Dumnezeu a plouat peste mine
Dumnezeu a plouat peste mine,
Cu lacrimi cât bobul de rouă,
Mânat fiind de sentimente haine,
Am deschis umbrela, dorind să nu plouă.
Am căutat să sărut mâini de mojici,
M-am târât prin mizerii umane,
Am supărat pe părinţi şi amici,
Şi-am distrus iubiri diafane.
M-am înrolat în legiunea străină,
Străină de mine şi tot ce-am trăit,
Duşmani mi-am făcut dintre cei fără vină,
Iubind ce-am urât şi urând ce-am iubit.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 15 noiembrie 2023
Vizualizări: 555
Poezii din aceiaşi categorie
Evadare
Eu, neatentul ce întotdeana am gafat,
Şi am simţit firescul ca pe un infern,
Mi-am dat acordul să fiu judecat,
Într-un ospiciu de nebuni modern.
Apărător să-mi fie un bătrân senil,
Iar cel ce mă acuză un uituc,
Și toate faptele de când eram copil,
Să-mi fie prezentate aici la balamuc.
Aprodul cu de-a sila să bage martorii pe ușă,
Iar eu în boxă să dansez cadril,
Să fie totul jăratec și cenușă,
Să simt în mine acest dezastru inutil.
Vacarmul s-a stârnit rapid în sală,
Și toți mă aclamă ca pe o vedetă,
Jurații-mi cer să cad la învoială,
Și să renunț la viața-mi deșuetă.
Într-un final mi s-a rostit sentința,
Exilul printre oameni, de nici un drept privat,
Dar mi-am simțit trădată conștiința,
Și-a doua zi, în zori, am evadat.
Pace
Pace! Cuvânt urmat de un ecou
Zâmbetul copilăriei se răsună
Imaginea de pe tablou
Când toți sunt împreună
Când vezi la Televizor,
Cum țările se împacă
Și copii sunt pe lume în vizor,
Ca fiind o piatră sacră
Când toți zâmbesc și dansează împreună
Cu pielea, albă, neagră sau chiar brună.
Tradițiile vechi, cu toții le serbează
Iată Pacea pe care pe cinste o urează
Cartea din copilărie
Te-am lăsat cândva, demult,
Într-un colţ de casă.
Te-am lăsat într-o lume
Sfântă şi frumoasă.
Te-am învelit în hârtie albă,
Te-am învelit cu dor,
Mă întorceam iarăşi la tine
De mii şi mii de ori.
Mi-ai dăruit cei dragi
Cărţi de care-am vrut -
Scumpe, colorate, ilustrate,
Dar pe tine să te uit n-am putut.
Am plecat departe
Şi tare îmi lipseai,
Îmi era dor de ale tale poveşti
Dar prea departe erai.
N-am vrut să te iau cu mine,
Te-am lăsat ACASĂ,
În lumea-n care am crescut -
Cea sfântă şi frumoasă.
De câte ori mă-ntorc,
Întâi la tine vin,
Te şterg de praf, de timp
Şi lângă piept te ţin...
Îmi eşti comoara fără preţ
Amintirea cea mai vie,
Ce repede mai zboară anii!
Carte din copilărie.
Îmi place să fiu OM
Omul timpurilor noastre
Loc îşi face, dând din coate.
Are-avânt de mãri albastre
Graiul pãsãrii mãiastre
Dar provoacã mari dezastre:
Limbi de şarpe care muşcã
Pe la spate.
Unul zi de zi cerşeşte,
Altul face pe bogatul.
Însã cel ce cleveteşte
Pe-amândoi îi prinde-n cleşte,
Cum se zice-n româneşte;
Şi cu vorbe mincinoase
Umple satul.
Piatrã scumpã-i cel ce ţine
Pentru sine-a sa pãrere.
O mãsurã de ruşine
Omului îi face bine;
Chiar şi-atunci când nu-i convine
El ascultã şi învaţã
În tãcere.
Fii atent sã nu rãsarã
Vreun lãstar de-amãrãciune.
