Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Cornelia Buzatu
Data postării: 23 august 2023
Vizualizări: 746
Poezii din aceiaşi categorie
As vrea
As vrea sa scriu cea mai frumoasa poezie de pe pământ..
Mai minunata decât cântul lirei,
Mai adâncă decât orice trăire,
Mai sublimă decât zborul rândunelelor și sentimentul din inimă,
Mai copleșitoare decât înaltul cerului,
Mai ,,albastra" decât marea,
Melancolică,privesc spre întinsul nemărginit..
De-aș putea,de-aș putea să cuprind în eternitate versul meu,
Să-l fac infinit..
Dar știu că nu voi reuși,
Și totuși,dau aripi visului meu,
Căci doar zburând spre-nalt
Poți tinde spre ceea ce visezi a fi..
Neliniști
nu poți spune tu
muritorul de rând
cu mâna pe inimă
că ai așezat ultima piatră la temielia acestui edificiu
de rugăciune al omului singur
denumit Gând
doar preoții mincinoși mai susțin că există repere de necontestat
ca niște borne kilometrice
de unde-ar începe și s-ar sfârși infinitul
din păcate
dumnezeii lor
fără niciun reper verosimil
sunt tot atât de infiniți
precum infinitul
(nemărginit la capete!)
un fluviu spumos de întuneric și lumină
revărsându-se dintr-o cascada Niagara fără egal
a cerului
peste toate sfâșierile noastre metafizice…
EȘTI BOGAT !
Viață ,spune-mi ce-ți dorești ?
Fii modest,nu râvni la
Bunurile altcuiva .
D e ai mult ,de ai puțin
Preț au doar sufletul bun ,
Vorba bună și sfătoasă
Înțelegere în casă
Sănătate ,voie bună
Astea de sunt lângă tine ,
Eșt bogat și ai de toate .
Am dreptate ?...
Dincolo de zid
Prin zid, liane și noroi într-o strângere tare
Strivind piatră din piatră, greu, am reușit
Să-mi înalț privirea iarăși către soare
Coloană din nori, în nori am ridicat spre infinit.
Atâtea ferecate porți și-o singură strigare
Pe fruntea mea mulți spini ce stau încolăciți
Veniți voi vulturi descătușați zăvoare
Cu aripă lângă aripă doar voi să mă răpiți.
Aici e zid, dincolo cerul și macii în ogor
Gheață am sub picioare, pământ împietrit
Și speranța că va veni vulturii în zbor
Să mă ducă pe aripa lori într-un nor rătăcit.
Propti
S-au stins gîndurile Propti
În ale tale semne, șoptii
Și-n tălâmul tău voios
Împestat adînc reproș.
S-au stins temelii senine,
Fost-au amăgite visuri
Și cu aporie aspră
Mergi în timp neîncetată.
Și prin ale tale lacrimi,
Ce râurau necontenite,
Treceau timpuri neuitate
Ce erau cândva iubite.
În a stelelor stafie
Se aud trecând acolea
Ale vânturilor șoptii
S-au stins gândurile Propti.
(N. N. pentru L. B.)
Non troppo
dacă mă-ntrebi de ce stau cu viața numai într-o jumătate de cameră
n-aș ști ce să-ți răspund foarte repede
probabil că o fac instinctiv
ca floarea soarelui
o fi și din cauza ferestrelor înalte
care îmbrățșează aproape erotic lumina
o fi și din cauza umbrei
a mușchilor de pe stâncile sufletului
a gheizerelor dispărute
.
e greu de spus
.
uneori aud sângele lovindu-se de malurile înghețate ale țărmului nordic
scrășnetul asurzitor al corăbiilor în canalele colmatate de gunoaile vieții
și oftatul tăcut al marinarilor aruncați peste bord
care-și dau sufletele întunericului
.
de nicăieri apar corbii
coioții
urșii polari
atrași de duhoarea liniștii
.
