Exil

Lumea in care traim este o poveste

Scrisa de un pictor

Si povestita unor copii, de demult,

In jurul focului, noaptea,

Pe tarmul marii.

Copii au crescut si au plecat in lume,

Spre tarmul altei mari,

Unde au povestit ce mai stiau,

Copiilor lor, si tot asa,

Pana au obosit si au uitat.

De atunci umbla de colo colo,

Copii cu copii, batrani cu batrani,

Si se privesc cu neincredere,

Ca-s prea batrani sau prea tineri

Sa se bucure de povestea

Scrisa de un pictor

Si povestita unor copii de demult...

Mă uit la somnul țării mele, 

Și lacrimile-mi curg șiroaie, 

Căci doarme pusă-ntre zăbrele, 

Şi-n jurul ei e frig și ploaie. 

În somnul ei bandiții o tot fură, 

Străinii-i scot și sângele din venă,

Iar nouă ni se vâră pumnu-n gură, 

Și aplaudăm umili, lipsiți de jenă. 

Dar până când ne vom pleca privirea,

Și vom tăcea cu frica-n piept zidită?

Nu-i somn, e moartea ce ne fură firea,

Și-o viață-n lanțuri ne va fi sortită. 

Pământul scurmă nopți de suferință,

Copiii pleacă, visul li se frânge,

Iar vântul fură ultima credință, 

Din satul părăsit ce-n taină plânge.

Și zilnic cred, că va veni dreptatea,

Din somn adânc se va trezi poporul,

Când va-nțelege că-i trădată vatra,

Că lanțul a-nrobit, pământul și odorul. 

Și-atunci, din ploi, din lacrimi și tăcere,

Se va-nălța un strigăt de oțel,

Și-n ceasul sfânt, de mare înviere,

Vom rupe lanțul, și vom ieși din el!

Toți suntem la fel,

Suntem asemenea miilor de maci

Ce-mpodobesc câmpiile,

Suntem asemenea păsărilor

Ce dau glas văzduhului,

Suntem asemenea peștilor

Ce săgetează apele,

Suntem asemenea copacilor

Ce înfrumusețează fața pământului,

Suntem asemenea frunzelor

Ce izvorăsc din muguri

Primăvară de primăvară,

Iar toamna iau foc

Și îngrașă pământul.

Suntem Adami și Eve;

Nimic diferit la o primă privire,

Simetrie,

Aceleași urechi, ochi sau petale,

Suntem un tot

Asemenea firelor de păr

Ce împreună alcătuiesc

Frumusețea capilară,

Suntem un tot

Într-un nucleu al vieții,

Dar fiecare are rolul lui,

Așa cum ochiul adună lumina,

Iar nasul parfumurile,

Trăim, simțim, dar facem parte

Din același izvor.

Suntem la fel,

Toți izvorâm din aceeași rădăcină,

Urcăm munți,

Coborâm văi,

Unii suntem mai buni,

Alții mai răi,

Unii par mai bogați,

Alții mai săraci.

Deși avem aceeași identitate,

Cursul fiecăruia e diferit;

Totul depinde el însuși

Cum se educă.

Prin educație

Florile tale pot străluci

Într-un mod unic,

Apa ta e mai limpede,

Păsările tale

Pot cânta asemenea privighetorilor,

Educația e cea care face diferența,

Însă tu trebuie să știi ce-ți dorești,

Cântecul corbului sau al mierlei.

Punctul de pornire

E izvorul aceleiași stânci,

Dar drumurile sunt diferite,

Tulpinile mai netede

Sau mai ascuțite.

(Din volumul Regăsiri, Ana-Cristina Popescu)

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

Küple ilgili ders

Bir parça taş alınır.

kanını bir keskiyle oyuyor,

Homer'ın gözleriyle parlıyor,

ışınlarla kazınıyor

küp mükemmel bir şekilde çıkana kadar.