De eşti om pe dinafarã
Şi-n ascuns pândeşte-o fiarã,
Nu-i mai da apã la moarã
Între oameni sã te facã
De minune.
De pe strãmoşeasca glie
Vei culege doar ce sameni.
Tu fii OM, dupã cum scrie,
Aşezând credinţa vie
Pe o bunã temelie,
Într-o lume-aglomeratã,
Fãrã oameni...
Obraznica moarte
Omul se teme de moartea
Care se plimbă din casă în casă
Și-i peste tot prezentă nebuna!
Unii o cheamă în glumă,
Alții o strigă pe nume sau înjură...
O gonesc,o alungă, o blesteamă să plece,
Dar ea știe să revină-ntotdeauna!
Perversa seceră viețile cu-a sa lungă coasă...
Moartea e hâdă, bătrână, urâtă și rea,
Bea țuică de prună și cafea
Fumează trabuc,obraznic,când vrea,
E arogantă și-are blugi rupți,
Se-mbracă la moda prezentă,
Chiar dacă-i antică,știe ce vrea!
Vorbește urât o limbă știută doar de ea,
Bune maniere nu are!
Răpește bătrâni sau copii sau ce vrea...
İntră-n bordeie prăpădite sau palate aurite,
Să-și ia prada să plece....
Revine iarăși și iarăși de neoprit,
Povestea pare tristă de-ar fi doar atât...
Căci moartea la rându-i a fost omorâtă și ea,
Dumnezeiască minune,chiar așa...
Să creadă fiecare ce vrea!
(2 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubirel
Fără gust
Legume și fructe care,
Cu-o frumoasă-nfatisare,
Ba chiar cu mândră culoare
Te îmbie a cumpăra.
Și când uite ajuns acasă,
Să le folosești la masă...
Fără gust adevărat,
Nici nu sti ce ai mâncat
Nu știu controlate.. oare?
Au avut verificare?
De le-ar fi verificat...
Poate nu ne-ar fi-nselat.
Spun multi sunt deosebite...
Vor să vândă marfa lor..
Dar care e vina noastră!?
Că din puținul venit,
Adunat cu mare trudă,
Iară am fost păcălit.
Evadare
Eu, neatentul ce întotdeana am gafat,
Şi am simţit firescul ca pe un infern,
Mi-am dat acordul să fiu judecat,
Într-un ospiciu de nebuni modern.
Apărător să-mi fie un bătrân senil,
Iar cel ce mă acuză un uituc,
Și toate faptele de când eram copil,
Să-mi fie prezentate aici la balamuc.
Aprodul cu de-a sila să bage martorii pe ușă,
Iar eu în boxă să dansez cadril,
Să fie totul jăratec și cenușă,
Să simt în mine acest dezastru inutil.
Vacarmul s-a stârnit rapid în sală,
Și toți mă aclamă ca pe o vedetă,
Jurații-mi cer să cad la învoială,
Și să renunț la viața-mi deșuetă.
Într-un final mi s-a rostit sentința,
Exilul printre oameni, de nici un drept privat,
Dar mi-am simțit trădată conștiința,
Și-a doua zi, în zori, am evadat.
Pace
Pace! Cuvânt urmat de un ecou
Zâmbetul copilăriei se răsună
Imaginea de pe tablou
Când toți sunt împreună
Când vezi la Televizor,
Cum țările se împacă
Și copii sunt pe lume în vizor,
Ca fiind o piatră sacră
Când toți zâmbesc și dansează împreună
Cu pielea, albă, neagră sau chiar brună.
Tradițiile vechi, cu toții le serbează
Iată Pacea pe care pe cinste o urează
Cartea din copilărie
Te-am lăsat cândva, demult,
Într-un colţ de casă.
Te-am lăsat într-o lume
Sfântă şi frumoasă.
Te-am învelit în hârtie albă,
Te-am învelit cu dor,
Mă întorceam iarăşi la tine
De mii şi mii de ori.
