Vreau

Cu bagajele făcute-n grabă

Din ochii strânși curg lacrimile calde

Cerneala de pe foaie să o albească

Să îmi amintesc de ziua când te vedeam mireasă

Prizonier al haosului pur

Dansez atent pe ritmurile sale

Din muritor am devenit imun

La atacurile reginei nemiloase

Inexplicabil ai spus că nu se poate

Un taur provocat de roșu

Planul nebunului de alb cedase

Plătind acum puțin câte puțin din costuri

Să uiți de casa părintească
E cel mai nou păcat din lume
Unii pleacă să muncească
Să-și facă un viitor, un nume

Să nu uiți de mamă și de tată
Doar ei știu cât ți-e de greu
Să le mai calci pragul înc-o dată
Că ușa-i deschisă mereu

Să nu uiți nici de bunicii
În a căror brațe adormeai
Sunt cei ce făceau față fricii
Pe care tu o dobândeai

De frați, surori, nici nu mai spun
Sunt bine, ca de obicei
In cuvinte dorul nu pot să îl pun
Crește la fel cum cresc și ei

Eclipsă..
Sau cel puțin așa am crezut când...
Un nor întunecat s-a pus și a început, plângând
Să se descarce de mari tensiuni, căzând
Pe Pământ..
„Lovind" orice lucru i se părea atrăgător,
Dar fără să lase vreo urmă în sol,
Striga tare, se impunea, fără un limbaj color
O teamă aparentă ce era pregatită de încă un „ omor"

Am văzut cerul cum plângea cu sânge
Tăiat pe orizontal, despărțit de pământ
Alinat, în trecere, de norii fără de cuget
Vinovat sau victimă, nu scotea niciun cuvânt

Ce rost au florile dacă nu mai ești in viață?
Ce rost au scuzele dacă nu te mai apasă?
Totul are explicații sau raționamente?
Face parte din ceva divin sau pure coincidențe?

E in natura noastră de ființe umane
Iubirea, durerea, frica, patimile
Străini, legați de suferințe prin tăcere
Umbre ce își poartă cerul în durere.

Asta e ultima oară cand mă mai ascult
Am exagerat când am spus cât de bine sunt
Sute de lame se aruncă între suflet si trup
Vor să pună capăt definitiv acestui loop

Crezi că mi-a păsat prea mult ca să se vindece?
Vrăjești ce faci să pară că sunt farmece
Muzica în urechi a început să țiuie
Dacă o oprești tot o să mă chinuie

Căutam un semn, dar lumina m-a orbit
Războiul din mine e fără de sfârșit
E dureros din poet să devii poem
In viata celui care-l scrie ca pe un blestem

Dacă te-am creat doar pentru că aveam nevoie să cred că cineva ca tine ar putea exista?

N-am avut nevoie de vreo coastă să te pot crea
Și nici de prea mult talent să te pot picta
De prea multe cuvinte să te pot descrie
Ești ceva perfect, cum nu a fost și n-o să fie.

Dacă nu ești reală unde se duce toată iubirea mea?

Stea adorată de mii de alte sfere
Luminezi abisul din obișnuință
Și arzi tot ce vrea să ți se ofere
Dar îmbătat de vină, știu că nu ai conștiință.

Mă minți, și-o faci ca un artist desăvârșit,

Cu glasul calm, cu zâmbetul liniștit.

Îmi spui că e totul la fel ca-n trecut,

Când inima ta, de fapt, s-a pierdut.

Mă minți când spui că nu s-a schimbat

Privirea ce-mi pare acum vinovat.

E rece tăcerea ce cade între noi,

Și-ascunde-n ea gânduri ce dor tot mai rău.

Mă minți și crezi că nu simt când pleci,

Chiar dacă rămâi, ești tot mai departe.

Atingeri străine mă fac să-nțeleg

Că dragostea noastră e doar un vechi legământ ce se frânge încet.

Te uită că știu cum iubeai altădat’

Și-acum îmi oferi doar un vis decupat.

Un teatru, o mască, un rol ce-l jucăm,

Dar sufletul meu nu mai vrea să fim „noi”.

Mă minți cu tăceri, cu priviri ce nu spun

Ce-ascunzi în adâncul lumii tale nebun.

Te simt tot mai străin, tot mai greu de atins,

Și timpul, nedrept, tot ce-avem a învins.

Dar stau, și te-ascult, și privesc cum dispari,

Cum iubirea devine un vis în uitări.

Și tac… nu că nu știu, ci fiindcă mă doare

Că omul ce-l știam e-acum o umbră ce moare.

Mă minți… și știu. Dar ce pot să mai spun?

Iubirea e arsă, iar focul e scrum.

Rămân doar cuvintelor goale ecou,

Și-un „te iubesc” ce nu-l crezi nici tu, nici eu.

