Menü de masă-n trei
În orașu-n care plouă au ninge-n fi'ce săptămână,
Unde un moș și-o babă, merg ținându-se de mână,
Din nu știu care casă, se-aude-o voce vagă,
Ce zice fonfăit, cu-n iz ce-aduce a doagă:
Mâine, la mine, de-o fi să vii,
Vorbesc rezón, nu zic prostii,
Îți voi zice, chiar de la ușă,
Că am trei sticle de Frâncușă,
Soi bun de la Cotnari,
Nu din cel de potlogari,
Ce-ndoaie vinul în butoi
(Le cuca-n mur de marțafoi!),
Cu apă rea ce pute-a clor,
De-l bei, mai va, să faci amor !
Și de o fi, în completare, încă o sticlă
Un plus la fiecare cam de o litră.
De buna seamă, voi pune și mâncare,
Un mizilic, o măslină, o brânză mare,
Un mușchi ce împănat,
A fost rulat și-apoi legat,
Ce din cuptor, scos rumenit,
În asorté va fi servit,
C-o mixtă în savori salată,
Nici acră, da' nici seacă.
Dară să știi: n-om face-o lată !
Categoria: Poezii comice
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 16 februarie 2022
Vizualizări: 999
Poezii din aceiaşi categorie
Serenadă
E plăcut să ascultăm o serenadă
La colț de stradă
Doar că, pe bună dreptate, cea auzită de mine
Atinge niște note mai sublime
Când bariton, când soprană, ici și colo mai câte o octavă aruncată
Că așa se suflă nasul, mai dintr-o bucată
La patiseria din Piața Orhideelor
Gazdă a turneelor
Pentru fitness și plimbări pe bicicletă
Și picturi cu o singură paletă.
Printre geamurile aburite,
De la fleicile bine rumenite,
Ascult cu mare drag, dar și dezgust,
Ceea ce nu e de bun gust
Și mă întreb:"oare când se mai termină?"
Acele sunete ce, evident, nu se anină
Armonios...
În timpul unui prânz copios.
Compozitorul operetei nazale originale se oprește,
Se tot uită la acel crenvuști, învelit în chifle, pe care îl servește,
De o jumătate de oră fără să mai știe,
Privind în gol, cu lăcomie,
Ce sentimente mai nutrește
Pentru batista sa cu undițe și pește.
Dezbate ce să mai facă,
Dacă să continue sau să se prefacă
Că și-a finalizat actul la care lucra cu atâta patos,
Dar, fiindcă e scorțos,
Nu se lasă,
Chiar apasă
Cu batista pe o nară,
Scoțând sunete de o tonalitate rară.
Nu doar odinioară
Am convenit că muzica lui mă înfioară
I-am spus că mă deranjează,
La care el se holbează.
Deloc indignat,
Chiar m-a șicanat
Și mi-a arătat că, dinadins,
Produce acel zgomot distins.
Am început, pe un ton de ceartă,
Să vorbim despre ceva ce se iartă.
Așadar, ne-am împăcat,
Iar, de la patiserie, nonșalant, am plecat.
Dar oare ce face interpreta?
Ne-am adunat astăzi în sala XVII din motive constructive,
După ce am asistat la mai multe sesiuni instructive
De interpretariat simultan de conferințe,
În care ascultăm mai toate acele dorințe,
Teme de dezbateri, unele scurte, altele de lungimi colosale,
Teme complexe, cazuri în care se ajunge la fapte penale;
Teme simple, peiorativ spus banale.
Acum că ne-am familiarizat cu tema, ne așezăm la birou,
Pe lângă microfon, se vede un stilou,
În nuanțe de auriu interesante,
Modele florale de galben, apetisante.
Așadar, se va vorbi despre prevenirea poluării apelor teritoriale
Și nu numai, chiar și din regiuni ecuatoriale.
Ascultăm ce ascultăm, privim ce privim, dar pe la jumătatea discursului
Se întâmplă ceva de-a râsul-plânsului,
Trebuie să ascultăm doar vorbitorul să înțelegem ce se întâmplă,
Suntem oarecum mirați, ne scărpinăm la tâmplă,
O frază de la mijlocul discursului a fost trunchiată,
Iar mai apoi repede urmată
De ce a mai rămas din discurs,
Frază cu frază, cum l-a parcurs,
Până la capăt, terminând înaintea vorbitorului ce avea de zis,
Fiecare om a rămas interzis.
Lumea credea că a avut discursul dinainte și traducerea o știa pe de rost,
Mai multe întrebări au făcut-o să se simtă prost,
Pur și simplu, știa din priviri ce-ar mai fi avut de tradus
Din discursul adus,
Cu atâta măiestrie la bun sfârșit, nu precum alți interpreți, care au nevoie de propoziții pentru a traduce
Ceea ce ea deja deduce.