Mi-ai dăruit cei dragi
Cărţi de care-am vrut -
Scumpe, colorate, ilustrate,
Dar pe tine să te uit n-am putut.
Am plecat departe
Şi tare îmi lipseai,
Îmi era dor de ale tale poveşti
Dar prea departe erai.
N-am vrut să te iau cu mine,
Te-am lăsat ACASĂ,
În lumea-n care am crescut -
Cea sfântă şi frumoasă.
De câte ori mă-ntorc,
Întâi la tine vin,
Te şterg de praf, de timp
Şi lângă piept te ţin...
Îmi eşti comoara fără preţ
Amintirea cea mai vie,
Ce repede mai zboară anii!
Carte din copilărie.
Îmi place să fiu OM
Omul timpurilor noastre
Loc îşi face, dând din coate.
Are-avânt de mãri albastre
Graiul pãsãrii mãiastre
Dar provoacã mari dezastre:
Limbi de şarpe care muşcã
Pe la spate.
Unul zi de zi cerşeşte,
Altul face pe bogatul.
Însã cel ce cleveteşte
Pe-amândoi îi prinde-n cleşte,
Cum se zice-n româneşte;
Şi cu vorbe mincinoase
Umple satul.
Piatrã scumpã-i cel ce ţine
Pentru sine-a sa pãrere.
O mãsurã de ruşine
Omului îi face bine;
Chiar şi-atunci când nu-i convine
El ascultã şi învaţã
În tãcere.
Fii atent sã nu rãsarã
Vreun lãstar de-amãrãciune.
De eşti om pe dinafarã
Şi-n ascuns pândeşte-o fiarã,
Nu-i mai da apã la moarã
Între oameni sã te facã
De minune.
De pe strãmoşeasca glie
Vei culege doar ce sameni.
Tu fii OM, dupã cum scrie,
Aşezând credinţa vie
Pe o bunã temelie,
Într-o lume-aglomeratã,
Fãrã oameni...
Obraznica moarte
Omul se teme de moartea
Care se plimbă din casă în casă
Și-i peste tot prezentă nebuna!
Unii o cheamă în glumă,
Alții o strigă pe nume sau înjură...
O gonesc,o alungă, o blesteamă să plece,
Dar ea știe să revină-ntotdeauna!
Perversa seceră viețile cu-a sa lungă coasă...
Moartea e hâdă, bătrână, urâtă și rea,
Bea țuică de prună și cafea
Fumează trabuc,obraznic,când vrea,
E arogantă și-are blugi rupți,
Se-mbracă la moda prezentă,
Chiar dacă-i antică,știe ce vrea!
Vorbește urât o limbă știută doar de ea,
Bune maniere nu are!
Răpește bătrâni sau copii sau ce vrea...
İntră-n bordeie prăpădite sau palate aurite,
Să-și ia prada să plece....
Revine iarăși și iarăși de neoprit,
Povestea pare tristă de-ar fi doar atât...
Căci moartea la rându-i a fost omorâtă și ea,
Dumnezeiască minune,chiar așa...
Să creadă fiecare ce vrea!
(2 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubirel
Fără gust
Legume și fructe care,
Cu-o frumoasă-nfatisare,
Ba chiar cu mândră culoare
Te îmbie a cumpăra.
Și când uite ajuns acasă,
Să le folosești la masă...
Fără gust adevărat,
Nici nu sti ce ai mâncat
Nu știu controlate.. oare?
Au avut verificare?
De le-ar fi verificat...
Poate nu ne-ar fi-nselat.
Spun multi sunt deosebite...
Vor să vândă marfa lor..
Dar care e vina noastră!?
Că din puținul venit,
Adunat cu mare trudă,
Iară am fost păcălit.
Alte poezii ale autorului
Fariseu
Hai, spală-te pe mâini Pilate,
Şi ieși spre a primi ovaţii,
Arată-ţi mâinile curate,
Şi-apoi îmbrățișează-ţi fraţii.
