Lipsa ta
Nu am ce picta în lipsa ta.
Consumată de emoții și cuvinte
Privesc în întuneric plecarea ta.
Nu mă pot întoarce la ce era
Și nu știu dacă îmi place aici
Sau ce spune liniștea.
Ții minte povestea spusă cândva?
Acea stea nu mai poate exista…
N-o vei recunoaște dacă vei vorbi cu ea
Nici dacă o vei vedea cândva.
Doar ochi plini de istorii,
Și inimi pline de amintiri.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Felicia
Data postării: 28 iulie 2024
Vizualizări: 375
Poezii din aceiaşi categorie
Ultimul cântec al haosului
Pe clape negre, albe , surde,
Îi joacă haosul din gând.
Cu palmele ce par s-a prindă,
Un cântec trist, dar fremătând.
Pianul plânge, el surâde,
E un rege slab , nebun.
În mintea lui, sunt mii de umbre,
Dar mâna-i tremură pe drum.
O voce îi spune "Joacă moartea"
Alta- i șoptește "Fii divin"!
Și cu fiecare notă spartă,
Se frânge-un vis,se stinge un chin.
El apasă iar și iar,
Pianu-i plânge,râde, tace,
Sunetul devine clar.
Un suflet, mântuit de moarte.
Poezie compusă pe 27.03.2024
Autor Alina Zamurca
Umbra care n-a fost
Te-am purtat ca pe-o haină subțire,
Pe care o credeam pielea mea,
Mi-erai umbră, mi-erai răsuflare,
Dar vântul te-a luat undeva.
Erai glasul uitat al pădurii
Ce-n noapte părea doar al meu,
Dar zorii ți-au stins murmurele,
Și-n liniște mi-am fost zeu.
Te-am iubit ca pe apa din palme,
Crezând că mi-e sete mereu,
Dar mâinile goale m-au șters de-ndoială –
Nici râul nu-și plânge ecoul.
Și-acum, când privesc în oglindă,
Nu văd chipul tău, doar pe-al meu.
Mi-s ochii mai limpezi ca vântul,
Iar umbra… n-a fost niciodată.
O dragoste rănită
Oare
E drept cea ce simt
Doare
Din ce în ce mai tare
Si azi mă întreb
Oare,cine sunt eu?
Un străin care nu stie sa fie el
Cu frici si regrete
Ca si azi mă întreb
De ce am dat cu piciorul la tot
Te vad peste tot
Ca tu fată cu buze rare
Si prin gânduri îmi dai chemare
Te caut prin orice ochii
Dar nici măcar cei mai frumoși ochii din lume
Nu fac ca ai tai
Oare,îți amintești de ce oare?
Eu stiu de ce,dar uite ca si azi
Încă doare
Iubesc dar cu chemare
Rece dar buzele calde
Simt ca cedez dar cum ai făcut-o si tu
In liniștea dulce de câmpie
Unde nu te vede nimeni
Unde e o liniște profundă, oare
Îți amintești de ce oare
Planuri duse pe apa rece de lac
Unde ,poate undeva se vor întoarce
Cu o apă caldă si un val mare de răcoare
Unde nimeni nu ne vedem
Dar uite fată dragă
Ca si azi,doare
Va durea mereu
Oare de ce? Ca te-am iubit prea tare
Val de îngerii ce mă acoperă
Sa fiu tare,ca eu naivă fată
Nam stiu cum ,sa îți fiu pură soartă
Ca regret ,ca nu ți-am dat chemare
Si eu încă te iubesc
De asta încă doare
Si da,încă va durea
Prin sânge dulce de moarte
Prin oase rece de iarnă
Ca inima mi-sa înghețat
Dar flacără ce e oare
Se aprinde, prin fur copac
Cand te văd si iti aud voace dulce de vară
Unde totul e cald si fierbinte
Dar uite oare
Ca doare, din ce in ce mai tare
Dor de flacără
Lumânarea neatinsă stă pitită,
Neobișnuit de liniștită.
Așteaptă să fie văzută,
Neobservată, ea se preface tăcută.
Neavând chibrite sau brichetă,
Mă apropiu de ea foarte discretă.