Acesta este doar jumătate de adevăr,
Partea a doua ar fi că trebuia să plece la piață, să cumpere fructe pentru smoothie de portocale făcut la storcător.
Spitalul te vindeca..sau?
Singuratatea ma apasa,
Aici, pe patul de spital,
Ma cheama cineva la masa
Dar de nimic nu am habar.
O doamna-n varsta mi-este alaturi
Dar sa discute nu ar vrea,
Caci se gandeste doar la maturi,
Sa plece acas', sa-si curete sufrageria.
Asistente, doctori, toti draguti
Ma poarta pe ici, pe colo,
Dar de-ai putea sa ma asculti,
Eu nu m-as mai gandi ca-s "solo".
Mi-e dor de ei, colegii mei,
Ce ma distreaza tot mereu,
De Tanti, Aida si Andrei
De care rad " siempre" la greu.
La unu am fost la masa,
Se servea ciorba cu paine,
Mai bine mananc acasa,
Sper s-ajung maine-poimaine.
Noroc ca se mai iveste
Sa mai ies putin pe-afara
Mi-a venit miros de peste,
Insa, nu pup nicio gheara!
Sapte zile de-oi mai sta,
In acest spital ,"cinci stele"
Ma apuca nebunia
Si-o sa-mi vina crizele.
Viviana
Preotul și provocarea
Un preot Petru
Adună forță pentru
O provocare pe tictoc!
Enoriașii sunt de-acord
De pierde, Petru
Sună la escortă!
Soluția perfectă
(rezolvare imaginară unei probleme care ar fi existat)
Imaginează-ți că deși te-ai străduit, ceva tot te trage în jos,
Imaginează-ți că acel ceva ar fi media la matematică,
Imaginează-ți că doar ea ,,readuce la viață" carnetul tău de note,
Imaginează-ți că rudele de gradul nu mai știu care o să comenteze,
Imaginează-ți că nu pentru rude ai învățat, dacă ai fi învățat...
Imaginează-ți că nici pentru vecina de la etaj,
Imaginează-ți că ți s-a răspuns întrebărilor,
Imaginează-ți că ai aflat, într-un sfârșit, cât de mult îi pasă profului care te-a încheiat cu media respectivă,
Imaginează-ți că ți-e teamă să o arăți și altora,
Imaginează-ți că va veni și acea clipă la un moment dat,
Imaginează-ți că, totuși nicio vânzătoare nu te poate înșela, cu toate că tu ai acea medie,
Imaginează-ți că va fi mai lejer cu orele, că vine vacanța și nu știu ce,
Imaginează-ți că diriginta vrea să facă o ieșire în oraș,
Imaginează-ți că este de acord cu tine și că veți vizita fabrica de pâine,
Imaginează-ți că sunteți deja acolo,
Imaginează-ți că o doamnă drăguță vă explică procesul de fabricație,
Imaginează-ți că, profitând de o clipă de neatenție din partea tuturor, iei și arunci carnetul de note în malaxor,
Imaginează-ți că acum se va afla aleatoriu ce medie ai avut la matematică,
Imaginează-ți că, în rândul cetățenilor și cetațenelor iubitoare de pâine, sigur se va găsi cineva să găsească, în pâinea achiziționată, o bucățică de hârtie, ca un răvaș, pe care scrie ,,4 (patru)".
Nu ne-am fi așteptat în islandeză
Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,
Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,
Precaut ei traversează,
Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,
Se duc la piață, apoi la teatru,
Deja este ora patru,
Încă nu sesizează nimic,
Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,
Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,
Mai trece o oră și chiar ațipesc,
Au adormit toți în aceeași sufragerie,
Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,
Pleacă acasă, timpul zboară,
Ce urmează ne înfioară,
Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,
Nu i-am mai văzut atât de enervați,
"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,
Orice, doar să vreți să-l folosiți,
Ne-ați umplut de păduchi
Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,
Să vă fie rușine,
Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"
Da, bine...zi făină, nu am nimic,
Sigur e totul doar la nivel psihic,
Au citit prea mult din ziare,
Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,
Fă, nu auzi fă, cum te simți?
N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,
Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!
Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..
Ce fată?
Mai ia niște vată,
Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,
Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,
Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,
Dar, care știu că totuși merită,
Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,
După, îl vopsim în ce culoare vrem,
Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,
Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,
Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,
Da fată, exact, eu ce îți ziceam?
Nu știu, la un film între timp mă uitam...
După multe secole vedem rezultatul...
