Tinerețea

Totul e alb, privirea mi-e albă,

Iar iarna bea țurțuri la halbă,

Ninge ciudat din pământ către cer,

Iar vântul turbat împrăștie ger.

Totul e alb, și albă mi-e fața,

Iar iarna sub soare-și dă viața,

La berărie se vinde zăpadă,

Lumea consumă troiene în stradă.

Totul e alb, și beția mi-e albă,

Calul îmi paște gheață, nu iarbă,

Printre ninsori sub un soare defunct,

Alerg... și sunt fulg, și sunt punct.

Totul e alb, și urma rămasă e albă,

Iarna îmi stă adormită sub barbă,

Ninge ciudat din ochii mei către cer,

Țin iarna în mine și-i sunt temnicer.

-Glasul meu, adânc, răsună

Ca un clopot stins sub ape...

-Eu îl vreau aici, aproape.

-Port în mine mări aprinse,

Cu furtuni ce nu se frâng...

-Eu iubesc doar ochi ce plâng.

-Ți-aș da cerul meu cu stele,

Rătăcit pe veci în drum...

-Nu primesc ce am acum.

-Am în piept o primăvară

Care a-nflorit târziu...

-Nu suport cer cenușiu.

-Sunt un foc ce arde-n umbră,

Fără martori, fără nume...

-Eu nu cred în lumi postume.

-Ți-aș fi umbra la amiază,

Căci lumina e haină...

-Nu vreau umbră, vreau lumină.

-Ți-aș fi liniștea din urmă,

După tot ce-a fost furtună...

-Nu-ți mai fă din ploi cunună.

-În privirea mea se-adună

Anii tăi pe care-i pierzi...

-N-aduna ce nu dezmierzi.

-Am tăcut că vreau s-aud

Dacă-n inimă-mi vorbești...

-Și, ce-am spus... ghicești?

-Te-am visat în miez de iarnă

Ca pe-un foc ce nu se stinge...

-Nu sunt foc, și nici nu ninge.

Ți-am zidit din dor o punte

Peste tot ce ne desparte...

-Nu trec punți, am pod aparte.

-M-am întors din mine însumi

Să te caut mai întreg...

-Nu primesc ce nu-nțeleg.

-Atunci plec, și-am să te las.

-Nu pleca, căci pot iubi...

Fă ce vrei, dar nu vorbi.

Doar amurgul ne condamnă,

Să mai stăm cu fruntea-n palme,

Și nostalgici că e toamnă,

Și că sufletul nu doarme.

Doar amurgu-i plin de taine,

Nepătrunse până-n zori,

Cerul dezgolit de haine,

Te îndeamnă ca să zbori.

Doar amurgu-i violet,

Ochi de stele și crepuscul,

Plânge atunci când trec încet,

Amorezați cu pas minuscul.

E aici, cu noi, Demiurgul,

Atunci când apare amurgul...

Nu mai pot vedea durerea,

Ochii-mi triști mereu se-nchid,

Și nu am deloc puterea,

Suferința s-o închid.

Nu mai pot vedea durerea,

Peste tot copii bolnavi,

Doamne, dă-le mângâierea,

Și nu-i fă tristeții sclavi.

Nu mai pot vedea durerea,

Nici în ochii mamei stinse,

Ce își sprijină căderea,

În iluzii necuprinse...

Nu mai pot vedea durere,

Doamne, schimb-o în lumină,

Fă din plâns o Înviere,

Și din jale o ruină...

Nu mai pot vedea durere,

Dar o port, și-o voi purta,

Până când, într-o tăcere,

Tu, pe cruce-o vei lua...

O liniște vuiește sub mine,

De senzații sunt sterp,

Mi-e gândul Doamne la tine,

Deși sunt la un Altul adept.

În plină stradă îmi vine să plâng,

Iar am ratat de puțin paradisul,

De pe aripi molozul mi-l strâng,

Și cobor să înfrunt cu teamă abisul.