Întunericul pătrunde subtil în odaie,
Încet-încet aud stropii vestind o ploaie.
Lumânarea așteptând nerăbdătoare,
Să aibă un folos în lumea asta oare?
O privesc fără interes,
Situația dintre noi nefăcând un progres.
Iubirea mea arzătoare,
O ajută să se aprindă cu o anumită răcoare.
Timide ne apropiem una de alta,
Descoperind ce ascunde fapta.
Dragostea oarbă m-a făcut.
Flacăra încălzindu-mă m-am prefăcut
Într-o lacrimă de ceara,
O vai, iubire amară.
Ce s-a întâmplat cu noi?
Flacăra se stinge, nu mai putem da înapoi.
Te-am iubit cu adevărat,
Mă doare că încă o fac.
Chiar dacă ai rămas cu nimic,
Alături de tine rămân ca un alcoolic.
Mi-ai arătat ce înseamnă iubirea,
Acum vei vedea cum se simte nemurirea.
Tăcerea nu e linişte...
Am devenit atât de sensibil şi timbrul vocii tale aşa de aprig,
Încât mă doare pe sub piele şi-n fiecare por pragmatic.
Iubit-o, cât de tare mă seacă atitudinea ta nonşalantă,
De parcă nimic... nimic nu s-ar fi întâmplat.
Am să merg să-mi caut un leac,
Eu nu pot să mă mint...
Cum nu te-aş mai iubi...
Doar pentru că tu ai încetat să-ngrijeşti orgoliul meu de bărbat...
Steluță
Și luna voi vrea să îți ofer,
Și stele, și planete, univers
Când voi ține-n brațe-mi steaua
Ce mi-e dată-n dar, din cer.
Steluță, ce ziua îmi înseninezi
Voi vrea mereu în brațe să te simt
Și să-ți stau de veghe, să visezi ,
Nopți, cu ține-n brațe adormind.
Ultimul cântec al haosului
Pe clape negre, albe , surde,
Îi joacă haosul din gând.
Cu palmele ce par s-a prindă,
Un cântec trist, dar fremătând.
Pianul plânge, el surâde,
E un rege slab , nebun.
În mintea lui, sunt mii de umbre,
Dar mâna-i tremură pe drum.
O voce îi spune "Joacă moartea"
Alta- i șoptește "Fii divin"!
Și cu fiecare notă spartă,
Se frânge-un vis,se stinge un chin.
El apasă iar și iar,
Pianu-i plânge,râde, tace,
Sunetul devine clar.
Un suflet, mântuit de moarte.
Poezie compusă pe 27.03.2024
Autor Alina Zamurca
Umbra care n-a fost
Te-am purtat ca pe-o haină subțire,
Pe care o credeam pielea mea,
Mi-erai umbră, mi-erai răsuflare,
Dar vântul te-a luat undeva.
Erai glasul uitat al pădurii
Ce-n noapte părea doar al meu,
Dar zorii ți-au stins murmurele,
Și-n liniște mi-am fost zeu.
Te-am iubit ca pe apa din palme,
Crezând că mi-e sete mereu,
Dar mâinile goale m-au șters de-ndoială –
Nici râul nu-și plânge ecoul.
Și-acum, când privesc în oglindă,
Nu văd chipul tău, doar pe-al meu.
Mi-s ochii mai limpezi ca vântul,
Iar umbra… n-a fost niciodată.
O dragoste rănită
Oare
E drept cea ce simt
Doare
Din ce în ce mai tare
Si azi mă întreb
Oare,cine sunt eu?
Un străin care nu stie sa fie el
Cu frici si regrete
Ca si azi mă întreb
De ce am dat cu piciorul la tot
Te vad peste tot
Ca tu fată cu buze rare
Si prin gânduri îmi dai chemare
Te caut prin orice ochii
Dar nici măcar cei mai frumoși ochii din lume
Nu fac ca ai tai
Oare,îți amintești de ce oare?
