Murgule durerea ta
Murgule zeitate vie
Ud , flămând, îndurerat
Numai cu lanțuri pe simbrie
Stăpânii te-au înhămat.
Murgule, frate, durerea ta
E rană-nsângerată
Precum Crist cu spini încoronat
Ești ființă urgisită.
Văd ochii tăi priviri cu ură ,
Îmbrățișările-s de bici
Umilă coama ta îndură
Și nu mai poți să te ridici.
De fier în gură e zăbala
Povara-i trăsură grea
Să zici, n-ai cui chiar de-ai putea
Când simți în trup trădarea.
La șeaua ta bogații au râvnit
Cu semn de înfierare
E tot ce viața ți-a hărăzit
Azi hamul rău te doare.
Un ,, di,, în plină dimineață
Și un tremurat icnit
În mâini cu otrăvite gheare
Coama iar ți-a încâlcit.
Pe caldarâm la cotitură
Doi ochi și morți sunt triști
Un bici,o ultimă lovitură,
Nu, nu ai putu să mai reziști…
Categoria: Poezii despre animale
Toate poeziile autorului: Silvia Mihalachi
Data postării: 16 noiembrie 2022
Vizualizări: 1582
Poezii din aceiaşi categorie
GÂNDĂCELUL ÎN UNIVERS
Pe un fir de păpădie
S-a suit un gândăcel
De culoare arămie,
Mic, firav, ca vai de el!
Bună dimineaţa, Soare!
Zise, întinzând un picioruş.
Bună inima să-ţi fie,
Mică gâză ca de pluş!
Şi, din roua dimineţii
Îi dădu o sărutare…
Magica putere-a vieţii
Ca o dulce alintare.
El, plăpândul gândăcel,
Se simţi cât tot Pământul!
Şi Natura-ncremeni
Pentru-o clipă-n veşnicii…
Dintr-odată se porni
Un vârtej ameţitor:
Soare, lună, stele mii
Se pierdură în decor!
E Nimic!
Şi totuşi,
Toate sunt la locul lor!
Şi e Totul!
Concentrat într-un izvor
De al vieţii dătător!
Făptura neînsemnată
A avut o tresărire:
Fără ea, Fiinţa toată
Nu există în simţire!
Dar, şi el ar fi … nimic
Făr-un spaţiu cât de mic
În hăul deşertului
La-nceputul timpului!
...
Ziua bună, măi frăţie!
Zise o furnică-n treacăt.
Şi-l trezi din reverie
Pe micuţul ne-nfricat.
Pe un fir de păpădie
Stă gândacul îmbătat
Şi priveşte-n veselie
Universul colorat.
Dă bineţe furnicuţei
Ce grăbită-l ocoleşte:
Ce să ştie ea, săraca
Câte-s de aflat pe lume
Când te preocupă viaţa!
Albuța și Negruța
Intr-o zi de vacanță. Albuța dorea să se joace, dar știa că Stăpânul ei nu o să vrea să se joace cu ea și a spus:
Nimeni nu vrea să se joace cu mine! și ea a făcut o prostie și știa că pentru asta o să plătească.
Ea a mâncat mâncarea pentru cină și a zgâriat tapetele pereților, ce au fost cumpărați din banii stăpânului care îi primise de la clădirea centrală unde lucrau cei care îți dau bani, când ai intrat la pensie. Era vinovată Albuța, dar a dat toată vina pe Negruța, pentru că Negruța nu vroia să se joace cu ea și au pedepsit-o pe cea nevinovată . Apoi peste un timp au aflat că Negruța nu era vinovată și au știut că Albuța e cea care a făcut lucrurile păcătoase. Și în scurt timp pe Albuța era pedepsită. Iar Negruța a primit mii de dulciuri minunate.
Uite și greșeala Albuței, iar la final Negruța se împărțise cu prietena ei.
Animale și păsări la circ
Astăzi leul cel poznaș
Este puțin cam golaș
A sărit prin foc odată
Și-a pârlit blănița toată.
