De ce spun barbatii mai greu te iubesc

Liniste!

In sufletul meu

Nu mai e timp

Pentru distractii...

Pentru bucurii...

Pentru iubire...

Acum,

In intunericul meu

Recapitulez

Iarasi

Evenimentele

Vietii mele

Si simt ca

Nu mai am

Sanse

La evadare...

Asa ca

Las moartea cea oarba

Sa caute-n mine cu mana de moasa.

Cu tine, simt o umbră de pace în vreme de război.

 

     Doar tu îi poți trezi... cu vocea ta ademenitoare- fluturii. Si e suficient de o privire doar... de o atingere pe pielea-mi rece. Deseori îmi aduc aminte de tine... cum îmi luai mâna în mâna ta... întorcându-mi palma către ochii tăi în care obisnuiam să mă înec... și îmi priveai cu atâta entuziasm linia vieții. Apoi îți luai mâna ta, întorcându-ți palma către palma mea.... Se atrăgeau ca doi magneți... Ai lipit-o de a mea și îmi ziceai: Uite cum s-au intersectat liniile vieții noastre. Si îmi strângeai palma-mi rece în palma ta caldă transmițând semnale inimii mele... Si îmi strângeai palma în palma ta atât de strâns... îmi simțeai pulsul... fiecare bătaie de inimă. Îmi simțeai iubirea, pe care ți-o purtam.... cum mai trăiește în venele mele... Si erai extrem de fericit.

 Si erai atât de fericit... iar eu tot stăteam și te priveam... Te admiram. Si din când în când... cu dosul palmei îmi ștergeam ochii uzi de fericire. Si nu mă mai săturam să îți admir chipul tău plin de venin care îmi făcea ca sângele să clocotească.

     Îți dezlipeai palma de palma mea și îmi priveai linia vieții, iar cu degetul mare, ce deseori îmi mângâia buzele-mi însetate de tine, treceai peste ea. Si îmi ziceai : Privește linia vieții tale. Sunt aici ( și mi te arătai la un capăt al liniei) și destinul meu ( arătându-mă pe mine la celălalt capăt al liniei).

    Îți ridicai privirea. Direct în ochi mă priveai, ștergându-mi una câte una lacrimile... de fericire evident. Privindu-mi chipul, îmi vei mângâia obrajii de o piele catifelată. Si cu vocea ta, asemeni cântecului de vioară îmi vei spune: De ce plângi? Tu ești destinul meu. Si sensul meu e să te iubesc. După cum și o fac. Asta mă face fericit. Cu adevărat fericit. Apoi mă vei strânge la pieptul tău. Vocea ta va pătrunde în timpane... le va da o culoare.

     Vei adora pur și simplu momentele petrecute în doi.... ca și mine de altfel. Îmi vei ține mâna în mâna ta... atât de strâns... Îmi vei duce mâna către pieptul tău... cu palma îți voi atinge musculii... îți voi simți inima bătând. Îmi vei privi ochii de un căprui intens, și cu zâmbetul pe buze îmi vei șopti la urechea stângă: Simți cum bate? Eu voi închide ochii și având același zâmbet pe buze, îți voi răspunde: E inima. Si vei recunoaște cu ușurință... că sunt drogul tău. Involuntar.

    Si, viața noastră se va măsura în momentele petrecute în doi, în bătăile inimilor noastre.... vor bate unison. Si, viața noastră se va măsura în intensitatea momentelor.
    Îmi vei alinta buzele cărnoase... cu atingerea buzelor tale... roze. Vor avea un gust....dulciu....mmmm.....ce-mi va da noi și noi forțe.

     Mâinile noastre iarăși se vor întâlni. Cu ochii închiși, îți voi strânge palma în palma mea. Degetele mâinii stângi se vor amesteca cu ale tale. Degetele mâinii drepte vor trece prin șuvitele tale. Sângele va fugi prin vene... Fluturii se vor trezi... Îmi vor ataca iar și iar.... inima-mi bolnavă de iubire... inima vrăjită de ochii tăi... vrăjită de tine.

( către A. Gaidulean)

 

Din dragoste pentru tine

Mi-am tatuat

Pe inima

Al tau nume

Ce ma face

Sa-mi ies

Din minti

Cand il rostesc

...in soapta.

 

Mi-ai amprentat

Pe buze

Al tau sarut

Ce astazi

...e doar

O amintire.

