Inconvenient

îmi place Omul Underground

acel boy band teribil al nopților dintre blocuri

cu piercinguri in nas

în buză

ras în cap

îmi plac piesele lui muzicale de tip hip-hop

vorbite

în do major

desenele lui rupestre-n graffiti

din ganguri

amintind de Cabala

n-are cum să nu-ți placă acest om al cavernelor

în variantă modernă

acultural

apolitic

areligios

aproape tragic

dezvoltând toate nevrozele obsesionale

cunoscute de Freud

în procesele sale de conștiință

încheiate mereu înaintea judecății de fond

cu moartea părților...

cel mai mult timp petreci în trecut

deșirând viața ca pe un pulover vechi

lăsat în uitare

mâine îl vei împleti la loc cu nasturi din cochilie de melc

și anchior

să fie cool

vei mai adăuga și ziua de azi de pe alt ghem

cu ață de altă culoare

îți vei face un ceai chinezezc

și vei fuma o țigară

cât timpul se încolăcește în jurul tău

ca un șarpe

îți amintești ultimul sărut

primit într-o dimineață geroasă de februarie

prima noapte de dragoste

alte lucruri din vitrina ta cu trofee mărunte

pe care nu știi niciodată unde să le pui

și  în ce ordine

noroc că de-o  vreme nu se mai întâmplă nimic

n-a mai rămas loc să adaugi și altele

tristeții i-ai făcut loc în sertarele înțepenite

ale sufletului

celebra formulă a lui Eistein devine pe zi ce trece

tot mai inaplicabilă

în viața ta n-a mai supraviețuit decât o mișcare inerțială

de respingere

starea aceea în care te simți dezbrăcată de spațiu și timp

liberă…

pe-o coloană se trec iubirile

pe alta coloană

despărțirile

alături de ele trebuie să evidențiezi cheltuielile

investițiile neregăsite în încredere

în dragoste

provizioanele

diferența dintre primele și ultimile

reprezintă profitul

pierderea

cu ce rămâi sau pierzi

dacă tragi o linie

dacă nu

se poate și altfel

să reportezi totul

profitul să-l reinvestești în iluzii

pierderea s-o deduci pe parcurs

din adaos

Anul Nou este întodeauna un prilej de speranță

doar cei cu inimi de piatră nu înțeleg

această contabilitate a vieții

care te scoate dator

numai după ce îți scade toate eșecurile

materiale consumabile

mijloacele fixe

obiectele de inventar

din impozitul pe exercițiului fiscal

încheiat

și-ți reține doar sufletul...

trosnesc în gura sobei amintirile nearse

aburind ferestrele înghețate ale sufletului

atât de încercate de vânt

cămara uitării e plină de vreascuri uscate

rămase de anul trecut

puțin îmi mai pasă de crivăț acum

îmi pot savura

în sfârșit

cafeaua în liniște

și țigara amețitoare cu marijuana

cumpărată la negru

cândva

niciodată nu m-am simțit mai bine ca azi

rezident în propria-mi viață

am fost de prea multe ori chiriaș în viețile altora

în case întotdeauna prea mici

pentru confortul sufletului meu

cu apucături aristocratice

orice s-ar spune

nicăieri nu-i mai bine decât în brațele sufletului tău

în tine însuți

la focul mocnit al gândului...

de la o vreme începi să simți ferocitatea cuvintelor

pe o scară a durității Mohs de la unu la zece

cuvintele sunt pe locul unsprezece

ele pot zgâria deopotrivă diamantul

și  inima

pot face ravagii în creier sau în suflet

cu ani în urmă cineva îmi spusese să am grijă la tăișul cuvintelor

ascuțit de piatra abrazivă a urii

la faptul că unele sunt mai puțin penetrante decât altele

precum cuvintele de gips

care rănesc

mie-mi plac cuvintele înșelătoare

înveșmântate în roșu sângeriu al rubinului

care te omoară frumos

toată viața am cultivat Grădina Cuvântului

am udat fiecare cuvânt răsărit cu dragoste

așteptând dragoste

uneori în zadar

cuvintele ca și oamenii au memorie scurtă

adesea se întorc împotriva grădinarului cu veninul viperei

iar mușcătura lor devine letală

se amestecă aiuritor cu ipocrizia omului

cu indiferența criminală a lumii

deschizând  drumuri de neumblat

iluziei…

cu ochiul stâng arunc o privire rebelă
printr-o lentilă,
așez o felie de pământ pe lamelă
și-ascult,
privirea se zbate, devine febrilă,

cumva nu-nțelege și nu poate concepe mai mult.
țărâna amorfă arată ca un fagure într-un stup
cu mii de romburi și mii de striații,
percep peste tot mișcări de-a valma și-n grup
și aud, mai ales, respirații.

adaug o picătură de sânge pe lamă subțire,
mai pun și-un bob de lumină,
aceleași forme bizare mi se-nfing în privire
și se prind ca niște magneți de retină.

încerc să-nțeleg și deschid ochiul drept,
mirajul dispare subit, ca o imagine sumbră,
lentila își lasă fruntea de sticlă în piept
într-un amestec caleidoscopic de lumină și umbră.

