Cauză și efect

Ma dor ochii de atâta ploaie, 

Și sufletul îmi cedează încet 

Sunt pregătită eu ,oare ?

De un viitor , prezent.

Picioarele îmi obosesc ,

Iar inima se zbate încet,

Între adevăr , minciună sau mister ,

Alege una , e oricum la fel.

Sunt oare pregătită de o luptă ,

Cu al meu eu ?

Mi-e milă de sufletul meu ,

Dar lui îi este de mine ?

Respir , încă 

E oare adevărat ce spun ?

Poate e doar o ființă acum ,

Iar mîine , oricine .

Oare aparțin eu al acelui oricine ? 

Vreau un răspuns la această întrebare ,

Ma dor ochii de atâta ploaie ,

Mister și cugetare .

Ce-ar fi dacă ne-am mai întâlni iar,

Fără să ne fii știut,

Mai da din nou pradă disperării,

Cum demult ai făcut?

Ce-ar fii dacă ne-am mai iubi iar,

Fără să ne fii priceput,

Mi-ai face din nou inima bucăți,

Cum doar tu ai putut?

Mâinile doresc pielea ta

Picioarele doresc drumul tău,

Mintea își dorește să te visez

Iar sufletul să te iubesc.

Sunt pe scara vieții trecător
Și fiul tatălui ceresc
Cobor și urc,  zilnic,povara
De greutăți nu mă-ndoiesc.

Sunt prinț rătăcit al zilei
Și locatarul unei scări
Am gânduri adunate seara
Și numărate în visări.

Sunt pământeanul supus faptei
Legat cu-n vis mereu etern,
Treaptă  lângă treaptă scara
O urc cu pasul meu content.

Aș striga,

Aș chema.

Aș da timpul înapoi.

Aș scrie din nou poezia pe foi noi,

Aș striga.

Aș chema,

Aș țipa în glas mare,

Timpule vino înapoi.

Noi te așteptăm în doi .

Voi veni, într-o bună zi,

Când dor de tine îmi va fi.

Autor Zamurca Alina 🤍 🎀 

Un epitaf trebuie orientat către soare

Si lacrima mamei să lase dept rugă

Dati-vă mâna , toți fiii mamelor mute ,

Unde s-au dus atâtea povești de iubire ?

Iubire , tandrețe și rugă de frate...

Iubește-mă , soră , că-s mic si tu mare ,

Alintă-mi durerea când mama-i ,

Plecată departe .

Și unde e dorul părinților duși

Și unde e ruga la Domnul ,

Să-i ierte pe cei atrasi de păcate ?

O lume întreagă devine dușmană ,

Stăină , căci frate cu soră pe viață se bate

Și lacrima mamei degeaba se zbate .

Aprinde-ți cu toții o candelă pentru cei duși

Și dați-vă mâna frate cu frate .

                          T.A.D.

Lui Simona Halep - găsită dopată

A servit ași cu duiumul,

Şi a fost mereu precisă,

Dar i s-a oprit brusc drumul,

C-a servit o interzisă.

Lui Simona Halep – exclusă din tenis

A încercat un lob în cross,

Peste zona de testare,

Însă i-a ieșit pe dos,

Și-a primit o expulzare.

Lui Ion Țiriac

Cum Samson își purta puterea-n păr,

Şi nimeni nu-i stătea în față,

La Țiriac, e diferit, într-adevăr...

Că el și-o poartă în mustață.

Lui Nadia Comăneci - după operațiile estetice

A fost un zece adevărat,

O stea-n amurg de noapte,

Dar după ce s-a operat,

Arată de un opt spre șapte.

Unora ce îl critică pe Hagi

Toată lumea-l dojenește,

Și-l critică pe jupân,

Că româna o stâlcește,

Dar uită că-i aromân.

Unei femei de moravuri ușoare

Viitura îi spune în sat,

E un nume cam ciudat,

Lumea așa o botezase,

C-a distrus vreo patru case.

Unui amic

Amicul meu e foarte rău,

Și are o față atât de dură,

Că latră câinii în jurul său,

Numai cu juma' de gură.

Femeiești

Nevasta-mea e atâta de bizară,

Că a creat invidie între ele,

La psiholog e-n fiecare seară,

Doar cu problemele mele.

Unui lunatic

Vede fluturi peste tot,

Coloraţi în fel şi fel,

Eu nu-i văd, şi-atunci socot,

Că zboară în cap la el.

Soției infidelă

Soţie curvă…se mai poate,

Sintagma nu-i bătută-n cuie,

Dar numai ţie dintre toate,

Amanţii ţi-au făcut statuie.

Zicală sau beție

Bând cu amândouă brațe,

Unul dintre-ai mei vecini,

A plecat să dea la rațe,

Deși avea numai găini.

Zicală sau hoție

Când din pepeni ei l-au scos,

S-a crezut că e nervos,

Însă s-a clarificat,

El era chiar la furat.

Defect profesional

Îngâmfat e…Mi s-a spus,

Însă bine eu îl știu,

El priveste numa în sus,

Fiindcă e macaragiu.