Daha sonra küpü sayısız kez öperler.

senin ağzınla, başkalarının ağzıyla

ve özellikle de infantanın ağzıyla.

Bundan sonra bir çekiç alınır

ve aniden küpün bir köşesi ufalanıyor.

Herkes ama kesinlikle herkes şunu söyleyecektir:

- Ne kadar mükemmel bir küp olurdu

eğer köşesi kırık olmasaydı!

Cuvinte cheie de la o minte incuiată
Toți sunt artiști intr-o lume deja pictată
Toți dau sfaturi dar nimeni nu învață
Toți atârnă de același fir de ață

Toți sunt diamante dar nu strălucesc
Toți au calea dreaptă dar ei rătăcesc
Toți recită din ceva deși nu citesc
Toți au aceleași scuze atunci când greșesc

Toți caută iubirea în cei ce i-au rănit
Toți cred că nu ne-am născut in locul potrivit
Toți se trezesc cu aceeași zi pe repeat
Toți vor mișcare deși au fugit

Toți se regăsesc in ce nu au trăit
Toți visează deși nu au dormit
Toți au bani deși nu iși permit
Dar adevărata bogăție e-n sufletul fericit.

Răspuns la epigrama mea

El n-a uitat de a mea epigramă,

Primi-i chiar astăzi telegramă,

Îmi critica gelos soția și amanta,

Dar a uitat ca să mai scrie poanta.

Pețire de la socru

Îl tot îndemna cadâna,

Să vină să-i ceară mâna,

A făcut-o dimineață,

Și-a primit un pumn în față.

Unui inginer constructor

A constatat că podul palmei sale,

Necesită urgent înc-un pivot,

Și din convingeri pur profesionale,

Își mișcă mâna doar din cot.

Unei călcătoare

E aburită zilnic la serviciu,

Dar niciodată n-a cedat,

Și acceptă acest sacrificiu,

Turnând apă-n fierul de călcat.

Unui neînţeles

Mereu când îţi exprimi doleanţa,

Vorbeşti cu ton şi interes,

Vreo două ore nu-ţi mai tace clanţa,

Dar tot nimic n-am înţeles.

Ipohondra 

E o minune medicală,

De cancere s-a lecuit,

Dar adevărata-i boală,

E un sindrom închipuit.

Uneia cu diabet,

Mănânci întruna fripturi și ciorbe fine,

Înfuleci prăjituri şi bei sucuri la PET,

Apoi te plângi că nu îţi este bine,

Şi c-o să mori subit de diabet.

Unui macho

Te dădeai cocoş la tine în grădină,

Dar ieri subit frumoasa-ţi concubină,

După un sex nereuşit şi un pahar de ţuică,

S-a hotărât să te numească Puică.

Unui cap pătrat

Ai fost scăpat în cap de mic,

Acuma eşti înalt, sprinţar, voinic

Total recuperat se spune că ai fost,

Dar mă-ndoiesc, căci pari cam prost.

Unui pamfletar

Pamflete ameninţi c-o să ne scrii,

Şi-o să-i înţepi pe toţi din plin,

Dar ai omis un lucru ce îl ştii,

Că doar soţia ţi-i plină de venin.

Sunt cea mai teribilă fiinţă din istorie,

O bestie plină de flăcări şi întunecimi,

De elanuri şi disperări, de eşecuri şi glorie,

Un abis sinistru de mari adâncimi.

Grijile lumii şi incertitudinile toate,

Într-o clipă în mine amuţesc,

Căci din pustiu şi grote nu se mai poate,

Percepe mesaje din peisajul lumesc.

Aş iubi o lume în care criteriu să nu existe,

Să nu fie nici o formă şi nici un principiu,

O lume în care indeterminarea să persiste,

Şi-n care să nu fie moralizat nici un viciu.

Nu voi veni în numele suferinţei niciodată,

Să opresc lumea de la plăceri, orgii sau excese,

Fiindcă viaţa e scurtă şi trebuie consumată,

Şi nu vreau nicidecum să mor la bătrâneţe.