În mine trăiește Abel și Cain,

Nu mai știu să-mi cer nici iertare,

Cu ochi noroioși spre cerul senin,

Caut lumina și raza de soare.

Iubesc decăderea ce-mi zace în trup,

Mă abat de la viață și lume,

Cu urlete lungi tăcerea-mi astup,

Și-mi șterg prin botez vechiul nume.

Clopote plâng în biserici uitate,

Prescura-i dosită la moară sub valț,

Târându-mă-n genunchi și pe coate,

Aștept un miracol să pot să mă-nalț.

Paşi moi se aud de nicăieri,

Te-ntorci şi-n jur e albastru,

Dezamăgiri îţi curg din rana ce-o porţi,

Nefiresc dar totuşi mai iubeşti.

Paşi moi se aud de nicăieri,

Te-ntorci şi adie doar vântul,

Lacrimile-ţi cromează obrajii pierduţi,

În iubiri ucise de sunet de harpă.

Paşi moi se aud de pretutindeni,

Te-ntorci şi în jur sunt doar eu,

Venit să-ţi alin durerea cu cântec,

Să-ţi îngrop supărarea în sterpe pământuri.

Paşi moi se aud cadenţat …

Ne-ntoarcem şi-n jur totu-i sihastru,

Se văd stoluri negre plecând,

Lăsând urme de negru şi albastru.

Paşi moi se aud de nicăieri,

Mă întorc şi în jur e albastru,

Dezamăgiri îmi curg din rana ce-o port,

Nefiresc, dar totuşi te mai iubesc.

Nopțile sunt făcute din timp stricat.
Se varsă peste noi
ca vinul de țară
pe fețele de masă.
Le strângem în pumni,
dar se scurg.
Nimeni nu mai reface ceasurile
care plâng.
Doar rugăciunile
mai știu
cât e ora,
dar și ele
tac.

În tine e-un erou ce încă mai doarme,

Ce poate înfrunta orice răni și arme,

Ridică-ți privirea, nu sta să te pierzi,

Destinul te cheamă, e timpul să-l crezi.

Luptă cu viața, căci ea te învață,

Chiar și din durere, să fii plin de viață,

Nu te lăsa învins de frica amară,

Eroul din tine nu cade-ntr-o seară.

Fiecare vis ce pare departe,

E-un munte ce-l urci pas cu pas, mai departe,

Nu e ușor, dar drumul e-al tău,

Și steaua din suflet străluce mereu.

Când greul te prinde, când totul se frânge,

Amintește-ți că totul în viață se schimbă,

Nu există furtună ce nu se termină,

Și nici rană adâncă ce nu se alină.

Tu ești făuritorul propriei sorți,

Chiar dacă drumurile te scot încoace și-n porți,

Fii stâlpul de care te sprijini cu iubire,

Căci lumea e-a ta, cu toată sclipirea din fire.

În ochii tăi vezi curajul aprins,

Chiar dacă trecutul ți-a fost interzis,

Din toate piedicile ce te-au înconjurat,

Ai învățat să fii omul adevărat.

Așa că luptă, căci lupta-i frumoasă,

Chiar dacă te simți uneori fără casă,

Eroul din tine e gata să zboare,

Spre vise mai mari și spre a vieții splendoare.

Cu inima plină de foc și de viață,

Îmbrățișează destinul ce tot te învață,

Tu ești eroul, puternic și viu,

Ce-nvinge furtuna, oricât de târziu.

Autor:Mihut Raul Alexandru.

