TE CHEM

Doamne,nu cred că-merit tot ce-mi dai,

 Deși , am greșit ca fiecare, vreau să ajung în rai.

Nu știu cât de grele-s păcatele mele,

Dar văd în jurul meu azi numai rele.

Nu știu pentru cine curg lacrimi și oftez,

Pentru cine am dreptul, să pledez?

Părinții ce-și pierd copii prin lume?

Copiii cu mintea tulbure ce-și molestează părinșii?

Părinții, care au muncit pe brânci, să le fie copiilor bine?

Copiii părăsiți, care au ieșit la lumină cu cuget curat?

Unii, s-au înrăit, sau apucat de hoții și furat?

Doamne, acum m-am luminat și văd mai bine,

Am pe cineva acolo sus , care are grijă de mine,

Parcă, toate cele rele, nu mă ating....

Eu nu am necazuri, pentru care să plâng....

Doamne, tu le știi pe toate și le vezi 

Muritorii au multe păcate, dar trebuie să-i crezi

Pedepsește-i pe trădătorii de țară și pe cei de afară

Oprește măcelul dintre frați și popoare,

Pwdepsește-i pe cei vinovați, vărsătorii de sânge 

Și cred că muritorii nu vor mai plânge

S-a înserat,vântul mai bate,

Se aude un glas de clopot

Ce vine de departe...

Focul în căsuța mică arde

Fumul se destramă în vănt

Cade pacea pe pământ...

Îmi doresc să pot scrie,

Versuri ce pot fi cântate de pe hârtie,

Să fie vesele, săltărețe, să trezeasc visele

Să-i dea vieții înapoi, speranțele, poftele.

Să ne adunăm la un picnic, sub umbra deasă,

Cu flăcăi tineri și cu fete din aceiași clasă,

Să se împrăștie în aerul ozonat muzica

Măcar între noi, să uităm că viața e grea.

Tinerețe, păstreză-ți datinile vechi,

Cântă, dansează,visează cu flori la urechi,

Fii prieten și ajutor de multe ori

Închipuiește-ți că de vrei poți și să zbori.

Tineretul e în stare să facă să facă minuni,

Are putere și curajul nu-i lipsește,

Iubește viața, distracția, dar și munceste,

Vă doresc drum lung, dar nu prin ruini.

Pacea, liniștea, sunt armele voastre,

Să vă construiți case, să vă creșteți copii

Munciți pentru țară, urâți pe trădători

Țara apărați-o, e zestrea copiilor!

Ce departe îmi par azi toate

Scene rupte ,gesturi stranii

Ce am acumulat cu anii,

Sau topit într-un deceniu

M-au demolat  ca pe-un pom 

Port doar numele de om.

Dezbrăcat de cele sfinte

Blestem greu trimit în zări

Pentru cei ce fac din noi 

Ai sărăciei eroi ,personaje negative.

Ce de zbateri ,ce de griji 

Pentru-un loc în lumea 

Țara plânge că-i săracă

Fiindcă atâția bani se toacă

Pe interese străine.

Domni sunteți  azi ,ce veți fi mâine?

Poate ajung în pușcării,zile fără bucurii.

Iubirea, lasă în urmă arome, ce unește,

Pământul, locul în care trăim înflorește,

Durerea, de curge cu lacrimi,ne frământă,

Cu răul venit de nicăieri, ne luăm la trântă.

Iubirea, pentru familie și  țară

E sacrificiul voluntar, din scurta viață,

Ea arde în suflet, ca zilele toride de vară,

Deși o vrem trainică, nu firavă ca ața.

Iubirea trăită, vibrează și lasă urme adânci

In inimă, rămâne un ecou, ce nu te fase să plângi

Iubirea, oricare ar fi ea, deschide uși și lăcate,

Iubirea, nu se uită, nici dincolo  de moarte !!!!

Omule, ne ducem, 

Unul câte unul 

Când ne vine rândul, 

Să facem loc celor ce vin,

Un trainic loc.

Dar, traiul pe Pământ, 

Nu o să mai fie

De cât urma unui jar,

A unui foc.

Deslănțuit, de minți bolnave....

Ce aduc Terrei, răni grave.

Schimbări, de care nu era nevoie,

Potop, ca în epoca lui Noie.

Simt că nu mai pot.

Simt ca am mii de emoții înăuntrul meu.

Emoții care vor să iasă afară .

Vor să se simtă și ele libere ca un nou născut…

Ți-aș cădea la picioare,

Ți-aș săruta mâinile și buzele.

Parcă ești o zeiță căzută din ceruri ,

Arăți mai mult a viitoarea mea soție.