Eu stiu de ce,dar uite ca si azi
Încă doare
Iubesc dar cu chemare
Rece dar buzele calde
Simt ca cedez dar cum ai făcut-o si tu
In liniștea dulce de câmpie
Unde nu te vede nimeni
Unde e o liniște profundă, oare
Îți amintești de ce oare
Planuri duse pe apa rece de lac
Unde ,poate undeva se vor întoarce
Cu o apă caldă si un val mare de răcoare
Unde nimeni nu ne vedem
Dar uite fată dragă
Ca si azi,doare
Va durea mereu
Oare de ce? Ca te-am iubit prea tare
Val de îngerii ce mă acoperă
Sa fiu tare,ca eu naivă fată
Nam stiu cum ,sa îți fiu pură soartă
Ca regret ,ca nu ți-am dat chemare
Si eu încă te iubesc
De asta încă doare
Si da,încă va durea
Prin sânge dulce de moarte
Prin oase rece de iarnă
Ca inima mi-sa înghețat
Dar flacără ce e oare
Se aprinde, prin fur copac
Cand te văd si iti aud voace dulce de vară
Unde totul e cald si fierbinte
Dar uite oare
Ca doare, din ce in ce mai tare
Dor de flacără
Lumânarea neatinsă stă pitită,
Neobișnuit de liniștită.
Așteaptă să fie văzută,
Neobservată, ea se preface tăcută.
Neavând chibrite sau brichetă,
Mă apropiu de ea foarte discretă.
Întunericul pătrunde subtil în odaie,
Încet-încet aud stropii vestind o ploaie.
Lumânarea așteptând nerăbdătoare,
Să aibă un folos în lumea asta oare?
O privesc fără interes,
Situația dintre noi nefăcând un progres.
Iubirea mea arzătoare,
O ajută să se aprindă cu o anumită răcoare.
Timide ne apropiem una de alta,
Descoperind ce ascunde fapta.
Dragostea oarbă m-a făcut.
Flacăra încălzindu-mă m-am prefăcut
Într-o lacrimă de ceara,
O vai, iubire amară.
Ce s-a întâmplat cu noi?
Flacăra se stinge, nu mai putem da înapoi.
Te-am iubit cu adevărat,
Mă doare că încă o fac.
Chiar dacă ai rămas cu nimic,
Alături de tine rămân ca un alcoolic.
Mi-ai arătat ce înseamnă iubirea,
Acum vei vedea cum se simte nemurirea.
Tăcerea nu e linişte...
Am devenit atât de sensibil şi timbrul vocii tale aşa de aprig,
Încât mă doare pe sub piele şi-n fiecare por pragmatic.
Iubit-o, cât de tare mă seacă atitudinea ta nonşalantă,
De parcă nimic... nimic nu s-ar fi întâmplat.
Am să merg să-mi caut un leac,
Eu nu pot să mă mint...
Cum nu te-aş mai iubi...
Doar pentru că tu ai încetat să-ngrijeşti orgoliul meu de bărbat...
Steluță
Și luna voi vrea să îți ofer,
Și stele, și planete, univers
Când voi ține-n brațe-mi steaua
Ce mi-e dată-n dar, din cer.
Steluță, ce ziua îmi înseninezi
Voi vrea mereu în brațe să te simt
Și să-ți stau de veghe, să visezi ,
Nopți, cu ține-n brațe adormind.
Alte poezii ale autorului
Ceva despre ceva
Privesc un anotimp atât de furtunos.
Am rupt tot ce am pictat
În ultimii trei ani încoace,
Aveam un mic dejun cu lacrimi
Atunci când fantasma ta era aproape.
Acum ai dispărut…
Ce te-a întristat mai tare?
Că am renunțat să cred în tine
Sau ți-am luat puterea oare?
Păreai speriat.
Când mi-ai întâlnit privirea,
Ai văzut în ochii mei ceva
Ce credeai că e nebunia.
Nu poți explica alt fel fericirea.
“A suferit, cum poate fi in toată firea!?”
Îți pui întrebări greșite…
Așa cum ai greșit crezând
Că îmi poți duce spre moarte iubirea.
Steluța
Nu pot să-ți scriu ce-a-și vrea să zic. Încerc, dar prelungirea nu se face,
Poate să-ncep cu ceva mic…
Cu o stea ce se preface
Că nu e trează astă noapte.