 

Mi-ai imprimat

Chiar si atingerile

Pe fiecare particica

A trupului meu

Ce astazi le duc dorul.

 

Privind

Apusul soarelui

Te caut

Si nu...

  ... imi amintesc si astazi de momentele cand imi cantai la chitara sub balconul unei casute destul de mici. E o casuta cu un alb imaculat.
     In fiecare seara, spre miezul noptii , cand si in stanga si in dreapta intalnim din cand in cand in cand luminisuri, in care siluetele copacilor pun umbre catifelate, obisnuiesc sa te gasesc in fata aceluiasi balcon.
     Miscandu-mi corpul in pasi lini, vin increzuta spre tine. Tu, iai chitara si abia atingandu-tu varful degetelor de strunele subtiri ale unei chitare acustice, un pic dezacordate; prin fiecare sunet emanat de acea chitara aurie  imi canti:" Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma gandesc la soarta care ne-a fost sa fie. E atat de minunat ca soarta s-a jucat atat de interesant cu noi. Atat de grozav. Ea ne-a ocupat cu un sentiment uimitor ce este dragostea. Sunt zile in care mi se pare ca nu mai vreau nimic doar sa te vad pe tine ". 
     Apoi, apropiindu-te de mine, te vei lasa in genunchi in fata mea, sa fiu macar pentru cateva minute mai inalta. Ma vei face atunci sa vreau sa ma ridic toata viata pe varfuri ca sa-ti privesc ochii caprui..
     Vom sta, ca de obicei pe banca de mesteacan de langa fereastra mea. Felinarele vor lumina doar pentru noi si ne vor urmari aburii expiratiei ce vor fi purtati prin vant.
     Imi voi trece degetele lungi... osoase... prin parul tau matasos. Abia voi inchide ochii. Iti vei intoarce buzele spre ale mele pentru o sarutare (te voi saruta atat de dulce, incat vei intelege cat de mult insemni pentru mine), apoi cu mana imi vei aranja suvita ce cobora agale. Imi vei sopti ca ma iubesti... suficient de incet si nesigur ca sa te aud. Atunci imi voi ingropa nasucul rece in obrazul tau catifelat.
     Vom fi doar noi doi si luna luna solitara pe cerul intunecat. Ne vom promite iubire vesnica apoi vom admira oraselul ce se afla pe o vale. Va bate un vant mai rece, insa ne vom incalzi de la acei aburi ai respiratiei noastre.
     Va fi o fata bruneta, in a carei ochi vei putea citi toata viata ei multicolora cu el, si el- un tip indragostit pe bune de acei ochi ai ei care ii da o nuanta vietii lui. Ea adora la nebunie toate piesele cantate la chitara, el insa, indragostit de aceasta modalitate de a-si exprima sentimentele ce tot alearga prin vene. Au trait o viata intreaga intr-o singura zi si pentru ei nu conteaza ce cred altii despre iubire. Pentru ei, iubirea este o a doua sansa la viata.

 Mai tot timpul ne trezim pe drumuri necunoscute. Alergăm pe drumuri cu o destinație necunoscută. Dar ne trezim alergând pe străzi mai puțin sau mai mult întunecoase... alergând după fericire.

 

 Suntem într-o permanentă mișcare. Mereu tindem spre perfecționism. Si, deși știm că  e imposibil, ne încăpățânăm  să credem că într-o bună și minunată zi vom fi absolut perfecți.

Timpul e necruțător, aduce schimbări radicale, 

A propulsat omenirea în alt timp.Indrustializare,

tehnicizare, digitalizare, zboruri în cosmos eeeee.t.c.

Satele au devenit târguri, orașe, metropole, s-au 

creeat insule artificiale, oprim ploaia și o pornim 

la comandă...satele rămân doar amintiri în scurt 

timp .Cine mai lucrează pământul ? cine mai este

prieten cu natura?

     Doar poeți mai văd cerul cu stele....

