Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: T.A.D.
Дата публикации: 3 сентября 2024
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 167
Стихи из этой категории
Sa suferi
Sa suferi si sa iubesti,
Sa plingi, sa patimesti.
Sa rizi si sa oftezi,
Si-n viata la greu sa cedezi.
Eu te-am iubit si-am suferit,
Eu te-am iubit mereu.
Dar pe linga dragoste-am primit,
Sperante verzi, si-am plins de dorul tau.
Asa cum zici ca-s vinovat,
Cum zici mereu de mine.
Mereu am plins s-am oftat,
Iubito pentru tine.
Cind sufletul a ars in mine,
Si tu pe mine mai mintit.
Eu te-am iubit si te iubesc inca pe tine,
Si te voi iubi la infinit.
COPILÂRIA MEA -continuare-
Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi
întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i
stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând în
urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă
ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește
cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în
anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.
Undeva la poalele unei seculare,unde bunucul își
avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură
toare.De aici pleacă primele amintiri,presărate cu au
rul și argintul poveștilor fermecate pe care le ascultam-
de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină
dulce ,învăluită în verdeață, se profilează căsuța albă și
cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu
apa molcomă a râului, se desprinde o alee lungă și îngus-
tă, câ să încapă șareta trasă de cei doi bidivii cu coama stu-
foasă , de care bunicul era tare mândru.
Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se
întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure
orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a
fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când
bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.
Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a
întors s-a lăsat mânâiată pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și
cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii
Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure spe-
rând să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am despărțit-
pentru totdeauna.
Nu pot uita nici plecările bunicului la pescuit,nu departe nu de-
parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise
din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre
șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu
mai pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând păs-
trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua
părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam
acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul își dădea drumul la traista cu po-
vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă
Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,
ca să-mi demonstreze cum se descurcă
De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria mea era și mai mare.Veneau
părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.
Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi
la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.
Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.
Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând întreaga încăpere.
Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și
dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă
cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai
este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama
părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva.
SINGUR
În odaia învechită
Cu lumina ei zgârcită
Zi cu soare n-a intrat
Numai boala te-a întrebat.
Zaci înconjurat de gânduri
Canditat la patru scânduri
Singur, singurel,străin
Resemnat de atâta chin,
Uitat de cei dragi ție
Te rogi morții ca să vie.
la
Iubire pierduta
Te amăgești ucisă de dor și disperare;
Poate acum e vremea, la tot, să dai uitare,
Poate acum e timpul să te gândești la tine
Topindu-te în brațe la altul ca și mine.
Ne alintam pe pânze de dor si amăgire
Si tu credeai în trupu- ți ce aburea iubire,
Iar eu credeam în vise, ce-n ochi ți le citeam
Si poate că și-n tine, atuncea ,eu credeam.
Te bucurai nebun-o cînd mă vedeai venind
Parcă eram eu singur, cu tine, pe pămînt,
Si îmi zmulgeai din gânduri sălbatice speranțe,
Când te lăsai cu capul pe ale mele brațe.
Acum îți lași privirea să-ți curgă șiruri, rîu,
Căci înțelegi atentă, că poate fi tîrziu,
Dar mă mai cauți, încă, pe drumuri cunoscute-
Ca să întorci splendoarea unei iubiri pierdute.
Rănită
Furtună în suflet.
Clipe înlăcrimate.
Vei duce cu tine
Tot ceea ce ai ales.
Vei pierde curând
Tot ce ai crezut câștigat.
Vei uita mâine
Ceea ce ai dorit azi.
O rană în inimă,
O perlă în privire,
Surâs amar pe buze,
Frâu clipelor nefericite.
Voi fi departe-n gânduri,
Și-n suflet încerc a rezista
Efectului ce-adânc e cauzat
De-al fricii, sentiment ascuns.
Oftat și mângâiere
Răsună din străfunduri,
Din suflet, din mănunchiuri,
Din eu-l meu profund,
Suferințe ce se ascund.
Oftat și mângâiere,
Și bucurii ca o refugiere,
În griji împletite,
Cu greu stăpânite.
Другие стихотворения автора
MELANCOLIE DE TOAMNĂ
Î mi pierd pașii pe alei
Gânditor și tremurati,
Sus prin crengi adie vântul
Plâng scaiții scuturați.
Într-un creștet de coroană,
Tânguie un cuib golit...
Astă vară își avea casă
Glas voios de ciripit.
Se înalță în văzduh
Brațe tinere pe ram,
Iscodind spre orizonturi...
Ciine-i despuia de darurii...?
Se aștern încet pe luncă
Picuri mici de ploaie rece
Și-un ecou din stâncă
Glasul toamnei îl petrece.
SEVA DULCE
Mă închid în sihăstria
Vremurilor trecute
Și pun lacăt amintirii
Și zilei fericite.
Am închis cu lacăt zarea
Și-o icoană încâ port
înimii i-sa furat hrana,
Un vapor uitat în port.
O-iubire stă închisă
Devorată de minciună
Sevă dulce abandonată
Clocotind în rădăcină
AȘTEPT O NOUAĂ ZI
N-am să mai plâng
Și nu te mai chem
Și totuși sunt zile în care
Când descopăr,salba anilor pierduți....
Doamne cât te-am preamărit odată
Când tu erai tot pentru mine
Fără să-ți cer nici-o răsplată.
Acum vreau să dorm că visul mă alină
Așteprând o nouă viață
Sunt sigură că-i aproape.