Maimuțica cu cercei
Sare acum cât alți trei
E haioasă și frumoasă
Eu o vreau la mine acasă.
Elefantul cel bătrân
Cântă parcă e nebun
Și mai louă niște apă
Și stropi lumea dintr-o dată.
O panteră supărată
Gura o deschise toată
Parc ar vrea că să inghită
Deodată lumea toată.
Iată vine și un cangur
Cu puiul în sacul lui
Se rostogoli și sare
Peste mingi și baloane
Zebra intră în arenă
Defilă că pe o scenă
Merge țanțoș la șareta
Bucuros de lumea toată
Cine vine cine vine?
O girafă mândră tare
Intră dintre coridoare
Bucuros de lumea toată
Asta-i circul cel frumos
Animale peste tot
Se dau în spectacol azi
Pentru voi copii mei dragi
Versiunea 1 , De Cocoru David Cristian
Porumbiță albă
Porumbiță albă,
Agale mi-ai ieșit în față
Numai tu,domniță,
Îmi ești ultima speranță
De unde vii,adu-mi norocul
Ce-ți poartă veselie
lar de ești darnică cu mine,
Îți voi da și eu ție
O ramură de măslin,
Din pomul cel mai strașnic
Să duci spre cerul cel senin,
Simbolul cel mai pașnic
ALBINA
ÎNTRE STUP ȘI FLORI DE TEI ,.
SUNT ATÂT DE MULTE CĂI ,
DAR ALBINA LUCRĂTOARE ,
NU SE PIERDE NICIODATĂ .
UNIVERSUL EI ȘI-L ȘTIE ,
FĂRĂ ADRESĂ PE HÂRTIE .
CHIAR DE PLOUĂ ,SAU E VÂNT
SEARA SE ÎNTOARCE ACASĂ !...
ÎN POIANA CEA FRUMOASĂ!.
LA PASUNE
Pe uliuta satului,
Pe sub umbra nucului,
Trec in sir joianele,
Precum margaritarele.
Vin in urma lor copii,
Bucurosi urmand flacaii.
Joianele nu mai au rabdare,
Sa ajunga la pajistea cea mare.
La pasune cand ajung,
Doua dintre ele se impung.
Si privesc foarte mirate,
Cateva joiane baltate.
Iarba de pe suat,
Numai buna de mancat.
Indemnul joianelor
La masa necuvantatoarelor.
GÂNDĂCELUL ÎN UNIVERS
Pe un fir de păpădie
S-a suit un gândăcel
De culoare arămie,
Mic, firav, ca vai de el!
Bună dimineaţa, Soare!
Zise, întinzând un picioruş.
Bună inima să-ţi fie,
Mică gâză ca de pluş!
Şi, din roua dimineţii
Îi dădu o sărutare…
Magica putere-a vieţii
Ca o dulce alintare.
El, plăpândul gândăcel,
Se simţi cât tot Pământul!
Şi Natura-ncremeni
Pentru-o clipă-n veşnicii…
Dintr-odată se porni
Un vârtej ameţitor:
Soare, lună, stele mii
Se pierdură în decor!
E Nimic!
Şi totuşi,
Toate sunt la locul lor!
Şi e Totul!
Concentrat într-un izvor
De al vieţii dătător!
Făptura neînsemnată
A avut o tresărire:
Fără ea, Fiinţa toată
Nu există în simţire!
Dar, şi el ar fi … nimic
Făr-un spaţiu cât de mic
În hăul deşertului
La-nceputul timpului!
...
Ziua bună, măi frăţie!
Zise o furnică-n treacăt.
Şi-l trezi din reverie
Pe micuţul ne-nfricat.
Pe un fir de păpădie
Stă gândacul îmbătat
Şi priveşte-n veselie
Universul colorat.
