Ana, Ioachim, Maria și Iisus!

Din Piatra la Botoșani am pornit

Și-n satul Frumușica ne-am oprit,

Aici ne-așteaptă cumnatul Săvel

Cu pită caldă și poate-un păhărel.

Nu zăbovim la el și ne-ndreptăm

Către părinții noștri să-i vedem,

Pe care-i știm că stau pe-o bancă

După ce-au isprăvit a lor treabă.

Bucuria pe chipuri repede răsare

Când poarta scârție din balamale,

Iar tristețea dispare din ochii lor

Când în curte aud vocea copiilor.

Mâna și obrazul trist le sărutăm

Simțim căldura și-i îmbrățișăm,

Și ochii umezi ușor se limpezesc

Ne bucurăm văzându-i că zâmbesc.

E greu când anii mulți s-au adunat

Și urme-adânci pe chip au brăzdat,

Vedem cum trupul mame-i aplecat

Iar tata are la mijloc un brâu legat.

Dar și așa ograda, le este plină

Și mama noastră pare o albină,

Trebăluiesc până seara târziu

Iar tata mai gustă și-un rachiu.

În curtea lor tot timpul ai să vezi

O ordine deplină și poți să crezi

Că-n acest loc trăiesc doi tinerei

Și nu părinții noștri cu boli pe ei.

Povestea lor trăită e una minunată

Și viața le-a fost într-una luminată,

În Domnul Iisus speranță au avut

Și El cu-a Lui iubire în viață i-a ținut.

Acum cu toții rugă înălțăm la cer

La Domnul și înspre a lor înger,

Să-i țină-n viață, să fie sănătoși

Chiar dacă suntem tare păcătoși.

La ei cu drag mereu vom reveni

 Să alungăm singurătatea grea,

Iar să nu-i supărăm ne vom feri

Știind că-n ei ne este...nemurirea!

Am fost plecat o lungă vreme,

De lângă ea, pribeag prin lume,

Crezând c-așa-mi va fi mai bine,

Să evadez, să mă-nțeleg pe mine

Nu știu motivul cel adevărat,

Nici c-am alunecat în vreun păcat,

Tot ce-am simțit în doi am spus,

Și martor ne este Cel de Sus

Eram tot timpul, doar împreună,

Și pasul îl făceam ținuți de mână,

Privirea o aveam mereu senină,

De unde radia, o rază de lumină

Poate că viața a devenit rutină,

Iar dragostea tot mai puțină,

Iubirea noastră și-a luat zborul,

Și dusa-fost de vânt ca norul

Un timp am stat printre străini,

Prietenii adevărați fiind puțini,

Gândul mi-a fost la ce-am lăsat,

Și la o dragoste cum am visat

.............................

Când singurătatea a devenit povară,

N-am rezistat și m-am întors în țară,

Să lupt să-mi recâștig iarăși iubirea,

Convins că doar aici îmi este fericirea

Am căutat-o mult pe-a mea iubită,

Și spun că sa lăsat cu greu găsită,

Am discutat de-a noastră despărțire,

Ne-am împăcat, dar cu timp de...gândire

Să stau departe n-am rezistat,

Și-am înțeles că sunt iertat,

Dar ferm mi-a spus că ea nu uită,

C-a suferit când a fost părăsită

......................................

Ușor în timp rana s-a vindecat,

Și m-am trezit bărbatul însurat,

Iubire dăruiesc și simt că sunt iubit,

Și zilnic mulțumesc, că nu m-am rătăcit!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Nu plec, fiindcă mai am de scris multe cuvinte

Prin care vreau, doar adevărul spus și, să-nțelegem, 

Că viața pe pământ, e foarte scurtă și, e călătoria 

Ce duce către D-nul Sfânt, unde cu toții, cândva, ajungem.

Venim cu un destin, pe care îl urmăm, zicând, că asta-i soarta

Și luptă ducem, cu cei din jur, cu noi, când greul ne încearcă, 

De binele trăit, uităm mereu și, chiar cu ură, blestemăm 

Și mai nimic și, nimeni, în astă lume păcătoasă, nu ne împacă. 

Muncim și alergăm s-agonisim averi și trei arginți 

Crezând, că doar așa în ochii lumii, vom deveni biruitori, 

Și cu mândrie, ne lăudăm, la toți, c-avem mare credință 

Dar fapta ne lipsește și, vai, uităm, că suntem muritori.

Trăim lângă copii, nepoți și, tot ce ne-nconjoară 

Ce Domnul, ne-a dăruit, iubindu-ne, că El este iubire, 

Spunându-ne, iubiți-vă și, vă iertați când vă greșiți 

De vreți în Ceruri să primiți, un drept, la nemurire.

Plecăm pe rând, unul cu unul, când e chemarea 

Trimisă, de Cel de Sus, ce ne așteaptă, la dreapta judecată, 

Așa, cum este scris în Cartea Sfântă, de-ai Săi apostoli 

Și unde se,, măsoară'', fiecărui supus...faptă cu faptă! 

