Gânduri 3
Cutreieri meleaguri ale gândului
Cu sufletul tânjind după iubire,
Și-nfrunți eroic semnele amurgului,
Căutând mereu portița de ieșire.
Portiță deschisă spre o cale
Ce o dorești în drumul vieții,
Așa cum vinul se visează în pocale
Iar tu îmbrăcată-n nuanțele tinereții.
Așa cum floarea așteaptă răsăritul,
Lumina Soarelui ce o înflorește,
Așa și tu încerci să alegi cuvântul
Pentru momentul ce te încălzește.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Cornelia Buzatu
Data postării: 27 septembrie 2023
Vizualizări: 430
Poezii din aceiaşi categorie
Cetățean universal
Sunt cetățean al cosmosului;
Aici mă nasc,
aici trăiesc.
Sunt cetățean;
Trăiesc pe-un punct albastru,
plutind mereu în univers.
Pământul este casa mea.
.........................................................
Noaptea stelele sclipesc
și înaintea mea dansează,
Iar luna veselă se-arată
și parcă numele-mi scandează.
Apoi soarele apare,
copertina-albastră-o trage.
El personal mi se prezintă
punând astrele deoparte.
Dar ele iute-și pierd răbdarea
și înlătură lumina
vrând să mă îmbie iar
cu sclipirea lor de aur.
Însă soarele, el reapare.
Și azi vrea să îmi vorbească,
pașii să mi-i orienteze.
A mea lumină vrea să fie.
Și iar e ceartă între astre
și iar e cerul sângeriu.
Căci viața mea este frumoasă
și-acum toate îmi sporesc.
Sunt centru de univers.
Dar vremea trece...
Apare-asupritor necazul
și flacăra din mine-o stinge.
Bolta își continuă ciclul:
Stelele-ntr-un dans leneș
cad rând pe rând sub orizont;
Răsare-apoi lumina rece
a soarelui rătăcitor
ce plutește în derivă
lent și chinuitor.
.......................................................
Treptat, treptat îmbătrânesc
iar perii albi mi se-ntăresc
și-abia acum eu realizez
ce mic am fost în univers...
Precum un strop de apă-n ploaie,
precum un fulg de nea-n ninsoare;
Așa sunt și eu între oameni.
Cerul... el nu mă cunoaște...
El este și mereu va fi
deasupra, iar eu dedesubt,
separați, dar împreună
într-un univers în care
omul e doar pasager.
Așa e viața-n univers,
e o viață trecătoare.
Timpul, el va sta-n picioare.
Dar e-o onoare că trăiesc
și cu ochii mei privesc
cerul vast și preamăreț.
Într-un mare cosmos locuiesc;
Cetățean eu mă numesc.
rugăciune de seară
vreau să-ți dau mesaj cu "noapte bună"
să-mi trag unghia pe tăblia patului tău
un manifest
interzis să uiți
că nu reprezinți ce ești
ci ce trăiești
azi și ieri, mâine, poate
cu puțin noroc
Să dai afară din casă un câine
singurul gest important în dimineața aceasta zgribulită
de noiembrie
este să-ți calci umbra pe coadă
să-njuri printre dinți toți sfinții cu atribuții în cuantica norilor
să-ți bagi picioarele în ea viață
în el serviciu
unde trebuie să semnezi neapărat condica
să răspunzi la același stupid
How are you men
care te scoate din minți
s-asculți conversațiile despre vreme
despre politică
pe-o vreme ca asta nu dai afară din casă un câine
nu poți ignora condiția câinelui de-a fi câine
cum să dai afară un câine
întreabă și șeful retoric
ridic din umeri
da
mă gândesc
nu-i corect să dai afară din casă un câine
pe o vreme ca asta
cu omul e altceva
fak you men
câinele însă e sfânt
e cel mai credincios prieten al omului
femeia pune întodeauna condiții
câinele te iubește necondiționat
latră
nici nu mai contează dacă are pureci
limbrici
dacă face pipi pe covorul turcesc din sufragerie
cu seherezada
n-avem noi reacții la alte rahaturi
precum statul de drept
diaspora
apropierea planetei Nibiru
suntem penibili…
Tot încerci...
Domn poet, te apuci de scris? Crezi că poți? Ia pixu'-n mână!
Etalează-ți bătăturile, cănd stai p-un vers o săptămână.
Ochii dor, coloana-i strâmbă, capu' bubuie, te face psihic,
Ia o pauză, amână, mai citește...când revi, ai tot nimic.
Ai strâns idei, da' nu se leagă,
Mai rapid te legi în beci,
Fiind alergic la progres, parcă inspirația pleacă,
Ai o strofă, vers cu vers, fie ea și slabă,
C-ai găsit o altă rimă nasoală, în afară de: ,,veci".
Las-o moartă, însfârsit foaia-i pătată,
Ai trecut Tabula Rasa, acum la următoarea treci!
Capu' de-ntrebări îl seci: Cum începi? Și cui-i pasă?
Că tu ai lilieci în casă,
La cum cauți prin cuvinte, ai în minte biblioteci.