Dă bineţe furnicuţei
Ce grăbită-l ocoleşte:
Ce să ştie ea, săraca
Câte-s de aflat pe lume
Când te preocupă viaţa!
Albuța și Negruța
Intr-o zi de vacanță. Albuța dorea să se joace, dar știa că Stăpânul ei nu o să vrea să se joace cu ea și a spus:
Nimeni nu vrea să se joace cu mine! și ea a făcut o prostie și știa că pentru asta o să plătească.
Ea a mâncat mâncarea pentru cină și a zgâriat tapetele pereților, ce au fost cumpărați din banii stăpânului care îi primise de la clădirea centrală unde lucrau cei care îți dau bani, când ai intrat la pensie. Era vinovată Albuța, dar a dat toată vina pe Negruța, pentru că Negruța nu vroia să se joace cu ea și au pedepsit-o pe cea nevinovată . Apoi peste un timp au aflat că Negruța nu era vinovată și au știut că Albuța e cea care a făcut lucrurile păcătoase. Și în scurt timp pe Albuța era pedepsită. Iar Negruța a primit mii de dulciuri minunate.
Uite și greșeala Albuței, iar la final Negruța se împărțise cu prietena ei.
Animale și păsări la circ
Astăzi leul cel poznaș
Este puțin cam golaș
A sărit prin foc odată
Și-a pârlit blănița toată.
Maimuțica cu cercei
Sare acum cât alți trei
E haioasă și frumoasă
Eu o vreau la mine acasă.
Elefantul cel bătrân
Cântă parcă e nebun
Și mai louă niște apă
Și stropi lumea dintr-o dată.
O panteră supărată
Gura o deschise toată
Parc ar vrea că să inghită
Deodată lumea toată.
Iată vine și un cangur
Cu puiul în sacul lui
Se rostogoli și sare
Peste mingi și baloane
Zebra intră în arenă
Defilă că pe o scenă
Merge țanțoș la șareta
Bucuros de lumea toată
Cine vine cine vine?
O girafă mândră tare
Intră dintre coridoare
Bucuros de lumea toată
Asta-i circul cel frumos
Animale peste tot
Se dau în spectacol azi
Pentru voi copii mei dragi
Versiunea 1 , De Cocoru David Cristian
Porumbiță albă
Porumbiță albă,
Agale mi-ai ieșit în față
Numai tu,domniță,
Îmi ești ultima speranță
De unde vii,adu-mi norocul
Ce-ți poartă veselie
lar de ești darnică cu mine,
Îți voi da și eu ție
O ramură de măslin,
Din pomul cel mai strașnic
Să duci spre cerul cel senin,
Simbolul cel mai pașnic
ALBINA
ÎNTRE STUP ȘI FLORI DE TEI ,.
SUNT ATÂT DE MULTE CĂI ,
DAR ALBINA LUCRĂTOARE ,
NU SE PIERDE NICIODATĂ .
UNIVERSUL EI ȘI-L ȘTIE ,
FĂRĂ ADRESĂ PE HÂRTIE .
CHIAR DE PLOUĂ ,SAU E VÂNT
SEARA SE ÎNTOARCE ACASĂ !...
ÎN POIANA CEA FRUMOASĂ!.
LA PASUNE
Pe uliuta satului,
Pe sub umbra nucului,
Trec in sir joianele,
Precum margaritarele.
Vin in urma lor copii,
Bucurosi urmand flacaii.
Joianele nu mai au rabdare,
Sa ajunga la pajistea cea mare.
La pasune cand ajung,
Doua dintre ele se impung.
Si privesc foarte mirate,
Cateva joiane baltate.
Iarba de pe suat,
Numai buna de mancat.
Indemnul joianelor
La masa necuvantatoarelor.
Alte poezii ale autorului
NUMELE TAU - MAMĂ
MAMĂ! !Numele tău e viață.
MAMĂ! Numele tău e iubire.