Care, nici nu ar fi putut să fie altul...
Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,
Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,
Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?
Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,
Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.
(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)
Við hefðum ekki búist við því
Að fara í göngutúr, fyrir löngu,
Sjá friðsæla gangandi vegfarendur, umferðarljós leggja áherslu á þá,
Varlega fara þeir yfir,
Á bekknum, í garðinum, með nefið í blaðinu, fréttir þær aftur og aftur,
Þeir fara á markaðinn, svo í leikhúsið,
Klukkan er þegar orðin fjögur
Tek samt ekki eftir neinu,
Eitthvað eins og fló, en það fer mun taktfastara,
Ég fer líka til vina, þeim líður vel, hlæja, grínast,
Annar klukkutími líður og ég er alveg að blunda,
Þeir sofnuðu allir í sömu stofunni,
Hrammað saman, með hurðina enn opna (hleyptu köttinum í gegn), biðjast þau afsökunar á því að þau sváfu allir eins og í búri,
farðu heim tíminn flýgur
Það sem kemur næst gefur okkur hroll,
Vinir, til vina sem keyptu af markaðnum, skrifa reiðilega,
Ég hef aldrei séð þá svona reiða áður,
„Fjáðu líka í hvaða sjampó sem þú vilt,
Hvað sem er, vil bara nota það,
Þú fylltir okkur af lús
Þú sleppir okkur, við myndum aldrei gera eitthvað svona,
Skammastu þín,
Vinir þínir sem senda þér bara góðar kveðjur skamma þig“
Já, jæja... dagshveiti, ég á ekkert,
Auðvitað er þetta allt bara á sálfræðilegu stigi,
Þeir lesa of mikið af blöðum,
Við áttum hvergi að taka, í Portúgal var ég aðeins nemi,
Heyrðu ekki gera hvernig líður þér?
Ég á ekki neitt, en við skulum samt taka próf,
Ég trúi því ekki stelpa, sjáðu þig líka???!!
Já stelpa, hvað?...ég get ekki horft á hárið á þér, því þú..
hvaða stelpa
Fáðu þér bómull,
Ég reyni að ná þeim, henda þeim út um gluggann,
En mér tekst ekki að fanga jafnvel eina slíka,
Stelpa, við gætum reynt aðra aðferð,
En hver veit að það er samt þess virði,
Við aflitum hárið, veljum ljósasta litinn af norskri ljósu,
Eftir það málum við það í hvaða lit sem við viljum,
Lúsin mun ekki einu sinni fatta hvað er að gerast,
Vegna þess að við erum dugleg málum við hvern þráð frá musterinu,
Já stelpa mín, hvað myndi ég gera án hugmynda þinna, lúsin brennur, hún mun kafna, við þurfum ekki að gera neitt, farðu bara varlega, flæktu vandlega, passaðu að losna við óboðna gesti, einhvers staðar, í gegnum hárið, reika,
Já stelpa, nákvæmlega, hvað var ég að segja þér?
Ég veit ekki, ég var að horfa á mynd á meðan...
Eftir margar aldir sjáum við niðurstöðuna...
Sem, það gæti ekki hafa verið annað...
Stelpa, liturinn festist mjög vel við hárið, fagurfræðilega er ég sáttur,
Núna er ég að greiða hárið á mér til að sjá hvað varð um þessa pöddu,
Já, núna eru þeir bláir, grænir, þeir hafa verið málaðir líka, hvað á að gera?
Andlit, við höfum ekki lengur lús, við sluppum, förum að fagna á kránni, með límonaði,
Ég vona að við lendum ekki eins og í Portúgal, á veröndinni í garðinum.
(Þarna mætti halda að hann fengi þessar lús...)
Alte poezii ale autorului
23:23
În haosul din minte
Mai poți gândi ceva?
Mai poți vedea lumina
Ce cândva lumina?
Și-n haosul din minte
Ce mai poți auzi?
E liniște în juru-ți?
Sau un dezastru e?
Cândva, în mintea-aceasta
Zâmbete tu pictai
Iubire, fericire
Și totul roz era
Și-acum vine întrebarea
Oare ce s-a întâmplat?
Ce mi-a schimbat iar mintea
Din roz în negru, alb
Îmi este dor…
Astăzi te-am văzut,
Te-am văzut râzând,
Te-am văzut fericit,
Te-am văzut altfel.
Ieri ai fost cu ea,
Ieri, eu te-am văzut.
De mâna v-ați ținut
Și v-ați sărutat.
Îmi este dor să te văd,
Îmi e dor să te mai simt,
Îmi e dor să te iubesc,
Îmi e dor să fii aici.