Înalţă adevărul sus pe cruce,
Minciuna las-o pe pământ,
Ca nimenea să nu mai urce,
Spre sfântul legământ.
Hai frate, spală-te pe mâini,
Ascunde adevăru-n minte,
Şi vindeţi sufletul la câini,
Pe-un pol şi câteva cuvinte,
Şi-apoi cu hulă și trufie,
Să-ţi rupi cămașa în bucăţi,
Ca toată lumea să te știe,
Că n-ai avut prejudecăţi.
Delir sufletesc
Suflă din neant un crivăţ câinesc,
Generaţia mea se risipă pe drum,
Cortegii funebre peste tot se zăresc,
Şi mă văd recitit de nepoţi, în postum.
Uitarea îmi ţese o pânză pe creier,
Şi uit cine sunt şi unde trăiesc,
Cu privirea-mi caducă încep să cutreier,
Ceva realist, ceva omenesc.
Şi totul din jur îmi joacă o farsă,
Nevoit mă contemplu în ea,
Mi-e somnul priveghi şi pâine mi-i arsă,
Şi moartea mă aşteaptă după perdea.
Vreau somnul să-l legăn în braţele mamei,
În ochii ei nedumerit să privesc,
Să mă-nchin smerit în faţa icoanei,
Şi să cer pe vecie ajutor părintesc.
Epigrame XXXI
Metamorfoză
Fusei la socri cu nevasta,
Și am rămas mirat de asta,
La dânșii soața mea e mută,
La mine acasă e limbută.
Abuz în serviciu
Nevastă-sa e bioloagă,
Iar casnicia lor e în declin,
C-a prins-o în zănoagă,
Cum studia un corp străin.
Unui ucenic
Cu ce profesor prost ai studiat,
De nu poţi să înfăptuieşti nimic?
Iar el răspunse entuziasmat,
Am fost autodidact de mic.
Dorinţă
Un chel spuse la soţioară,
După ce de aici m-oi duce,
Că n-am avut podoabă capilară,
Să-mi plantezi un păr în loc de cruce.
La o întrunire de partid
Cum se creează între ei conexiuni,
Le explica un lider de partid…
Dar am şi eu suspiciuni,
Că-n capul lor e numai vid.
Dilemă
Am fost la o bijuterie,
Şi-mi zice un vânzător mai tâmp,
Vreţi ceva pentru soţie,
Sau doriţi ceva mai scump?
Confuzie
Una cu fustă a atacat,
În miezul zilei pe maidan,
Iar la anchetă a declarat:
- Am crezut că-i scoţian.
Potrivire
Ce bine arătau ca miri,
Şi ce miros în jur plutea,
Ea - un buchet de trandafiri rozé,
El - un buchet de Aligoté.
Medicului epigramist
Încercând o epigramă,
Cu mintea-i filozofă,
Un medic mai de seamă,
A avortat o strofă.
S-a făcut reparații tot anul la CET,
directorul declara la TV:
Căldură va fi în orice casă,
Chiar de afară va fi ger...
Instant o abureală deasă,
A și ieșit de sub calorifer.
Împărțire pământ – cota doi acri
De la primărie,
A venit solie,
Şi-un tip cam acru,
Îmi măsură un acru.
Unui chel
Marcat pe veci de adevăr,
Și ca o răzbunare pe geneză,
Porni cu un buștean de păr,
La un tâmplar, să-l ia la freză.
Unui general retras la sat
Ne e bine un general,
Ca sa fie în general,
Prea comun,
Într-o comună.
O inimă infirmă
A ta privire îmi confirmă,
Că inima îți e infirmă,
Si mai-nainte decât toate,
În tine două firi se zbate.
Sub ochii tăi, ce nu pot plânge,
Întreaga ură încet se strânge,
Și - mprăștii-n jur fără habar,
Doar întuneric cu un gust amar.
Iar cu alți ochi de te-ai privi,
Ai înțelege cum ai fi,
Căci fără zbor ori fără vis,
Vei fi cu sufletul închis,
Și-n pieptul tău, ca-ntr-un mormânt,
Va bate același strașnic vânt,
Și-n loc de șoapte de amor,
Vei auzi un plâns asurzitor.