Mai desenez un an in cartea vietii
Mai adaug inca unul la gramada
Chiar de mii greu zimbesc ca totdeauna
Ca lumea, fericit azi sa ma vada

Am ingramdit vrio citiva ani
Si inca multi am sa mai gramadesc
Si unde am sa intilnec greutati
Am sa pling si iar am sa zimbesc

Am trecut mereu grabit prin viata
Dar azi pe loc eu ma opresc
Am sa ma ridic spre cer in zbor
Si cazind am sa zimbesc

Ii multumesc mamei ca sunt pe lume
Si am ajuns unde am ajuns
Si toate greutatile de pina acum
Cu zimbet pe buze li-am invins

De ziua asta cind toti de mine-si amintesc
Toti incearca-n felul lor sa ma iubeasca
As vrea sa fie ziua mea in toata ziua
Ca mereu de mine sa-si aminteasca

Pe malul iazului m-am așezat

Sub un copac cu umbra deasă,

O undiță în larg am aruncat

Și-aștept să pun ceva în plasă

De-acasă am plecat în zori de zi

Să prind un loc mai bun pe baltă,

Am pus o râmă neagră în cârlig

Mă uit atent să văd când pluta saltă

În stânga, dreapta mulți pescari

Ce vor să prindă peștele cel mare,

Gălăgioși în larg se ceartă pescărușii

Iar o combină treieră grâul copt în zare

Pe ceru'albastru fără pic de nor

Se vede soarele strălucitor ce frige,

La umbră beau un ceai răcoritor

Iar guta stă întinsă cu râma în cârlige

Mă uit la nada pusă de pescari

Ca peștele să vină la momeală,

Schimb râma cu bobul de porumb

Și-arunc încet fără să fac greșeală

............................ .

Orele trec fără nicio captură

Și vine seara cu ceva răcoare,

M-aștept ca peștele să tragă

Acum când nu mai este soare

Deodată văd cum pluta umblă

Coboară-n jos și se ridică-n sus,

E semn că nada peștele o gustă

Și-i place, ce în cârlig am pus

Când văd că pluta e sub apă

Înțep rapid să nu îmi scape,

Țin undița puternic între brațe

Și mulinez rapid tăind din ape

Emoția o simt cum mă cuprinde

Și îmi șoptesc, e mic sau mare,

Sunt răbdător, întind și relaxez

Și văd cum sare apa, atât de tare

Ușor, ușor se-apropie de mal

Un crap trofeu, cum n-am văzut,

Îl cântăresc, ținându-l în mincioc

Și-l liberez, după o poză și-un sărut

Seara am revenit voios acasă

Știind ce multe am de povestit,

Și chiar de nu am pești în plasă

Sunt fericit să fiu...pescarul cel vestit!

Se zguduie cămașa de plânsul tău uitato,

Iar lacrima îți curge ca ploaia prin uluc,

Cu ultima scrisoare ce astăzi ți-am furat-o,

Voi face un foc imens, cămașa să-ți usuc.

Vor arde dulci cuvinte, vor scoate pălălaie,

Va geme tot pământul de-un foc fără cenușă,

Și-n ochii tăi albaștri sub pielea ta bălaie,

Se va surpa odaia de dincolo de ușă...

Va plânge macu-n floare sub vântul ce adie,

Iar rana ta deschisă pe toamnă va-nroși-o,

Toți strugurii din vie vor fi ce n-au să fie,

Iar vinul lor sorbindu-l îți voi rosti...Adio!

Și grabnic se vor strânge toți norii de pe cer,

Să plouă și să stingă scrisoarea ce-am furat-o,

Să-ți mai rămână-un petic ce zboară prin eter,

Pe care vei citi, că te-am iubit nespus...uitato!

Te-ai dat spre răstignire,

Spre-a noastră mântuire,

Crucea în spate ai purtat,

Din Iad spre Rai ne-ai înălțat.

Pe Golgota tu răstignit,

Multe Doamne ai pătimit,

Iar celor ce te-au prigonit,

Păcatul nu le-ai socotit.

Cu mult suspin și cu durere,

Maica Ta privea -n tăcere,

Alăturea și Ioan sta,

Și o îmbărbăta.

Iar scriptura s-a împlinit,

Iadul cu moartea ai zdrobit,

Și - a treia zi Te-ai ridicat,

Hristos a înviat!

Crucea aceasta, lemn sfințit,

Semn creștinesc a devenit,

Noi când cu ea ne însemnăm,

Pe cela rău îl alungăm.

AUTOR: Rada Maria 6D