Themis
Pune balanța pe mâna mea
Judecătorule
Cu mâna pe destin
Îți jur
Că voi spune adevărurile
De plumb, de argint, de catifea.
Themis dezleagă-ți ochii
Mă privește
Ca pe a ta soră
Sfâșiată….
Cu roba ta mă învelește
Sentința îmi dă eliberare
De cătușele nedreptății
Să fiu o foaie de hârtie
Ce poartă înscrisul
Atâtor neîmpliniri.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Silvia Mihalachi
Data postării: 30 iunie 2022
Vizualizări: 1227
Poezii din aceiaşi categorie
Coрilaria
cam рaisрrezece ani am asteрtat,
ca sa cresc eu mare,
copilaria a trecut
si atat de tare doare.
timрul a zburat,
si eu regret nesрus,
sa fiu mare m-am rugat
copilaria mea sa dus.
daca a vrut sa fie o cale,
sa рlec eu in trecut
sa uit de toate ce a fost,
s-o i-au de la inceрut.
Insectar
în ultima carte de poezie
am adunat toate insectele tăcute și netăcute
din viața mea
câte zece-douăzeci pe o pagină
pe unele le-am înfipt în ace cu gămălie
pe altele le-am turtit și le-am lăsat la uscat
în propriu sânge
Doamne
cât de cruzi și nesimțitori putem fi uneori
infestând cu otrava dorințelor noastre
altarele spiritului
alunecând cumva pe scara comună a evoluției
de câte ori răsfoiesc câte o pagină
plonjez în întunericul voluptos al trecutului
cu exuberanța poetului ucigaș de greieri
dar n-am să înțeleg niciodată plăcerea aceea juvenilă
a copilului care înfige un bold într-un fluture
în cartea mea a mai rămas doar un loc
pe ultima pagină
destul pentru a lăsa să curgă acolo
o lacrimă
Pararel-isme
cu patru mii de ani-nainte de „momentul sfânt”,
care se petrecuse-ntr-un cătun numit Capernaum
( unde se nasc, destul de rar, ce-i drept, doar sfinții),
Geometria sacră pusese stăpânire pe Pământ
și-nfăptuise lucruri stranii, trecând peste puterea minții
pe care noi, profanii, le mai vedem și acum.
abia ieșiți din epocile pietrei, cei vechi nălțară piramide de-anvergură,
(figură geometrică-ntâlnită cel mai des pe Terra),
cei antici se aplecară spre artă și cultură,
ducând pe culmi nemaivăzute sfera,
sfârșind în Evul Mediu cu tortura.
din preistorii-ntunecate istoria trecuse timpu-n vârf de daltă
știința cerului și scrisu-n cronici din bazaltul cel mai tare,
renscentiștii se înobilaseră și ei prin artă,
umblând pe mări către Americi și Indii rămase în uitare.
Doar noi, contemporanii, cei din urmă, epigonii,
de la savant pân`la plebeu,
îndrăgostiți de cub, de cerc, de prismă sau elipsă,
mai gelozim, în taină, încă faraonii.
iar câteodată chiar pe Dumnezeu,
(prezent mereu în toate și mereu în lipsă!)
Ceasul de Har
Din catedra de peste nori
Dumnezeu privește prin catalog
Așteaptă elevii, ei tot întârzie
În lumea mare pertrec ei azi
Ei cer note mari și bunătate
Dar fac absențe și răutate
Nu vor să asculte de bunul profesor
Ascultă doar de pornirile inimilor.
El privește ceasul său de har
Se închide curând poarta mântuiri
Puțin mai amână judecata dreaptă
Pentru toți fii nelegiuirii.
-Am suferit destul să văd
Degradarea creației mele scumpe
Virusul neascultări creează prăpăd
Milioane de suflete pierdute în nepăsare.
-Eu v-am iubit pe toți la fel
De ce ați ales voi altfel ?