Iar te-ntorci de-la-nceput dinnou,
Ș-acum urmează continuarea,
A doua strofă, a trei-a patra, devastarea-ți schimbă starea.
Vezi că: prima nu mai are sens, a doua are alt subiect,
A treia-i scrisă prea complex, și abia ce-ai terminat a patra,
Când observi c-ai intelectu' gata, macarale sunt destule!
Bagă FIFA, lasă arta! Că la cât de rea e,
La scăriile viitoare, mai bine ratează treapta!
Hai mai bine să: Calmează-te!
Că te văd că-ncerci întruna...
Lasă gluma, lasă arfele, dacă vrei ca să fi bun:
Ia-l de creangă p-Eminescu, și zi-ne în ce fază-i luna!
Fă eseu de zece pagini! Explicând ce anotimp e,
Umple foaia cu adjective, lasă arborii-n paragini,
Plebii n-au de un'-să știe, n-o mai nins la ei în casă,
Ca să aibă imaginații!
Epitete fără noimă, presărate cu limbaj arhaic,
,,Ai dracu' pungașii naibii!
Mă uit în dex, ca să par doxă,
Ș-ăstia cred că-s văr cu Stalin!"
Zi-le despre noi doi goi, într-o zi de joi!
Și că de la-atât banal în rime, mă doare puțin la...ploi...
Să dea bine la ureche, forțează și niște cuvinte,
Relochează-n texte verbe, fiindcă merge... zic ce știi?
Totul pentru: să rimeze!
,,N-am făcut degeaba școală, sensu' e direcție!
Cade foaia-n verticală, și ce dacă?
Nu se-aplică atunci când scri!!"
Și pentru orgoliu' tău, crede-te spuma din spume!
Spune-le la toți pe nume, că tu ești pe vers dulău,
Că tu scrii pe-o piesă, cât alții pe albume,
Și nimeni nu-ți poate spune, dacă ești, sau nu capabil,
Ei bine...uite-un adevăr:
Oribil cu felicitări! Penibil cu steluță!
Mediocru în cele mai rele stări! Ia ca premiu-o săniuță!
Cringe-u' a devenit palpabil,
Stai potol cu mintea-ți sumbră!
Ce? Te-ai fript cu limba-n supă-n vis
Și hata, te-ai trezit valabil?
Minus doi, acum stai jos! Ș-alunecă te rog din loc!
Până-n vale-n primu' gard... te oprești când auzi: POC!
Treci de el, pe stânga-i grajdiu', acol' se cere validare!
Patrupezi, cu ochii-n soare, care simt rodaj poetic,
Și devin experți în toate.
Nu te pun io să fi bun; lafel cum nimeni nu te-obligă,
Unde banu' nu contează,
Masele-ți dau viață... elita te ține-n priză,
Să critici e o invitare, d-aia multora l-e frică,
Nu vreau jocu', vreau schimbare, aroganța strică.
Mă oftic, că din păcate: mumia avea dreptate!
,,Ușor de scris, când n-ai nimic de zis",
Și așa e! Cu mult nimic, și foiile decorate,
Somitate cu cantitate lirică și castitate critică în spate,
A setat, si mulți ca el, un trend de haine deja-purtate.
Așa... și eu cum sunt? De-mi permit să critic...
Eu cu fiecare pas făcut, îmi vine tot mai greu să scriu,
Fac varice la degetul scurt, și ăl' mare-i mijlociu.
O fi foaia figurantă, sau face figuri de stil,
C-am desfigurat pixu',
Doar un click, fără cerneală,
Întâi cărbuni, după substanță,
Fiind metaforat de viu...
Mii de creiere spălate, ascunse de-o perdea de fum,
Inspiră siguranță de la fumuri expirate;
Cu buzele uscate, și cu oxigen în rate,
Cenzurează filmele deja rulate,
Să-și facă colier din filtru.
Ce vreau să zic e că:
Puțini își iau timp să asculte,
Ăia care-o fac, defapt nu înțeleg prea multe,
Ăia care ințeleg, simt nevoia să-te-ajute, cu păreri,
Tu le iei ca și insulte...
Blocat în cerc cu capete pătrate, nu vezi bine cum ești TU!
Oameni critică, aplaudă... indiferent, apreciază gestu'!
Ieșind în largul poeziei, dai de valuri cu cuvinte reci!
Și când geniu' nu-i de treabă, treaba e să tot încerci...!
Denis Poetu' - ,,Tot încerci..." 2024
Pastel
Încerc să surpind toamna pe șevalet
am multe acuarele, tempera și pensule
vopselele în ulei sunt rigide și se combină necontrolat
prin uscare
pentru o toamnă-femeie cu nazuri
acuarelele sunt mai potrivite
o surprind dis-de-dimineța zâmbind
la amiază amestecând norii
seara dezlegând vânturile reci dinspre răsărit
și am nevoie de o marjă de mișcare
pentru ca nuanțele de verde și cenușiu să se piardă subtil unele în altele
să se completeze
arțarii roșii să respire lângă mestecenii galbeni
nucii arămii să picure culoare peste paltiinii stacojii
pe șevaletul ei toamna stoarce culorile arse în cuptoarele verii
mereu aceleași
roşu, maro, portocaliu, galben, și ruginiu
și le așează aleatoriu pe funze
pe trunchiurile și crengile pomilor
pe fructe și iarbă
apoi le aruncă înăuntru aestui caleidoscop mirific
în care culorile se intersectează contondent creând alte culori și nuanțe
contrariind ochiul
în noianul de galben şi maroniu doar bradul din vale rămâne verde
smarald
în rest totul se transformă într-o aglomerare de crengi ruginii
de iarbă și tufe uscate
iubito
hai să culegem ultimii struguri nemâncați de grauri
și cele două gutui galbene rămase în gutuiul bătrân
nu știu cum
apoi să rămânem îmbrățișați într-un sărut voluptos
până la iarnă...