Noi, n-am știut!
Intră-n pământ amurgul tău,
Sfârșind sub brazdele de lut,
Ai plâns iubito atât de rău,
Și n-am știut!
De dor îmi arde inima mocnit,
Și-am învățat profund a suferi,
Cât mi-am dorit să fiu iubit...
Tu nu vei ști!
Un vânt nebun ţi-ar fi șoptit,
C-al meu amor e prefăcut,
Ai plâns întruna şi-ai jelit,
Şi n-am știut!
Mi-e trupul sfâșiat de pribegie,
Și-am învățat răbdarea a trăi,
Dar cum mi-a fost și o să-mi fie,
Tu nu vei ști!
Intră-n pământ amoru' încins,
Sub flori și ierburi s-a pierdut,
Ce a născut ori ce a stins,
Tu, nu vei ști! Eu, n-am știut!
Testament
O să rămână după mine,
Când voi pleca la cer râzând,
O casă bătrânească în ruine,
Și-un sac de oase în pământ,
O poză ștearsă și cu sticla spartă,
Cu rama de vechime roasă,
Un nume părăsit pe poartă,
Și-un număr infinit pe casă.
Va mai rămâne poate o-ntâmplare,
Păstrată lângă gard de-al meu vecin,
Un nuc bătrân și-un liliac în floare,
Sub care-am săvârșit un trist destin.
Păcate și mustrări vor fi duium,
Că nu m-am potrivit cu firea lumii,
Ci am băut otrăvuri și parfum,
Și chiar mi-am insultat străbunii.
Să schimb ceva deja e prea târziu,
În cărți, coșciug îmi voi sculpta,
Și-n testament cu lacrimi am să scriu,
Că las uitării toată poezia mea.
Fariseu
Hai, spală-te pe mâini Pilate,
Şi ieși spre a primi ovaţii,
Arată-ţi mâinile curate,
Şi-apoi îmbrățișează-ţi fraţii.
Înalţă adevărul sus pe cruce,
Minciuna las-o pe pământ,
Ca nimenea să nu mai urce,
Spre sfântul legământ.
Hai frate, spală-te pe mâini,
Ascunde adevăru-n minte,
Şi vindeţi sufletul la câini,
Pe-un pol şi câteva cuvinte,
Şi-apoi cu hulă și trufie,
Să-ţi rupi cămașa în bucăţi,
Ca toată lumea să te știe,
Că n-ai avut prejudecăţi.
Delir sufletesc
Suflă din neant un crivăţ câinesc,
Generaţia mea se risipă pe drum,
Cortegii funebre peste tot se zăresc,
Şi mă văd recitit de nepoţi, în postum.
Uitarea îmi ţese o pânză pe creier,
Şi uit cine sunt şi unde trăiesc,
Cu privirea-mi caducă încep să cutreier,
Ceva realist, ceva omenesc.
Şi totul din jur îmi joacă o farsă,
Nevoit mă contemplu în ea,
Mi-e somnul priveghi şi pâine mi-i arsă,
Şi moartea mă aşteaptă după perdea.
Vreau somnul să-l legăn în braţele mamei,
În ochii ei nedumerit să privesc,
Să mă-nchin smerit în faţa icoanei,
Şi să cer pe vecie ajutor părintesc.
Epigrame XXXI
Metamorfoză
Fusei la socri cu nevasta,
Și am rămas mirat de asta,
La dânșii soața mea e mută,
La mine acasă e limbută.
Abuz în serviciu
Nevastă-sa e bioloagă,
Iar casnicia lor e în declin,
C-a prins-o în zănoagă,
Cum studia un corp străin.
Unui ucenic
Cu ce profesor prost ai studiat,
De nu poţi să înfăptuieşti nimic?
Iar el răspunse entuziasmat,
Am fost autodidact de mic.