Te văd cu cunună pe frunte ,

Într-o rochie albă de mătase

Făurită cu cea mai mare grijă

De cele mai frumoase mâine.

Ți-aș închina toate florile,

Aș face orice să te văd fericită,

Cu chipul senin, deloc tăcută,

Să te văd frumoaso zburdând pe câmpie .

Nu știu să mă exprim de la emoții.

O-i fi eu considerat un nebun

Că se-aude că dorm prin cârciumi.

Da’-ți promit că-s fecior bun ,

Trăiesc ca-n sânul lui Avram.

Inimii nu i se poate porunci

Să te iubească mai târziu ,

Să se gândească mai puțin la tine.

Ea știe să refuze ,

Ea nu dorește să nu te mai știe,

Ea vrea să rămâi aici pentru-eternitate.

Pentru-o veșnicie dacă ar fi.

Colega mea de grădiniță

Frumoasă, dulce cu codițe

Ne-an întânlit pe drumul vieții,

Te admiram,eu băiat și tu fetiță.

Tu zvăpăiată și activă,eu un rezervat,

Vorbeai câte în lună și în stele

Eu cu drag te-am ascultat

Pe o bancă într-un parc.

Ne plimbam ținându-ne de mână

Serveam prăjituri ori înghețată

Tu erai o surioară ,eu un frățior

Dar nu vorbeam despre viitor.

Mă gândeam ades la tine,

Să te văd îmi era dor

Vorbele de duh și pline de humor

Ne făcea să râdem amândoi în cor.

Cât a ținut prietenia noastră?

N-ai bănuit nimic?

Până într-o zi când ,nu ne-am întânlit

Și mi-am simțit sufletul rănit ...

Te-am întânlit pe stradă

Te-am strâns în brațe fericit

Ce ne lega de atâta vreme ,ce era?

Era doar iubirea ,iubirea ne lega!...

Un sunet de chitară,

O emoție atât de zguduitoare, 

O voce mlădioasă și liniștitoare:

”Dă-mi pace și dă-mi război”, 

Tatuajul tău pe pielea transpirată 

Și... noi doi pe patul dezordonat,

Două perne ce au aterizat pe jos,

Am fost poate prea pasionali,

Primitivi în a noastră ardentă trăire.

Doi extrateștri neîmblânziți, 

Un singur gând - satisfacție și plăcere. 

Spune-mi, ce culoare are părul tău
atunci când vântul te mângâie -
eu zic că are culoarea dimineților noastre,
când te trezești lângă mine
și nu te grăbești să pleci,
pentru că nicăieri nu e mai bine ca aici.

Spune-mi, cum cad fulgii de zăpadă
atunci când lângă tine
este doar cartea neterminată,
începută demult, de pe vremea în care erai doar tu?
Eu știu cum: blând și domol,
pentru că nu mai citești singur.
Sunt semnul de carte
pe care l-ai lăsat nevăzut între pagini
și pe care nu-l mai scoți nici atunci când o citești.

Nu am nevoie de răspunsuri.
Le știu deja
din felul în care îmi rostești numele
ca pe o certitudine,
din mâna ta care o găsește pe a mea
fără să o caute,
din liniștea noastră
care nu e goală,
ci plină de tot ce nu mai trebuie spus.

Sunt frumoasă în ochii tăi
și mică în brațele tale,
și tu mă iei întreagă,
cu toamnele și primăverile mele,
cu toate culorile
pe care doar tu le vezi dimineața.

Tu ești anotimpul meu de rezervă,
cel în care înfloresc
chiar și atunci când ninge cu soare
sau plouă senin.

Așa că nu-mi spune nimic.
Rămâi.
Terminăm cartea împreună.

                 IDOL DE VIAȚĂ

Cu mama să seamăn 

Să seamăn cu tata?

Să  caut prin vremuri

Rădăciinile neamuli meu?

Obârșii vechi ce se adapă

Din ascunse izvoare?

Să caut ființa-mi  fragilă

În strat de pământ,de argilă

Că-s amestec de apă și lut

Ideal de viață și scut?

Că  pe o vatră stropită cu sânge

Un neam e hărăzit pe vecie

Să fie stăpân pe destin și pe glie.

Sunt doar eu

in aceasta corabie rasturnata

o eva a lumii

ce inca nu s-a trezit

din neputintele veacurilor

peste care timpul

a uitat sa treaca

in mainile mele Adam a plamadit

castelul unde nimeni nu poate sti

unde incepe si se sfarseste raiul

barbat frumos

cu tainic labirint

de sarutari amare

m-a coplesit cu doruri

pe care doar focul

vapaie a sufletului stins

mi le-a adus in cale....