Mereu te strig, mereu mă chemi…
Ești anotimpurile toate cu începutul in primăvara primului ghiocel. Lumina din razele de soare o culegi pentru mine ca să-mi dai căldura verii , păstrând culoarea cerului senin în ochii tăi, uneori din ei câte un nor lăcrimează… Mamă, ești toamna fără de rugină, ești un poem în care frunzele, una câte una căzătoare, sunt zile din anii tăi. Mamă, te strig pe albul sufletului curat, te privesc cum vii, cum pleci prin ninsoarea anotimpului ,lăsându-mi aceeași scrisoare cu un singur și unic conținut: ,, COPILUL MEU, MAMA TE IUBEȘTE,,. Mamă, acum, te-aștept pe treptele scării care te-au urcat către cer, în suflet păstrând cele patru anotimpuri ale tale : NAȘTEREA, IUBIREA, IERTAREA și BUNĂTATEA :
MAMĂ,
numele tău toți îl purtăm
cu rugăciune spre tine ne îndreptăm
să primim, să mai simțim
a ta îmbrățișare.
Mamă,
tu pentru noi ești sărbătoare
nimic nu ceri ,știi doar
să dăruiești,
din bunătatea ta, casa vieții ne-o zidești.
MAMĂ!
Azi, cea mai frumoasă floare-ți dăruiesc,
o stea acolo sus în UNIVERS.
DONA ALBA A VENIT
Stau la hotarul dintre anotimpuri
În brumă, toamna rugina și-a părăsit
Din nori, pe deal Dona Albă a sosit
Iată! E rece, sprintenă, frumoasă
Florilor corola le-a încremenit.
Nu fi trist, îmi vorbește alba Iarnă,
Printre țurțuri lunecând, eu îi zâmbesc
Ea îmi spune fii ca mine fericit,
Un stol de fulgi , eu vreau azi sa-ți dăruiesc
Dar printre ei sania ți-am rătăcit.
………………………………………………..
Ninge, pe trena albă fulgi coboară
Visează la soarele ce-i topește
E ziua când și Iarna se grăbește,
Se grăbește trena i s-a murdărit
Și diadema nu-i mai strălucește
Mai am timp s-adun în pumn zăpadă
Copilăriei anii să-i potolesc
Și… un bulgăre alb să-i rostogolesc
Jucându-mă printre amintiri, Iarna
Vreau cu primăvară s-o înlocuiesc
Dar… ninge și amintirile nu se topesc.
PE DRUMUL SIHASTRULUI
Bătrânul sihastru mergând pe o cărare aridă se întorcea de la mănăstire cu traista pe spatele gârbovit, în care avea doar două cărți de rugăciune, niște lumânări și un pic de anaforă. Se îndrepta spre sihăstria bordeiului care îi este locaș în adâncul răcoros al pădurii, pădurea ce este zid de apărare credinței lui în Dumnezeu. Era printre primele zile de primăvară . Bătrânul sihastru pășea încet, scrutând depărtarea vede un pâlc de copaci tineri. Ajunge acolo, poposește lângă un falnic cireș cu crengile și ramurile încă fără frunze, apoi rezemându-se de tulpina copacului , sihastrul își spune :
- Cât mă odihnesc am să spun o rugăciune către Dumnezeu, poate-o aude și cireșul. E frumos si falnic copacul, dar încă nu știe, nu a învățat cine-i Dumnezeu, cine-i puterea divină în Univers.
Sihastrul nu începuse rugăciunea și ca dintr-o adiere venită de nicăieri crengile cireșului se unduiau în răspuns către el, iar mugurii slobozeau o mulțime de flori și frunze ce-și etalau culoarea într-o podoabă frumoasă,coroana opacului. Uimit, fascinat de ce vede, sihastru cu ochii către cer strigă:
- NIHIL SINE DEO..! Doamne iartă-mă și nu mă lăsa repetent…Am înțeles că natura te știe și cunoaște puterea divină, îți respectă îndatoririle și drepturile pe care le are fiecare sămânță la momentul germinării ei ca plantă, ca viețuitoare. Dumnezeul meu ,mult mai învățată-i natura decât mine, bătrân păcătos.
