Gânduri 3

Ce parfum oare ni s-ar potrivi

Dacă-n viață mereu am iubi?

Esența lui ne-ar face emotivi,

Și cu dragoste-n glas am vorbi.

Am alege în viață o esență

Dintr-un buchet de anemone.

Culegând a lor inflorescență,

Creem clipe de vis homocrone.

Pășind curioși pe această cale,

Cu iubire-n sentimente am croi

Suflete calde pe note muzicale

Și nu am mai urâ și nici a învrăjbi.

Un cer de târzie toamnă,

Neînsorit, cu lacrimile-n nori, 

Crează nostalgie Doamnă

Și gândul acesta iți dă fiori.

Un ochi discret printr-o fereastră

Înalță privirea și vocea în cânturi,

Imaginând culoarea-i albastră

Deasupra unei verde păduri.

Paleta de culori a vieții

Ți-aduce în simțuri trăire,

Vise frumoase în orele nopții

Trezite-n chemări de iubire.

Optimist este voalul gândirii

Și-ncerci să ocolești o oglindă.

Să nu se mai schimbe vrerea firii

Fugind de anii ce stau la pândă.

Ce poți aștepta de la un cer în noapte

Când o dorință-n suflet te frământă.

Cuvinte îndrăznind ca să le spui în șoapte

Dar Eu-ul și-al tău spirit le înfruntă.

Cu inima-n emoții palpitând,

Privirea-ți caută în zări lumina

Iar zorii zilei noaptea îngenunchind,

Supusă-i gândului ce poartă vina.

Nu vreau să se mai strige pe metereze

Ca teama din conștiință să se elibereze.

Forma răului ivită prin negură de fum

Să nu fie descoperită doar postum.

Vreau să îmbrățișăm mereu azurul

Și pe cerul vieții s-apară trubadurul.

La case aburul fumegând din coșuri,

Dar să nu bubuie explozii din hățișuri.

Să poți admira, în liniște, poienile

Unde, tenace, să-nlături buruienile.

Să privești gâzele și păsările în zbor

Și să asculți susurul unui râu șerpuitor.

Lanul de grâne s-abunde ogorul,

Pâine aburindă să scoată cuptorul,

Prin livezi să culegem pomii fructiferi,

Să căutăm bogății în munții metaliferi.

Așa să menținem, prin slove, credința

Hrănind cu multă iscusință conștiința.

Prezentul să ne fie un bun argument

Și pentru viitor un înțelept testament.

Răsună din străfunduri,

Din suflet, din mănunchiuri,

Din eu-l meu profund,

Suferințe ce se ascund.

Oftat și mângâiere,

Și bucurii ca o refugiere,

În griji împletite,

Cu greu stăpânite.

În poiana plină cu flori,

Albinele au pornit dis în zori,

S-adune din sepale polenul

Și să împrăștie germenul.

Albinele culeg nectarul,

Stabilind cu grijă hotarul.

Se-ntorc la stup rând pe rând,

Cu polenul pe aripi zburând.

Ele se adună apoi în grup

Construind cămăruțe-n stup,

Unde hexagoane formează

Și un întreg fagure normează.

Faguri din a vremurilor aură

Ce trei milenii străbătură,

Aducând un dulce aliment

Ce are rol și de medicament.

Acest miracol al naturii

S-a creat și a dat omenirii,

Câte o picătură de miere

Bolilor punând bariere.

Dacă nu ar fi aceste insecte

Am întâmpina multe efecte.

Nu s-ar mai înmulții plantele

Și în poiană ar muri cuvintele.

Nectarul florilor dulce și auriu

Din alburiu, purpuriu și azuriu,

Nu ne-ar mai apăra imunitatea

Și nu ar mai exista varietatea.

Așa senină, calmă și duioasă,

Stai toată ziua închisă-n casă.

Tu nu ieși decât când e soare,

Și când vântul împrăștie boare.

Te-așezi dimineața pe prag,

Și-n taină gândești la cel drag.

Cu o carte în mână, visezi

La sentimentele ce le posezi.

Și așa gânditoare tu stai,

Până ce-ncet după plai,

Soarele roșiatic s-ascunde,

Și Luna cum iese din unde.

Și tot gândind cu ochii-n zări,

În pieptu-ți mic svâcnesc cântări.