Venim, muncim, trăim, plecăm din lumea pământeană 

La fel de goi, cum ne-am născut, făr' a lua averi, arginți, 

Așa, că omule, atent să fii, că viața asta-i tare scurtă 

Și te trezești, călătorind, spre Cer, cu cetele de îngeri.. sfinți!

Am plecat din Piatra Neamț

Fiindcă Marce a lucrat mai mult,

Țara e ,,brazdată" de boala PPA

Și-i dificil de părăsit ,,corabia ".

Spre Botoșani drumul ne-a dus

La Frumușica în Vlădeni de Sus,

La gospodina Mihaela și Săvel

Unde putem gusta și-un păhărel. 

În curtea lor găsești de toate

Și vacă cu vițel și porc și rațe,

Și o livadă cu mulți meri și pruni

Din care facem țuică, din străbuni. 

Lângă livadă este via noastră

Ce se întinde pân' la fereastră,

Aici e muncă grea, nu e un joc

De vrei vinul să-l ai, în poloboc. 

De la Săvel dealul urcăm ușor

Spre casa părintească cu pridvor,

Unde părinții ne așteaptă-n prag

Cu 'mbrățișări și mai ales cu drag. 

 Vezi bucuria cum pe chip le-apare

Când poarta scârție, din balamale,

Dar care nu le-ascunde din tristețe

Acum, la anii mulți...cu bătrânețe.

Cu greutate, mama, tata se ridică

Cu lacrima ce pe obraz le pică,

Pe care-o șterg cu dosul palmei

Spunând...veniți copiii mamei. 

Emoționați, mâna le-o sărutăm

Și-apoi unii pe alții ne îmbrățișăm,

În timp ce ochii plânși se limpezesc

Și fericiți suntem când ei zambesc. 

E greu, când anii tot s-au adunat

Lăsând obrazul...de rid brăzdat,

Mama purtându-și trupul aplecat

Iar tata mijlocul...cu-n brâu legat. 

Dar și așa, ograda lor e plină

Și mama noastră, parcă-i albină,

Trebăluiesc, pâna seara târziu

Iar tata, mai gustă și-un rachiu. 

Când poarta se deschide...vezi

Că-i ordine deplină și tu...crezi,

Că-n astă curte sunt doi tinerei

Și nu bătrâni, în cârcă, cu ani grei. 

Povestea lor...e una minunată

Iar viața...le-a fost luminată,

În Cel de Sus,  credintă au avut

Iar Domnul...în viață, i-a ținut. 

Acum, cu toții ne rugăm la cer

Să fie sănătoși în trup și creier,

Iar când durerile îi mai încearcă

Ne spun că-s încercări și pleacă. 

La ei, cu drag, mereu vom reveni

De supărări, părinții...îi vom feri,

Vom alina a lor, tristă singuratate

Și rugi vom înălța...către Divinitate!

Îs flămând după iubirea ta

Și încărcat de-atâta fericire,

De lângă tine, n-aș mai pleca

Însă ceasul, cântă...de trezire. 

Mai fur un mic sărut în grabă

Să îmi ajungă până mă-ntorc,

O melodie fredonez în gând

Și-n ceai lămâia acră-o storc. 

O las dormind în dimineață

Văzându-i fața că e zâmbet,

Mă mișc ușor să n-o trezesc

Și ușa casei o închid discret. 

Ajung la florăria de pe colț

De unde cumpăr o mușcată,

Și trandafiri, într-un buchet

Că azi soția este...aniversată. 

Atent încerc să intr-un casă

Să o surprind cu-al meu cadou,

Însă-o găsesc, în plină acțiune

Punând bucate-alese pe platou.

Cu bucurie mare-n suflet îi ofer

Și floarea și prețioșii trandafiri,

Primind o lungă sărutare dulce

Și-n șoaptă-mi zice...vin musafiri. 

..............................

Așa se-ntâmplă an de an la noi

Iar casa ne este plină de prieteni,

Așa dorim să fim uniți și-n viitor

Eu, Ea și Ei...iubiți de pământeni!

E duminică, racoare și afară plouă,

N-am fost azi destul de matinal,

M-am trezit și sar din pat, că-i nouă,

Iar oglinda-mi spune, ai ochelari de cal

Mă uit mult mai atent prin cameră,

Și mă întreb cine-mi face cicane?

Când ochelarii mei sunt pe noptieră,

Și-mi răspund..vezi că,,porți", cearcăne

Privesc și-mi simt corpul puțin uzat,

Ceva grăsime pe burtă, fără folos,

S-a pus că aparatul de gym este stricat,

Și-acum  îmi este tare greu, să o dau jos

În garderobă haine și rafturi pline,

Și nu-te-nduri să le dai la săraci,

Chiar dacă, niciuna nu-ți mai vine,

Și nici o șansă n-ai, să le îmbraci

O viață-ntreagă, muncim și adunăm,

Sume mici sau mari avem în cont,

Nu cheltuim prea mult și nici nu dăm,

Celor ce țin un ban, la o batistă-n nod

Cât tânăr ești trăiești ca în povești,

Iar viața mai pe nimic, o risipești,

Seama nu-ți dai că-nbătrânești,

Și-ajungi  un timp, când te căiești

Și tot așa inaintezi în ani de viață,

Ușor și sigur ajungi la bătrânețe,

Trezirea e mai devreme, dimineața,

Somnul nu vine la fel, ca-n tinerețe

La anii senectuții, gândul mai des te poartă,

Spre cei plecați la Cer, de Domnul adormiți,

Te-ntrebi..puteam eu să am o altă soartă?