Niciodată cireșul nu va vrea sa fie palmier, nuc sau mătrăgună , fiecare își păstrează menirea si pământul din care au răsărit. Nimic pe pământ nu-i fără voia lui Dumnezeu . Dar tu... ?
TU, ce-ai fost zămislit OM ,
Creație supremă a divinității
Ai primit discernământ și grai
Dar tu nu ești decât un lacom
Dezbrăcându-te de haina umanității
Întruchipat în urmașul lui Cain
Devii un eretic și - un jalnic hain
Cioplind judecăți și legi păgâne
Îți faci din omul muncitor un sclav
Și liberul - arbitru îl folosești mârșav
Transformi frumosul în urât,
Binele în rău și pacea în război
Ucizi, biciuiești și-arunci în noroi
Pe toți urmașii lui Abel.
După ce și-a auzit gândurile, bătrânul mai spune :
- Cainule! Tu ești acela care ai luat securea și ți-ai cioplit din tulpină falnică de cireș un scrin în care ți-ascunzi tot ce-ai furat.
Eliberat de gânduri ce uneori îl întristează de atâta nedreptate ce-i pe pământ, bătrânul se ridică de la tulpina copacului, își ia traista și mai privește o dată frumusețea cireșului, frumusețea naturii :
- Tinere copac, cireș frumos , ești mult mai învățat ca mine…Nu peste mult timp am să trec pe la tine, să mă înfrupt din bunătatea roadelor tale și dacă vei permite, am să iau o mână cu cireșe să duc în lăcașul credinței mele. Poate va trece și pe la mine un peregrin și-l voi ospăta cu roadele tale…
Sihastru pleacă mulțumit sufletește de cum l-a primit, l-a privit si l-a auzit natura.. .
REGRET
Mereu îmi reproșez, cuget și regret
Pentru voi, fire de iarbă străpunse
De pașii strivind ultimul secret
Contorsionat în trăiri ascunse
Îmi reproșez c-am rupt un ram înflorit
Iar fructul l-am osândit în teacă
El, era copacul ce eu l-am sădit
Azi, frunzele-i cad și seva-i seacă.
………………..
Regret marele secret
Că n-am eliberat fructul din teacă
Și am călcat firul de iarbă.
SCRISOARE TĂRZIE
Copilă cu părul blond
Dintr-un timp de mult trecut
Mereu readuc în gând
Ochi albaștri,glas plăcut
Și-o rochie mătase albă.
Numele-ți aud strigând
Din zilele-n care adunam buburuze
Să-ți fac din ele roșie salbă,
Cerându-ți sărutarea de pe buze.
…………………………………………………..
Sunt luni, ani și-un dor
La vremea dansului în doi
Mi-ai refuzat tangoul,
Trifoiul cu patru foi
Îmbrățișându-mă în al tău vals,
Valsul primului fior
Când, pierduți intr-un decor diafan
Priveam lampadarul din flori de castan.
……………………………………………
Timpul sfâșie,
Ochii tăi sunt tot albaștri
Păru-i argintiu, rochia-i cenușie,
Scrutând doar amintirea mi-a răspuns
Și pașii mă duc în ceata de sihaștri
Când, clopote bat un plâns ascuns
Resemnarea-i un văl pierdut
Adun buburuze și-mi este dor,
Dor de ochii albaștri, de-al tău sărut...
DACA ESTI TU ACELA…
Dacă tu ești acela care
Aripa unei ciocârlii
Ai frânt-o
Nu-i cere să se-nalțe…
Nu-i cerere să mai cânte…
Las-o să se vindece
Singură, de tine să se
Vindece
Dacă tu ești acela care…
NUMELE TAU - MAMĂ
MAMĂ! !Numele tău e viață.