Și cântecu-ți de dor e plin

Și-n inimă-ți înfipt un spin.

Ce dor nebun de el îți este.

Ai vrea să-l vezi săltând pe creste,

Și vântul și ploaia-nfruntând,

Doar dorul să-l aducă-n curând.

Dar vise sunt toate și fum.

Departe-i de tine acum.

Tu-ncearcă cât poți ca să uiți

De ochii căprui cei tăcuți.

Azi trăiesc, și mâine e la fel,

Și fiecare zi e dejà-vu,

Nu se mai poate alfel,

Și parcă sensul e pierdut.

Dar îți vine iar un zâmbet –

Dulce, cald și sclipitor.

Iată, norocosul meu bilet 

Spre fericitul viitor.

Acum cunosc eu vieții sensul,

Pe care o trăiesc –

Atât de ușor e răspunsul:

E ceea, ce mă face să zâmbesc.

Golul din suflet nu-l da oricui,

Nu-l umple cu pași ce se pierd în văpui.

E-un loc de tăcere, de dor neștiut,

Ce-n liniștea nopții te cheamă tăcut.

Nu pune în el pe oricine zâmbește,

Căci masca ascunde ce nu-ți folosește.

Alege pe cine te face să crești,

Nu pe cei ce pleacă lăsând doar povești.

Golul e sacru, păstrează-l curat,

Nu-l da celui care te lasă uitat.

Umple-l cu vise și doruri senine,

Cu oameni ce-ți sunt ca o stea pentru tine.

Nu tot ce-i aproape îți e de folos,

Caută-n privire un rost luminos.

Și-atunci vei vedea cum golul din tine

Se naște în iubire ce-ți face doar bine.

Isus 

Cuvinte blande Tu mi-ai spus

Cand siroaie de lacrimi imi curgeau pe obraz

Tu mi-ai spus: ,,ridica-te,al Meu viteaz!''

M-ai calauzit in noapte

Incurajari mi-ai spus in soapte

Isus

Ei spuneau ca Te-au distrus

Rastignindu-Te pe cruce

Ca sa vada cat poti duce

M-ai ridicat de jos

Chiar si cand durerea se simtea pana-n al meu os

Isus

M-ai iubit nespus

Viata mi-ai colorat 

Si ale mele rani ai vindecat

Cu blandete m-ai privit

Chiar daca te-am respins in mod subit

M-ai cautat prin vai

Si m-ai gasit pe strambe cai

Cazut,lovit,neajutorat

La mine alergat

Si pe nume m-ai strigat

Mila Ta m-a cuprins

In al dragoste-i foc de nestins

Isus 

Multumesc pentru gandul frumos spus!

într-o aripă a închisorii sunt condamnații la moarte

în cealaltă condamnații la viață

nu-i nicio diferență între ei

până și șobolanii au dificultăți în alegere

eu stau în aripa privilegiaților

unde numărul disperaților evoluează

în progresie geometrică

în timp ce numărul optimiștilor incorigibili

ca mine

crește  în progresie aritmetică

.

soluția lui Malthus la înmulțirea spontană a speciei

concomitent cu scăderea resurselor

este mai actuală aici ca nicăieri

.

exterminarea în masă

desigur

.

genocidul asupra condamnaților din ambele tabere

proporțional cu numărul șobolanilor supraviețuitori

și a gardienilor nemâncați de vii

.

ni s-a spus că facem parte dintr-un experiment științific

din care se vor trage peste ani niște concluzii

în legătură cu rezistența ființei umane la rupere

.

Aiudul  e doar Infernul

un loc de testare a gradului de îndoire a oaselor

și a sufletelor

a degradării morale

sfârșind cu sacralizarea iubirii călăului

.

a urmat arderea închisorilor până la ultima formă de viață

(mai puțin cea a „lazărilor”!)

migrația tăcută prin tunelurile subpământene ale timpului

apoi ocuparea Paradisului de cârtițe…

cad în gol și mă prinde o pânză de păianjen

dacă a legănat atâția elefanți, nu mă poate legăna și pe mine?

mi-ar prinde bine puțină odihnă și să-mi simt inima mai ușoară

dar pânza a legănat elefanți, nu oameni cu inima grea

și se rupe.

câteva semințe negre de susan

scutură

liniile ondulatorii ale destinului;

între timp,

înveți despre răbdare

și despre libertatea nesăbuită.