Am risipit atâta har pe voi
Și nu ați devenit oameni noi.
-Acum însă, voi veți da socoteală
Pentru fiecare nedreptate de odinioară
Veți primi răsplata întreagă
Risipit ați și ultimul gram de milă
Toată viața mi-ați respins bunătatea divină
Și Ma-ți tratat încă și cu silă.
Ascult
Ascult al lumii suspin plin de sânge,
Al sufletului geamăt amuțit de durere.
Iar când aplec capul spre firavele plante,
Le aud urletele îndurerate de-a lor moarte.
Și stau îngândurat, mă duc ușor spre neant,
Dar nu găsesc nicăieri ce-a fost demult uitat.
Iar îndurerat merg lin spre un teren împădurit,
Dar e mult mai cumplit, amuțit de-un plânset.
Dar nu ale mele lacrimi se aud căzând acum,
Ci ale copacilor, arzând de-au sufletele scrum.
Al zbuciumului urlet, în care ne-am învățat să stăm,
Rămânând indiferenți la icnete, fără să-i ajutăm.
Acesta este omul, adevăratul monstru al planetei,
Masacrând pentru ale noastre pofte trupești,
Distrugând ale pământului frumoase armonii,
Și luând totul de parcă am fi doar niște copii.
Iar asta va tot continua să se-ntâmple mult timp,
Până când această planetă ne va da „skip”,
Iar noi vom fi distruși, rămânând fără chip,
Sau poate-i al gândirii mele frumos handicap.
Dar de se va adeveri ceea ce-mi trece prin minte,
Sper ca totuși să mai găsim o mică scăpare,
Dar nu una în această lume plină de ipocrizie,
Ci una în poezie, păstrând-o cu noi în vecie.
Conformitate
Coрilaria
cam рaisрrezece ani am asteрtat,
ca sa cresc eu mare,
copilaria a trecut
si atat de tare doare.
timрul a zburat,
si eu regret nesрus,
sa fiu mare m-am rugat
copilaria mea sa dus.
daca a vrut sa fie o cale,
sa рlec eu in trecut
sa uit de toate ce a fost,
s-o i-au de la inceрut.
Insectar
în ultima carte de poezie
am adunat toate insectele tăcute și netăcute
din viața mea
câte zece-douăzeci pe o pagină
pe unele le-am înfipt în ace cu gămălie
pe altele le-am turtit și le-am lăsat la uscat
în propriu sânge
Doamne
cât de cruzi și nesimțitori putem fi uneori
infestând cu otrava dorințelor noastre
altarele spiritului
alunecând cumva pe scara comună a evoluției
de câte ori răsfoiesc câte o pagină
plonjez în întunericul voluptos al trecutului
cu exuberanța poetului ucigaș de greieri
dar n-am să înțeleg niciodată plăcerea aceea juvenilă
a copilului care înfige un bold într-un fluture
în cartea mea a mai rămas doar un loc
pe ultima pagină
destul pentru a lăsa să curgă acolo
o lacrimă
Pararel-isme
cu patru mii de ani-nainte de „momentul sfânt”,
care se petrecuse-ntr-un cătun numit Capernaum
( unde se nasc, destul de rar, ce-i drept, doar sfinții),
Geometria sacră pusese stăpânire pe Pământ
și-nfăptuise lucruri stranii, trecând peste puterea minții
pe care noi, profanii, le mai vedem și acum.
abia ieșiți din epocile pietrei, cei vechi nălțară piramide de-anvergură,
(figură geometrică-ntâlnită cel mai des pe Terra),
cei antici se aplecară spre artă și cultură,
ducând pe culmi nemaivăzute sfera,
sfârșind în Evul Mediu cu tortura.
din preistorii-ntunecate istoria trecuse timpu-n vârf de daltă
știința cerului și scrisu-n cronici din bazaltul cel mai tare,
renscentiștii se înobilaseră și ei prin artă,
umblând pe mări către Americi și Indii rămase în uitare.