în jumătatea cealaltă de cameră putrezesc oasele pescărușilor morți
prin care fluieră vântul
.
destul de trist
.
nu-i deloc ușor să trăiești cu toată viața care ți-a mai rămas
într-o jumătate de cameră și o mie de fluturi
dacă mă-ntrebi
.
dar nu-i imposibil
.
astă noapte au urlat la ferestrele mele deschise spre ceruri
toți lupii din lume
și n-am putut să-mi opresc lacrimile
din calea inimii…
As vrea
As vrea sa scriu cea mai frumoasa poezie de pe pământ..
Mai minunata decât cântul lirei,
Mai adâncă decât orice trăire,
Mai sublimă decât zborul rândunelelor și sentimentul din inimă,
Mai copleșitoare decât înaltul cerului,
Mai ,,albastra" decât marea,
Melancolică,privesc spre întinsul nemărginit..
De-aș putea,de-aș putea să cuprind în eternitate versul meu,
Să-l fac infinit..
Dar știu că nu voi reuși,
Și totuși,dau aripi visului meu,
Căci doar zburând spre-nalt
Poți tinde spre ceea ce visezi a fi..
Neliniști
nu poți spune tu
muritorul de rând
cu mâna pe inimă
că ai așezat ultima piatră la temielia acestui edificiu
de rugăciune al omului singur
denumit Gând
doar preoții mincinoși mai susțin că există repere de necontestat
ca niște borne kilometrice
de unde-ar începe și s-ar sfârși infinitul
din păcate
dumnezeii lor
fără niciun reper verosimil
sunt tot atât de infiniți
precum infinitul
(nemărginit la capete!)
un fluviu spumos de întuneric și lumină
revărsându-se dintr-o cascada Niagara fără egal
a cerului
peste toate sfâșierile noastre metafizice…
EȘTI BOGAT !
Viață ,spune-mi ce-ți dorești ?
Fii modest,nu râvni la
Bunurile altcuiva .
D e ai mult ,de ai puțin
Preț au doar sufletul bun ,
Vorba bună și sfătoasă
Înțelegere în casă
Sănătate ,voie bună
Astea de sunt lângă tine ,
Eșt bogat și ai de toate .
Am dreptate ?...
Dincolo de zid
Prin zid, liane și noroi într-o strângere tare
Strivind piatră din piatră, greu, am reușit
Să-mi înalț privirea iarăși către soare
Coloană din nori, în nori am ridicat spre infinit.
Atâtea ferecate porți și-o singură strigare
Pe fruntea mea mulți spini ce stau încolăciți
Veniți voi vulturi descătușați zăvoare
Cu aripă lângă aripă doar voi să mă răpiți.
Aici e zid, dincolo cerul și macii în ogor
Gheață am sub picioare, pământ împietrit
Și speranța că va veni vulturii în zbor
Să mă ducă pe aripa lori într-un nor rătăcit.
Propti
S-au stins gîndurile Propti
În ale tale semne, șoptii
Și-n tălâmul tău voios
Împestat adînc reproș.
S-au stins temelii senine,
Fost-au amăgite visuri
Și cu aporie aspră
Mergi în timp neîncetată.
Și prin ale tale lacrimi,
Ce râurau necontenite,
Treceau timpuri neuitate
Ce erau cândva iubite.
În a stelelor stafie
Se aud trecând acolea
Ale vânturilor șoptii
S-au stins gândurile Propti.
(N. N. pentru L. B.)
Non troppo
dacă mă-ntrebi de ce stau cu viața numai într-o jumătate de cameră
n-aș ști ce să-ți răspund foarte repede
probabil că o fac instinctiv
ca floarea soarelui
o fi și din cauza ferestrelor înalte
care îmbrățșează aproape erotic lumina
o fi și din cauza umbrei
a mușchilor de pe stâncile sufletului
a gheizerelor dispărute
.
e greu de spus
.
uneori aud sângele lovindu-se de malurile înghețate ale țărmului nordic
scrășnetul asurzitor al corăbiilor în canalele colmatate de gunoaile vieții
și oftatul tăcut al marinarilor aruncați peste bord
care-și dau sufletele întunericului
.
de nicăieri apar corbii
coioții
urșii polari
atrași de duhoarea liniștii
.