(bine, nu tocmai islandeză, dar înțelegeți ideea, luată din Islanda)

Este ora 9 dimineața, încă este întuneric, este și normal pentru că suntem foarte aproape de cercul polar și mergem până la McDonald's-ul din Reykjavík, cam singurul care se mai poate găsi în Islanda, după ce în țară s-a dat un decret să nu se mai construiască restaurante ce vând mâncare de tip fast-food. De vreme ce este singurul care a mai rămas, nu vedem de ce să nu profităm de ocazie, așa că mergem să vedem ce au în meniu și din câte se pare, majoritatea sandwich-urilor sunt variațiuni pe aceeași temă, variante diversificate ale burger-ului de pește Filet-O-Fish. Luăm două feluri de Filet-O-Fish, unul cu somon, altul cu păstrăv, două porții mari de cartofi prăjiți, că sunt favoriții mei din fiecare meniu de la McDonald's, din orice țară, brioșă cu ciocolată și, cel mai, dar cel mai important lucru, McFlurry islandez. Se deosebește de cel din restul Europei prin faptul că este mult mai rece, îl ajută și clima să se păstreze, este mult mai consistent că textură, mai înghețat și are o nuanță intensă de albastru cu bucăți de stracciatella și ele tot albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Au folosit colorant alimentar albastru care are în compoziție E407, tocmai ei care susțin că nu vor alimente procesate, că vor ca totul să fie cât mai natural. 

Gustăm McFlurry-ul islandez. Este bun...mai luăm o gură,...este extraordinar de bun...și încă una, să nu uităm gustul...da, ne-am lămurit, este cel mai bun McFlurry pe care l-am fi gustat vreodată, păcat că este atât de departe de casă. Credem totuși că restaurantul McDonald's din Islanda urmărește o tematică anume, cu excepția cartofilor prăjiți, tot meniul se aseamănă cu cel al unei taverne situate la malul mării, șervețele sunt și ele bleu cu pești desenați pe ele, pe pahare sunt scrise mesaje de genul ,, Pregătit pentru o aventură marină?", mai totul este în nuanțe de albastru în încăpere. Interesant McDonald's mai găsim și în Islanda, se deosebește mult de toate celelalte pe care le-am mai văzut până acum.

Pentru că ne-a plăcut atât de mult înghețata de la McDonald's-ul islandez, mergem să gustăm și alte arome și cupe de îngheață de la gelateriile locale, adică de la Isbúð Vesturbæjar. Și aici au foarte multe sortimente din care putem alege. Luăm de cacao și de fistic. Și acestea sunt cele mai bune. Islanda, vreau să te felicit, ești cea mai bună producătoare de înghețată din câte am întâlnit până acum. Ce oferi tu, poate prea puțini sau nimeni, nu mai oferă. Te-ai specializat în a transforma frigul în ceva artistic, plăcut de privit, simțit și gustat, sinestezie din toate punctele de vedere.

 

Glace islandaise

 

(bien, pas exactement islandais mais vous voyez l'idée, tiré d'Islande)

Il est 9 heures du matin, il fait encore nuit, c'est aussi normal car nous sommes très proches du cercle polaire arctique et nous allons au McDonald's de Reykjavík, à peu près le seul qu'on puisse encore trouver en Islande, après qu'un décret ait été pris en Le pays ne propose pas de restaurants vendant de la restauration rapide. Comme c'est le seul qui reste, nous ne voyons aucune raison de ne pas profiter de l'occasion, alors nous allons voir ce qu'ils ont au menu et d'après ce qu'il semble, la plupart des sandwichs sont des variations sur le même thème, des versions diversifiées de le burger-Filet-O-Fish. Nous avons deux plats de Filet-O-Fish, un au saumon, un à la truite, deux grandes portions de frites, car ce sont mes préférés sur tous les menus de McDonald's, de tous les pays, un muffin au chocolat et, surtout, le plus surtout, l'islandais McFlurry. Elle diffère du reste de l'Europe en ce sens qu'elle est beaucoup plus froide, le climat l'aide également à se conserver, sa texture est beaucoup plus homogène, plus glaciale et présente une nuance de bleu intense avec des morceaux de stracciatella également bleus, ce qui semble étrange pour moi. Ils ont utilisé du colorant alimentaire bleu qui contient du E407, ce sont eux qui prétendent qu'ils ne veulent pas d'aliments transformés, qu'ils veulent que tout soit aussi naturel que possible.