Unui sudor – întors a doua zi la serviciu

Cu ochi roșii a venit,

Și ne-a spus că-i de la flamă,

Însă am aflat subit,

Că dormise aseară-n cramă.

mă gândeam cum ar fi să ne trăim viețile la poli

o singură zi și o singură noapte-ntr-un an

cum ar fi să ieșim de sub tirania sufocantă a timpului

potrivindu-ne fusul orar după longitudinile inimilor

despărțirea luminii de întuneric a fost o eroare transcedentală

nu poți despărți infinitul în două jumătăți

din care una râmâne mereu 0

în cosmos exisă doar întuneric

lumina este ca o mașină uitată cu farurile aprinse-n deșert

ceva nu e-n regulă cu viața aceasta a omului

aflată la bunul plac al ochiului

poate că sunt ultimul visător jovial și haios de pe planeta Pământ

nu știu

dar mă gândeam și eu cum ar fi

ca prima noastră noapte de iubire polară

să-nceapă-n septembrie….

”...Des yeux qui font baisser les miens
Un rire qui se perd sur sa bouche
Voilà le portrait sans retouches
De l'homme auquel j'appartiens...”

                                      Edith Piaf

.

nu am întrebat pe nimeni atunci

de ce toți bărbații îmbrăcați în fracuri

erau singuri

în orașul acela cu lumini roșii și femei languroase

la geamuri

.

și eu eram singur

în costumul meu bleumarin

cumpărat de la RoB Square Sainte-Croix de la Bretonnerie

75004 Paris

 .

mă plimbam pe o stradă îngustă

poate chiar pe Chateau Rouge sau Barbes

nu mai știu

ce fericire e să nu te cunoască nimeni

.

să aluneci ca un fulg de zăpadă prin o mie de ochi

s-auzi aceleși murmur ”allez viens”

din o mie de guri

apoi să te topești într-o mie de palme

mirosind a Chanel Gabrielle

.

un iz puternic de  săpun  „Tesori d`oriente”

plutește în aer

nu mai e cale de întoarcere

îmi mai aprind o țigară Gauloises sau Gitanes

fără filtru

de care fumase cândva Jean-Paul Sartre

Camus și Gainsbourg

și-mi fac curaj

„ ce qui doit arriver, arrivera!

.

cum să-mi fi dat seama încă de-atunci

că Notre-Dame e pe moarte

.

acum

după noaptea aceasta „ de rêve”

nu-mi mai rămâne decât să mă arunc din Pont Garigliano

în Sena

sau să mă-mpușc în cap

în Place de la Concorde…

locul de unde privesc lumea e cel mai înalt de pe pământ

de aici nu poți lăsa ochiul ambiguu să coboare asupra icoanei lui Crist

acesta e riscul sau șansa

nu știu

întrebarea e cine contemplă pe cine

din acest „lieu saint d'absence et de présent”

preexistent

care a însemnat la un moment dat

coagularea luminii într-un fulger încremenit

o schimbare sacrală la față

și atunci înțelegi că tu ești cel privit

nu cel care privește

un câine care își reprezintă prototipul celest după chip

contemplă alt câine după asemănare

de aici de unde privesc lumea

la o palmă de cer

ochiul ambiguu întâlnește gândul etern

într-un nod energetic al umbrei

.

obiectul sacral

desigur

o premerge…

„ce zici, te bagi?”

mă întrebă insinuantă

femeia (abia o zăream printre trunchiurile groase de fagi)

adormisem cu chipul iubitei mele

pe retină scrisese

ea undeva despre o cupă cu dulceaţă

de fragi (ador dulceaţa aceasta cu sâmburi de migdală şi de lumină)

dar în visul de faţă (jur pe ochii frumoasei Calypso!)

era balerină Mergeam în mâini,

răsturnat şi m-am băgat…

se mai resoarbe o zi din buboiul acesta urât

denumit  viață

colcăie de puroi și se scurge în noapte

sufletul stă înghesuit într-o scorbură părăsită

abia respirând

îi simt lacrimile pe inimă

la ce bun acest chin

mă întreb

să-ți trăești viața ca o viperă

cu sângele rece

într-un tufiș

la ce bun tot acest zbucium

atâta pierdere de timp

pentru treburi atât de mărunte

precum serviciul

mersul la supermarket

păstrarea unei relații de suflet în contra naturii

când mâine sosește în sfârșit

primăvara

femeia cu ochi de smarald

în rochia ei albă de mireasă eternă…

sunt zile când mă prăbușesc din vârfurile inaccesibile ale minții

și mă zdrobesc de stâncile prăpăstioase ale gândului

degeaba îmi mai aud inima în piept

bătând ca un fluture

sub mine este o baltă de sânge

Eli, eli, lama sabactani
strig

și simt cum mi se prelinge sufletul din carne

dar nu mă aude nimeni

Doamne

n-am fost niciodată atât de singur

ca acum

pesemne că am murit sau sunt pe cale să mor

cineva îmi perfuzează plumb topit în venele goale

altcineva îmi pârjolește inima cu o lumânare aprinsă

poate chiar Diavolul

împotrivitorul

îngerul răzvrătit

cel care îmi deschide insidios porțile întunericului

și-mi răscolește toate spaimele omenirii zidite în mine

nu știu cum voi mai privi mâine dimineață

prin ferestrele zilei

Maria doarme cu pruncul în brațe

și zâmbește tainic

ca toate femeile:

„Fie mie, Doamne, dupa cuvântul Tau”