Puterea punctului

Decizional precum te scriu
și uneori chiar te conjur
rămâi un semn,
un punct
prin multe semne
cerești și pământene.

Îți recunosc puterea
și totuși îți cerșesc
asupra vieții mele
nu pecetlui menirea
înșirându-i multe puncte
în lipsă de cuvinte.

Lasă-mi locul
unde să pun o virgulă,
un semn de întrebare
și chiar ,,et caetera,,
înconjurată de cele patru
puncte cardinale.


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Silvia Mihalachi poezii.online Puterea punctului

Data postării: 6 ianuarie

Vizualizări: 235

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Cândva în sat!

E seară iar, în satul meu natal,

Și umbra e, din ce în ce mai lungă,

Iar Soarele, se duce după deal,

Să-apună, ca mâine, să-neajungă

 

Pe drum, trec istoviți țaranii,

Venind pe jos, de pe ogoare,

În jurul lor, roiesc țânțarii,

Și-i pișcă, din cap până-n picioare

 

În fața lor agale, merg vitele,

De drumul lung, sunt obosite,

Își târâie pe jos, de pline, ugerele,

Care la mulsul serii, vor fi golite

 

La porți pe bănci, stau babele,

Cu mâna-n vânt, semne făcând,

Chemându-și către curte, vacile,

Ce se găsesc, amestecate-n cârd

 

Pe ulițe copiii, joacă-o miuță,

Cu-o minge, din cârpe cusută,

Din când în când, câte-o căruță,

Și-n urma ei, legată, trasă, o văcuță

 

E ora când în sat, se simt mirosuri,

Și când în case, gospodinele,

Fac bunătăți, de felurite, feluri,

Care te-nbie, să guști din ele

 

Și-n fiecare casă, se-aude rugăciune,

Rostită de cei, ce au ajuns, acasă,

Ei mulțumesc și, fac o plecăciune,

Și rând pe rând, se pun la masă

 

Aminte îmi aduc și, nu am cum să uit,

Când tata, ne-ntreba, pe fiecare-n parte,

Dacă la școala, noi lecția-am știut,

Și cum el, ne-ndemna, să învățăm carte

 

Din sat, la studii, departe am plecat,

Si-armata, am făcut-o sub tricolor,

Prin școli, m-am pregătit și educat,

Iar în armată, am învățat, cuvântul, dor

 

Acum mă-ntorc, mai rar, ca altădat'

Pe drum, nu-i recunosc, pe tineri,

Necunoscut, am devenif, în sat,

Și simt, că timpul, n-a-iertat...pe nimeni!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Mai mult...

Un zor mocnit

Din ce s-a sculat putința mea?
Din ani reci, ani de vrăjmășie?
Din adâncul pieptului meu, colea,
Din inimă, o vâlvătaie aprinsă, roșie.
 
De ani de zile un dor zdruncinător
Mă tot silește la aducere-aminte,
De ani de zile, de decade, un zor
Mocnind în mine șade, de oseminte,
 
Rămășițe de strămoși duși d-un etern,
Rămași doar prin scrieri din vechime,
Între file galbene și coperte cu asprime.
Iată ce trebuie să stăvilească al meu stern.
 
Iar de neputința lui mă tem, căci, de bubuie,
La lupt-oi avea să merg, dar cred c-oi fi singur,
Că nimenea nu mă va asista, că-n mine huruie
Singur prostește speranța de al liberării picur.

 

Mai mult...

Vă mulţumesc ,prieteni!

Vă mulţumesc ,prieteni!
Că des mă criticaţi.
Vă mulţumesc ,prieteni!
Prin asta voi nu mă uitaţi.

O ură - mă înalţă,
O invide-mi dă speranţă.
Tot binele vi-L doresc
Prieteni ,eu vă mulţumesc!

Pentru asta sunteţi daţi-
Să criticaţi ,s-apreciaţi.
Pentru tot ce mi-aţi făcut-

Vă promit :n-o să vă uit!

Mai mult...

Sănătate

Fiecare om doreşte

S-aibã din belşug de toate;

Toatã viaţa se trudeşte,

Umblã în genunchi şi-n coate;

Dar, când boala se iveşte, 

Murmurã, parcã cerşeşte

                        Sãnãtate.

 

De la vârsta timpurie

La stimabila etate,

El aleargã, dar nu ştie

Ceasul greu când o sã vie, 

Înghiţind cu lãcomie

Orice dram pe care scrie:

                       "Sãnãtate".

 

Ştiinţã, dor, averi şi vise,

Laolaltã adunate, 

Bunãtãţile promise, 

Vorbe dulci, nenumãrate,

Floarea care îi zâmbise,

Toate-s scrum, când nu mai este

                        Sãnãtate.

 

Sã aveţi mereu în casã

Crini, zambile parfumate!

Tinereţea zgomotoasã

Vine, trece, nici cã-i pasã...

Faceţi-o cât mai frumoasã,

Având mâinile curate

Şi sporind mereu a voastrã

                       Sãnãtate!

Mai mult...

Auguste Deter

( dedicată celor ce suferă de alzheimer / dementia )

 

Mă trezesc cu tine

Într-o urmă de-ndoială,

Te cunosc dar nu mi-e bine …

Sunt chipul tău și-a noastră boală.

 

Noaptea vine dintr-o dată

Toate stelele-s pe cer,

Numele mi-l spui în șoaptă …

Auguste Deter.

 

Ce scriu defel mi se-ntrevede

În miez de noapte așternut,

Și privirea mi se pierde

Rătăcită prin trecut.

 

Și simt cumva o mână caldă

Mă-ntreabă de sunt bine,

Teama ta deja să vadă

Că sfârșitul totuși vine.

 

Orele se scurg obscure

Pendul cu chip de ghilotină

Tu mă păzești să nu mă fure …

Iar eu mă simt mereu de vină.

 

Te privesc întâmplător

În închisoarea scrisă mie,

Cum dai târcoale întrebător

În eterna reverie. 

 

Și de-aș ști unde mi-e gândul

În timpane țipător,

Aș cutreiera pământul…

Și aș da leacul tuturor.

 

Al tău nume … l-am uitat!

Te știu… savantul fără nume,

Închizi ochii resemnat

Acuzatori și triști spre lume.

 

În ochii tăi sunt eu, o clipă …

Te rog să nu clipești,

Un gând… parfum ce se risipă,

Să poți să-ți amintești.

 

Am pierdut deja o viață

Nimeni nu mai vine,

În jurul meu e multă ceață,

“Și m-am pierdut… pe mine”.

 

Nu pot să dorm, pendulul țipă

O ultimă chemare …

Groparului pasiv ce sapă,

Și mortului o lumânare.

 

Mi-e groază de acest halat …

Îmi descrie neputința,

În noaptea-n care s-a lăsat …

Ghilotina și sentința.

 

Iar oglinda-i prăfuită

Prin fereastra cu nuiele

Privind cu-n ochi la ghilotină

Și cu celălalt… la stele.

 

*

În 1906, ca-ntr-o colivie

Un nume moare și se naște

O lume-ntreagă să îl știe …

Auguste Deter.

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

Mai mult...

Un dar de neprețuit

Misterios apare, dar dispare!
Pare simplă, dar e grea!
Fericire îți aduce,
Dar printre lacrimi și amar!
Ne bucurăm de ea
Și mult o prețuim,
Dar nu e a noastră,
Ci doar un dar de la cel Divin!

Mai mult...