Nous dégustons le McFlurry islandais. C'est bon... prenons une autre bouchée,... c'est incroyablement bon... et encore une chose, n'oublions pas le goût... oui, nous l'avons eu, c'est aussi le meilleur McFlurry que nous ayons jamais goûté. dommage que ce soit si loin de chez moi. Cependant, nous pensons que le restaurant McDonald's d'Islande suit un certain thème, à l'exception des frites, tout le menu ressemble à celui d'une taverne située en bord de mer, les serviettes sont également bleues avec des poissons dessinés dessus, les verres sont écrits avec des messages comme "Prêt pour une aventure marine ?", tout est dans les tons de bleu dans la pièce. Fait intéressant, on trouve aussi McDonald's en Islande, c'est très différent de tous les autres que nous avons vus jusqu'à présent.

Parce que nous avons tellement aimé la glace du McDonald's islandais, nous allons goûter d'autres saveurs et boules de glace des gelaterias locales, à savoir Isbúð Vesturbæjar. Et ici, ils ont de nombreux assortiments parmi lesquels nous pouvons choisir. Nous prenons du cacao et des pistaches. Et ce sont les meilleurs. Islande, je tiens à te féliciter, tu es le meilleur glacier que j'ai jamais rencontré. Ce que vous proposez, peut-être trop peu ou plus personne ne le propose. Vous vous êtes spécialisé dans la transformation du froid en quelque chose d'artistique, agréable à regarder, à sentir et à goûter, une synesthésie à tous points de vue.

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

 

Vatnshelt úr

 

Það er fallegur snemma janúarmorgunn, við erum í einum virtasta tækniskóla í Suceava sýslu, þar sem okkar ágæti enskukennari, Cecilia (við vitum ekki eftirnafn hennar) er á baðherberginu. Nánar tiltekið á kennaraklósettinu, í kvennadeildinni. Það er gróf byrjun á deginum eftir að 4-5 vekjarar eru stilltir á símann, einn fyrir 12:30, annar fyrir 2:40, tveir í viðbót fyrir son hennar og einn í viðbót fyrir 4:50 á morgnana. Fyrstu tveir áttu að taka sýklalyf, eftir að hann var með einhverja sýkingu af Staphylococcus aureus og ég veit ekki hversu marga aðra stofna af sjúkra- og gram jákvæðum bakteríum sem sonur hans kom með hann úr leikskólanum, síðasta viðvörunin átti að mæta tímanlega kl. stöð og taka strætó í framhaldsskólann (fyrir þá sem ekki vita þá er Cecilia ferðamaður með 15 ára reynslu í flutningum). Venjulega hefði Cecilia getað beðið um frí þar til henni fór að líða betur, að jafna sig, verða orkumeiri, en þú þekkir hana, þú veist hvernig hún er. Hún vill bara Ólympíufara, hún vill að allt sem hún gerir sé skynsamlegt, henni líkar við fagið sem hún kennir og ekki nóg með það, hún vill endurbæta kennsluna í þessu efni, hún hefur jafnvel tilhneigingu til að umbylta og bæta kennsluna þar til- myndi koma það á listastigið. Hann valdi að vinna yfirvinnu í því ríki sem hann er í, því hann veit að í ár verður Ólympíuleikinn haldin í menntaskólanum þar sem hann kennir. Í morgun hafði Cecilia hins vegar ekki tíma til að sinna sjálfri sér og því þurfti hún að fara á klósettið í fyrsta skipti. Allur maskari hennar hefur dreift sér, úr þéttingunni, sem betur fer þurrkar hún afganginn af með nokkrum blautklútum. Svo byrjar hann með þeim þurru að blása í nefið og greyið blæs, að kennararnir í kofunum við hliðina skemmta sér líka. Það rignir athugasemdum eins og: "Þú veist Cecilia, ég á sláttuvél sem ég nota til að skera frumskóginn í kringum húsið og hún gefur frá sér nákvæmlega sömu hljóðin." Kæru kennarar, sýndu samúð og hættu að hlæja að vandamáli Ceciliu, að það sé ekkert grín með örverurnar sem dreifast, þar sem þær birtast sífellt eins og sveppir eftir rigninguna, ég hef á tilfinningunni að heimsendir sé að koma, en þetta er raunveruleikinn, ég er vistfræðilegt ójafnvægi, mengun og bakteríur birtust. Og hlýnun jarðar hjálpar þeim að dafna... Allavega...Cecilia leggur jafn mikla ástríðu í að blása í nefið og hún gerir allt annað, hún hjálpaði mér ekki með nokkrar bækur sem ég þurfti fyrir 10000 árum síðan? Auðvitað já, en ég vil segja að heima hjá henni sést ekki einu sinni liturinn á veggjunum, gifsinu eða ef hún á málverk, að hún sé með bækur upp að ljósakrónunni. Og svona lítur nánast öll herbergi íbúðarinnar út. Ég skildi frekar fljótt að hún hefur brennandi áhuga á því sem hún gerir og vel gert við hana. Það er erfitt að finna ástríðu í einhverju, neinu, ég held í rauninni að ekkert sé skynsamlegt eða kannski þarf ég að halda áfram að leita þangað til ég finn það.