Doar noi, contemporanii, cei din urmă, epigonii,
de la savant pân`la plebeu,
îndrăgostiți de cub, de cerc, de prismă sau elipsă,
mai gelozim, în taină, încă faraonii.
iar câteodată chiar pe Dumnezeu,
(prezent mereu în toate și mereu în lipsă!)
Ceasul de Har
Din catedra de peste nori
Dumnezeu privește prin catalog
Așteaptă elevii, ei tot întârzie
În lumea mare pertrec ei azi
Ei cer note mari și bunătate
Dar fac absențe și răutate
Nu vor să asculte de bunul profesor
Ascultă doar de pornirile inimilor.
El privește ceasul său de har
Se închide curând poarta mântuiri
Puțin mai amână judecata dreaptă
Pentru toți fii nelegiuirii.
-Am suferit destul să văd
Degradarea creației mele scumpe
Virusul neascultări creează prăpăd
Milioane de suflete pierdute în nepăsare.
-Eu v-am iubit pe toți la fel
De ce ați ales voi altfel ?
Am risipit atâta har pe voi
Și nu ați devenit oameni noi.
-Acum însă, voi veți da socoteală
Pentru fiecare nedreptate de odinioară
Veți primi răsplata întreagă
Risipit ați și ultimul gram de milă
Toată viața mi-ați respins bunătatea divină
Și Ma-ți tratat încă și cu silă.
Ascult
Ascult al lumii suspin plin de sânge,
Al sufletului geamăt amuțit de durere.
Iar când aplec capul spre firavele plante,
Le aud urletele îndurerate de-a lor moarte.
Și stau îngândurat, mă duc ușor spre neant,
Dar nu găsesc nicăieri ce-a fost demult uitat.
Iar îndurerat merg lin spre un teren împădurit,
Dar e mult mai cumplit, amuțit de-un plânset.
Dar nu ale mele lacrimi se aud căzând acum,
Ci ale copacilor, arzând de-au sufletele scrum.
Al zbuciumului urlet, în care ne-am învățat să stăm,
Rămânând indiferenți la icnete, fără să-i ajutăm.
Acesta este omul, adevăratul monstru al planetei,
Masacrând pentru ale noastre pofte trupești,
Distrugând ale pământului frumoase armonii,
Și luând totul de parcă am fi doar niște copii.
Iar asta va tot continua să se-ntâmple mult timp,
Până când această planetă ne va da „skip”,
Iar noi vom fi distruși, rămânând fără chip,
Sau poate-i al gândirii mele frumos handicap.
Dar de se va adeveri ceea ce-mi trece prin minte,
Sper ca totuși să mai găsim o mică scăpare,
Dar nu una în această lume plină de ipocrizie,
Ci una în poezie, păstrând-o cu noi în vecie.
Conformitate
Alte poezii ale autorului
DACA ESTI TU ACELA…
Dacă tu ești acela care
Aripa unei ciocârlii
Ai frânt-o
Nu-i cere să se-nalțe…
Nu-i cerere să mai cânte…
Las-o să se vindece
Singură, de tine să se
Vindece
Dacă tu ești acela care…
RUGACIUNE ÎN IARNA VIEȚII
Azi, mă rog la tine Doamne
Pentru mine azi mă rog
Fă minune în minune
Să nu văd ce am mai văzut
Să n-aud ce am auzit
Și mă lasă-n iarna vieții
Să m-aud…Să mă privesc…
Să mă satur stând cu mine,
De mine rezemată să m-așez
Doamne!
Anticipat, îți mulțumesc.
PĂRINȚII - UN ALTAR AL IUBIRII
LA ALTARUL CU IUBIRE FIECARE REVENIM…
Pe un drum lung am venit să-mi revăd părinții și casa cu liliacul străjer lângă cerdac.