Pe bătrânul Hemingway parcă-l văd, din spatele unei pipe,

Cum deschide iar marea, pe când hoțul de clipe,

Sufletul meu, ca un tren ruinat,  retras de pe șine,

Săturat de furtuni, visează să adoarmă în sine.

Cicatricele încă, vechi hotare in sânge,

Pulsează-n adânc, spre comori levantine,

Dar prova e ruptă, iar timona-i un brici,

Care taie catargul :  „nu mai vrem pe aici” .

De rugină sunt prinse carabinele toate

Mapele-s șterse, iar busolele sparte.

Frageda zi, prima din toate, parcă a plecat,

Prea departe.

Autor : O.T. 

Din pumnul meu ,în coasta ta, 

Din inima mea adânc în viața ta,

Și în lumea ta strălucim ca o stea,

Te vom găsi chiar și acolo unde se retrage zeul Ra.

Poeți, fără fețe acoperite suntem secreți,

Peste umbra ta fără trup suntem discreți,

Te temi de viață și te temi de moarte

Chiar dacă ești realist , nu ai speranță pentru toate.

( Ezer Kenegdo)

Umbră indigenă în căutări subite de lumină.

Și-a uitat numele care nici tu nu-l ții minte.

Eu te-aș fi numit om cu aștepări pripite, deși nu te cunosc,

Deși după, când erai ignorat de sine,

Acel ce te știe m-a numit ,, Preaiubit'', recunosc din ape, m-a uimit.

,,Prieten așteptat și dorit'' , în ochi noi învață să iubească,

Omul ce mi-a zis cândva să las tot ,să-l urmez și voi fi fericit.

M-a așteptat și mă rabdă,curios.

(Mireille - Jeanne)

Chiar îi pasă.

Cerneală-ntunecată pe-o pagină lividă,

Circulare mișcări cu mâna avidă,

Cuvintele-i planează-n șiroaie fluide,

Pân' ce metaforele-i devin lucide.

Așa portretu-i, aplecat puternic, amplu,

Respirând greoi peste-al creației sale ansamblu,

Își preia conturul aievea. Un om simplu, un poet,

Trăind din grele sentimente ce-l sfâșie-n secret.

(Poet Secret)

Bolnavi. Dar medici.

Noi vă infectăm. Adevăr vă prescriem.

Din spitale va scoatem și în lume va aruncăm!

Acolo nu mai suntem medici. Suntem anormali.

Identificând boala, ea se asimilează în noi.

Noi n-avem mască, Noi nu suntem ca voi.

Nu ne mândrim când cuvântul doare,

Ci doar adevărului suntem loiali.

(Elda)

Un strigăt de ajutor, 

Înfundat în plâns dogoritor,

Ascunzi în lacrimi -

Ce nu rostesc cuvintele.

Pășești în întunericul viselor tale:

Răscolești abisul

Și cauți paradisul 

Și strigi... dar nu aude nimeni.

(Nor de Plumb)

 Identitatea mea, e plumb ce-l port de mic în ochi,

Îl simt din ce în ce mai greu.

În inimă-ncerc să ascund aceste gropi

Chiar dacă zborul mi-i încurcat mereu.

Văd briza ce aruncă în aer gânduri

Și parcă plânge sufletul cumva,

Încerc să-mi scriu viața în rânduri,

Uitat-am în minte vocea ta.

(Nu știu)

Nu vreau să fiu discret - 

Identitatea doare.

Pășind pe-o scară lungă 

Societatea moare.

Atunci - eu voi scrie,

Iar tu vei scri cu mine,

Și ne întoarcem ambii, 

Cu inima-n iubire.

Mai rar se-arata zorii, pe cimpii
Si nu mai pot spera la alt scintei
Sa curga lacrimi tot mai rar, aprins
Sa nu mai spere focul, este stins.

Mai des mi-e gindul, la acel minut
As vrea sa fii tu norul, iar eu vint
In asta seara, eu nu am cazut
Si da, nebun, sa pling nu am in gind.

Gândul zboară, vântul bate și

Pământul bețe în roate, n-are.

Sură-i marea când tu pleci,

De aproape, parcă, parcă…

Mâinile-mi sunt reci,

Și zâmbetul îmi arde,

Și inima mi se-nmoaie,

Și…

Să cunoști ceva străin,

Să te înghesui,

Și să scuzi, și să te scuzi,

Și să… aștept în strajerie.

Liniște pe lângă ușa ta,

Nu-ți mai sunt străină,

Fața ți-am asemănat-o,

Cândva împărțeam aceeași vină

pași spre nicăieri,

cetatea adormită

nu simte cum iedera-ntunericului

urcă pe ziduri.

aripi fără zbor,

zbor fără elan,

elan fără un țel determinat.

roșu-i ucigător,

albastru-i apatic,

albul orbește.

suflare de noiembrie

prin cuibul de cuci,

nimeni aproape.

viața-i simplă noi o complicam

alergăm după lucruri fără sens și ne impiedicăm

de viață, ne impiedicăm de problme

d-ăm numai în dileme

stânga dreapta sus jos

uităm ce e frumos

toată lumea iși dorește doar să fie faimos

stânga drepta jos sus

am spus ce-aveam de spus

sorry dacă v-am indispus :);););)