Aftur að sögunni okkar, Cecilia blæs úr nefinu, hendir vefnum eftir að hafa fyllt hann af seyti og blóðtappa, dregur vatn. Því miður, ásamt vefnum fór í holræsi og þetta flotta, nútímalega úr sem hún hafði fengið frá vinkonu sinni í afmæli í september. Það rann af úlnliðnum á honum því í óþarfa flýti (hann komst samt fyrstur) þrýsti hann ekki nógu fast á gripkerfið. Til að gefa smá samhengi er úrið með hitaþolnu armbandi, sem þolir vel vatn, á kassanum stóð að minnsta kosti "500 ATM vatnsþol". Japönsku framleiðendurnir voru ekki að ljúga um gæði vörunnar sem Cecilia var með, Casio G-Shock úr, aðeins of stórt fyrir kvenhönd, svört, kringlótt skífa sem sýnir klukkustundirnar með bláum arabískum tölum. Það veitir mótspyrnu, það er ósnortið enn í dag, aðeins að í gegnum fráveituna átti það aðra leið og flæddi yfir í Suceva vatnið, í stað þess að fylgja því alls staðar. Cecilia skelfur, setur auglýsingu í blaðið, setur upp veggspjöld um allan bæ með myndum af úrinu og lofar verðlaunum fyrir að finna það.

Mánuði eftir að leit hófst er henni tilkynnt að það hafi fundist og að hún komi til að sækja hana. Hann kemur á skrifstofuna, talar við konuna við afgreiðsluna sem gefur honum úrið. Cecilia veit ekki alveg hvernig hún á að bregðast við, þetta er úrið hennar og samt er eins og það sé horfið. Hversu lengi hefur það verið í vatninu þar sem allt er hellt niður, það hefur fengið hergrænan lit, hann mun reyna að fjarlægja það heima, annaðhvort með pincet, eða með naglaþjöl, eða með þvottaefni, eða með hvaða öðrum hreinsiefnum hann getur fundið. Í alvöru, það lítur ekki einu sinni út fyrir að úrið sem honum líkaði svona vel við í fyrstu...

Trebuie să-ți povestesc despre asta... Simt nevoia să-ți povestesc despre asta... Este o întâmplare... dar mai bine te las pe tine să decizi dacă ți-a plăcut sau nu, căci numai tu poți fi criticul meu numărul unu...

Împreună cu câțiva colegi de facultate, ne-am hotărât într-o vară să facem o escapadă de câteva zile în capitală, la niște prieteni de-ale unor cunoștințe, de-ale unor colegi, știi cum e, oameni buni din categoria celor care puteau să ne suporte cu cazarea câteva zile, așa, cu ceva "atenție" cuvenită din partea noastră, mascată sub forma delicată a unor sticle pline cu... vin fără etichetă!

Ne-am urcat veseli nevoie mare, într-un tren personal, fiindcă aveam reducere de studenți, și după vreo opt ore!, ne-am trezit în capitală, încercând să dibuim ce mijloc de transport în comun ne-ar trebui să luăm până la cazare. După multe și îndelungi deliberări, ne-am hotărât totuși să ne înghesuim cu toții câți eram într-un taxi, fiindcă cazarea era departe și ar fi trebuit să țopăim când cu metroul când cu tramvaiul...

Ajunși la destinație, ne-am lăsat rucsacele și țup! ne-am băgat la o terasă, unde am comandat pizza și bere, căci ne era foame de pe drum dar mai ales sete, fiindcă afară era o căldură mare pe care n-o puteam ostoi altfel. După ce ne-am pus burțile la cale, și după ce am mers cu câteva tramvaie (plătite mai mult sau mai puțin), am ajuns în "buricul târgului", pe cel mai larg bulevard, "Champ-Elizee-ul" capitalei cu magazine de fițe de-o parte și alta, la care ne uitam cu jiind, căci oricum nu ne puteam apropia de prețuri, noi fiind studenți cu buzunarele de la pantaloni întoarse pe dos...