stihuri diamantine //8
Iona
îndârjit vestitor
suspinând rugându-se înțelegând
puterea chemării la îndreptare-
izbăvită curățată scăpată
de-ntunericul iadului
cetatea
Alte poezii ale autorului
Februarie nou
Luna, când acum iarna cedează.
Zăpada și viscolul nu mai apar,
Iar razele de soare scânteiază
Și sentimentele de negură dispar.
Februarie își amintește veacul
Când viscolul și gerul domneau.
Zăpada ce acoperea bageacul
Și țurțurii la ferestre înlemneau.
Zăpada ce se așternea pe câmp,
Protecția semănăturilor de toamnă,
Era o slujnică a iernii ca anotimp
Și își ducea solia sa solemnă.
Azi, anotimpul se uită cu îngrijorare,
Că am întâmpinat bucuroși căldura,
Lăsând soarele să ne înconjoare,
Uitând că-n case fumega campadura.
La finele anotimpului de iarnă,
Așteptam primăvara cu nerăbdare,
Ca iarna câmpul să-l deștearnă,
Și luna martie să apară-n calendare.
Natura toată se înviora și înverzea.
Flora încolțea, înfrunzea și poleniza.
Ciripitul păsărilor sunet slobozea,
Iar tânărul anotimp ne armoniza.
Visare
O desfătare în serile lungi,
În clipele de relaxare,
Cu ochii minții să ajungi
Și să asculți freamăt de mare.
O liniște lăuntrică se naște.
Curând vei adormi visând
Un câmp cu un căluț ce paște
Și mii de fluturași zburând.
Lumini strălucitor aprinse,
Se-ntrezăresc la orizont.
Nouri albi și stele sunt cuprinse
Într-un dans dumnezeesc.
Natura
Plec fruntea în fața naturii
Sub binecuvântarea divină,
Și învolburez voalul firii
Cu sentimente ce nu poartă vină.
Înmiresmată îmi pare acuma
Poteca cu cireșii înfloriți,
Dorind ca să-nlătur bruma
De pe pomii de Soare însoriți.
Descătușare
Ești prea înzestrată de Zei
Să dai valoarea pe slugărnicie,
Să schimbi virtutea-n viciu,
Sinceritatea gândului-n nemernicie
Și licuricii în negri gândăcei.
Gândirea, simțurile și voința
În mii de fărâme mărunțite,
Devin mici cioburi ale vieții
Ce vor croi îndreptățite
Obstacolul ce va-nfrunta dorința.
Strângând mereu tot firmituri,
Puterea fizică și a minții
Se vor împrăștia-n neant.
Și vei afla că bucuria vieții
Ți-apare palidă și în frânturi.
Câinele și pisica
Un cățel rău și îngâmfat,
Se plimba pe străzi haihui.
Și grăbit a înhățat
O pisică a nu știu cui.
Însă vezi că pisicuța
Cea roșcată și speriată,
A strigat-o pe măicuța
Cea dungată și umflată.
Ea de cum și auzi
Glasul micului său pui,
Se-ncruntă și s-azvârli
Drept în fața dumnealui.
Dar cățelul vezi matale
Nu se lăsa dus de nas,
Și îi dădu îndată o labă
Lăsând-o fără de glas.
Dară vezi, că mândru Soare
Ce stătea și îi privea,
Se gândea c-ar fi în stare
S-o ajute, c-ar putea.
Și o rază a sa fierbinte
Îl ajunse pe cățel,
Stricându-i de-ndată jocul
Ce-l desfătase nițel.
Și privind cu ochi voioși,
Măicuța acum bucuroasă,
Mulțumi Soarelui tandru,
Luându-și pisicul acasă.
Încântare
Noaptea a trecut pe furiș,
Și razele de soare strălucesc.
Iar păsările vesel în luminiș,
Ciripesc și viața o îndulcesc.
Aș putea gândi la o scrisoare,
Dar mi-e frică de răspuns.
Ca-l meu dor să îl măsoare,
Iar s-ar pierde în nepătruns.
Oare în sufletu-mi s-a strecurat
Simbolul clipei de emoționare,
Subconștientul meu s-a bucurat
Și s-a înclinat spre înduioșare?
Dar soarele se-ascunde la apus,
Și o priveliște ca a unui vârstnic
La care luna sus pe cer s-a interpus
Gândului meu unic și năstrușnic.