Îi îmbrățișez simțindu-le bătăile inimii de bucurie că am venit, îi întreb ce mai fac , cum se simt, apoi le aud glasul domol:
- Suntem bine, nu-ți face griji. Dar tu, ești sănătos, nepotul, nora Lidia sunt bine? La serviciu cum este, te-ai învoit?. Noi ți-am pregătit ceva bucate să iei cu tine,printre care și dulceață de nuci, așa cum ii place nepotului Cozmin. Drumul cu mașina te-a costat mult , vrem din economiile noastre să-ți dăm ceva bani pentru benzină.
- Dragii mei, noi suntem bine. Bucatele pregătite, vă mulțumesc și le iau cu drag, dar banii păstrați pentru voi, știu că vă este pensia mică…De aceea eu v-am adus ceva bani să vă mai rezolvați din nevoi.
Bătrânii se privesc unul pe altul :
- Mulțumesc băiatul mamei , îi vom păstra, dacă ne ajută bunul Dumnezeu să mai trăim ,ne cumpărăm în toamnă lemne,tare s-au scumpit si oasele noastre nu mai pot să stea in frig.
Am simțit dorința iar să-i îmbrățișez…Zilele în care am rămas lângă ei, mai mult am vorbit din priviri și îmbrățișări.
- Doamne! O minune sunt părinții! Îți mulțumesc că mi i-ai dăruit . Timpul a trecut repede. La plecare amândoi îmi repetă să mai vin, să vină și nepotul și nora Lidia, poate atunci va fi înflorit liliacul, florile care-i plac ei.
Ținându-le mâna lor în mâna mea le-am spus că vom reveni așa cum obișnuim de sfânta sărbătoare a Învierii. Un zâmbet, ce-i întinerea, le-a înseninat fața. Tata si mama, ajutați de baston merg de la poartă spre cerdacul casei să privească de acolo mașina care încet,încet se-ndepărta …
Cu glas domol, bătrânul murmură: Drum bun dragul tatei, să te ajute Dumnezeu.
Doamne ce mult ne iubești
Frumosul , zilnic ni-l dăruiești
Chiar dacă întunecat e cerul
Cu stele ni l-ai luminat,
Chiar dacă negru e pământul
Pentru noi cu flori l-ai colorat,
Chiar și pe cruce însângerat
Pe omeni, totuși i-ai iertat…
Chiar dacă uneori ne dojenești
Și-atunci…Și-atunci Doamne, ne iubești…
Mă apropiam de casă și-n gând încă mai aveam îmbrățișarea și privirea lor la plecarea mea…Am oprit mașina să citesc în calendar când este sfânta zi a Învierii și câte zile mai sunt până atunci.
Lidia si Cozmin m-au primit bucuroși, întrebându-mă ce fac bunii și dacă le-am spus că de sărbătorea Învierii, vom veni toți trei la casa cu cerdac și liliacul străjerul ei…
Puterea punctului
Decizional precum te scriu
și uneori chiar te conjur
rămâi un semn,
un punct
prin multe semne
cerești și pământene.
Îți recunosc puterea
și totuși îți cerșesc
asupra vieții mele
nu pecetlui menirea
înșirându-i multe puncte
în lipsă de cuvinte.
Lasă-mi locul
unde să pun o virgulă,
un semn de întrebare
și chiar ,,et caetera,,
înconjurată de cele patru
puncte cardinale.
CÂND IUBIREA IUBEȘTE
Pictează-mi cuvinte din triluri de chemare
Culori îți scriu din dorințele mele
Amândoi să culegem doar vise reale.
Dăruiește-mi pădurea în ramă de tablou
Eu … anotimpul îl scriu cu tușuri din stilou
Când setea de frumos niciodată nu moare.
Să chemi și un nor, da, da… un pic să ne plouă
Soarele să modeleze un curcubeu
Din zilele noastre să ne scriem un eseu.