Mâinile-mi cad
peste umerii tăi lăsați
de frumusețea ce o poartă.
Deasupra era un portret.
Linii ferme, ondulate
ce joacă fel de fel de feste
mâinilor mele rușinate.

Te-aștept, iubito, zi de zi,

cu dorul greu ce nu mai moare,

în gândul meu tu încă vii,

chiar dacă taci, chiar dacă doare.

Mi-e dor de ochii tăi senini,

ca două ceruri fără nor,

și nopțile-mi devin lumini

când te visez ușor, ușor.

Te port în suflet ca pe-o stea,

lumina mea din întuneric,

și tot ce am în viața mea

e dorul tău... adânc ,puternic.

N-aș crede nici în mii de ploi

că tu m-ai fi lăsat vreodată.

Te simt aproape, printre noi,

chiar dacă ești departe, fată.

Și te iubesc cum nu știu mulți:

cu rugă-n piept și pași tăcuți.

Cu lacrimi calde, cu răbdare,

cu tot ce-n inimi nu dispare.

Și-oricât va fi să nu te știu,

nici timpul nu mă poate frânge.

Te-aștept cu brațele pustii...

dar dragostea din mine plânge.

Te-aștept cu gândul ne-ncetat,

cu sufletul în rugi plecate,

căci știu: iubirea n-a plecat,

doar s-a retras, puțin, în spate.

N-ai cum să fi uitat de noi,

căci ce-am simțit n-a fost de-o zi.

Ai fost lumina dintre ploi,

și steaua mea, și zori târzii.

Mi-e dor de glasul tău curat,

de râsul cald, de liniștire.

Mi-e dor de ochii de păcat

cu cer albastru și iubire.

Și nu te judec că-ai tăcut —

eu știu că n-ai plecat cu ură.

Poate-ai căzut, sau ai pierdut

o parte-n lupta cea mai dură.

Dar te iubesc cum nimeni nu-i

în stare azi să mai iubească:

Mi aș bate inima -ntr -un cui

Ca ochii tăi să o citească...

Și-aș sta o viață să te-aștept,

Sa vi la mine-n pași de lună

să fim acolo unde drept

iubirea nu mai e nebună.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

sans espoir et sans regret.

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

je ne serais qu'un point de plus

dans ce monde qui vient et qui va,

je me sentirais perdu.

J'aurais besoin de toi.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

je crois que je l'aurais trouvé,

le secret de la vie, le pourquoi

simplement pour te créer,

et pour te regarder.

Et si tu n'existais pas

Dis-moi pourquoi j'existerais

Pour traîner dans un monde sans toi

Sans espoir et sans regret

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

And if you didn't exist

And if you didn't exist

Tell me why I should exist

To drag along in a world without you

Without hope and without regret

And if you didn't exist

I would try to invent love

As a painter who sees from beneath his fingers

the day's colours being born

and wonders about them.

And if you didn't exist

Tell me why I should exist

Passing girls, asleep in my arms

That I would never love

And if you didn't exist

I would only be another dot

in this world, which comes and goes

I would feel lost

I would need you

And if you didn't exist

Tell me how I would

I could pretend to be me

But it wouldn't be true

And if you didn't exist

I think that I would have found

The secret of life, the WHY

Only to create you

And to look at you

And if you didn't exist

Tell me why I should exist

To drag along in a world without you

Without hope and without regret

And if you didn't exist

I would try to invent love

As a painter who sees

from beneath his fingers

the day's colours being born

and wonders about them.

Послать поцелуй в бездонную яму,

Закрыв глаза ласкай, безликую даму.

Кто заставляет тебя просить?

Кто заставляет страдать, заставляет простить?

Кем стала ты? В оковах цементного города?

Тварь воскресшая , тело убитого холода.

О чём ты думала пожирая меня снова,

Поклоняясь законам жестокого Бога?

Поколение убийц, идущих из мира иного,

Кровь на руках, ты есть, и тебя слишком много.

Умирать я не буду, за твоё бледное золото,

Жизнь ничего не стоит, но это слишком дорого.

Мне не забыть этих людей, жестоких людей,

Уроюсь в мечтах, в создании идей.

Захлебнусь в громком хоре Нереид,

Останусь до конца... и меня тихо добьет спид.

Mi-e dor de tine 

Acum 

Mi-e dor de tine 

Mereu

Mi-e dor de vocea ta 

S-o aud

Mi-e dor de tine

Te iubesc

Si o fac

Mai mult ca pe mine 

Zilele 

Cele petrecute fără tine

Doar dorul mi-l mai aplifica acum

Mi-e dor de tine

Căci te iubesc

Inima

Pe tavă o ai

De ai

Sa ai grijă

Iar veșnicia mi-o petrec

Iubindu-te 

Pe tine