MAMĂ! Numele tău e iubire.
Mereu te strig, mereu mă chemi…
Ești anotimpurile toate cu începutul in primăvara primului ghiocel. Lumina din razele de soare o culegi pentru mine ca să-mi dai căldura verii , păstrând culoarea cerului senin în ochii tăi, uneori din ei câte un nor lăcrimează… Mamă, ești toamna fără de rugină, ești un poem în care frunzele, una câte una căzătoare, sunt zile din anii tăi. Mamă, te strig pe albul sufletului curat, te privesc cum vii, cum pleci prin ninsoarea anotimpului ,lăsându-mi aceeași scrisoare cu un singur și unic conținut: ,, COPILUL MEU, MAMA TE IUBEȘTE,,. Mamă, acum, te-aștept pe treptele scării care te-au urcat către cer, în suflet păstrând cele patru anotimpuri ale tale : NAȘTEREA, IUBIREA, IERTAREA și BUNĂTATEA :
MAMĂ,
numele tău toți îl purtăm
cu rugăciune spre tine ne îndreptăm
să primim, să mai simțim
a ta îmbrățișare.
Mamă,
tu pentru noi ești sărbătoare
nimic nu ceri ,știi doar
să dăruiești,
din bunătatea ta, casa vieții ne-o zidești.
MAMĂ!
Azi, cea mai frumoasă floare-ți dăruiesc,
o stea acolo sus în UNIVERS.
DONA ALBA A VENIT
Stau la hotarul dintre anotimpuri
În brumă, toamna rugina și-a părăsit
Din nori, pe deal Dona Albă a sosit
Iată! E rece, sprintenă, frumoasă
Florilor corola le-a încremenit.
Nu fi trist, îmi vorbește alba Iarnă,
Printre țurțuri lunecând, eu îi zâmbesc
Ea îmi spune fii ca mine fericit,
Un stol de fulgi , eu vreau azi sa-ți dăruiesc
Dar printre ei sania ți-am rătăcit.
………………………………………………..
Ninge, pe trena albă fulgi coboară
Visează la soarele ce-i topește
E ziua când și Iarna se grăbește,
Se grăbește trena i s-a murdărit
Și diadema nu-i mai strălucește
Mai am timp s-adun în pumn zăpadă
Copilăriei anii să-i potolesc
Și… un bulgăre alb să-i rostogolesc
Jucându-mă printre amintiri, Iarna
Vreau cu primăvară s-o înlocuiesc
Dar… ninge și amintirile nu se topesc.
PE DRUMUL SIHASTRULUI
Bătrânul sihastru mergând pe o cărare aridă se întorcea de la mănăstire cu traista pe spatele gârbovit, în care avea doar două cărți de rugăciune, niște lumânări și un pic de anaforă. Se îndrepta spre sihăstria bordeiului care îi este locaș în adâncul răcoros al pădurii, pădurea ce este zid de apărare credinței lui în Dumnezeu. Era printre primele zile de primăvară . Bătrânul sihastru pășea încet, scrutând depărtarea vede un pâlc de copaci tineri. Ajunge acolo, poposește lângă un falnic cireș cu crengile și ramurile încă fără frunze, apoi rezemându-se de tulpina copacului , sihastrul își spune :
- Cât mă odihnesc am să spun o rugăciune către Dumnezeu, poate-o aude și cireșul. E frumos si falnic copacul, dar încă nu știe, nu a învățat cine-i Dumnezeu, cine-i puterea divină în Univers.
Sihastrul nu începuse rugăciunea și ca dintr-o adiere venită de nicăieri crengile cireșului se unduiau în răspuns către el, iar mugurii slobozeau o mulțime de flori și frunze ce-și etalau culoarea într-o podoabă frumoasă,coroana opacului. Uimit, fascinat de ce vede, sihastru cu ochii către cer strigă:
- NIHIL SINE DEO..! Doamne iartă-mă și nu mă lăsa repetent…Am înțeles că natura te știe și cunoaște puterea divină, îți respectă îndatoririle și drepturile pe care le are fiecare sămânță la momentul germinării ei ca plantă, ca viețuitoare. Dumnezeul meu ,mult mai învățată-i natura decât mine, bătrân păcătos.