Iubirea în șoaptă-i picătură de rouă
Nuanțe din culorile vieții ne privesc
Când tu scrii ,,iubesc,, eu, iubirea ți-o citesc.
FLUTURI SI FLORI
Privește cupola cerului!..Și eu o privesc
Scrutând-o, este ca o mare ce s-a limpezit
Când norii, valuri, valuri ușor s-au liniștit
Și florile unduindu-se parcul inundă
Parfumul din petale generoase-l risipesc
Privindu-se una pe alta ca-ntr-o oglindă ,
Dorul de fluturi zburând, tainic îl ostoiesc
Doar frunza - n copac mai leagănă o crisalidă,
Ea, este vraja vieții dintr-un vers de madrigal
În dorul lor, florile cu flori sunt răbdătoare
Precum Cio- Cio- San și ele sunt o așteptare…
………………………………………………………………
Un fluture, cu-a lui aripi frumos colorate
Vibrează ca un arcuș pe coarda de vioară
Sărutând elegant florile înflăcărate,
Galantul butterfly cu-aripa le-nconjoară
Uitând că pentru el clipele sunt numărate
Doar una i-a rămas să viseze că mai zboară…
Florile rubiconde, dintr-un sărut efemer
S- amăgesc că toamna-i o adiere ușoară
Și vântul anotimpului rece va fi șomer
Fluturi și flori sunt feerie dintr-un spectacol
Sub cupola cerească NATURA- i un mister,
NATURA-i un miracol.
DACA ESTI TU ACELA…
Dacă tu ești acela care
Aripa unei ciocârlii
Ai frânt-o
Nu-i cere să se-nalțe…
Nu-i cerere să mai cânte…
Las-o să se vindece
Singură, de tine să se
Vindece
Dacă tu ești acela care…
RUGACIUNE ÎN IARNA VIEȚII
Azi, mă rog la tine Doamne
Pentru mine azi mă rog
Fă minune în minune
Să nu văd ce am mai văzut
Să n-aud ce am auzit
Și mă lasă-n iarna vieții
Să m-aud…Să mă privesc…
Să mă satur stând cu mine,
De mine rezemată să m-așez
Doamne!
Anticipat, îți mulțumesc.
PĂRINȚII - UN ALTAR AL IUBIRII
LA ALTARUL CU IUBIRE FIECARE REVENIM…
Pe un drum lung am venit să-mi revăd părinții și casa cu liliacul străjer lângă cerdac.
Îi îmbrățișez simțindu-le bătăile inimii de bucurie că am venit, îi întreb ce mai fac , cum se simt, apoi le aud glasul domol:
- Suntem bine, nu-ți face griji. Dar tu, ești sănătos, nepotul, nora Lidia sunt bine? La serviciu cum este, te-ai învoit?. Noi ți-am pregătit ceva bucate să iei cu tine,printre care și dulceață de nuci, așa cum ii place nepotului Cozmin. Drumul cu mașina te-a costat mult , vrem din economiile noastre să-ți dăm ceva bani pentru benzină.
- Dragii mei, noi suntem bine. Bucatele pregătite, vă mulțumesc și le iau cu drag, dar banii păstrați pentru voi, știu că vă este pensia mică…De aceea eu v-am adus ceva bani să vă mai rezolvați din nevoi.
Bătrânii se privesc unul pe altul :
- Mulțumesc băiatul mamei , îi vom păstra, dacă ne ajută bunul Dumnezeu să mai trăim ,ne cumpărăm în toamnă lemne,tare s-au scumpit si oasele noastre nu mai pot să stea in frig.
Am simțit dorința iar să-i îmbrățișez…Zilele în care am rămas lângă ei, mai mult am vorbit din priviri și îmbrățișări.
- Doamne! O minune sunt părinții! Îți mulțumesc că mi i-ai dăruit . Timpul a trecut repede. La plecare amândoi îmi repetă să mai vin, să vină și nepotul și nora Lidia, poate atunci va fi înflorit liliacul, florile care-i plac ei.
