Autorul Arina Cernețchi

 Ca roua dimineții, aș vrea să fiu,

Să cad pe teaca ierbii și, să inviu,

Ce s-a uscat în timp, în lipsa ploii,

Să văd verdeața și, măreția florii

Aș vrea să fiu și, norul de pe Cer,

Și apă binecuvântată, să pot s-ofer,

La toți, la toate, fără deosebire,

Că vreau s-arăt, că Sus, este iubire

Și aș mai vrea, să luminez, eu drumul,

Pe care-l rătăcește-n viață, omul,

Și se abate, de la cararea dreaptă,

Călcând voit, pe partea-ntunecată

Să încălzesc, când frigul ne cuprinde,

Aș vrea să fiu, o flacără ce se aprinde,

Raceala dintre noi, s-o transformăm,

În dragoste, iubire, și-n pace să visăm

Pământ, cu multa roadă, mi-aș dori,

Și-un câmp întins și, colorat de flori,

Așa aș vrea, să fiu văzut de semeni,

Și binecuvântare.....printre oameni

Am scris de apă, lumină, foc, pământ,

Ele-nsemnând, darul divin și sfânt,

Dat nouă, celor ce murim, pe rănd,

De către Cel de Sus, Păstorul blând!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Ma las in mana ta 

Cu viata mea intreaga

Iar cheia imimi mele

Tie ti-o daruiesc

S-o ti bine la tine 

Pana te intalnesc.

Si cand va fi momentul 

Sa o descizi curand

Sa vezi cata iubire

Si dor tin inauntru.

Iar toata viata mea 

Te voi astepta 

Pana va fi momentul 

Sa folosesti si cheia

Acum este inchisa si 

Cheia e la tine 

Si cand o vei deschide 

Va vi doar pentru tine

In inimioara mea

Port un dor ne-ncetat

Te voi iubi mereu 

O inger minunat.

    Celor ce s-adastă-n umbra petelor solare,
    celor ce întorc lumina sfântă-n miez de mare,
    Durat-am templu-n pietre verzi,
    Şi ridicat-am către cer catargele-ntregi...
    
    Celor ce zdrenţuiesc în nopţi întregi dantela lunii,
    Celor ce-n tihna zorilor aşază roua lumii,
    Strigat-am mut în muget de furtună,
    Frânturi de-argint în razele de lună...
    
    Doar ţie, fără de care voalul mării nu cristalizează,
    Doar ţie, fără de care fluturii nu mai visează,
    În ropot de sălbateci nori, rămas-au scrise,
    Aceste gânduri mai de mult promise...

S-a-nchis o ușă-n lumea noastră veche, 

Dar n-am putut lăsa să moară-n van, 

Cuvinte vii, ascunse-ntr-o ureche, 

Șoptesc și azi același dor uman.

Am strâns ce-a fost, din flori și din tăcere, 

Din nopți cu gândul dus la tine-aproape, 

Și le-am lăsat, cu teamă și plăcere, 

Pe-o filă nouă, tainic, fără șoapte.

Un alt liman le poartă-acum sub stele, 

Mai bine, mai curat, dar tot al tău. 

Acolo scriu ce simt, fără perdele, 

Că n-am plecat, am fost aici...mereu .

Dacă ți-e dor, și vântul te mai cheamă, 

Citește-n rânduri ce n-am spus nicicând. 

E acolo toată inima mea-n teamă, 

Și-un colț de cer ce încă-ți ține rând.

TE  CÂNTĂ  POEȚII, CARE  CUM  POATE;

FIECARE  CÂNTĂ  PE ALT  FEL  DE STRUNĂ.

ȘTIM  TOȚI  CÂTĂ  IUBIRE  ÎȚI  POARTĂ.

ZECI  DE  GEMERAȚII  SI-AU  ÎNGROPAT  ÎN  TINE

CREDINȚE  ȘI  SPERANȚE,

DURERE  ȘI  SUSPINE.

EȘTI  LEAGĂN  PESTE  TIMP ,

ȘI  LOC  DE  ÎNCHINAT!

Beatitudinea îmi prelinge dulce în interiorul sufletului meu, iar a mea trăire devine clipa veșnică a fericirii  

Căci a ta ființă ma învăluiește în cele mai grațioase roduri a paradisului,  vibrațiile inimii tale calde și a ei întruchipare în binecuvântare 

Glasul inimii mele întunecoase îmi mărturisește că ar trebui să-mi pun capăt vieții și că nu ar trebui să mai sper, dar divinitatea ta mă călăuzește spre un nou destin, unde până și inimile zboară spre un nou infinit

Și nu, nu spre cerul suferinței ci pe piedestalul credinței 

Acolo unde dragostea arde cu foc, inimile iubesc cu rost  Într-un rai al nostru care nu e de prisos, unde inimile se înalță mai repede decât deznădejdea 

Pe un piedestal viu al iubii eterne, unde doar tu îngerul meu m-ai învățat să iubesc umil și ceresc  

Iar acum dăinuiesc în a ta iubire pură, trăind aici pe pământ ca într-un rai ce ne aparține