O POVESTE PENTRU TINE
Ledi și Atos
Poveșteșe Atos ceva din amintirile lui de cățel :
Acum ,când au trecut atâția ani peste mine,stau
la umbra unui nuc stufos și îmi depăn amintirile,
deși nu sunt decâ un biet câine.Vă mirați ,poate
copii,dar și noi cânii gândim și avem amintirile noa-
stre. De exemplu, ămi amintesc cum cățel fiind și
tremurând ,într-o iarnă,la ușa stăpânului meu ,am
hotărât ca în timpul verii să-mi construiesc ...o
casă . ce mare lucru! mi-am făcut eu socoteala.
Patru cărămizi,îmi sunt de ajuns!...Trei pe margini
una sșezată drept acoperiș și casa și ... casa e gata!...
Până a venit vara am mai crescut .Era o zi călduroasă,
la fel ca și azi și eu stăteam la umbră cu limba scoasă
de un cot,mi-am amintit de hotărârea mea,referitoare
la casă.M-am uitat la mine,cât de mare am crescut și
mi-am spus în gând: ce casă?...de unde găsesc eu
atâtea materiale care îmi sunt necesare să mi-o fac?
Patru cărămizi nu-mi ajunge nici pentru coadă!...
Și am renunțat...Acum pot spune cu mâna pe inima mea
de câine,că am ajuns la vârsta când pot să-mi depăn amin-
tirile.Ehei !...câte amintiri nu am!...Și mai bune și mai rele,
dar sunt amintirile mele și nimeni nu mi le poate lua!...
Parcă ar fi fost mai ieri ,când eram lângă mama mea,
împreună cu cei patru frățiori ai mei.Ne era tare bine. Cât era
ziua de mare ne jârjoneam la soare,în jurul cuștii,până ne
prindea oboseala.Pe atunci credeam că așa va fi mereu.
Într-o zi însă ,niște străini s-au apropiat de noi și stăpânul
ne-a luat pe rând și ne-a srătat acestora. Ce s-a întâmplat nu
n-am prea înțeles ,dar mi-am dat că mama era foarte agitată.
Dacă nu mă înșel ,în ochii ei am văzut lacrimii...
La plecare ,oamenii aceia au luat cu ei pe trei dintre frățiorii mei.
Și uite așa am rămas am rămas singur cu mama.Nu știu dacă mă
credeți dar vă spun că, m-a înghesuit în cușcă și a acoperit cu
trupul ei intrarea.Încerca să mă ascundă.Cât era ziua de lungă mă
ținea între labele ei mari,mă alinta și se juca cu mine.Așa cum fac
și mamele voastre ,dragi copii!
Dar a venit și ziua nefericită,când și mie mi-a venit rândul
să mă despart de mama.Îmi amintesc că stăpânul ma luat în bra-
țe ,m-a mângâiat cu duioșie și mi-a spus:
-Gata băiețel, hai să-ți arăt pe noul tău stăpân!... dar am avut noroc
.Noul meu stăpân era mare iubitor de animale. și pe mine m-a luat
drept cadou pentru fiul său ,elev fiind în clasa întâia la școală.
M-a dus într-o cușcă mare,dormeam pe o călduroasă blană de oaie.
Când mă scotea la plimbare,îmi punea o lesă lungă ca să pot zburda
în voie și mi-a pus o zgardă strălucitoare de care eram mândru.
Mi-a pus numele de Atos cara mărturisesc că mi -a plăcut .
Era un nume aspru,bărbătesc și ,poate de aceia răspundeam cu
proptitudine când mă striga ceice pe Andy îl încânta foarte multt
Vă mărturisesc că eram fericit,nici nu puteam fi altfel cu un stăpân
atât de bun și grijuliu cu nevoile mele.
Dar ,luat cu valul amintirilor ,am uitat să mă prezint dragi copii.
Sunt un câine de rasă ,un Dog german autentic, de talie mare,
cam cât un vitel . Î n timp crescusem atâta încât puteam să-mi
pun labele pe umerii stăpânului meu Andy când ne jucam .
Îmi aduc aminte cu nostalgie de acele clipe fericite ,când ne
plimbam împreună pe Faleza Dunării.Trecătorii întorceau capul
și ne priveau admirație : eu mare și Andy un copil blond și tare
frumos prietenul meu. Ce vremuri!...
TE AȘTEPT ÎN VIS
Toate mi se întâmplă în vis
Așa ne-a fost nouă scris.
Până la tine-i cale lungă
Gândul poate să ajungă
Atât ne este permis
Ne privim înduioșați
Și cu ochi înlăcrimați
Noaptea asta-i generoasă
Ești iarăși oaspete în casă
Mai trăim încă o dară
Povestea cea minunată
Sufletul dorul și-a stins
Cănd în brațe m-ai cuprins
Toată noaptea am colindat
Aveam aripi, și am zburat
Peste creste, pe sub mări
Când visul se destramă în zori
ÎN UMBRA NOPȚII
S-a scurs de atunci ,o veșnicie ,
De când curtea ,casa e pustie
La ferești perdelele-s lăsate
În poartă nimeni nu mai bate.
Pe cărări ,cu flori odată
Crește iarbă înaltă și uscată
Cântă un cuc cu jale-n glas
Casă dragă ce singură ai rămas.
Plouă-n creștet,într-un fir subțitr
Lacătul la ușă abia se mai ține.
Geamu-i spart și fără de mușcată
Floarea de cireș e scururată.
Cât de triste îmi par azi toate
Gardurile-s știrbe aproape jumătate,
Un umbrar e alunecat pe-o partw
Fructe neculese deși-s coapte,
Mă opresc în prag întrebătoare,
Priveliștea ce-0 văd mă doare...
S-au dus acele vremuri în risipă
Deși mai cred că le am găsit o clipă.