Ținându-le mâna lor în mâna mea le-am spus că vom reveni așa cum obișnuim de sfânta sărbătoare a Învierii. Un zâmbet, ce-i întinerea, le-a înseninat fața. Tata si mama, ajutați de baston merg de la poartă spre cerdacul casei să privească de acolo mașina care încet,încet se-ndepărta …
Cu glas domol, bătrânul murmură: Drum bun dragul tatei, să te ajute Dumnezeu.
Doamne ce mult ne iubești
Frumosul , zilnic ni-l dăruiești
Chiar dacă întunecat e cerul
Cu stele ni l-ai luminat,
Chiar dacă negru e pământul
Pentru noi cu flori l-ai colorat,
Chiar și pe cruce însângerat
Pe omeni, totuși i-ai iertat…
Chiar dacă uneori ne dojenești
Și-atunci…Și-atunci Doamne, ne iubești…
Mă apropiam de casă și-n gând încă mai aveam îmbrățișarea și privirea lor la plecarea mea…Am oprit mașina să citesc în calendar când este sfânta zi a Învierii și câte zile mai sunt până atunci.
Lidia si Cozmin m-au primit bucuroși, întrebându-mă ce fac bunii și dacă le-am spus că de sărbătorea Învierii, vom veni toți trei la casa cu cerdac și liliacul străjerul ei…
Puterea punctului
Decizional precum te scriu
și uneori chiar te conjur
rămâi un semn,
un punct
prin multe semne
cerești și pământene.
Îți recunosc puterea
și totuși îți cerșesc
asupra vieții mele
nu pecetlui menirea
înșirându-i multe puncte
în lipsă de cuvinte.
Lasă-mi locul
unde să pun o virgulă,
un semn de întrebare
și chiar ,,et caetera,,
înconjurată de cele patru
puncte cardinale.
CÂND IUBIREA IUBEȘTE
Pictează-mi cuvinte din triluri de chemare
Culori îți scriu din dorințele mele
Amândoi să culegem doar vise reale.
Dăruiește-mi pădurea în ramă de tablou
Eu … anotimpul îl scriu cu tușuri din stilou
Când setea de frumos niciodată nu moare.
Să chemi și un nor, da, da… un pic să ne plouă
Soarele să modeleze un curcubeu
Din zilele noastre să ne scriem un eseu.
Iubirea în șoaptă-i picătură de rouă
Nuanțe din culorile vieții ne privesc
Când tu scrii ,,iubesc,, eu, iubirea ți-o citesc.
FLUTURI SI FLORI
Privește cupola cerului!..Și eu o privesc
Scrutând-o, este ca o mare ce s-a limpezit
Când norii, valuri, valuri ușor s-au liniștit
Și florile unduindu-se parcul inundă
Parfumul din petale generoase-l risipesc
Privindu-se una pe alta ca-ntr-o oglindă ,
Dorul de fluturi zburând, tainic îl ostoiesc
Doar frunza - n copac mai leagănă o crisalidă,
Ea, este vraja vieții dintr-un vers de madrigal
În dorul lor, florile cu flori sunt răbdătoare
Precum Cio- Cio- San și ele sunt o așteptare…
………………………………………………………………
Un fluture, cu-a lui aripi frumos colorate
Vibrează ca un arcuș pe coarda de vioară
Sărutând elegant florile înflăcărate,
Galantul butterfly cu-aripa le-nconjoară
Uitând că pentru el clipele sunt numărate
Doar una i-a rămas să viseze că mai zboară…
Florile rubiconde, dintr-un sărut efemer
S- amăgesc că toamna-i o adiere ușoară
Și vântul anotimpului rece va fi șomer
Fluturi și flori sunt feerie dintr-un spectacol
Sub cupola cerească NATURA- i un mister,
NATURA-i un miracol.