Și îți răspunzi..alții Sus sunt și doar de noi...pomeniți!

Scrisă de Cezar!

Pe Curând!

E-o boală fără nume, ce-n suflet mi-a pătruns,

Ca umbra unei toamne, tăcută m-a străpuns.

Nu simt durerea-n carne, dar în adânc mi-e greu,

Ca un ecou de șoapte ce n-aud glasul meu.

Mă bântuie prin gânduri, prin nopți fără sfârșit,

Un dor nedefinit, un vis ce m-a rănit.

Nici leac nu-i și nici semn, dar știu că e aici,

Îmi apasă orice zbor, m-aruncă-n negre licii.

Mă poartă ca pe-o frunză, vântul necunoscut,

Din zori până-n amurguri, pe drumuri ce-s pierdut.

N-am glas să-i cer vreo milă, n-am chip să mă opresc,

Căci boala mea tăcută îmi cere să trăiesc.

Mă leagă fără lanțuri, mă cheamă fără glas,

Și tot ce-am fost vreodată s-a stins într-un impas.

Din zi în zi mă mistuie, mă-ngroapă tot mai mult,

Îmi sapă-n carne umbre, și-n suflet foc ascult.

E-o boală ce mă știe, din timpuri fără rost,

A crescut în mine tainic, ca focul adăpost.

Și n-are ce să-i facă nici cerul și nici lutul,

Căci ea e-n rădăcina uitării, ca trecutul.

Cu fiecare oră mă macină mai greu,

În clipele tăcute, se-așterne tot mai eu.

Nu pot să fug de dânsa, căci e parte din mine,

O boală fără nume, dar știu că nu mă ține.

Răcoarea primăverii

se lasă peste noi,

chiar la lăsarea serii,

când ne simțim mai moi.

Ne trec fiori plăpânzi,

din cauza brizei pare...

Seara cu ochii blânzi

pornește o-ntâmplare.

E zgomot cam puțin,

căci nu e lume multă.

Nu mi se pare-un chin

că nimeni nu m-ascultă.

Pe foaie-mi las cuvântul

uitându-mă în zori...

Ivesc apoi pământul

cum se cufundă-n nori.

E un complex peisaj,

pot zice-un cadru feeric...

Sau e doar un miraj

Văzut în întuneric.

Dragos Plesa - Fior

Cutreieram pe role

Largul străzilor pavate,

Cu furnicături pe piele

S-ajung cât mai departe.

Vântul fâlfâia în plete,

Surâdea bătrânul soare,

Când răscrucea-n piruete 

O roteam din picioare.

Făceam câte un salt 

Peste groapă sau bordură,

Alunecând pe asfalt 

Cu frâna la cotitură.

Împrejurul Lacului 

Patinam la unison 

Cu foșnetul parcului 

Și ciripitu-n maraton.

Cu tremur în balans,

Spre al mătușii prag,

Ce in brațe m-a cuprins 

Și mă -ncleșta de drag..

Uneori mă gândesc la tine

La soarta ce mă așteaptă

La temnița de răni

Ce am adunat -o.

Eu vreau a ta durere

S-o pon la inima mea

Să simți fericirea

De la mine cândva.

Nu vreau să te alung

Pe tine, rană dulce,

Căci vreau ca să te am

La mine mereu.

Te-am iubit enorm de mult

Vreau să te păstrez mereu

Căci vreau să te am

La inima mea.

Ceva frumos aș spune pentru voi

Acum pe seară, l-apus de soare,

Dar cum să scrii când e război

Chiar la hotare și lumea moare.

Deschid tv-ul, moartea o văd

Pe sticlă arătată prin filmare,

Nu, nu este film și doar prăpăd

Și peste tot e plânset și teroare.

Vreau să-l închid să schimb canalul

Nu mai suport să văd să simt așa durere,

Pe voi eu vă implor să fluierați finalul

Și nu uitați că Dumnezeu v-a dat putere.

Puterea El v-a dat-o să faceți bine

Nu să ucideți ființe nevinovate,

Așa că încetați s-aveți inimi haine

Fiți înțelepți și faceți zi din noapte.

Vă adunați și discutați încontinuu

Dar nu să ne feriți de foc și arme,

Și să decideți care dintre voi e primu',

Și toți s-aveți portretul pus în rame.

Pe noi, voi credeți că ne păcăliți

Și moartea o lăsați să ne adune,

Dar nu uitați că veți fi pedepsiți

Pentru ce ați făcut în astă lume.

Așa că evitați pedeapsa Divină

Și puneți capăt acestui război,

Nu spuneți că alții poartă vină

Ne mor copiii, făra-veni 'napoi!

țesătorul adoarme
sub propria pânză —
iar visul că țese
naște ața
din care e făcut.