în jumătatea cealaltă de cameră putrezesc oasele pescărușilor morți
prin care fluieră vântul
.
destul de trist
.
nu-i deloc ușor să trăiești cu toată viața care ți-a mai rămas
într-o jumătate de cameră și o mie de fluturi
dacă mă-ntrebi
.
dar nu-i imposibil
.
astă noapte au urlat la ferestrele mele deschise spre ceruri
toți lupii din lume
și n-am putut să-mi opresc lacrimile
din calea inimii…
Alte poezii ale autorului
Cursul vieții
Am adormit gândind în van
Dacă-i aievea soarta mea,
Sau poate trece într-un an
Această suferință grea.
Nu-s clipele ce le petrec
Atăt de greu de suportat,
Nici lacrimile ce mă înec,
Ca spaima gândului îngrijorat.
Dacă aș putea să-nfrâng momentul,
Să am puterea de a lupta,
Destinului să-i schimb iar cursul,
S-aduc lumină-n viața mea.
Toamnă târzie
Ce zi frumoasă de toamnă!
Nuanțe de galben-roșiatic,
Maroniul frunzelor stă s-adoarmă
Și crează momentul romantic.
Copacii încearcă să mențină
Bucuria și căldura zilelor de vară.
Dar totul se transformă în rutină
Și așteaptă iarna ca pe-o povară.
Păsările în zbor, zgomotoase,
Duc al lor cântec și trilul duios,
Pe meleaguri mai călduroase
Înfruntând un drum anevoios.
Tiptilii pași ce cutreieră aleile
Prin foșnetul de frunze moarte,
Găsesc în toamnă plăcerile
Unui gând ce se pierde-n noapte.
Natura
Plec fruntea în fața naturii
Sub binecuvântarea divină,
Și învolburez voalul firii
Cu sentimente ce nu poartă vină.
Înmiresmată îmi pare acuma
Poteca cu cireșii înfloriți,
Dorind ca să-nlătur bruma
De pe pomii de Soare însoriți.
Doină
Izvor, izvor, izvoraș
Prin munte covoraș,
Cu apa limpede și rece
Îl încânți pe cel ce trece.
Susurul ție o cântare
În natură-i o încântare.
Păsărele-n tril divin
Îți țin isonul, te susțin.
Iarba verde pe cornișă
Cu stânca se încrucișă,
Și crează un lichen
Al naturii fenomen.
Iar în jos, la poale
Muntele face cărare,
Către piscurile înalte
Unde vulturii au halte.
Florile sub lumina solară
În poiene stau să răsară.
Insectele-s numeroase
Și se-nșiruie curioase.
Noaptea se lasă-n curând
Liniștea naturii-nconjurând.
Doar izvorul mai susură
Și clipocește fără măsură.
Filozofia vieții
Dacă ziua ar fi o noapte,
Totul s-ar spune în șoapte.
Dar prin zorii ce apar
Orice șoapte în van dispar.
Doar destinul îți croiește
Calea aleasă, și nu greșește.
Pe cereasca hartă a sorții
Creionează un însemn al vieții.
Acesta îți marchează soarta
Și nu știi când se-ntoarce roata,
Căci ești sortit ca s-o urmezi
Și îți rămâne doar ca să visezi.
Un an, o zi, un ceas,
Și ai reușit încă un pas
Să poți iubi și realiza
La orice vârstă ai avea.
Înțelegem?
Mă întreb uneori cum va fi viitorul.
Poate cineva să-l prezică în avans?
Reușim noi să ne echilibrăm în balans
Și să cântărim totdeauna adevărul?
Fiecare din noi visează într-un fel.
Dorim să reușim cu ardoare mereu,
Și ne luptăm să atingem acest țel,
Chiar dacă uneori drumul e greu.