La un moment dat, cum stăteam cu toții pe câte-o bordură - căci nu erau bănci prin apropriere - și savuram câte o țigară, unul dintre noi se ridică brusc în picioare gata să mergem spre Grădina Botanică, dar dintr-o dată auzim cum îi crapă turul pantalonilor la spate, de i se vedeau budigăii albi pe dedesubt, acu' ce să facem? - că nu putea omu' să meargă rupt în... spate pe ditamai bulevardul!!!

În apropiere, era o librărie, iar mie-mi vine ideea salvatoare să cumpăr un capsator cu care să-i dreg vremelnic pantalonii. Zis și făcut: plătesc o avere pe capsator, îl iau pe împricinat și împreună intrăm într-un bar, căutând toaleta bărbaților. Ajunși înăuntru, omu' își dă pantalonii jos rămânând în cămeșă și chiloți, iar eu m-am apucat să-i capsez pantalonii întorși pe dos, pe cusătură ca să nu se cunoască... La un moment dat, ușa se deschide, și un individ între două vârste dă să intre, ne vede, îi pică literalmente fața, văzându-mi amicul fără pantaloni, iar pe mine cu pantalonii lui în mână, își cere subit scuze și pleacă precipitat trântind ușa!

Nu știu ce și-a imaginat individul când ne-a văzut așa, dar noi am ieșit pe brânci din bar, râzând cu gura până la urechi, ținându-ne cu mâinile de burtă și povestindu-le și celorlalți din gașcă, printre lacrimi și hohote de râs, pățania noastră!

După ce ne-am potolit, am vizitat pe rând, zona veche a Bucureștilor, Muzeul Național de Istorie, Atheneul, Intercontinentalul, Piața Romană... Spre seară, din preumblările noastre, nu știu cum ne-am nimerit, dar ne-am aflat pe străduțele înguste și întunecoase de pe lângă piața Matache - cea rău famată - și chiar am prins oareșce viteză, mai ales când am văzut niște umbre dubioase care-și sticleau șișurile în lumina plină a lunii... Norocul nostru cu un troleibuz târziu care a oprit cu generozitate lângă noi, culegându-ne sufletele îngălbenite de frică:

-Urcați degrabă băieți, că nu-i de voi pe-aicea, la ora asta!, ne spune șoferul cu țigara stinsă în colțul gurii și șapca soioasă dată pe ceafă... Că altfel vă albesc oasele în apele Dâmboviței!!!

Tremurând din toate încheieturile, am mulțumit cu gurile uscate iască de frică, lăsând șoferului un bacșiș gras din tot mărunțișul nostru, și cum stăteam noi așa amărâți, uitându-ne unii la alții, auzim la radio, la știrile de noapte, că s-au găsit rămășițe umane plutind într-o valiză pe apele Dâmboviței, de ni se ridicase de frică părul pe ceafă ca la urși!!!

Deodată lui Lalu îi crăpă din nou turul pantalonilor, iar noi izbucnim isteric în râs, văzându-l cum se chinuia să-și acopere goliciunea, iar șoferul ne privea prin oglinda retrovizoare cu suspiciune, gândindu-se probabil că ne pierduserăm mințile de frică.

Mai am și acum capsatorul cu pricina..., m-a însoțit peste tot, oriunde m-a purtat cariera, ca un vasal credincios, iar în momentele mele grele, de cumpănă, era suficient să mă uit la el și să zâmbesc amintindu-mi de cum i-am capsat lui Lalu pantalonii într-o toaletă și mai apoi, cum îi zburau capsele în lumina slabă a troleibuzului atunci când i-au crăpat pantalonii a doua oară!

" Viata noastra nu incepe in clipa in care ne nastem ci cu noua luni inainte. Asa si in cazul mortii. Unii dintre noi "mor" cu mult inainte de a muri."

Nicu Nicolaescu

     Si multe persoane am intalnit la viata noastra. Unele au plecat ( fiind asemeni calatorilor in gara de tren)... altele insa vor ramane in viata noastra... incalzindu-ne sufletul cu prezenta lor. Pentru unele vom simti doar simaptie, unii ne vor fi prieteni apropiati, pentru unii vom simti dragoste pe moment... iar pentru unii... o dragoste... nebuna... care ne face sa mutam pana si muntii din loc.