Deci, vreau să beau cupa plăcerii până la fund,

Să plâng, să râd, să strig de bucurie ori disperare,

Să-mi mistui în creier orice fărâmă de gând,

Şi să sfârşesc fericit în propria-mi desfătare.

Prin rana noastră ne-am iubit,

Și-ncet cădeau lumini de asfințit,

Și nu știam de-i zori sau amurgit,

Căci totul se năștea și se sfârșea,

Într-un fior ce între noi ardea,

Din palma mea, spre palma ta.

Și-n noaptea grea, ca un blestem tăcut,

S-au răzvrătit secundele-n trecut,

Părea că cerul însuși s-a surpat,

Și refuza să șteargă ce-am uitat,

Ori poate doar, în taină, ne veghea,

Sărutul frânt ce nu putea pleca.

Un vânt amar, ca un oftat străin,

Ne despletea tăcerea de venin,

Și-n lacrimi, ochii s-au plecat,

Ne-am regăsit, și-apoi ne-am întrebat,

Dacă eram acolo de la început,

Și-ți mângâiam tot trupul dispărut.

Și-n zorii zilei rana s-a închis,

Lumina împrejuru-ți s-a întins,

Și-apoi, pe obrazul tău, ca un ecou,

Mi-am regăsit sărutul frânt, dinou,

Prea viu să piară, prea tăcut să stea,

În spațiul dintre buza mea și pielea ta.

De dincolo de mări şi de oceane,

Îţi scriu tardiv în spuma unui val,

Şi teama de-a te pierde-mi dă frisoane,

Iar dorul mi se calcifiază într-un coral.

Talazuri furibunde lovesc malul,

Îmi cântă simfonii de Beethoven,

În zare încă luminează farul,

Călăuzind vapoare spre infern.

Mă simt din ce în ce mai gol de mine,

Crepusculi mă străbat la infinit,

Un fir de aţă mă mai ţine,

Să nu fiu în eternitate pironit.

E teroare pe pământ,

Nu mai e nimica sfânt,

Doar în case de creștini,

Astăzi se aprind lumini.

Focu-n sobă surd trosnește,

Marea taină îi unește,

Sus în colț, lângă icoană,

Arde-n candelă o rană,

Este rana lumii toată,

Rana sfântă, vindecată,

Azi, în ieslea de pe jos,

Prin nașterea lui Hristos.

Azi în noaptea de Crăciun,

Noaptea sufletului bun,

Sus în cer și aicea jos,

S-a născut Iisus Hristos!

Cântă-n rai îngeri duios,

Astăzi s-a născut Hristos,

Cântă cerul bucuria,

Astăzi s-a născut Mesia!

Însă aicea pe pământ,

Nu mai e nimica sfânt,

Numai la creștin în casă,

Pruncul stă cu ei la masă.

Nu mai ești binevenit,

Tu Iisuse, Tu Hristoase,

Omul te-a înlocuit,

Cu petreceri zgomotoase.

Stă bisericuța goală,

Nici afară nu mai ninge,

Sufletul e plin de boală,

Candela încet se stinge.

Cântă un colind nebun,

Azi, în seara de Crăciun,

Linu-i lin și iară lin...

Alungați-l pe creștin,

Linu-i lin și e frumos...

Alungați-L pe Hristos!

Mereu să strângi în cer ceva,

Din mila ta, din mila mea,

Căci sufletul de mucava,

Nicicând apoi nu te-ar ierta.

Mereu să dărui la sărman,

Din mila mea, din mila ta,

De-o fi și cel din urmă ban,

În cer, bogat să poți zbura.

Mereu s-alini pe omul trist,

Cu mila ta, cu mila mea,

Un suflet pur ca al lui Crist,

În rai pe veci să poți avea.

Ferească răul zilnic soarta,

A mea, a ta, a orișicui,

Ușoară să ne fie judecata,

Când toți vom fi la mila Lui.