De adolescent,

Cum să fac de tine să mă îndrăgostesc?

Cum fac să apară vreo cale,

Vreun sentiment. 

Noi ne vrem împreună? - dar împreună suntem imposibili,

Tu ești zeul Mars,

Eu sunt Bona Dea

Și amândoi crescuți de nobili

De necomparat,

Suntem total diferiți,

Între noi doi, zidul asemănării, cădea.

Însă toate rănile, împreună le-am îndurat,

Prea răniți ca acum să fim împreună,

Deja, ambii, de tot ne-am săturat,

Lăsându-ne luați de furtună. 

Ne vrei împreună? - dar nu te vad acționând,

Poate prin faptele tale o să reușești să mă câștigi,

Dar sub toate te scufunzi,

Eu te scufund?

Te țin?

Nu îți dau voie să fugi?

Poate ar trebui, din nou, să încercăm?

Să nu ajungem ca acum, ura dintre noi să o împiedicăm,

Cum facem? ne lăsăm unul pe altul după ce prima dată eșuăm?

Sau luptăm?

Dar eu? Te vreau cu mine împreună? -nu, spun doar aluzii,

Nu îți pot răbda privirea, ochii,

Mă tem să nu-i fac la sfârșit, umezi...

Să pleci sfărâmat

Apoi să nu mai poți gândi atât de clar,

Astfel decât să fac asta, mai bine rămânem la distanță,

În siguranță. 

Toți ne vor împreună, tu, eu, noi,

Mă vrei zi și noapte, iar eu la fel ,

Dar nu vreau să intru...cu tine

În al dragostei război.

Oare dormi liniștit,

neștiind,

dacă sânge din sângele tău...

respiră?

Oare îți mai suntem prin gânduri,

trăind,

dacă propriul tată nu sună, 

să vadă dacă copii lui în seară...

ațipiră?

Îmi spuneai că-s prea emotivă

Atunci când scrisori îți scriam,

Realizând acum ca-m fost naivă

Și că prea mult mă chinuiam.

Îmi spuneai că nu ai timp adesea ori

Sau doar voiai să mă ignori?

Atunci am înțeles ce nu puteai să-mi spui...

Ceea că efort în "asta" nu mai vrei să pui.

Tăceai în momente când nu trebuia de tăcut,

Fiind aceea ce numai ea vorbea...

Cuvinte din tine, să scot, nu am putut,

Fiind aceea ce numai ea iubea.

Stăteam sub luna plină,

Amândoi privind la stele,

Uitându-ne unul la altul, într-o atmosferă atât de lină,

Ochii ni se întâlneau printre ele.

Eram la început de tot,

Un sentiment de netrăit...

Și aș face orice ca să pot,

Să fac acel moment de neclintit.