Dorinţă
Un chel spuse la soţioară,
După ce de aici m-oi duce,
Că n-am avut podoabă capilară,
Să-mi plantezi un păr în loc de cruce.
La o întrunire de partid
Cum se creează între ei conexiuni,
Le explica un lider de partid…
Dar am şi eu suspiciuni,
Că-n capul lor e numai vid.
Dilemă
Am fost la o bijuterie,
Şi-mi zice un vânzător mai tâmp,
Vreţi ceva pentru soţie,
Sau doriţi ceva mai scump?
Confuzie
Una cu fustă a atacat,
În miezul zilei pe maidan,
Iar la anchetă a declarat:
- Am crezut că-i scoţian.
Potrivire
Ce bine arătau ca miri,
Şi ce miros în jur plutea,
Ea - un buchet de trandafiri rozé,
El - un buchet de Aligoté.
Medicului epigramist
Încercând o epigramă,
Cu mintea-i filozofă,
Un medic mai de seamă,
A avortat o strofă.
S-a făcut reparații tot anul la CET,
directorul declara la TV:
Căldură va fi în orice casă,
Chiar de afară va fi ger...
Instant o abureală deasă,
A și ieșit de sub calorifer.
Împărțire pământ – cota doi acri
De la primărie,
A venit solie,
Şi-un tip cam acru,
Îmi măsură un acru.
Unui chel
Marcat pe veci de adevăr,
Și ca o răzbunare pe geneză,
Porni cu un buștean de păr,
La un tâmplar, să-l ia la freză.
Unui general retras la sat
Ne e bine un general,
Ca sa fie în general,
Prea comun,
Într-o comună.
O inimă infirmă
A ta privire îmi confirmă,
Că inima îți e infirmă,
Si mai-nainte decât toate,
În tine două firi se zbate.
Sub ochii tăi, ce nu pot plânge,
Întreaga ură încet se strânge,
Și - mprăștii-n jur fără habar,
Doar întuneric cu un gust amar.
Iar cu alți ochi de te-ai privi,
Ai înțelege cum ai fi,
Căci fără zbor ori fără vis,
Vei fi cu sufletul închis,
Și-n pieptul tău, ca-ntr-un mormânt,
Va bate același strașnic vânt,
Și-n loc de șoapte de amor,
Vei auzi un plâns asurzitor.
Noi, n-am știut!
Intră-n pământ amurgul tău,
Sfârșind sub brazdele de lut,
Ai plâns iubito atât de rău,
Și n-am știut!
De dor îmi arde inima mocnit,
Și-am învățat profund a suferi,
Cât mi-am dorit să fiu iubit...
Tu nu vei ști!
Un vânt nebun ţi-ar fi șoptit,
C-al meu amor e prefăcut,
Ai plâns întruna şi-ai jelit,
Şi n-am știut!
Mi-e trupul sfâșiat de pribegie,
Și-am învățat răbdarea a trăi,
Dar cum mi-a fost și o să-mi fie,
Tu nu vei ști!
Intră-n pământ amoru' încins,
Sub flori și ierburi s-a pierdut,
Ce a născut ori ce a stins,
Tu, nu vei ști! Eu, n-am știut!
Testament
O să rămână după mine,
Când voi pleca la cer râzând,
O casă bătrânească în ruine,
Și-un sac de oase în pământ,
O poză ștearsă și cu sticla spartă,
Cu rama de vechime roasă,
Un nume părăsit pe poartă,
Și-un număr infinit pe casă.
Va mai rămâne poate o-ntâmplare,
Păstrată lângă gard de-al meu vecin,
Un nuc bătrân și-un liliac în floare,
Sub care-am săvârșit un trist destin.
Păcate și mustrări vor fi duium,
Că nu m-am potrivit cu firea lumii,
Ci am băut otrăvuri și parfum,
Și chiar mi-am insultat străbunii.
Să schimb ceva deja e prea târziu,
În cărți, coșciug îmi voi sculpta,
Și-n testament cu lacrimi am să scriu,
Că las uitării toată poezia mea.