Omul din întuneric
Mă plimbam pe drumul lung.
A cărui farmec a murit!
Sub luna mare...plină de mister.
Misterul singurei iubiri.
Trecuseră sub această lună
Un fior ce nu-l știam
Era fiorul iubiri!
Pe care încă nu-l cunoșteam.
Peste veacurile vieții
Peste umbra tinereții
Peste sufletele stinse
Cu ale sale zgârieturi
Îmi intrai suptil în viață
Cu o vorbă, două, trei.
Până când, din neștiute
Te iubeam! chiar de nu crezi.
Și acuma îmi doresc
Ca de-a cuma ca să fim
Două frunze pe o creangă.
Dar o creangă fără spini...
Cozac Ionela.
Oare...
Oare exista fericire
Căci durere... Tot sa fie
Totuși, cred ca fericirea
E doar o noțiune vie.
O noțiune cu speranță
Ce crezi ca este reala
Pentru ca noi, vrem sa credem
Ca tristețea - i momentană.
Dar oare iubirea exista?
Oare este un sentiment?
Dacă i un blestem, o vraja
De undeva... Din orient.
Dacă a fost inventata
De o vrăjitoare,rece
Ce a vrut doar ca sa tina
Oamenii captivi pe veci.
Dar oare ce e credința?
Oare chiar poți crede orbește?
Parca e o anumita parte
Ce oricum, te depășește.
Oare pacea e reala?
Oare chiar poți avea pace?
Cum poți sa stai liniștit
Cand pământul n-are pace??
Cum sa existe iubire!?
Cand atâți copii in lume
Plâng si striga după mame
Pentru ca s singuri pe lume.
Cum poți crede in iubire?
Cand in calea ta se arată
Tot mai multe inimi frânte
Ce erau aprinse odată.
Cum sa existe fericire sau speranța?
Cand atâția oameni spera
Fericire sa primească
Dar ei... Nu au importanta.
Cum sa crezi oare in pace?
Cand in jurul tau războaie
Urlă, prevestesc mereu
O moarte sfâșietoare.
Cum sa crezi ca toate trec?
Cand e răutatea - n floare
Oamenii nu se iubesc
Si așa speranța moare.
Miercuri seară
Pe salteaua ce dormeam
Adesea ma gândeam
De ce viata e așa
Așa rece și rea.
Trecutul copleșitor ma apuca și
Brațele destinului ma înconjoară,
Și ma trage înspre ea
Sa simt din nou căldura vieții
Sa simt din nou ceva.
Din umbre sumbre, ce adâncesc
Tristeți și supărări, de care nu pot sa evadez
Sa fiu liber din nou.
Gândul îmi fuge jucăuș la mii și mii
de lucrui, dar nici un lucru nu va putea
aduce-n suflet gândul cu care
Cu drag revăd momente tandre,
ale trecutului destin și
Ma gândesc cu groaza
La zile ce-au fost,
Cele care s-au pierdut,
Și cele ce v-or fii.
Mai bine mor tânăr și trist
Într-o seară de aprilie
Decât sa simt cum zilele
Se duc fără efort, într-un ciclu
Infinit al cărei mecanism
Nu se încheie niciodată
Nici dacă aș fi mort.
Dar mai bine mort de-aș fii,
Decât bătrân și trist
Într-o lume rece unde
Te simți bătrân și mic.
Fără sens
Mașina de scris s-a uzat...s-au,
Fi-rar o simpla aluzie a timpului...or,
Cerneala-n călimara s-a uscat...și,
A trecut, o vreme...
De când n-am mai atins acel, alinator.
Ce-o fi dacă n-aș exista?
Ce-o fi dacă n-ar exista?
Păi, nu știu eu ce-o fi — dar,
Ce n-o fi știu sigur...
Acei ochi, n-o fi,
De o nuanță pur celesta...și,
Încremenind privindu-i,
De zici ca ești tu prințul timp —
și ea prințesa.
Acele mâini, n-o fi,
De e o mătase pur regală...și,
Profund diamantizate, de zici —
Că ești lângă Jwaneng.
N-o fi nici — pielea-i,
Firavă și fină,
Netedă și lină,
Ce-ți injectează adânc în venă,
Serotonină — doar, atingând-o.
Si dacă toate astea,
Adunate — fac cât o lume pentru mine,
Iți pun eu întrebarea — ce-o fi oare…
Daca Ea n-ar exista?
[…]
Pai, nu știu eu ce-o fi — dar,
Ce n-o fi știu sigur[…]
N-o fi nimic, n-ar exista nici lumea,
Aș fi doar eu, singur, în univers...
Fără sens.