Niciodată cireșul nu va vrea sa fie palmier, nuc sau mătrăgună , fiecare își păstrează menirea si pământul din care au răsărit. Nimic pe pământ nu-i fără voia lui Dumnezeu . Dar tu... ?
TU, ce-ai fost zămislit OM ,
Creație supremă a divinității
Ai primit discernământ și grai
Dar tu nu ești decât un lacom
Dezbrăcându-te de haina umanității
Întruchipat în urmașul lui Cain
Devii un eretic și - un jalnic hain
Cioplind judecăți și legi păgâne
Îți faci din omul muncitor un sclav
Și liberul - arbitru îl folosești mârșav
Transformi frumosul în urât,
Binele în rău și pacea în război
Ucizi, biciuiești și-arunci în noroi
Pe toți urmașii lui Abel.
După ce și-a auzit gândurile, bătrânul mai spune :
- Cainule! Tu ești acela care ai luat securea și ți-ai cioplit din tulpină falnică de cireș un scrin în care ți-ascunzi tot ce-ai furat.
Eliberat de gânduri ce uneori îl întristează de atâta nedreptate ce-i pe pământ, bătrânul se ridică de la tulpina copacului, își ia traista și mai privește o dată frumusețea cireșului, frumusețea naturii :
- Tinere copac, cireș frumos , ești mult mai învățat ca mine…Nu peste mult timp am să trec pe la tine, să mă înfrupt din bunătatea roadelor tale și dacă vei permite, am să iau o mână cu cireșe să duc în lăcașul credinței mele. Poate va trece și pe la mine un peregrin și-l voi ospăta cu roadele tale…
Sihastru pleacă mulțumit sufletește de cum l-a primit, l-a privit si l-a auzit natura.. .
REGRET
Mereu îmi reproșez, cuget și regret
Pentru voi, fire de iarbă străpunse
De pașii strivind ultimul secret
Contorsionat în trăiri ascunse
Îmi reproșez c-am rupt un ram înflorit
Iar fructul l-am osândit în teacă
El, era copacul ce eu l-am sădit
Azi, frunzele-i cad și seva-i seacă.
………………..
Regret marele secret
Că n-am eliberat fructul din teacă
Și am călcat firul de iarbă.
SCRISOARE TĂRZIE
Copilă cu părul blond
Dintr-un timp de mult trecut
Mereu readuc în gând
Ochi albaștri,glas plăcut
Și-o rochie mătase albă.
Numele-ți aud strigând
Din zilele-n care adunam buburuze
Să-ți fac din ele roșie salbă,
Cerându-ți sărutarea de pe buze.
…………………………………………………..
Sunt luni, ani și-un dor
La vremea dansului în doi
Mi-ai refuzat tangoul,
Trifoiul cu patru foi
Îmbrățișându-mă în al tău vals,
Valsul primului fior
Când, pierduți intr-un decor diafan
Priveam lampadarul din flori de castan.
……………………………………………
Timpul sfâșie,
Ochii tăi sunt tot albaștri
Păru-i argintiu, rochia-i cenușie,
Scrutând doar amintirea mi-a răspuns
Și pașii mă duc în ceata de sihaștri
Când, clopote bat un plâns ascuns
Resemnarea-i un văl pierdut
Adun buburuze și-mi este dor,
Dor de ochii albaștri, de-al tău sărut...
DACA ESTI TU ACELA…
Dacă tu ești acela care
Aripa unei ciocârlii
Ai frânt-o
Nu-i cere să se-nalțe…
Nu-i cerere să mai cânte…
Las-o să se vindece
Singură, de tine să se
Vindece
Dacă tu ești acela care…