Întâlnim căi și mulți oameni diferiți
Pe care unii încearcă să le-nțeleagă.
Dar se trezesc într-un haos, buimăciți
Și își pun întrebări existența-ntreagă.
Resemnați ne lăsăm duși de destine.
Cu înfrigurare și teamă decidem
Să nu mai analizăm dacă este bine
Și să excludem fără să răspundem.
Cursul vieții
Am adormit gândind în van
Dacă-i aievea soarta mea,
Sau poate trece într-un an
Această suferință grea.
Nu-s clipele ce le petrec
Atăt de greu de suportat,
Nici lacrimile ce mă înec,
Ca spaima gândului îngrijorat.
Dacă aș putea să-nfrâng momentul,
Să am puterea de a lupta,
Destinului să-i schimb iar cursul,
S-aduc lumină-n viața mea.
Toamnă târzie
Ce zi frumoasă de toamnă!
Nuanțe de galben-roșiatic,
Maroniul frunzelor stă s-adoarmă
Și crează momentul romantic.
Copacii încearcă să mențină
Bucuria și căldura zilelor de vară.
Dar totul se transformă în rutină
Și așteaptă iarna ca pe-o povară.
Păsările în zbor, zgomotoase,
Duc al lor cântec și trilul duios,
Pe meleaguri mai călduroase
Înfruntând un drum anevoios.
Tiptilii pași ce cutreieră aleile
Prin foșnetul de frunze moarte,
Găsesc în toamnă plăcerile
Unui gând ce se pierde-n noapte.
Natura
Plec fruntea în fața naturii
Sub binecuvântarea divină,
Și învolburez voalul firii
Cu sentimente ce nu poartă vină.
Înmiresmată îmi pare acuma
Poteca cu cireșii înfloriți,
Dorind ca să-nlătur bruma
De pe pomii de Soare însoriți.
Doină
Izvor, izvor, izvoraș
Prin munte covoraș,
Cu apa limpede și rece
Îl încânți pe cel ce trece.
Susurul ție o cântare
În natură-i o încântare.
Păsărele-n tril divin
Îți țin isonul, te susțin.
Iarba verde pe cornișă
Cu stânca se încrucișă,
Și crează un lichen
Al naturii fenomen.
Iar în jos, la poale
Muntele face cărare,
Către piscurile înalte
Unde vulturii au halte.
Florile sub lumina solară
În poiene stau să răsară.
Insectele-s numeroase
Și se-nșiruie curioase.
Noaptea se lasă-n curând
Liniștea naturii-nconjurând.
Doar izvorul mai susură
Și clipocește fără măsură.
Filozofia vieții
Dacă ziua ar fi o noapte,
Totul s-ar spune în șoapte.
Dar prin zorii ce apar
Orice șoapte în van dispar.
Doar destinul îți croiește
Calea aleasă, și nu greșește.
Pe cereasca hartă a sorții
Creionează un însemn al vieții.
Acesta îți marchează soarta
Și nu știi când se-ntoarce roata,
Căci ești sortit ca s-o urmezi
Și îți rămâne doar ca să visezi.
Un an, o zi, un ceas,
Și ai reușit încă un pas
Să poți iubi și realiza
La orice vârstă ai avea.
Înțelegem?
Mă întreb uneori cum va fi viitorul.
Poate cineva să-l prezică în avans?
Reușim noi să ne echilibrăm în balans
Și să cântărim totdeauna adevărul?
Fiecare din noi visează într-un fel.
Dorim să reușim cu ardoare mereu,
Și ne luptăm să atingem acest țel,
Chiar dacă uneori drumul e greu.
Întâlnim căi și mulți oameni diferiți
Pe care unii încearcă să le-nțeleagă.
Dar se trezesc într-un haos, buimăciți
Și își pun întrebări existența-ntreagă.
Resemnați ne lăsăm duși de destine.
Cu înfrigurare și teamă decidem
Să nu mai analizăm dacă este bine
Și să excludem fără să răspundem.