Si... tipic societatii noastre... vom fi atrasi mai intai de toate de aspectul fizc. Vor fi persoane de o frumusete rara...incat frumusetea sufletului lor... te va interesa cel mai putin. La inceput, vor fi    gentile... te vor face cel mai important(a) in viata lor. Vor cuceri noi si noi teritorii in sufletul tau. Si astfel... vor ajunge pana in adancul sufletului tau... ajungand pana la inima ta.

 

     In acele momente, vei fi atat de fericit(a) incat vei avea senzatia ca dormi. Si iti vei pisca din cand in cand pielea de un roz palid. Vei simti putina durere ce te va asigura ca nu e un vis. Vei fi atat de fericit(a). Dar nu va dura atat de mult. Si nu vei sti... fiind cu capul in nori.

    Persoanele cu chip angelic, ti-au fost alaturi... au fost "gentili" cu tine avand un anumit scop. Iar din moment ce nu s-a realizat, sau invers... ti-au facut din mana si au plecat.

     Vei fi in pragul disperarii. Vei avea ochii plini de sare... un dor in suflet. Vei lasa absolut totul la o parte pentru ca fara ea... iti merge prost. Oricat de mult efort nu ai depune... nu vei mai fi acelasi om de succes.... acelasi om fericit, dar.. vei ramane acelasi om indragostit... de frumos... Vei ramane acelasi om indragostit de candva. Vei lasa absolut totul la o parte... si o vei cauta. Pentru ca e antidotul tau.... casa sufletului tau.

O vei cauta... mult timp. Iti vei abandona absolut toate planurile, chiar de stiind ca risti cu succesul tau. Cu lacrimi in ochi iti vei zice:Pentru ce mie faima... si admiratia tuturor daca nu am persoana draga sufletului aproape? O vei cauta  si... nu o vei gasi Iti va lua mult timp. Dar nu vei renunta nicicum. In fiecare dimineata te vei trezi cu dorinta de a o cauta... de a o gasi. Voluntar, iti vei abandona absolut toate planurile... chiar de stiind ca esti atat de aproape de victorie... victoria mult asteptata. O vei cauta crezand ca si... ea suspina dupa tine si ca la aparitia ta, totul va reveni la normal. Te va cuprinde. Si iti va jura ca iti va fi alaturi tot restul vietii. 

     O vei cauta mult timp... si o vei gasi in sfarsit. O vei gasi  bine dispusa... fericita... cu altcineva. Si nu va fi deloc incantat(a) sa te vada acum. Dar va vorbi cu tine. Mai bine zis, iti va arunca cateva cuvinte si atat: "Nu esti persoana potrivita. Intalnirea noastra a fost o greseala. Greseala vietii". Iti va rosti totul in  graba si, va pleca. Te va lasa... stingandu-te incetul cu incetul. Si, singura te vei intreba mirat(a): "De ce il (o) iubesc atat de mult? 

     Te vei retrage din viata persoanei, chiar de vei tine mult la ea... uneori prea mult. Iti vei urma drumul vietii... mai sumbru de asta data... mult prea sumbru.

      Te vei bucura ca a aparut in viata ta. Te vei bucura ca ai cunoscut adevarata iubire. Dar cu ce pret?

     Si te vei stinge. Pe zi ce trece. Si iti vei aduce aminte de Nicu Nicolaescu cum zicea: Viata noastra  nu incepe in clipa in care ne nastem, ci cu noua luni inainte. Asa si in cazul mortii. Unii din noi "mor" cu mult inainte de a muri.

Vecino dragă, până la urmă, trebuie să fac o mărturisire.

În ultima vreme, ne-am întânlit mereu, m-ai atras ca un magnet.

Îmi place cum arăți, dar mai ales  cum te comporți. Ești directă, 

când vrei ceva, sinceră, amabilă și ai un râs molipsitor, abia aștept 

să-l aud. Prietenia ta mă mulțumește, ba îmi dă o stare de fericire

     Până aici totul e bine și a-și vrea să rămânem așa. Dar trebuie 

să știu și părerea ta, Să transformăm prietenia aceasta frumoasă 

într-o dragoste pasageră? Nu ar fi păcat?