Despre cum se simte singuratic
Căci alte stele dorm departe,
Cum strălucește tot mai tare
Temându-se ca se va sparge.
V-or observa că nu e de pe-același cer,
Liniștea va trebui păstrată…
Chiar și dacă i se pare greu,
Va reuși să plece odată.
Ceva despre ceva
Privesc un anotimp atât de furtunos.
Am rupt tot ce am pictat
În ultimii trei ani încoace,
Aveam un mic dejun cu lacrimi
Atunci când fantasma ta era aproape.
Acum ai dispărut…
Ce te-a întristat mai tare?
Că am renunțat să cred în tine
Sau ți-am luat puterea oare?
Păreai speriat.
Când mi-ai întâlnit privirea,
Ai văzut în ochii mei ceva
Ce credeai că e nebunia.
Nu poți explica alt fel fericirea.
“A suferit, cum poate fi in toată firea!?”
Îți pui întrebări greșite…
Așa cum ai greșit crezând
Că îmi poți duce spre moarte iubirea.
Steluța
Nu pot să-ți scriu ce-a-și vrea să zic. Încerc, dar prelungirea nu se face,
Poate să-ncep cu ceva mic…
Cu o stea ce se preface
Că nu e trează astă noapte.
Despre cum se simte singuratic
Căci alte stele dorm departe,
Cum strălucește tot mai tare
Temându-se ca se va sparge.
V-or observa că nu e de pe-același cer,
Liniștea va trebui păstrată…
Chiar și dacă i se pare greu,
Va reuși să plece odată.
Ceva despre ceva
Privesc un anotimp atât de furtunos.
Am rupt tot ce am pictat
În ultimii trei ani încoace,
Aveam un mic dejun cu lacrimi
Atunci când fantasma ta era aproape.
Acum ai dispărut…
Ce te-a întristat mai tare?
Că am renunțat să cred în tine
Sau ți-am luat puterea oare?
Păreai speriat.
Când mi-ai întâlnit privirea,
Ai văzut în ochii mei ceva
Ce credeai că e nebunia.
Nu poți explica alt fel fericirea.
“A suferit, cum poate fi in toată firea!?”
Îți pui întrebări greșite…
Așa cum ai greșit crezând
Că îmi poți duce spre moarte iubirea.
Steluța
Nu pot să-ți scriu ce-a-și vrea să zic. Încerc, dar prelungirea nu se face,
Poate să-ncep cu ceva mic…
Cu o stea ce se preface
Că nu e trează astă noapte.
Despre cum se simte singuratic
Căci alte stele dorm departe,
Cum strălucește tot mai tare
Temându-se ca se va sparge.
V-or observa că nu e de pe-același cer,
Liniștea va trebui păstrată…
Chiar și dacă i se pare greu,
Va reuși să plece odată.
Ceva despre ceva
Privesc un anotimp atât de furtunos.
Am rupt tot ce am pictat
În ultimii trei ani încoace,
Aveam un mic dejun cu lacrimi
Atunci când fantasma ta era aproape.
Acum ai dispărut…
Ce te-a întristat mai tare?
Că am renunțat să cred în tine
Sau ți-am luat puterea oare?
Păreai speriat.
Când mi-ai întâlnit privirea,
Ai văzut în ochii mei ceva
Ce credeai că e nebunia.
Nu poți explica alt fel fericirea.
“A suferit, cum poate fi in toată firea!?”
Îți pui întrebări greșite…
Așa cum ai greșit crezând
Că îmi poți duce spre moarte iubirea.
Steluța
Nu pot să-ți scriu ce-a-și vrea să zic. Încerc, dar prelungirea nu se face,
Poate să-ncep cu ceva mic…
Cu o stea ce se preface
Că nu e trează astă noapte.
Despre cum se simte singuratic
Căci alte stele dorm departe,
Cum strălucește tot mai tare
Temându-se ca se va sparge.
V-or observa că nu e de pe-același cer,
Liniștea va trebui păstrată…
Chiar și dacă i se pare greu,
Va reuși să plece odată.